Sfinții Prohor, Luca, Nicolae și toți mucenicii georgieni ai Mănăstirii Sfintei Cruci din Ierusalim (sec. XI) – 25 februarie

Căutându-le mijlocirea, Biserica îi cinstește în ziua de 25 februarie pe sfinții părinți Prohor, Luca și Nicolae, precum și pe toți părinții georgieni care au fost trăit în mănăstirile din Ierusalim și de prin împrejurimi și care, viețile lor bineplăcute lui Dumnezeu, s-au învrednicit de cereasca Împărăție. Pentru rugăciunile lor, Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi!

http://pemptousia-4.wpengine.netdna-...rusalem-IN.jpg

Sfântul Prohor Georgianul - 25 februarie
 

Sfântul Prohor Georgianul, descendent al nobilei familii Shavteli, s-a născut la sfârșitul secolului al X-lea și a crescut apoi într-o mănăstire, devenind monah. Ajungând în floarea vârstei, a fost hirotonit preot, iar apoi s-a dus la lavra Sfântului Sava de lângă Ierusalim. Acolo, cu binecuvântarea părintelui său duhovnicesc, Ekvtime Grdzeli, a început refacerea Mănăstirii georgiene a Sfintei Cruci de lângă Ierusalim.

După tradiție, mănăstirea fusese ridicată pe locul unde Lot, nepotul lui Avraam, a sădit trei copaci, un chiparos, un pin și un cedru care, în mod minunat, s-au împletit, devenind un singur copac. Atunci când a fost zidit templul lui Solomon, acest copac a fost tăiat, dar nu a fost folosit până la Răstignirea Domnului, când din lemnul lui a fost făcută Sfânta Cruce.

În secolul al IV-lea, pământul pe care crescuse acest copac minunat a fost dăruit Sfântului Rege Mirian, cel dintâi rege creștin al Georgiei. În secolul al V-lea, în vremea Sfântului Rege Vakhtang Gorgasali, în acel loc a fost ridicată Mănăstirea Sfintei Cruci, care a fost distrusă în mai multe rânduri după aceea, ultima oară în veacul al IX-lea.

În cele din urmă, în veacul al XI-lea, Regele Bagrat Kouropalates a dat o mare parte din averea sa pentru refacerea mănăstirii. Sfântul Prohor a înfrumusețat mănăstirea, a adunat 80 de călugări și a rânduit un typikon monahal asemănător cu cel de la Lavra Sfântului Sava.

Ajungând la bătrânețe, Sfântul Prohor l-a așezat egumen pe ucenicul său Giorgi, iar el a plecat în pustie împreună cu doi alți ucenici, unde s-a și odihnit întru Domnul după puțină vreme.

În afară de acestea, puține lucruri sunt cunoscute despre Sfântul Prohor. Cercetătorii georgieni consideră că Sfântul Prohor s-a născut prin 985-990, petrecând la Ierusalim între anii 1010 și 1015, iar la Lavra Sfântului Sava a stat până în 1025. A adormit întru Domnul în 1066, fiind în vârstă de peste 75 de ani. (sursa: pemptousia.ro)

Sfântul Mucenic Luca din Ierusalim - 25 februarie
 

Sfântul Mucenic Luca din Ierusalim a trăit în veacul al XIII-lea, trâgându-se din cinstita familie georgiană Mukhaisdze. După moartea tatălui său, mama Sfântului Luca a plecat și s-a închinoviat într-o mănăstire din Ierusalim.

Când Luca a împlinit 20 de ani, a plecat la Ierusalim să-și viziteze mama și să se închine la sfintele locuri. Petrecând o vreme acolo, a hotărât să rămână și să devină monah. Mai târziu a fost hirotonit diacon și a învățat foarte bine limba arabă. Mai târziu, frații din mănăstire l-au ales egumen, iar vreme de trei ani, Sfântul Luca a rânduit mănăstirea și obștea.

Din pizma celui rău, un anume Shekh-Khidar, persan de la curtea Sultanului Penducht (Zakhir-Rukedin-Baibars-Bundukdar, Sultan al Egiptului între anii 1260-1277), i-a pus gând rău Sfântului Luca, reușind să obțină de la sultan trecerea mănăstirii în grija sa „și tratându-i pe monahii georgieni precum o fiară, i-a izgonit din mănăstire”, iar pe alții i-a închis. Împlinindu-și slujirea primită de la Dumnezeu, binecuvântatul Luca a ales să-l înfrunte personal pe Shekh-Khidar, pentru a apăra obștea.

Toți îl rugau pe egumen să plece pentru a scăpa de amenințarea lui Shekh-Khidar, dar Sfântul Luca a ascultat aceste sfaturi, fiind pregătit să moară pentru Hristos, iar nu să trăiască pentru lume. Întâlnindu-se față către față cu acel Shekh-Khidar, i-a cerut eliberarea părinților închiși, spunând că acceptă orice în schimb. Vicleanul persan nu i-a cerut nimic altceva decât să tracă la islam, promițându-i că-l va face emir dacă va primi. Atunci când egumenul a refuzat, Shekh-Khidar a poruncit, furios, să i se taie capul. După ce i s-a împlinit această poruncă, a rânduit ca trupul Sfântului Sfințit Mucenic Luca să fie ars. Toate acestea s-au petrecut în anul 1277. (sursa: pemptousia.ro)

Sfântul Mucenic Nicolae Dvali - 25 februarie
 

Sfântul Mucenic Nicolae Dvali s-a născut la sfârșitul veacului al XIII-lea, într-o familie bine-credincioasă, care l-a crescut întru frica Domnului. La vârsta de 12 ani, Nicolae s-a retras în pustia Klarjeti, unde a fost tuns monah. De acolo a făcut, apoi, un pelerinaj la Ierusalim, rămânând la Mănăstirea Sfintei Cruci. Monahul Nicolae râvnea după viața apostolică și după sfârșitul mucenicesc.

Fiind un mărturisitor public al credinței creștine, a fost prins și închis, dar un grup de creștini au intervenit și l-au eliberat. La sfatul egumenului, Sfântul Nicolae s-a mutat la o mănăstire georgiană din Cipru. Aici, Sfântul se ruga adeseori pentru a fi învrednicit de moarte mucenicească. Într-una din zile, pe când se afla rugându-se înaintea icoanei Sfântului Ioan Înaintemergătorul, a auzit un glas zicând: „Nicolae, ridică-te și du-te la Ierusalim. Acolo vei găsi un monah georgian care te va învăța calea dreptății și a muceniciei, acela te va îndruma”.

Într-adevăr, întorcându-se la Ierusalim, l-a găsit pe monahul rânduit de Dumnezeu. Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul i s-au arătat acelui monah îndrumător, arătându-i că voia Domnului este ca Nicolae să plece la Damasc.

La Damasc, Sfântul Nicolae a intrat într-o moschee și l-a mărturisit pe Hristos Mântuitorul celor prezenți, cerându-le să se lepede de nebunia credinței lor. Musulmanii furioși l-a prins, l-au bătut și l-au aruncat în închisoare. Cu multă silire, mitropolitul locului și creștinii au reușit să-l scoată din nou din închisoare, dar Sfântul Nicolae s-a dus din nou la musulmani, certându-i pentru credința lor nedumnezeiască. Din nou a fost bătut fără milă, biciuit cinci sute de ori și aruncat în temniță. Însă rănile mărturisitorului s-au vindecat în mod minunat datorită Sfântului Ioan Botezătorul. După două luni de temniță, a fost eliberat.

Pe când se pregătea să plece la Ierusalim, emirul locului l-a trimis la emul emirilor, Dengiz, care l-a măgulit și i-a oferit să treacă la islam, dar Sfântul Nicolae și-a apărat cu curaj credința. Emirul Dengis a poruncit să i se taie capul.

Venind vremea execuției, Sfântul s-a întors spre răsărit, rugându-se: „Slavă Ție, Histoase, Dumnezeule, care m-ai socotit vrednic să mor pentru numele Tău!” Plecându-și capul de bunăvoie, i s-a tăiat capul, iar trupul său a fost ars. Vreme de trei zile, în locul unde au fost aruncate rămășițele sale s-a văzut stâlp de lumină.

Auzind și părintele duhovnicesc al Sfântului Nicolae de moartea mucenicească a ucenicului, s-a rugat ca să-i descopere Dumnezeu dacă Nicolae s-a învrednicit să se alăture sfinților. Într-altă zi, pe când citea, a avut o vedenie a unei cete de sfinți șezând pe vârful unui munte, în lumină și în nor de tămâie, iar printre ei strălucea deosebit Marele Mucenic Gheorghe. Acesta l-a strigat pe Noul Mucenic Nicolae, zicându-i: „Nicolae, vino și vezi-l pe părintele tău duhovnicesc, care a vărsat atâtea lacrimi pentru tine!” Iar Nicoale l-a salutat pe duhovnic, zicând: „Iată-mă și iată și locul meu, iar de acum încolo nu te mai întrista pentru mine”.

Sfântul Nicolae Dvali a fost chinuit până la moarte în ziua de marți, 19 octombrie, a anului 1314. (sursa: pemptousia.ro)

:53: Mulțumim pentru postări, Ekaterina, chiar nu știam de acești sfinți georgieni.

Cu toata bucuria :-) Sfintii Prohor, Luca, Nicolae si toti mucenicii georgieni ai Manastirii Sfintei Cruci din Ierusalim, sa mijloceasca inaintea lui Dumnezeu si pentru sufletele noastre!

http://www.basilica.ro/_upload/img/1...csvvg12l4a.jpg Sfântul Ioan Casian

Biserica Ortodoxă cinsteşte pe Sfinților Ioan Casian și Gherman din Dobrogea la 29 februarie, în anii bisecţi. Pentru că anul acesta nu este bisect, ziua lor de prăznuire este 28 februarie. În cele ce urmează vă prezentăm câteva informaţii privind viaţa Sfântului Ioan Casian:



Străvechiul pământ al Dobrogei, Scythia Minor de altădată, evanghelizat de Sf. Andrei, „cel întâi chemat", şi de Sf. Filip, a odrăslit nu numai atâţia martiri care şi-au jertfit viaţa pentru Hristos, ci şi câţiva teologi de mare prestigiu. între aceştia îl pomenim cu cinste şi pe Sfântul Părinte Ioan Casian, trăitor în secolele IV şi V.



Unul din cei ce i-au cercetat viaţa şi nevoinţele, preotul Ghenadie din Marsilia, care i-a fost fiu duhovnicesc, scria despre el că era „de neam scit”, deci daco-roman, născut în provincia romană Sciţia Mică. Aceasta era „patria lui”, la Pontul Euxin sau Marea Neagră, unde locuiau mai ales daco-romani, precum şi greci. În 1912, învăţatul arheolog Vasile Pârvan a descoperit în pădurea satului Şeremet (numit azi Casian, pe valea râului Casimcea), două inscripţii care pomeneau de „hotarele Casienilor”. Înseamnă că învăţatul călugăr purta numele locului natal. Născut pe la anul 360, într-o familie de oameni de frunte, a primit o educaţie aleasă într-una din renumitele cetăţi greceşti de pe ţărmul apusean al Pontului Euxin, poate la Tomis; cunoştea bine cultura greacă şi latină. Se pare că a intrat de tânăr într-o aşezare monahală din regiune, unde a dobândit şi o pregătire teologică.

În jurul anului 380, însoţit de sora sa şi de un prieten cu numele Gherman - pe care mai târziu îl va numi „sfânt” porneşte într-o lungă călătorie în Răsărit, pentru a cunoaşte Locurile Sfinte, în care a trăit şi a învăţat Mântuitorul Iisus Hristos. Cei doi tineri daco-romani, Ioan şi Gherman, s-au aşezat într-o mănăstire lângă Betleem, nu departe de peştera în care S-a născut Mântuitorul. După cinci ani, deci prin 385, dorind să dobândească noi cunoştinţe şi a se întări în virtute, cei doi monahi se îndreaptă spre pustiurile Egiptului - acolo unde trăiseră marii „Părinţi ai pustiei”: Pavel din Teba, Antonie cel Mare şi Pahomie cel Mare, cei care au alcătuit primele rânduieli de viaţă monahală -, unde au rămas şapte ani. A urmat o scurtă reîntoarcere la Betleem, după care au mai stat câţiva ani în Egipt, în continuă căutare a izvoarelor desăvârşirii duhovniceşti.

Siliţi de anumite tulburări ivite printre călugări, în jurul anului 400 cei doi prieteni, Ioan şi Gherman, vin la Constantinopol, unde păstorea atunci, ca arhiepiscop, marele dascăl şi cuvântător, Sfântul Ioan Gură de Aur. Acesta l-a şi hirotonit pe Ioan Casian întru diacon, fapt pentru care mărturisea el mai târziu că i se socoteşte „ucenic”. Nici aici n-a avut parte de liniştea la care râvnea, pentru că în anul 404 marele său părinte duhovnicesc a fost arestat şi trimis în exil în Armenia, unde a şi murit (407). Întristaţi de cele întâmplate, în anul 405 Casian şi Gherman au plecat la Roma, prezentând papei Inocenţiu I rugămintea clerului şi a credincioşilor din Constantinopol de a-l ajuta pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Intervenţia papei n-a avut însă nicio urmare. În această situaţie, cei doi daco-romani au rămas un timp la Roma. După şederea lor aici, nu mai avem nicio ştire despre Gherman; probabil că a murit aici, în fosta capitală a Imperiului Roman.

Ioan Casian a plecat apoi singur la Massilia, în sudul Galliei (azi Marsilia), unde a fost hirotonit preot şi a întemeiat două mănăstiri, una de călugări şi alta de călugăriţe, în jurul anului 415. Le-a dat aceleaşi rânduieli de viaţă pe care le cunoscuse el însuşi la Betleem şi în pustiurile Egiptului. Acolo a şi murit, probabil în anul 435. Curând, a fost cinstit ca sfânt, la început in Marsilia şi în sudul Galliei, la 23 iulie. În Biserica răsăriteană (ortodoxă) este prăznuit la 29 februarie, când este an bisect, iar în anii nebisecţi slujba i se cântă în ziua de 28 februarie, la Pavecerniţă.

Ca teolog, Sfântul Ioan Casian a combătut erezia nestoriană, precum şi unele învăţături greşite ale Fericitului Augustin, stabilind adevărurile Ortodoxiei. Opera sa teologică este formată din trei lucrări. Prima se intitula Despre aşezămintele mănăstireşti cu viaţă de obşte şi despre vindecarea celor opt păcate principale, în douăsprezece cărţi (capitole). Era scrisă la rugămintea episcopului Castor de Apta Iulia, în Gallia, care înfiinţase o mănăstire în eparhia sa. În primele patru cărţi, autorul prezintă regulile monahale propriu-zise, iar în ultimele opt îi învăţa pe monahi cum să lupte împotriva a opt păcate: lăcomia, desfrânarea, iubirea de argint, mânia, tristeţea, neliniştea, slava deşartă şi trufia.

A doua carte - şi cea mai însemnată - purta titlul Convorbiri cu Părinţii, în douăzeci şi patru de cărţi, în care se ocupa de menirea monahului şi de lupta sa spre desăvârşire. Sunt prezentate aici întrebările pe care el însuşi şi mai ales Sfântul Gherman le-au pus celor mai vestiţi monahi ai Egiptului şi răspunsurile acestora, deci un Pateric.

Ultima lucrare era Despre întruparea Domnului, în şapte cărţi, în care îl combătea pe ereticul Nestorie. El aducea mărturii din Sfânta Scriptură şi din scrierile unor Sfinţi Părinţi care arătau că Hristos-Dumnezeu S-a născut din Sfânta Fecioara Maria, care trebuie să fie astfel socotită ca „Născătoare de Dumnezeu” sau „Maica Domnului”.
Presupunem că unele copii după lucrările sale au ajuns şi la ierarhii daco-romani de la Tomis şi la teologii din Sciţia Mică. În veacurile mai apropiate de noi, anumiţi călugări români cu învăţătură i-au tradus opera în româneşte, numindu-l „Casian Râmleanul” (Râm = Roma), răspândind-o apoi prin diferite copii, spre a fi citită de cât mai mulţi.

Deşi a trăit departe de patria sa, Biserica Ortodoxă Română îl revendică pe Sfântul Ioan Casian, atât pentru originea sa daco-romană, cât şi pentru bogata sa moştenire culturală şi spirituală, cu toate că aceasta aparţine întregii Biserici creştine. De altfel, tradiţia bisericească de pretutindeni îl cunoaşte şi sub numele de „Casian Romanul”. În semn de aleasă cinstire, în ultimii ani s-a zidit o frumoasă mănăstire în locul naşterii sale, în satul Casian din judeţul Constanţa. Chipul său este zugrăvit în multe biserici noi, ca şi în icoane, iar unii din cei care intră în viaţa monahală îi poartă numele. Să-l cinstim mai ales noi, credincioşii români, şi să-i aducem cântare de laudă, zicând:

„încuviinţându-te tu lui Dumnezeu te-ai dăruit şi luminându-te cu feluri de bunătăţi, Casiene, ai strălucit ca soarele, luminând neîncetat inimile tuturor celor ce te cinstesc, cu lumina dumnezeieştilor tale învăţături. Roagă-te lui Dumnezeu neîncetat pentru cei ce cu dragoste fierbinte te laudă” (Sedealna de la Utrenie, 29 februarie)



(Extras din vol. Sfinţi Daco – Romani şi Români, Ed. a IV-a, semnat de Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Ed. BASILICA, Bucureşti, 2013, p. 67.)

http://www.basilica.ro/_upload/img/1...bcmja1ufpa.jpg Cuviosul Gherman din Dacia Pontică


Până în anii din urmă nu s-a scris nimic despre un vrednic fiu al Dobrogei noastre, despre Cuviosul Gherman daco-romanul, deşi numele său era menţionat adeseori în opera literară a prietenului său, Sfântul Ioan Casian. Abia în anul 1989, mitro*politul Antonie al Ardealului l-a scos din uitare şi i-a făcut cunoscut chipul luminos de teolog şi de călugăr înduhovnicit. Puţine date despre viaţa şi cultura acestui mare străromân se găsesc în cartea lui Ioan Casian intitulată Convorbiri cu Părinţii. De aici aflăm că ei „se împrieteniseră încă de când erau copii de şcoală, apoi în oaste, precum şi în viaţa călugărească", înseamnă că şi Gherman era tot un daco-roman din Scythia Minor - ca şi Ioan Casian -, că învăţaseră într-o şcoală din regiune - probabil mănăstirească - şi că şi-au făcut împreună serviciul militar în armata romană. Iar în alt loc, Ioan Casian scria: „Amândoi eram nedespărţiţi din vremea primelor lupte din oastea duhovnicească; am vieţuit împreună atât printre cenobiţi, cât şi în pustie şi fiecare - pentru a ne arăta prietenia strânsă unul faţă de altul şi scopul comun - aveam obiceiul să zicem că nu eram decât o minte şi un suflet în două trupuri”. Din alte relatări ale lui Casian se desprinde că era mai în vârstă decât el, deci se născuse prin anul 355.

În jurul anului 380 cei doi prieteni - şi cu sora lui Ioan Casian - au plecat într-o călătorie în Orient, din dorinţa de a cunoaşte Locurile Sfinte în care a trăit şi a propovăduit Mântuitorul Iisus Hristos. S-au aşezat, pentru început, într-o mănăstire de lângă Betleem, în apropierea locului în care S-a născut Iisus, iar după cinci ani cei doi prieteni s-au îndreptat spre pustiurile Egiptului, unde trăiau mulţi monahi cu viaţă aleasă, pentru a primi de la ei cuvinte de învăţătură şi a le urma nevoinţele du*hovniceşti. Au rămas acolo ani îndelungaţi, doar cu o scurtă întoarcere în Betleem, căutând mereu modele de viaţă şi mari Părinţi ai pustiei.

Sfântul Ioan Casian prezintă cu multă nostalgie viaţa lor în îndepărtatele pustiuri ale Egiptului, fiind „aprinşi de dorul de fiecare zi al inimii, să ne întoarcem în provincia noastră şi să ne revedem părinţii. Ceea ce ne reaprindea mereu dorul era amintirea credinţei şi a evlaviei lor..." Mai departe, scria de „moşia străbună a strămoşilor noştri", de frumuseţea peisajului Scythiei Minor, de „dorul de patrie".

În aceeaşi lucrare a lui Ioan Casian sunt redate mai multe convorbiri ale lor cu mari Părinţi ai pustiei, ca Moise, Avraam, Isaac, Serenus. Dar în aceste Convorbiri, cel care punea întrebările era Gherman; deci el conducea discuţiile, ca un adevărat „dascăl", câtă vreme Casian se prezenta mai mult ca „ucenic". Valoarea Convorbirilor scrise de Ioan Casian se datorează, în mare măsură, tocmai măiestriei cu care Gherman punea întrebările. El apare astfel ca un adevărat coautor. Erau întrebări sau teme de teologie adâncă, mai ales de spiritualitate, dar şi de filosofie şi psihologie. Amândoi erau interesaţi să cunoască părerile Părinţilor pustiei despre lupta cu păcatul, prin post şi alte mijloace, despre desăvârşire, despre rugăciune, despre unirea credinciosului cu Dumnezeu şi altele. Cercetând întrebările lui Gherman, mitropolitul Antonie al Ardealului a ajuns la con*statarea că aceşti doi daco-romani au fost primii isihaşti de la noi, mai ales datorită rugăciunii neîncetate pe care au practicat-o în chiliile lor.

În jurul anului 400, cei doi prieteni au venit la Constantinopol, capitala Imperiului Roman de Răsărit, unde păstorea Sfântul Ioan Gură de Aur. Acesta l-a hirotonit pe Gherman preot, iar pe Casian diacon. Au rămas în preajma marelui Părinte al Bisericii până la al doilea exil al său, în 404. în anul următor, au plecat la Roma, ca să ceară sprijinul papei. Misiunea lor în capitala Imperiului Roman de Apus este prezentată de istoricul bisericesc Sozomen (sec. V) care scria că ei, fiind cei mai devotaţi prieteni ai Sfântului Ioan, au dus la Roma o scrisoare a clerului şi a credincioşilor din Constantinopol către papa Inocenţiu I, prin care-i cereau sprijin în vederea readucerii lui din exil.

De la Roma, ştirile despre Gherman încetează. Probabil că a murit acolo, după anul 405. înainte de anul 415, Ioan Casian a plecat la Marsilia, în sudul Galliei, unde a întemeiat două mănăstiri - una de călugări şi alta de călugăriţe -, cărora le-a dat rânduielile de viaţă ale călugărilor din pustiurile Egiptului. Acolo a trăit singur, până în jurul anului 435. Şi tot acolo şi-a scris lucrările sale teologice, între care şi Convorbirile cu Părinţii pustiei.

În aceste Convorbiri, Gherman este prezentat ca „sfânt", ceea ce arată că Ioan Casian i-a păstrat aceeaşi admiraţie şi preţuire chiar şi după moarte. Fără îndoială că şi alţi contemporani care l-au cunoscut pe Gherman l-au socotit tot ca un „sfânt", atât pentru cultura lui, cât, mai ales, pentru sfinţenia vieţii sale. Din aceste motive, în 1992 Sfântul Sinod a hotărât ca daco-romanul Gherman să fie trecut în sinaxarul sfinţilor români, alături de Sfântul Ioan Casian, şi să fie prăznuiţi îm*preună la 29 februarie. Sunt doi călugări învăţaţi care au făcut cinste neamului nostru şi care au adus o contribuţie de seamă la formarea teologiei patristice şi a spiritualităţii răsăritene.

„Făcându-vă călugări v-aţi dăruit lui Dumnezeu şi, luminând cu faptele voastre cele bune credincioşilor, Casian şi Gherman, ca soarele aţi strălucit cu lumina învăţăturilor voastre celor dumnezeieşti, luminând inimile celor care pururea vă cinstesc. Pentru aceasta, cu deadinsul rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu pentru cei ce vă laudă cu dragoste fierbinte". (Condacul, glasul al 4-lea, la Utrenia din 29 februarie)

-Extras din vol. Sfinti Daco – Romani şi Români, Ed. a IV-a, semnat de Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Ed. BASILICA, Bucureşti, 2013, p. 71 -

4 Martie - Sf. Gherasim de la Iordan
 

Sfantul Gherasim de la Iordan a trait in secolul al VII-lea. Dupa ce s-a calugarit, s-a retras in pustiul Tebaidei unde a intemeiat un asezamant monahal, prezent si in zilele noastre. Atat de mult s-a impartasit de viata dumnezeiasca, incat si fiarele salbatice i se supuneau. Din scrierea vietii sale aflam ca intr-o zi, pe cand mergea prin pustia Iordanului, a intalnit un leu fioros care ragea cumplit din cauza ca ii intrase in laba un spin. Sfantul Gherasim ii scoate spinul si din acel moment leul nu-l mai paraseste pe Cuvios, il urmeaza pretudindeni, ca un adevarat ucenic.

http://www.crestinortodox.ro/calenda...dan-99528.html

http://str.crestin-ortodox.ro/foto/9...8_gherasim.jpg

Sfinții Mucenici Pavel şi Iuliana, sora lui, din Ptolemaida, Israel - 4 martie
 

Acestia au trait pe vremea împaratului Aurelian, în Ptolemaida. Erau frati de acelasi sânge; se trageau dintr-un neam ales si fusesera crescuti în chip deosebit de frumos, mai mult cu evlavia, decât cu laptele. Pavel citise cu multa grija Scripturile cele de Dumnezeu insuflate si cugetând adânc la întelesul lor, înca de pe când era tânar astupa gurile ereticilor cu foarte multa usurinta si era un propovaduitor plin de zel al iconomiei Cuvântului lui Dumnezeu cu privire la noi.

Când împaratul a venit odata în cetatea aceea, Pavel, vazându-l, a îmbarbatat pe sora lui sa aiba curaj si sa fie plina de îndrazneala, de vreme ce o mare ispita se va abate asupra cetatii lor. Iar el s-a întrarmat cu semnul Crucii. Dupa ce s-a însemnat cu semnul Crucii, neîndoindu-se ca este întarit, s-a înfatisat la împarat si a dat pe fata desertaciunea închinarii la idoli.

Pentru aceasta a fost prins si fiind spânzurat a fost strujit cu gheare de fier. Dar sora lui vazându-l asa, a început sa strige împotriva tiranului, ca fratele ei este chinuit pe nedrept. Dar, fiind prinsa si ea, a fost spânzurata si strujita la fel ca fratele ei; dar sfintii care din toate aceste chinuri ramasesera nevatamati au fost pusi în lanturi de fier si aruncati în închisoare.

Îngerul Domnului aratându-li-se în închisoare, au fost sloboziti din lanturi si fiind hraniti îndeajuns de înger, au adus multumiri lui Hristos. Si, fiind adusi din nou înaintea împaratului si nevoind sa jertfeasca idolilor, au fost supusi la nenumarate chinuri, iar dupa aceea li s-au taiat capetele. În felul acesta s-au mutat catre Domnul, primind cununa muceniciei sfântul Pavel si sora lui sfânta Iuliana.

http://sfintisiicoane.files.wordpres...pg?w=470&h=531

Sfintii Mucenici Episcopi din Cherson - 7 martie
 

Acesti Sfinti Mucenici Episcopi au fost trimisi de catre Patriarhul Ierusalimului ca misionari (in ani diferiti) in tinuturi pagane. Numele lor sunt: Vasilevs, Efrem, Evghenie, Capiton, Eterie, Agatodor si Elpidie.

Vasilevs - a inviat din morti pe copilul conducatorului din Cherson, iar apoi a fost ucis de pagani.

Evghenie, Agatodor si Elpidie - au fost ucisi de pagani in ziua a saptea a lunii martie

Efrem a fost omorat prin decapitare.

Episcopul Eterie a fost ajutat de imparatul Constantin cel Mare sa ii alunge pe pagani dar este ucis in cele din urma de acestia.

Cand sfantul Capiton a fost uns episcop, paganii au cerut un semn de la el ca sa-l poata crede, punandu-l sa intre intr-un cuptor de foc. Cu rugaciune fierbinte si credinta mare, insemnandu-se cu semnul Sfintei Cruci, sfantul Capiton a intrat in foc si a stat timp de un ceas, fara ca sa i se arda nimic, nici macar hainele. Paganii au marturisit: Unul este Dumnezeu, Dumnezeul crestinilor, mare si puternic, Care le apara pe slugile Lui de flacarile focului! Multime de pagani din cetate si imprejurimi s-au botezat insa dupa un timp sfantul Capiton a fost inecat in in raul Nipru

Pomenirea Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/1...2ec9h1udia.jpg

Biserica Ortodoxă îi pomeneşte pe 9 martie pe Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia.

Aceştia erau soldaţi creştini, aflaţi în slujba împăratului roman Licinius. Aflând despre credinţa lor, guvernatorul Armeniei i-a silit să se închine idolilor. Refuzând, cei 40 de soldaţi au fost întemniţaţi timp de opt zile şi bătuţi cu pietre.

Unul dintre cei 40 de soldaţi nu a mai rezistat şi a cerut să fie scos pentru a intra în baia caldă din apropiere. Din cauza diferenţei de temperatură acesta a murit. Un alt creştin, martor al evenimentului, a intrat în apa rece alături de ceilalţi pentru a-şi mărturisi credinţa în Hristos.

În Bucureşti, fragmente din moaştele Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia se află la Mănăstirea Antim, la Schitul Darvari şi la bisericile „Icoanei”, „Mihai Vodă”, „Dichiu” şi „Sfântul Alexie”.

Sf. Grigorie Dialogul
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/1...j91hj9lrua.JPG

Sfântul Grigorie Dialogul, Episcopul Romei s-a născut în anul 540, în Roma, dintr-o familie aristocrată bogată.

Părinţii lui, Gordian şi Silvia, aveau ca rude oameni credincioşi. Papa Felix al III-lea îi era unchi, iar fericitele monahii Emiliana şi Tarsilia, mătuşi. După naşterea lui Grigorie, tatăl său, Gordian, a intrat în clerul bisericii ca diacon purtând de grijă săracilor de pe una din cele şapte coline ale Romei. Silvia a urmat exemplul soţului şi împărţea ajutoare săracilor la poarta Sfântului Pavel din Roma. Tânărul Grigorie a studiat ştiinţele profane, iar după terminarea studiilor a îmbrăţişat cariera administrativă, ajungând să fie numit în 573, de împăratul bizantin, Iustin al II-lea, Prefect al Romei. La moartea tatălui său a moştenit o mare avere, cu care a înfiinţat în insula Sicilia şase mănăstiri. A mai înfiinţat una chiar în casa părintească din Roma, în cinstea Sfântului Apostol Andrei, în care s-a călugărit în anul 575. Papa Pelagius al II-lea l-a hirotonit diacon și în 579 l-a trimis pe Grigore ca apocrisar (ambasador) la curtea imperială din Constantinopol, funcție ocupată timp de șapte ani, până în 585. Aici a făcut cunoştinţă cu Leandru, Episcopul Seviliei şi au legat o strânsă prietenie. În anul 585, Grigore s-a întors la Roma, luându-şi din nou funcţia de secretar al papei şi stareţ al mănăstirii Sfântului Apostol Andrei, înfiinţată de el. Cinci ani mai târziu, în anul 590, a fost ales Episcop al Romei în locul lui Pelagiu al II-lea, prin voința unanimă exprimată de cler, senat și popor. Sfântul Grigorie Dialogul a trecut la Domnul după 13 ani de păstorire, fiind îngropat în Biserica Sfântului Petru din Roma.



Pe seama lui este pusă Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite care se săvârşeşte în timpul săptămânii în Postul Mare.

Sfanta Mucenita Cristina cea din Persia - 13 martie
 

Pentru marturisirea neclintita a credintei ei in Hristos ea a fost torturata cu cruzime in Persia, in veacul al patrulea. De la aceste torturi si biciuiri neincetate ea a slabit atat de mult, incat a murit.

http://crestinortodox.files.wordpres...4christina.jpg

Ce icoană frumoasă cu Sf. Cristina. :) La mulți ani, Ekaterina aka Cristina ! :53::53:

Eu nu inteleg:

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/iulie/iulie24.htm

Acolo este si icoana pe care a pus-o Ekaterina. Deci e vorba despre o alta Cristina.

http://www.crestinortodox.ro/sfinti/...zeu-73015.html

In vremea dreptcredinciosului imparat Honorius (395-423), a fost la Roma cea veche un barbat credincios, anume Eufimian, mare dregator la carma imparatiei, cu multa avere, mii de slugi si multe palate, iar femeia lui, Agaida cu numele, era credincioasa si cu frica lui Dumnezeu: dar nu avea copii. Si erau oameni buni si darnici, ca, iubind pe Dumnezeu, iubeau si pe saraci si, in fiecare zi, puneau trei mese in casa lor, sarmanilor, vaduvelor, strainilor si bolnavilor. Si, adesea el se smerea inaintea lor, zicand: Nu sunt vrednic sa calc pe pamantul lui Dumnezeu.`

Deci, aducandu-si Dumnezeu aminte de el, le-a daruit rod pantecelui lor si au nascut fiu si, veselindu-se, l-au botezat si i-au pus numele Alexie. Iar cand s-a facut mare, l-au dat pe el la invatatura cartii si tanarul s-a facut preaintelept. Si cu cat inainta in viata, cu atat crestea in sufletul lui si dorinta nemurii si a vietii vesnice. De multe ori, se simtea rapit in alta lume, numai la gandul vesniciei fericiri. Toate bunatatile pamantesti i se pareau lucruri de nimic, puse alaturi de bucuria acestei dulci nadajduiri. Drept aceea, si-a pus in mintea sa sa se lepede de toate bunatatile, cele de putina vreme si trecatoare ale vietii de aici, si, asa, cu sufletul liber de ispite, sa mostenasca viata cea vesnica, dulcea desfatare a credintei in Hristos. Deci, a inceput a se infrana, purtand, in taina, pe trupul sau, o haina de par, aspra.

Asemenea, ca sa nu-si supere familia, a primit sa se casatoreasca, dar chiar in noaptea nuntii, a fugit, in taina, imbracat in haine saracacioase, luand insa din ale sale, aur si pietre scumpe din destul.

Deci, a tocmit o corabie si, plecand, s-a ascuns departe, in partile din rasarit ale imparatiei, tocmai in cetatea Edesa, din Mesopotamia. Iar, daca s-a inchinat chipului celui nefacut de mana, trimis de Domnul Iisus lui Avgar, regele din Edesa, si-a petrecut cealalta parte a vietii, necunoscut si in saracie, vreme de saptesprezece ani, locuind langa biserica Nascatoarei de Dumnezeu, din cetate.

Si-a vandut, apoi, toate lucrurile de pret, ce luase de acasa, si, impartind la saraci aurul ce castigase, s-a imbracat in haine si mai sarace si s-a facut pe sine ca unul din cei care milostenie, totdeauna postind, putina paine si apa gustand si impartasindu-se in toate duminicile, cu dumnezeiestile Taine ale lui Hristos. Iar, de lua vreo milostenie de la crestini, o impartea cu ceilalti saraci, mai batrani. Si avea totdeauna fata lui plecata, iar mintea lui era sus, intru dumnezeiesti ganduri indeletnicindu-se, si atat i se uscase trupul, de atata infranare, incat i se vestejise frumusetea fetei lui, vederea i se intunecase, ochii i se adancisera, numai pielea si oasele i se vedeau si ajunsese de nerecunoscut.

Deci, fiind el iubit de Dumnezeu, s-a facut descoperire, despre dansul, printr-un vis; si un glas il numea pe Alexie, `Omul lui Dumnezeu`, aratand ca, precum ca capul imparatului sta coroana, asa Duhul Sfant odihneste peste dansul si ca rugaciunea lui, ca o tamaie cu bun miros, de-a pururea urca inaintea lui Dumnezeu.

Si s-a stiut atunci, de multi, viata lui cea sfanta si au inceput a-l cinsti. Iar Sfantul, fugind de slava omeneasca, a plecat din Edesa, nestiind nimeni si, afland o corabie la malul marii, care mergea in Cilicia, s-a urcat intr-insa, gandind sa petreaca in cetatea Sfantului Pavel, unde nu-l stia nimeni, in Tarsul Ciliciei. Dar, fara de veste, din voia lui Dumnezeu, s-a facut apriga furtuna pe mare si corabia, purtandu-se de valuri, a ajuns la Roma.

Hotarat sa petreaca in casa parintilor sai, ca un necunoscut, Sfantul a iesit in intampinarea tatalui sau, celui iubitor de saraci si de straini. Si, fara sa fie recunoscut, sub infatisarea unui calator sarac, a capatat invoirea de la dansul sa i se faca o coliba, chiar la portile palatului, si, in amintirea fiului sau instrainat, tatal a poruncit slugilor sa aiba grija a-i da hrana de la masa stapanilor. Si a petrecut Sfantul aici multa vreme, alti saptesprezece ani, batocorit si umilit de slugile tatalui sau, dar iubit de sarmanii din cetate, care gaseau la el un cuvant bun, un sfat intelept si un brat oricand gata sa-i ajute sa-si poarte povara saraciei lor.

Deci, cu voia lui Dumnezeu, i s-a descoperit Sfantului, mai dinainte, si ziua mortii sale si si-a scris atunci Sfantul toata viata sa, pastrand scrisoarea la san. Iar, trecand pe acolo, ca din intamplare, chiar in ziua cand Sfantul Alexie si-a dat sfarsitul, imparatul Honorius a intrebat cine este saracul cel mort in ulita. Si, cautand printre zdrentele Sfantului, slujitorii imparatesti au aflat in sanul lui scrisoarea, pe care au dat-o imparatului sa o citeasca. Si s-au minunat toti, afland viata inalta si ascunsa a `Omului lui Dumnezeu` si vazand cat de multe cai de sfintenie are Dumnezeu in lumea celor care asculta de chemarile Duhului Sau.

Si s-a mutat la ceruri Sfantul Alexie la 17 martie, imparatind in Roma Honorius, in vremea lui Inochentie papa, iar la Constantinopol tinand imparatia Teodosie cel Tanar, iar peste toti, stapanind Domnul nostru Iisus Hristos, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, Caruia se cuvine slava in veci. Amin.

Sfântul Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/1...7g8hu18hfa.jpg

Sfântul Alexie, sărbătorit la 17 martie în Biserica Ortodoxă, s-a născut la Roma din părinţi bogaţi şi de neam nobil. Părinţii au dorit ca fiul lor să se căsătorească, prin urmare, i-au ales o soţie. În noaptea nunţii Alexie i-a dat inelul şi brâul cel scump miresei şi a fugit noaptea în taină pe o corabie care pleca în zori spre Laodiceea (Frigia, Asia Mică). De acolo s-a dus cu alţi călători până în cetatea Edesa din Mesopotamia. Aici, a împărţit restul banilor ce-i mai rămăsese, s-a îmbrăcat într-o haină veche ca orice sărac şi sta în pridvorul Bisericii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu din Edesa, postind, rugându-se şi cuminecându-se cu Sfintele Taine în toate duminicile. Aici a stat vreme de 17 ani.

În acest timp părinţii l-au căutat şi au ajuns chiar până la Biserica din Edesa, dar nu au ştiut că unul din săracii din pridvorul Bisericii este chiar fiul lor. Simţindu-se în pericol de a fi descoperit, a hotărât să meargă la casa părinţilor săi, la Roma, ca un necunoscut. Tatăl său îl primeşte ca pe un sărac oarecare şi, nemaifiind cunoscut de nimeni, îşi petrecea viaţa înaintea porţii casei sale, luat în derâdere şi batjocorit de servitori. Când a simţit că i se apropie sfârşitul, a cerut o bucată de hârtie pe care a scris cine este, dar şi toată viaţa consemnând unele taine ştiute numai de părinţi, iar după ce a terminat de scris această scrisoare a trecut la Domnul († 411), fiind găsit a doua zi de părinţi şi slujitorii casei. Aceştia, au luat trupul Cuviosului Alexie şi l-au îngropat cu cinste pe muntele Aventin. Moaştele Sfântului au fost găsite în anul 1216.



Astăzi, se păstrează într-o Biserică din Roma zidită în cinstea Sfântului Bonifaciu şi a Sfântului Alexie.

Tot astazi - 17 Martie - il sarbatorim pe Sf. Patrick - Apostolul si Luminatorul Irlandei.

Pe 24 Iulie este sarbatorita o alta Mucenita Hristina. Poate Ekaterina ne poate spune de unde a luat icoana...

22 Martie - Sf. Muceniță Drosida - fiica împăratului Traian
 

Martyr Drosis the Daughter of the Emperor Trajan

http://images.oca.org/icons/sm/march...s-of-Mar22.jpg

The Holy Martyr Drosis, together with Five Virgin-Martyrs Agalida, Apollinaria, Daria, Mamthusa and Thais: St Drosis was daughter of the emperor Trajan (98-117), a fierce persecutor of Christians. In the year 99 he revived an earlier law which forbade secret gatherings and was indirectly aimed against Christians. In the year 104 he issued a special law against Christians.

Beginning in that year, the persecutions continued until the end of his reign. During this time the bodies of martyred Christians often remained unburied in order to intimidate others. Five Christian virgins: Aglaida, Apolliniaria, Daria, Mamthusa and Thais, took upon themselves the task of burying such Christians. They secretly gathered up the bodies of martyrs, anointed them with spices, wrapped them in shrouds and buried them. When she learned of this, Drosis, a secret Christian but not yet baptized, asked the holy virgins to take her with them when they went to bury Christians.

On the advice of the court dignitary Adrian, a guard was set over those who had been killed, to arrest anyone who tried to bury them. On the very first night, St Drosis and the five virgins were caught. Learning that one of the captives was his own daughter, Trajan gave orders to hold her separately, in the hope that she would change her mind.

The remaining holy virgins were sentenced to burning in a furnace for melting copper. They bravely accepted execution and were granted crowns of martyrdom. The copper, mingled with the ashes of the martyrs, was used to make tripods for a new bath of Trajan. But as long as these tripods stood in the bath-house, no man was able to enter it. Anyone crossing the threshold fell down dead. When the pagan priests realized why this happened, they advised that the tripods be removed.

Adrian told the emperor to melt the tripods and to make five statues of naked virgins, in the likeness of the Martyrs. Then he said that these statues should be placed before the entrance to the imperial bath. Trajan agreed. When the statues were set up, the emperor saw in a dream five pure lambs pastured in Paradise, and the Shepherd who said to him, “O most wanton and wicked Caesar! Those whose images you placed there to be mocked have been taken away from you and brought here by the Good and Merciful Pastor. In time your daughter, the pure lamb Drosis, shall also be here.”

When he awoke, Trajan flew into a rage and ordered two huge furnaces to be heated. At the ovens an imperial edict was posted: “You who worship the Crucified, save yourselves many agonies, and spare us also from these labors. Offer sacrifice to the gods. If you do not wish to do this, however, then let each of you voluntarily cast himself into this furnace.” Many Christians willingly went to martyrdom.

When she heard of this, St Drosis also decided to endure martyrdom for Christ. In her prison she offered prayers asking the Lord to release her. God heard her prayer, amd the guards fell asleep. St Drosis went off to the ovens, but began to wonder: “How can I go to God without a wedding garment (i.e., without being baptized), for I am impure. But, O King of Kings, Lord Jesus Christ, for Your sake I give up my imperial position, so that I may be the lowliest handmaiden in Your Kingdom. Baptize me Yourself with your Holy Spirit.”

After praying in this manner, St Drosis anointed herself with myrrh [chrism], which she had taken along with her, and immersing herself in water three times, she said: “the servant of God Drosis is baptized in the Name of the Father, and of the Son, and of the Holy Spirit.” For seven days the saint hid, spending her time in fasting and prayer. Christians found her and learned from her everything that occurred. On the eighth day, the holy Martyr Drosis went to the red-hot ovens and cast herself into the fire.

sursa : http://oca.org/saints/lives/2014/03/...emperor-trajan

Soborul Sfantului Arhanghel Gavriil !
 

https://lh6.googleusercontent.com/-_...o/DSC_0070.jpg

După cum este obiceiul, în ziua următoare unei mari prăznuiri a Domnului, facem prăznuire de cel care a fost trimis de Dumnezeu la Sfânta Fecioara spre a fi binevestitor al Veştii celei Bune. De la începuturi, şi pe tot parcursul istoriei mântuirii noastre, acest prinţ şi arhistrateg al Puterilor celor netrupeşti a fost pentru noi oamenii Îngerul milostivirii şi a bunăvoinţei dumnezeieşti. Fiinţa de foc, lipsită de orice schimbare şi dăruită totdeauna vederii slavei dumnezeieşti, Arhanghelul Gavriil a fost desemnat de Domnul ca "duh slujitor, trimis ca să slujească, pentru cei ce vor fi moştenitorii mântuirii" (Evrei 1, 14). După Sfântul Proclu al Constantinopolului, numele lui înseamnă "Dumnezeu şi om" şi a fost dăruit de Dumnezeu ca să vestească toate tainele legate de Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos. Culmea şi împlinirea desăvârşită a acestei misiuni a sa a fost deci acel "Bucură-te" adresat Maicii Domnului şi care a devenit formula de laudă şi de slăvire a tuturor celor care, graţie lui, s-au făcut moştenitori ai Mântuirii şi s-au străduit să urmeze pe pământ chipul vieţii îngereşti.

https://lh3.googleusercontent.com/-e...el-Gavriil.jpg

Gavriil, ce se tâlcuieşte “bărbat-Dumnezeu“, este arhanghelul bunelor vestiri de bucurie, care are misiunea de a vesti oamenilor tainele cele mari dumnezeieşti. El nu mai poartă sabie de foc, ci crin de neântinată bucurie. El este foarte dulce la vedere şi plin de dumnezeiască blândeţe. Pentru aceasta a şi fost ales şi trimis de Dumnezeu la Fecioara din Nazaret să-i vestească taina cea mare a întrupării Domnului. Tot el a adus vestea zămislirii Maicii Domnului dumnezeieştilor ei părinţi Ioachim şi Ana. El a vestit în templu Sfântului Zaharia că soţia lui va naşte la bătrâneţe pe Sfântul Ioan Botezătorul. El a dus vestea cea bună Anei, mama proorocului Samuil.
Sfântul Arhanghel Gavriil a dus la cer rugăciunea Fecioarei Maria când petrecea în templu. El i se arăta adesea şi-i descoperea taine negrăite. Îi aducea hrană îngerească la Sfânta Sfintelor. El a auzit cel dintâi despre taina întrupării lui Hristos, mai înainte decât toţi îngerii. El a rostit cel dintâi numele Preadulcelui Iisus. El a pus nume Sfântului Ioan Botezătorul. El a vestit păstorilor că în Betleem s-a născut Mesia. El a cântat cel dintâi Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire! (Luca 2, 14). El a învăţat pe păstori să cânte. El a descoperit magilor taina întrupării. El a liniştit pe Iosif când voia să lase pe Fecioara Maria. El i-a poruncit să fugă în Egipt cu Pruncul şi iarăşi să se întoarcă în Nazaret.
Sfântul Gavriil ocroteşte pe fecioare, acoperă pe mame, păzeşte pe prunci, duce rugăciunile cele fierbinţi la Dumnezeu şi aduce înapoi împlinirea cererilor. El slujeşte tainelor celor mari şi ajută la înmulţirea şi mântuirea neamului omenesc.

Rugăciune de la Arhanghelul Gavriil

https://lh6.googleusercontent.com/-s...f._gavriil.jpg

Doamne, Dumnezeule Stăpane, Iisuse Hristoase Mantuitorule, Sfinte Duh, Treime Sfantă, mulţămescu-Ţi pentru bunătatea de a mă fi trecut cu bine încă o noapte, dăruindu-mi această nouă sfantă zi, spre a mă închina negrăitei Tale iubiri.

Slăvindu-Te îţi mulţumesc încă, pentru mila-Ţi cea nemăsurată, prin care Te-ai făcut ajutor şi grijitor mie nelegiuitei tale slugi.
Doamne, nu Te mania pe mine ticălosul şi nu mă pedepsi aşa cum mi s-ar cuveni, pentru netrebniciile, neputinţele şi slăbiciunile mele, ci rogu-Te să mă îngăduieşti încă în grija Ta, Doamne, să mă luminezi cu Lumina Ta Cea Blandă şi Divină, să mă întăreşti prin Harul Duhului Sfant, ajutandu-mă să fiu tot mai plăcut Ţie, de la o zi la alta pe dreapta cărare a credinţei, întru smerită pocăinţă, spre mantuire.
Mă rog astfel, Doamne, pomenindu-i şi pe toţi ai mei: părinţi, fraţi, surori, pe toate rudeniile cele după duh şi după trup, pe prieteni şi pe vrăjmaşi, pe săraci şi pe sărmani, pe văduve şi pe cei ce se află în neputinţe, în griji, în nevoi, în rele şi grele pătimiri, în robii, în temniţe şi închisori, pe cei izgoniţi pentru Tine şi pentru dreapta credinţă ortodoxă şi chiar pe cumpliţii eretici, fiindcă sunt şi ei tot robii Tăi.
Miluieşte-i pe toţi, Doamne, cercetează-i, întăreşte-i şi degrabă mangaie-i cu puterea Ta.
Mantuieşte Doamne, miluieşte şi ne iartă nouă tot ceea ce, ca nişte oameni neputincioşi, prin deşertăciunea minţii, am greşit Ţie, Doamne, şi ne-am smintit şi nebuneşte ne-am abătut către fapte necuvioase, depărtandu-ne de la calea izbăvirii.
Mantuieşte Doamne, miluieşte şi luminează-i pe toţi cei ce mă urăsc, mă dosădesc şi mă asupresc, nelăsandu-i pe ei să piară pentru mine.
Rogu-mă dar, întoarce-ne iarăşi la Locul cel Bun, Doamne, prin dumnezeiasca Ta iconomie.
Uneşte Doamne, cu una sfanta, apostoleasca şi soborniceasca Ta Biserică pe cei ce s-au depărtat de la dreapta credinţă şi care, întunecandu-se cu eresurile, se află intru pierzare.
Încă mă rog, Doamne, pentru cei adormiţi şi mutaţi de la noi, ca să se aşeze întru ale Tale Cele bune, iertandu-li-se lor toată greşala cea de voie şi cea fără de voie, săvarşită cu gandul, cu fapta sau cuvantul, în scurta lor trecere pe acest pămant.
Pomeneşte Doamne, întru mantuire pe toţi cei adormiţi întru nădejdea învierii şi a vieţii veşnice: bunicii, moșii și strămoșii noștri, părinţi şi fraţi ai noştri şi dreptslăvitori creştini, care odihnesc aici şi pretutindeni.
Sălăşuieşte-i şi pe ei cu Sfinţii Tăi, Doamne, acolo unde străluceşte lumina feţei Tale, iar pe noi miluieşte-ne ca un bun şi de oameni iubitor.
Poartă-ne nouă paşii, Doamne, pe cărări luminate de Tine şi păzite de Sfinţii Tăi Îngeri, iar din calea noastră izgoneşte-l pe Cel Viclean, cu toate înşelăciunile lui şi pe vrăjmaşii noştri, pe cei ştiuţi şi pe cei neştiuţi, cu gandurile, cu faptele şi cu vorbele lor rele, Doamne, ţine-i cat mai departe de noi, iar pe noi ajută-ne să izbandim în cele ce Tu ne-ai randuit pe-acest pămant.

Pentru rugăciunile Preacuratei Tale Maici, ale Sfinţilor Tăi Îngeri, ale Preacuvioşilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Duminica Sfântului Cuvios Ioan Scărarul
 

În duminica a patra a Postului Mare, Părinţii Bisericii ne pun înainte chipul Sfântului Ioan Scărarul. Acesta este şi un îndemn adresat fiecăruia dintre noi pentru a-i citi opera atât de cunoscută în întreaga lume creştină: Scara Sfintelor nevoinţe.

Sfântul Ioan Scărarul a trăit între anii 578 şi 649 şi se presupune că era originar din Palestina. A intrat în monahism la Mănăstirea Sinai la vârsta de 16 ani, avându-l ca povăţuitor pe stareţul Martirie. După moartea părintelui său duhovnicesc, Ioan s-a retras într-un loc izolat, unde a dus o viaţă aspră vreme de 40 de ani. Spre sfârşitul vieţii a fost ales egumen al Mănăstirii Sinai. Puţinele date cunoscute despre viaţa Sfântului nu-l disting foarte mult de alţi părinţi îmbunătăţiţi. Biografia este lăsată, însă, în plan secund de notorietatea operei lui, lucrarea „Scara”.

„Sunt monahi care au avut o viață lăuntrică extraordinar de înaltă și care la vremea rânduită de pronia divină au fost chemați în cetate și în dispute polemice pentru a clarifica problematica hristologică sau probleme legate de cinstirea sfintelor icoane. Se poate spune că Dumnezeu este cel care face ca unii dintre monahii reputați ai răsăritului să aibă o biografie cunoscută și în ordine istorică sau să aibă preponderent o biografie lăuntrică foarte profundă care nu se regăsește foarte exact la nivelul biografiei imediate. Sfântul Ioan Scărarul este o astfel de personalitate, un monah exemplar, cu viață duhovnicească foarte înaltă, dar totodată un monah, care trăind o viață discretă tipic vieții monahale, nu a fost foarte cunoscut și nu s-a scris foarte mult și precis despre viața sa”, a declarat pentru TRINITAS TV pr. Asist. Univ. Jean Nedelea de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti

Pomenirea Sfântului Ioan Scărarul la jumătatea Postului Mare nu este întâmplătoare. „Scara Sfintelor nevoinţe” a fost tradusă în limba română contemporană de Părintele Dumitru Stăniloae şi este cuprinsă în volumul al IX-lea al Filocaliei.

Sfinții Mucenici Teodul și Agatopod
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/1...c1nte1bnqa.jpg

Biserica Ortodoxă cinstește la 5 aprilie 2014 pe Sfântul Mucenic Teodul şi Agatopod și pe Sfântul Mucenic Victorin şi cei împreună cu dânsul.

În continuare, redăm Sinaxarul din Minei care prezintă viaţa lor:
„În această lună, în ziua a cincea, pomenirea Sfinţilor Mucenici Teodul şi Agatopod:

Dintre aceşti doi Sfinţi, Teodul era mai tânăr, iar Agatopod mai în vârstă, fiind amândoi din cetatea Tesalonicului. Iar pentru mărturisirea credinţei în Hristos au fost aduşi înaintea stăpânitorului Faustin, şi neplecându-se a jertfi idolilor, ci credinţa în Hristos neclintit păzind-o, au fost aruncaţi în adâncul mării şi aşa s-au săvârşit. Însă, li s-a arătat ceea ce avea să fie prin descoperire, mai înainte de sfârşit, căci li se părea amândurora că au intrat într-o corabie, care sfărâmându-se de întreitele valuri ale furtunii, cei care împreună înotau pierzându-se, iar ei singuri scăpând, s-au suit într-un munte înalt până la cer, arătând vedenia pătimirea lor cea mare şi suirea la cer.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Claudie, Diodor, Victor, Victorin, Papia, Nichifor şi Serapion.
Aceşti Sfinţi Mucenici au fost prinşi, pentru mărturisirea lui Hristos în vremea împăratului Deciu, în anul 250. Fiind aduşi înaintea lui Tertius proconsulul, care cârmuia din Corint Elada, (că Sfinţii aceştia erau cu toţii din Corint), după multe chinuri grele de suportat şi-au primit sfârşitul vieţii în felurite chipuri: Victorin, Victor şi Nichifor au fost băgaţi în piuă şi zdrobiţi până şi-au dat sufletele; Claudiu a răposat după ce i-au tăiat mâinile şi picioarele; Diodor a fost ars, iar lui Serapion i s-a tăiat capul; Papia a fost înecat în mare.

Sfantul Ierarh Calinic de la Cernica (+1868)

Primul sfant canonizat de Biserica Ortodoxa Romana este Sfantul Calinic de la Cernica. Desigur, trebuiau sa fie canonizati mai multi cuviosi romani, care au sfintit pamantul tarii noastre cu jertfa vietii lor, cu nevointa si cu truda lor duhovniceasca. Ne gandim la Arhiepiscopul Ioan de la Rasca, la Cuviosul Chiriac de la Bisericani, Chiriac de la Tazlau, Partenie si Rafail de la Agapia si la multi altii. Toti sunt sfinti ai neamului si Bisericii noastre. Nu i-am canonizat noi, dar i-au canonizat credinciosii. I-am uitat noi, dar nu-i uita poporul nostru iubitor de Dumnezeu si de sfinti.

Din toamna anului 1955 pana in prezent, alaturi de moastele unor sfinti straini de pamantul nostru, avem si moastele Sfantului Ierarh Calinic de la Cernica, episcopul Ramnicului. El este pretuit de calugari, ca un mare parinte si povatuitor duhovnicesc al monahilor. De ierarhi este pretuit ca primul ierarh roman canonizat. Iar de mireni este pretuit ca un mare facator de minuni si vindecator a suferintelor omenesti.

Pentru toti romanii, Sfantul Calinic de Cernica ramane un mare povatuitor sufletesc. Un sfetnic neintrecut pentru cei abatuti; un doctor de arginti pentru cei bolnavi, un povatuitor si intemeietor de manastiri pentru toti calugarii din tara noastra.

Numele Sfantului Calinic este legat de doua manastiri de renume: Cernica si Frasinei. Iar prin darul facerii de minuni Sfantul Calinic este legat de toate manastirile, de toti credinciosii care ii cer ajutorul. Caci mai presus de orice, Sfantul Calinic ramane un mare rugator pentru noi toti inaintea tronului Preasfintei Treimi.

Scurt istoric

Viata Sfantului Ierarh Calinic de la Cernica ne intareste pe toti cu nevointa sa duhovniceasca. Ea poate fi oricand asemanata cu vietile marilor nostri cuviosi si ierarhi. Fiind calugar si preot desavarsit, duhovnic cautat de toata lumea si staret sfant, ctitor duhovnicesc al Manastirii Cernica, episcop adevarat si povatuitor al turmei lui Hristos, Sfantul Ierarh Calinic ramane modelul cel mai desavarsit al sfantului roman, care imbina in chip fericit sfintenia personala, nevointa proprie cu jertfelnicia si dragostea pentru mantuirea aproapelui.

Iata asadar dimensiunile sfantului roman: nevointa calugareasca si slujire in acelasi timp; rugaciune personala si jertfa euharistica, supunere duhovniceasca si autoritate de mare pastor de suflete, toate unite in aceeasi persoana prin cea mai curata iubire de Dumnezeu si de oameni.

Sfantul Ierarh Calinic era de loc din Bucuresti nascut la 7 octombrie 1787. La varsta de 20 de ani adica in anul 1807, a intrat ca frate la Manastirea Cernica, sub vrednicul staret, cuviosul Timotei. Dupa un an de ucenicie la marele duhovnic Pimen fratele Constantin este calugarit, iar la 3 decembrie 1808 este hirotonit ierodiacon.

Dupa 5 ani, adica la 13 decembrie 1813, este hirotonit preot, datorita vietii lui cu totul alese. Postea zilnic, se ruga neincetat, facea sfanta ascultare cu desavarsita supunere, la biserica era nelipsit si in chilie foarte sarguitor, caci dormea pe un scaunel doar trei ore. Dupa doi ani, la 20 septembrie 1815, Cuviosul Calinic a fost facut duhovnic de mitropolitul Nectarie al Ungro-Vlahiei, care mai tarziu se spovedea la sfintia sa. Si a devenit asa de bun duhovnic, incat il cauta toata lumea, de la mitropolit pana la cel din urma mirean.

In anul 1816, la 3 martie, marele staret Timotei si-a dat obstescul sfarsit, iar la 13 decembrie 1818 Cuviosul Calinic este ales staret de obstea Manastirii Cernica. Timp de 33 de ani, adica pana la 14 septembrie 1851, cand este ales episcop la Ramnicu Valcea, Cuviosul arhimandrit si staret Calinic a fost povatuitorul si parintele duhovnicesc al Manastirii Cernica. Ba supraveghea si conducea si manastirile dimprejur: Pasarea, Caldarusani, schitul Icoana, Ghighiu, Poiana Marului, Ratesti, Tiganesti Si Ciorogarla. Cu alte cuvinte, marele staret devenise un al doilea Paisie, un mare organizator al vieti monahale din Tara Romaneasca. Avea o obste la Cernica foarte bine inchegata, care numara peste o suta de calugari, cu duhovnici renumiti si cu randuiala de viata calugareasca model in tara noastra. Sub Cuviosul Calinic, monahismul romanesc a trait o noua etapa de inflorire duhovniceasca.

Ca episcop la Ramnicu Valcea, Sfantul Calinic s-a dovedit la fel de devotat pentru Biserica lui Hristos, la fel de iscusit in pastorirea sufletelor omenesti. El a fost un predicator neintrecut, un slujitor plin de Duhul Sfant, un calugar smerit si cuvios si un episcop cu viata sfanta si facator de minuni. Timp de 17 ani a pastorit eparhia Ramnicului, invatand cuvantul Evangheliei, slujind Biserica, sfintind preoti, pastorind bine turma cea cuvantatoare, vindecand numerosi bolnavi si organizand manastirile din eparhie. In anul 1863 a intemeiat renumita Manastire Frasinei cu randuiala atonita, in care nu intra femei.

Impovarat de ani si obosit de grija eparhiei sale, Sfantul Ierarh Calinic se retrage din scaunul de episcop la 24 mai 1867, dupa 17 ani de binecuvantata pastorire. Dorind sa fie inmormantat la manastirea de metanie, revine la Cernica, unde il asteptau ucenicii cu mare dragoste. Aici a mai trait inca un an in boala si pregatire pentru vesnicie. Iar la 11 aprilie 1868, in zorii zilei, Sfantul Ierarh Calinic, rezemandu-si capul pe pieptul ucenicului sau Ghermano, si-a dat sufletul in mainile lui Hristos, la varsta de 81 de ani.

Plans de tot soborul calugarilor, al preotilor si ierarhilor, ca si de mii de credinciosi, trupul Sfantului Calinic a fost ingropat in pridvorul bisericii Sfantul Gheorghe din ostrovul mare, potrivit cu testamentul lasat de el.

Dupa 87 de ani, adica in primavara anului 1955, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat canonizarea Sfantului Calinic. Slujba canonizarii s-a savarsit la 23 octombrie 1955, cu zeci de arhierei, cu sute de calugari si mii de credinciosi adunati din toata tara. A fost o sarbatoare a intregii Biserici romanesti, o marturie a Ortodoxiei noastre vii si lucratoare si un act de recunostinta adus primului sfant canonizat al neamului nostru, care a fost si ramane Sfantul Calinic de la Cernica.
...

"Slavă lui Dumnezeu pentru toate, Sfântă Cruce ajută şi să ne vedem în Rai".

Astăzi 30 Aprilie este sărbătorit (și) Sf. Ignatie Briancianinov.

https://scontent-1.2914.fna.fbcdn.ne...74633718_n.jpg

Reţetă duhovnicească la vreme de necaz - După Sf. Ignatie Briancianinov :

„Vă trimit o reţetă duhovnicească şi vă recomand să luaţi medicamentul propus de câteva ori pe zi, mai ales în clipele de grea suferinţă sufletească şi trupească. Izolându-vă, rostiţi cu voce tare şi fără grabă, participând la cuvintele rostite şi prin atenţia minţii, următoarele: „Slavă Ţie, Dumnezeul meu, pentru necazurile pe care mi le-ai trimis după faptele mele. Pomeneşte-mă în Împărăţia Ta”

4 Mai - Sfânta Monica
 

Astăzi a fost sărbătorită și Sfânta Monica, mama Fericitului Augustin.

La mulți ani ! tuturor Monicilor, mai mult sau mai puțin cunoscute. :)

http://img246.imageshack.us/img246/2...nicaoldlf0.jpg

Sfânta Monica, mama Fericitului Augustin din Hiponia (prăznuit în 15 iunie), s-a născut în 322 în Tagaste, Africa de Nord. Părinţii ei erau creştini dar nu avem prea multe date despre copilăria ei. Mai multe aflăm din Cartea a IX-a a Confesiunilor scrise de fiul ei.

Sf. Monica a fost căsătorită cu un funcţionar păgân numit Patritius, aprins din fire şi cam imoral. La început, soacra sa nu o plăcea, dar Monica s-a făcut plăcută prin firea ei blândă. Spre deosebire de multele femei care erau bătute de soţi în acele vremuri, ea nu era bătută pentru că ştia să tacă, "punînd strajă gurii ei" în preajma lui. (Ps. 38/39:1).

Sf. Monica şi Patritius au avut trei copii: Sf. Augustin, Navigius şi Perpetua. Dar faptul că soţul ei nu a lăsat-o să-i boteze i-a cauzat multă durere. Ea şi-a făcut probleme pentru Augustin, care trăia cu o tânără în Cartagina şi avea un fiu nelegitim cu aceasta. Rugăciunile sale stăruitoare şi lacrimile nesfârşite pentru fiul ei l-au înduplecat în cele din urmă pe soţul ei să se convertească la creştinism înainte de a se stinge din viaţă. Însă Augustin continua prin viaţa pe care o ducea, să se îndepărteze de Hristos.

Aflîndu-se în Cartagina, Augustin s-a lăsat prins în secta maniheiană. Mama sa era îngrozită şi a făcut tot posibilul să-l întoarcă pe drumul bun. În vis i s-a arătat că trebuie să fie blândă şi să aibă răbdare cu fiul ei. Dar Augustin nu a ascultat-o şi a rămas în rătăcirea sa timp de 9 ani. Sf. Monica a fost foarte dezamăgită dar nu a renunţat să spere că-l poate ajuta pe fiul ei. Chiar a încercat să ceară ajutorul unui episcop care a fost el însuşi maniheian, dar acesta a refuzat să se contrazică cu Augustin spunînd că nu îl poate ilumina pe tânăr deoarece acesta este încă atras de noutatea ideologiei sale. Dar a liniştit-o pe mamă spunîndu-i: "Du-te pe drumul tău că nu se poate ca fiul unor astfel de lacrimi să rămână pierdut."

Sf. Monica s-a dus la Roma cu Augustin când acesta a ţinut cursuri acolo în 383. Mai târziu, a avut o întâlnire la Milano unde l-a întâlnit pe Sf. Ambrozie (prăznuit în 7 decembrie) rămânînd foarte impresionat de predica acestuia. Episcopul Ambrozie a ajuns să o preţuiască foarte mult pe Sf. Monica şi de multe ori l-a felicitat pe Augustin pentru că avea aşa o mamă virtuoasă.

Într-o zi, Augustin citea Noul Testament într-o grădină şi a ajuns la Romani 13:12-14. Atunci s-a hotărât să lase în urmă "lucrurile celui rău" şi "să se îmbrace în Domnul Iisus Hristos". A fost botezat în ajunul Paştilor în anul 387.

După ce a fost botezat Augustin şi mama lui au plănuit să meargă în Africa. S-au oprit să se odihnească în Ostia unde Sf. Monica s-a dus la Domnul la vârsta de 56 de ani. Ea a fost îngropată în Ostia şi sfintele ei moaşte au fost transferate în cripta unei biserici în sec. al VI-lea. Nouă secole mai târziu, moaştele Sf. Monica au fost duse la Roma.

În Occident, Sf. Monica este considerată patroana soţiilor şi mamelor ale căror bărbaţi sau copii sunt rătăciţi.

sursa: www.calendar-ortodox.ro

http://www.crestinortodox.ro/forum/p...ictureid=14500

În această zi, 5 mai, pomenirea sfântului mucenic Efrem cel nou
Sfântul Nou Mucenic şi Făcător de Minuni Efrem s-a născut în Grecia la 14 septembrie, 1384. A rămas fără tată pe când era încă tânăr şi mama a rămas singură să crească şapte copii.
Când Efrem a împlinit 14 ani, Bunul Dumnezeu i-a călăuzit paşii către o mănăstire din Muntele Amoman, lângă Nea Makri din Atica. Mănăstirea avea hramul Buneivestiri şi a Sfintei Parascheva. Aici el şi-a luat crucea lui Hristos pe care toţi cei ce vor să-L urmeze trebuie să o facă (Mat. 16:24). Aprins de dragostea pentru Domnul Sf. Efrem s-a supus de bunăvoie disciplinei monastice. Timp de aproape 27 de ani el a urmat exemplul vieţii sfinţilor şi pustnicilor deşertului. Cu râvnă dumnezeiască el L-a urmat pe Hristos şi s-a dezrobit de plăcerile lumeşti. Din mila Domnului şi-a purificat sufletul de patimile omorâtoare devenind vas ales al Sfântului Duh, fiind învrednicit şi de înalta treaptă a preoţiei, slujind cu multă smerenie şi zdrobire de inimă în altar.
În 14 septembrie 1425, barbarii turci au atacat mănăstirea dinspre mare, distrugînd-o şi prădînd locurile învecinate. Sf. Efrem a fost unul din victimele urii lor sălbatice. Mulţi călugări au fost torturaţi şi decapitaţi dar Sf. Efrem a rămas calm. Acest lucru i-a înfuriat pe turci şi i-au făcut să-l arunce în temniţă pe Efrem pentru a-l tortura şi a-l forţa să renunţe la Hristos.
Ei l-au închis într-o celulă mică, fără pâine sau apă, bătîndu-l în fiecare zi în speranţa că-l vor determina să se facă musulman. Timp de mai multe luni sfântul a fost chinuit groaznic dar nu s-a lepădat de Dumnezeul lui. Văzînd aceasta, turcii au hotărât să-l ucidă. Într-o zi de joi, 5 mai 1426, a fost scos din celulă, întors cu capul în jos şi legat de un dud. După aceea l-au bătut şi l-au batjocorit întrebîndu-l aşa: "Unde e Dumnezeul tău?", "De ce nu te ajută acum?" Dar sfântul nu şi-a pierdut curajul şi continua să se roage: "O, Doamne nu asculta vorbele acestor oameni şi facă-se totul după voia Ta."
Barbarii i-au smuls barba sfântului şi l-au torturat până când a slăbit putera lui. Sângele curgea şi hainele îi erau numai fâşii. Corpul îi era aproape despuiat şi plin de răni dar agarenii nu erau mulţumiţi continuînd să-l chinuie. Unul din ei a luat un băţ încins şi l-a înfipt violent în buricul sfântului. Ţipetele lui de durere îţi sfâşiau inima. Sângele a început să curgă valuri din stomac dar turcii nu s-au oprit. Au repetat aceleaşi torturi iar şi iar până când tot corpul i s-a contorsionat şi membrele i s-au răsucit. Sfântul nu mai avea putere să vorbească şi se ruga în gând Domnului să-i ierte păcatele. Din gură i-au pornit saliva şi sângele şi tot pământul sub el era roşu. Curând sfântul a leşinat. Crezînd că a murit, păgânii i-au tăiat legăturile cu care era legat de pom şi trupul sfântului a căzut la pământ. Mânia lor era diabolică şi chiar căzut jos ei continuau să-l lovească. La un moment dat sfântul a deschis ochii şi s-a rugat: "Doamne, în ale Tale mâini îmi dau sufletul." Pe la nouă dimineaţa sufletul mucenicului s-a despărţit de trup.
Aceste fapte au rămas uitate aproape 500 de ani, până în 3 ianuarie, 1950. Pe atunci s-a ridicat o mănăstire de maici pe locul celei vechi. Stareţa Macaria (+ 23 aprilie, 1999) se plimba printre ruinele mănăstirii cu gândul la numeroasele moaşte ce vor fi fost împrăştiate pe acel pământ şi la sângele care a udat copacul ortodoxiei. Ea şi-a dat seama că acela era un pământ sfânt şi s-a rugat la Dumnezeu să o învrednicească să vadă măcar pe un sfânt dintre cei care au trăit acolo.
După un timp i se părea că aude o voce care-i spune să meargă să sape într-un anumit loc. Ea a arătat acel loc unui meşter angajat să facă reparaţii la mănăstire. Omul n-a prea vrut să se apuce de săpat acolo pentru că el avea de săpat în altă parte. Văzînd că nu-l poate convinge, Maica stareţă l-a lăsat să meargă unde avea el de săpat dar s-a rugat la Domnul să nu poată săpa, astfel încât atunci când s-a apucat omul a dat de piatră. A mai încercat în trei sau patru locuri şi s-a întâmplat acelaşi lucru. În cele din urmă a acceptat să facă ascultare şi a săpat în locul indicat de maică.
Printre ruinele unei chilii, bărbatul a dat la o parte molozul şi a început să sape în viteză. Stareţa l-a rugat să se liniştească şi să sape uşor pentru că nu vrea să strice trupul pe care crede că-l vor descoperi acolo. El a luat-o în râs când a auzit că se aşteaptă să găsească moaştele unui sfânt. Dar la o adâncime de şase picioare, au descoperit capul unui om al lui Dumnezeu care pe loc a umplut locul de miros bineplăcut. Meşterul s-a albit la faţă şi n-a mai putut grăi. Maica Macaria l-a rugat să se retragă şi să o lase singură acolo. Apoi a îngenunchiat şi a sărutat moaştele cu multă evlavie. Dînd la o parte tot mai mult pământ, a descoperit mânecile de la rasa sfântului. Ţesătura era groasă şi părea să fi fost ţesută la un război foarte vechi. A descoperit apoi tot corpul, dezvelind sfintele moaşte ale unui mucenic.
Maica Macaria se afla tot în acel loc sfânt şi la Vecernie, aşa că citi sfânta slujbă acolo. Dintr-o dată a auzit un zgomot de paşi care veneau de la mormânt înspre ea, traversînd toată curtea, până la uşa bisericii. Erau paşii unui om hotărât şi cu caracter puternic. Maicii i-a fost teamă să se întoarcă să se uite ce se aude când o voce a întrebat-o: "Cât timp vrei să mă mai laşi aici?"
Atunci a văzut în faţa ei un călugăr înalt, cu ochii mici şi rotunzi şi cu barba până la piept. În mâna stângă avea o lumină puternică şi cu dreapta binecuvânta. Maica Macaria a fost cuprinsă de bucurie şi frica i-a dispărut. "Iartă-mă," spuse ea, "Am să mă ocup de tine mâine, când Domnul va aduce zorii zilei ." Sfântul a dispărut şi stareţa a continuat să citească slujba de seară.
În dimineaţa următoare după utrenie, Maica Macaria a curăţat osemintele şi le-a aşezat într-un ungher al altarului bisericii, aprinzînd şi o candelă în faţa lor. În acea seară Sf. Efrem i s-a arătat în vis mulţumindu-i că a avut grijă de el şi spunîndu-i că îl cheamă Efrem. Din gura sfântului a auzit povestea vieţii lui şi mucenicia pe care a suferit-o.
Sf. Efrem l-a slăvit pe Dumnezeu în timpul vieţii lui şi prin moartea lui, de aceea Dumnezeu l-a învrednicit cu darul facerii de minuni. Cei care se închină la sfintele sale moaşte cu dragoste şi credinţă se vindecă de nenumărate boli şi infirmităţi şi este grabnic ajutător la rugăcinile celor care-l cheamă.

Mulțumiri pentru postare, Mihai. Bine de știut, poate că mulți încă nu îl cunosc pe Sfântul Efrem cel Nou de la Nea Makri.

Iată și o alta icoană a sa, inedită.

http://www.pemptousia.ro/files/2014/...fraim-in-1.jpg

sursa : pemptousia.ro

Rugăciunea părinţilor pentru copiii lor
 

Sfinte Efrem, ocrotitorule al părinţilor binecredincioşi şi al copiilor lor, auzi rugăciunea noastră şi sârguieşte‑te să ne vii în ajutor. Ne rugăm ţie, sfinte, pentru copiii noştri (numele). Ocroteşte-i prin rugăciunile tale, fii lor povăţuitor pe calea adevărului şi fereşte‑i de toată ispita şi necazul. Fii lor călăuză pe marea cea învolburată a vieţii acesteia. Fereşte-i cu rugăciunile tale de patimile trupeşti, şi ispitirile de tot felul. Fii lor dascăl înţelept, învăţându‑i să aleagă cele bune şi să se ferească de cele rele.

Roagă‑te pentru ei Iubitorului de oameni, Dumnezeu, să le dăruiască sănătate sufletească şi trupească şi minte luminată. Tu, cel ce te‑ai arătat fetiţei pe care ai îndemnat‑o să se spovedească, îndeamnă‑i şi pe copiii noştri să meargă pe calea spovedaniei. Tu ne‑ai învăţat că Sfânta Împărtăşanie este cel mai mare ajutor pentru copii, pentru aceasta ajută‑i pe aceştia să trăiască o viaţă curată, pentru a primi fără osândă Sfintele Taine.

Ne rugăm ţie, Sfinte Efrem, pentru toţi copiii credincioşi, pentru duhovnicii şi părinţii lor. Fereşte‑i de prieteniile pierzătoare de suflet, fereşte‑i de uneltirile celui viclean. Ajută‑i, sfinte, să ducă o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu şi să fie pilde de credinţă şi evlavie pentru cei din jurul lor. Ca, lucrând cele de folos şi simţind ocrotirea ta, să îţi mulţumească în fiecare zi a vieţii lor şi pe Dumnezeu să Îl laude în tot ceasul, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

preluată de pe : doxologia.ro

PS: oare se poate spune și pentru nepoți? că nu toți avem copii..

6 mai
 

Ieri 6 mai a fost sarbatorit Sfantul si Dreptul Iov.
Sa ne rugam Sfantului sa ne dea si noua Dumnezeu rabdarea sa in incercari si ispite. Doamne ajuta!

8 Mai
 

Sărbătoritul zilei a fost Sf. Apostol și Evanghelist Ioan Teologul.

Sfântul Prooroc Isaia
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/1...om53f58f9a.jpg

Proorocul Isaia, sărbătorit la 9 mai în fiecare an, s-a născut în Ierusalim, pe la anul 811 înainte de Hristos. Era originar din neamul regilor iudei. Tatăl său era frate cu regele Amasiei, cel ce a domnit între anii 838-809. Isaia a primit o creştere aleasă. A învăţat legea Domnului, iar la timpul potrivit, s-a căsătorit cu una din tinerele slujitoare la templu, tinere care, pentru curăţenia şi sfinţenia vieţii ce duceau, purtau numele de proorociţe. Căsătoria lui a fost binecuvântată cu mai mulţi copii. Activitatea profetică a lui Isaia s-a desfăşurat în vremea regilor Asaria sau Ozia (809-757), Iotam (757-741), Ahaz (741-725), Hischia sau Ezechia (725-697) şi Manase (697-642), deci, într-o vreme de grele încercări pentru poporul iudeu, atât din pricina duşmanilor din afară, cât şi din aceea a abaterii lui de la urmarea legii şi a cinstirii lui Dumnezeu.

Pedepsele vestite de el nu puteau fi nici pe placul regilor, nici pe acela al poporului. Pentru aceasta, a avut multe de pătimit. În cele din urmă şi-a pecetluit proorocia cu mucenicia, la vârsta de 126 de ani, tăiat cu un ferăstrău de lemn din porunca regelui Manase.

10 Mai
 

Sfântul Apostol Simon Zilotul a fost mirele de la nunta din Cana Galileii.

Este sărbătorit în fiecare an pe 10 Mai.

http://www.doxologia.ro/sites/defaul...a_galileii.jpg

Foarte frumoasa icoana !

Mă bucur că ți-a plăcut ! :6:

11 Mai
 

Astăzi 11 Mai lumea ortodoxă îi sărbătorește pe Sfinții Chiril si Metodiu, apostolii slavilor.

http://upload.wikimedia.org/wikipedi...dius-small.jpg

18 Mai 2014 - Duminica Femeii Samarinence
 

Sfânta Fotini, este femeia samarineancă cu care Hristos a vorbit la Fântâna lui Iacov - v. pilda din Duminica Samarinencii.

5. Deci a venit la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său;
6. Şi era acolo fântâna lui Iacov. Iar Iisus, fiind ostenit de călătorie, S-a aşezat lângă fântână şi era ca la al şaselea ceas.
7. Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau.
8. Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate, ca să cumpere merinde.
9. Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii.
10. Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, şi ţi-ar fi dat apă vie.
11. Femeia I-a zis: Doamne, nici găleată nu ai, şi fântâna e adâncă; de unde, dar, ai apa cea vie?
12. Nu cumva eşti Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat această fântână şi el însuşi a băut din ea şi fiii lui şi turmele lui?
13. Iisus a răspuns şi i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi;
14. Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică.
15. Femeia a zis către El: Doamne, dă-mi această apă ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot.
16. Iisus i-a zis: Mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici.
17. Femeia a răspuns şi a zis: N-am bărbat. Iisus i-a zis: Bine ai zis că nu ai bărbat.
18. Căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat. Aceasta adevărat ai spus.
19. Femeia I-a zis: Doamne, văd că Tu eşti prooroc.
20. Părinţii noştri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm.
21. Şi Iisus i-a zis: Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui.
22. Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi; noi ne închinăm Căruia ştim, pentru că mântuirea din iudei este.
23. Dar vine ceasul şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători îşi doreşte.
24. Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să i se închine în duh şi în adevăr.
25. I-a zis femeia: Ştim că va veni Mesia care se cheamă Hristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate.
26. Iisus i-a zis: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine.
27. Dar atunci au sosit ucenicii Lui. Şi se mirau că vorbea cu o femeie. Însă nimeni n-a zis: Ce o întrebi, sau: Ce vorbeşti cu ea?
28. Iar femeia şi-a lăsat găleata şi s-a dus în cetate şi a zis oamenilor:
29. Veniţi de vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva aceasta este Hristosul?
30. Şi au ieşit din cetate şi veneau către El.
31. Între timp, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Învăţătorule, mănâncă.
32. Iar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o ştiţi.
33. Ziceau deci ucenicii între ei: Nu cumva I-a adus cineva să mănânce?
34. Iisus le-a zis: Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc lucrul Lui.
35. Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni şi vine secerişul? Iată zic vouă: Ridicaţi ochii voştri şi priviţi holdele că sunt albe pentru seceriş.
36. Iar cel ce seceră primeşte plată şi adună roade spre viaţa veşnică, ca să se bucure împreună şi cel ce seamănă şi cel ce seceră.
37. Căci în aceasta se adevereşte cuvântul: Că unul este semănătorul şi altul secerătorul.
38. Eu v-am trimis să seceraţi ceea ce voi n-aţi muncit; alţii au muncit şi voi aţi intrat în munca lor.
39. Şi mulţi samarineni din cetatea aceea au crezut în El, pentru cuvântul femeii care mărturisea: Mi-a spus toate câte am făcut.
40. Deci, după ce au venit la El, samarinenii Îl rugau să rămână la ei. Şi a rămas acolo două zile.
41. Şi cu mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul Lui,
42. Iar femeii i-au zis: Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristosul, Mântuitorul lumii.

(Sf. Evanghelie după Ioan, cap. 4, 5 - 42)

http://lent.goarch.org/sunday_of_the...itan_woman.jpg

Tradiția spune că Apostolii au botezat-o pe femeia samarineancă cu numele Photini - însemnând "Cea iluminată". Ea și-a convertit cele 5 surori și cei 2 fii, iar după martirizarea Sf. Apostoli Petru și Pavel, Sf. Fotini și familia ei și-au lăsat cetatea lor Sihar, din Samaria, și au plecat la Cartagina pentru a vesti acolo Evanghelia lui Hristos.

Sfânta Fotini este sărbătorită pe 26 Februarie (tradiția greacă), 20 Martie (tradiția slavă) și în Duminica Samarinencii.

http://orthodoxwiki.org/images/9/9b/Photini.jpg

25 Mai
 

✝ A treia aflare a Capului Sfântului Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului

https://fbcdn-sphotos-d-a.akamaihd.n...72040363_n.png

27 Mai - Sf. Ioan Rusul din insula Evvia
 

http://www.sprint.net.au/~corners/Ma...ohnRussian.jpg

La marele spital „Sfântul Sava” din Atena, o mamă se lupta cu marele dușman al omenirii - cancerul. Boala însă invingea. Doctorii îi înștințează pe copiii dumneaei să vină s-o ia.

Nu vă mai chinuiți, mama voastră nu mai are speranțe de viață. Luați-o și duceți-o acasă. Dacă moare aici, o să vă chinuiți, pentru că trebuie făcute multe acte și sunt proceduri de întocmit.

Copiii, cinci frați din orașul Kavalei, s-au adunat la aflarea veștii în jurul mamei și plângeau. Pentru mama lor, batalia pentru viața era pierdută. Cea care le dăduse viață urma sa moară.

În acele momente, prin fața salonului lor, trece o doamna necunoscută. A văzut scena și a îmțeles.

- Copii, ascultați-mă și nu mai plângeți. Deasupra doctorilor și a științei este Dumnezeu cu Sfinții Săi. Omenește, ați făcut tot ce se putea. Am fost să mă închin la Biserica Sfântului Ioan Rusu din Evia, unde se păstrează Sfintele Moaște întregi. Am luat puțin mir din candela Sfântului să ung cu el pe o rudă de-a mea care este internată aici, în spital. O să ung cu el și pe mama voastră și... cum vrea Dumnezeu.

Cât de mult valorează, într-adevăr, pentru omul de lângă noi care suferă, care plânge, care este îndurerat, să-i spui câteva cuvinte, să-i arăți compătimire. Chiar și numai să stai alături de el, în durerea lui, fără să spui nimic, si aceasta îi dă curaj și nădejde celui ce suferă.

Cu puțină vată înmuiată în mir, doamna necunoscută a făcut semnul sfintei cruci pe fruntea bolnavei și a plecat (învățătura Bisericii aceasta este: puterea tămăduitoare a lui Hristos se transmite prin sfintele vase și obiecte de cult, prin sfintele moaște, prin apa sfințită etc.). Chiar dacă acest mod de trecere a energiilor necesare, nemateriale ale lui Dumnezeu în trupurile și în sufletele noastre ni se pare simplu, smerit, trebuie să fim ferm convinși că nu suntem nici vrednici si nici în stare a cere să vină să ne vindece însuși Hristos sau vreunul din Sfinții Lui, ci îi cerem să ne trimită puterea Lui de vindecare în cel mai simplu mod. Și mai ales să credem că acolo, Sfântul Potir, sub chipul simplu al pâinii și al vinului, avem însuși Trupul și Sângele lui Hristos. Dar să ne întoarcem la întâmplarea noastră.

După puțin timp, bolnava a deschis ochii, și-a văzut copiii plângând și a făcut semn cu mâna să se apropie careva dintre ei. Vine lânga ea și îi șoptește:

- De ce, copiii mei, plângeți așa?

- Mămico, de atâtea zile nu ne-ai văzut și ne intrebi de ce plângem?

- Ei, copilul meu, acum puțin timp a venit aici un militar și mi-a spus că-l cheamă Ioan Rusul. A făcut semnul sfintei cruci pe fruntea mea și mi-a spus că „o să mă întorc la viață”.

În ciuda cumplitei boli „incurabile” mama s-a făcut bine. Acum trăiește împreună cu copiii și nepoții ei, așa precum a vrut Dumnezeu cu Sfântul Său.

Din cartea "Noile minuni ale Sfântului Ioan Rusul"