19 iulie
 

http://www.razbointrucuvant.ro/2012/...enie-papacioc/
PARINTELE ARSENIE PAPACIOC – 1 an de la nasterea in ceruri (19 iulie)

Dumnezeu sa-l odihneasca intre Sfintii Sai!

http://www.ziuaveche.ro/wp-content/u...o_-300x162.jpg

"Dragii mei, fiinta omeneasca este cu totul superioara intregii creatii. Umanitatea e superioara ingerilor. Dumnezeu a creat ingerii cu o mare misiune. Ei pot mult, pentru ca sunt curati. Dumnezeu ne-a creat singur, numai pentru El. Nu pentru altceva, cu nici un chip! Ne-a creat ca sa fim impreuna cu El in vecii vecilor, iar pentru asa ceva ne-a creat liberi, dar ne-a asortat, ne-a dat inger pazitor, pe care l-ati uitat! Dar n-ati simtit pe dracul pe spinare ca sa vedeti cat de important e ingerul pazitor impotriva lui. Se spune ca este cu neputinta sa nu mori daca vezi un inger in adevarata lui lumina. Ingerul asta are o misiune grozav de importanta. Toate gandurile si cuvintele tale spre Dumnezeire sunt duse de inger la Dumnezeu".

http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...eti-68411.html

Părintele academician prof. dr. Mircea Păcurariu , 80 de ani de viata !
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/1...2165515727.jpg
Unul dintre cei mai importanţi istorici ai Bisericii Ortodoxe Române împlineşte luni, 30 iulie 2012, 80 de ani de viaţă, după cum ne informează Ziarul Lumina. Părintele academician prof. dr. Mircea Păcurariu a pus în lumină personalităţi ale vieţii eclesiale româneşti, precum şi evenimentele marcante din viaţa poporului român şi a Bisericii Ortodoxe pe care le-a promovat în ţară şi în străinătate.

Părintele profesor Mircea Păcurariu s-a născut la 30 iulie 1932, în satul Ruşi, judeţul Hunedoara, într-o familie de preoţi. Urmează şcoala primară la Orăştie şi Deva, apoi Liceul Teoretic 'Decebal' din Deva. Timp de un an a frecventat cursurile Facultăţii de Istorie a Universităţii din Cluj, pe care a fost nevoit să o întrerupă, ca urmare a unei exmatriculări dictate din 'raţiuni politice'.

Între 1952 şi 1956 a urmat cursurile Institutului Teologic Universitar din Sibiu; cursuri de doctorat la zi, specialitatea Istoria Bisericii Române, la Institutul Teologic din Bucureşti (1956-1959), primind titlul de doctor în teologie, în 1968, cu teza 'Legăturile Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania cu Ţara Românească şi Moldova în secolele XV-XVII'.

A fost profesor la Seminarul Teologic din Mănăstirea Neamţ, după care a activat la Institutul Teologic din Sibiu până la pensionare, în 2002, de când a rămas profesor consultant. Între 1992 şi 2000 a ocupat funcţia de decan al Facultăţii de Teologie de la Sibiu. Părintele Mircea Păcurariu şi-a întemeiat o familie alături de soţia sa Minerva, căsnicia fiind binecuvântată cu două fiice. A fost hirotonit diacon (1970) şi apoi preot (1971).

Părinte al istoriei Bisericii Ortodoxe Române

Părintele profesor Mircea Păcurariu este cunoscut prin activitatea sa publicistică deosebită, între care 35 de cărţi (unele în mai multe ediţii), peste 180 de studii şi peste 600 de articole apărute în periodice bisericeşti sau 'laice', din ţară şi de peste hotare; articole de popularizare, note şi recenzii, sute de conferinţe şi predici, expuneri şi interviuri în presă. Bibliografia activităţii sale ştiinţifice însumează peste 830 de titluri cu peste 15.000 de pagini tipărite.

Ca o încununare a activităţii sale de cercetare, la 24 octombrie 1997 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. În ceea ce priveşte unele dintre lucrările sale, este de notat faptul că Sinteza de 'Istoria Bisericii Române' este a treia, în România, după cele ale lui N. Iorga şi Gh. Moisescu şi colaboratorii, fiind cea mai completă, adusă la zi cu informaţia bibliografică; a ajuns la ediţia a treia. Compendiul de Istoria Bisericii Române în limba germană este singurul de acest fel care a apărut în străinătate. Manualul de Istoria Bisericii Române pentru seminariile teologice a ajuns la ediţia a şasea. Volumul despre istoria Bisericii din Basarabia a fost primul de acest fel, după cel apărut în 1930. Celelalte lucrări abordează, în majoritate, teme noi, necercetate până acum, dintre care cultura bisericească sau învăţământul teologic.

A participat la zeci de conferinţe şi comunicări peste hotare, la sute de conferinţe publice în ţară. A organizat expoziţii cu caracter istoric în cadrul Facultăţii de Teologie 'Andrei Şaguna' din Sibiu, precum şi un muzeu al facultăţii, în 1986, la 200 de ani de învăţământ teologic la Sibiu.

Numeroase generaţii de teologi îl au ca mentor pe părintele Mircea Păcurariu. A format mai mulţi tineri teologi în cadrul cursurilor de doctorat, masterat şi licenţă. Dintre foştii studenţi de la Sibiu, o parte sunt membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, alţii sunt cadre didactice în învăţământul teologic universitar sau seminarial.

Recunoaşterea activităţii

Activitatea laborioasă a părintelui Mircea Păcurariu a fost încununată cu numeroase distincţii şi premii, la 24 octombrie 1997 fiind ales membru corespondent al Academiei Române. Este Doctor Honoris Causa al universităţilor din Alba Iulia, Arad şi Oradea. A fost decorat cu Ordinul 'Steaua României' în grad de ofiţer de preşedintele României, Emil Constantinescu; a primit Medalia de Merit din aur din partea Universităţii 'Lucian Blaga' din Sibiu; este membru activ în 'Asociaţia culturală pentru literatura şi cultura poporului român din Transilvania' (Astra) din 1990 şi membru de onoare în diferite asociaţii culturale româneşti, cu diplome de apreciere din partea lor.

În cadrul Bisericii, părintele Mircea Păcurariu a fost hirotesit iconom stravrofor în 1976 de către mitropolitul Nicolae Mladin; distins cu 'Crucea patriarhală' de către partriarhii Iustin Moisescu (1977), Teoctist Arăpaşu (2001) şi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în 2009. Din partea Înalt Preasfinţitului Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, a primt 'Crucea şaguniană' în 2007. De asemenea, a primit zeci de medalii comemorative şi aniversare din partea Patriarhiei Române şi a unor Patriarhii din străinătate.

Cinstire şi recunoştinţă

Orice moment aniversar ne oferă întotdeauna prilej de bucurie, pentru că ne transpune într-o stare de comuniune cu cel sărbătorit. Acest sentiment îl trăiesc cu o mare intensitate când cel sărbătorit este distinsul părinte academician profesor dr. Mircea Păcurariu, căruia în decursul timpului i-am fost ucenic, coleg de slujire la catedră, colaborator la conducerea Facultăţii de Teologie Ortodoxă 'Andrei Şaguna' din cadrul Universităţii 'Lucian Blaga' din Sibiu, al cărei decan a fost în anii 1992-2000, iar apoi, prin rânduiala lui Dumnezeu ajungând la cârma Mitropoliei Ardealului, să-mi fie un preţios colaborator. Nu voi putea uita niciodată cu câtă demnitate şi fidelitate faţă de adevărul istoric a apărat unitatea şi integritatea Mitropoliei Ardealului aşa cum ne-a lăsat-o moştenire Sfântul Ierarh Andrei Şaguna şi au păstrat-o urmaşii lui.

Părintele profesor este cel care ne-a fost permanent alături în cadrul comisiei locale ce a pregătit canonizarea Sfântului Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei, iar după anul 2007, odată cu alegerea şi întronizarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel ca al şaselea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, PC Sa a fost cel care a fost însărcinat de Părintele Patriarh să coordoneze două proiecte de mare anvergură, şi anume Enciclopedia Ortodoxiei româneşti şi Istoria monahismului românesc, de a căror îndeplinire s-a achitat cu aceeaşi seriozitate deja de toţi cunoscută. (...)

La împlinirea vârstei patriarhale de 80 de ani, încununaţi cu deosebite realizări profesionale şi familiale, aducem cinstire şi recunoştinţă din suflet distinsului părinte profesor şi ilustrului om de ştiinţă, academicianului Mircea Păcurariu, dorindu-i ani mulţi şi binecuvântaţi, spre a lăsa teologiei şi Bisericii încă multe valori nepieritoare.

† Dr. Laurenţiu Streza,

Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului

La 21 august 1723 a trecut la cele vesnice , Dimitrie Cantemir
 

http://oameni.romportal.ro/wp-conten...2/cantemir.jpgDomn al Moldovei, carturar enciclopedist, scriitor. La 26 octombrie 1673 se naste la Silisteni (in sud de Husi, judetul Falciu), ca fiu al serdarului Constantin si al Anei. Invata la curtea domneasca din Iasi, cu preotul grec Cacavela limbile latina, greaca, slavona etc., avand o memorie extraordinara. Tatal lipsit de cultura, ajunge domn si le asigura celor doi copii, Antioh si Dimitrie, conditii alese de invatatura.
La 15 ani, Dimitrie Cantemir este ostatic la Constantinol, zalog al tatalui pe langa Inalta Poarta, inlocuindu-l pe Antioh. Va sta 22 de ani in capitala otomana si va face studii diverse, cu vestiti profesori ai epocii. Dupa moartea tatalui, e ales domn al Moldovei (1693), dar Poarta nu-l confirma. Din 1695 e capuchehaie, la Constantinopol, a fratelui Antioh, ales domn. Se casatoreste cu fiica lui Serban Cantacuzino, Casandra, care-i daruieste mai multi copii, intre care viitorul preot si diplomat rus Antioh Cantemir (1708-1744). Turcii l-au inscaunat pe Dimitrie Cantemir la Iasi (1710), avand incredere in el, dar noul domn – carturar incheie la Lutk (1711) un tratat secret cu Petru cel Mare, in dorinta eliberarii de sub turci. Insa armatele ruso-moldovene sunt infrante drastic la Stanilesti, pe Prut (1711), invatatul domn fiind nevoit sa fuga in Rusia cu familia si 4000 de moldoveni (intre care si Ion Neculce). Locuiesc la Harcov, apoi la Moscova (consilier intim al tarului), ramanand in Rusia pana la moarte (1723). S-a stins la mosia sa Dimitrievska (asezarea ii poarta numele). In 1935, osemintele i-au fost aduse in tara si depuse la Iasi.
Opere principale:

• Divanul sau galceava inteleptului cu lumea, prima opera scrisa in româna si tiparita la Iasi (1698); intaia scriere filosofica alcatuita de un român, prefatata de fostul sau dascal Cacavela
• Istoria ieroglifica, cea mai importanta opera literara, scrisa la Constantinopol in româna (1703-1705). Conceputa ca o fabula intinsa, cu personaje travestite in dihanii si pasari, alegoria prezinta lupta pentru domnie, in Tarile Române, dintre partidele boieresti rivale, adica Cantemirestilor, si Brancovenilor, Inorogul este Dimitrie Cantemir, Corbul – Constantin Brancoveanu, Vidra – C. Duca, Strutocamila – M. Racovita s.a.m.d. La urma, autorul ne da cheia umana a povestii cu dobitoace. E prima incecare de roman politic-social.
• Hronicul vechimei a roman-moldo-vlahilor, scrisa in româna (1719-1722), cuprinde istoria noastra de la origini pana la descalecare. Sustine ideea cronicarilor: originea comuna a tuturor românilor.
• Istoria Imperiului Otoman (Cresterea si descresterea curtii otomane), redactata in latina intre 1714-1716 si tradusa in engleza, franceza si germana, i-a creat autorului un nume de savant european, mai ales ca in 1714 fusese ales membru al Academiei din Berlin. Citita de Voltaire, Byron si Victor Hugo.
• Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei), scrisa in latina (1714-1716), cand traia in Rusia, la cererea Academiei din Berlin.

Post festum....
 

Nichifor Crainic (+ 20 august 1972)
http://www.rostonline.org/rost/feb20..._portret.shtml

[SIZE=+1]Rugăciunea din amurg[/SIZE]

Mă rog si pentru viii si pentru mortii mei.
Tot una-mi sunt acuma partasii si dusmanii,
Cu ei deopotriva mi-am sfaramat eu anii,
Si dragostea si vrajba le-am impartit cu ei.

Pe morti în rugaciunea de seara mi-i culeg.
Acestia sunt, Doamne, iar eu printre morminte.
Au fost în ei avanturi si-au fost si pogoraminte.
Putin în fiecare, în toti am fost intreg.

De viforele vietii ei sunt acum deserti,
Dar dragostea, dar vrajba, din toate ce ramane?
Zdrobita rugaciune la mila ta, Stapane,
Sunt si eu printre mortii rugandu-mă să-i ierti.

Si adunandu-mi viii, la mila ta recurg,
Când crugul alb al zilei pamantul incununa:
Tu da-le, Doamne, da-le cu toata mana buna
Tarzia-ntelepciune din tristul meu amurg.

Mai putin cunoscut romanilor in calitate de compozitor, Dimitrie Cantemir a intrat in istoria muzicii in Turcia datorita lucrarii „Cartea Stiinţei Muzicii", scrisa in limba turca in perioada petrecuta de carturar la Istanbul, si datorita sistemului de notatie inventat chiar de el dar si compozitiilor sale de muzica otomana.
Muzica lui Dimitri Kandemiroglu, caci asa e cunoscut in Turcia, a inceput sa fie cunoscuta si publicului roman ( paradoxal ca un produs de import), datorita lui Jordi Savall, un sofisticat muzician si muzicolog spaniol pasionat de muzica veche, absolut fascinat de studiul carturarului roman asupra muzicii instrumentale savante de la curtea otomana din secolul XVII.

Chiar anul trecut, la Ateneul Roman, Jordi Savall si ansamblul lui de instrumente din spatiul islamic „Hesperion XXI”, a sustinut un concert cu muzica otomana a lui Dimitrie Cantemir.

Va propun spre auditie cate ceva din proiectul „Dimitrie Cantemir” al lui Jordi Savall, o muzica care cu siguranta trezeste amintiri orientale celor care le au sau ii ademeneste cu doruri de duca pe cei care inca nu s-au perindat pe acolo. Oricum ceva altfel pt. urechea postmodernista europeana.

http://www.youtube.com/watch?v=jCq5G...eature=related


http://1.bp.blogspot.com/_ryz40B6bO2...M/s1600/36.jpg

CD-ul aparut la Casa de discuri a lui Savall.

Ziua Limbii Române
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/1...2022440556.jpg
În ziua de 31 august, românii din afara graniţelor sărbătoresc Ziua Limbii Române. Având model evenimentele culturale organizate încă din 31 august 1989 de românii basarabeni, când a fost legiferată revenirea la scrierea în grafie latină, românii din Timoc vor organiza la Bor o sesiune de comunicări despre limba română şi identitatea naţională, precum şi un program cultural-artistic, informează rgnpress.ro citat de Ziarul Lumina. La această sesiune de comunicări va participa şi protoiereul Bojan Aleksandrovic, vicar al Timocului.

Evenimentul este organizat de Asociaţia pentru cultura românilor/vlahilor din Serbia 'Ariadnae Filum' cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Anul nou Bisericesc
 

 http://www.basilica.ro/_upload/img/1...2577215598.jpg


Ziua de 31 august reprezintă ultima zi din anul bisericesc. Spre deosebire de anul civil, care începe la 1 ianuarie, anul bisericesc începe la 1 septembrie, pentru că, după tradiţia moştenită din Legea Veche, în această zi s-a început creaţia lumii şi, tot în această zi, Şi-ar fi început Mântuitorul activitatea Sa publică.

Un mărturisitor al Ortodoxiei şi un duhovnic înţelept - Părintele Arhimandrit Sofian
 


http://www.basilica.ro/_upload/img/1...7222765467.jpg






Anul acesta, 2012, se împlinesc 10 ani de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Arhimandrit Sofian Boghiu († 14 sept. 2002), fost stareţ al mănăstirilor Antim şi Plumbuita din Bucureşti, un adevărat trăitor şi un mărturisitor al credinţei ortodoxe în vremurile grele ale comunismului.

Mormantul Parintelui Sofian Boghiu se afla in cimitirul Manastirii Caldarusani. In anii trecuti se savarsea slujba Parastasului pentru Parintele in data de 8 septembrie, dupa Sfanta Liturghie, anul acesta nu mai stiu cum s-a facut. Pentru mine Parintele Sofian este un Sfant bineplacut inaintea lui Dumnezeu si cred ca mult folos au cei ce merg si ii cer ajutorul.

http://elenushu.files.wordpress.com/...sani.jpg?w=500

14 septembrie 2002 – A trecut la cele veşnice , Arhimandritul Sofian Boghiu +
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/1...7257112507.jpg
14 septembrie 2002 – A trecut la cele veşnice în Bucureşti, Arhimandritul Sofian Boghiu (din botez Serghei), apreciat duhovnic şi pictor bisericesc. Frate în Mănăstirea Rughi, judeţul Soroca (1926). Studii la Şcoala de cântăreţi din Mănăstirea Dobruşa. la Seminarul monahal din Mănăstirea Cernica (1932-1940), la Academia de Belle Arte din Bucureşti (1940-1945) şi la Facultatea de Teologie din Bucureşti (1942-1946). Călugărit la Mănăstirea Dobruşa, sub numele Sofian (1937), hirotonit ierodiacon în 1939 şi preot-ieromonah în 1945 pentru Mănăstirea „Antim” din Bucureşti, pe care a condus-o ca stareţ între anii 1950-1955, apoi din nou în ultimii ani de viaţă; în 1958 arestat în lotul „Rugul aprins” şi condamnat la 15 ani de închisoare (eliberat în 1964). A pictat numeroase biserici în ţară şi peste hotare: bisericile Schitului Darvari, Mănăstirii „Radu Vodă”, ambele din Bucureşti, la Mănăstirea Agapia, Mănăstirea Deir-el Harf în Liban, Catedrala din Horms în Siria, biserica din Hama, în Siria, şi altele.

Lucrări: Chipul Mântuitorului în iconografie (2001, Bucureşti); postum, volumul Buchet de cuvântări (2006, Bucureşti, cuprinzând predici şi meditaţii teologice).

90 de ani de la holocaustul din Asia Mică
 

Cu ocazia celei de-a 90-a comemorări a „Catastrofei din Asia Mică”, Arhiepiscopul Demetrios, întâistătător al grecilor al Statelor Unite, din cadrul Patriarhiei Ecumenice a trimis o enciclică creştinilor ortodocşi.
Se împlinesc 90 de ani de când, la sfârşitul celui de-al doilea război greco-turc, a avut loc masacrul creştinilor ortodocşi greci din Asia Mică şi expulzarea lor masivă.
În enciclica sa arhiepiscopală, Înaltpreasfinţitul Demetrios a spus:
„În întâlnirea noastră la slujba dumnezeiască, în cadrul frăţiilor şi slujirilor noastre, noi subliniem necesitatea memoriei istorice pentru creştinii ortodocşi. Acest lucru îl facem când comemorăm pe martiri, sfinţi şi evenimentele importante din viaţa Bisericii. Noi comemorăm pe părinţii, mamele, fraţii şi surorile care au trăit înaintea noastră. Ne aducem aminte de locul nostru natal, despre moştenirea, credinţa, cultura noastră, de naţiune şi de comunităţile noastre, care au răbdat suferinţe îngrozitoare, tragedii şi victorii.
În cazul prezent, comemorăm holocaustul din Asia Mică. Această duminică a fost aleasă pentru că în septembrie 1922 masacrul şi-a atins apogeul. În această lună, grecii din Smirna au suferit atacuri barbare, iar casele, bisericile şi atelierele lor au fost incendiate. Mii de oameni au fugit atunci. Această tragedie concretă de dimensiuni uriaşe este o parte din seria de tragedii asemănătoare care le-au lovit pe greci şi pe alţi creştini din Asia Mică. Milioane de oameni au fost forţaţi să fugă din casele lor de secole. Prin execuţii masive şi prin frica permanentă de violenţă, bucuria lor a fost răpită şi libertatea desfiinţată”.


Sursa: www.orthodoxie.com

Râmnicu Vâlcea a fost unul dintre cele mai importante centre tipografico-editoriale
 

Pentru trecutul nostru cultural, Râmnicu Vâlcea a fost unul dintre cele mai importante centre tipografico-editoriale. Nicolae Iorga considera Râmnicul din secolul al XVIII-lea drept 'capitala tipografilor', iar Nicolae Bănică-Ologu numeşte secolul al XVIII-lea vâlcean 'veacul de aur'. După cele cinci cărţi tipărite la Govora în perioada 1637-1642, activitatea editorială s-a reluat pe meleaguri vâlcene în anul 1705, odată cu venirea în scaunul episcopal de aici a lui Antim Ivireanul.
Deşi socotită de mulţi 'o aşezare vremelnică', tipografia Sfântului Antim de la Râmnic a avut o importanţă deosebită. Ea l-a inspirat pe episcopul Damaschin Dascălul, urmaşul său în scaun, care, cu mari eforturi, a reuşit să reînfiinţeze la Râmnic o nouă tipografie, în jurul anului 1724. Este deci şi meritul Sfântului Antim Ivireanul că, timp de 120 de ani, la Râmnic au fost tipărite între 137 şi 157 de ediţii ale unor cărţi de cult, de învăţătură ori de zidire sufletească.

Ziua Internationala a Persoanelor Varstnice
 

Organizatia Natiunilor Unite (ONU) a stabilit, in cadrul sesiunii din februarie 1991, ca ziua de 1 octombrie sa fie sarbatorita drept "Ziua Internationala a Persoanelor Varstnice".

La 16 decembrie 1991, Adunarea Generala a ONU a adoptat, prin rezolutia Nr. 45/106, "Principiile Natiunilor Unite pentru persoanele in varsta destinate a le permite sa traiasca mai bine in anii castigati".

Transpunerea in concret a prevederilor inscrise in toate documentele ONU a impus crearea unui sistem de mecanisme , capabile sa puna in lucrare toate obiectivele organizatiei mondiale, ce aveau ca scop imbunatatirea calitatii vietii persoanelor varstnice.

In Romania, "Ziua Internationala a Persoanelor Varstnice" a fost sarbatorita pentru prima data in anul 1998.

 Părintele Sofian Boghiu, 100 de ani de la naştere
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...2546114767.jpg


Duminica aceasta se împlinesc 100 de ani de la naşterea părintelui Sofian Boghiu. Născut pe 7 octombrie 1912, în Basarabia, Serghei Boghiu a intrat ca frate la schitul Rughi – Soroca, în toamna anului 1926. Având o voce foarte frumoasă, a urmat şcoala de cântăreţi bisericeşti de la Manastirea Soroca, între anii 1928 şi 1932. În 1940 a absolvit Seminarul monahal de la Manastirea Cernica.

A fost tuns în monahism la 25 decembrie 1937, primind numele de Sofian. În perioada 1940-1945 a urmat cursurile Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti.

Între anii 1942 – 1946, monahul Sofian urmează şi cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti

Numele Părintelui Sofian Boghiu se leagă şi de cunoscuta mişcare „Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim.

La 15 iunie 1950 a fost numit staret al Manastirii Antim, iar între 1954 si 1958 a staretit Manastirea Plumbuita din Bucuresti. A pictat mai multe biserici si a fost câtiva ani profesor la Seminarul Monahal din Manastirea Neamt.

Arestat în anul 1958, sub acuzatia 'de uneltire contra ordinii sociale prin activitate mistica dusmanoasa în cadrul organizatiei Rugul Aprins', parintele Sofian a fost condamnat la 16 ani de munca silnica, iar în temniţă şi-a recăpătat liniştea.

Dupa trei ani de la eliberare a revenit la Manastirea Antim, unde a ramas pâna la sfârsitul vietii sale pamântesti.

Parintele Sofian Boghiu a trecut la cele vesnice la 14 septembrie 2002, si a fost înmormântat la Manastirea Caldarusani, unde el însusi îsi alesese din vreme locul de îngropaciune.

Bucurie lină, smerenie, chip de sfânt, blândeţe... Astfel vorbesc despre Părintele Sofian Boghiu cei care l-au cunoscut.

Mai multe despre viaţa Părintelui Sofian puteţi afla din documentarul „Părintele Sofian. Duhovnicul Bucureştilor”, producţie TRINITAS TV. Documentarul, realizat de Anca Filoteanu, va fi difuzat de postul de televiziune al Patriarhiei Române, în două părţi, sâmbătă, 13 octombrie şi duminică 14 octombrie, la ora 20:00.

90 de ani de la întronizarea Regelui Ferdinand
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/1...5979973659.jpg


În urmă cu 90 de ani, pe 15 octombrie 1922, erau încoronaţi la Alba Iulia Regele Ferdinand al României şi Regina Maria. Evenimentul, de o importanţă covârşitoare pentru istoria românilor, a fost evocat la Catedrala Reîntregirii printr-o slujbă de Te Deum, oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu, informează TRINITAS TV.

„În Alba Iulia, cetate milenară de o importanţă istorică deosebită, a avut loc încoronarea Majestăţilor lor regale Ferdinand şi Maria, consacrându-se astfel desăvârşirea unităţii noastre naţionale şi statale. Printr-un Te-Deum am adus mulţumire lui Dumnezeu pentru acest moment providenţial din istoria neamului nostru”, a spus ÎPS Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei.

Casa Regală a României a fi reprezentată de Alteţele Lor Regale Principesa moştenitoare Margareta, Principele Radu şi Principele Nicolae.

În continuare, în Sala Unirii a fost vernisată expoziţia '90 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia' în cadrul căreia au fost expuse coroanele, mantiile şi sceptrul regale, dar şi alte obiecte care au aparţinut foştilor suverani ai României.

Tot în cadrul manifestărilor au fost organizate, în Cetatea Vauban din Alba Iulia, o paradă a portului popular, în Sala Unirii o lectură publică din 'Jurnalul' Reginei Maria, ziua încheindu-se cu un moment inedit în care angajaţii Muzeului Unirii din Alba Iulia, îmbrăcaţi în personaje istorice, au povestit auditoriului cele mai importante momente ale încoronării.

Au fost prezenţi la eveniment şi Militarii Regimentului 30 Gardă Mihai Viteazul.

1700 de ani de la convertirea Sfântului Împărat Constantin cel Mare
 

La 28 octombrie 312 Constantin cel Marerepurta o mare victorie la Ponce Milvius (Podul Vulturului), lângă Roma împotriva lui Maxenţiu, chiar dacă armata sa era mai mică şi obosită faţă de cea a lui Maxenţiu. În acest loc Constantin are celebra viziune relatată de istoricul Eusebiu de Cezareea în lucrarea sa Vita Constantini, precum şi de apologetul creştin Lactanţiu, tutorele lui Crispus, fiul lui Constantin (De mortibus persecutorum). Evenimentul relatat în cele doua lucrări constituie actul prin care s-a explicat convertirea lui Constantin cel Mare la creştinism.

28 octombrie 1952-28 octombrie 2012 - 60 ani de la mutarea la cele vesnice a lui Mircea Vulcanescu

Interviu cu fiica sa - http://www.ziarullumina.ro/print.php?articol=18103

http://www.observatorcultural.ro/In-...s_details.html

109 ani de la naşterea părintelui Dumitru Stăniloae
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/9...m31lhe2h8a.jpg


Astăzi se împlinesc 109 ani de la naşterea părintelui Dumitru Stăniloae, cel mai mare teolog ortodox român. Părintele Dumitru Stăniloae s-a născut pe 16 noiembrie 1903 în localitatea Vlădeni, judeţul Braşov, şi a trecut la Domnul pe 5 octombrie 1993, la Bucureşti. A fost profesor de teologie la Facultăţile de Teologie Ortodoxă din Sibiu şi Bucureşti şi membru al Academiei Române.

Prin gândirea teologică, prin lucrările şi traducerile din Sfinţii Părinţi, între care amintim cele 12 volume ale "Filocaliei", la care a lucrat 45 de ani, părintele Dumitru Stăniloae a adus cea mai mare contribuţie teologiei ortodoxe româneşti, care cu greu va putea fi egalată.

"Părintele profesor Dumitru Stăniloae poate fi considerat o personalitate providenţială deoarece s-a afirmat într-o perioadă în care teologia românească era pe drumul căutării propriei identităţi. Identitatea pe care a câştigat-o prin părintele Dumitru Stăniloae înseamnă întoarcerea spre ceea ce are Ortodoxia mai autentic, către o înţelegere duhovnicească a Sfintei Scripturi, o înţelegere în duh a Sfinţilor Părinţi şi mai ales o deschidere către problematica societăţii contemporane. Gândirea sa teologică este o sinteză între învăţătura de credinţă, spiritualitatea ortodoxă autentică şi expresia ei eclesială", a declarat pentru "Ziarul Lumina" părintele Ştefan Buchiu, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti.

50 ani de la trecerea la Domnul a lui Daniil Sandu Tudor
 

"Avea un chip foarte frumos. Închipuiți-vă un om mai în vârstă, roșcovan la față și cu barbă albă și părul alb, cu plete pe lângă cap. Și, așa cum era el, sufletesc și duhovnicesc, permanent avea expresia unei bucurii lăuntrice - o bucurie care i se vedea în afară. Starea sufletească a omului totdeauna se reflectă în afară. Și ortodoxia noastră arată că viața interioară se transpune în afară. (...)


Era omul care nu făcea pauză, era neîntrerupt în viața duhovnicească. Omul care s-a convertit ca Sfântul Apostol Pavel la credință, dintr-un om necredincios cum era - un fiu de boier, care avea pământ mult, vreo 300 de hectare, avea două blocuri cu 12 etaje în București, avea avion propriu... Un om care a studiat foarte mult, avea o capacitate intelectuală imensă. Nici nu găsesc cuvinte ca să pot exprima și nici nu știu exact capacitatea lui reală, pentru că era un om deosebit - nu avea adversar în orice discuție, în orice fel de convorbire, în orice manifestare religioasă... Nu avea atuncea Patriarhia atâtea cărți câte avea Daniil Tudor: vreo 6000 de volume - am auzit, nu le-a numărat nimeni. Avea și în București, avea și la Câmpulung, avea și la mănăstire, el știe pe unde mai avea cărți date ca oamenii să se folosească. Cunoștea vreo cinci limbi străine și citea toate cărțile, și era omul care se ocupa pentru cinstea și lauda lui Dumnezeu, permanent. Acesta era singurul lui scop...
Trimitea Partidul Comunist așa-ziși oameni de cultură să îl combată. Și, așa cum veneau ei la mănăstire, plecau schimbați! Discuțiile porneau social, politic și religios, și dogmatic, dar și național - și pe toți îi convertea. Pe toți! Nici unul nu s-a dus cum a venit. Ceea ce i-a enervat pe comuniști, și l-au arestat și l-au condamnat vreo douăzeci de ani, fără motiv penal. Și a făcut pușcărie, și la Aiud și-a sfârșit viața lui pământească și a ajuns în Ceruri - pentru că a fost cel mai persecutat dintre toți deținuții.
Era omul care n-a cedat absolut nimic în ceea ce privește credința. Comuniștii aveau tendința asta în închisori, mai ales la deținuții politici, să îi îndepărteze de Dumnezeu și de credință. Părintele Daniil nu a acceptat niciodată lucrul acesta, și a fost foarte dur în răspunsuri și peste tot, ceea ce i-a atras ura și dușmănia față de el. În fiecare zi scria de el că a luat bătaie. Și, când a venit Decretul pentru eliberarea deținuților politici, atunci l-au omorât. Așa a spus acolo comandantul: ”Daniil Tudor nu trebuie să scape, trebuie să-l omorâm!”. I-au scos dinții de viu din gură, l-au bătut până l-au lăsat jos la pământ - așa am auzit, că i-ar fi băgat un par în cap și, după aceea, Dumnezeu știe ce au făcut cu el... la groapa comună, sfinte moaște..."

http://www.fericiticeiprigoniti.net/...mucenic-daniil


Cine doreste sa afle mai multe:

http://www.fericiticeiprigoniti.net/...gului-romanesc
http://www.fericiticeiprigoniti.net/...-prietenul-meu

si 29 de ani de la trecerea la Domnul a lui Aurel State
 

"Eu am stat cu State doi ani după tentativa sa de sinucidere. Din punct de vedere fizic era o epavă. Din punct de vedere moral era superb, avea un curaj nemărginit și o ținută de o demnitate neclintită, o inteligență sclipitoare și o neobișnuită sensibilitate la frumusețe, exprimată în orice formă: literatură, muzică sau artă."


Despre acesta aici: http://www.fericiticeiprigoniti.net/aurel-state

Astazi, 19 noiembrie, se implinesc 63 de ani de la moartea unui marturisitor din temnitele comuniste: pr. Ilie Imbrescu, despre care puteti citi aici: http://www.fericiticeiprigoniti.net/...aniei-crestine

Tot astazi, Monica Lovinescu ar fi implinit 89 de ani...

23 ani de la trecerea la Domnul a părintelui Arsenie Boca
 

Ieri s-au implinit 23 ani de la trecerea la Domnul a părintelui Arsenie Boca, mare îndrumător de suflete din secolul al XX-lea.

La Mănăstirea Prislop unde se află mormântul Părintelui Arsenie Boca au mers în pelerinaj mii de credincioşi din întreaga ţară pentru a participa la Sfânta Liturghie şi apoi la procesiunea şi prastasul care s-a savarsit la mormântul Părintelui.

Mormântul părintelui Arsenie de la mănăstirea Prislop este un loc de pelerinaj pentru mii de creştini din ţară care l-au cunoscut şi în conştiinţa cărora părintele a rămas ca un om cu viaţă sfântă.

Cel care a vorbit cel mai mult despre Părintele Arsenie Boca a fost Părintele Teofil Părăian, care, în aceşti ani de la mutarea sa în veşnicie, la fiecare conferinţă susţinută în ţară amintea şi despre sfinţia sa. Părintele Teofil Părăian punea întotdeauna în evidenţă învăţăturile Părintelui Arsenie.

Sursa: Radio Reîntregirea

100 ani de la moartea lui Mincu
 

Astăzi (6 decembrie) se împlinesc 100 de ani de la moartea arhitectului Ion Mincu. La Mănăstirea Stavropoleos din Centrul istoric, Părintele Iustin Marchiș va oficia începând cu ora 12.15 slujba de pomenire a lui Ion Mincu, creatorul stilului neoromânesc în arhitectură.

https://www.facebook.com/photo.php?f...type=1&theater

Ziua onomastica a Patriarhului nostru !
 

Astazi Biserica Ortodoxa Romana l-a sarbatorit pe Sfantul Cuvios Daniil Sihastrul , Sfant ocrotitor si al Patriarhului nostru Daniel .
Se cuvine sa-i uram multa sanatate si mai ales intelepciune si dreapta socoteala in rezolvarea tuturor problemelor cu care se confrunta Biserica noastra Ortodoxa in aceste vremuri de criza spirituala si materiala .
La multi ani , Preafericite Parinte Patriarh Daniel !

Ziua eroilor Revoluţiei
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/2...ribbh1dbfa.jpg

Vineri, 21 decembrie, la Troiţa din faţa Casei de Cultură a Tineretului, PS Episcop Sebastian a oficiat slujba de Parastas pentru eroii Revoluţiei din 1989, informează episcopiaslatinei.ro.

Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a ţinut un cuvânt, evocând faptele celor care s-au jertfit pentru ţară şi neam: „Noi, ca oameni ai Bisericii, nu putem să uităm că aceşti oameni care şi-au dat viaţa în decembrie 1989, în pofida unui regim ateu şi anti-Biserică, au dovedit credinţă în Dumnezeu. Aduceţi-vă aminte că în decembrie 1989 ei cântau pe stradă Cu noi este Dumnezeu şi Tatăl nostru. Este motivul pentru care Biserica a înţeles să nu lipsească niciodată de la această pomenire a lor, în ziua de 21 decembrie, arătând că pe lângă demnitatea şi spiritul de jertfă eroi noştri au fost însufleţiţi deopotrivă şi de credinţa în Dumnezeu”.

25 decembrie 1954 - 58 de ani de la trecerea la Domnul a fericitului martir Ioan Arbore.


Mărturisitori - Ioan Arbore Autor: Atanasie Berzescu În faţa mea, trei stafii, stând pe prici sub geam, se zgâiau la mine. În urma mea, zdrannng... şi uşa se închise cu un scrâşnet de zăvor. Cum oi fi arătat eu la înfăţişare, nu pot să mai ştiu, dar cert este că cei trei se uitau la mine ca la altceva. Parcă eram din altă lume, galben, galben la faţă ca şofranul. Primul din stânga vine la mine şi se prezintă - Nicolae Mareş, fostul ministru al agriculturii în timpul lui Antonescu.
Era inginer constructor de căi ferate. Al doilea se scoală în picioare şi se prezintă, Ioan Arbore, general, fost ministru al economiei în timpul lui Antonescu. Înaintea lui Iacobici a fost şeful Marelui Stat Major. Al treilea vine şi el la mine, prezentându-se Turcu Nicolae, elev de liceu, prăpădit şi slab ca vai de el. Ei trei erau locatarii celulei 309 de la vestitul Celular al Aiudului. Am mai venit şi eu, alt prăpădit, să sporesc numărul la patru. De-abia încăpeam pe prici. Locul meu era între generalul Arbore şi Turcu. (...)
Din povestirile generalului Ion Arbore am înţeles multe lucruri. Era fiu de preot, ceea ce s-a şi văzut în tot comportamentul lui. Se ruga tot timpul în celulă. Privea lumea din jurul lui cu multă îngăduinţă şi dragoste. Ne ocrotea cât putea pe noi, cei din apropierea lui, ca pe nişte copii. La rându-ne, fiecare din noi ne-am istorisit trecutul nostru, cu toate neajunsurile şi păţaniile noastre.
Generalul Arbore şi-a petrecut copilăria în Dobrogea, în apropierea Deltei, la Sarinasuf, unde tatăl său era preot. Mai avea un frate, profesor de limba română la Focşani.
Ne povestise mult despre el, cu lucruri bune şi frumoase. Avea o bibliotecă mare şi temeinică, de peste 10.000 de volume. Era un om de mare sensibilitate. Spre deosebire de aproape toţi cei cu care el a lucrat afară, în mari funcţii de stat, era de o modestie rară. El credea cu toată căldura în Dumnezeu.
A murit la Jilava îngrijind bolnavii. Le spăla rufele de pe ei, murdare de atâta boală, rugându-se lui Hristos. Nu ştiu cum o fi fost în libertate, dar aici în temniţă l-a găsit pe Dumnezeu. A fost un om de o mare ţinută morală. Nu l-am auzit o dată bârfind pe cineva. De câte ori Nicolae Mareş se mai scăpa de mai vorbea de rău pe cineva, el îi spunea:
- Măi Nicolae măi, nu vorbi cu păcat de oameni, că numai Dumnezeu ştie ce-o fi fost în sufletul lor, de-or fi greşit. Nici noi n-am fost mai buni.
Adeseori ne povestea lucruri din copilăria lui, de felul cum a reuşit să răzbată în viaţă. A parcurs drumul, în cariera lui de ofiţer, de la sublocotenent şi până la gradul de general prin puterile lui, fără a fi ajutat de cineva din afară. (...)
În fiecare zi, generalul Arbore se ruga cu multă căldură, stând pe prici la locul lui. Senin, le primea pe toate câte veneau pe capul lui. Niciodată nu l-am auzit văicărindu-se. Ca dreptul Iov, mulțumea lui Dumnezeu de tot ceea ce se întâmpla. Într-o bună zi, uşa se deschide şi un ofiţer îmi spune să-mi fac bagajul şi să ies afară. Îmi iau rămas bun de la generalul Arbore şi de la Nedelcu şi ies afară. Generalul Arbore îmi urează mult noroc. De atunci nu l-am mai văzut. Aveam să aflu că a murit la Jilava, îngrijind bolnavii. Dumnezeu să-l odihnească în pace, că a fost un mare român şi un bun creştin. (...)
Mă ducea mereu, gândul la generalul Arbore, pe care-l lăsasem în celulă, slăbit de tot, de de-abia-şi ţinea sufletul. Ridicam ochii din curtea fabricii şi priveam acel colţ de Celular, unde ştiam că-l lăsasem pe Arbore. Vocea lui blajină şi dragostea faţă de om îl defineau ca pe un adevărat părinte. Ajuns la un oarecare confort, adesea mă gândeam la el, care dormea tot pe prici, cu o rogojină ferfeniţă şi o pătură, veche de când lumea, roasă de vreme şi găurită.
(Atanasie Berzescu - Lacrimi și sânge. Rezistența anticomunistă armată din munții Banatului, Editura Marineasa, Timișoara, 1999, pag. 131, 137-138, 141, 144)

Evenimente petrecute pe 30 Decembrie
 

1947: Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947) este obligat să semneze actul de abdicare (pentru el si urmasii săi) de la prerogativele regale si să părăsească tara; în aceeasi zi, într-o sedintă 'extraordinară', Adunarea Deputatilor proclamă Republica Populară Română (prin Legea nr.363).

1691: A murit ROBERT BOYLE, fizician si chimist irlandez; a dat prima definitie a elementului chimic si a pus bazele analizei chimice calitative (n.1627)

1819: S-a nascut scriitorul german THEODOR FONTANE (m.1898)

1865: S-a nascut scriitorul englez RUDYARD KIPLING; Premiul Nobel pentru literatura pe 1907 (m.1936)

1944: A murit scriitorul francez ROMAIN ROLLAND; Premiul Nobel pentru literatura pe 1915 (n.1866)

163 de ani de la naşterea lui Eminescu
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/2...sbbik4cmba.jpg
15 ianuarie este ziua în care îl comemorăm pe Eminescu. De la Bucureşti şi până la Chişinău, de la Timişoara şi până la Constanţa şi chiar peste hotare, românii îl vor omagia pe cel mai îndrăgit şi cunoscut dintre poeţii lor.

Pe „Aleea scriitorilor” din Cimitirul Bellu, unde se află mormântul poetului, va fi oficiată, de la ora 10.00, o slujbă pomenire pentru cel care a contribuit în mod esenţial la construirea istoriei literaturii române şi la dezvoltarea limbii noastre literare moderne, informează TRINITAS TV.

A devenit deja o tradiţie ca în fiecare an, pe data de 15 ianuarie, elevii şi profesorii instituţiilor de învăţământ din Capitală şi din provincie să participe la slujba de pomenire oficiată la mormântul lui Eminescu.

154 ani de la Unirea Principatelor Române
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/3...k61g644rea.jpg

Pe 24 ianuarie se împlinesc 154 de ani de la Unirea Principatelor Române. Aceasta a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea și reprezintă unificarea vechilor state Moldova și Țara Românească. Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească, informează TRINITAS TV.

Totuși, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări. Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodământul războiului Crimeii dus la un context european favorabil realizării unirii. Votul popular din ambele țări, rezultat în urma unor Adunări Ad-hoc în 1857 a dus, la Convenția de la Paris din 1858, la o înțelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune.

La începutul anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, aducându-le într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern, iar constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România.

88 de ani de la ridicarea Bisericii noastre la rangul de Patriarhie
 

S-au împlinit 88 de ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de patriarhie. Hotărârea a fost luată de Sfântul Sinod la 4 februarie 1925 şi a fost confirmată prin Decretul Regal din 25 februarie, în acelaşi an. Mitropolitul primat Miron Cristea devenea astfel „Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Ungrovlahiei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române”.

„S-a amânat oarecum momentul acestei proclamări pentru a se organiza odată cu ridicarea la rang de Patriarhat şi noua legislaţie bisericească, iar aceasta a putut fi definitiv împlinită după Constituţia din 1923. Aşadar, anul 1925 a devenit deodată an al adoptării legislaţiei bisericeşti, fapt împlinit în primăvara anului respectiv şi an de împlinire pe planul acesta al ridicării la rang de patriarhat. După hotărârea luată în şedinţa din 4 februarie 1925 Senatul în 12 februarie şi apoi Camera Deputaţilor în 17 februarie au consfinţit această hotărâre a Sfântului Sinod şi Regele Ferdinand a promulgat legea în 23 februarie în acelaşi an 1925. S-a comunicat tuturor Bisericilor lucrul acesta. Am primit din partea Patriarhiei Ecumenice Tomosul de recunoaştere din partea Patriarhului Vasile al III-lea la sfârşitul lunii iulie, 30 iulie 1925, a fost adus în septembrie Tomosul cu mare solemnitate la Bucureşti, iar la 1 noiembrie a avut loc ceremonia de învestitură la Palatul Regal şi apoi de înscăunare aici în Catedrala Patriarhală din Bucureşti a primului Patriarh în persoana lui Miron Cristea”, a declarat pentru TRINITAS TV Pr. Florin Şerbănescu, consilier patriarhal responsabil cu aspectele de cultură.

Construirea Catedralei Mântuirii Neamului a fost o dorinţă manifestată încă din primii ani de patriarhat ai Bisericii Ortodoxe Române, dorinţă perpetuată, de-a lungul timpului, de toţi Întâistătătorii Bisericii noastre.

„În cea dintâi cuvântare pe care a rostit-o Patriarhul Miron în calitate de patriarh a prezentat câteva proiecte importante legate de dezvoltarea învăţământului religios la nivel universitar, de trimiterea studenţilor români la studii pentru a se perfecţiona şi la alte facultăţi din Europa, de primire a altor studenţi aici în ţară, înfiinţarea unei Academii de Muzică Bisericească şi aş zice că în contextul momentului în care suntem noi acum mai ales proiectul pe care l-a exprimat atunci limpede al Înălţării Catedralei Mântuirii Neamului ca expresie a acestui moment de împlinire a poporului român după strădanii îndelungate se împlineşte acum prin determinarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Este acesta un arc peste timp, o punte care ne leagă o dată în plus de năzuinţele celor care au fondat Patriarhatul în 1925”, a mai spus Pr. Florin Şerbănescu.

Patriarhia Română păstoreşte în prezent peste 20 de milioane de credincioşi, aflaţi atât între graniţele actuale ale României, cât şi în alte ţări de rezidenţă.

98 de ani de la nașterea Patriarhului Teoctist
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/3...tikmm1jraa.jpg

S-au împlinit 98 de ani de la naşterea celui de-al cincilea întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, informează TRINITAS TV.

S-a născut la 7 februarie 1915, în satul Tocileni, din judeţul Botoşani, şi a intrat în monahism la 14 ani, ca frate la Schitul Sihăstria. Între anii 1940 şi 1944 a urmat cursurile Facultăţii de Teologie a Universităţii Bucureşti. La data de 6 august 1935 a depus voturile monahale la mănăstirea Bistriţa (judeţul Neamţ), primind la călugărie numele de Teoctist, iar la 25 martie 1945 este hirotonit ieromonah la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. De-a lungul timpului devine, pe rând, Episcop-vicar patriarhal, Episcop al Aradului, Episcop al Episcopiei Ortodoxe din America şi Canada, Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Sucevei. După moartea Patriarhului Iustin, la 9 noiembrie 1986 a fost ales ca arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Ungrovlahiei şi patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind înscăunat la 16 noiembrie 1986.

Cel de-al 6-lea întâistătător al Bisericii noastre a deţinut numeroase ordine bisericeşti, primite din partea Patriarhiilor Antiohiei, Ierusalimului, Moscovei, Serbiei, a Arhiepiscopiilor Greciei, Ciprului, Cehoslovaciei, Finlandei şi din partea Sanctităţii Sale Papa Ioan Paul al II–lea. În mai 1999, a primit, din partea Statului român, ordinul Steaua României în Grad de Mare Cruce.

Patriarhul Teoctist a păstorit Biserica Ortodoxă Română vreme de peste două decenii. A trecut la Domnul la 30 iulie 2007, fiind înmormântat în Catedrala patriarhală.

456 ani de la editarea primei cărţi coresiene la Braşov
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/3...bl4em2ivaa.jpg

Prima carte coresiană, o carte de cântări pe opt glasuri, care în terminologie slavonă se mai numeşte şi Osmoglasnic, numită şi Glosariu, Paraclitichi, este una din cele mai importante cărţi ale cultului ortodox. Cartea conţine cântările Învierii de la Vecernie, Utrenie şi Liturghie pentru fiecare zi din săptămână, fiecărei săptămâni fiindu-i propriu un anumit glas.

Parcurgerea celor opt glasuri, timp de opt săptămâni, reprezintă un „stâlp“, anul întreg fiind format din şase „stâlpi“, care se succed neîntrerupt. Cartea este cunoscută începând cu veacul al VI-lea, redactată în limba greacă de Sever din Antiohia, al cărei conţinut s-a îmbogăţit în decursul vremii cu diferite cântări religioase (irmoase, canoane), căpătând consistenţă în prima jumătate a secolului al IX-lea, după ce celebrul filozof creştin bizantin, Sfântul Ioan Damaschin († 749) adaugă cântările duminicale, precum şi cântările Sfântului Anatolie, fostul Patriarh al Constantinopolului († 458), ale lui Cosma Melodul, Episcop de Maiuma (sec. VIII), Teodor Studitul († 826), Iosif Studitul, Arhiepiscopul Tesalonicului († 830), Teodor Graptul, Arhiepiscopul Niceii (sec. IX), Mitrofan, Episcopul Smirnei (sec. IX), împăraţii Leon Filozoful († 912) şi Constantin Porfirogenetul († 959).

Spre deosebire de Octoihul Mare, cunoscut şi sub numele de Catavasier, Micul Octoih cuprinde doar irmoasele sau catavasiile praznicelor împărăteşti şi ale sărbătorilor din timpul anului, iar cântările din timpul zilelor obişnuite sunt cuprinse în „Irmologhion“.

„Micul Octoih Braşovean“, păstrat azi în trei exemplare, la Biblioteca Academiei Române, la Biblioteca de Stat Szechenyi din Ungaria şi la Muzeul de Istorie din Sofia, se tipăreşte la Braşov de către diaconul Coresi şi logofătul Oprea, unul dintre meşterii tipografi care au activat şi în cadrul tipografiei lui Dimitrie Liubavici pentru tipărirea Apostolului din 1547. Exemplarul bucureştean, descoperit de Nerva Hodoş în Biblioteca mitropolitană din Sibiu, provenit din Şchei, prezentat şi în recenta monografie dedicată diaconului Coresi de Ion Gheţie şi Al. Mareş, conţine 155 de file, format in-folio (268 x 192 mm), folosind aceleaşi caractere întrebuinţate la Târgovişte de Macarie şi apoi de Dimitrie Liubavici, unde Coresi învăţase meşteşugul tiparului.

Iniţialele mari şi o parte din cele mici sunt cu cerneală roşie, iar restul textului cu cerneală neagră, hârtia fiind exclusiv de provenienţă braşoveană (filigran, coroană şi rădăcină). Conţine patru frontispicii cu arabescuri, fiecare în parte surmontate cu cruce. Corpul de litere nr. III, după clasificarea făcută de F. Hervay, tip de litere folosit şi pentru tipărirea Cazaniei a II-a.

Carte pentru toţi românii

Aflăm din epilogul cărţii, scris în limba slavonă, reprodus după modelul epilogului târgoviştean al lui Macarie din 1510: „Fiindcă în Treime slăvitul Dumnezeu a binevoit să desăvârşească Biserica sa prin felurite cărţi, prin lauda şi folosul celor ce le citesc, de aceea şi eu jupânul Haniş Begner, judeţul Braşovului, am râvnit, cu ajutorul Sfântului Duh şi din dragoste pentru dumnezeieştile şi sfintele biserici şi am tipărit această carte de suflete mântuitoare, Octoih, spre împlinirea laudei Dumnezeirei slăvite în unitate, ca trei sori. Mă rog deci de tineri şi de bărbaţi (de cei crescuţi) şi de bătrâni, de cei ce vor ceti sau cânta sau vor copia pentru dragostea lui Hristos, să ne îndrepte pe noi, cari cu osârdie am îngrijit de acest lucru, şi să ne blagoslovească, ca amândoi slăvind pe Tatăl din care toate (s-au făcut), să căpătăm aici pace şi milostenie, iar acolo să strălucim, în lumina binefacerii. Amin. Şi era atunci, pe vremea aceea, în Ţara Ungurească (n.n., Ardeal) crăiasa Isabela, fiul ei Iană şi craiul cel tânăr, fiul marelui Iană craiul şi în Ţara Românească era Pătraşco Voevod şi în Ţara Moldovei era Alexandru Voevod. Din porunca jupânului Hani Begner, judeţul Braşovului, eu, robul lui Hristos, Oprea logofătul şi diaconul Coresi ne-am trudit cu aceasta şi am tipărit (am scris) aceste cărţi la anul 7065 (1557). S-au început aceste cărţi în luna lui iunie în 12 zile; s-au sfârşit în luna lui ianuarie 14 zile, în oraşul Braşov“.

De aici reiese că s-a tipărit din porunca judelui braşovean Johanes Benkner (autoritatea publică a Braşovului, fără a cărui înlesnire nu se putea tipări local nici o carte), când în Ţara Ungurească (Transilvania) era crăiasă Isabela cu fiul său Ianăş craiul „cel tânăr“, iar în Ţara Românească era Pătraşcu cel Bun şi în Moldova, Alexandru Lăpuşneanu.

Este evident adevărul că raza de interes pe care diaconul Coresi o destina cărţii sale cuprindea întregul spaţiu românesc, iar patronajul domnilor de peste munţi asupra tiparului coresian nu poate fi ignorat.

„Micul Octoih Braşovean“

Izvorul după care diaconul Coresi putea tipări această carte este „Micul Octoih Braşovean“ (MOB), aflat în fondul de manuscrise al Bibliotecii Judeţene Braşov, care iniţial fusese menţionat ca prezent în fondul de carte al Bisericii „Sfântul Nicolae din Şchei“ de Nicolae Sulică, apoi fusese declarat pierdut de P.P. Panaitescu şi reintrodus în circulaţie de prof. Ion Roman.

Compararea MOB-ului cu Octoihul tipărit de Oprea logofătul şi diaconul Coresi la 1557 ne-a permis cu uşurinţă să constatăm identitatea textuală dintre ele. Întrucât textul slavo-român al MOB-ului este ulterior perioadei de tipar coresian, nu-l putem considera pe acesta drept izvor, dar putem intui un izvor comun. Cercetând manuscrisul 42 din arhiva istorică a Bisericii „Sfântul Nicolae“ din Şchei, ne-a surprins identitatea textuală. Datat greşit pentru veacul al XVII-lea, manuscrisul confirmă filigranul hârtiei pentru veacul al XV-lea (foarfecă şi ancoră în cerc). Manuscrisul apare în cele mai vechi cataloage de inventariere a acestei arhive. Tipărind această carte pur ortodoxă, sub auspiciile morale ale celor consemnaţi în prefaţă, nu vedem cum s-ar putea accepta încă teza că venirea lui Coresi la Braşov trebuie pusă pe seama Reformei sau a influenţei reformate. Înzestrarea Bisericii Ortodoxe cu o asemenea carte presupune cel puţin un sprijin acordat Bisericii Ortodoxe pentru a rezista în faţa presiunilor reformiste luterane sau calvine.

Pe de altă parte, anul 1556 confirmă o circulaţie intensă a solilor braşoveni spre Muntenia şi Moldova, care culminează cu sosirea la Braşov a slujitorului Ion al lui Pătraşcu cel Bun, apoi a episcopului Sava. În februarie, pleacă în Muntenia o solie condusă de călăreţul Matias cu scrisori la Pătraşcu. În luna aprilie sosesc la Braşov trei solii, iar preotul Dobre, tatăl protopopului Mihai - colaborator coresian, în acelaşi an, face mai multe călătorii atât în Moldova, cât şi în Muntenia, pentru ca la 1 mai 1556, un preot de-al voievodului Pătraşcu să sosească la Braşov, unde este bine primit de autorităţile locale. Semnificativă este vizita la Braşov făcută de Alexandru Lăpuşneanu şi Nicolae Pătraşcu tot în 1556, cu prilejul instalării în Transilvania a prinţesei Isabella de Zapolya cu minorul său fiu Ioan Sigismund. Evenimentele politice şi religioase sunt deosebit de frământate în condiţiile în care Dieta Transilvaniei desfiinţează episcopia catolică din Ardeal, secularizându-i astfel averile, prilej cu care se înfiinţează la Geoagiu o episcopie românească. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 9 februarie 2013 semnat de pr. prof. dr. Vasile Oltean)

din câte îmi aduc aminte, Catavasierul este Octoihul mic.

Părintele Iustin Pârvu a împlinit 94 de ani
 

Duminică, 10 februarie 2013, părintele arhimandrit Iustin Pârvu, stareţul Mănăstirii „Petru Vodă” din judeţul Neamţ, a împlinit venerabila vârstă de 94 de ani.
Cu acest prilej, arhimandritul Nichifor Horia, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor, ca delegat al Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu un numeros sobor de preoţi şi diaconi, vieţuitori ai mănăstirii. Părintele Iustin Pârvu a participat în altar la Sfânta Liturghie.
Părintele Nichifor Horia a rostit şi cuvântul de învăţătură, tâlcuind evanghelia dumincii, despre Pilda talanţilor. De asemenea, a lecturat cuvântul de urare şi binecuvântare, trimis de Înaltpreasfinţitul Teofan părintelui Iustin.
Părintele Iustin Pârvu s-a născut în 1919, în satul Poiana Largului, comuna Călugăreni, judeţul Neamţ. În anul 1936, tânărul râvnitor de doar 17 ani intră ca frate la Mănăstirea Durău.
În anul 1937 se înscrie la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Cernica, de unde pleacă, mai apoi, spre seminarele din Râmnicu-Vâlcea şi Roman, pe acesta din urmă continuându-l abia după război. În 1940 este tuns în monahism, iar, după un an, hirotonit preot. Între anii 1942-1944, părintele Iustin Pârvu este numit preot misionar pe Frontul de Est, care se întindea din Neamţ până la Odesa. Participă, împreună cu „Divizia 4 Vânători de Munte”, la luptele din cel de-al Doilea Război Mondial. După război, trece prin mai multe închisori (Suceava, Văcăreşti, Jilava, Gherla, Periprava, Aiud, Piteşti), timp de 16 ani, fiind eliberat în 1964. Se alătură obştii Mănăstirii Secu, unde slujeşte ca preot şi duhovnic între anii 1966-1974. Între anii 1974-1989 părintelui i se stabileşte domiciliul forţat la Mănăstirea Bistriţa, Neamţ. După ´90, odată cu schimbarea regimului politic, părintele Iustin Pârvu se întoarce la Mănăstirea Secu, unde stă aproape un an. Se retrage apoi în sihăstrie, cu gândul de a-şi petrece aici restul zilelor în post şi rugăciune. Dar rânduiala lui Dumnezeu era alta. Astfel, între anii 1991-1992, alături de alţi doi monahi, părintele soseşte în satul Petru Vodă din judeţul Neamţ şi întemeiază aici Mănăstirea Petru Vodă. La ceva distanţă de mănăstire, părintele Iustin Pârvu pune temelia unui schit de maici. Între timp, se mai construiesc aici, tot prin osteneala părintelui Iustin, un azil de bătrâni, un centru de plasament pentru copii şi un spital.
Pe 2 noiembrie 2008 părintele Iustin a primit rangul de arhimandrit.

112 ani de la naşterea Patriarhului Justinian
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/4...51hdk1jjna.jpg

Astăzi s-au împlinit 112 ani de la naşterea Patriarhului Justinian Marina, al treilea Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române.

La Mănăstirea „Radu Vodă” din Bucureşti, unde se află mormântul acestuia, seminarişti şi numeroşi credincioşi au participat la o slujbă de pomenire, informează TRINITAS TV.

Patriarhul Justinian Marina s-a născut în 1901 și a trecut la Domnul în martie 1977, fiind înmormântat, conform testamentului, în biserica Mănăstirii bucureştene „Radu Vodă”. Pe crucea basorelief de deasupra mormântului, Patriarhul i-a cerut meşterului să sape următoarea inscripţie: „M-am luptat lupta cea bună. Credinţa am păzit. Am ajuns la capătul drumului vieţii. De acum încolo, mă aşteaptă răsplata dreptăţii, pe care mi-o va da Domnul, Judecătorul Cel Drept în ziua aceea."

65 de ani de la mutarea la Cer a Patriarhului Nicodim
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/4...a98fa17nia.jpg

Astăzi s-au împlinit 65 de ani de la naşterea celui de-al doilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Nicodim Munteanu. A fost întronizat Întâistătător al Bisericii noastre în anul 1939, păstorind credincioşii într-o epocă de mari tulburări politice şi sociale.

Născut pe 6 decembrie 1864 în satul nemţean Pipirig, viaţa lui se leagă de cea a Mitropolitului Moldovei, Pimen.

După ce a fost locţiitor de arhiepiscop al Chişinăului şi Hotinului, a revinit la Huşi. Apoi îi succede în scaunul de Mitropolit al Moldovei lui Pimen Georgescu, iar în 1939 devine Patriarh.

Patriarhul Nicodim a avut mai multe dorinţe de suflet. Unele au rămas, din păcate, doar dorinţe.

Patriarhul Nicodim a trecut la domnul pe 27 februarie 1948, la vârsta de 83 ani. A fost înmormântat în Catedrala patriarhală, alături de predecesorul său, Patriarhul Miron Cristea. În urma trecerii sale la cele veşnice, locţiitor de patriarh devine Mitropolitul Moldovei, Justinian Marina.

22 de ani de la întronizare
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/4...001igmn57a.jpg

3 martie 2013 – Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor împlineşte astăzi 22 de ani de la întronizare.

Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen s-a născut la data de 25 august 1929, în satul Herăști, comuna Grebănu (județul Buzău). Este tuns în monahism la Mănăstirea Neamț la 10 martie 1951 sub numele Pimen, fiind hirotonit ierodiacon (1951) și apoi ieromonah (1957). După absolvirea Facultății, este numit egumen, apoi stareț la Mănăstirea Putna (1957-1961). La 10 ianuarie 1982, arhimandritul Pimen Zainea este ales de către Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, cu titlul “Suceveanul'. Este hirotonit întru arhiereu, cu prilejul hramului Mănăstirii 'Sf. Ioan cel Nou' de la Suceava, la 24 iunie 1982 de către Înaltpreasfinţitul Mitropolit Teoctist Arăpașu al Moldovei și Sucevei, împreună cu Preasfinţitul Episcop Eftimie Luca al Romanului și Hușilor și cu Preasfinţitul Roman Ialomițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

La data de 24 ianuarie 1991, Preasfinţitul Pimen Suceveanul a fost ales Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, fiind instalat ca Episcop la Suceava la 3 martie 1991.

Duminica Ortodoxiei - prima duminică din Postul Mare
 

Prima duminică a Postului Mare este ziua în care creştinii ortodocşi cinstesc Dreapta Credinţă. La 4 martie 843, un sinod convocat la Constantinopol de Patriarhul Metodie, în timpul împărătesei Teodora, confirmă hotărârile celor şapte Sinoade Ecumenice şi consfinţeşte definitiv cultul icoanelor în Biserică. Tot atunci a fost instituită Duminica Ortodoxiei.

Duminica Ortodoxiei a fost sărbătorită pentru prima dată la 11 martie 843, în cea dintâi duminică a Postului Mare.

95 de ani de la unirea Basarabiei cu România
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/5...25hn9q79ta.jpg

Unirea Basarabiei cu România a avut loc la 27 martie 1918 şi a fost în fapt reunificarea părţii dintre Prut şi Nistru a voievodatului istoric al Moldovei alipită la Rusia în 1812. Basarabia a fost prima provincie care s-a unit cu România pentru a forma România Mare. Efectele Unirii au fost anulate la 28 iunie 1940, atunci când Rusia a anexat din nou Basarabia, în baza pactului secret Ribbentrop-Molotov.

Biserica şi Statul

Relaţia dintre Biserică şi Stat în ţara noastră dăinuie încă de la începuturile noastre ca popor. Istoria Bisericii completează istoria naţională şi o împlineşte. Anul 1918 nu face excepţie şi speculează contextul favorabil european. Mitropolitul de fericită amintire Antonie Plămădeală al Ardealului afirma: „Istoria românilor e biografia extraordinară a unui popor de viţă veche, din strămoşi viteji şi drepţi, cumpăniţi în gândire şi hotărâţi în faptă“.

Multă vreme, românii au fost nevoiţi să trăiască în provincii diferite ale aceluiaşi neam. Au trăit despărţiţi, uneori sub stăpâniri străine. Libertatea şi-au apărat-o cu armele, iar identitatea prin grai şi credinţă. Avem, aşadar, o întreită legătură între românii din cele trei provincii istorice: pământul, limba şi credinţa, legătură ce a păstrat conştiinţa că românii sunt fraţi, indiferent de ce parte a Carpaţilor le-a fost dat să vieţuiască.

La 27 martie/9 aprilie 1918 Basarabia s-a reunit cu România, iar Arhiepiscopia Chişinăului a fost inclusă în Biserica Ortodoxă Română. Din iunie 1918 până în decembrie 1919 Arhiepiscopia Chişinăului a fost condusă de episcopul Nicodim Munteanu al Huşilor, în calitate de locţiitor de arhiepiscop. De la începutul anului 1920 eparhia a fost condusă de arhiepiscopul Gurie Grosu, un localnic, care la 28 aprilie 1928 a fost ridicat la demnitatea de mitropolit, potrivit Enciclopediei Ortodoxiei Româneşti (EIMBOR, Bucureşti, 2010, p.268). A păstorit până la 11 noiembrie 1936, când a fost pensionat. În timpul păstoririi lui la 10 martie 1923 s-au mai înfiinţat şi două episcopii în Basarabia, la Ismail şi la Bălţi. În 1926 s-a înfiinţat o Facultate de Teologie în Chişinău, care a funcţionat până în 1941. După Gurie, eparia a fost condusă de doi locţiitori, cel mal însemnat fiind arhiereul Efrem Enăchescu Tighneanul.

Din toamna anului 1944 Biserica din Basarabia se găseşte sub jurisdicţia Patriarhiei Ortodoxe Ruse cu ierarhi ruşi. În 1992 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a reactivat Mitropolia românească a Basarabiei, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Petru Păduraru. Prin hotărârea nr. 7427/ 24 octombrie 1995, Sfântul Sinod a aprobat modificarea titulaturii Mitropoliei Basarabiei astfel: „Mitropolia Basarabiei, autonomă şi de stil vechi, şi Exarhat al Plaiurilor”.

Unirea cu România

În ianuarie 1918, atât România cât şi Republica Democrată Moldovenească se găseau într-o situaţie extrem de delicată. Guvernul român era presat de Puterile Centrale să negocieze o pace umilitoare, în timp ce Basarabia trebuia să facă faţă unei Ucraine expansioniste. Guvernul Averescu trebuia să facă faţă pretenţiilor Puterilor Centrale care cereau cedarea Dobrogei, modificarea graniţei pe Carpaţi, schimbarea dinastiei, demobilizarea armatei, mari concesii economice, etc. Pe cale diplomatică se reuşise menţinerea statului român.

La 25 februarie/5 martie s-a semnat Protocolul de la Buftea, care prelungea cu 14 zile armistiţiul cu Puterile Centrale, odată cu acordul de satisfacere în masă (în semn de protest) a tuturor pretenţiilor Puterilor Centrale. La Buftea, Ucraina trimitea o notă prin care susţinea că „Basarabia din punct de vedere etnografic, economic şi politic, formează o unitate indivizibilă cu teritoriul Ucrainei”. Era aşadar evident că Republica Democratică Moldovenească nu putea rămâne independentă, însă momentul pentru unire nu era oportun. Unirea trebuia amânată pentru a nu periclita soarta Dobrogei, la rândul ei revendicată de Bulgaria şi cerută în schimbul Basarabiei. Generalul Averescu avea să replice delegaţiei austro-ungare: „Voiţi să ne luaţi ceea ce este al nostru, adică Dobrogea şi să ne daţi în schimb ceea ce nu este al vostru: Basarabia” (Boldur, Alexandru V., Istoria Basarabiei, Editura Victor Frunză, Bucureşti, 1992, p.114)

În cursul lunii martie devenea tot mai evident că unirea Basarabiei cu România era singura soluţie pentru tânăra republică moldovenească, soarta ei ca stat independent fiind periclitată de intenţiile de anexare a Ucrainei. Rada ucraineană, care semnase pacea cu Puterile Centrale, făcea presiuni mai ales pentru anexarea unor părţi ale Basarabiei, precum Ţinutul Hotinului şi Cetatea Albă.

Curentul care cerea unirea devenise de nestăvilit. Contactele basarabenilor cu factorii politici şi cu presa de la Iaşi erau tot mai intense, ziare precum „Cuvânt Moldovenesc”, „Ardealul”, „România Mare”, „Sfatul Ţării”, nu conteneau să scrie pe seama unirii, sporind sentimentul de proprie conştiinţă naţională. Elitele culturale de pe ambele maluri ale Prutului se întâlneau la 1 martie la Iaşi, unde aveau să cadă de acord asupra necesităţii istorice a acestui mare pas. Zemsteva din Bălţi anticipa timpii şi declara oficial că cere unirea Basarabiei cu Regatul României, chemând şi administraţiile locale să urmeze exemplul.

Soluţia impasului urma să vină de data aceasta de jos. (Boldur, Alexandru V., Istoria Basarabiei, Editura Victor Frunză, Bucureşti, 1992, p.115) În acest context, la Iaşi au început discuţiile legate de modalitatea de realizare a Unirii şi s-a decis soluţia deliberării în Sfatul Ţării. În cadrul şedinţei guvernului de la Iaşi din 23 martie, la care au participat şi Inculeţ, Ciugureanu şi Constantin Stere, s-a decis trimiterea unei delegaţii Chişinău, care să supună chestiunea unirii în Sfatul Ţării. Constatin Stere a sosit la Chişinău în 24 martie, iar în 26 martie a ajuns şi primul-ministru Alexandru Marghiloman.

În după-amiaza zilei de 27 martie 1918 s-a deschis şedinţa Sfatului Ţării pentru adoptarea unirii. Au luat cuvântul preşedintele Ion Inculeţ şi prim-minstrul român Alexandru Marghiloman, ca reprezentant al guvernului român. După aceasta, reprezentanţii români s-au retras pentru a permite desfăşurarea nestingherită a lucrărilor. La propunerea Blocului Moldovenesc, Constantin Stere a fost cooptat în Sfat. Acesta spunea: „Astăzi noi trebuie să hotărâm ceea ce va avea o importanţă hotărâtoare asupra soartei viitoare a poporului nostru. Mersul de fier al istoriei pune asupra umerilor noştri o răspundere pe care noi n-o putem ignora cu nici un fel de sofisme”. După exprimarea părerilor din partea grupurilor politice şi a minoritarilor, care, cu excepţia polonezilor, au declarat că se vor abţine, s-a trecut la vot. Unirea a fost aprobată cu 86 de voturi pentru, 3 contra şi 36 abţineri.

În numele poporului Basarabiei, Sfatul Țării declară:
Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și dreptului de Neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu Mama sa România.

Această Unire se face pe următoarele baze:
1. Sfatul Țării actual rămâne mai departe pentru rezolvarea și realizarea reformei agrare, după nevoile și cererile norodului. Aceste hotărâri se vor recunoaște de Guvernul român.
2. Basarabia își păstrează autonomia provincială, având un Sfat al Țării (Dietă), ales pe viitor prin vot universal, egal, direct și secret, cu un organ împlinitor și administrație proprie.
3. Competența Statului Țării este: a) votarea bugetelor locale; b) controlul tuturor organelor Zemstvelor și orașelor; c) numirea tuturor funcționarilor administrației locale prin organul său împlinitor, iar funcționarii înalți sunt întăriți de Guvern.
4. Restructurarea armatei se va face în principiu pe baze teritoriale.
5. Legile în vigoare și organizația locală (Zemstve și orașe) rămâne în putere și vor putea fi schimbate de Parlamentul român, numai după ce vor lua parte la lucrările lui și reprezentantul Basarabiei.
6. Respectarea drepturilor minorităților din Basarabia.
7. Doi reprezentanți vor intra în Consiliul de Miniștri român, acum desemnați de actualul Sfat al Țării, iar pe viitor luați din sânul reprezentanților Basarabiei din Parlamentul Român.
8. Basarabia va trimite în Parlamentul Român un număr de reprezentanți proporțional cu populația, aleși pe baza votului universal, egal, direct și secret.
9. Toate alegerile din Basarabia pentru voloste, sate, orașe, Zemstve și Parlament se vor face pe baza votului universal, egal, direct și secret.
10. Libertatea personală, libertatea tiparului, a cuvântului, a credinței, a adunărilor și toate libertățile obștești vor fi garantate prin Constituție.
11. Toate călcările de legi făcute din motive politice în vremurile turburi ale prefacerilor din urmă sunt amnistiate.

Basarabia, unindu-se ca fiică cu Mama sa România, Parlamentul român va hotărî convocarea neîntârziată a Constituantei, în care vor intra proporțional cu populația și reprezentanții Basarabiei, aleși prin vot universal, egal, direct și secret, spre a hotărî împreună cu toții înscrierea în Constituție a principiilor și garanțiilor de mai sus.

Trăiască Unirea Basarabiei cu România, de-a pururea și pentru totdeauna!
Președintele Sfatului Țării, I. Inculeț,
Secretarul Sfatului Țării, I. Buzdugan,

(Sursa: http://www.historia.ro)