Parintele Pruteanu spune si lucruri bune, dar si unele gresite, din cate am observat citind unele din aticolele sale. De exemplu spunea ca e un mare pacat ca un preot sa oficieze o casatorie in care unul din soti e necredincios (ceea ce mi se pare corect), dar ca cei ce nu se casatoresc la Biserica nu traiesc in curvie daca au casatoria la primarie. Spunea asta ca sa poata fi impartasita persoana care e casatorita cu un ateu. In plus, spunea ca toti din toata lumea au casatorii valide chiar daca sunt in alte religii. Aceste ultime afirmatii mi se par gresite.
Parintele Pruteanu traieste in Portugalia, o tara catolica, e posibil ca si aceste afirmatii cu impartasirea sa fi avut o influenta din catolicism. In catolicism oricum nu conteaza, pentru ca ei oricum nu au impartasanie si nici spovedanie.

Nimic nu am făcut pentru a o primi, că nu se dă pe merit. Nici atunci cînd o primim foarte rar.

Tocmai, că păcatele se iartă prin multe moduri: rugăciune particulară, Liturghie, Maslu și prin însăși primirea Împărtășaniei.

Părerea lui. Sfinții Părinți spun taman contrariul.

Lacrimile sînt dar de la Dumnezeu, puțini se bucură de acest har. Pe cînd conștientizarea a ceea ce se petrece la Liturghie cînd ne împărtășim și înțetegerea nevredniciei ține de noi.

Aici nu discutăm despre căsătorie. Dar e o eroare de logică să consideri că X greșește cînd face afirmația B pentru că odinioară a greșit afirmînd A.

Părintele e demult pe poziția asta vizavi de Împărtășire, nu de cînd a fost relocat pe Portugalia.

asta am auzit si eu

Adevarat: NU SE DA PE MERIT! Intelegi tu oare sensul acestor vorbe? Daca tot suntem constienti ca nu meritam, de ce am considera ca meritam atat de mult?

Pacatele se iarta!... Dar noi? Cineva amintea despre Origen pe un alt topic (cred ca intr-un mesaj mai vechi, dar eu abia ieri l-am observat). Iertarea pacatelor ar trebui sa aduca smerita cugetare. Daca ea nu este, inseamna ca undeva ne-am ratacit in hatisurile vrajmasului, iar credinta noastra este o caricatura, nici macar o copie a originalului...

Parerea lui? Nu vorbi cu rautate. Chiar daca (sa zicem) nu s-a ridicat la inaltimea sfintilor (asta nu putem noi sti), Parintele Cleopa a trait o viata pentru care noi ar trebui sa ne inclinam pe buna dreptate, pana la pamant. A fost aproape de Dumnezeu si a stat de vorba cu multi care intre timp chiar au ajuns sfinti, si care la randul lor l-au pretuit enorm. Unul dintre ei a fost Parintele Paisie Olaru. Daca nu crezi in sfintenia acestui om, mergi in cimitirul de la Sihastria, si-ai sa te convingi singur, de ceea ce vei simti in preajma crucii lui. Eu am simtit-o si m-am cutremurat, desi nu-mi spusese nimeni cine a fost Parintele Paisie.
Cat despre faptul ca Sfintii Parinti spun taman contrariul, imi doresc din tot sufletul sa cercetezi cu atentie, pentru ca nu stiu exact cat ai citit din "Filocalie" si daca ai citit, la cine anume te raportezi: la viata de monah, sau la cea de mirean a zilelor noastre, cu atat de multe ispite in jur? Eu chiar nu stiu care dintre Sfintii Parinti sustin ceea ce spui tu, fiindca eu nu am inteles deloc asa!

Ai spus exact ce trebuia. Dar cine a vorbit in locul tau, daca tu te faci ca nu intelegi? Oare despre ce vorbim noi, acum? Nu despre prezenta sau absenta harului? Pana ce nu vom simti harul, inseamna ca nu am atins nici cea mai de jos treapta catre mantuire, si... macinam in gol. E ca si cum am accepta constient sa mergem in fiecare an la scoala, dar numai in clasa I-a. Cand suntem "necopti", Dumnezeu ne intelege, dar cand ni se spun mereu si mereu aceleasi lucruri, iar noi ne prefacem ca suntem naivi, ne furam singuri caciula, fiindca in absenta harului, NU exista mantuire!!!

Eu am dat un exemplu, cel cu casatoria, dar am vazut mai multe idei la domnia sa care tin mai mult de modernism. Si asta cu impartasania fara spovedanie cred ca tine de influenta catolica.

Maine pasesc din nou spre aceasta speranta , si sper ca pana la sfarsitul Postului sa mai repet aceasta zi minunata de maine !
Post binecuvantat tuturor !:1:

Sa va fie de folos spre mantuire!:1:

Încercarea de a recupera tradițiile creștine originale poartă numele de modernism? Mă refer bineînțeles la frecvența împărtășirii.

Nu merităm nici mult, nici puțin. Primim Sfintele din mila nesfîrșită a Lui Hristos, din dragoste.

”Atît de mult” ar trebui să însemne de fiecare dată. Citește despre sensul și scopul Liturghiei la Sfîntul Nicolae Cabasila în ”Tîlcuirea dumnezeieștii Liturghii”.

Da, ar trebui să aducă îmbunătățiri pe plan spiritual și nu numai.

Am citit despre Sfîntul Paisie de la Sihla.

Părintele Cleopa a scris mult și i s-au strecurat și greșeli printre rînduri. Om a fost și el, iar eu nu-i contest viața duhovnicească îmbunătățită.

Canoanele și Sfînta Tradiție în general nu fac diferențieri între preoți, călugări și mireni vizavi de condițiile pentru a primi Sfînta Împărtășanie.

Citește la Sfinții Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur, Nicodim Aghioritul, Nicolae Cabasila și vei vedea că într-un glas toți susțin importanța și obligativitatea împărtășirii foarte dese, cît de frecvent posibil. Ei și mulți alții.

Nu știu ce tot spui despre haruri (știe Duhul Sfînt cel mai bine cum să le împartă), dar ce știu sigur e că atunci cînd participi activ la Liturghie și te împărtășești de fiecare dată, atunci și acolo ai parte de mîntuire - ce-i drept o mîntuire temporară, dar care e musai să fie gustată pe cît de des posibil.

Un topic deosebit de interesant! Când voi avea suficient timp la dispoziţie, îl voi citi integral, cu siguranţă.
Şi iată că se infirmă ceea ce am scris pe un alt topic, anume că, pe topic-urile teologice serioase de pe forum se postează mult mai puţin decât pe thread-uri banale şi lipsite de importanţă. Iată, un topic serios, pe o temă de maximă importanţă pentru viaţa noastră spirituală, pentru relaţia noastră cu Hristos - topic pe care s-au adunat 530 de mesaje!
Mă bucur că nu am avut dreptate şi îmi retrag afirmaţia de pe topic-ul "Intrebari despre actele biometrice".
Acum, în câteva cuvinte (în măsura timpului disponibil), voi încerca să schiţez câteva idei. Sper că nu repet ceea ce s-a mai scris (am citit doar ultimele câteva mesaje, de la postarea lui Florin_Ionuţ cu link-ul de pe teologie.net).
Sunt întru totul de acord cu opinia lui Florin-Ionuţ, din toată inima!
Argumente şi precizări:
1. Euharistia este şi va rămâne Taina prin excelenţă, Sacramentul esenţial al Bisericii Ortodoxe, centrul vieţii duhovniceşti a creştinilor dreptmăritori, de vreme ce, spre deosebire de celelalte Sfinte Taine prin care Domnul ne dăruieşte har, Sfânta Euharistie este împărtăşirea cu Însuşi Izvorul harului, cu Trupul şi Sângele Domnului şi Dumnezeului nostru, Care binevoieşte a ni Se dărui pe Sine într-un chip atât de smerit.
2. De aceea, scopul întregii Sfinte Liturghii este împărtăşirea credincioşilor şi nu doar prefacerea Cinstitelor Daruri.
3. Primii creştini au înţeles aceasta şi au PARTICIPAT în mod concret la fiecare Sfântă Liturghie, nu doar prin prezenţa lor fizică, ci şi prin împărtăşire - cu excepţia celor excomunicaţi. În primele secole, credincioşii se împărtăşeau la fiecare adunare euharistică şi, mai multe decât atât, luau şi acasă părticele din Sfânta Euharistie pentru a se putea împărtăşi zilnic şi pentru a nu-i lipsi de acest dar pe cei care, din motive binecuvântate, nu puteau participa la slujbă (numărul credincioşilor unei comunităţi creştine fiind atât de mic pe atunci, preoţii puteau avea încredere să le încredinţeze Sfintele Taine... Gândiţi-vă, este vorba despre acea Biserică primară, Biserica martirilor şi mărturisitorilor lui Hristos). În secolul al IV-lea, Sfântul Vasile cel Mare se plângea de scăderea râvnei creştinilor care, în opinia sa, începuseră să se împărtăşească inacceptabil de rar: de 4 ori pe săptămână.
3. Treptat, râvna creştinilor, în această privinţă, s-a diminuat, ajungându-se astfel ca, dintr-o smerenie discutabil înţeleasă şi practicată, să se împărtăşească din ce în ce mai rar.
4. Sf. Simeon al Tesalonicului (+429) le recomandă cu tărie creştinilor din vremea sa să nu cumva să se împărtăşească MAI RAR DE 40 DE ZILE. Prin urmare, Sfântul n-a spus - aşa cum greşit au înţeles mulţi - să ne împărtăşim la 40 zile sau mai rar, ci exact invers: nu mai rar de 40 zile, adică în cel mai rău caz la 40 zile.
5. Excomunicare = în primul rând, excluderea de la comuniunea euharistică. Prin urmare, la fiecare Liturghie în care nu ne împărtăşim (exceptând cazurile în care părintele duhovnic ne-a oprit, temporar, de la aceasta), ne autoexcomunicăm.
6. Sfânta Spovedanie era, iniţial, Taina reprimirii celor excomunicaţi în Biserică (de aici asocierea ei cu împărtăşirea). De aceea, într-una dintre rugăciunile ce preced Taina Sfintei Spovedanii (rugăciune pe care mulţi duhovnici n-o mai citesc, considerând conţinutul ei drept nepotrivit actualului context al săvârşirii Tainei), Îi este adresată Domnului această cerere: "uneşte-l pe dânsul cu Sfânta Ta Sobornicească şi Apostolească Biserică". Ceea ce doresc să evidenţiez aici este faptul că, dacă Spovedania cât mai deasă (de câte ori simţim nevoia) este recomandată şi lăudabilă, aceasta nu trebuie să preceadă, în mod absolut necesar, fiecare Împărtăşanie, în cazul în care nu am comis, întretimp, vreun păcat opritor de la Sfânta Euharistie: apostazie, crime, erezii etc.
7. Când suntem vrednici de Domnul nostru Iisus Hristos?... De 4 ori pe an, când ne hotărâm cei mai mulţi dintre noi să ne împărtăşim? Nicidecum! O singură dată pe an (şi anume neapărat la Paşti)? Nici vorbă! Niciodată nu suntem vrednici de Hristos, ci Îl primim în dar. De aceea, dacă primim Sfintele ca o răsplată ("sunt vrednic, părintele mi-a dat dezlegare"), atunci...
8. De aceea, la cuvintele preotului "Sfintele sfinţilor" (sau "Sfintele celor sfinţi", aşa cum ar mai putea fi tradus), noi, credincioşii, răspundem: "Unul (este) Sfânt, Unul Domn Iisus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu-Tatăl, Amin"!
9. Să medităm împreună la formula (ce cuvânt nepotrivit... dar nu găsesc altul, cu acesta m-am obişnuit) ce însoţeşte oferirea Sfintei Euharistii: "se împărtăşeşte robul lui Dumnezeu (...) spre iertarea păcatelor lui şi spre viaţa de veci, Amin".
10. Pentru o documentare serioasă, vă recomand tuturor, din toată inima, lucrările părintelui Alexander Schmemann (de exemplu, "Euharistia - Taina Împărăţiei" şi "Postul Mare").
11. Desigur, totul cu binecuvântarea duhovnicului. Putem avea această iniţiativă (Dumnezeu apreciază iniţiativele libere, sunt convinsă!) şi să o ducem la capăt doar cu binecuvântarea duhovnicului, nu fără acordul acestuia. "Toate ale voastre cu dragoste să se facă" - ne îndeamnă Apostolul.
Bucurii!
PS: Cât de corect rremarca părintele Schmemann că orice încercare de a reveni la duhul autentic al Tradiţiei Bisericii primare este privită de către mulţi credincioşi, în mod inexplicabil, drept "inovaţie catolică". :)
Doamne ajută!
Sper că n-am spus prea multe prostii. :)

Numeroase studii, articole şi mărturii pe această temă puteţi găsi accesând link-ul de mai jos:
http://www.ortodoxiatinerilor.ro/euharistia-continua
Doamne ajută!
Hristos în mijlocul nostru!!!

Despre dragostea Lui pentru noi, cine nu cunoaste oare ca este necuprinsa si nemarginita? Dragostea mea pentru El ar trebui sa fie dovedita in fapte si in inima. Oricat as face de mult, n-as putea ajunge niciodata sa merit sansa ce mi se ofera. Prin oranduiala Sfintei Biserici, prin stransa legatura cu duhovnicul (care ar trebui sa stie si gandurile mele cele mai ascunse, si ispitele cu care ma lupt, si progresul pe care poate l-am facut de-alungul anilor, pe calea mantuirii, si ascultarea pe care o fac, avand in vedere ca el raspunde de toate dezlegarile pe care mi le da), ma apropii cu frica de Sfintele Taine fiindca stiu ca sunt slab si prea putin ostenitor.

Nu vreau sa insist. Fiecare face cum simte mai bine. De multe ori acelasi text are intelesuri diferite de la om la om, ba chiar la acelasi om. De cate ori n-am citit lucrari ale Sfintilor Parinti, dar dupa fiecare lecturare, sa intelegem altfel, sa patrundem mai bine, sa ne luminam mai mult. Si iarasi spun: harul duhului sfant ne ajuta sa facem diferenta, iar el se apropie mai mult cand indeplinim o anumita conditie.

Iarta-ma, te rog. Sfantul Paisie de la Sihla nu e unul si-acelasi cu Parintele Paisie Olaru. Ei au trait in vremuri diferite, dar nu pot sa spun daca nu cumva Parintele Paisie Olaru nu a fost "tuns" in calugarie dupa chiar numele Sfantului Paisie de la Sihla.

Diferentierea o facem noi si mai ales duhovnicul. Cand Parintele Ilie Cleopa spunea ca Sfintele nu se iau ca pe bors cu mamaliga, cu siguranta era in duh. Nu avem dreptul sa bagatelizam sfanta euharistie, acoperindu-ne de motivatia milei si nesfarsitei iubiri a lui Hristos. Pana la urma tine de noi daca intram cu incaltamintea plina de noroi, in casa celui ce ne invita la cina, sau ne ingrijim cu toata responsabilitatea. El ne poate chema in fiecare zi, dar drumurile noastre sunt atat de spurcate incat, oricat ne-am stradui sa ne curatam, tot duhnim a hoit... Nu se cade asa!

Sfantul Vasile cel Mare??? Dintre cei trei sfinti ierarhi care au trait in aceiasi perioada (Vasile, Grigorie si Ion), Sfantul Vasile era cel mai drastic si nu impartasea decat in conditii extrem de riguroase pe care astazi nu le-ar putea indeplini nici preotii recunoscuti ca induhovniciti. As vrea sa cred ca noi vorbim de conditiile in care ne putem impartasi, nicidecum de dorinta fiecaruia dintre noi de a ne impartasi in fiecare clipa. Pentru ca a dori e un lucru, iar a indeplini acea stare este altceva.

Foarte bine spus: "e musai sa fie gustata cat mai des posibil." Dar tot musai e sa avem acea vrednicie care nu se poate dobandi de catre noi mirenii obisnuiti (nu vorbim de copii, batrani si vaduve care duc cu adevarat o viata lipsita de mari ispite si care se roaga mult), decat cu post prelungit, smerita cugetare, milostenie din dragoste, nu din obligatie cum ca asa ne obliga Dumnezeu, rugaciune cat se poate de multa si nu in ultimul rand, lacrimi de pocainta (care cu siguranta vor veni de la sine, dupa rugaciunea sincera si indelungata). Abia dupa aceea vom simti si harul despre care aminteai (viata noastra e diferita fiindca si in somn, ne temem de pacat si ne raportam la cel care-am fost si nu mai vrem sa fim), dar si faptul ca oriunde-am merge, totul in jurul nostru ne uimeste si ne smereste in aceiasi masura. Neobisnuiti cu astfel de viata, ni se pare ca traim intr-o continua minune, fiindca nu ne putem explica "mecanismul" coincidentelor carora le suntem martori, care ne rtezolva incurcaturi (poate facute de noi altadata, poate facute de altii) ne pune viata in ordine si ne aduce multa liniste in suflet. Iar asta fiindca am acceptat cu buna stiinta sa ne lasam in voia Lui, care stie mult mai bine sa le oranduiasca si sa ne dea cele bune si de folos.
O sa dau un link. E vorba de o predica despre Sfanta Impartasanie, a parintelui Calistrat, pe care am ascultat-o de multe ori de-a lungul timpului, doar asa, ca sa-mi reamintesc anumite aspecte ale vietii... Daca consideri ca acest duhovnic nu-ti poate aduce tie nici o imbunatatire spirituala, fiindca cine stie ce lucruri ai auzit despre el (am avut demult discutii interminabile cu Daniel 777, despre parintele Calistrat Chifan), nu-mi ramane decat sa remarc: "Tu o zici!" Acesti mari duhovnici au citit multi ani, zilnic, Psaltirea de la cap la coada. Pentru multi dintre noi, o catisma inseamna o corvoada uriasa, si poate ca nu ne-am ostenit sa invatam pe dinafara nici macar psalmul 50, ce sa mai zic de atatea altele care au puterea sa omoare patimile din noi?!...
Iata linkul.http://www.crestinortodox.ro/predici...audio-395.html Auditie cu folos si post binecuvantat. Imi cer iertare daca uneori, modul meu de a gandi, are menirea de a tulbura apele (sau orgoliile). In principiu, trebuie sa recunoastem ca toti putem invata unii de la altii, fara nici o exceptie!

Laura,

Mă bucur că nu-s singurul convins de împărtășirea de fiecare dată. Mulțumesc pentru expunere, e folositoare.

Să înțeleg că te apropii săptămînal de Potir?

Să înțeleg că dumneata îndeplinești condițiile atunci cînd ajungi într-un sfîrșit să te împărtășești? Devii dintr-o dată vrednic după post, rugăciune și spovedanie? Vezi, dacă e să meditezi mai mult, lucrurile nu sînt ceea ce par la prima vedere.

Și apropo de noroi, Împărtășania are și rolul de a ne curăți nu numai încălțămintea, ci și pe noi în întregime - trup și suflet. Parcă deliberat uităm că Trupul și Sîngele ni se dau spre iertarea păcatelor, spre curățirea trupului și a sufletului și spre viața de veci.

Ionut ,am auzit zilele trecute niste vorbe foarte intelepte de la un crestin smerit.Spunea "fratilor sa nu ne asemanam cu elevul care primeste in ghiozdan de toate de la parintii lui ,mancare ,rechizite dar el ramane repetent"
Asa si cu sfanta Impartasanie.
Vezi tu ,Hristos iti da de toate prin Sfanta Impartasanie dar tu meriti ,esti convins ca iti faci lectiile cum trebuie ?
Ai tu rugaciunea lui Iisus pe buze permanent ca sa nu pacatuiesti ,macar cu gandul ?

Eu? Vai de zilele mele! Cu cat trece timpul, cu atat realizez ca sunt cu mult mai nevrednic fata de cum ar trebui. Si orice straduinta de a ma schimba sau transforma, imi arata clar ca se putea muuult mai bine decat am incercat eu s-o fac. Cum as putea crede ca indeplinesc conditiile? Nadajduiesc doar ca Dumnezeu imi vede straduinta mea si nu ma va osandi mai rau. In plus, ma bizui mult pe duhovnic, pe care il accept din tot sufletul ca mijlocitor si rugator catre Dumnezeu, si de care fac ascultare fara sa ma menajez. Stiu ca mantuirea mea depinde de o astfel de ascultare, iar daca ar face ceva gresit, el va raspunde mai mult decat mine. Deci, daca sunt sau nu vrednic de dezlegari, nu eu, ci duhovnicul caruia i-am spus tot, decide.

Dumnezeu sa aiba mila si multa rabdare cu noi. In dorinta de a ne indrepta (de obicei mai mult pe ceilalti decat pe noi insine), avem tendinta, nu din dragoste pentru aproapele, ci dintr-o falsa convingere ca am fi "traitori ai ortodoxiei curate", de a trage dupa noi pe cei care nu au ajuns nici macar intr-un stadiu de incepatori, si care, vazandu-ne atat de siguri pe noi, vor spune: "Pai... merge si-asa!"
Nu sunt aici pentru polemica, si promit sa las lucrurile in voia lui Dumnezeu. Vreau numai sa cred ca, daca tu nu ai inteles asemanarea cu incaltamintea plina de noroi, macar de o mica parte s-a indurat Dumnezeu si i-a luminat. Dumnezeu nu curata "si" incaltamintea noastra, ci intra in atributiunile unei morale simple. Parerea aceasta a ta (sunt convins ca Laura, citind atent, vede altfel lucrurile, desi, chiar daca ti-ar da intru totul dreptate, "e de-ajuns o bâtă (Adevarul lui Dumnezeu), la un car de oale!"), desi aparent frumoasa, este indrazneata si mai ales confortabila. Dumnezeu ne invita sa cinam la El in Casa, iar noi stim ca El este bun si mult milostiv. Intai ne pregatim cu toata responsabilitatea si intram smeriti si sfiosi, bucurandu-ne de cinstea ce ni se face. Dar acolo descoperim oarecum nedumeriti si pe altii care trateaza Cina cu multa usurinta, sunt neglijenti, neingrijiti, usor nepasatori, spun bancuri mai mult sau mai putin deochiate, flirtreaza cu persoanele de sex opus si cine stie ce alte astfel de lucruri mai fac, fiind convinsi ca ei oricum nu pot gresi cat le poate ierta Dumnezeu. Si-atunci noi, care ne-am ingrijit pentru inceput si ne-am dat silinta sa fim asa cum ne cere "Sfanta Traditie" (daca vrei), cadem in sminteala, spunand: "Pai daca se poate cu mai putin post, cu mai putina rugaciune, cu mai multa libertate de miscare (intr-ale slabiciunilor lumesti), de ce sa ma mai strofoc atat? Dumnezeu ma iubeste si ma iarta, oricum, ca asta e menirea Sfintei Impartasanii: sa ma curateasca. Iar eu... o doresc din toata inima mea!..." Nu crezi ca e un mare paradox? Toti Sfintii Parinti vorbesc de smerenie si de lacrimi de pocainta. Unde este, fratilor? Cui se adreseaza Sfintii Parinti, daca nu crestinilor?
Iertare, si mantuire la toata lumea!

De fapt asta cu intoarcerea la primele trei secole crestine nu are legatura cu catolicismul, ci cu protestantismul. Ei spun ca in primele secole era cu adevarat crestinism, pentru ca nu recunosc Biserica si continuitatea de dupa edictul Sfantului Constantin cel Mare. Si abia la ei (de obicei la neoprotestanti) a reaparut adevarul intreg si intelegerea corecta. Si nu mai trebuie sa spun, pentru ca Alin stie (de exemplu), aceste teorii protestante au patruns si pe la noi prin ecumensim. Biserica a fost si acum 1800 de ani, si acum 1000 de ani si este si acum la fel, nu a fost in eroare 1700 de ani. Asa ca practica de acum e la fel de buna ca cea de acum 1700 de ani.
Trebuie doar sa vedem de ce au aparut acele schimbari. In primul rand credinciosii puteau lua si acasa Sfanta Impartasanie. Nu s-a mai facut asta pentru ca nu se stia ce fac apoi cu ea, unii o foloseau chiar la vraji.
Se impartaseau mai des, dar vedem ce canoane aveau cei ce faceau un pacat, iar cel ce facea un pacat mare nu se impartasea ani de zile. Vedem ca vorbeau in limbi cand primeau harul dupa botez, stateau impreuna si imparteau tot, etc. Nu pare ca erau ca noi, mai mult ca si calugarii. Am citit ca de aceea calugarii s-au despartit de lume, pentru ca incepusera credinciosii sa nu mai fie ca la inceput. In plus toti se cunosteau intre ei, preotul ii cunostea pe toti, e imposibil acum ca preotul sa impartaseasca pe toti de la Sfanta Liturghie, pe unii nici nu ii cunoaste.
Pana acum nu am intalnit un preot care nu numai sa spovedeasca inainte de impartasanie, dar cere si trei zile de post inainte.

Impartasania are cateva conditii obligatorii :
- cercetarea de sine si spovedania in urma careia primesti dezlegare sau nu sa primesti
Sfintele Taine ,
- eventual un canon care trebuie facut ,
- impacare cu cei cu care esti suparat ,
- post ( > 3 zile ),
- rugaciuni pentru impartasanie inainte si dupa.
Daca poti tine randuiala cu simtirea pocaintei ai rezultat bun indiferent de ritm, cred ca depinde de firea si modul de viata al fiecaruia.

Anita,

Dacă vei aștepta să fii mai întîi sfințenia ca abia mai apoi să îndrăznești să te apropii de Potir, atunci faci o dublă greșeală. Prima e că nu pentru vrednicie / merite ni Se oferă Hristos în Împărtășanie și a doua deoarece niciodată un creștin nu va considera că nu pătătuiește măcar cu gîndul ca abia după acel nivel să aibă curajul să se apropie de Sfintele din Potir.

Dacă e cum zici tu, atunci NICIODATĂ nu ai voie să te împărtășești, indiferent dacă duhovnicul îți dă dezlegare. Pentru că, da, cu toții sîntem repetenți la păcate.

Polemica pe tema asta nu va înceta pînă la Judecata de Apoi. La niveluri înalte, nu numai între noi, forumiștii dătători cu părerea.

Și pentru mine au trecut mulți ani pînă să ajung la convingerea că așa este corect și creștinește: să ne împărtășim dacă se poate săptămînal. Am două argumente care le întrec pe toate celelalte:

1. De asta se săvîrșește Sfînta Liturghie, ca noi toți să avem părtășie unii cu toți ceilalți care se împărtășesc întru Hristos.
2. Canoanele 9 Apostolic și altele de mai tîrziu ne obligă să ne împărtășim dacă sîntem creștini.

Cu aprobarea duhovnicului, ca să nu se înțeleagă altceva.

Despre ce păcat e vorba?

Pana acum nu am intalnit un preot care nu numai sa spovedeasca inainte de impartasanie, dar cere si trei zile de post inainte.

Eu am întîlnit mai mulți. În România, Italia și Peru.

Și ți-am promis că voi întreba 10 preoți de mir (neapărat să nu fie monahi, cum ai cerut) cum fac ei înșiși cu postul și cu spovedania ”obligatorii” dinaintea împărătșirii. Pînă acum am întrebat unul singur și mi-a răspuns că se spovedește la o lună / cîteva luni și se împărtășește de fiecare dată, adică mai des decît săptămînal.

Un singur lucru scapi din vedere: nu eşti preot.

Nu există diferențiere la capitolul împărtășire între preoți (călugări sau de mir), diaconi și mireni. Dacă găsești tu canoane care să susțină asta, arată-ni-le și nouă.

Şi totuşi ceva diferenţe există.
Tu ca mirean nu te împărtăşeşti din aceeaşi "bucăţică" de pe Sfântul disc ca şi preotul.

Argumentele la care faci referire sunt rupte de realitatea zilelor noastre. In suflet, fiecare ar trebui sa-si doreasca sa se impartaseasca la fiecare Sf Liturghie. Starea de fapt ne obliga sa coboram privirea si sa ne judecam sincer: ce fapte demne de lauda am facut, cat de mult ne-am infranat, cat de mult L-am cinstit pe Dumnezeu in toate deciziile noastre, cat de mult ne rugam pentru cei ce ne tulbura viata, cat de multa milostenie facem... si inca multe asemenea... Obisnuiesc mereu sa fac o comparatie cu mersul la scoala: studiind mereu, e normal sa avansam in stiinta, iar ceea ce faceam anul trecut, acum 10 ani, acum 20..., sa fie deja insusit. Noi SUNTEM repetenti, daca dorim sa ne impartasim saptamanal, dar Duhul Sfant este la ani lumina de noi. Pentru ca dupa 10 ani de impartasire saptamanala, ar trebui sa ajungem la un grad de sfintenie cand vrajmasul se face pres sub picioarele noastre, nu fiindca asa vrem noi, ci smerenia pe care ne-am insusit-o il arde si-l suprima!
Ca si mireni, nu exista canon care sa ne oblige sa ne impartasim saptamanal. Te afli in inselare totala. Cu preotii e altceva. Ei "au dezlegare" sa faca asta la fiecare sf liturghie, fiindca se presupune sa sunt in Duh, cel putin acolo, daca nu si in rest. Cine se impartaseste cu nevrednicie, ori e prea naiv fiindca nu cunoaste propria indatorire, ori e inselat si nu stie ce risca. Oricum ar fi, duhovnicul n-o sa accepte o astfel de situatie (exceptand pe cei care i-am mai amintit: copiii, batranii si bolnavii) sub nici o forma, decat daca el insusi are o problema temporara, pana ce se va afla si va fi tras de manecuta de cine trebuie!

http://vladherman.blogspot.ro/2013/0...partasire.html

http://calindragan.wordpress.com/200...C8%99ania-des/

... continuare...

... continuare ...

Hristos este Acelaşi, indiferent dacă unul primeşte o firimitură, altul o linguriţă versus preotul care bea din Potir.

Iarăşi mitul zorilor creştinismului cînd toţi erau super-sfinţi? Avem rămase dovezi de la Sfinţii Părinţi despre episcopi de prin secolul 3 care comiteau fapte de ruşine... Nu mai zic de ce scrie Pavel în epistole.

Încă o dată: nu-L primim pe Hristos pentru merite, ci pentru că păcătoşi fiind, avem nevoie de iertare şi de ajutor.

Mereu punem un nou început bun, iară şi iară...

CANONUL 9 apostolic (ÎMPĂRTĂŞIREA CREDINCIOŞILOR)Toţi credincioşii care intră (în biserică) şi ascultă scripturile, dar nu rămân la rugăciune (slujbă) şi la Sfânta împărtăşanie, aceia trebuie să se afurisească, ca făcând neorânduială în biserică

Măcar o referinţă din Sfînta Tradiţie?

Prietene, toţi ne împărtăşim cu nevrednicie. Unii rar, alţii des.

Eu ma opresc aici. Puteam sa renunt si fara sa intervin (probabil era mult mai indicat!!) dar sunt doua lucruri care ar trebui spuse:


Eu ti-am citit textul in limba romana, nu in chineza. Este 100% clar. Cine spune ca trebuie plecat inainte de a avea binecuvantarea preotului? Cine spune ca trebuie plecat inainte de Sf. Impartasanie?

Insinuarea ca preotul tau ar ingadui impartasania saptamanala a mireanului obisnuit, este o aberatie si nu o va crede nimeni. Iar noi nu vorbim de teorie (cum ar trebui sa fim) ci de ceea ce se intampla astazi in orice biserica parohiala. Cu alte cuvinte, care e gradul autentic de smerenie? Cine tine post in fiecare joi, vineri si sambata (sanatos la trup fiind si in afara canoanelor) ca sa se invredniceasca pentru sf euharistie? Aaa, vrei sa fii egalul preotului? Pai spune-i lui sa iasa, si treci tu la Sf Disc, dar nu stiu cine va striga pentru tine... "Vrednic este!!!"?...
Ce faci tu cu viata ta si daca bravezi, nu ma priveste, dar viata bisericii este asa cum este. Nu crea altora o imagine falsa. Cine este saptamanal acolo, (si nu neaparat in aceeasi biserica, ci ocazional, in multe altele - dupa cum ne duc valurile vietii) stie bine cum stau lucrurile. Fara dezlegare si binecuvantare, nu se poate. Iar preotul nu se joaca cu asa ceva!!

Confirmi de fapt ce am spus: in Romania, adica probabil in Timisoara, unde chiar fostul Mitropolit s-a impartasit la catolici, iar Peru si Italia sunt tari catolice. Iar eu am spus ca e o influenta de la catolici.
Sa nu uitam ca preotul are harul preotiei si daca e pacatos, noi nu suntem preoti.

Nimeni nu e vrednic de impartasanie asta insa trebuie inteles concret cautandu-ne de bube si boli si numai dupa cele identificam cat de cat , le marturisim , ne rugam pentru ele putem fi invredniciti de mila ce mare sa primim doctoria Sfanta.
Pana la urma rezultatul ne arata daca am facut bine .Daca avem roadele specificate in rugaciunile dupa impartasanie sau cum ne-am dus asa ne-am intors.

Care "fost" frate? E şi acum.

In biserica ortodoxa postul este randuit pt zilele de miercuri si vineri. Nu joi si sambata! Asa ca nu mai veniti cu astfel de inovatii, ca puteti sminti fara sa vreti, pe alti cititori. Una este canonul pe care l-a primit fiecare de la duhovnicul sau referitor la Sfanta Impartasanie in functie de viata sa particulara, si cu totul alta este norma randuita de biserica. Nu este normal sa spui altora canonul tau primit de la duhovnic (sau sa-l discuti cu altii, poate mai rau - si aici nu ma refer la dvs pt ca nu va cunosc, ci la acea practica nefericita intre unii credinciosi, prin care s-a ajuns la aceasta situatie nefireasca de a se da sfaturi intre ei despre ce randuiala trebuie tinuta inainte de Impartasanie - iscodind ce canoane au primit altii pt aceleasi pacate, sau pt o falsa si inselatoare aparenta a unor "niveluri" similare de viata) si nu e normal sa sugerezi o generalizare cum ca "asa se face" ca sa te invrednicesti de Sfanta Impartasanie. Dvs constientizati cat de mult puteti sminti pe altii lasand sa se inteleaga ca omul s-ar putea invrednici vreodata pe sine de Sf Euharistie?
Lasati duhovnicii sa isi pastoreasca credinciosii dupa harul investit la hirotonie! Nu mai judecati dvs cine este vrednic sau nu sa primeasca Sfanta Impartasanie si in ce conditii! Numai preotii sint pusi de Dumnezeu sa se ocupe de impartasirea credinciosilor si pastorirea lor.

Adame vezi că nu Mosh-ul nostru sminteşte.

Pe un incepator, care vine pe acest forum ca sa afle mai multe despre ce inseamna crediinta si ce trebuie sa faca, Moshul il poate sminti cu usurinta (sa creada ca trebuie sa tina post in alte zile decat cele randuite de biserica, sa isi formeze falsa opinie cum ca el trebuie sa se invredniceasca pe sine sa primeasca Sf Euharistie tinand post 3 zile si sa ajunga sa creada ca o primeste pe merit, sa se raporteze la ceilalti din jur ca la "mirenii obisnuiti" in loc sa nazuiasca cu ravna spre Dumnezeu si sa se raporteze la poruncile lui Dumnezeu si exemplul sfintilor, etc).

Ori putin probabil ca un incepator sa fie interesat sau f ravnitor sa se impartaseasca saptamanal, deci e mai putin probabil sa fie smintit de Florin.

Invers, pe unul care e indelung mers pe la biserica, nu il mai poate sminti nici Florin, nici Mosul, pt ca are opinaia deja formata si practica deja stabilita de a se raporta la duhovnicul sau, nu la ce spun cei de pe forumuri.

Asta vrei să înțelegi.

Toţi credincioşii care intră (în biserică) şi ascultă scripturile, dar nu rămân la rugăciune (slujbă) şi la Sfânta împărtăşanie, aceia trebuie să se afurisească, ca făcând neorânduială în biserică

Fraza specifică mai întîi că trebuie să rămînem la rugăciune, adică la Sfînta Liturghie pînă la sfîrșit, și mai subliniază ceva de Sfînta Împărtășanie... ce anume? Prezența la împărtășirea preoților și a copiilor?

Eu nu te mint, iar duhovnicul meu e de formație grecească și preot de mănăstire.

Preoții se împărtășesc de fiecare dată fără să țină nu știu cîte zile de post înainte dacă nu e vorba de perioadele din posturile lungi. Bine ar fi să țineți și voi post de vegetale tot timpul, v-ar prinde bine la sănătate.

Dezlegarea (spovedirea) nu e în mod necesar legată de împărtășire (1:1). Pe cînd binecuvîntarea duhovnicului e obligatorie, ca să nu facem după cum citim pe net sau după capul nostru.