Ap. II Petru 2, 9-22


Iubiţilor, Domnul poate să scape din ispite pe cei credincioşi, iar pe cei nedrepţi să-i păstreze, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii; şi mai vârtos pe cei ce umblă după îmboldirile cărnii, în pofte spurcate şi dispreţuiesc domnia cerească. Îndrăzneţi, îngâmfaţi, ei nu se cutremură să hulească măririle (din cer); pe când îngerii, deşi sunt mai mari în tărie şi în putere, nu aduc în faţa Domnului judecată defăimătoare împotriva lor. Aceştia însă ca nişte dobitoace fără minte, din fire făcute să fie prinse şi nimicite, hulind cele ce nu cunosc, vor pieri în stricăciunea lor; ei înşişi fiind nedrepţi îşi vor lua plata nedreptăţii, socotind o plăcere desfătarea de fiecare zi; ei sunt pete şi ocară, făcându-şi plăcere, în rătăcirile lor, să ospăteze cu voi la mesele voastre; având ochii plini de pofta desfrânării şi fiind nesăţioşi de păcat, ei amăgesc sufletele cele nestatornice; inima lor e deprinsă la lăcomie şi sunt fiii blestemului; părăsind calea cea dreaptă, au rătăcit şi au apucat calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a iubit plata nedreptăţii, dar a primit mustrare pentru călcarea lui de lege; căci dobitocul fără grai, pe care era călare, grăind cu glas omenesc, a oprit nebunia proorocului. Aceştia sunt izvoare fără de apă şi nori purtaţi de furtună, cărora li se păstrează în veac întunericul cel de nepătruns, căci rostind vorbe trufaşe şi deşarte, ei momesc întru poftele trupului, cu desfrânări, pe cei care de abia au scăpat de cei ce vieţuiesc în rătăcire. Ei le făgăduiesc libertate fiind ei înşişi robi stricăciunii, fiindcă ceea ce te biruieşte, aceea te şi stăpâneşte. Căci dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iarăşi se încurcă în acestea, ei sunt învinşi; li s-au făcut cele de pe urmă mai rele decât cele dintâi. Căci mai bine era pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptăţii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă, dată lor. Cu ei s-a întâmplat adevărul din zicală: câinele se întoarce la vărsătura lui şi porcul scăldat la noroiul mocirlei lui.

Ap. I Ioan 1, 8-10; 2, 1-6


Fraţilor, dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi cuvântul Lui nu este întru noi.
Copiii mei, acestea vi le scriu, ca să nu păcătuiţi, şi dacă va păcătui cineva, avem Mijlocitor către Tatăl, pe Iisus Hristos, Cel drept. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru ale lumii întregi. Şi întru aceasta ştim că L-am cunoscut, dacă păzim poruncile Lui. Cel ce zice: L-am cunoscut, dar poruncile Lui nu le păzeşte, mincinos este şi întru el adevărul nu se află. Iar cine păzeşte cuvântul Lui, întru acela, cu adevărat, dragostea lui Dumnezeu este desăvârşită. Prin aceasta cunoaştem că suntem întru El. Cine zice că petrece întru El dator este, precum Acela a umblat, şi el aşa să umble.

http://www.basilica.ro/_upload/img/1...5m1m2gbhea.jpg

Duminica a 34-a după Rusalii (a întoarcerii Fiului risipitor)



(Luca 15, 11-32)



Zis-a Domnul pilda aceasta: „Un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Atunci el le-a împărţit averea. Dar nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară depărtată şi acolo şi-a risipit averea trăind în desfrânări. Şi, după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în ţara aceea şi el a început să ducă lipsă. Şi, ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei ţări şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să pască porcii. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea. Dar, venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame! Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi. Şi, ridicându-se, a venit la tatăl său. Dar, încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi, alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat. Atunci i-a zis fiul: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Iar tatăl a zis către slugile sale: Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui; apoi, aducând viţelul cel îngrăşat, înjunghiaţi-l, ca mâncând, să ne veselim, căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească. Iar fiul cel mare era la ţarină. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri. Atunci, chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea. Iar ea i-a spus: Fratele tău a venit şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos. Şi el s-a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl lui, ieşind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: Iată, de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el viţelul cel îngrăşat. Tatăl însă i-a zis: Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat”.

Ap. I Ioan 2, 18-29; 3, 1-8


Fiilor, este ceasul de pe urmă şi, precum aţi auzit că vine Antihrist, iar acum mulţi antihrişti s-au arătat, de aici cunoaştem noi că este ceasul de pe urmă. Dintre noi au ieşit, dar nu erau de-ai noştri, căci de-ar fi fost de-ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci, ca să se arate că nu sunt toţi de-ai noştri, de aceea au ieşit. Iar voi ungere aveţi de la Cel Sfânt şi ştiţi toate. V-am scris vouă nu pentru că nu ştiţi adevărul, ci pentru că îl ştiţi şi ştiţi că nici o minciună nu vine din adevăr. Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Iisus este Hristosul? Acesta este antihristul, cel care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul. Oricine tăgăduieşte pe Fiul nu are nici pe Tatăl; cine mărturiseşte pe Fiul are şi pe Tatăl. Deci, ceea ce aţi auzit de la început, în voi să rămână; de va rămâne în voi ceea ce aţi auzit de la început, veţi rămâne şi voi în Fiul şi în Tatăl. Şi aceasta este făgăduinţa pe care El ne-a făgăduit-o: Viaţa veşnică. Acestea v-am scris vouă despre cei ce vă amăgesc. Cât despre voi, ungerea pe care aţi luat-o de la El rămâne întru voi şi n-aveţi trebuinţă ca să vă înveţe cineva, ci, precum ungerea Lui vă învaţă despre toate şi adevărat este şi nu este minciună, rămâneţi întru El, aşa cum v-a învăţat. Şi acum, copii, rămâneţi întru El, ca să avem îndrăzneală când Se va arăta şi să nu ne ruşinăm de El, la venirea Lui. Dacă ştiţi că este drept, cunoaşteţi că oricine face dreptate este născut din El.
Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El. Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu, şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este. Şi oricine şi-a pus în El nădejdea, acesta se curăţeşte pe sine, aşa cum Acela curat este. Oricine făptuieşte păcatul săvârşeşte şi nelegiuirea, şi păcatul este nelegiuirea. Şi voi ştiţi că El S-a arătat ca să ridice păcatele, şi păcat în El nu este. Oricine rămâne întru El nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut. Copii, nimeni să nu vă amăgească. Cel ce săvârşeşte dreptatea este drept, precum Acela drept este. Cine săvârşeşte păcatul este de la diavolul, pentru că de la început diavolul păcătuieşte. Pentru aceasta S-a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrurile diavolului.

Ap. I Ioan 3, 21-24; 4, 1-11


Iubiţilor, dacă inima noastră nu ne osândeşte, avem îndrăznire către Dumnezeu. Şi orice cerem primim de la El, pentru că păzim poruncile Lui şi cele plăcute înaintea Lui le facem. Şi aceasta este porunca Lui, ca să credem întru numele lui Iisus Hristos, Fiul Său, şi să ne iubim unul pe altul, precum ne-a dat poruncă. Cel ce păzeşte poruncile Lui rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu în el; şi prin aceasta cunoaştem că El rămâne în noi, din Duhul pe Care ni L-a dat.
Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume. În aceasta să cunoaşteţi duhul lui Dumnezeu; orice duh care mărturiseşte că Iisus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu. Şi orice duh care nu mărturiseşte pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, despre care aţi auzit că vine, şi acum este chiar în lume. Voi, fiilor, sunteţi din Dumnezeu şi i-aţi biruit pe acei prooroci, căci mai mare este Cel ce e în voi, decât cel ce este în lume. Aceia sunt din lume, de aceea grăiesc ca din lume şi lumea îi ascultă. Noi suntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu ascultă de noi; cine nu este din Dumnezeu nu ascultă de noi. Din aceasta cunoaştem Duhul adevărului şi duhul rătăcirii. Iubiţilor, să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. Întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său cel Unul Născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viaţă să avem. În aceasta este dragostea, nu fiindcă noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindcă El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. Iubiţilor, dacă Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi şi noi datori suntem să ne iubim unul pe altul.

Ap. III Ioan 1, 1-15


Preotul, către Gaiu cel iubit, pe care îl iubesc întru adevăr: Iubitule, mă rog să ai spor în toate şi să mergi bine cu sănătatea, precum bine mergi cu sufletul. M-am bucurat mult când au venit fraţii şi au mărturisit despre adevărul tău, aşa cum umbli tu întru adevăr. Mai mare bucurie decât aceasta nu am, ca să aud că fiii mei umblă întru adevăr. Iubitule, cu credinţă faci oricâte faci pentru fraţi şi aceasta pentru (fraţii) străini, care, în faţa Bisericii, au dat mărturie despre dragostea ta. Bine vei face să-i ajuţi în călătoria lor, după cum se cuvine înaintea lui Dumnezeu. Căci pentru numele lui Hristos au plecat la drum, fără să ia nimic de la neamuri. Noi, deci, datori suntem să sprijinim pe unii ca aceştia, ca să fim împreună-lucrători pentru adevăr. Am scris ceva Bisericii, dar Diotref, care ţine să fie cel dintâi între ei, nu ne primeşte. Pentru aceea, când voi veni, îi voi pomeni de faptele pe care le face, defăimându-ne cu vorbe urâte; şi nemulţumit fiind cu acestea, nici el nu primeşte pe fraţi, nici pe cei care voiesc să-i primească nu-i lasă, şi-i dă afară din Biserică. Iubitule, nu urma răul, ci binele. Cel ce face bine din Dumnezeu este; cel ce face rău n-a văzut pe Dumnezeu. Lui Dimitrie datu-i-s-a mărturie de către toţi şi de către însuşi adevărul; mărturie îi dăm şi noi şi ştii că mărturia noastră este adevărată. Multe lucruri aveam să-ţi scriu; totuşi, nu voiesc să ţi le scriu cu cerneală şi condei, ci nădăjduiesc să te văd în curând, şi atunci vom grăi gură către gură. Pace ţie! Prietenii te îmbrăţişează. Îmbrăţişaţi pe prieteni, pe fiecare după numele lui.

Ev. Luca 23, 1-34, 44-56
 

În vremea aceea căpeteniile preoţilor, cărturarii şi bătrânii poporului au adus pa Iisus la Pilat. Şi au început să-L pârască, zicând: pe acesta L-am aflat răzvrătind neamul nostru şi oprind să dăm dajdie Cezarului, zicând că El este Hristos, împărat. Pilat L-a întrebat, zicând: eşti Tu împăratul iudeilor? Iar Dânsul, răspunzând, i-a zis: tu însuţi spui că sunt. Atunci Pilat a zis către căpeteniile preoţilor şi către popor: nu aflu nici o vină în acest Om. Dar ei mai cu putere stăruiau în spusa lor, zicând că întărâtă poporul cu învăţătura Lui prin toată Iudeea, începând din Galileea şi până aici. Iar Pilat, auzind de Galileea, a întrebat dacă Omul este galileian. Şi, aflând că este din ţinutul lui Irod, L-a trimis la Irod care era şi el în Ierusalim în acele zile. Iar Irod, când a văzut pe Iisus, s-a bucurat mult, căci de multă vreme dorea să-L cunoască, pentru că auzise multe despre Dânsul şi nădăjduia să-L vadă săvârşind vreo minune. Şi L-a întrebat Irod multe lucruri, dar Iisus nu i-a răspuns nimic. Iar căpeteniile preoţilor şi cărturarii erau de faţă şi-L învinuiau foarte tare. Atunci Irod împreună cu ostaşii lui, batjocorindu-L şi luându-L în râs, L-a îmbrăcat cu haină strălucitoare şi L-a trimis înapoi la Pilat. Şi în ziua aceeaşi zi Pilat şi Irod s-au făcut prieteni unul cu altul, căci mai înainte erau învrăjbiţi între ei. Iar Pilat, chemând pe căpeteniile preoţilor, pe conducători şi poporul, a zis către ei: aţi adus la mine pe Omul acesta, ca pe un răzvrătitor al poporului; dar iată eu, cercetându-L înaintea voastră, n-am găsit nici o vină în acest Om din toate câte îl pârâţi; şi nici Irod, căci L-a trimis la mine; şi iată, că nici un lucru vrednic de moarte n-a săvârşit; deci, pedepsindu-L, îi voi da drumul. Pentru că tot trebuia să le elibereze la praznic un vinovat. Dar toată mulţimea a strigat, zicând: la moarte Acesta, iar nouă să ne eliberezi pe Baraba - unul care era aruncat în temniţă pentru o răscoală ce avusese loc în oraş şi pentru omor. Din nou Pilat le-a vorbit, vrând să elibereze pe Iisus. Dar ei strigau, zicând: răstigneşte-L, răstigneşte-L! Atunci el a zis a treia oară către ei: dar ce rău a făcut Acesta? Nici o vină de moarte n-am aflat în El; deci, pedepsindu-L, îl voi da drumul. Dar ei stăruiau, cerând cu strigăte mari, să-L răstignească. Iar glasurile lor şi ale căpeteniile preoţilor au biruit, căci Pilat a hotărât să li se împlinească cererea lor. Deci le-a liberat pe cel aruncat în temniţă pentru răscoală şi ucidere, pe cel care îl cereau ei; iar pe Iisus L-a dat după voia lor. Şi pe când îl duceau, prinzând pe unul, Simon Cirineul, care venea de la câmp, i-au pus crucea în spate, ca s-o ducă în urma lui Iisus. Iar după Dânsul venea mulţime multă de popor şi de femei, care plângeau şi se tânguiau pentru Dânsul. Şi, întorcându-se către ele, Iisus le-a zis: fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine, ci vă plângeţi pe voi şi pe fiii voştri. Pentru că iată vin zile în care vor zice: fericite sunt cele sterpe şi pântecele care n-au născut şi sânii care n-au alăptat. Atunci vor începe să spună munţilor: cădeţi peste noi; şi dealurilor: acoperiţi-ne. Căci dacă acestea le fac cu lemnul cel verde, dar cu cel uscat ce va fi? Şi împreună cu El duceau la moarte şi doi făcători de rele. Şi, când au ajuns la locul ce se cheamă al Căpăţânii, L-au răstignit acolo pe Dânsul şi pe făcătorii de rele, unul de-a dreapta şi altul de-a stânga. Iar Iisus zicea: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac!
Şi era cam pe la ceasul al şaselea şi întuneric s-a făcut peste tot pământul, până la ceasul al nouălea. Soarele s-a întunecat; iar catapeteasma templului s-a rupt prin mijloc. Atunci Iisus, strigând cu glas mare, a zis: Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu; şi acestea zicând, şi-a dat duhul. Iar sutaşul, văzând ceea ce se întâmplase, a slăvit pe Dumnezeu, zicând: cu adevărat Omul acesta drept a fost. Şi tot poporul care se adunase la priveliştea aceasta, văzând cele întâmplate, se întorceau bătându-se în piept. Iar toţi cunoscuţii Săi şi femeile care veniseră după Dânsul din Galileea stăteau departe, privind acestea. Şi iată un bărbat, cu numele Iosif din Arimateea, oraş al iudeilor, sfetnic fiind, om bun şi drept, care nu se învoise cu hotărârea şi cu fapta lor şi care aştepta împărăţia lui Dumnezeu, s-a dus la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus. Şi, coborându-L, L-a înfăşurat cu giulgiu de in şi L-a pus într-un mormânt săpat în stâncă, în care nu mai fusese pus nimeni. Ziua aceea era vineri şi se lumina spre sâmbătă. Iar femeile care veniseră cu Iisus din Galileea au însoţit pe Iosif şi au văzut mormântul şi cum a fost pus trupul lui Iisus; şi, întorcându-se, au pregătit miresme şi miruri; sâmbătă însă s-au odihnit, după porunca legii.

http://www.basilica.ro/_upload/img/1...vm11bqva9a.jpg

Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a Lăsatului sec de brânză)



(Matei 6, 14-21)



Zis-a Domnul: Dacă veţi ierta oamenilor greşelile lor, va ierta şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar dacă nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi întunecă feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură, ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică şi unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.

Din Evanghelia citita sambata 1 Martie - Matei, cap.6
 

Beware of practicing your piety before men in order to be seen by them; for then you will have no reward from your Father who is in heaven.

Duminica a 2-a din Post (a Sfântului Grigorie Palama) (Mc. 2, 1-12)
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/1...6bn8n441oa.jpg


În vremea aceea, intrând iarăşi Iisus în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat aşa de mulţi, încât nu mai era loc nici înaintea uşii, iar Dânsul le grăia cuvântul (lui Dumnezeu). Şi au venit la El, aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru oameni. Dar, neputând ei din pricina mulţimii să se apropie de El, au desfăcut acoperişul casei unde era Iisus şi, prin spărtură, au coborât patul în care zăcea slăbănogul. Iar Iisus, văzând credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale! Şi erau acolo unii dintre cărturari, care şedeau şi cugetau în inimile lor: Pentru ce vorbeşte Acesta astfel? El huleşte. Cine poate să ierte păcatele, fără numai singur Dumnezeu? Şi îndată, cunoscând Iisus cu duhul Lui că aşa cugetau ei în sine, a zis lor: De ce cugetaţi acestea în inimile voastre? Ce este mai uşor, a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă? Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: Zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta! Şi s-a ridicat îndată şi, luându-şi patul, a ieşit înaintea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodată.



În Duminica a doua a Sfântului şi Marelui Post, Biserica a rânduit să se citească la Sfânta Liturghie textul din Evanghelia după Sfântul Marcu (2, 1-12), în care ne este relatată minunea vindecării slăbănogului din Capernaum.