Citat:
În prealabil postat de ai2
(Post 214395)
Vai cat oportunism la un credincios! Totul se rezuma la castig? Pai e frumos asa sa te intorci la o credinta doar din interes? Unde e onestitatea crestina? Daca zeul vostru le stie pe toate, inclusiv gandurile amaratilor, ce te faci? O sa-si dea seama ca l-ai adulat din interes.
Viata asta scurta e singura sansa sa facem ceva. Unii aleg sa se roage.
|
Si daca ai facut sa zicem altceva - ai fost genial, bogat si ai avut tot ce ti-ai dorit tu si ai incercat toate experientele -- cu ce te-ai ales la sfarsit? Experientele senzoriale, imediat ce-s consumate, sunt ca si cum nu s-au intamplat niciodata, indiferent cate lucruri ai facut pana in clipa asta, cand citesti acest text, indiferent cat de "vii" ti-s amintirile, tu nu poti recreea acea experienta acum, pe baza acelor amintiri. Nici macar gustul unei ciocolate nu il poti reedita, ai o vaga idee a ceea ce ar putea fi, desi ai mancat, sa zicem, o mie, insa nu il poti
trai. Ai citit o mie de carti, dar care-i cel mai lung citat exact pe care poti sa-l redai? Ai vazut o mie de femei dar ai putea reconstitui chipul vreuneia,
perfect, asa cum e el in realitate? Chiar si in imaginatie, sincer fiind cu tine insuti?
Deci din toate lucrurile pe care le-ai trait pana acum, cat e umbra si vis, depozit mnestic, si cat e
realitate in clipa asta? La fel de bine poti sa le pui cruce si sa le zici adio: au fost si nu mai sunt, au ramas cel mult bitzi de informatie distorsionata pe care nu te poti baza.
Iar daca faci ceva concret cu mainile, construiesti, faci chestii concrete, care se vad: cand mori -- si cati dintre noi murim in somn, cu mainile pe piept, in culmea fericirii? Sa zicem ca, Doamne fereste, ai fi bolnav, batran, neputincios, cum sunt atatia. Sau ai agoniza in urma unei boli cu evolutie rapida, care te-ar secera si tanar fiind, lasandu-ti numai cateva saptamani de reflectii. Sau ai fi zdrobit in urma unui accident si ai mai avea doar cateva ore:
In timpul acelor ore, care ar fi realitatea ta de atunci -- pentru ca ea va fi, nu toate lucrurile pe care le-ai facut pana in clipa aceea -- la ce-ti vor fi folosit toate? Vine, dupa mintea ta, neantul. Nefiinta. Ce au mai contat toata zarva, alergatura, realizarialire de pana atunci? Iei vreuna dupa tine? Crezi ca o sa dai constiinta datoriei implinite si ca o sa-ti mai pese? Crezi ca o sa mori impacat stiind ca nu-i nimic dincolo dar ca tu ai facut totul aici?
Nu vor conta zidurile lasate in urma si toate experientele pe care le vei fi avut. O sa te planga cativa oameni probabil, dar si-aia te vor plange pentru motive diferite decat cele pentru care ti-ai trait tu viata. Tu ai trait ca sa faci sa dregi, sa consumi timpul scurt care ti-a fost dat si-abia la sfarsit ai sa vezi, cum spune si Ecclesiastul, cat de degeaba au fost toate.
Iar in ceea ce priveste faza cu interesul, din ceea ce ai scris: cand un om se apropie de Dumnezeu, incepe sa isi vada nimicnicia si inutilitatea intregii sale zarve si consummerismului-de-viata de pana atunci, poti sa spui ca intr-un fel, moare, se schimba. Se vede mic si nevrednic de Imparatia Cerului. Se raporteaza pe sine, asa pacatos si bicisnic cum e, la Dumnezeu Cel Care l-a facut, topindu-i-se orice urma de "interes". Se cheama smerenie si foarte putini oameni ajung s-o aiba, daca stai si-ti faci calcule contabile, ca ma rog acum o ora, fac milostenie de-un RON dupa, tin post cateva zile, si toate astea ca sa ma bage Dumnezeu in rai, nu ajungi niciunde. Ca si cum tu ai vrea in Rai, cu Dumnezeu, dar daca s-ar putea, fara El.
In schimb daca te-ai referi la dorinta si "interesul" crestinului de-a se apropia de Dumnezeu, asa cum ai interesul sa te apropii de cineva pe care il iubesti, cu sfiala si fiindu-ti teama ca prin lucrurile pe care le faci, il poti supara, pentru ca acel cineva e "way out of your League", atunci nu mai vorbim de interes ci de dorinta de comuniune. Nu vrei ceva de la El, ci vrei sa fii CU El. De fapt mai inainte de toate, asta isi doresc crestinii: sa fie cu Dumnezeu. Iar daca reusesc asta, celelalte li se vor adauga. Stim ca va fi viata vesnica - nu ne putem imagina cum o fi aia. Odihna vesnica, fara a fi totusi plictiseala, pentru ca Dumnezeu este necuprins si niciodata nu-L vom cunoaste in intregime. Va fi dragoste. Va fi bucurie nesfarsita. Nu va fi intristare nici suspin. Habar nu avem cum vor fi lucrurile astea, pentru ca Apostolul Pavel spune ca sunt indescriptibile.
Nu zicem, "Doamne, da-mi viata vesnica" punct. Na, am viata vesnica, la CE imi foloseste? (Btw daca vreti sa cititi o carte interesanta, care fara a fi religioasa, ilustreaza o vesnicie FARA Dumnezeu, cititi Simone de Beauvoir -- Toti oamenii sunt muritori). Si daca vrei sa fii impreuna cu Dumnezeu, accepti sa fii impreuna, sa incerci sa iubesti si pe ceilalti ai Lui -- toti oamenii. Tu cand ai un prieten sau o prietena de care ti-e drag, nu vrei sa ii cunosti familia, nu te porti frumos cu cei care prietenei tale i-s dragi, de la motanul din fereastra, pana la fratele, parintii etc? Deci daca facem asta in lume, asa, grosier, cum putem noi, chiar si numai de dragul conventiilor sociale, nu mai mult am face-o in ceea ce-L priveste pe Dumnezeu?
Ci spunem, "Doamne, da-mi viata vesnica sa fiu alaturi de Tine, cu Tine" si "nu ma lepada de la fata Ta". Dorinta si interesul de a fi cu Dumnezeu e singurul "interes" bun din lumea asta. Daca doi oameni care se iubesc isi doresc sa fie impreuna, unul in prezenta celuilalt, poti spune ca asta e ceva de care sa le fie rusine? E singurul lucru frumos care exista in univers: sa iubesti si sa te bucuri de cel care te iubeste si se bucura de tine.
