Ignoranta.
Doar nu vrei sa spui ca euglena verde e atotstiutoare.

Iar daca nu e suficient si nu iese pasienta, doar nu mergi in Iad, mai incerci in incarnarea urmatoare, nu?

Deci fiintele sunt un soi de dumnezeu?

Pentru ca atemporalitatea este exclusiv atributul lui Dumnezeu.

Ai vrut sa spui de fapt "In viziune budista nu exista un Creator" si atat?

Nu crezi ca e cam nasol sa fii un mic dumnezeu si totusi sa fii ignorant si suferitor?

Cum explici filosofic ca din vesnicie si atemporalitate vine ignoranta si suferinta iar astea totusi pot fi curmate doar in temporalitate?

Pai si de ce sa sufere daca actiunile lor anteriorare sunt bune?
Dupa tine, sufera nonstop, si daca a facut fapte bune si a ajuns "intr-un" paradis.

Ce urmeaza dupa Paradis ca forma suprema de spiritualitatea in religia ta? Neantul? Coma spirituala? Auto-lobotomizarea prin meditatie?

Deci cu alte cuvinte, Dumnezeul crestin, Persoana, nu exista.

Da, dar exista si cazul in care pune piedica cuiva care se loveste si pentru asta este pedepsit de legile in vigoare, trece pe la Judecator, etc.

Da' poate ala care a omorat pe cineva pur si simplu a implinit o datorie karmica, de ce la randul lui sa fie pedepsit?

NU pentru ce crede, ci pentru ceea ce alege sa faca vizavi de chemare Binelui pe care o are in el, indiferent cat de rudimentara ar fi.

Da, iar aceasta o impiedica sa isi exercite corect liberul arbitru. Astfel atrage mania lui Dumnezeu si este silita sa se reincarneze (ma rog, sa revegeteze intr-un nou agregat samsaric).
Vezi cum se impaca budhismul cu crestinismul? Simplu.

Cauza suferintei este necunoasterea de sine, necunoasterii naturii ultime a propriilor experiente, a realitatii in ansamblul sau.

Este valabil pentru orice entitate vie samsarica. Necunoasterea inrobeste in chip insidios. Iar robia inseamna suferinta in nenumarate feluri.

Oare o furnica simte frica si suferinta daca realizeaza ca este in pericol?

Daca o fiinta care noua ni se pare atat de marunta experimenteaza suferinta de ce n-ar experimenta-o si fiinte de miliarde si miliarde de ori mai mici?

Suferinta sau viul nu depinde de marimea sau complexitatea pe care o atribuim subiectiv fiintelor din jurul nostru.

Micro/macro universurile, prin logica inductiva bazata pe observatie, par a fi fara de numar, infinite, inconceptibile ca expresie pentru perceptia umana.

---------------

Ceea ce este insa universal valabil - necunoasterea este necuratia fundamentala din care izvorasc toate experientele in natura suferintei, toate greselile fiintelor inzestrate cu ratiune, fara exceptie.

Despre miezul Persoanei, Eul

=partea 1 =


Dumnezeu spune despre Sine, “Eu sunt cel ce sunt. Eu sunt Inceputul si Sfarsitul.”

Eul Dumnezeiesc se identifica cu fiintarea insasi, cu inceputul si sfarsitul existentei oricarui aspect, indicand un eu imanent.

------------------------

Dar de fapt ce este “eul”? Ce este acest fenomen? Care este natura lui?

Omul intelege cuvantul “eu” doar relationandu-se la experiente cognitive
care implica propriul eu si/sau eul altor oameni.

Deci “eul dumnezeiesc” este conceput de om printr-un “eu pamantesc” - omul nu este dumnezeu,
nici nu relationeaza cu dumnezei pentru a experimenta direct un “eu dumnezeiesc”.

Deci ne ramane sa analizam ce este de fapt “eul pamantesc”
si sa vedem daca intelegand pe deplin “eul pamantesc” putem intelege/experimenta si “eul dumnezeiesc”.

---------------------

Eul unui om are doua componente una ontologica, bazala,
cea care ii defineste statutul de fiinta - constienta de sine – dar si una conceptuala, o expresie a eului bazal.

Pana sa invatam un anumit limbaj, eul bazal ramane neexprimat.

Semnatura fonetic/grafica “eu” este o exprimare a eului bazal, o extindere a constientizarii acestuia
in zona gandirii conceptuale. Constientizarea eului bazal prin exprimarea “Eu” este un “eu conceptual”.

Toate fiintele au un eu bazal innascut, dar nu toate dezvolta euri conceptuale.

Eurile conceptuale sunt expresii, exprimari ale eului bazal.

Eul bazal (innascut) este miezul oricarui eu exprimat conceptual.

Eul conceptual este pur si simplu o extensie a eului innascut. De aceea, prin analiza si contemplarea
eului conceptual putem accesa si eul bazal, mai intai la suprafata exprimarii
dar ulterior in adancimea lui non-conceptuala.


Cunoasterea completa a naturii eului innascut este eliberatoare.

Fiintele inzestrate cu ratiune au posibilitatea de a conceptualiza eul si utiliza expresia gandita a acestuia
ca portal catre eul bazal. Cele ce nu sunt inzestrate cu ratiune
sunt insa lipsite de posibilitatea cunoasterii naturii sinelui.

De aici rezulta valoarea inestimabila a existentei umane.

Cunoasterea eului innascut pleaca mai intai de la intelegerea componentei conceptuale a eului.

Cum se formeaza eul conceptual?

(va continua)

florinel,cand un copil face pe profesorul e o imagine haioasa ,dar cand chiar crede ca e profesor ...e o imagine foarte trista.
http://i.huffpost.com/gen/1742200/th...R-large570.jpg

Cu putina rabdare, ajungem si la "imagine",
cum se formeaza si care este natura proprietatilor acestora,
fie frumoasa sau urata, haioasa sau foarte trista.

Pana sa-i intelegem mecanismul intern o exprimam reflex.

O seara minunata!

https://il9.picdn.net/shutterstock/v...79/thumb/1.jpg

Despre miezul Persoanei, Eul

=partea a 2-a =

Eul conceptual se formeaza prin atribuire si posesiune.

Eul conceptual are nevoie de o manifestare, de un fenomen de care sa se agate si cu care sa se identifice.

Este ca o planta agatatoare.

Cel mai evident mecanism este identificarea eului cu trupul sau cu actiuni ale acestuia.

De exemplu:

-identificare cu trupul: “Eu sunt inalt”, “Eu sunt slab”, “Eu sunt sanatos”…

-identificare cu actiuni ale trupului: “Eu merg”, “Eu mananc”, “Eu alerg” …

Insa eul, evident, nu este nicio parte a trupului. Nici picior, nici cap, nicio celula, niciun atom al corpului.
Nefiind nimic din ceea ce este trupul, evident nu este nici suma partilor sale.

Nu putem vedea un “Eu” alergand ci doar un “trup” alergand sau
un “Eu” mancator, ci un trup care ingereaza hrana.


Eul insa se identifica si cu mintea, proprietati ale mintii, cu atitudini, cu simtaminte…

-identificare cu mintea: “Eu sunt necunoscator”, “Eu sunt prost”

-identificare cu actiuni ale mintii: “Eu analizez”, “Eu ma rog”…

-identificare cu atitudini: “Eu sunt mandru”, “Eu sunt modest”…


Eul se identifica nu doar cu fenomene sensibile ci si cu numene, conventii.

-identificare cu conventii: “Eu sunt oltean”, “Eu sunt rege”, “Eu sunt sarac”, “Eu sunt presedinte”…


Eul este ca o entitate invizibila, ascunsa care are nevoie de ceva vizibil pentru a-si afirma existenta.

(In cazul lui Lucifer, de un scaun deasupra norilor)

Eul are nevoie de o baza de atribuire, de un postament. Acesta imbraca multe forme, este foarte diversificat.

Pentru a cunoaste ce este “Eul”, in primul rand este necesara discriminarea intre “Eul conceptual”
si baza sa de atribuire, prin exercitii repetate de observatie si contemplatie.

Exemplele sunt pretutindeni, in jurul nostru, in modul in care noi insine gandim si initiem actiuni.