Ce inseamna "din empiric" sau "din experienta" ? Ti s-au descoperit anumite lucruri ? Spune-ne si noua nu ne lasa asa cu ochii in soare. :)

Ce îţi place să fi cârcotaş, dar intenţiile tale sunt bune :)

Da, am trăit în har, Adevărul. Nu L-am văzut pe Hristos, dar am văzut Lumina Necreată. Vă rog să nu vedeţi asta ca pe o mândrie, fiindcă nu am ales eu să văd Lumina, habar n-am avut ce se întâmplă, fiindcă eram de 7 ani şi nu ştiam ce s-a întâmplat până nu am citit despre Lumină, la Sfântul Grigorie Palama şi Sfântul Simeon Noul Teolog şi m-am asigurat că n-a fost înşelare demonică, la Sfântul Ignatie Briancianinov.

Ştiu în harul Duhului Sfânt, că ce vorbesc e Adevărul. Toţi putem ajunge la acea cunoaştere, descoperire, atât cât este dat fiinţei umane să ajungă; cu cât are un om inima mai lărgită -II Corinteni 6, 13-, cu atât va cunoaşte mai mult, niciodată tot; deci cunoaştere prin a nu desconsidera şi lepăda, ci a înţelege, păstra, fructifica, înmulţi, dărui, harul Duhului Sfânt din noi, ca unealtă, prin Sfintelor Taine, ca experiment, revărsat asupra lui, prin participarea la ele, întotdeauna asta se face prin Dragoste, Smerenie, Ascultare, Discernământ, Rugăciune, Trezvie, Dreaptă Socoteală şi orice altă virtute ce o iubeşte şi înmulţeşte omul, dar numai prin acestea primele, prima dată, ca ingrediente.

E plastică exprimarea, dar mă silesc să o simplific la maxim, spre a fi de folos tuturor, sau la cât mai mulţi, fără să pierd din vedere scopul, vindecarea omului şi punerea lui pe drumul mântuitor.

Wait ... deci pentru ca ai vazut o chestie la 7 ani ti-a ramas harul ala si orice spui e relevat de sus ? Cu ce te deosebesti de Verginica atunci ? :)

Verginica are adepti, Emilian n-are.

Sunt atât de bucuros că am văzut Lumina Necreată, că îmi vine să spun tuturor, dar trebuie să fac să fie şi cu smerenie, a trebuit găsită şi o măsură a smereniei, fără să cer, am primit, nu ştiu în ce măsură... E o stare cu multă dragoste, răbdare, bucurie şi blândeţe, în smerenie, nu pot s-o definesc, fiindcă nu ştiu să explic destul şi nu ştiu cât îi bine să explic, trebuie să vă şi provoc în libertatea voastră, să vă stimulez (cuvânt modern), încurajez, să vă luptaţi şi voi, să nu doriţi altceva şi să nu trăiţi decât pentru Hristos. Să-l căutaţi, să-L găsiţi, să vă bucuraţi de Hristos, în toţi şi toate, chiar nu-L vedeţi, nu-i obligatoriu. Ştiţi că există. E suficient. "Fericiţi cei ce n-au văzut şi-au crezut".

Deci nu e doar văzut, e trăit, e mult mai mult, peste cuvinte şi nu-i "chestie" :) copilăreşte spus, poate fi numită chestie... dar nu din statul teologic, unde numim acel eveniment... măcar, Lumină Necreată. Cu ce mă deosebesc? Acolo-i înşelare, e lipsa dragostei, smereniei, ascultării, e rupere, depărtare de Biserică, de Sfinţii Părinţi, de Episcopi, Preoţi, Diaconi, mlădiţe rupte de tot harul şi toată bunătatea, scumpii de ei, dacă şi-ar da seama ce minunaţi şi valoroşi sunt... Iar la mine, eu cred că mereu o să fiu uimit de toate... nu pot găsi cuvinte să-L slăvesc mai bine pe Domnul Treime, Savaot Iubire, nu găsesc cuvinte de mulţumire pentru cât de mult primesc, cât de mult descopăr în Sfânta Scriptură, la Sfinţii Părinţi, atât de mult bine şi bucurie, şi multă suferinţă la oameni, care singuri şi-o adună lipsiţi de Dumnezeu, dar în acelaşi timp, mult potenţial, şi n-am cerut nimic, niciodată, dar mereu copleşit cu atâta bucurie, şi rugăciunea... e cea mai dulce stare ce am trăit-o vreodată în viaţa mea, când doreşti, ceri, te sileşti pentru dragoste, smerenie, ascultare, pentru Biserica Domnului pe care Domnul doreşte s-o înmulţească printre toţi oamenii pe tot pământul, dar atât de plăcut, de sensibil şi-n acelaşi timp, puternic şi fără frică, printre Sfinţii Săi preaiubiţi, care-i doreşte Domnul, cât mai mulţi, atunci rugăciunea devine... aerul fără de care nu poţi trăi, îţi vine să te rogi încontinuu, nu te mai saturi de câtă dulceaţă primeşti în minte, în inimă, în suflet, pe buze, pe limbă, în trup, prin vene, sună ciudat, mi-e ruşine să spun cuvintele astea, simt că e atât de puţin şi de limitat ce spun, dar e atât de minunat...

Stai, Mihăiţă, că n-am cerut adepţi, n-am cerut nimic practic. Absolut nimic. Nici viaţă în pieptul meu n-am cerut. Şi am primit atât de mult... Am primit tot, tot ce am nevoie. Şi continui să primesc de mii de ori mai mult decât am nevoie. Sunt fascinat şi uimit peste orice măsură, în fiecare zi, de atâta blândeţe şi răbdare şi milă, câtă primim toţi în tot pământul, orice facem, Dumnezeu ne iartă, e ceva, fără cuvinte... Ce copleşit sunt în bucuria dragostei lui Dumnezeu... Deci nici Apostolii n-au avut adepţi, nici Sfinţii Mucenici, nici Sfinţii Părinţi, niciodată, nici azi, Episcopii, Preoţii, Diaconii, nimeni nu are adepţi. Faptul că unii oameni i-au urmat pe unii, i-au ajutat, i-au slujit, pentru a învăţa de la ei, meşteşugul mântuirii, da, e minunat, dar aceia nu sunt adepţi, ci pentru dragostea lor, smerenia şi ascultarea lor, practic urmând unor oameni atât de îmbunătăţiţi în toată virtutea, cei care urmau aveau totdeauna numai de câştigat, niciodată obligaţi cu ceva, ci atunci şi acum şi veşnic, cu toţii suntem liberi în Hristos. Doar Domnul Hristos, a avut indirect şi impropriu spus adepţi, pentru a ne arăta tuturor, în decursul timpului, cum trebuie să fim toţi, să fim "adepţii" lui Hristos. Aşa să fim. Toţi. Să ne întrecem în a urma lui Hristos. Adevaretei Filosofii, Adevăratei Iubirii, Perfecţiunea: Hristos. Ca un concurs, să fim atleţi ai Domnului, care durează cât timp ţine viaţa fiecăruia, mereu să ne îmbunătăţim cât mai bine, cât de bine putem, nu există măsură în rugăciune şi Iubire şi virtuţi, să fie cât mai mult, fără să aşteptăm nimic niciodată şi să dăruim tot ce am primit, fiindcă nu avem nimic şi nu ni se cuvine ceva vreodată, decât bucuria de a primi şi bucuria de a dărui mai ales.

Of, ce mult aş mai scrie...

De-ai înţelege...

Iertaţi-mă...

Daca nu ma insel, Sfantul are si un text in care enumera intelesurile termenului Dumnezeu, asa cum sunt ele folosite in/de Biserica prin vremi.
Parintele Staniloae limpezeste inca si mai mult, pentru noi, asa incat suntem incredintati ca putem vorbi despre Dumnezeu si ca Fiinta si ca lucrare utilizind acelasi termen: Dumnezeu.
Mai sunt acolo precizate si alte acceptiuni.

Ca urmare, cand Igor se refera la Dumnezeu poate intelege ori lucrarea ori Fiinta ori Persoanele, iar cand spune ca Duhul Sfant a intrat in magar sau in carpe sau in apa sau in cea vrea el sa spuna, noi putem sa intelegem, dascaliti de Palama si Staniloae, ca amicul se refera la lucrare ori la Har fara sa isi dea seama ca nu e vorba despre Ipostas ori Fiinta.
Dar asta se pricepe din context, pentru cine e dispus sa acorde atentie deosebirilor.

Ma asteptam ca Igor sa aiba habar de nuantele astea cand s-a pornit sa preamareasca magarita, toiagul si carpita. Si inca nu-i tarziu sa-si calibreze piulita,
daca voieste.

Iuliu şi toţi, da ce minunat ar fi, de l-ar citi cât mai mulţi pe Sfântul Grigorie Palama, pe Sfântul Simeon Noul Teolog...

Vă provoc, vă trimit, vă chem, vă strig, citiţi pe Sfântul Grigorie Palama şi Sfântul Simeon Noul Teolog !
E greu de citit, dacă nu aveţi o minimă bază de cultură generală de vreo 20-30 de cărţi citite şi mult belşug de dragoste, smerenie, ascultare, blândeţe, răbdare...

Dar Iuliu, ce vrei să fac? Să fac copy-paste la textele Sfântului Duh prin acei Sfinţi ? Nu-i bine...
Oamenii se plictisesc repede, obosesc, mai ales la aşa esenţă tare, mai ales nepregătiţi, lipsiţi, neîntăriţi, suspicioşi, sau mai grav, hulitori.

Să meargă să citească fiecare, după măsura ce i s-a dat, sau măsura ce-a înmulţit...
Şi va primi, cât va vrea să primească fiecare...

Şi ce va vrea să primească... că şi jucăuşii abea aşteaptă să dăruiască şi ei, oh, mămăliga lor...

Dar aici pe topic, am zis să rămân în "sola scriptura", da e greşit, e o erezie ciudată cel puţin, cât timp ştim că creştinii în primii 150 de ani de creştinism, nu aveau Biblie, deci cum se mântuiau? Şi mai ales că ştim cu Biblia a fost scrisă tot de oameni, precum Moise, Proorocii, Pavel, Ioan, Iacov, Petru, Luca, Matei, etc...

Dar ce oameni? Sfinţii cei mari şi minunaţi, îndumnezeiţii... La fel ca cei ce au urmat după ei Ioan Gură de Aur, Vasile, Grigorie, Simeon, Ignatie şi alţii...

Că ei sărăcuţii, neo-protestanţi, ce cred ei? S-a terminat? Hristos, Duhul Sfânt, sfinţeşte aşa Sfinţi mari, precum Pavel, Ioan, Iacov, Petru, sau alţii, doar atunci, până prin anii 70-80 ?

Nicidecum, astea sunt prostioare de la jucăuşi...

"Hristos ieri şi azi şi în veac este acelaşi", spune Scriptura.

Şi dacă-i acelaşi, Domnul, Duhul Sfânt, nu mai poate Sfinţii alţi Sfinţi aşa mari ca scriitorii Noului Testament, Pavel, Ioan, Petru, Iacov, Matei şi alţii ? Ba da poate. Ioan Gură de Aur, Vasile, Grigorie, Chiril, Simeon şi alţii...

De-ar înţelege neo-protestanţii... S-ar trezi ! :)

Ăsta o visat alieni cînd era de șapte ani etate, și acum interpretează că sanchi, o văzut lumina nu știu care. Ține-mă, Doamne. Uite, faptul că astfel de ciudăței ajung preoți (Doamne ferește!) este în sine, un combustibil al propagandei ateiste.

Dacă și ăsta își trage adepți, e clar că există involuția rasei umane: de la Homo habillis, la Homo idiotus.

Multi au vazut lumini si luminite. Unii si-au dat viata crezind ca au facut mare isprava invrednicindu-se de asta.
Dar despre ce lumina e vorba? Ce vedem noi, oamenii de lut, uneori?
Spre a fi de folos unora care vad lumini si luminite, unul dintre crestini, anume Staretul Sofronie, face cateva precizari lamuritoare in legatura cu vederea Luminii.
Printre acestea, amintesc:
a) nu se vede, in mod ordinar, ci "se primeste";
b) nu e obiectualizata, undeva localizat, ca un obiect de perceput oarecare, ci coboara si invaluie pe om, asa cum ar cobori peste om un nor. Deci omul care are experienta Luminii e cuprins/invaluit de Aceasta, e mangaiat de ea, cumva cum este bebelusul in bratele mamei, invaluit, ocrotit, purtat. Sau daca vrei, apropos de curatie versus idiotie, e precum un bebelus spalat. Spalat de toata mizeria inchipuirii.
c) Lumina nu coboara ca proasta peste dobitoc. Odata imbaiat cu Sfanta Lumina, omul isi descopera, intr-un sfarsit, rodirea. La roadele Duhului Sfant se refera textul, la acele roade pe care nu le mai amintesc intrucat un teolog cu asa inalte realizari le cunoaste, din carti, cu mult mai bine ca noi cestilalti muritori. As aminti totusi un rod: adancirea in smerita cugetare, infrangerea inimii, o subtirime aparte.... Nimic bolovanos, nimic scrasnit printre dinti, ci umbra dulce a cantecului de dragoste al inimii infrante si smerite... Un oarecare semn al neurgisirii.