Citat:
În prealabil postat de DragosP
(Post 479164)
Plăcerile carnale, din câtă știință creaționisto-evoluționistă știu eu, au cam fost create de Dumnezeu DUPĂ căderea adamică. Așa că nu m-aș bucura prea mult în ceea ce le privește.
|
Gresita exprimare si ideea pe ansamblu nu este prea stralucita.
Dumnezeu nu le-a creat, pentru ca toata Creatia s-a terminat in ziua a 6a.
Ceea ce cunoastem acum ca fiind "placeri" sunt rezultatul coruperii simturilor pe care Dumnezeu le-a creat in scopuri practice, pentru a "conecta" sufletul omului la realitatea lumii materiale.
Ceea ce a realizat caderea lui Adam, a fost
impingerea simturilor spre patima, prin patima intelegandu-se legarea simturilor de obiectul lor, peste uzul firesc.
Acum sa ne intrebam, care e scopul placerii sexuale?
Aceea de a chema omul, spre unirea trupeasca, unire a carui rezultat este nasterea de copii, chemare care a capatat aceasta putere irezistibila, irationala chiar, tocmai pentru ca omul nu este suficient de matur spiritual ca sa mearga in aceasta directie de buna voie, constient de misiunea pe care o are pe acest pamant.
Ar fi avut nevoie omul creat de Dumnezeu si traitor in har, de aceasta aprindere patimasa pentru a da nastere la urmasi? Binenteles ca nu, daca ar fi ascultat intru totul de Dumnezeu, ar fi ascultat si de aceasta porunca, si chiar daca placere ar fi simtit (desi nu stim cum s-ar fi intamplat efectiv asta in cazul lor), nu ar fi fost legati de aceasta, in sensul de a urmari aceasta placere dar s-ar fi ferit de nasterea de copii, asa cum face omul (si din pacate, de multe ori credinciosul) modern.
La fel cum nu s-ar fi imbuibat peste masura, fiind condus de gustul mancarii si nu de necesitatea ei, la fel cum nu ar fi avut nevoie sa-si arunce neuronii in aer cu tot felul de substante dubioase, urmarind senzatii rupte de realitate, etc.
Omul care se crede rational si spiritual, si stie ca nu poate avea in vedere nasterea de copii (indiferent de motive) dar totusi cauta placerea impreunarii, este clar ca merge pe urmele lui Adam cel cazut, nu a lui Adam cel inainte de cadere sau Adam restaurat prin jertfa lui Hristos.
Desigur, nu este o crima (in sensul efectiv al termenului) dar este o cadere din har.
Desigur, asa cum am mai scris, nu prea stim ce e aia cadere din har, pentru ca nu prea ne-am obosit sa-l dobandim, pentru ca daca l-am fi dobandit vreodata, n-ar fi nevoie de explicatii atat de lungi si am fi inteles de la sine ce se cade si ce nu, tocmai din tristetea care urmeaza indepartarii harului.
