Eu asa cred, doar ca vedeti ca ati omis un lucru important: Domnul nostru se indura pana la al miilea neam "de cei ce IL IUBESC si pazesc poruncile Lui". Tanarul bogat care L-a intrebat pe Mantuitorul nostru ce trebuie sa faca pentru a dobandi viata vesnica a primit prima data raspunsul: pazeste ziua de odihna, cinsteste-ti parintii, sa nu furi, sa nu ucizi, sa nu comiti adulter ...(respectarea poruncilor). Tanarul a spus ca toate acestea le respecta si le face din copilarie. Domnul nostru l-a indreptat apoi pe drumul ingust si greu: vinde averea, da-o saracilor si urmeaza-ma. (iubirea fata de aproapele si lepadarea de sine).

Deci, va doresc succes sa-L iubiti pe Domnul si sa respectati poruncile Lui, iar datorita meritelor dumneavoastra Domnul nostru sa se indure de tot neamul, pana la a mia generatie. Nu stiti ca daca avem credinta cat un graunte de mustar vom muta muntii din loc? Nu avem noi nevoie sa mutam muntii, insa daca vom crede cu toata fiinta noastra Dumnezeu se va milostivi de tot neamul nostru, lucrul acesta chiar se va intampla.

Si sa nu uit un lucru: vorbeati de crima de lezmajestate. Atunci cand noi pacatuim chiar asta facem: crima de lezmajestate. Din nefericire pentru noi Il ofensam pe Regele Universului si meritam iadul; din fericire pentru noi, El este iertaror si milostiv.

Doamne ajuta!Uaau!

Completare:
Binecuvantarea lui Dumnezeu nu e "contractuala". Daca o sa pazesti atunci o sa vezi; nu ai nici tu ganatia ca o sa pazesti poruncile, daramite Dumnezeu?
rugaciunea Tatal nostru spune:
"...Iarta-ne noua greselile noastre precum si noi iertam gresitilor...", nu precum o sa le iertam lor. La fel si impartasirea in cadrul liturghiei: prima data ne oferim noi, apoi obtinem impartasirea cu trupul si sangele Domnului.
Deci, asa cum esti asa primesti darurile lui Dumnezeu, nu cum vei fi.

Unde şi când a vorbit Iisus de pedeapsa veşnică ?

In multe locuri. Iau un singur exemplu, la intamplare: Matei 18 cu 8: "(...)decât, având amândouă mâinile sau amândouă picioarele, să fii aruncat în focul cel veşnic."

Domnule, poate ca indraznesc prea mult. Dar, la urma urmei, daca nu eu, atunci cine sa o faca?
De cate ori aveti o dificultate de credinta, vorbiti cu unul dintre aceia care au primit de la Dumnezeu ministerul de a ne fi calauze. In vederea acestui lucru, trebuie mai intai sa va asezati sufletul intr-o dispozitie necesara, adica sa acceptati ca sunteti primitor. Sa acceptati ideea ca exista oameni care stiu nu de zece ori, ci de o suta de ori mai mult despre Dumnezeu si despre ultimele realitati decat noi. Nu numai ca de preotii nostri ne despart multe rafturi de biblioteca si 7 ani de studiu sistematic in filosofie si teologie. Dar ei sunt cu cateva mii de rozarii inaintea noastra. Aveti incredere in preotii nostri si in sfanta doctrina pe care au primit-o si au primit porunca sa o transmita.

Care este termenul grecesc pe care îl traduceţi în română prin "veşnic" ?

Domnule, poate îndrăznesc prea mult; dar, ceea ce-mi propuneţi dumneavoastră este să caut, la întrebările mele, răspuns de la aceia despre care ştiu deja ce răspuns îmi vor da.

Ori, dacă eu îmi pun aceste întrebări, în calitate de catolic, o fac tocmai pentru că pun la îndoială autoritata acelora de a da răspunsuri.

În termeni mai simpli, populari: "Eu nu sunt sigur că ceea ce spune popa e adevărat" - "păi, dacă ai nelămuriri, du-te şi întreabă-l pe popa". Mi se pare mie sau, aici undeva, este o fractură în logică ?

Accept această idee. Este de bun simţ. DAR. De ce trebuie să accept că aceşti oameni sunt, neapărat, catolici, sau creştini ?!!

Îmi cer scuze anticipat, faţă de dumneavoastră, în primul rând, faţă de coforumişti, în al doilea, şi faţă de admin, în al treilea, pentru limbajul pe care urmează să-l folosesc;

DAR, făcând legătura cu celălalt thread, pe care l-am deschis;

Dacă, oricine, indiferent de câte rafturi de bibliotecă, fie ele şi o mie, indiferent de câte diplome, fie ele şi o sută, indiferent de câte rozarii, fie ele şi un milion sau un miliard; dacă, repet, oricine, va pretinde, sau susţine, că tatăl, mama, fiul, sau soţia mea (care sunt, respectiv - catolic nepracticant, ortodox nepracticant, ortodox nepracticant şi ortodoxă nepracticantă), merită, dacă ar fi să moară mâine, pedeapsa cu chinurile veşnice ale Iadului - atunci pe acel oricine mă simt îndrepăţit să îl scuip în gură.

Dacă creştinismul pretinde, în mod real şi concret, să îţi urăşti părinţii, sau soţia, sau copiii, aşa cum arară Luca 14:26 - atunci mă declar mândru, şi mulţumit, şi liniştit, să nu mai fiu creştin.

Cu regrete trebuie sa precizam ca nu putem accepta asemnea limbaj in mod public pe acest forum.

Regulile forumului trebuie respectate, de asemnea orice polemica trebuie sa respecte minime reguli civilizate...

Situatia pe care o prpuneti dvs este similara bancului:
"Ion si Maria stateau la masa... si la un moment dat Ion ii da o palma Mariei de o umple de sange. Maria se ridica, continua sa mance si dupa o vreme il intreaba pe Ion: Ioana asta a fost in gluma sau serios. Ion raspunde: Fa Marie, a fost serios. Maria: Bine Ioane ca mie nu imi plac glumele de genul asta".

Violenta nu are ce cauta in nici un discurs teologic.
Pedeapsa cu chinurile vesnice nu are caracter juridic conform ortodoxiei. Omul alege viata sau moartea si Dumnezeu ii da vesnic ceea ce omul a ales: viata sau moartea, amandoua fiind constiente.
Moartea vesnica a oamenilor in Iad (Seol si nu Hades, Tartar) inseamna o existenta asemnea demonilor, lipsita de conlucrarea fieasca cu harul Duhului Sfant.
Spre exemplu, moartea vesnica in iad (a oamenilor si a demonilor) poate fi inteleasa prin urmatoara analogie: um om care se orbeste singur prin scoaterea ochilor, se lipseste singur de posibilitaea de a primi lumina si de a vedea intru lumina... asa si demonii si oamenii isi distrug singuri capacitatea ontologica de a conlcura cu harul Duhului Sfant.
Conform ortodoxiei crestine iadul este in primul rand o stare si apoi un loc.

Feriti-va de interpretarile ad litteram. recomand o exegeza patristica adecvata a acelui verset, intrucat sensul dorit este acela al lepadarii de sine, al dezlipirii inimii de orice este lumesc, acelasi cu sensul "Daca cineva isi iubeste parintii, sotia, copiii mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine"... ceea ce implica ca pe Dumnezeu trebuie sa il iubim in primul rand "din tot cugentul nostru, din toata puterea noastra, din toata inima noastra, iar pe aproapele ca pe noi insine".

"Dumnezeu este iubire, si cel ce iubeste cunoaste pe Dumnezeu, si ramane in Dumnezeu" (I Ioan) citat aprox.

Doamne ajuta.