Poatarea ta sora ma intristeaza si mai mult decit prima si ma face sa ma interb de ce te-ai repezit inca din dimineata sa dai aceste raspunsuri si nu ai voit sa mai zabovesti, sa mai cugeti la ceea tu insuti ai zis, sa mai cugeti la iertarea aproapelui , la iubirea lui , sa te indoiesti macar putin de dreptatea cu care te indritui pe tine ? Pt. ca esti convinsa ca deti dreptatea !
Inainte de a mai continua orice iti recomand cu caldura sa citesti proloagele de astazi 09.02.'12; ar putea sa iti fie de folos; dara daca esti la fel de incruntata si pornita, renunta si ma iarta, ca vorba aceea : cine sunt eu sa iti fac recomandari ? !

Minioasa fiind si cu nerv de a da cu intelesul emiti pareri personale despre invatatura bisericii. Unde spun sau care sunt sfintii care spun ca pe lumea aceasta este numai casatorie sau calugarie ?
In primul rind , ca un pogoramint fiind, ai auzit sau ai vazut calugaria alba ? Si daca este pogoramint , ai auzit sa o huleasca cineva ? Exista personaje arhicunoscute in popor care au practicat asa ceva, se gasesc in Patericul Romanesc ( Mosul Gheorghe moldoveanul, ardeleanul luptator impotriva Austroungariei uniate pe nume Ioan Oancea din Fagaras,Antonel al lui V. Militaru, etc) si citi or mai fi nestiuti decit de Dumnezeu si care in aparenta sunt doar solitari si la libera birfa a ,,fratilor" ortodocsi .
Mai apoi , exista oameni care au ajuns intr-o stare sociala dupa o desfacere a casatoriei din motive scripturistice : adulter, deces al partenerului sau caderea de la dreapta credinta a partenerului . Despre acestia spune Pavel apostolul ca bine le este lor a-si duce vaduvia/singuratatea si a fi precum el pt. a ramine neintinati dar daca nu pot asa ceva bine le este lor sa se casatoreasca ca sa nu arda in focul cel vesnic !
Dupa parerea mea te grabesti sa constati prostii, sa molestezi, si sa ai pareri proprii la cuvintele Scripturii iar pt. rascumparare te rog sa indici un loc , un link, ce vrei tu, din traditia bisericii spre documentare corecta . Pina atunci iti redau eu cuvintele apostolului Pavel ca sa iti ramina marturie cit vei trai :

Ep. I Corinteni, VII, 8;9: ,, Celor ce sunt necasatoriti si vaduvelor le spun : Bine este pt. ei sa ramina ca si mine./ Daca insa nu pot sa se infrineze, sa se casatoreasca . Fiindca mai bine este sa se casatoreasca, decit sa arda"


Deci de unde ai tras tu concluzia ca ori casatorie , ori calugarie ????

In alta ordine de idei , nu trebuie sa fi atotstiutor ca sa marturisesti pe Hristos , nu este rau daca esti atotstiutor dar asta nu este obligatoriu ca sa il poti marturisi pe Mintuitorul . Si Glykys a zis tare bine : cele mai bogate cunostinte , cele mai desavirsite intelegeri ale casatoriei ca si cele mai frumoase pagini de invatatura despre casatorie le-au scris calugarii , in speta Sf. Ioan Hrisostom, fara ca acestia sa aibe cunoasterea lor din experienta traita , ci intru Domnul vietuire , adica traind in poruncile Domnului . Nu a fost nevoie sa fie deci intr-un fel anume ca sa poata vorbi in cunostinta de cauza . Si a si precizat Glykys acest aspect , dar nici habar nu ai vrut sa ai , ci ai vrut sa te automingii si sa te autobinecuvintezi ca de , tu ai 36 de ani de casatorie . Foarte frumos acest lucru, de apreciat si laudat, dar asta nu iti da dreptul TIE sa tragi concluzii gresite si mai ales sa le propagi cu minie si cu ,,luare aminte".

Sper sa nu te superi , in cele din urma , de acesta interventie a mea , ci sa intelegi ca dupa o greseala de aseara , te-ai trezit de dimineata cu dorinta de a mai face inca una !
Ce facem , acum nu mai vorbim de iubirea aproapelui , nu mai trebuie sa avem rabdare cu el , nu trebuie sa il iertam daca cumva ne-ar fi gresit sau daca noi gresim nu trebuie sa ne bagam cumva sub jugul judecatii propriei constinte ???... deci sper sa nu te superi ci sa intelegi despre ce este vorba !

Sesizez ca minata de supararea crescinda nu te-ai multumit cu un post si mi-ai mai tras inca unul dar in care te-ai gindit sa accezi la o stratagema : ca sa poti critica pe altii mai intii te inculpi pe tine ! Hm, vechi trucul, ca daca era vorba de smerenie puteai sa nu mai postezi asa ceva ci doar sa te ocarasti tu pe tine insuti in propria constiinta . Dar nu ai voit , ca doar nu pt. tine era intentia, ci pt. altii .
Totusi accept si acest al doilea post dar iti spun ca aceasta fraza, din Sf. Teofan Zavoritul, poate sa o rosteasca oricine pt. oricine , mai ales ca aici, in aceasta rostire, nu se mai poate vorbi de ,,dreptul intiiului venit ". Dar atentie , este o arma cu doua taisuri , acum ai spus-o tu pt. altii , dar eu cred ca nu v-a dura mult timp si te vei taia si tu exact in aceiasi sabie . ' Om vedea, sa facem rabdare pina la ceasul acela !

In concluzie : caut sa-ti inteleg starea de nervi, de suparare, desi dreptate dupa parerea mea nu ai, sa nu uiti . Caut sa inteleg ca ispita a fost mult mai puternica decit smerenia sau iubirea aproapelui de care enorm de multi fac vilva dar care de aplicat ... mai va !
Caut sa te inteleg de ce voiesti sa spargi ,,oglinda" cind iti vine rindul sa te privesti in ea ? Daca nu iti place ce vezi ... deja nu mai este treaba mea. Aaaa, ori poate ca oglinda nu este pe masura ta ? Da, poate fi si asta ! Pai atunci sa cautam una de Murano , nu ?
Este pacat cind dreptatea si adevarul este cit casa pe noi si noi ne facem ca nici nu vedem!

Pt. asemenea situatii , si altele cit or mai fi , am pledat mereu ca este absolut necesar sa deprindem, sa invatam, mai intii dreptatea si adevarul si dupa ce le vom stapinii bine abia atunci sa ne aruncam la virtuti tari : iubirea aproapelui , smerenia, iertarea, etc . Sa nu crezi ca derptatea si adevarul sunt la degetul mic al oricui !!!!!!
Dar daca ne apucam cu dintii nostri de lapte sa roadem oasele tari ale virtutilor grele, deja ne asemanam cu postasul obosit care isi reazama bicicleta de ceata ca sa se mai odihneasca .
Eu stiu f. bine , dupa ani multi si grei de cazne, ca da tare bine sa apari in vazul plebei ca iubitor nevoie mare de aproapele , iertator si purtator de grija a acestuia dar atunci cind nu suntem chiar asa pai trebuie sa si stim ca vine ispititorul exct cind ne asteptam mai putin si ne da pe fata , caci : ,,... nu este adevar pe fata pamintutlui care sa ramina tainuit pe veci " !
De aceea este mai bine sa fi ,,sarac dar curat" (sarac in false virtuti si mofturi !)

Nu ti-am vorbit cu minie , nici cu iubire falsa si nici din alte imbolduri nedrepte , ci am facut uz de dreptate si adevar in situatii legate de faptele tale .
Daca te-ai suparat , probabil ca va fi spre binele meu , ca astfel ma vei intelege ca sunt un om neputincios in virtuti mari , ca inca nu m-am luat la trinta cu ele si ca nu am in desaga mea decit 2 lucruri ca merinde : Dreptatea si Adevarul ! Rivnesc mult la ,,iubirea aproapelui " dar mai am multe de invatat pina acolo . Hristos infara dreptatii si a adevarului (adica in minciuna si nedreptate,de diverse grade) NU EXISTA !! Asa sunt eu si asa vad lucrurile !

Peste toate acestea nu mai sta decit cererea mea de iertare, daca iti stric cheful si bunadispozitie ori felul de intelegere a lucrurilor !

Poate ar fi folositor sa stam de vorba si sa luam punct cu punct ceea ce ati reprosat . Dar nu am taria aceasta . Precizez un singur lucru :

Ati inteles gresit ca ma bucur in sens peiorativ , egoist , fatarnic , de raul altuia ! Asa voiti sa intelegeti , gresit , ca sa fie masa mai ,,bogata" , sa ,,atirne" parerea mai greu in balanta acuzarii !
Da' ma bucur ca are sansa sa vada, sa inteleaga (exct precum am spus chiar in postarea mea dar de care nu ati vrut sa tineti cont in toatalitate !) ca atunci cind marturisesti Adevarul si Dreptatea esti hulit si prigonit . Astazi tot este bine dar Sfintului Maxim Marturisitorul i s-au taiat limba si mina dreapta ca sa nu mai poata marturisi si nici sa scrie Adevarul... si ramasesera singurul singurelul care mai marturisea astfel !
Ma bucur ca are aceasta sansa de a gusta din cupa din care a gusta si Hristos (asa cum am motivat in finalul postului : ,,...ca daca pe Mine m-au prigonit , si pe voi va vor prigoni si va vor ocari ...") sa simta acest amar si sa dobindeasca pe viitor puterea intelegerii si a iertarii a fratilor necunoscatori !
Chiar in intelepciunea populara exista constatarea ca : din faptele bune ale vietii capeti experienta dar din greseli inveti cel mai serios si remanent pt . restul vietii ! Dvs. nu ati stiut aceasta intelepciune ? Pacat ! Altfel nu ati fi manipulat astfel ideea !

Doar asta am vrut sa precizez pt. ca pt. restul nu mai am atita rabdare , sunteti pe linga postarea mea , pe linga ceea ce am scris .
Iar cei ce au gresit , bine ar fi, crestineste ar fi, sa se indrepte si sa mai taie din indiferenta cu care cauta sa prinda filosofic pe un alt frate .
Daca voiesc , daca nu , nu este problema, deoarece lumea este atit de mare incit sa ne poata cuprinde pe toti !

Pacat ca sunteti atat de orbit de mandrie incat nu reusiti sa vedeti. Poate o sa va dati seama intr-o zi.

Frate Ioane
Adevarata viata monastica se face in interiorul nostru. Acolo inauntru trebuie sa fie manastire. Exteriorul nostru si locul unde vietuim nu aduce mantuire. Eventual cel mult sminteste daca nu vom fii cu paza mintii.
Asadar monahul in manastire, traieste in manastire, face metanii, se roaga mult, insa daca inauntru nu este la fel, rugaciune si metanoia, degeaba tot exteriorul teatral. De aceea calugarii sunt invatati sa priveasca inauntru, sa isi schimbe firea si sa fie atenti la inlauntrul lor. Iar calea aleasa e doar o cale spre mantuire insa in interior exista aceeasi lucrare si la monah si la mirean.
Omul din lume, mireanul va trebui sa se transpuna exact ca monahul. Exteriorul sau este familia, sunt copiii si jumatatea , insa in interior trebuie sa fie manastirea.
Asadar, omul din societate nu ajunge mai aproape de Dumnezeu facand matanii in loc sa se joace cu copilul si nici facand rugaciuni in parc singur in loc sa fie alaturi de jumatatea sa. Omul ajunge mai aproape de Dumnezeu daca in interiorul sau face rugaciunea catre Dumnezeu iar in exterior isi multumeste apropiatii, cu zambetul cald si blandete, cu pace si liniste in mijlocul casnicilor lui.
Exista astazi o intelegere total gresita a regulilor sfintilor si atunci fireste si o transpunere in fapta la fel de gresita.
Trebuie rugaciune exterioara, trebuie post si metanie insa toate cu rost fara a neglija pe ceilalti.
Si exista si rezolvare.
Fac rugaciune, presupunem , ca ma rog citesc un acatist sau fac metanii, si ceilalti ma doresc langa ei. Atunci duc rugaciunea in minte si inima si cu ea ma duc la cei ai mei care ma asteapta sa fiu in mijlocul lor. Le zambesc fericit , in interior fiiind Hristos , care se roaga pentru mine si pentru toti ai mei, si asa sunt intre ei, dragii mei.
Sfaturile sfintilor sunt perfect valabile pentru toti si mireni si monahi. Ele trebuiesc transpuse in suflet, in interior. Acolo trebuiesc lucrate.
In familie putem face toate faptele credintei. Absolut toate. Putem postii fara sa deranjam linistea celorlalti, putem sa ne rugam la fel. Daca timpul rugaciunii exterioare, citire acatiste, metanii, este mic, deci daca timpul este putin, fiind obligatii familiale, poti creste rugaciunea din interior. Dumnezeu stie si vede ravna ta. La fel de bine primita va fi aceasta rugaciune facuta in locul sutelor de metanii. daca timpul este mare atunci este loc si de metanii.
Omul trebuie sa isi analizeze bine familia si sa raporteze la fel de bine trairea crestina in sanul familiei sale. Sfantul Serafim de Sarov spunea: faptele credintei sunt mijloace de dobandire a manturii nu mantuiesc ele in sine. Iar sfintii parinti spun ca daca nu avem nimic ce darui, ca milostenie atunci sa facem rugaciune. Asa si in familie. Nu pot face metanii? nu pot citi acatiste decat neglijandu-mi familia? sa fac rugaciune interioara, a mintii si sa fiu langa familia mea.

Trebuie discernamant duhovnicesc. Exista ispite ce le avem noi insine dar exista ispite ce le are si jumatatea ta. Trebuie doar sa le vezi. Vei stii perfect cum sa lupti cu ispita ta dar si cu ispita jumatatii tale. Mie mi s-a intamplat odata sa ma lupt cu ispita ce il pandea pe sotul meu , sa o alung fara ca el sa stie. 2 zile m-am luptat cu ea, duhovniceste, in tacere, iar sotul meu nu a stiut nimic . Nu sesizase ispita si nici eu nu i-am spus nimic. A treia zi a fost liniste si pace. Cu rabdare si rugaciune la Domnul. Cum? rugaciune in interior, acolo intr-una am cerut sprijin. L-am lasat pe Dumnezeu apoi sa aseze usor lucrurile in mintea sotului meu. Eu m-am rugat si am cerut sprijin. In tot acest timp blandete si iubire pentru sot, intelegere si atentia toata. Toata dragostea si blandetea vietii sa fie acolo.
Dupa trei zile sotul meu gandea total opus fata de cum gandea la inceputul ispitei. Slava lui Dumnezeu , a indreptat Bunul lucrurile. Apoi si-a dat seama si sotul meu si a zis: Slava lui Dumnezeu ca am ramas totusi cu un pacat mic fata de un pacat ce putea fi mare de tot. Am zambit amandoi si ne-am imbratisat. Alteori e invers. Nu imi dau eu seama, in schimb sotul meu isi da seama. imi amintesc aici o intamplare.

E hazliu. odata a venit acasa de la munca si a zis asa: de ce ai mutat lucrul acesta din locul lui in alta parte ? (aratand pe un lucru mutat de el insusi in dimineata acelei zile). Eu crezand ca a uitat i-am zis: pai cum, ai uitat?, tu l-ai mutat azi dimineata. de ce ma acuzi pe mine? si privindu-l am inteles. In clipa urmatoare am inteles si i-am spus repede. iarta-ma, te rog sa ma ierti, trebuia sa fiu rabdatoare si sa nu raspund. A zambit si a zis: stiam ca eu l-am mutat, insa am vrut sa iti arat cat iti intra tie in cap din ce citesti tu in Scriptura. Fi mai rabdatoare. Si mi-am dat seama ca are dreptate.
Iata cum Dumnezeu ne educa. In ziua aceea Dumnezeu mi-a dat o lectie de rabdare si smerenie prin sotul meu.

In incheiere un interviu cu un parinte din Sfantul Munte despre cum sa traim viata de familie. Iata , un calugar , un monah, isihast, care nu a fost niciodata casatorit dar care da cele mai bune sfaturi despre viata de familie.

http://www.youtube.com/watch?v=09kur...ayer_embedded#!

Imi plac foarte mult postarile d-voastra, sunt practice si pline de invataminte!

Modul in care cere fiecare ajutor e atat de personal...
Eu am invatat, mult si din propria boala, ca orice injurie ascunde in adancul ei un strigat dupa ajutor, e un manifest al neputintei. Poate ca omul in cauza nu isi da seama, si de obicei chiar nu isi da, altminteri nici nu ar face-o, dar noi vedem asta si suntem datori sa oferim ce ni se cere: ajutorul. Desigur, de cele mai multe ori suntem pocniti pentru ca am indraznit. Rabdare insa: cineva striga dupa ajutor!
haideti fratilor, putina intelegere...

Multumesc, sora draga, pentru cuvantul bun.
Dumnezeu sa va ocroteasca!

Eu am intelegere, ba chiar am luat si apararea persoanei intr-o alta postare, doar ca nu mi se pare normal sa nu reactionam cand suntem jigniti, pentru ca daca persoana nu este atentionata va persista in greseala, adica in a jigni pe altii.

Domnule Zaharia, am spus intr-o postare anterioara ca ecou in mine a unei postari a Dumneavoastra, am spus ca, insirind frumos, foarte frumos chiar, ideile, mi-a parut ca nu mai faceati distinctia intre Pastor si turma... Suntem Pastori, oare? Eu credeam ca, mai degraba, oaie bleaga din turma, ma iertati.
Iar acum adaug: gasesc cu totul nepotrivit sa adoptam gesturile, tonul, cuvintele Sfantului Maxim, de pilda, cata vreme nu suntem cu limba si mana taiate! Sau sunteti?...

Imitatia este un fenomen valabil doar pentru miezul lucrurilor: duhul umilit, inima infranta si zdrobita. Iata, abia dupa acest miez si din el, vine si gestul si cuvantul nostru si cred ca Domnul ne pune acolo unde ne e locul, fie si pe Cruce daca El gaseste ca acolo ne e locul. Dar toate acestea dupa, iar nu inainte de castigarea duhului zdrobirii in noi.
Mie asa imi pare, cu adevarat.

Iertare, unde am gresit.

Eh, mi-aduc aminte and eram copii, totul era asa frumos, acasa era acasa, (din pacate nu pentru toata lumea, dar asta n-o stiam pe atunci), chiar daca ne mai luam si cate-o papara binemeritata, de obicei, familia ne astepta cu dragoste, indiferent de unde veneam, de la scoala, din parc, de la joaca, de la biserica... Cu toate ca mai erau conflicte si neajunsuri, totusi, cred ca cei mai multi sunt de acord cu mine, imaginea de ansamblu e una frumoasa. Abia cand ne-am facut mai mari am inceput sa constientizam mai bine neajunsurile si lipsurile din propria casa. (Desi se spune ca totusi, chiar daca copiii cand sunt mici nu constientizeaza, starea de spirit a familiei, in special cea negativa, li se transmite si cand se fac mari nu mai sunt capabili sa fie fericiti).
Faptul ca acum la maturitate avem impresia ca ducem un razboi in propria casa, s-ar putea sa nu aiba totusi legatura cu familia propriu-zisa, cu oamenii din casa. S-ar putea sa aiba legatura cu propria noastra cadere in pacat. Asemeni lui Adam si Eva, am trait in paradis, pana la un punct, cand am comis pacatul primordial, si atunci viata s-a transformat nu chiar in iad cum tindem sa credem, ci intr-un fel de "purgatoriu". Nu vi s-a intamplat niciodata sa mergeti la biserica, sa va purificati spiritual, si cand va intoarceti acasa (sau la munca) sa aveti impresia ca v-ati intors in iad si ca "dracu" va pedepseste pentru indrazneala de care ati dat dovada? Si totusi, casa nimanui nu e iadul , si nici sotul/sotia nu e ... Doamne fereste! Dar asta se intampla pentru ca ne-am obisnuit sa traim intr-o stare de pacat, sau nu neaparat, intr-o lipsa de dumnezeire. Vai de mine, ce nenorocire ca ai plecat la biserica si n-ai spalat vasele, daca vine Judecata de Apoi si ne gaseste cu vasele nespalate! Adica vreau sa zic ca suntem prea legati de lucrurile lumesti, si nu ne mai permitem noua insine si celor apropiati ragazul sa se gandeasca si la suflet. Si stati fara grija, ca daca unul din soti e prea stresat de cele lumesti, celalalt pacatuieste si cand se duce sa alerge in parc, si cand se duce sa-si viziteze parintii sau prietenii...
Si nu exclud nici caderea in extrema cealalta, care o atribui tot stresului cotidian (e tot o reactie de ne-adaptare, sau un "sindrom post traumatic"), aceea de a cadea in "misticism", de a nu mai putea face nimic lumesc si nevinovat (plimbari cu copii in parc, vizite, sporturi, spectacole), ci numai rugaciuni, metanii, slujbe, de teama sa nu cumva sa ne smintim si sa cadem iar in starea de pacat.