Ioane,imi pare tare rau,stiu ca te voi dezamagi,dar in ultimul timp nu prea mai cred in comuniunea oamenilor.As vrea sa te mint frumos dar realitatea mi-ar narui demersul.As avea multe de spus ca sa-mi justific afirmatia dar,ciudat,tot de la o vreme nu mai simt nevoia sa justific mereu ceea ce spun sau ceea ce cred,intr-o lume a singuratatii colective si nevrozelor.Pur si simplu ma uit detasat si putin distrat,nu neaparat profund sau analitic,la tot ce se intimpla in jurul meu.Marea majoritate a subiectelor imi par foarte straine si departate,nu mai tresalt deloc la ele.Cred ca sunt excesiv de introvertit :) Stii ca exista un punct,o limita,in care nu mai simti nevoia sa spui aproapelui tau ceva? Pur si simplu te uiti la el ca la ceva,sau cineva,asemanator cu tine,din care intelegi multe si nimic.Simti o comuniune stranie cu el,fara cuvinte,greu de definit,cuvintele provoaca mult zgomot cand sunt date de demonii interiori ai fiecaruia de peretii vietii noastre.Au un zgomot spart,difuz,neclar,ascutit si obositor.Lumea poate ajunge sa te oboseasca foarte tare,cateodata nu este rau sa stai putin deoparte ca sa poti respira.O lume nebuna si noi actori pe scena ei... :)

Bine, dar dacă nu mai căutăm comuniunea şi nu încercăm să o alimentăm: ce alternativă mai bună ne rămâne?
Însingurarea, detaşarea, poate că au rostul lor, o vreme. Dar mai apoi, când s-au mai limpezit apele, cred că tot la comuniune tragem, ca-într-un han.
Comuniune e Sânul Sfintei Treimi, iar noi suntem după chipul lui Dumnezeu. Să râvnim, aşadar, mai departe la asemănare. Altceva mai bun nu găsesc, chiar dacă uneori ne risipim şi zăpăcim, ne înciudăm, ne supărăm unii pe alţii. Avem uneori prea multă apetenţă pentru dispute de dragul disputelor. Interpretăm prea mult, prea neatent. Suntem mereu grăbiţi, în iureş. Avem şi necazuri, ce-i drept, unele care par insuportabile.
O să ne treacă, prin Harul Domnului!

P.S. M-ai făcut, Pelerinule, să îmi amintesc de o foarte frumoasă carte a lui Eugen Ionesco: "Însinguratul". N-am mai recitit-o de peste 20 de ani... Cred că e vremea să o reiau, probabil voi descoperi alte nuanţe, câtă vreme nu mai sunt puştiul teribilisto-rebel şi cugetătorul agnostic de atunci...:) Pe coperta 4, îmi amintesc, Ionescu spune că lumea, privită detaşat, cumva de la mansardă, pare întotdeauna absurdă. Spunea şi Noica, nimerindu-se la geamul unei cârciumi, cândva, că privită de la fereastră lumea cârciumii îi părea cu totul de neînţeles, absurdă...
Ştiu şi eu, probabil privită de departe, de la geamul cuvintelor forumistice, precum prin vitralii ameţitoare, lumea Bisericii pare de neînţeles uneori, absurdă... Sunt doar imagini, jocuri psihologice ale minţii şi inimii noastre vulnerabile, cred. Harul Duhului însă, mângâindu-ne, dă la o parte simţământul înstrăinării şi izolării. Radicalismul păleşte, omul capătă simţire înţelegătoare, râvna rugăciunii revine, lacrimile curg iarăşi, şuvoi şi iată, treptat, lumea e iarăşi blândă şi bună. Lumea din inima noastră, mai întâi.

Cand am citit ,,Jurnalul de la Paltinis"visam sa stau pe o stanca in furtuna lumii si sa observ cumva stoic si detasat zbaterea colectiva.Intre timp mi-a trecut,mai ales dupa ce am citit scrisoatea lui Noica catre fiul sau, numita ,,Scrisoare catre Rafail".Ai un suflet bun Ioane,cum vrei sa pui tu pansament pe rani.Dumnezeu sa-ti rasplateasca pe masura.

Problema nu e ca unii credinciosi au si conceptii imprumutate fara sa stie din ecumenism, ci ca spun ca acestea sunt de fapt cele adevarate, ortodoxe. Si, in plus, cativa incearca sa le si impuna, mergand pana la contrarea celor ce expun invatatura ortodoxa.
Din cate imi dau seama nici nu se intelege bine care sunt conceptiile din ecumenism, astfel ca de fapt nici nu exista ecumenismul, poate doar la martori sau mormoni sa fie, in rest nimeni nu are aceste conceptii. Chiar si cei care spun ca toti din toate cultelele sunt la fel, diferentele intre culte sunt neimportante, invatatura ortodoxa e la fel de buna ca in alte culte, ba chiar cineva s-a si impartasit la catolici crezand ca nu e ceva negativ (MariS). Aceasta e de fapt invatatura ortodoxa, doar ortodoxistii vor sa o conteste.

Bun, de acord.
Acum acceptă şi tu frate (şi profesor dintâi al meu, într-ale ecumenismului - fără pic de ironie o spun), te rog, că pe lângă ce ai spus (şi nu te contrazic în ideea ta principală) tot la fel de adevărat este că unii dintre noi SCOTOMIZEAZĂ, ALEG din cuvintele Părinţilor doar ce le convine lor (îndeletnicire pătimaşă, eretică), doar acele pasaje care, RUPTE DIN CONTEXT, duc de fapt la ceartă între fraţii de credinţă.
Uneori ai dat citate din Părinţi şi din Scriptură pe post de bâtă sau, mă rog, de bâtişoară, bre! Valabil şi pentru fratele Antiecumenism.
Fii te rog atent la această scăpare, nu ţi-o spun în nume de rău.
Când noi facem trimiteri la Cuvântul lui Dumnezeu, e lucru specific Ortodoxiei să ţinem mereu cont de context precum şi de multe alte date din Istoria Bisericii, din Sfânta Tradiţie. Başca să ne asigurăm că suntem în oareşcare apropiere, măcar, de Duhul Iubirii, Duhul lui Hristos. (deşi te-ai putea supăra, îţi atrag atenţia la Pelerin care, aşa cum dovedeşte istoria postărilor lui, tocmai asta face: contextualizează, trimite la Patristică, trage cât poate spre Duhul Iubirii şi, mai departe, ... Doamne ajută! Că el, rebel cum îl bănuiesc, să mă ierte, se ţine protestant: asta e altă treabă, strict alegerea sufletului lui, una de expresie mai degrabă. Dar duhul, duhul pe care îl poartă e mai degrabă specific Ortodoxiei noastre, bre...; Nu remarcaşi?)

Pomeneai la un moment dat pe Sfântul Maxim. Te rog, frate, să revezi Cuvântul către Talasie, care te va învăţa mai bine decât, desigur, te-aş putea eu vreodată lămuri, cum e cu tâlcuirile şi interpretările astea ale noastre...

Eu stiu doar ce fac eu, nu sunt de acord cu toate cele spuse de cei ce mai scriu impotriva ecumensimului. Iar eu nu dau citate scoase din context, nici nu am cum pentur ca toate spuna acelasi lucru. Si in general ma refer la invatatura, nu la persoana.

Mai sunt unii pe aici pe forum care toată ziua o dau înainte cu confraţii catolici în sus, confraţii catolici în jos. Care "confraţi" catolici? ce, deja s-au definitivat manevrele ecumeniste de ne tot vorbesc despre "confraţii" catolici? Mai avem puţin şi începem şi aici pe forum să cântăm "we are one in the Spirit, we are one in the Lord".

E mai uşor, nu-i aşa?...
Hîm!.............................

Cuvântul "frate" are multe sensuri. Unul din ele este pentru acel om care se închină Domnului Iisus Hristos, nădăjduind în Mila Lui.

P.S. Ştiu şi eu diferenţele dintre mine, ortodoxul, şi Mihnea, de pildă, catolicul. Dar nu pun accent, până la isterie sau agorafobie, pe deosebiri. Ci mă ţin omeneşte, mai întâi omeneşte pur şi simplu, cât mă duce inima şi mintea, la asemănări. Chestie de gust, în definitiv... Sau, poate, straşnic test al credinţei.

Această aşa zisă acuză, care nu este în fapt o acuză, este făcută în general doar de câţiva utilizatori, ea nu este o chestie generală. Dincolo însă de promovarea unor stări, nu neapărat a unor învăţături, dubioase din punct de vedere ortodox, ceea ce mă surprinde totuşi nu este atât de mult ceea ce "combat" Cătălin sau antiecumenism, ci o stare în general de pasivitate şi de toleranţă faţă de ceea ce până nu cu mult timp în urmă era văzut în Biserica Ortodoxă ca fiind erezie, şi aşa mai departe. Pentru un ortodox, din punct de vedere autentic ortodox, nu este normală această stare de a te "bate cu palma pe burtă" împreună cu cei de alte credinţe, fie ele şi aşa zis "confesional creştine". Această atitudine laxistă, de toleranţă greşit înţeleasă, în care se trec cu vederea ceea ce din punct de vedere ortodox se considera ca fiind erezie şi cădere de la adevărata învăţătură a Bisericii şi chiar de la adevărata Biserică, această atitudine deci nu a fost specifică Ortodoxiei şi de fapt nu este specifică nici în ziua de azi nici Ortodoxiei şi nici ortodocşilor. Prin această toleranţă greşit înţeleasă, prin această pasivitate la agresiunile spirituale şi religioase ale heterodocşilor ori ale celor de alte religii practic nu se face decât să se inducă, cumva la nivel subconştient, că aşa este normal să stea lucrurile, că nu este nicio problemă, că nu este afectată credinţa cea adevărată, că Biserica Ortodoxă chipurile nu ar fi primejduită. Inclusiv aici pe forum este cât se poate de evidentă atitudinea de laxism, toleranţă prost înţeleasă, pasivitate şi nu este efect doar a stilului mai liber şi mai tolerant al acestui forum; este vorba pur şi simplu aproape de un non-combat, aşa ca stare generală, al ortodocşilor vizavi de eretici, sectanţi, heterodocşi, ceea ce repet, nu este ceva care să fi reprezentat vreodată Ortodoxia de-a lungul istoriei. Poate că unii ortodocşi nu au pregătire, poate că unii nu sunt convinşi sau au o credinţă de-asta câmpenească, poate că sunt victime într-o oarecare măsură a propagandei heterodoxe, dar chestia asta nu poate fi chiar la nivel general; uitaţi pe secţiunea despre catolicism, cât de puţini sunt de fapt implicaţi în a încerca măcar să combată pe "catolici"; în ceea ce mă priveşte, nici eu nu am lămurite multe lucruri, dar m-am băgat în anumite chestiuni poate, poate va veni cineva să vadă şi să intervină cu chestiuni cu adevărat lămuritoare, atât spre exemplu cu privire la purcederea Duhului, cât şi la primatul şi infailibilitatea papală, precum şi în cazurile agresiunilor istorice ale catolicismului împotriva Ortodoxiei, agresiuni care sunt trecute cu rea-credinţă chiar de către mulţi "ortodocşi" cu vederea. Toată această stare de nelămurire a problemelor, a diferendelor la nivel dogmatic şi istoric, toată această stare de falsă toleranţă, de pasivitate, de non-combat, (poate specifică rumânilor la nivel general pe undeva) toată această falsă "confrăţie" cu catolicii cu care ne tot aburesc unii pe aici, toată această "prietenie" în care se trece peste lucrurile sfinte, considerate de acum, în duh ecumenist, ca nemaiavând prea mare importanţă, că doar "we are one in the Spirit, we are one in the Lord", toate astea precum şi altele care au loc la nivele mai înalte ale societăţii arată de fapt o anumită pasivitate, poate lipsă de credinţă, poate închipuirea unor ortodocşi că ei îşi pot permite să negocieze şi să treacă cu vederea în lucrurile sfinte. Poate unii îşi închipuie că toate aceste manevre ei îşi pot permite să le facă, ori să le tolereze, aşa peste capul celorlalţi, şi chiar trecând peste sfintele dogme, peste sfintele învăţături, peste sfintele canoane, peste Sfintele Taine, peste în general cam tot ceea ce este sfânt în Ortodoxie; iar aceasta constituie, dincolo de faptul că este o manifestare eretică la nivel de practică (pentru că nu există doar erezii doctrinare), o agresiune subtilă la adresa Ortodoxiei în general şi la adresa ortodocşilor pentru care lucrurile sfinte nu sunt negociabile şi nu se vor negocia, nu pot fi şi nu vor fi trecute cu vederea.