| VladCat |
23.09.2012 23:18:32 |
De acord cu tine. Pesemne că amintirea lui Gafencu a jucat un rol în toată povestea asta și că Ioan s-a sfințit mai mult așa de moment ce Dumnezeu a îngăduit ca ea să se căsătorească. Mai e o chestie la care mă gândesc: tocmai fiindcă nu e doar o poveste despre Odiseu și Penelopa, reacția lui Ianolide ma gândesc că va fi avut și un alt tâlc. Căci oricât de mult am înțelege, omenește vorbind, decizia ei, eu cred că el era îndreptățit duhovnicește să își dorească să o audă cerându-și iertare. Sf. Luca al Crimeei spune că depărtarea întărește dragostea adevărată acolo unde este rugăciune. Pesemne că în toți acei ani de închisoare, Ianolide, care ființa la un înalt nivel duhovnicesc în iadul pe care trebuia să îl înfrunte, va fi petrecut în rugăciune și pt logodnica sa. Probabil în tot acest timp dragostea lui pt ea a sporit, pt că și el a sporit duhovnicește. Probabil că se aștepta ca ea, pe temeiul dragostei ipostatice pe care o învățaseră amândoi de la Gafencu (el mult mai bine), să petreacă în același chip ca el, ceea ce, oricât de mult ar îndreptăți-o circumstanțele, nu s-a întâmplat...ori mai bine zis s-a întâmplat doar până la un anumit punct...nu știu ce să zic...oricum tot ce putem discuta noi din mijlocul Bucureștiului sec 21 nu sunt decât palide închipuiri, cel mai probabil în mare măsură eronate, dacă nu prin literă atunci prin duh. Un lucru totuși cred că e oarecum clar: Deziluzia lui Ianolide care ieșise purificat din iadul închisorii nu avea cum să fie una pe care o putem compara cu evenimente din experiențele noastre ci mai degrabă un chip a ceea ce a simțit Dumnezeu din pricina căderii lui Adam...ori o fi ținut câtuși de puțin și de slăbiciunile lui omenești?....Dumnezeu știe.
|
