Asta cam sună a struguri acri.

:) Nu suna a striguri acri.
Continuam cu ce spunea Corinusha, frumusetea se stinge in fata unui caracter deficitar.
De asemenea am observat ca sunt unii baieti care au o parere de sine de autosuficienta, isi inchipuie ca daca au credinta si merg la biserica sunt buni de insuratoare si restul nu mai conteaza (caracter, mod de gandire, pregatire profesionala etc.) si asteapta luati la pachet. Si apoi se mira ca de ce sunt respinsi.

Ei, stii cum e, dorinta inlatura ratiunea si lasa loc liber imaginatiei..

Splendid zis!

100 % se stinge si nu mai poate fi reaprinsa :)
Iar caracterul potrivit, completeaza fizicul mai putin atragator

Ma bag un pic ca musca sau ca oaia ratacita, peste dialogul vostru. Expozitiunea: De cateva luni particip adesea la slujbe intr-o alta parohie decat cea din care fac parte; am gasit aici o comunitate placuta si calda, cu persoane de diferite varste, impreuna cu care merg uneori in pelerinaje. Biserica aceasta abunda de tineri si tinere, credinciosi pe care-i intalnesc de fiecare data acolo. Deci, la biserica intalnesti baieti credinciosi dar cred ca important e sa-l gasesti pe cel potrivit, cu care sa rezonezi in toate cele.
Intriga si desfasurarea actiunii la un loc: Acum, cred ca urmeaza sa-mi descarc trepidatiile sufletesti si sper sa nu se supere nimeni ca o fac aici, dar se potriveste cu subiectul. Nici nu prea stiu cum sa formulez deoarece e hilar si pueril pt varsta din buletinul meu...E vorba despre un tanar domn de la biserica; de cateva saptamani intre noi se petrece o idila muta. Il stiam din vedere, ca ii simteam privirea adeseori, insa l-am remarcat cu adevarat dupa ce s-a izbit accidental de mine intr-un loc larg, si-a cerut scuze dar tolomaca de mine n-a fost in stare sa articuleze niciun cuvant de raspuns. Ne privim pe furis, imi zambeste, la icoane sa ne inchinam mergem unul dupa altul, la plecare iesim in acelas timp, imi zambeste ca de ramas bun iar eu nu am suficienta prezenta de spirit sa pot avea vreo reactie. Ma simt exact ca la 14 ani. Nici macar numele lui nu-l stiu, dar mi-e deajuns ca-i stiu privirea blanda si surasul cald... Si nu stiu ce ar fi potrivit sa fac sau ce s-ar cuveni, am impresia ca mingea e la mine in fileu dar nu prea stiu ce sa fac cu ea. Mai mult, toate simtamintele acestea ale mele se ivesc in perioada in care intrebarile mele pentru Dumnezeu se refera la viata monahala. O fi situatia aceasta un raspuns de la El, o fi o incercare pentru mine...cu rugaciune si rabdare voi afla; si poate cu o doza de prezenta de spirit la momentul potrivit.
Punctul culminant si deznodamantul...in desfasurare.
Domnilor, voi ce ati astepta intr-o situatie similara? Domnisoarelor, voi cum ati proceda?

Probabil si el e la fel de timid/fricos ca si tine, probabil incearca un fel de aprobare din partea ta pentru o abordare mai directe.

Ai putea sa incepi prin a-i zambi, atunci probabil va incerca ceva mai mult.

Acum depinde si din ce motive te bate gandul spre viata monahala..

Eu zic să pui la cale şi tu o ciocnire întâmplătoare într-un loc larg.... dacă, deocamdată, în limbajul coliziunilor comunicaţi...!!

Buna remarca. Dupa atata planificare trebuie sa-l fi descurajat serios lipsa de reactie :)

Alin, cu siguranta el asteapta acea aprobare; dar asta ziceam, ca-s tolomaca la fazele astea si-mi ia mult sa fiu pe faza.
De ce viata monahala? Nu exista anume motive, e o chemare launtrica; si e ceva amplu de descris. Pe scurt, pana in prezent doar in perioadele de asceza m-am simtit implinita si cu adevarat fericita.
Mihail, de-as fi o buna regizoare...n-as fi doar spectator la viata mea.