...
 

cine spune ca e usor... esti amuzanta... inseamna ca nu cauti bine. ai rabdare...
stiu ca e foarte greu si e aiurea sa astepti pe cel care sa-ti respecte, inainte de toate, virturile. insa, sa stii de la mine ca, nici macar pentru cel care va accepta sa te astepte pana la casatorie nu poti baga mana in foc. oamenii isi arata adevarata lor fata in timp si in momentele de cumpana. la greu abia vezi pe cine ai alaturi. un partener e puternic prin modul in care poate depasi o situatie critica. atunci vezi cu adevarat de cine ai avut parte.
roaga-te si mergi cu nadejde inainte. ce-i al tau e pus deoparte. cu siguranta. niciodata nu e prea tarziu sa pui de un bun inceput. insa nici nu lasa sa treaca timpul pe langa tine. grabeste-te incet...
Doamne ajuta!

Din pacate in momentele de cumpana in viata ne dam seama ca suntem nimic fara Dumnezeu ...ajutor primesti dar ce oferi tu in schimb suflete? cam asta este tendinta mea de a gandi acum...iar referitor la el,cel care m-a ranit este un copil si maturitatea vine greu uneori ,eu iert foarte usor cu ajutor de Sus evident altfel ....problema este ce te faci cand durerea este mare si nu esti genul sa spargi,sa tipi sa faci cine stie ce grozavi si esti genul de plangi ...si plangi de simti ca ai facut-o pentru tot neamul nene ...stiu pare absurd ce spun poate .....uff grabeste-te incet .....teama ca o poti pati iar te inhiba si preferi sa muncesti ,sa citesti ,sa ignori varsta ,sa uiti uneori ...

Iubirea este invincibilă, e o lumină ce nu poate fi stinsă nici de dezamăgiri, nici de deziluzii, nici de neîncredere, nici de neînţelegerea omenirii.
Credinţa cu care mergem mai departe este mai puternică decât toate cele ; invincibilă , puternică, de neînvins. Este armura care ne fereşte de nedreptăţile vieţii.

Cea mai autentica,cea mai tainica,cea mai blanda si dezinteresata dragoste este,dragostea de mama.Nici o iubire nu se compara cu cea din partea parintelui fata de copilul lui.Poate ca,de aceia Dumnezeu a iubit atat de mult lumea.

Din păcate Ory, excepţile apar din ce în ce mai des, în goana asta nebună după cele materiale.

...
 

in astfel de cazuri pur si simplu nu ai ce face. doar sa te rogi. timpul este singurul care iti va vindeca rana... asta e. cunosc sentimentul, crede-ma. nimeni si nimic nu-ti poate alina durerea decat pe moment. insa trebuie sa platesti tribut, in timp. timp ce va trece in functie de tine. mai greu sau mai usor, mai mult sau mai putin... timpul este medic generalist...
Doamne ajuta!

Timpul este "medic generalist", cu o singură condiţie , să nu-l risipim , iar deznădejdia s-o îndepărtăm cât mai departe de noi, căci mult, mult rău ne face. Să ne adunăm pe noi înşine, lepădându-ne de împrăştiere.
Omul a fost făcut pentru viaţă şi pentru bucurie şi atât una cât şi cealaltă îi rămân în continuare accesibile prin harul lui Dumnezeu care vine , prin credinţă. Timpul este tămăduitor de ştim a-l folosi cu folos.

Prietenia după trup. . . ( Diadoh al Foticeii )
 

Prietenia după trup se desface foarte uşor când se găseşte o cât de mică pricină. Pentru că nu a fost legată cu simţirea Duhului. Dar în sufletul ce stă sub înrâurirea lui Dumnezeţ, chiar dacă s-ar întâmpla să se producă vreo supărare, totuşi legătura dragostei nu se desface dintr-însul. Căci aprinzându-se pe sine însuşi din nou de focul dragostei de Dumnezeu, îndată revine iarăşi la starea cea bună şi cu multă bucurie primeşte dragostea aproapelui, chiar dacă a fost ocărât sau păgubit mult de către acela pentru că acest suflet topeşte în dulceaţa lui Dumnezeu amărăciunea iscată de gâlceavă.

" Prietenia nu este o forma de dragoste. In timp ce dragostea are ca sursa partea cea neinteleasa a spiritului, prietenia izvoraste din ratiune, chiar daca, uneori patrunde adanc in fortele psihice ilogice."
Mi-o amintesc de pe undeva, citita de mult timp, dar, poate fi interpretata aceasta teorie, mai ales, din punct de vedere crestinesc.

Iubirea este atat de ciudata,atat de complicata, fie ea exprimata pentru Dumnezeu, pentru aproapele, pentru o pasiune, pentru un lucru, pentru o persoana care ti-a intors pe dos toata existenta, sau pentru partenerul de viata, ori pentru tine insuti.
Aproape in toate situatiile ea se caracterizeaza prin taina si negot, deopotriva, pentru ca intotdeauna ii asociem trasaturile, in egala masura, cu sentimentul in sine si cu partea fizica. De multe ori, aceasta parte fizica se poate caracteriza prin placerea in sine, chiar daca nu poate fi palpabila, o manifestam in mod palpabil, astfel capatand consistenta coordonarii partii emotionale, care este mult mai profunda decat placerea, este constiinta acesteia.
Deseori, cand am vazut in jurul meu oameni care-si inseala partenerul de viata, sau pe la televizor, mai ales cei care au si afirmat ca-si iubesc acest partener de viata, chiar daca-l si inseala, mi-am spus ; "Cum poti sa pretinzi ca-ti iubesti partenerul de viata si, in acelasi timp sa-l inseli?!". Mi se parea un non sens, o afirmatie de prost gust, negandita, nejudecata si neasumata.
Acum, insa, inteleg! Chiar poti sa-ti iubesti partenerul de viata, chiar daca la un moment dat tinzi sa-l inseli, este o diferenta in toata aceasta "aparenta" controversa. Ajungi sa-ti iubesti partenerul de viata mai mult decat pe oricine, sa te completezi cu acesta, sa se daruiasca in mod reciproc lumile fiecaruia, exterioara si interioara. Ajung sa cladeasca impreuna o lume unica, o lume formata din tot ceea ce-i reprezinta pe amandoi, o lume din iubire, respect, incredere, comunicare, defecte, tabu-uri, neputinte si toleranta. Dar, si o lume subtila de secrete si simtiri nevinovate, dar personale fiecaruia dintre parteneri. Astfel, dupa un timp, sau intr-un timp oarecare, apare o dorinta de pe nicaieri, de a cunoaste pe altcineva, putin, doar atat cat sa aduca un altfel de aport sufletului tau, poate unul minor, dar benefic. Exista multe cupluri care se complac intr-o existenta neechilibrata ,care fac anumite compromisuri, care nu-si rezolva anumite trasaturi negative ale relatiei si astfel apare, rabdarea si resemnarea unuia sau amandorura, sau apare tendinta de evadare...prin altcineva,altceva. Nu este vorba ca doresti sa-ti schimbi partenerul, ci, mai degraba poate fi vorba de o alta intelegere, de un moment sarac in posibilitatea de a-ti influienta viata, dar bogat in acumularea de noi energii, presupuse benefice.
Este foarte complicat, insa unii oameni nu doresc sa insele, nu doresc sa raneasca, doresc doar sa-si poata motiva si pe alte cai anumite emotii, anumite idei interioare in traseul acesta egoist al omului spre farmec si placere.
Ceea ce duce la adevarata inselare, este tocmai gandirea si judecarea limitata a unei astfel de posibilitati. Omul este incarcat de dorinte, care mai de care mai diverse si de ciudate, uneori, fiecare dupa caracterul propriu. Omul este invadat in plan fizic de influiente, de procese chimice si hormonale la nivelul propriului organism, omul este acaparat de tot felul de emotii determinate de vaz, auz, miros, dar si de unele sclipiri ciudate interioare. Dar, inainte de toate, omul este rational si, aceasta ar trebui sa ne faca mai constienti de diferenta dintre iubirea ca taina, sau ca negot.
Este greu sa lupti cu dorinta, cu ratiunea, si mai greu, insa ne-am putea usura viata daca am fi constienti ca o potentiala inselare poate aparea ca o flacara care piere prin propria intensitate, dar urmarile persista mult mai mult, la nivel moral, dar si social.
De ce ajungem sa inselam emotional? Pentru ca avem nevoie, uneori, insa de la atasamentul absolut constient si prevazator, pana la inselare este o cale lunga de compromisuri la nivel mental, dar si fizic.Este cumva firesc sa ne atasam si de altcineva, la un moment dat...poate ca nu este vorba decat de un moment justificat de multi factori,practic, invizibili care ne invadeaza complexitatea fiintei noastre, dar pana la inselare nu-i decat nesabuinta, neinfranare si nepasare. Poate ca, nici macar nu mai poate fi vorba de dorinta trupeasca, ci mai degraba de o implinire a neimplinirilor psihologice si fizice din viata de zi cu zi.
Mda!...m-am invartit in jurul cozii si tot nu am fost clara in ceea ce am vrut sa spun.De aceia tind eu sa ma expun pe sine, uneori...In realitate, toate ne apartin, gandirea si simtirea, crezamantul si infaptuirea.