|
Psalm 68 (4)
29 Sărac și cu durere sînt eu, mîntuirea Ta, Dumnezeule, să mă sprijinească.
De aici-nainte, grăiește schimbarea lucrurilor, dezlegarea robiei și întoarcerea celor robiți. Pentru aceasta și este scris deasupra Psalmul „întru sfîrșit, celor ce se vor schimba”, fiindcă au primit două schimbări împotrivnice: în Babilon, pocăindu-se, au luat slobozenia mai dinainte; iar după aceasta, turbîndu-se asupra Stăpînului, s-au osîndit cu robia cea desăvîrșită. Deci Psalmul mai-nainte le grăiește pe amîndouă. Iar „sărac și cu durere sînt eu” însemnează aceasta: Văzîndu-mă întru sărăcie și cercat în multe chipuri, m-ai învrednicit de a Ta mîntuire. Pentru aceasta: 30 Lăuda-voi numele Dumnezeului meu cu cîntare, Îl voi mări pe El întru laudă. Nu voi fi nemulțumitor, ci voi răsplăti darurile cu laude, prin povestirea facerilor de bine arătînd mărimea lui Dumnezeu celor ce nu o știu. 31 Și va plăcea Dumnezeului meu mai mult decît vițelul tînăr, ce-i răsar coarne și unghii. Și jerfa laudei Îi va fi Lui mai plăcută decît vițelul tînăr și gras, căruia de-abia îi răsar coarnele și unghiile. Vrednică de plîns este nelegiuirea Iudeilor, care nu voiesc a vedea și a cunoaște pruncimea slujbei Legii, măcar că cei robiți în Babilon se făgăduiau a lăuda pe Dumnezeu după întoarcere fără jertfe sîngeroase și arderi de tot, fiindcă mai dulce și mai plăcută lui Dumnezeu este cîntarea de laudă. Dar să lăsăm de această dată mustrarea Iudeilor și să mergem spre tîlcuire: 32 Vadă săracii, și să se veselească! Toți cei ce cad - zice - întru asemenea rele să ia de la noi pricină de bună nădejde. Căutați pe Dumnezeu, și va fi viu sufletul vostru! Lîngă acestea, îi sfătuiește să ia mîntuire prin nădejdea către Dumnezeu și prin rugăciune. 33 Că a auzit pe cei săraci Domnul, și pe cei în obezi ferecați ai Săi nu i-a defăimat. Văzînd sărăcia, a primit cererea noastră și a dezlegat legăturile robiei celor „ferecați în obezi”. 34 Laude-L pe Dînsul cerurile și pămîntul, marea și toate cîte se tîrăsc într-însa! Zice: Chem toată zidirea spre împărtășirea cîntării de laudă, că nu ajunge limba omenească să povestească dumnezeieștile daruri. 35 Că Dumnezeu va mîntui Sionul, și se vor zidi cetățile Iudeii, Și Îi aduc Lui laudă, mai-nainte văzînd Sionul strălucit și vestit, și cetățile Iudeii, acum pustii, luîndu-și buna-norocire dinainte. Așa, după înnoirea cetăților, mai-nainte vestește și mulțimea locuitorilor: și vor locui acolo și-l vor moșteni pe dînsul. Cei ce acum își dobîndesc întoarcerea - zice - își vor zidi cetățile și vor locui întru dînsele. Și nu numai ei singuri, ci și copiii lor și nepoții, că a adăugat: [COLOR=windowtext]36 Și sămînța robilor Tăi îl va stăpîni pe el,[/COLOR] Și, de vreme ce pentru nebunia asupra Mîntuitorului aveau să pătimească pierzarea cea cu totul desăvîrșită, după cuviință a pus într-acest fel sfîrșitul Psalmului: și cei ce iubesc numele Tău vor locui într-însul. Căci, după dumnezeiescul Apostol: „Nu toți cei ce sînt din Israil sînt Israil, nici fii ai lui Avraam pentru că sînt sămînță a lui”. Și împreună-glăsuiesc cu acestea și graiurile proorocești: „De ar fi numărul fiilor lui Israil ca nisipul mării, doar rămășița lui se va mîntui.” Aceasta a zis-o și Fericitul David: „Cei ce iubesc numele Tău vor locui într-însul”, că - după Cruce și după turbarea aceea - s-au izgonit ei ca niște cîini, iar cei ce Îl iubesc pe El s-au sălășluit în Sion, aducîndu-I jertfa laudei. |
Psalm 69
TÎLCUIREA PSALMULUI 69 Întru sfîrșit, lui David, spre aducerea aminte, ca să mă mîntuiască pe mine Domnul. Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte, Doamne, ca să-mi ajuți mie grăbește! Sînt înconjurat - zice - cu multe primejdii de tot felul, pentru care cer să mi se dea grabnic ajutor. 2 Să se rușineze și să se înfrunteze cei ce caută sufletul meu! Să greșească - zice - de la scopul lor cel fără de lege cei ce doresc a mea junghiere, și să dobîndească de aici rușinea. Întoarcă-se înapoi și să se rușineze cei ce-mi voiesc mie rele! În loc de: Nu numai că se vor da pămîntului, dar vor ieși din viața aceasta în taină, cu rușine, aceia care au măiestrit cele cumplite asupra unora ce viețuiesc cu bună-credință. Aceasta o zice și prin cele de aici înainte: 3 Întoarcă-se îndată, rușinîndu-se, cei ce-mi grăiesc mie: Bine, bine! Afară de aceștia, să se întoarcă în fugă cu rușine și cei ce se bucură de relele mele, văzînd a mea schimbare. 4 Să se bucure și să se veselească de Tine toți cei ce Te caută pe Tine, Dumnezeule, și să zică pururea „Mărească-Se Domnul!” cei ce iubesc mîntuirea Ta. Acest „Doamne” nu este pus în Exapla. Și zice: Umple pe îndrăgitorii Tăi de toată îndulcirea și veselia, ca să dănțuiască lăudînd facerile Tale de bine. 5 Iar eu sărac sînt și mișel, Dumnezeule, ajută-mi! În loc de: Iar eu sînt lipsit de dreptatea celor ziși mai-nainte și trăiesc cu sărăcie, neavînd bogăția faptei bune. 6 Ajutorul meu și izbăvitorul meu ești Tu, Că a Ta purtare de grijă am dobîndit. Doamne, nu zăbovi! Sîrguiește-Te în grabă și nu mai întîrzia cererea! Pentru aceasta nu se roagă numai David, ci și toată ceata Sfinților. |
Psalm 70
TÎLCUIREA PSALMULUI 70 Psalmul lui David, al fiilor lui Ionadav și al celor ce s-au robit mai întîi, nescris deasupra la Evrei. Spre Tine, Doamne, am nădăjduit, să nu mă rușinez în veac. Zice: Să nu mă înșel de nădejdea mea, căci aștept al Tău ajutor, nici să mă fac de ocară mai mult. Primii aduc rugăciunea aceasta pentru cei ce i-au robit pe dînșii, iar ceilalți - pentru dracii cei răi și vicleni. 2 Întru dreptatea Ta izbăvește-mă, și mă scoate, Te rog - zice - să judeci între mine și Babilonieni și să scoți cu dreptate hotărîrea asupra acelora, că așa mă voi izbăvi de robia lor. pleacă spre mine urechea Ta și mă mîntuiește! 3 Fii mie, Dumnezeule, scutitor și spre loc de scăpare, ca să mă mîntuiești, că întărirea mea și scăparea mea ești Tu. Zice: Pe Tine Te am apărător, și cetate tare și turn întemeiat, primește cu milostivire rugăciunea mea! Și, precum am arătat mai sus, acestea s-au zis către amîndouă fețele, adică celor bine-credincioși și fiilor darului, încă și către cei ce de atunci și pînă în vremea de acum se abat de la rău și se lipesc de cele bune. Că aceasta voiește să zică prin cele de aici înainte: 4 Dumnezeul meu, izbăvește-mă din mîna păcătosului, din mîna călcătorului de lege și a celui ce face strîmbătate. Te rog pe Tine - o Stăpîne! - să mă slobozești de silnicia celor ce trăiesc întru răutate și păgînătate. 5 Că Tu ești așteptarea mea, Doamne Doamne, nădejdea mea din tinerețile mele. Norodul cel dintîi numește „tinerețe” vremea din zilele marelui Moisi - cînd a dobîndit slobozenia, după ce robiseră prea-multă vreme Egiptenilor - și zice: De atunci am avut nădejdile spre Tine și aștept al Tău ajutor. Iar norodul cel nou zice „tinerețe” înnoirii pe care a dobîndit-o prin baia nașterii de a doua oară. 6 Întru Tine m-am întărit din pîntece, din mitrasul maicii mele Tu ești acoperitorul meu. „Naștere” și prăsire numește ieșirea din Egipt. Și Dumnezeul tuturor ne învață aceasta, prin prea-dumnezeiescul Iezechil, cînd mustră păgînătatea Ierusalimului și zice: „Tatăl tău este Amoreu, iar mumă-ta Heteancă”, adăugînd: „În ziua în care te-ai născut, buricul tău nu s-a tăiat, și cu sare nu te-ai sărat și cu apă nu te-ai spălat spre mîntuire.” Că - de vreme ce buricul este ca o rădăcină pruncului, că prin acela se crește și se hrănește, iar Israil avea sădită întru sine păgînătatea Egiptenilor și după ieșirea din Egipt - după cuviință a zis: Nu ți s-a tăiat buricul, căci tot din pîntecele maicii tragi hrana, și petreci întru meșteșugirile mai dinainte. Deci, rugîndu-se lui Dumnezeu, ceata celor bine-credincioși zice: De demult, dintru început am avut nădejdea către Tine. 7 Întru Tine este lauda mea pururea, În loc de: Lăudîndu-Te și slăvindu-Te totdeauna pe Tine, m-am făcut strălucit prin purtarea Ta de grijă. ca o minune m-am făcut multora, După acea strălucire, m-am schimbat mult, încît cele pentru mine au fost socotite de cei mulți ca o minune și semn. și Tu ești ajutorul meu cel tare. Iar eu aștept ajutorul Tău. 8 Să se umple gura mea de lauda Ta, ca să laud slava Ta, toată ziua mare cuviința Ta. După ce ai schimbat reaua-norocire ce zăcea asupra mea, pornește limba mea ca să pot aduce Ție cîntarea de laudă totdeauna. Fiindcă pe acest „toată ziua”, Simmah l-a zis: „în fiecare zi”. 9 Să nu mă lepezi în vremea bătrînețelor mele, cînd va lipsi vîrtutea mea să nu mă părăsești pe mine. Te rog - zice - să dobîndesc purtarea de grijă de care m-am îndulcit în tinerețe, și să nu fiu lipsit de ea nici la bătrînețe. Că - de vreme ce a numit „tinerețe” ieșirea din Egipt - numește „bătrînețe” vremea robiei în Babilon, fiindcă multă vreme a trecut la mijloc. 10 Că au zis vrăjmașii mei mie, și cei ce păzeau sufletul meu s-au sfătuit împreună, 11 zicînd: Dumnezeu l-a părăsit pe dînsul, goniți-l și-l prindeți pe el, că nu este Cel ce îl izbăvește. Zice: Văzîndu-mă gol de a Ta purtare de grijă, toți vrăjmașii mei se pun, și saltă asupra primejdiilor mele și mă înfășoară cu rele de multe feluri, batjocorindu-mă că sînt trecut cu vederea de tot. Pentru care mă rog: 12 Dumnezeul meu, să nu Te depărtezi de la mine, Dumnezeul meu, spre ajutorul meu ia aminte! Deci: Grabnic dă-mi ajutorul Tău și nu mă pune departe de a Ta purtare de grijă. Iar „a Se depărta de la dînsul” nu zice pentru ființa lui Dumnezeu, că El este de față pretutindeni și tuturor le stă de față, ci pentru purtarea de grijă și lucrarea ajutorului. 13 Să se rușineze și să lipsească cei ce clevetesc sufletul meu, Iar Simmah a zis așa: „Să se rușineze și să se cheltuiască cei ce se pun împotriva sufletului meu.” Adică: Să se greșească de ale lor apucări, și să culeagă de aici rușinea și să se facă deșerți cei ce măiestresc cu nedreptate pierzarea mea. să se îmbrace cu rușine și cu înfruntare cei ce caută cele rele mie! Prea-de ocară și cu totul de rîs să se facă cei ce mă înfășoară cu toate felurile de rele. 14 Iar eu pururea voi nădăjdui spre Tine Pentru că, văzîndu-le pe acestea făcîndu-se, mă voi întări întru nădejde spre Tine. și voi adăuga toată lauda Ta. Și voi aduce Ție cu mult mai multă cîntare de laudă. 15 Gura mea va vesti dreptatea Ta, toată ziua - mîntuirea Ta, Nu voi înceta povestind această dreaptă hotărîre a Ta, învățîndu-i pe toți cum, judecînd între mine și neprietenii mei, m-ai izbăvit de robia acelora. că nu le-am cunoscut din cărți. |
Psalm 70 (2)
16 Intra-voi întru puterea Domnului.
Iar Simmah zice așa: „Că nu știu să le număr. Veni-voi întru puterea Domnului.” Fiindcă făgăduise să povestească dreptatea lui Dumnezeu și mîntuirea făcută spre dînsul, dar făgăduința era mai mare decît puterea omului, după cuviință a adăugat: „Nu știu să le număr.” Fericitul David a zis aceasta și în Psalmul 39, că - după: „Multe ai făcut Tu, Doamne Dumnezeul meu, minunile Tale, și gîndurilor Tale nu este cine să se asemene Ție” - a adăugat: „Vestit-am și am grăit, înmulțitu-s-au mai mult decît numărul.” Deci aceasta zice și aici: Nu știu să le număr, pentru că firea mea nu a primit asemenea scripturi și învățături, dar voi intra întru puterea Domnului și, pe cît este cu putință firii omenești, voi aduce cîntarea de laudă. 17 Doamne, aduce-mi-voi aminte de dreptatea Ta numai. 18 Dumnezeul meu, învățatu-m-ai din tinerețile mele, Văzînd dreptatea Ta spre mine, Te laud pe Tine - o Stăpîne! - pomenind poruncile Tale, că pe acestea m-ai învățat din pruncie. Și de aici este arătat că numește „tinerețe” vremea din zilele marelui Moisi, că prin acela s-a dat Legea, precum peste noi, cei din neamuri, darul a venit prin iconomia Unuia Născut Fiului lui Dumnezeu. și pînă acum voi vesti minunile Tale. 19 Și pînă la bătrînețe și căruntețe, Dumnezeul meu, să nu mă părăsești, Eu voi învăța - zice - facerile Tale de minuni pe cei ce nu le știu, iar Tu - Acela ce dintru început ai fost numit Dumnezeul meu - învrednicește-mă de-a pururea de purtarea Ta de grijă. pînă voi vesti brațul Tău la tot neamul ce vine, David mai-nainte vestește cu proorocie cele ce vor să fie, și numește „bătrînețe” sfîrșitul Legii, care s-a făcut după venirea Stăpînului Hristos. Și mai luminat ne învață aceasta Fericitul Pavel, vorbind pentru Așezămîntul cel Nou, și zice așa: „Iar zicînd «nou», a învechit pe cel dintîi, și cel învechit și îmbătrînit este aproape de pierzare.” Deci și aici, cu proorocie, îi învață să zică pe cei din Babilon: „Pînă la bătrînețe și căruntețe, Dumnezeul meu, să nu mă părăsești.” Apoi, arătînd ce numește „bătrînețe”, a adăugat: „Pînă ce voi vesti brațul Tău la tot neamul viitor.” puterea Ta și dreptatea Ta, Dumnezeule. Iar „neamul ce vine” este cel de după înomenirea Unuia Născut Fiului lui Dumnezeu, cînd s-a alcătuit Biserica neamurilor, care a primit propovăduitori din Iudei pe Sfințiții Apostoli. Pentru neamul acesta zice și întru Psalmul al douăzeci și unulea: „Se va vesti Domnului neamul ce vine, și vor vesti dreptatea Lui norodului ce se va naște.” Așadar alt norod este acesta, afară de cel iudaic, de care Proorocul nu a zis: „s-a făcut”, ci: „se va naște”. Deci zice și aici: „Să nu mă părăsești, pînă cînd voi vesti brațul Tău la tot neamul ce vine, puterea Ta și dreptatea Ta.” Acestea se aseamănă cu proorocia Patriarhului Iacov: „Nu va lipsi domn din Iuda, nici povățuitor din coapsele lui, pînă cînd va veni Acela căruia Îi este gătit, și El este așteptarea neamurilor.” 20 Dumnezeule, pînă la cele înalte sînt măririle pe care le-ai făcut mie. Iar Achila și Simmah au zis așa: „Dumnezeule, pînă la înălțime sînt măririle pe care le-ai făcut”, în loc de: Înalte și mari sînt cele făcute de Tine - o Stăpîne! - și puternice să înduplece pe toți să Te numească pe Tine „Preaînalt”. Dumnezeule, cine este asemenea Ție? Nimeni - zice - nu poate să se potrivească și să se asemene Ție, căci îi covîrșești pe toți, și cu firea, și cu puterea și cu toate bunătățile. De aici încolo, mai-nainte vestește întoarcerea Iudeilor: Cîte ai arătat mie, necazuri multe și rele, și, întorcîndu-Te, m-ai înviat După ce m-ai dat - zice - la toate felurile de primejdii pentru nelegiuirile făcute de mine, m-ai întors iarăși la viață. și din adîncurile pămîntului m-ai scos. Mi se pare - zice - că m-am născut a doua oară, după ce m-am izbăvit de atîtea primejdii afară de socoteala omenească. Cineva ar fi putut zice că acestea s-au spus și de către fața firii omenești, căci din adîncurile pămîntului a scos-o pe dînsa Cel ce S-a pogorît în cele mai de jos părți ale pămîntului, adică Dumnezeu din Dumnezeu, Cel ce pentru noi a voit să Se facă om. Aceasta a zis-o Dumnezeu și prin Iezechil: „Voi deschide mormintele voastre și vă voi aduce înapoi din Babilon”, adică: Voi dezlega deznădăjduirea omenească și vă voi dărui întoarcere, afară de nădejdile vrăjmașilor. 21 Înmulțit-ai peste mine mărirea Ta, și, întorcîndu-Te, m-ai mîngîiat și din adîncurile pămîntului iarăși m-ai scos. Iar Simmah zice așa: „Vei crește mărirea mea și mă vei înconjura cu mîngîierea…”, iar celelalte le-a tălmăcit asemenea. Și zice: Prin purtarea de grijă împrejurul meu, se va arăta bunătatea Ta. 22 Că eu mă voi mărturisi Ție întru noroade, Doamne, Zice: Nu voi înceta povestind darurile Tale, învățîndu-i pe cei ce nu le știu. Și ni se cuvine a însemna că aici a pomenit noroade multe, care - după înomenirea Mîntuitorului nostru - au dobîndit mîntuirea prin propovăduitorii Iudei. întru unelte de cîntare - adevărul Tău. Dumnezeule, cînta-voi Ție întru alăută, Sfîntul lui Israil. Voi folosi încă și obișnuitele organe, țesînd cîntarea de laudă. 23 Bucura-se-vor buzele mele cînd voi cînta Ție și sufletul meu, pe care l-ai mîntuit. 24 Și încă și limba mea toată ziua va cugeta dreptatea Ta, cînd se vor rușina și se vor înfrunta cei ce caută mie cele rele. Totdeodată, mai-nainte grăiește pieirea Babilonului, ce s-a făcut de Chirus Persul[COLOR=#800080][1][/COLOR], și chemarea înapoi a Iudeilor. Și zice: După ce se vor prăpădi aceia, eu voi dobîndi întoarcere și voi dănțui, bucurîndu-mă și veselindu-mă, lăudînd facerile Tale de bine și cugetînd neîncetat la legile Tale. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Cirus III Cel Mare (559-529), împărat Persan. Perșii cuceresc Babilonul în anul 539 înainte de întruparea Mîntuitorului Hristos, iar un an mai tîrziu Cirus îi liberează pe Iudei, îi ajută să se întoarcă acasă, înapoiază cele 5400 de obiecte de aur și argint răpite de Nabucodonosor din Biserică și poruncește refacerea Bisericii lui Dumnezeu din Ierusalim (vezi Cartea întîi al lui Ezdra, 1:1-4). Este unealtă a lui Dumnezeu, Care zice: „Eu Însumi îi spun lui Cirus «păstorul Meu»” (Isaia, 44:28). |
Psalm 71
TÎLCUIREA PSALMULUI 71 Despre Solomon. Că Psalmul pus înainte nu i se potrivește nicidecum lui Solomon socotesc că vor mărturisi și Iudeii, dacă vor voi să zică adevărul, și cu atît mai mult ucenicii credinței noastre. Întîi, că Solomon n-a stăpînit „marginile pămîntului”, nici n-a luat bir de la cei „de la apus” sau „de la răsărit”. Apoi, om fiind și trăindu-și vremea măsurată cu firea, a primit sfîrșitul vieții, și nu bine-lăudat[COLOR=#800080][1][/COLOR], iar Psalmul îl arată pe cel proorocit „mai vechi decît soarele și decît luna”, așa cum ne va învăța mai cu de-adinsul tîlcuirea graiurilor. Dar deasupra-scrierea nu este totuși nepotrivită, ci se potrivește luminat Mîntuitorului, că „solomon” se tîlcuiește: „pașnic”, după cum ne învață arătat Istoria Paralipomenilor, că zice Dumnezeu către David, prin Natan: „Solomon este numele lui și pace voi da în zilele lui.” Numirea aceasta o are și Stăpînul Hristos, și strigă Pavel, marele propovăduitor al adevărului: „El este pacea noastră, Care a făcut pe cele două una și peretele din mijloc al gardului l-a stricat.” Însuși Domnul zice Sfințiților Apostoli: „Pacea Mea o dau vouă, pacea Mea o las vouă.” Deci Psalmul mai-nainte vestește Împărăția Lui, și pacea făcută de Dînsul și mîntuirea neamurilor. Și - de vreme ce este și Dumnezeu, și om, una fiind de-a pururea, iar cealaltă luînd-o la Sine pentru noi - proorocia ne învață pe amîndouă și zice că El are stăpînirea peste toate ca Dumnezeu, iar ca om - de la Tatăl Său. Dumnezeule, judecata Ta dă-o Împăratului, și dreptatea Ta Fiului Împăratului! Stăpînul Hristos este și Împărat, și Fiu de Împărat, pentru aceea Îl cheamă așa proorocia pe Dînsul. Iar Patriarhul Iacov Îl numește „leu” și „pui de leu”: „Pui de leu, Iuda, din odrasla mea fiul meu te-ai suit. Culcîndu-te, ai adormit ca un leu și ca un pui de leu. Cine îl va scula pe el?” El este nu numai Împărat, ci și Fiu al Împăratului, pentru că S-a născut ca Dumnezeu din Dumnezeu-Împăratul a toate, iar ca om are strămoș pe Împăratul David. Deci Lui se roagă proorocescul cuvînt să I se dea dreptatea, învățîndu-ne și pricina: 2 Să judece pe norodul Tău întru dreptate și pe săracii Tăi întru judecată. Adică îi va slobozi de robia răului tiran pe cei ținuți cu sărăcia păcatului, judecîndu-i cu dreptate și pe ei, și pe acela. 3 Să ia munții pace și dealurile dreptate. Aceasta este facere de față, arătînd schimbarea tuturor. Așa a zis și cînd povestea ieșirea norodului: „Munții au săltat ca berbecii, și dealurile - ca mieii oilor.” Și în toate acestea vedem schimbarea „munților” și a „dealurilor”, că - în locul păgînătății ce se urma întru dînsele de demult - cei ce au îmbrățișat viața îngerească[COLOR=#800080][2][/COLOR]rodesc dreptatea Evangheliei și, solind pentru oameni, lucrează împăcările dumnezeiești. 4 Judeca-va pe săracii norodului, și va mîntui pe fiii săracilor și va smeri pe cel clevetitor. După cuviință s-a chemat diavolul „clevetitor”, că și pe Dumnezeu L-a clevetit, zicînd că pentru pizmă a oprit El împărtășirea pomului. Și asupra lui Iov a rostit aceleași cuvîntări mincinoase, zicînd: „Au doar în dar cinstește Iov pe Dumnezeu? Atinge-Te de toate pe care le are, și Te va blestema în față.” Pe acesta l-a numit Proorocul întru al optulea Psalm „vrăjmaș” și „izbînditor”, iar aici „clevetitor”, și pe acesta zice că l-a smerit și l-a surpat Stăpînul, iar pe cei tiranisiți de dînsul i-a învrednicit de slobozenie și de mîntuire. 5 Și va rămîne cu soarele și mai-nainte de luna neamului neamurilor. Cel ce le va face pe toate acestea nu are nici început de zile, nici sfîrșit al vieții (ca să zicem apostolește) fiindcă – zice - S-a născut din Tatăl mai-nainte de „luna neamului neamurilor”, adică cu nenumărate neamuri mai-nainte de zidire, și „va rămîne împreună cu soarele”, în loc de: Va avea ființă pururea fiitoare. Căci, neaflînd altă icoană mai îndelung stătătoare, a alăturat cu soarele schimbarea lucrurilor de la întuneric către lumină, știindu-l vestit și făptuitor al vremilor și al zilelor, așa cum Însuși Stăpînul Hristos S-a numit „Soare al dreptății”. 6 Pogorî-Se-va ca ploaia pe lînă și ca picătura ce pică pe pămînt. Prin aceasta ne-a arătat vădit nașterea omenească a Mîntuitorului, ce s-a făcut fără sunet și foarte cu liniște și cu taină. Că - precum lîna, primind ploaia, nu face nici un sunet, iar picăturile de rouă, căzînd pe pămînt, nu dau nici o simțire auzurilor - așa s-a făcut și zămislirea Stăpînului, nesimțind-o nici logodnicul[COLOR=#800080][3][/COLOR]ce împreună-locuia; astfel încît, după zămislire, bănuind necuvioșie și nerînduială, el a voit să o lase pe dînsa[COLOR=#800080][4][/COLOR]în taină, dar s-a învățat prin Înger că nașterea este duhovnicească, iar nu omenească. |
Psalm 71 (2)
7 Răsări-va în zilele Lui dreptatea
Iar lucrurile mărturisesc cuvintelor, pentru că - izbăvindu-se firea oamenilor de păgînătatea dinainte - aceștia s-au învățat buna-credință. Și, chiar dacă oarecari din credincioși nu petrec după legile evanghelicești, sînt zeci de mii mai presus de număr - și între ostași, și între proști[COLOR=#800080][5][/COLOR], și între cetățeni[COLOR=#800080][6][/COLOR], și între țărani - care fac multă purtare de grijă pentru fapta bună. și mulțimea păcii, pînă ce se va lua luna. Că, de demult, toparhiile (adică stăpînirile pe alocuri) și împărățiile peste fiecare limbă și neam nu puteau să dobîndească darul păcii, fiind despărțite și ticăloșite cu desele războaie, pentru că totdeauna duceau viața într-armată și purtătoare de arme. Pentru războaiele acestea au scris mulți, și din Romani, și din Elini; încă și Istoriile Împăraților și ale Macabeilor ne învață cîte rele pricinuiau toparhiile. Apoi, după înomenirea lui Dumnezeu și Mîntuitorului nostru, acelea au încetat să mai fie, și lumea noastră e stăpînită de o singură împărăție, prin care urmează pacea, dînd vîrtute dumnezeieștii propovăduiri. Iar acest „pînă se va lua luna” e pus în loc de: „în toată vremea vieții de acum”, că este de prisos a vorbi pentru vremea ce va să fie, întru care va urma pacea adevărată. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Măcar că a fost cel mai înțelept om al vremii sale, Împăratul Solomon a călcat legămîntul cu Dumnezeu și a ridicat jertfelnice idolilor, de dragul multelor sale femei de alt neam. Dar, pentru buna-credință a tatălui său David, Dumnezeu nu a pierdut împărăția lui Solomon în timpul vieții acestuia, ci a fiului său, Ieroboam. [COLOR=#800080][2][/COLOR]Iarăși: monahii. [COLOR=#800080][3][/COLOR]Sfîntul Iosif [COLOR=#800080][4][/COLOR]Pe Maica Domnului. [COLOR=#800080][5][/COLOR]„Proști” – aici: „simpli”, „umili”: [COLOR=#800080][6][/COLOR]orășeni |
Psalm 71 (3)
8 Și va domni de la mare pînă la mare
În loc de: Va domni peste toate marginile lumii. Că - de vreme ce margine a pămîntului sînt noianurile cele mari și ne-înotate, care se numesc „atlantice”, adică oceanul despre apus și despre răsărit - după cuviință a arătat că stăpînirea lumii se înconjură de mările dinafară. Iar stihul următor a arătat acest lucru mai descoperit: și de la rîuri pînă la marginea lumii. „Rîu numește Iordanul, întru care, botezîndu-Se, Stăpînul a fost mărturisit de Tatăl că El este Fiul Lui cel iubit, întru Care bine a voit. Și de atunci - zice Evanghelistul - a început Iisus a propovădui și a zice: «Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor!» De aceea și proorocia spune că «va stăpîni de la rîu pînă la marginile lumii»”. Apoi, face arătat acest lucru și într-alt chip: 9 Înaintea Lui vor cădea Etiopii, și vrăjmașii Lui țărîna vor linge. 10 Împărații Tarsisului și ostroavele daruri vor aduce, împărații Arabilor și Savva daruri vor aduce. Și Fericitul Isaia, și minunatul Iezechil pomenesc Tarsisul sau cetatea Carhidoniei, care este cea dintîi stătătoare și port al Libiei. Iar Savva este neam etiopenesc. Libienii (care se numesc și Africani) țin părțile de apus ale lumii, Etiopii - pe cele despre răsărit și miazăzi, Arabii - uscatul din mijloc, iar ostrovenii - uscaturile de prin mijlocul mării. De aceștia a zis că vor cădea înaintea Lui și Îi vor aduce închinăciune, ca unui Dumnezeu, și daruri, ca unui Împărat, iar vrăjmașii se vor supune sub blestemele făcute împotriva șarpelui: „Vei umbla pe pieptul tău și pe pîntece, și pămînt vei mînca întru toate zilele vieții tale.” Iar vrăjmași ai Dumnezeului și Mîntuitorului nostru sînt prea-răii draci, asupra cărora ne-a dat stăpînire a călca, peste șerpi și peste scorpii. Și - de vreme ce a pomenit numai trei sau patru neamuri, arătînd umbrit și acoperit schimbarea tuturor neamurilor - acum face cuvîntul mai descoperit: 11 Și se vor închina Lui toți împărații pămîntului, Unii - de bună voie, încă în viața de acum, iar toți ceilalți - după învierea de obște, că - după cum zice dumnezeiescul Apostol - „nu vedem încă pe toate supuse Lui, ci atunci se va pleca Lui tot genunchiul, al celor cerești, și al celor pămîntești și al celor de dedesubt.” toate neamurile vor sluji Lui. Acestea se potrivesc proorociei Patriarhului Iacov, care zice că El este „așteptarea neamurilor”. Și vedem sfîrșitul ei, că nu este vreun neam care să nu fi auzit propovăduirile evanghelicești, ci întru fiecare neam sînt cei ce au primit strălucirea cunoștinței de Dumnezeu. 12 Că a izbăvit pe săracul de la cel puternic și pe mișelul, căruia nu-i era lui ajutor. 13 Milă Îi va fi de sărac și de mișel, și sufletele săracilor va mîntui. Și toți se vor închina Lui, izbăvindu-se de amara tiranie a diavolului, că pe acesta l-a numit „puternic”; iar „sărac” - firea omenească, ce era pustie de Dumnezeu. Iar într-alt fel, Dumnezeu îi împilă, și îi strînge pe cei silnici cu dumnezeieștile Sale legi, și îi spăimîntează cu îngrozirile gheenei și îi face să le fie milă de săraci. Că aceasta a și adăugat: 14 De camătă și de nedreptate va izbăvi sufletele lor, „Camătă” a numit iubirea de argint, că așa o numește și Legea Veche: „camăta și lăcomia nu va lua”. Deci zice: Va îndupleca pe cei ce se bucură de nedreptate și de lăcomie să aibă milostivire și iubire de oameni. și cinstit va fi numele Lui înaintea lor. Cinstit - zice - va fi la toți și slăvit. |
Psalm 71 (4)
12Și va fi viu, și se va da Lui din aurul Arabiei,
În loc de „Arabiei”, ceilalți tălmăcitori au pus: „Savvei”. Însă și una, și alta, mai-nainte vestește darurile care se aduc Lui de la toți împărații și barbarii. Iar „va fi viu” înseamnă: De-a pururea va rămîne și va fi viu. și se vor ruga pentru Dînsul totdeauna, toată ziua bine Îl vor cuvînta pe Dînsul. Și neîncetat Îl vor lăuda pe Dînsul, vor lăuda și pe Tatăl Lui, printr-Însul luînd pricinile cîntării de laudă, pentru că acest „se vor ruga pentru Dînsul” se aseamănă cuvîntului apostolesc care zice: „Mulțumesc Dumnezeului meu prin Iisus Hristos, prin Care am dobîndit aducere către Tatăl.” Deci, prin Hristos, toți se vor ruga Tatălui și Îl vor lăuda pe El pentru bunătățile făcute către dînșii de Fiul. Îl vor lăuda încă și pe Fiul, ca cei ce de la Dînsul au primit acestea. 13Fi-va întărire pe pămînt peste vîrfurile munților. El - zice - va întări, și va propti pe cei ce au crezut întru Dînsul și îi va arăta înalți și ridicați sus, ca cei ce stau întru vîrfurile munților. Încă și Domnul a zis aceasta ucenicilor Săi: „Nu poate cetatea să se ascundă stînd deasupra muntelui, nici nu aprind făclia și o pun pe dînsa sub obroc, ci în sfeșnic, ca să lumineze tuturor celor din casă.” Prea se va înălța mai presus decît Libanul rodul Lui. Fiindcă a vorbit de munții cei înalți, după cuviință a adus în mijloc pomenirea Libanului, fiindcă este mai prea-înalt decît munții Palestinei. Și zice că învățătura Lui, și descoperitorii și propovăduitorii acesteia se vor face mai înalți și mai strălucitori decît Libanul. Și vor înflori din cetate ca iarba pămîntului. Deci credincioșii Lui vor odrăsli rodul acesta, iar Iudeii, ce n-au crezut, se vor asemăna ierbii ce răsare și îndată se strică și piere. 17 Fi-va numele Lui binecuvîntat în veci, mai-nainte de soare rămîne numele Lui. Acest „binecuvîntat” nu se află la nici un tălmăcitor, nici în Exapla, nici la Evrei. Prin prepoziția „mai-nainte” arată că El este mai de demult decît soarele și decît luna, dar nu așa prost „mai-nainte de soare rămîne”, ci „mai-nainte de neamul neamurilor”. Am văzut că pe acest „neamul neamurilor” l-a pus și la lună, și la soare, iar acestea sînt de o vreme, făcîndu-se deodată, după cum a zis Dumnezeu: „Facă-se luminători pe tăria cerului! Și a făcut Dumnezeu cei doi luminători mari.” Așadar, dacă a fost „mai-nainte de luna neamului neamurilor”, apoi cu adevărat a fost și mai-nainte de soare. Și se vor blagoslovi întru El toate semințiile pămîntului, Aici, a pomenit făgăduința către Avraam, și către Isaac și către Iacov, că acestor trei Patriarhi le-a făgăduit Dumnezeu că se vor blagoslovi „toate neamurile pămîntului” sau, alteori: „semințiile pămîntului”. Aceasta a zis-o și Fericitul Pavel, tîlcuind: „Lui Avraam i s-au zis făgăduințele și sămînței lui. Nu zice: «sămînțelor lui», ca pentru mulți, ci ca pentru unul: «sămînței lui», care este Hristos.” Încă și întru Epistola către Evrei: „Că nu a luat firea Îngerilor, cu adevărat…”, și celelalte. Pentru acest lucru mai-nainte vestește și Psalmul acesta, zicînd că printr-Însul se vor blagoslovi toate semințiile. toate neamurile Îl vor ferici pe El. Proorocescul cuvînt le-a vorbit pe acelea ca pentru un om, iar pe acestea ca pentru Dumnezeu, că aflăm acest nume, „fericit”, alăturat lui Dumnezeu: „Fericit este și singur Stăpînitor, Împăratul împăraților și Domnul domnilor, Cel ce singur are nemurirea, Care locuiește întru lumină neapropiată.” Deci zice: Toate neamurile Îl vor ferici pe El și Îl vor numi vrednic de laudă. Apoi, învățîndu-ne mai descoperit dumnezeirea Lui cea ascunsă, Proorocul a adăugat: 18 Bine este cuvîntat Domnul Dumnezeul lui Israil, Cel ce singur face minuni! Acesta - zice - este Însuși Cel proorocit, Care va săvîrși facerile de minuni mai-nainte zise, Dumnezeul lui Israil și Stăpînul tuturor. 19 Bine este cuvîntat numele slavei Lui în veac și în veacul veacului! De aceea se cuvine să fie lăudat El de toți, pentru că - deși nu cunoaștem firea Lui, ce este neajunsă - totuși am învățat mîntuitorul Lui nume. Și se va umple de slava Lui tot pămîntul: Fie, fie! Împlinindu-și proorocia, spune din nou ceea ce a proorocit de multe ori prin tot Psalmul, făcînd înainte-grăirea mai întemeiată: și zice că Hristos va fi arătat și cunoscut în tot pămîntul ca Dumnezeu și Stăpîn al tuturor, și va primi cinstea de la toți, strălucindu-i cu razele cunoștinței Sale de Dumnezeu. Și, după ce a învățat acest lucru prin darul Duhului și s-a înfocat cu dorirea, Proorocul se roagă să se petreacă toate și proorocia să ia sfîrșit. Pentru aceea, face și epilog, și zice: „Fie, fie!”, ori, după Achila: „cu încredințare”, în loc de: Cele zise sînt nemincinoase și adevărate și vor avea sfîrșit negreșit. Sfîrșitu-s-au laudele lui David, fiul lui Iesei. |
Psalm 72
TÎLCUIREA PSALMULUI 72 Psalmul lui Asaf. Cum ziceam mai sus, oarecari au spus că și acesta a fost scriitor de Psalmi, iar alții - „făcător de viersuiri” și dascăl al cetei cîntăreților. Alții au spus că tot David a zis și acești Psalmi, iar Asaf i-a scris. Eu, după cum am zis de multe ori, am înțeles că Fericitul David i-a scris pe toți, pentru că așa este cuvîntul adevărului, ci pe acestea primească-le fiecare precum voiește, că nici o vătămare nu le va odrăsli celor ce le iau fie într-un chip, fie într-altul. Iar noi, luminîndu-ne și povățuindu-ne darul, vom face arătată înțelegerea Psalmului. Așadar, fiind dus norodul robit în Babilon, era înconjurat și împresurat cu multe și felurite primejdii. Și - văzînd ei pe Babilonieni întru păgînătate și fărădelege, dar trăind întru bună-norocire și belșug, iar pe ei înșiși întru rea-norocire și întru rea pătimire - aveau gînduri de multe feluri pentru dumnezeiasca purtare de grijă, aducîndu-și aminte și gîndind pentru ce oare cei ce trăiesc cu totul întru păgînătate nu iau nici o cercare și gustare de cele de mîhnire, ci se îndulcesc de toată buna-norocire, mergîndu-le bine întru toate. Astfel, a scris Psalmul de față mai-nainte văzîndu-le pe acestea de departe cu darul Preasfîntului Duh, măiestrind folos acelora și tuturor oamenilor, vestind arătat gîndurile lor și aducînd dezlegare celor căutate. Deci se potrivește didascalia Psalmului tuturor celor ce gîndesc ori grăiesc unele ca acestea, dar s-a închipuit ca despre aceia care se întorseseră și își povesteau patima minții lor. Cum este de bun Dumnezeul lui Israil Pe acest „cum”, nu l-a pus alăturător, ci ca să arate covîrșirea bunătății, zicînd că Dumnezeu are multă purtare de grijă pentru Israil. celor drepți la inimă! Dar acest lucru nu îl știu toți, ci cei ce au gînduri drepte și sănătoase. Apoi, după ce i-a lăudat pe aceia, face arătată furtuna gîndurilor sale: 2 Iar picioarele mele puțin de nu s-au clătinat, Puțin a lipsit - zice - de nu m-am abătut din calea mea. puțin de nu s-au vărsat pașii mei. Iar Simmah zice așa: „Prea-puțin a fost de nu s-au risipit cele ce mă întăreau.” Și zice: M-am primejduit să cad din gîndurile sănătoase care mă propteau și mă sprijineau, și am pătimit prea-mare alunecare. Acest lucru arată graiul „s-au vărsat”, că un lucru ce se varsă se risipește și curge cu furișare, iar „picioare” și „pași” numește cu închipuire gîndurile. Apoi, zice și pricina: 3 Că am rîvnit asupra celor fără de lege, pacea păcătoșilor văzînd. Zice: Ardeam, văzînd pe cei ce trăiesc întru păgînătate și întru fărădelegi aflîndu-se în pace și întru bună-norocire multă. Vedem încă și acum pe oarecari zicînd la fel asupra celor ce viețuiesc întru păgînătate și lăcomie și - după cum li se pare - stăpînesc cu bogăție și cu slavă. 4 Că nu este semn în sus întru moartea lor Achila a zis așa: „Nu sînt grele pătimiri întru moartea lor”, iar Simmah: „Nu își aduc aminte de moartea lor.” Și zice: Nici în primejdii nu se opresc să se cerceteze și să se iscodească pe ei înșiși. Că arătarea în sus însemnează oprirea: cînd voim să oprim un lucru, obișnuim a ridica în sus capul. și întărire întru bătaia lor. Puțină vreme - zice - se apropie de dînșii cele de scîrbă. 5 Întru ostenelile oamenilor nu sînt și cu oamenii nu vor lua bătăi. Lucrurile curg după pofta lor și ei nu se împresoară nici cu osteneli, nici cu rele pătimiri și ticăloșii, nici cu certări, asemeni celorlalți oameni. 6 Pentru aceasta i-a stăpînit pe ei mîndria pînă în sfîrșit, îmbrăcatu-s-au cu nedreptatea și cu păgînătatea lor. De aici - zice - s-au ridicat întru mîndrie și îngîmfare, și - nepedepsindu-se pentru păcatele mai dinainte - s-au împins și au căzut întru mai mare nelegiuire. Pentru că acest „s-au îmbrăcat” a arătat mulțimea nedreptății, ca și cum i-ar fi înconjurat despre toate părțile. 7 Ieși-ta ca din seu nedreptatea lor, După cum am zis de multe ori, „seu” însemnează buna pătimire și buna-norocire, deci: Au îndrăznit nedreptatea cu toată slobozenia, ca și cum ar fi fost întru atîta bună-norocire. trecut-a întru așezămîntul inimii lor. 8 Gîndit-au și au grăit întru răutate, nedreptate spre înălțime au grăit. 9 Pus-au asupra cerului gura lor, și limba lor a trecut pe pămînt. Zice: Nu le-a fost destulă nedreptatea adusă asupra oamenilor, ci au săgetat și cerul cu cuvinte și cu gînduri. Aici însemnează hulele lor împotriva lui Dumnezeu, ocările asupra norodului și batjocurile asupra dumnezeieștii Biserici, după cum a zis mai descoperit în Psalmul 41: „Făcutu-s-au lacrimile mele mie pîine ziua și noaptea, cînd mi se zicea în fiecare zi: Unde este Dumnezeul tău?” 10 Pentru aceasta se va întoarce norodul Meu aici și zilele pline se vor afla întru dînșii. Proorocescul cuvînt le-a pus pe acestea ca și cum le-ar fi zis Dumnezeul tuturor, mîngîindu-i pe cei ce se mîhnesc. Și zice: Aruncînd aceia hule asupra lui Dumnezeu și supunîndu-ne sub rele pătimiri, Dumnezeul tuturor a hotărît lucruri bune pentru noi, făgăduind întoarcerea noastră și viața dată firii. Este arătat de aici că Psalmul se potrivește celor întorși, care povesteau ce li se întîmplase în Babilon, căci a zis: „Pentru aceasta se va întoarce norodul Meu aici”, adică în Iudeea, iar cei aflați în Babilon n-ar fi putut nicidecum să zică „aici”. Iar „zile pline” a numit bătrînețele, în loc de: Și se vor întoarce și vor viețui pînă la bătrînețe. Așa, după ce a arătat făgăduința lui Dumnezeu, s-a întors iarăși spre povestirea hulei Babilonienilor și a tulburării gîndurilor: 11 Și au zis: Cum a cunoscut Dumnezeu? Și: Este cunoștință întru Cel înalt? Iar Simmah a spus stihul mai descoperit: „Cum a cunoscut Dumnezeu? Au doară este cunoștință întru Cel înalt?” Deci Dumnezeu – zice - S-a făgăduit acelea, iar ei gîndeau întru sine că Dumnezeu nici nu privește, nici nu știe ceva din cele făcute. Apoi, arătînd păgînătatea acelora, aduce în mijloc gîndurile sale: 12 Iată, aceștia, păcătoșii care se îndestulează în veac, au cuprins bogăție. Zice: Întru fărădelege trăind, se îndulcesc cu îndestulare de bunătăți și au buna-norocire neschimbată. Căci „în veac” înseamnă aici: „întru această viață de acum”. De multe ori numește „veac” viața omului, zicînd: „Veacul nostru - întru luminarea feței Tale.” 13 Și am zis: Oare în deșert am îndreptat inima mea? Iar eu, văzîndu-i pe dînșii ospătîndu-se și fălindu-se pentru bogăție, gîndeam: Au doară fără de folos îmi este mie avuția dreptății? Și am spălat întru cei nevinovați mîinile mele. Zice: Dar am cîștigat, căci m-am depărtat de cei ce trăiesc întru răutate. Pentru că acest „am spălat mîinile întru cei nevinovați” înseamnă: M-am păzit pe sine-mi nevinovat și nu m-am împărtășit cu cei răi. 14 Și am fost bătut toată ziua, și mustrarea mea - în dimineți. Purtînd grijă de dreptate și fugind de împărtășirea răutăților, sînt muncit și ocărît în fiecare zi. 15 De am grăit, ziceam așa: Iată, ai defăimat tocmelile neamului fiilor Tăi. Zice: Lăsînd celelalte gînduri, numai pe acesta îl gîndesc întru sine-mi: Au doară a stricat Dumnezeu tocmelile cu noi? - căci „ai defăimat tocmelile” asta însemnează. Iar „fii” se numesc pe sine, fiindcă Dumnezeu așa i-a numit pe dînșii: „Fiu întîi născut al Meu este Israil, fiu am născut și am înălțat.” 16 Și am socotit că am cunoscut. Osteneală este înaintea mea, 17 pînă ce voi intra în jertfelnicul lui Dumnezeu și voi înțelege cele de apoi ale lor. Zice: Părăsind gîndurile acelea, socoteam că Dumnezeu m-a însoțit și m-a însortit cu osteneli și cu ticăloșii, osîndindu-mă pentru cele greșite de mine. Însă mă voi întoarce, și voi vedea Biserica Lui cea sfințită și voi privi sfîrșitul cel rău al vrăjmașilor. Apoi, prin dumnezeiescul dar, se învață aceasta: 18 Însă pentru vicleșugurile lor le-ai pus lor rele, doborîtu-i-ai pe ei cînd s-au înălțat. |
Psalm 72 (2)
19 Cum s-au făcut întru pustiire! Fără de veste au lipsit, pierit-au pentru fărădelegea lor
20 ca visul celui ce se deșteaptă. Acestea s-au întîmplat Babilonienilor în vremea lui Chir Persul, care i-a robit pe aceia și le-a dăruit întoarcere Iudeilor. Și după cuviință a asemănat buna lor norocire cu visul, căci priveliștea vieții de acum nu se deosebește cu nimic de vis. Astfel, cei ce se mîndreau și se trufeau cu puțin mai înainte, ca unii ce stăpîneau toată lumea, au pierdut de năprasnă stăpînirea și au schimbat-o întru robia cea mai de pe urmă. Doamne, în cetatea Ta chipul lor de nimic îl vei face. Ca floarea ce are icoană vremelnică, așa puțină vreme a stat stăpînirea și silnicia Babilonienilor. Și zice: Pe aceasta Tu de nimic o vei face, osîndindu-i pentru păgînătatea săvîrșită împotriva cetății Tale. 21 Că s-a aprins inima mea, Zice: Gîndeam acestea arzîndu-mă de fărădelegea acelora ca de foc. Că a luat a doua oară înainte-cuvîntarea, adică: „am rîvnit asupra celor fără de lege”, și ceea ce a numit acolo „rîvnă” a chemat aici „ardere a inimii”. și rărunchii mei s-au schimbat. „Rărunchi”, după cum am zis de multe ori, numește gîndurile, zicînd: Chiar avînd eu gînduri bine-credincioase, puțin de nu m-am abătut de trufia acelora. 22 Și eu am defăimat, și nu am cunoscut. Simmah a zis mai descoperit acest cuvințel: „Și eu eram neștiind și necunoscînd.” Și zice: Din neștiință am suferit această patimă, neștiind judecățile Tale. 23 Ca un dobitoc m-am făcut la Tine, și eu - de-a pururea cu Tine. Dar - zice - nu voi mai pătimi aceasta, nici nu voi suferi să caut, nici să iscodesc ceva din cele iconomisite de înțelepciunea Ta, ci asemenea dobitocului voi urma îndrumării Tale, ca să nu mă despart de purtarea Ta de grijă. Că - precum dobitocul urmează celui ce îl poartă, neiscodind unde îl duce - așa, chivernisindu-mă de darul Tău, voi urma și eu, neiscodind purtarea Ta de grijă. 24 Ținutu-m-ai de mîna dreptei mele, și în sfatul Tău m-ai povățuit și cu slavă m-ai primit. De aici încolo, le arată pe cele pentru întoarcere, zicînd: Precum tatăl cel blînd, aflînd copilul rătăcit, îl apucă de dreapta sa și îl întoarce acasă - așa m-ai întors pe mine la pămîntul strămoșesc, slobozindu-mă de robie, și dăruindu-mi trecere lesnicioasă printre neamuri și arătîndu-mă lăudat și slăvit. 25 Că ce-mi este mie în cer, și de la Tine ce am voit pe pămînt? Iar Achila a tălmăcit mai luminat: „Ce-mi este mie în cer? Și cu Tine nu am voit pe pămînt.” A pus stihul cu întrebare, în loc de: În cer îmi este nădejdea, Te-am așteptat și Te aștept să-mi fii mie milostiv în cer și pe pămînt. Că nici în cer n-am alt dumnezeu și purtător de grijă afară de Tine, nici pe pămînt nu rînduiesc pe altul împreună cu Tine și nu-l socotesc de-opotrivă cu Tine, ci și în cer, și pe pămînt, pe Tine Te știu Dumnezeu. S-au zis însă acestea mai ales de către fața celor ce au crezut Mîntuitorului din neamuri, zicînd: Îmbrățișez a Ta stăpînire! 26 Lipsit-a inima mea și trupul meu, Pentru aceasta, pe Tine Te doresc, și de Tine însetez și aștept ajutorul Tău cu sufletul și cu trupul. Dumnezeul inimii mele și partea mea ești, Dumnezeule, în veac. Că pe Tine Te am parte, și moștenire, și îndulcire și desfătare a bunătăților. 27 Că, iată, cei ce se depărtează pe sine de la Tine vor pieri, pierdut-ai de la Tine pe tot cel ce curvește. Iar cei ce se depărtează de a Ta purtare de grijă și voiesc a sluji idolilor vor avea ca rod dintru depărtare pieirea. Căci „curvie” numește aici slujirea idolilor. Așa zice Dumnezeu și prin Ieremia: „A mers peste tot muntele cel înalt și sub tot lemnul pădurii, și a curvit acolo. Și i-am zis după ce a curvit ea cu acestea toate: Către Mine întoarce-te, și nu s-a întors.” Și iarăși: „Și a prea-curvit cu lemnul și cu piatra”, în loc de: Părăsindu-Mă pe Mine, Mirele ei, ea a slujit celor ce nu sînt dumnezei. Însă aceasta n-a zis-o pentru Babilonieni, ci pentru cei ce s-au făcut robiți pentru păgînătatea lor: avîndu-L Mire pe Dumnezeu, aceștia au prea-curvit îmbrățișînd robia dracilor. Ci, învățîndu-se a se face înțelepți din cercare, strigă: 28 Iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine-mi este, a pune întru Domnul nădejdea mea, Că, luînd cercare prin înseși lucrurile, voi fi nedespărțit de Dumnezeu, Care m-a mîntuit, și mă voi întări cu nădejdea întru Dînsul. ca să vestesc eu toate laudele Tale în porțile fetei Sionului. Și, prin nădejdea aceasta, am dobîndit întoarcerea și povestesc în Ierusalim facerile Tale de minuni. Că, precum pe oameni îi numește „fii ai oamenilor”, așa numește Sionul „fată a Sionului”, căci cetatea avea două nume, și dumnezeiasca Scriptură o numește „Sion” și „Ierusalim”. |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 22:42:15. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.