![]() |
Citat:
Nici dvs nu credeti ceea ce scrieti. Cand a prigonit Biserica lui Hristos Scriptura? Si tot nu ati raspuns cum s-a mantuit lumea vreme de 17-18 secole, timp in care nimeni nu stia sa scrie si sa citeasca decat calugarii si preotii. Prin Biserica sau prin interpretarea persoanala a scripturii dupa cum sustine si secta din care faceti parte??? :76: 2 Petru 1.20 "Aceasta știind mai dinainte că nici o proorocie a Scripturii nu se tâlcuiește după socotința fiecăruia" La fel o face și sf Pavel: 2 Cor 3.6 “Cel ce ne-a învrednicit să fim slujitori ai Noului Testament, nu ai literei, ci ai duhului; pentru că litera ucide, iar duhul face viu” 2 Petru 3.16 " Cum vorbește despre acestea, în toate epistolele sale, în care sunt unele lucruri cu anevoie de înțeles, pe care cei neștiutori și neîntăriți le răstălmăcesc, ca și pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare." |
Citat:
Citat:
|
Citat:
Cum s-au mântuit oamenii in cele mai intunecate secole ale Evului Mediu, cânt toată Europa Occidentală era barbarizată de triburile germanice si anglo-saxone? (In treacăt fie spus tradițiile practicate de bisericile protestante actuale sunt tot de origine anglo-saxonă) Si tot nu ati corelat raspunsul dvs cu ceea ce ne spune Cuvantul Domnului: 2 Petru 1.20 "Aceasta știind mai dinainte că nici o proorocie a Scripturii nu se tâlcuiește după socotința fiecăruia" La fel o face și sf Pavel: 2 Cor 3.6 “Cel ce ne-a învrednicit să fim slujitori ai Noului Testament, nu ai literei, ci ai duhului; pentru că litera ucide, iar duhul face viu” 2 Petru 3.16 " Cum vorbește despre acestea, în toate epistolele sale, în care sunt unele lucruri cu anevoie de înțeles, pe care cei neștiutori și neîntăriți le răstălmăcesc, ca și pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare." Cum s-a mântuit lumea, prin interpretarea proprie a Bibliei sau prin Sfînta Scriptură? Iată ce spune Scriptura: Matei 28.19-20 “învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, și iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la SFÂRȘITUL VEACULUI. Amin. Matei 16.18 Și Eu îți zic ție, că tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui. 19. Și îți voi da cheile împărăției cerurilor și orice vei lega pe pământ va fi legat și în ceruri, și orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat și în ceruri. Așadar Hristos va purta de grijă Bisericii sale TOT TIMPUL, nu scrie nicăieri că trupul lui Hristos, Adică sfânta Biserică va funcționa în primul veac apoi va fi coruptă până în veacul al 19-lea când se vor naște diferite secte care “să o reformeze”. Col 1.18 “Și El [Hristos] este capul trupului, al Bisericii; El este începutul, întâiul născut din morți, ca să fie El cel dintâi întru toate. ” Efeseni 3.21 „Lui fie slava în Biserică și întru Hristos Iisus în toate neamurile VEACULUI VEACURILOR. Amin!” Scrie aici că Hristos va lucra prin Biserica sa, doar o perioadă de timp, după care o va părăsi ca să revină iar când se vor forma sectele protestante? Efeseni 5.29 “Căci nimeni vreodată nu și-a urât trupul său, ci fiecare îl hrănește și îl încălzește, precum și Hristos Biserica” 1 TIm 3.15 casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlp și temelie a adevărului. |
Citat:
Citat:
|
Citat:
Si cui i s-a promis si trimis Sf Duh? Bisericii primare despre care ziceti ca s-a lasat corupta de paganism pana la ,,vedeniile,, ,,profetesei,, voastre dupa 17 secole in care lumea a tinut duminica, a baut vin, a mancat carne de porc si a crezut in viata sufletului dupa moarte. Oare s-au mai mantuit toate miliardele de crestini care au trait in acest timp? Tu ce zici? |
Citat:
16. "Și Eu voi ruga pe Tatăl și alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac" (Ioan 14) Citat:
Citat:
|
Citat:
|
Iata un exemplu de Sfant:
Darul discernământului: Avva Macarie și diavolul Avva Macarie Egipteanul viețuia într-o pustietate deplină, ca ascet. Ceva mai jos de locul unde trăia el, se afla un schit cu frați mulți. Odată, pe când ședea privind în zare, îl văzu pe diavol trecând și-l întrebă: - Unde te duci ? - Mă duc să-i ispitesc pe frații de la schit, îi răspunse diavolul, văzându-și de drum. Apoi, când îl văzu întorcându-se, îi zise: - Fie să te mântuiești! - Cum să mă mântuiesc, dacă toți cei de la schit s-au purtat urât cu mine și nimeni nu rabdă? îi răspunse diavolul. - Adică n-ai nici un prieten acolo? îl întrebă avva. - Am unul. Cel puțin acesta mă ascultă. - Și cum îl cheamă pe prietenul tău? - Theopemptos, răspunse diavolul plecând. Atunci avva Macarie se ridică pornind-o spre schit. Aflând că vine, frații îi ieșiră în întâmpinare cu flori. Odată ajuns la schit, avva ceru să afle cine era Theopemptos. Aflând unde se afla, s-a dus la chilia lui. Fratele l-a primit cu bucurie. După ce au plecat ceilalți frați, avva l-a întrebat: - Ce mai faci, frate? - Bine, cu rugăciunile tale. - Nu cumva ești luptat de felurite cugete? - Nu, sunt bine. - Eu, ce să-ți spun? De-atîția ani mă nevoiesc și toți mă cinstesc. Și totuși, în ciuda vârstei mele, nu mă lasă liniștit tot felul de cugete rușinoase. - Crede-mă, părinte, și eu pățesc același lucru! Avva Macarie continuă să se prefacă luptat de multe alte cugete, până ce monahul Theopemptos îi descoperi toate ispitele sale. Apoi avva îi dădu povețe ziditoare și îl binecuvânta. Când se întoarse la chilia sa, avva Macarie îl văzu iar pe diavol și-l întrebă: - Acum unde te mai duci? - Mă duc să-i ispitesc iar pe frații de la schit, îi răspunse diavolul, văzându-și de drum. La întoarcere, sfântul îl întrebă: - Cum îți mai merge cu frații? - Rău, îi răspunse diavolul. Cel mai rău e că și unicul meu prieten, Theopemptos, care-mi dădea ascultare, nu știu cum se face că acum s-a stricat și el și nu mă mai ascultă. Ba mai mult, mi se împotrivește mai tare ca toți ceilalți. Într-atât îmi sunt de potrivnici, încât m-am jurat că va trece multă vreme până ce-oi mai călca pe la schit. (Pateric) “Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 |
Citat:
Matei 28:19-20 "Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezîndu-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfîntului Duh. Și învățați-i să păzească tot ce v'am poruncit. Și iată că Eu sînt cu voi în toate zilele, pînă la sfîrșitul veacului. Amin" Si cu ce ati dori sa mergem daca nu cu Biblia in mana? Cu basme babesti? |
Citat:
Unul care sa corespundă cerintelor biblice: 1 Petru 1.15 "Ci, după Sfântul Care v-a chemat pe voi, fiți și voi înșivă sfinți în toată petrecerea vieții. " 1 Ioan 2.6 “Cine zice că petrece întru El dator este, precum Acela a umblat, și el așa să umble.” HRISTOS NU A UMBLAT DUPĂ ÎMPLINIRE TRUPEASCĂ, NU A UMBLAT SĂ SE ÎNSOARE, NICI SĂ STRÂNGĂ AVERI, NICI SĂ FACĂ COPII. CARE E PRIMA CONDITIE SI CEA MAI MARE PE CARE IISUS LE-O IMPUNE EVANGHELIZATORILOR??? Luca 14.26 „Dacă vine cineva la Mine și nu urăște pe tatăl său și pe mamă și pe femeie și pe copii și pe frați și pe surori, chiar și sufletul său însuși, nu poate să fie ucenicul Meu". Si ce raspuns îi dau apostolii Petru sau Matei? (unul care a fost casatrorit, celalat vameș) Matei 19.27 "Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată noi am lăsat toate și Ți-am urmat Ție. Cu noi oare ce va fi? si ce raspuns îi de Hristos: Matei 19.29 "Și oricine a lăsat case sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau țarine, pentru numele Meu, înmulțit va lua înapoi și va moșteni viața veșnică." Ce îi cere sf Pavel lui Timotei, ca o condiție esentială pentru evanghelizare? 2 Tim. 2. 3-4 "Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaș al lui Hristos Iisus. 4.Nici un ostaș nu se încurcă cu treburile vieții, ca să fie pe plac celui care strânge oaste." 1 Cor 12.28 "Și pe unii i-a pus Dumnezeu, în Biserică: întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învățători;" De ce sunt apostolii primii?? Raspunsul il da tot Pavel: 2 Cor 1.12 "Căci lauda noastră aceasta este: mărturia conștiinței noastre că am umblat în lume, și mai ales la voi, în sfințenie și în curăție dumnezeiască, nu în înțelepciune trupească, ci în harul lui Dumnezeu" La noi la ortodocsi, cei care fac apostolat, episcopii si altii provin din rândul călugărilor, adică a acelora care au murit pentru această lume, după cum spune și sf. Pavel: Nu poți să mărturisești pe Hristos dacă nu te-ai biruit pe tine insuti. 1 Cor. 9.27"Ci îmi chinuiesc trupul meu și îl supun robiei; ca nu cumva, altora propovăduind, eu însumi să mă fac netrebnic." Filipeni 1.21 "Căci pentru mine viață este Hristos și moartea un câștig. " Nu poti sa "evanghelizezi" pe altul cum spuneți voi sectanții de vreme ce tu esti absorbit de grijile acestei lumi, traiesti cu o femeie, te gandesti dacă ai bani suficienti de prezervative sau contraceptive, te gandesti ce le pui pe masa la copii, daca ai bani de vacanțe, bani să-ti trimiti copii la scoală etc. Spune clar Biblia: 1 Ioan 2.15-17 "Nu iubiți lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubește lumea, iubirea Tatălui nu este întru el; 16. Pentru că tot ce este în lume, adică pofta trupului și pofta ochilor și trufia vieții, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume. 17. Și lumea trece și pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac." 1 Cor 7. 29. Și aceasta v-o spun, fraților: Că vremea s-a scurtat de acum, așa încât și cei ce au femei să fie ca și cum n-ar avea. 30. Și cei ce plâng să fie ca și cum n-ar plânge; și cei ce se bucură, ca și cum nu s-ar bucura; și cei ce cumpără, ca și cum n-ar stăpâni...Căci chipul acestei lumi trece." Iacov 4.4 "Preadesfrânaților! Nu știți, oare, că prietenia lumii este dușmănie față de Dumnezeu? Cine deci va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaș lui Dumnezeu." Asta pentru că lumea e trecătoare, iar pe om il mananca viermii in lumea asta. Doar Dumnezeu este veșnic! Ioan 6.63 "Duhul este cel ce dă viață; trupul nu folosește la nimic." Iacov 4.24 "Abur sunteți, care se arată o clipă, apoi piere." 1 Cor 7.32 "Cel necăsătorit se îngrijește de cele ale Domnului, cum să placă Domnului.Cel ce s-a căsătorit se îngrijește de cele ale lumii, cum să placă femeii." Crestinismul fără viață călugărească NU poate exista. Si APOSTOLAT adevărat fară viată călugărească de asemenea. Astept argumente biblice viabile in sustinerea "evanghelizărilor" pe care le practică sectele protestante. |
Ora este GMT +3. Ora este acum 01:00:06. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.