Cocalarul şi vinul sfinţit


Mădălin a fost pentru mine tipul clasic de cocalar de Bucureşti: un
ins certat cu şcoala şi cu bunul simţ, care trăgea la fiare în sălile
de sport pentru a-şi umfla muşchii, cu o ceafă groasă pe care
straturile de grăsime se revărsau unele peste altele, plin de ghiuluri
pe degete şi lanţuri de aur la gât, îndrăgostit nebuneşte de manele.
Când făcea grătarele pe balcon scotea casetofonul pe geam şi-i dădea
pe Adi Minune şi Vali Vijelie la maximum, înnebunindu-i pe vecini cu
muzica de mahala şi cu mirosul de mici.

Când m-am mutat în cartierul Militari apartamentul mi-a fost spart de
trei ori în jumătate de an, iar o vecină mi-a şoptit că banda lui
Mădălin a fost implicată în cele trei spargeri. Cei mai mulţi vecini
se temeau de el, căci pe unii i-a bătut şi i-a tăiat cu cuţitul. În
ciuda sesizărilor la poliţie el era de neatins, iar reclamanţii se
trezeau imediat cu maşinile sau apartamentele sparte, cu copiii
maltrataţi ori nevestele hărţuite. Am înţeles că poliţia era
neputincioasă în faţa lui abia la a treia sesizare, când poliţistul de
proximitate m-a luat de-o parte şi mi-a spus să o las mai moale cu
nemulţumirile dacă vreau să nu o păţesc mai rău. Mădălin era stăpânul
zonei, peştele celor mai multe prostituate din cartier şi
organizatorul celor mai multe activităţi comune: el repartiza locurile
de parcare, el stabilea cine şi când are dreptul să joace fotbal pe
terenul şcolii de vis-a-vis, el stabilea care este temperatura optimă
în apartamente şi toate reparaţiile şi acţiunile de modernizare a
blocurilor din jur depindeau în totalitate de voinţa lui.

După ce mi-a spart a treia oară apartamentul a trebuit în mod firesc
să-mi cumpăr altă mobilă. Întâmplarea a făcut ca în momentul
descărcării camionului cu mobilă să dau de Mădălin şi de oamenii din
banda lui chiar în faţa blocului. Făcându-mă că nu ştiu că ei mi-au
spart apartamentul şi că ei ştiu de sesizările mele la poliţie
împotriva lor, i-am rugat să mă ajute să urc mobila pe scări pâna la
etajul 6, promiţându-le că-i cinstesc pe măsură. Pe cei din banda lui
i-a pufnit imediat râsul şi mă aşteptam să reverse asupra mea o serie
de înjurături, dacă nu şi o ploaie de pumni şi lovituri. Dar Mădălin
le-a spus serios, în mod neaşteptat:
- Haideţi băieţi să-l ajutăm pe dom` profesor.

Odată aranjată mobila în casă, am scos o damigeană de vin de la ţară
şi nu m-am lăsat până nu i-am îmbătat. După ce vinul şi-a făcut
efectul şi limbile s-au dezlegat, ei au recunoscut că mi-au spart
apartamentul, dar mi-au promis că nu vor mai face acest lucru cu mine
şi chiar mi-au spus că îmi vor da înapoi o serie din lucrurile mele pe
care n-au putut să le vândă la talcioc. Tot bând şi povestind vrute şi
nevrute, râzând cu ei şi arătându-mi simpatia faţă de stilul lor de
viaţă, am ajuns după câteva ore să devenim apropiaţi. Abia ţinându-se
pe picioare, Mădălin s-a ridicat solemn şi a decretat:
- Dom` profesor e de-acum fratele meu şi tre` să spuneţi tuturor
băieţilor că cine nu-l tratează ca pe fratele meu va avea de-a face cu
pumnul lui Mădălin.

Simpatia lor faţă de mine nu a dispărut nici după ce aburii alcoolului
s-au evaporat. Zilele următoare mi-au oferit cel mai bun loc de
parcare din spatele blocului, lucru care m-a îndatorat şi m-a făcut
să-i mai invit o dată la un pahar de vin. Promisiunea lor a rămas
bătută în cuie şi deşi multe apartamente au mai spart în zonă şi chiar
în blocul nostru, de apartamentul meu nu s-au mai atins niciodată şi
chiar mi-au adus înapoi un costum, câteva cărţi şi două lenjerii
furate în spargerile anterioare. Mă salutau zgomotos cum mă vedeau şi
le răspundeam la fel, deşi mi-era jenă de vecinii care se uitau la
mine cu severitate, bănuind că m-am băgat în banda lor.
De mai multe ori veneau la uşa mea şi-mi cereau ba o bormaşină, ba
cricul de la autoturism, ba să vorbesc la câte-o şcoală cu directorul
să nu-l exmatriculeze pe câte-un golan minor din gaşca lor. Mădălin a
devenit celebru pe plan internaţional, apărându-i poza în cea mai
cunoscută revistă americană de turism, pentru că s-a nimerit să bată
la uşa mea tocmai când aveam invitat acasă pe directorul acelei
reviste americane; povestindu-i cum l-am cunoscut şi cum m-am
împrietenit cu hoţii, jurnalistul a fost impresionat de amestecul
neobişnuit dintre "cei buni" şi "cei răi", dintre interlopi şi
universitari, făcând din relaţia noastră subiectul unui interesant
articol.
Va urma

Dar Varsanufie i-a strigat să plece, căci a făcut un legământ cu necuratul
şi are întotdeauna doi draci în spatele lui. Toţi călugării au făcut
atunci câţiva paşi înapoi, iar stareţul Marii Lavre i-a spus lui
Traian Băsescu că nu îl poate găzdui peste noapte dacă pustnicul a
văzut aşa ceva în jurul lui.

L-am privit cu atenţie - era un om foarte slab, cu părul lung prins
într-o coadă, cu o barbă pe care şi-o mângâia cu nişte degete foarte
lungi şi subţiri. Se diferenţia de ceilalţi călugări şi preoţi
întâniţi pe muntele sfânt prin corpul extrem de slab şi ochii foarte
pătrunzători. S-a întors spre grupul nostru să ne cuprindă şi pe noi
cu privirea. Se uita pe rând la fiecare dintre noi şi ne spunea câteva
vorbe care ne amuţeau prin exactitatea lor: unuia i-a spus că degeaba
a încearcat să aibă copii în ultimii 10 ani, căci dorinţa i se va
împlini abia peste alţi 3 ani ("ce e scris să apară peste 13 ani,
atunci va apare şi orice-ai face nu vei reuşi să scurtezi termenul").
Altuia i-a spus că va continua să-şi înşele nevasta cu secretara lui
încă un an, după care se va potoli. Unui prieten i-a descris cu
exactitate accidentul de maşină pe care l-a avut în urmă cu un an şi
jumătate.

Când a ajuns în dreptul meu m-am aplecat cu smerenie să sărut mâna
acelui sfânt, aşa cum făcuseră şi cei dinaintea mea, dar el nu m-a
lăsat. M-a privit în ochi şi m-a întrebat:
- Dom` profesor, nu mă recunoşti?
Abia după accentul cu care mi-a vorbit (diferit de cel cu care a
vorbit celorlalţi pelerini) mi-am dat seama că Varsanufie este aceiaşi
persoană cu Mădălin. Ceafa groasă şi tunsă scurt era acum înlocuită cu
o ceafă subţire acoperită de un păr lung, degetele butucănoase pline
de inele şi ghiuluri erau acum subţiri şi golaşe, lanţurile de aur de
la gât erau înlocuite de un şnur de care avea agăţată o icoană despre
care călugărul însoţitor mi-a spus că e o icoană a Fecioarei Maria
venită pe mare direct lângă chilia lui, făcătoare de minuni, de care
nu se dezlipeşte de câţiva ani.
- Mădălin? - l-am întrebat nesigur.
- Varsanufie acum, mi-a răspuns.

M-a rugat să aştept să dea binecuvântarea tuturor pelerinilor. L-am
urmărit cu o curiozitate sporită, nevenindu-mi să cred în
transformarea unui cocalar în sfânt. După ce prietenii mei şi ceilalţi
pelerini din grup s-au depărtat, am pornit să ne plimbăm amândoi pe
munte, bucuros de revederea neaşteptată.
- Ştiam că ai să vii, mi-a spus el. Te-am chemat în toate rugăciunile
mele să-ţi mulţumesc că mi-ai deschis ochii.
- Despre ce vorbeşti? - l-am întrebat. Despre experienţa noastră prin puşcării?

- Nu dom` profesor, ci despre schimbarea pe care ai făcut-o în mine
după eliberare. Ţii minte că mi-ai dat să beau atunci o sticlă de vin
mânăstiresc? N-am putut să dorm toată noaptea. Maica Domnului mi-a
apărut în faţa ochilor şi mi-a spus să renunţ la stilul meu de viaţă
şi să merg în calea Fiului Ei. M-a cutremurat atât de mult încât a
doua zi m-am dus să mă spovedesc pentru prima oară în viaţă. Preotul
mi-a spus că mă aştepta, că şi lui i-a apărut Fecioara Maria care i-a
spus să-mi îndrepte paşii spre mânăstire. Am fost întâi la Neamţ, iar
după ce am primit numele Varnufie am venit pustnic aici. M-am mutat în
chilia pustnicului Visarion, care murise recent - o peşteră săpată în
stâncă lângă mare. Într-o noapte marea a devenit dintr-o dată agitată,
iar o lumină mare ieşea din ea până la cer. Am fugit la ţărm şi am
văzut că lumina însoţea o icoană care se îndrepta spre mine. Am
înnotat până la ea fără să mă tem de marea agitată şi am adus-o în
chilia mea. A doua zi am pus-o în schitul Prodromu dar când am ajuns
la mine în chilie ea era agăţată de-asupra patului. De-atunci o port
mereu cu mine şi ea m-ajută să văd în oameni bolile şi nefericirile
lor, minciunile şi greşelile vieţii lor.

Am stat ore întregi ascultându-l. Analfabetul de altă dată devenise
acum un cucernic studios. Vorbea despre scrierile Sfinţilor Părinţi cu
o siguranţă pe care n-am întâlnit-o nici la cei mai docţi profesori.
Limbajul elevat, cuvintele alese cu grijă, smerenia şi bunătatea luase
locul argoului de cartier, aroganţei şi violenţei din trecut. O
schimbare atât de profundă nu am întâlnit până acum la nici un alt om.
La despărţire m-a rugat să duc ceva acasă. Mi-a dat 7 sticle de vin şi
mi-a spus să dau câte una fiecărui membru al bandei lui: lui Jean
Haiosu, lui Neluţu Schiopu, lui Fane de la etajul 4, lui Sile şmenaru,
lui Vasea de la parter, lui Gigi Bale Lungi şi lui Adiţă Frumuşelu.
Ajuns în Bucureşti am mers direct în vechiul meu cartier la cocalarii
din fosta lui bandă, lăsându-le câte o sticlă de vin cu rugămintea să
o bea în prima zi de Paşti. M-au primit cu bucurie şi mi-au cerut mai
multe informaţii despre vechiul lor camarad. Le-am povestit despre
întâlnirea cu el şi despre schimbarea constatată, după care ne-am
despărţit.

Ieri însă sora lui Sile Şmenaru m-a sunat să-mi spună că toţi 7 au
plecat spre Athos. Dacă şi ei se vor călugări mă gândesc foarte serios
să aduc câteva tone de vin de pe Muntele Sfânt şi să dau câte o sticlă
fiecărui cocalar din România. Aş face ţara mai frumoasă,
infracţionalitatea s-ar reduce, iar manelele ar dispărea. I-am spus
acest plan unui important lider politic, apropiat al Preşedintelui
Traian Băsescu.
- Eşti nebun? - m-a întrebat el. Tu vrei să rămânem fără electorat?
Scoate-ţi ideea asta din cap.


Bruno Stefan,

Lector, Universitatea Politehnica Bucuresti

12 aprilie 2010

"Viata mea este un cantec" de Irina Loghin, autobiografie care se vinde cu un ziar si cu un CD. A cumparat-o taica-meu si am citit-o si eu, la inceput cu multa suspiciune, descoperind acolo comori nebanuite de credinta, de jertfa si de slujire. Nu mi-as fi inchipuit ca aceasta interpreta a muzicii populare romanesti este un crestin atat de frumos, a fost o mare surpriza pentru mine. Poate am sa citez pe alte topicuri cate ceva din ce am descoperit. Cartea e scrisa intr-un stil atragator, cald si ofera multe lectii de viata, inclusiv celor neinitiati in zona folclorului.

Starețul meu IOSIF ISIHASTUL-ARH EFREM FILOTHEITUL

Cuvinte duhovniceşti de cuviosul părinte Paisie Aghioritul (sunt 5 volume).

Recomand volumul 2: Trezirea duhovnicească.:25:

Astăzi am terminat volumul 2. A fost foarte frumos la fel ca şi primul.

Carti ortodoxe sau carti in general?
"Camasa lui Cristos" de Loyd C. Douglas. Chiar daca e fictiune.

"Problemele vietii" - Sfantul Ioan Gura de Aur