Cu tine voi vorbi despre pantofi..
Candva.

A spus-o Fericitul Augustin.
Pe aceeasi linie cu Sf. Apostol Pavel.
Despre ce iubire vorbeste el?
Pai sa-l intrebam tot pe Fericitul Augustin:
"Adevarata iubire consta in a ne atasa de adevar pentru a trai in dreptate; sa dispretuim deci toate lucrurile pieritoare din iubire fata de oameni, iubire care ne face sa dorim ca ei sa traiasca in dreptate."

Asta cu iubitul "pur si simplu", eu nu o inteleg.
Eu nu iubesc pur si simplu.
Am convingerea profunda ca fara dragostea lui Dumnezeu eu nu as iubi nimic (decat pe mine, dar nici de asta nu sunt sigura).
Eu nici nu indraznesc sa ma gandesc la iubirea descrisa de Sf. Apostol Pavel.. nu indraznesc sa cred ca ma va invrednici Dumnezeu de asa ceva.
Cat despre iubirea de sot si copii.. nici de asta nu sunt sigura ca o am de la mine putere. Ma rog pentru a o avea. Ma rog Sf. Nascatoare de Dumnezeu sa am iubire.

Te rogi si pentru al treilea.

Nu stiu de ce zici ca am ton plin de compasiune si ca sunt diplomata, chiar nu inteleg ;-)

Am vazut si eu destule la viata mea si am vazut si cupluri fericite in care femeia facea mai toata treaba in casa, dar barbatul se implica altfel in viata familiei, sub alta forma. Nu zic ca este umilitor pentru o femeie sa faca treburile astea. Sunt si eu casatorita si stiu ca exista treburi pe care fiecare se simte mai chemat sa le faca, si ca poate simti bucurie in a le face - chiar de ex. in a arunca gunoiul (treaba care aici de altfel este mai complicata ca la voi, din cauza separarii ecologice a deseurilor :-)), pentru ca stii ca facand o treaba, i-ai luat-o de pe umeri celuilalt. Cel putin, noi asa simtim.

Ce incercam eu sa spun si poate nu am reusit ieri este ca nu ar trebui sa facem un model din experienta noastra personala. Poate tu, din, diverse motive, ai ajuns in situatia asta de cuplu, si sigur, acum ce poti face este sa incerci sa scoti partea buna. Daca sotul tau pana acum nu a avut idea sau nu l-ai invatat tu sa faca treaba in casa, nu il vei mai invata acum, probabil, si nu ar folosi reprosurile si revolta. Poate prin blandete si dragoste si rugaciune, ..

Dar ma opresc aici, asta este treaba voastra. Ce spun eu este ca nu ar trebui sa fii asa de vehementa cu jertfa femeii pentru ca spusele tale pot duce un cuplu pe cai gresite. Ii poate da barbatului sentimentuml ca femeia este facuta ca sa-i slueasca, iar femeii pozitia de victima si (numai) servitoare din start. Poate duce la exploatare, la abuzuri, pur si simplu, si chiar a dus in trecut, cand barbatii intelegeau spusele sfantului Pavel cu ascultarea in sensul ca ei pot face ce vor, femeia este datoare sa ii asculte. Cand de fapt el vorbeste acolo de perechea ascultare-dragoste, nu se poate una fara alta (un barbat ca cel descris in Efeseni care isi iubeste femeia precum Hristos Biserica nu va abuza de ascultarea ei.. niciodata) Ceea ce spui incurajeaza si barbatul, si societatea, de a abuza de femeie si respectiv de a nu ii lua apararea ca de, este rolul ei sa se jertfeasca.

Cum scria altcineva mai sus, jertfa nu inseamna victimizare, inseamna daruire.
Intr-un cuplu ar trebui amandoi sa daruiasca in felul lor, si asta trebuie spus unui cuplu crestin pe cale de formare, mai degraba. Fiecaruia.

Si chestia cu mantuirea prin suferinta este adevarata in sensul asumarii suferintei care vine peste noi, mai mare sau mai mica, nu in sensul ca suferinta mare ar fi necesara sau chiar indispensabila pentru mantuire. Sau ca ar trebui chiar cautata, cum ai tu aerul sa zici pana la urma.

si eu sunt de aceiasi parere. :)

Ana, daca asta iti aduce fericirea in viata si esti multumita, e de-ajuns pt tine. Dar nu este obligatoriu ca toate femeile sa se conformeze si sa accepte punctul tau de vedere . Eu sunt de acord cu Iana, dragostea adevarata este neconditionata, totul merge de la sine, nu trebuie un efort extraordinar, nimic nu este o obligatie. Ci faci totul pt ca simti asa.
Eu de exemplu, cand iubesc nu vreau ca cel pe care-l iubesc sa mearga in iad impreuna cu mine. daca eu ar trebui sa merg in iad, as face orice ca sa nu mearga si el cu mine.:)
Consider ca nu foloseste la nimic sa cauti cu tot dinadinsul sa suferi in viata. Din contra, sa accepti suferinta atunci cand vine, sa incerci sa inveti ceva din ea, dar sa faci tot posibilul sa fii fericit impreuna cu cei de langa tine si cu Dumnezeu in primul rand.

Totusi, cred ca este si putin idealism nerealist in a spune ca totul merge de la sine daca iubesti.
Dragostea umana este supusa slabiciunilor noastre umane, ea nu este perfecta si poate oricand aluneca in diverse directii gresite.

Eu cred ca dragostea trebuie si cultivata, construita, intretinuta - si aici intervine si jertfa si efortul, si imaginatia si creativitatea. Uneori, cu tata dragostea, mai intervine si egoismul, si influente din afara, si lenea, si si si.
Atunci este necesar si un efort - pe care il faci, sigur, cu temelia dragostei care exista, dar totusi trebuie sa il faci. Uneori, si jertfe care te costa.
Dar pentru ca un cuplu sa evolueze in directia buna, ar trebui ca amandoi sa faca acest efort. Daca face numai unul este muuuult mai greu si uneori imposibil, cuplul se poate pur si simplu destrama si dragostea poate muri.

De acord cu tine.

asa este. Insa ceea ce vroiam sa spun este ca atunci cand este dragoste, toate aceste eforturi de a face lucrurile sa mearga nu mai sunt privite ca o obligatie, le faci pt ca asa simti. eu asa vad lucrurile. Normal ca unde nu exista reciprocitate in sentimente, poti sa te pui si-n cap, ca mare lucru nu prea iese...

Sigur, dragostea este motorul si nu datoria, in primul rand. Insa este necesar si un efort.