Rugăciunea face inima tristă veselă, sufletul deznădăjduit plin de nădejde, trupul rebel îl supune sufletului și modelează sufletul după chipul lui Dumnezeu, sfințind trupul.
Cel care vrea să știe ce este rugăciunea cred că nu trebuie să întrebe pe nimeni, să nu caute în nici un tratat de filosofie, nici într-o simplă meditație ca aceasta, care nu-i pot oferi decât cojile unor definiții mai mult sau mai puțin juste, ci să-și întrebe propriul suflet, să-l adape la izvoarele vieții divine și va ști ce este rugăciunea…
Poetul Vasile Voiculescu dedică câteva versuri deosebite rugăciunii, zicând: "Pe vremea aceea mă închinam mereu./ La masă, la culcare, la sculare;/ Rugăciunea era cheia de aur cu care/ Întorceam ornicul sufletului meu/ Și-l potriveam să meargă după Dumnezeu".

Cu orice rugăciune putem dobândi adevărata rugăciune a inimii. Şi cu citirea Psaltirii, dacă o facem cu mare credinţă şi luare aminte, şi cu metaniile, şi cu acatistele, şi chiar cu cântarea cea duhovnicească, şi cu postul, şi cu privegherile de toată noaptea. Sfinţii Părinţi, însă, au ales rugăciunea lui Iisus pentru a dobândi rugăciunea inimii, ca cea mai potrivită: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul“.

Mai mare decât rugăciunea inimii însă este extazul, răpirea minţii, numită de Părinţi „vedere duhovnicească“, când se curăţeşte văzduhul inimii. La această treaptă au ajuns Moise şi Ilie, când s-au învrednicit să vorbească cu Dumnezeu şi să vadă slava Lui. Şi mai ales Sfântul Apostol Pavel, care „a fost răpit până la al treilea cer, în trup sau afară de trup, Dumnezeu ştie“ . Că nici el nu ştia. În ultima treaptă a rugăciunii, puterile sufleteşti rămân la om, dar le poartă Duhul Sfânt unde voieşte, că omul nu le mai poate conduce. Mintea omului în acel moment se topeşte de focul dumnezeirii, ca ceara în foc şi nu mai are lucrarea ei. Cei cu înţelegere omenească nu pot pricepe înţelepciunea Duhului Sfânt. Nici descoperirile din vremea rugăciunii nu le poate tâlcui cel ce le-a văzut, ci altul mai înalt decât el. Cum a fost proorocul Daniel. El nu-şi putea explica descoperirile cele dumnezeieşti, ci i le explica arhanghelul Gavriil. (arhim. Cleopa Ilie, Convorbiri duhovniceşti)

Despre Rugaciune… Parintele Porfirie

Atunci când Dumnezeu nu ne dă un lucru pe care îl cerem cu stăruință, înseamnă că are El rațiunea Lui. Are și Dumnezeu ,,tainele” Lui. De vreme ce credem în buna Sa pronie, de vreme ce credem că El cunoaște toate ale vieții noastre și voiește totdeauna binele, de ce să nu arătăm încredere? Să ne rugăm simplu și lin, fără patimă și constrângere.Știm că trecut, prezent și viitor, toate sunt goale, descoperite și cunoscute înaintea lui Dumnezeu. Precum zice Apostolul Pavel, ….nu este nici o făptură ascunsă înaintea Lui, ci toate sunt goale și descoperite pentru ochii Lui (Evr. 4, 13).
Noi să nu stăruim; strădania aduce rău în loc de bine. Să nu căutăm cu tot dinadinsul a dobândi ceea ce cerem, ci să le lăsăm în voia lui Dumnezeu.Căci cu cât ,,vânăm” lucrul pe care îl dorim, cu atât el se îndepărtează. Așadar – răbdare, credință și liniște. Și chiar dacă noi uităm, Domnul nu uită niciodată și dacă este pentru binele nostru, ne va da ceea ce trebuie și când trebuie.

Au venit, odată, la avva Lucius, la Ennaton, câţiva călugări euhiţi. Bătrânul i-a întrebat: „Ce lucraţi voi cu mâinile?“. Ei au răspuns: „Noi nu ne atingem de lucru, ci, cum zice Apostolul, ne rugăm neîntrerupt“. Bătrânul îi întreabă: „Dar nu mâncaţi?“. Ei zic: „Da“. El: „Şi când mâncaţi, cine se roagă pentru voi?“. Apoi: „Nici nu dormiţi?“. Ei: „Da“. Bătrânul: „Şi când dormiţi, cine se roagă pentru voi?“. N-au ştiut ce să-i răspundă. El a continuat: „Iertaţi-mă, dar voi nu faceţi cum spuneţi. Eu am să vă arăt că, deşi lucrez cu mâinile, mă rog neîncetat. Iată cum: Mă aşez, cu Dumnezeu, să-mi umezesc smicelele. Apoi le împletesc în funie zicând: «Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea». Şi-i întreabă: „Oare aceasta nu-i rugăciune?“. Ei au răspuns: „Ba da“. Apoi continuă: „Toată ziua lucrez şi mă rog şi câştig mai mult sau mai puţin de şaisprezece parale. Dau două de pomană, la poartă, iar de restul mănânc. Cine primeşte cele două parale se roagă pentru mine în timp ce mănânc şi dorm. Astfel, cu harul lui Dumnezeu, îndeplinesc porunca de a mă ruga neîntrerupt“.

"Crestinului ii sta bine cu rugaciunea". Gavriil Stiharul
Rugaciunea este calea de intrare in dialogul personal cu Dumnezeu...O rugaciune este in egala masura inaltatoare, dar si balsam sufletesc....E important nu unde o faci, ci mai ales cum o faci...si...SA O FACI....Rugaciunea este importanta ca ne tine aproape de cer....Doamne ajuta!

Ce fel de rugaciune?Rugaciunea libera,ca un dialog personal cu Dumnezeu sau aceea citita?

Rugaciunea aceea exprimata cu cuvintele tale , pornite cu sinceritate din profundul inimii...Eu le imbin.........Ma rog intai prin rugaciuni definite, apoi urmeaza propria rugaciune...Si stii ceva? Am senzatia ca stiu ca sunt ascultate.....Doamne Ajuta!

Daca sunt pornite din inima , sa fi sigur , ca nu-i doar o senzatie , ci , certitudine ! Vorbirea cu Dumnezeu , nu necesita carte , multa filozofie , si bolboroseala , dar necesita multa sinceritate , si sa fie dezinteresata , sa fie nascuta acolo in inima ta , in launtrul tau , si El , iti va raspunde intr un fel sau altul ( prin propria constinta , prin oameni , prin tot felul de "coincidente" , "intamplari" , si alte asemenea ce se petrec in viata noastra . De multe ori , rugaciunea noastra ( raspunsul ) se lasa asteptat , dar nimic nu este intamlator , iar rabdarea noastra sa nu piara niciodata ! Vorba Parintelui Cleopa : rabdare , rabdare , rabdare . . . Doamne ajuta !+

E foarte important ca prin rugaciune sa ai un dialog sincer si constant cu Dumnezeu si nu sa vezi in Dumnezeu un fel de ghiseu la care depui cereri si reclamatii si apoi astepti raspunsul.
Cuvinte putine dar sincere cu recunoasterea pacatelor si neputintelor, venite dintr-o inima strapunsa, smerenie si recunostinta pentru ajutor, multumire pentru toate. Decat sa ceri sa te scape de ceva, mai bine cere puterea de-a le indura si rabda pe toate. Primele te usureaza dar numai ultimele te inalta, caci numai prin foc se lamureste aurul.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Asa este cum spui si as mai adauga RUGACIUNEA de MULTUMIRE, chiar in mijlocul necazurilor.Sa multumim pentru necazurile si greutatile pe care le avem, pentru ca trebuie sa ne gandim intotdeauna ca sunt altii, mai napastuiti ca noi.Deci sa multumim intotdeauna pentru momentele prin care trecem.La Dumnezeu ajungi prin doua moduri : prin intelepciune sau prin suferinta!
Odata am alunecat/impiedecat si mi-am spart barbia.M-am ridicat plina de sange si m-am uitat catre cer si mi-am facut cruce si am spus "multumesc Doamne!"..Prietena care era cu mine, era innebunita ca tasnea sange de sub barbia mea ca din pork..:4: si imi striga sa mergem la Urgenta sa ma coase, ce ma apuca sa multumesc pt ce am patit????? Mie mi s-a parut firesc, a fost primul lucru care mi-a trecut prin cap sa -l fac...Sa multumesc ..I-am spus si ei apoi, dupa ce m-a cusut la Urgenta, ca am multumit pt ca puteam sa imi rup gatul, sa cad intr-in ciot sa-mi scot un ochi, sa cad cu tampla intr-o piatra si sa raman lata,etc...puteam sa patesc mult mai multe rele decat am patit...Asa ca eu am multumit pentru ca DOAR mi-am spart barbia...:48: