S-a răspuns în mai multe rânduri acestei întrebări, dacă ai fi fost atent ai fi reţinut.

Sfântul Oficiu al Inchiziţiei există şi astăzi, sub titulatura de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei. Mai multe aici http://en.wikipedia.org/wiki/Congreg...e_of_the_Faith

Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea a ocupat, înainte de alegerea sa în Scaunul Sfântului Petru, oficiul de Prefect al acestei Congregaţii.

În termeni mai simpli, se poate spune că el a fost şeful Inchiziţiei înainte de a fi Papă.

si ce rol are acest tip de inchizitie, astazi?

Nu este "un tip de inchiziţie", este una dintre Congregaţiile Curiei Romane.

Ţi-am dat legătura către o pagină cu mai multe detalii. Dacă eşti cu adevărat interesat, pune mâna şi citeşte.

Funcția de Prefect este specifică Bisericii Catolice (există și în alte compartimente), ori e o titulatură moștenită din Imperiul Roman?

The term is used by the Catholic Church, which based much of its canon law terminology on Roman law, in several different ways.

The Roman Curia has the nine Prefects of all the Congregations as well as the two of the Papal Household and of the Economic Affairs of the Holy See.
The title also attaches to the heads of some Pontifical Council (central departments of the Curia), who are principally titled president, but in addition there is sometimes an additional ex officio position as a prefect. For example the president of the Pontifical Council for Interreligious Dialogue is also the prefect of the Commission for Religious Relations with Muslims.
Traditionally these Curial officials are Cardinals, hence often called "Cardinal-Prefect" or "Cardinal-President". There was a custom that those who were not cardinals when they were appointed were titled "Pro-Prefect" or "Pro-President". Then these officials would be appointed prefect or president after their elevation to the Sacred College. However, since 1998, this custom has fallen into disuse.
A Prefect Apostolic is a cleric (sometimes a Titular Bishop, but normally a priest) in charge of an apostolic prefecture, a type of Roman Catholic territorial jurisdiction fulfilling the functions of a diocese, usually in a missionary area or in a country that is anti-religious, such as the People's Republic of China, but that is not yet given the status of regular diocese. It is usually destined to become one in time.

Mulțumesc.

Multe sunt mostenirile imperiului roman; ele sunt prezente in Biserica si raspandite in toata lumea de catre Biserica. Subiectul e vast si merita un topic dedicat, pe care am sa-l deschid deindata ce voi avea un pic de timp.

Pentru acest topic, sa retinem ca "Inchizitie" pe latineste s-ar putea oarecum traduce prin "Cercetatura" pe romaneste. Seful Inchizitiei, actualmente prefectul Congregagatiei pentru Doctrina credintei, arhiepiscopul Muller, detine a doua pozitie de precedenta in ierarhia Curiei Romane, dupa Secretarul de Stat (=seful diplomatiei). Adica vine pe locul trei dupa Papa insusi. De notat ca pe locul al patrulea vine prefectul care se ocupa de coordonarea si problemele catolicilor rasariteni. Astazi, ca si ieri, principalul obiect de activitate al Sfantului Oficiu al Inchizitiei devenit Congregatio pro Doctrina Fidei este prezervarea ortodoxiei credintei. Uneori, se poate intampla si episcopilor sa aiba nelamuriri dogmatice, caz in care adreseaza o scrisoare formala Sfantului Oficiu (numita "dubium" sau, la plural, "dubia" daca sunt mai multe intrebari), iar Sfantul Oficiu este obligat sa raspunda in termen de 6 luni episcopilor (2 ani presbiterilor si laicilor). Raspunsurile, in afara de cazul ca sunt secrete, se publica in Acta Apostolicae Sede, care e un fel de Monitor Oficial al Bisericii. Sunt o sursa inepuizabila de cunostinte pentru mine, dar gasesc rar aceasta publicatie. Imi amintesc ca am citit, intr-un numar de prin anii 30, un raspuns al Sfantului Oficiu la dubium-ul unui episcop care intreba daca vinul cu metabisulfit din comert poate fi folosit ca materie potrivita pentru Sfanta Euharistie. De obicei raspunsul contine o minuta ("afirmativ" ca in cazul de mai sus, sau "negativ" in alte cazuri) urmat de o expunere de motive.
Hotararile Sfantului Oficiu pot fi rasturnate numai de Papa (sau de un Conciliu Ecumenic). Ele au caracter magisterial, adica, prin ele, Biserica se exprima formal, ca maica si invatatoare. Alte structuri romane, precum Comisiile Teologice, nu au caracter magisterial, ci exprima pareri teologice demne de luat in seama in materie de credinta.

Sunt şi eu de părere că ar merita aprofundat subiectul. Personal mă interesează.

Asta mi se pare ca poate candida la cel mai absurd lucru citit de mine pe forum pana acum. Tu scrii cu aroganta pe care o afisezi intotdeauna in mesajele tale " Niciunul dintre ei nu gustă ghiveciul de năzbâtii teologice pe care l-a gătit Cătălin", iar cand eu citez ce spune doctrina sectei tu spui ca "Nu îți este îngăduit să interpretezi Mărturisirea de Credință a Cultului Penticostal din România." Dar sa caut pe google cuvantul penticostal ne este ingaduit? Ca tot suntem la tema cu inchizitia, din "nu iti este ingaduit" pare ca te visezi un inchizitor.
Asta cu atat mai mult cu cat chiar tu dadeai lectii de ortodoxie cand erai activ pe forum, decideai cine e ortodox si cine nu si ce probleme are fiecare cu ortodoxia si in general. Dar sa abereze fiecare neoprotestant despre ortodoxie pe un forum ortodox este ingaduit, nu-i asa?
Discutia cu userul adventist pornise de la afirmatia mea ca si protestantii cred ca sunt sfinti, la fel ca si titlul dat papei. El a sarit ca nu e asa. Se pare ca voi n-ati inteles doctrina protesatanta in care ati intrat. Ce inseamna Sola Fide a lui Luther? De ce nu scrie numai Fide, nu si Sola. La fel cum Sola Scriptura inseamna excluderea Sfintei Traditii, cam la asta bate. Parintele Cleopa spunea ca Luther a vrut sa scoata Epistola Sf. Iacov pentru ca scria "credinta fara fapte este moarta" si termina Sola Fide.
Tot ce am afirmat eu scrie in doctrina penticostala, care nu e de fapt numai a lor, e de la Luther. Porneste de la o conceptie diferita de cea adevarata, ortodoxa, ca prin caderea lui Adam omul a cazut de tot si nu mai e capabil sa faca fapte bune. De aceea doar harul ii face sa faca fapte bune, de aici Sola Gratia. Uite aici invatatura protestanta: http://ro.wikipedia.org/wiki/Cele_cinci_sola
Cum scrie si acolo "de asemenea, se afirmă monergismul în mântuire: numai Dumnezeu acționează pentru a-l mântui pe păcătos. Puterea de mântuire nu revine păcătosului în nici o măsură, spre deosebire de sinergism..."
Din aceasta cauza "Justificarea (adică, declarația de nevinovăție dată de Dumnezeu) e primită numai prin credință, nu prin fapte bune, deși în teologia protestantă clasică credința este automat însoțită de fapte bune. Această doctrină poate fi rezumată în formula "Credința dă justificarea și fapte bune",care e în contrast cu formula romano-catolică "Credința și faptele bune dau justificarea". "Acest punct e uneori numit cauza sau principiul material al Reformei, fiind principala diferență doctrinară pentru Martin Luther și ceilalți reformatori. Luther o numea "doctrina în funcție de care biserica stă sau se prăbușește".
In articol e o paralela intre invatatura catolica si cea protestanta.
In ortodoxie e ceva total diferit, in primul rand "Conditiile mantuirii sunt: harul dumnezeiesc, credinta si faptele bune." Harul se impleteste cu vointa omului, cu faptele bune, este o sinergie, diferit fata de invatatura protestanta, unde harul face totul.

Hai sa vedem ce ai spus tu si ce am spus eu:
"Stimate domn, neoprotestanţii nu se consideră nici sfinţi, nici ÎnaltPreaSfinţiţi, nici PreaFericiţi, ori ExasperantDeÎnaltPreaSfinţiţi."
Ai spus de neoprotestanti, nu doar de adventisti. Am aratat ca e cum am spus, ca se considera sfinti? Bineinteles ca si la adventisti e la fel, pentru ca e doctrina protestanta.
Eu am scris: "dupa ce te botezi, atata timp cat iti pastrezi credinta (protestanta, bineinteles), esti ca si mantuit, deci sfant."
Tu ai spus: "Cătăline, niciodată nu te-am bănuit de rea credinţă (nu mă refer la confesiune:1:) şi refuz chiar şi acum să cred aşa ceva, trebuie că eşti teribil de dezinformat! Şi-ţi poate confirma orice neoprotestant de aici, chiar ne-adventist dacă ar fi..."
E adevarat ce am spus eu si tu te-ai inselat? Scrie chiar si in invatatura adventista ca aveti asigurarea mantuirii dupa ce te botezi si iti mentii credinta? "Duhul Sfant ne da putere sa traim o viata sfanta, sa ramanem in Hristos si sa avem astfel siguranta mantuirii." "ne împărtășim de natura divină și avem asigurarea mântuirii acum și în ziua judecății."

La cererea Congregatiei pro Doctrina Fidei, un preot din dieceza de Annecy (Savoia, Franta) a fost indepartat pentru apartenenta la franc-masonerie. Initiat in 2001 si apartinand de Loja Marele Orient, in anul 2010 preotul a negat apartenenta la masonerie in anul 2010, cand episcopul sau avea pe masa o informare in aceasta privinta. In 2011, cand episcopul l-a chemat din nou, dispunand de noi probe cu care l-a confruntat, preotul a declarat ca libertatea de constiinta ii permite sa fie mason.

Dar, iata ca Sfantul Oficiu a intrat pe fir si a cerut ca preotul sa fie indepartat, cu tot cu libertatea lui de constiinta. Mecanismul excomunicarii a fost declansat, nu numai preotia, ci statutul de membru al Bisericii fiind incomatibil cu apartenenta la masonerie. Desigur, pedeapsa excomunicarii va putea fi ridicata cand parintele va abjura de la convingerile sale masonice si il va alege pe Cristos.

Sursa: http://www.ledauphine.com/haute-savo...anc-maconnerie

Citind recent un alt fir de discuţie am dat peste nişte postări ale lui Mihnea D. referitoare la inchiziţie şi stat creştin, şi cred că am sesizat o anumită contradicţie în spusele sale.

Contradicţia pe care am observat-o (sau cel puţin aşa cred eu) este atunci când Mihnea afirmă că Inchiziţia nu ar fi avut ori (presupune că) nu ar fi trebuit să aibă de a face cu alţii decât cu botezaţii creştini, altfel spus nu cu evreii sau necredincioşii (păgânii). Ori având în vedere un întreg ansamblu dintre cele spuse de Mihnea, ansamblu din care am selectat ceva prin citate, se poate spune, zic eu, că într-un stat creştin, aşa cum ne spune Mihnea, în care erezia este păcat şi infracţiune, Inchiziţia nu se poate să nu aibă în vedere ca păcătoşi şi ca infractori deci pe unii de alte credinţe precum evreii ori necredincioşii (păgânii, cei cu alte credinţe ne creştine, păgâneşti). Dacă iudaismul, islamul sau păgânismul pot fi şi într-un stat creştin ar trebui să fie asimilate ereziilor; dacă acestea pot fi şi trebuie asimilate ca şi considerate drept păcate în sfera credinţei; dacă aceste păcate privesc deci pe anumiţi cetăţeni ai unui stat creştin, aceştia fiind subiecte incluse în jurisdicţia acelui stat; dacă statul creştin are putere asupra tuturor cetăţenilor săi, inclusiv asupra celor de alte credinţe, inclusiv eretice; dacă astfel de păcate nu au dreptul la apologie publică, şi sunt considerate ca vătămătoare (chiar potenţial criminale în ordinea spiritului, după cum afirma cu alte ocazii Mihnea); dacă ţinem seama de faptul că copiii ereticilor, evreilor şi păgânilor, deşi nebotezaţi, intră printr-o anumită formă de propovăduire şi tradiţie sub acoperământul acelor religii necatolice sau necreştine; dacă ţinem seama de faptul că vătămarea ereziei sau a altei religii greşite nu are în vedere exclusiv pe cei botezaţi ci poate să atingă şi pe cei nebotezaţi, vătămându-i adică în ordinea spiritului; dacă considerăm că statul creştin exercită nu doar puterea asupra cetăţenilor săi ci şi responsabilitatea creştinească şi prin urmare nu poate să nu ţină cont şi de vătămările în ordinea spiritului care pot fi suportate de alţii decât membrii Bisericii, spre exemplu de copiii ereticilor, iudaiştilor, islamicilor, păgânilor; dacă considerăm că şi oameni de alte credinţe precum cele enumerate mai sus pot fi (sau mai bine zis chiar sunt) cetăţeni ai unui stat creştin; deci dacă ţinem cont de toate cele de mai sus, atunci putem să concluzionăm în mod sigur că într-un stat creştin nu se poate să nu intre sub sfera Inchiziţiei cei de alte credinţe, tocmai pentru că şi acestea sunt, privite din punctul de vedere al creştinismului sau al Bisericii, asimilabile cu ereziile şi deci vătămătoare de suflete în ordinea spiritului. Vătămările se fac în primul rând asupra copiilor membrilor acelor religii sau erezii, care sunt vătămaţi deci în ordinea spiritului; dar fiind cumva cetăţeni ori supuşi acelui stat creştin, ori cumva intrând sub jurisdicţia acelui stat creştin, atunci este în mod necesar obligatoriu ca Inchiziţia sau o altă forţă să intervină pentru ca potenţialele victime în ordinea spiritului să nu ajungă să devină victime, şi pentru ca, dacă ereziile (dimpreună sau ereticii) trebuie stârpite ori interzise, nu doar erezille ci şi alte religii, precum şi propovăduitorii lor (chiar copiilor), să fie interzise, iar credincioşii apologeţi sau predători mai departe ai tradiţiei (pierzătoare de suflete, nu?) să fie anchetaţi de Inchiziţie şi eventual condamnaţi cu diferite pedepse, inclusiv cu pedeapsa cu moartea, arderea pe rug etc. Altfel spus, într-un stat creştin, aşa cum ni-l descria Mihnea D., nu doar ereziile şi ereticii intră sub sfera păcatelor în ordinea spiritului şi deci sub puterea Inchiziţiei şi a "braţului lumesc" care colaborează cu Inchiziţia, ci şi celelalte religii, pentru că şi ele trebuie privite asemenea ereziilor anume ca vătămătoare de suflete, având în vedere că luăm în calcul şi sufletele altele decât acelea ale creştinilor botezaţi.

Ar mai fi totuşi, aşa cum văd acum, o "portiţă de scăpare" (portiţă pe care eu am închis-o iniţial în şirul acela de premise) şi anume că statul creştin, sau statul inchizitorial aşa cum a devenit în exprimarea lui Mihnea D., poate să nu îşi asume sau nu îşi asumă responsabilitatea pentru copiii ereticilor şi păgânilor (inclusiv iudaişti şi islamici), însă în acest caz nu vedem de ce ar trebui ca statul creştin, care are în vedere mântuirea, ar trebui să discrimineze în acest fel pe aceia (supuşi şi copii ai lor) care nu sunt de religie creştină. Mai sunt aceştia cetăţeni sau membri ai statului? Mai are statul o putere asupra lor? Sau sunt doar "cetăţeni" de mâna a paişpea pentru simplul fapt că nu au fost convertiţi (chiar şi cu forţa cum de multe ori s-a întâmplat) la Biserică, la catolicism? Care ar fi diferenţa, mai ales în cazul copiilor, între vătămările ereticilor asupra copiilor botezaţi şi între vătămările necreştinilor (mai bine zis necatolicilor) asupra copiilor lor nebotezaţi, având în vedere că vătămările nu constituie doar păgânătatea în sine ci şi privarea acelor copii de mântuirea posibilă în Biserică? Sau ar trebui să înţelegem că într-un stat inchizitorial copiii botezaţi nu pot fi expuşi vătămărilor eretice, în timp ce copiii nebotezaţi ai necreştinilor pot fi vătămaţi, nenorociţi şi privaţi de mântuire după pohta patronilor religiilor necreştine, iar Inchiziţia, sau mai bine spus Statul Inchizitorial, să nu intervină?