95 de ani de la unirea Basarabiei cu România
 

In mijlocul aclamaţiilor sălii, decizia a fost adusă la cunoştiinţa primului ministru Marghiloman, care, în numele poporului român, a guvernului României şi al Regelui, a luat act de Declaraţie şi a primit Unirea. Era, după cum avea să spună Regele Ferdinand, „înfăptuirea unui vis care demult zăcea în inimile tuturor românilor de dincolo şi de dincoace de apele Prutului”. Unirea a fost primită cu entuziasm şi satisfacţie de românii de pretutindeni şi a stimulat lupta de eliberare a românilor aflaţi sub stăpânire străină.

Condiţiile unirii

Actul Unirii prevedea o serie de condiţii care ţineau de necesităţile stringente ale provinciei. Astfel, Sfatul Ţării trebuia să rămână organul care să ducă la bun sfârşit reforma agrară, de o importanţă critică pentru ţărănimea basarabeană. Unirea era condiţionată de păstrarea unei autonomii provinciale, cu administraţie proprie şi un Sfat (Dietă) proprie. Acesta urma să aibă competenţe în stabilirea bugetelor locale, să deţină controlul oraşelor, să numească funcţiile administrative. România trebuia să asigure Basarabiei respectarea deplină a drepturilor democratice, o reprezentare proporţională în Parlament precum şi prezenţa obligatorie în Consiliul de Miniştri a doi reprezentanţi basarabeni. În fine, se cerea convocarea Constituantei pentru codificarea într-o nouă Constituţie a principiilor enunţate în actul Unirii. Constituţia de la 1923 a fost cea care a întărit integrarea Basarabiei în România Mare.

În lumina declarării Unirii de la 1 decembrie cu Transilvania, adunarea Sfatului Ţării s-a întrunit din nou în şedinţă specială, la 26 noiembrie/9 decembrie, a votat unirea necondiţionată şi a adoptat în fine legea agrară, care rezolva o problemă extrem de sensibilă a ţăranilor basarabeni. După adoptarea ei rolul Sfatului era terminat. Astfel, la 10 decembrie Sfatul Ţării adopta declaraţia prin care renunţa la condiţiile stipulate în actul unirii şi, fiind îndeplinită reforma agrară, Sfatul s-a dizolvat, pecetluind unirea necondiţionată şi ireversibilă.

Recunoaşterea internaţională

Imediat după declararea unirii, Rada ucraineană a emis proteste vehemente şi a refuzat să recunoască actul. Guvernul român a respins pretenţiile acesteia asupra nordului şi sudului Basarabiei, precum şi obiecţiile nejustificate ale Rusiei. Reacţiile ostile au continuat pentru multă vreme, statutul României Mari fiind pus sub semnul întrebării.

Conferinţa de Pace de la Paris din 1920 a recunoscut legitimitatea unirii Basarabiei cu România. La 28 octombrie 1920 România a semnatat tratatul de la Paris cu Marea Britanie, Franţa, Italia şi Japonia care prevedea: "Considerând că din punct de vedere geografic, etnografic, istoric şi economic unirea Basarabiei cu România este pe deplin justificată; Considerând că populaţiunea Basarabiei a manifestat dorinţa de a vedea Basarabia unită cu România", părţile contractante recunoşteau "suveranitatea României asupra teritoriului Basarabiei, cuprins între frontiera actuală a României, Marea Neagră, cursul Nistrului de la gura sa până la punctul unde este tăiat de vechiul hotar dintre Bucovina şi Basarabia, şi acest hotar".

Acţiunile revizioniste

În primii ani de după unirea cu România, în Basarabia au apărut şi activat mai multe organizaţii pretins revoluţionare care militau pentru ruperea Basarabiei şi anexarea ei la Ucraina sau la Rusia. Multe dintre ele îşi aveau centrul la Odesa. Spre exemplu, astfel de organizaţii erau „Societatea pentru salvarea Basarabiei”, o organizaţie cu caracter propagandistic sau „Comitetul Militar de Salvare a Basarabiei”, cu caracter militar.

Anexarea Basarabiei de către Rusia sovietică

Efectele unirii au fost anulate după 22 de ani, în anul 1940. În baza pactului secret Ribbentrop-Molotov, Rusia sovietică a anexat Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa. (informaţii preluate de pe site-ul http://enciclopediaromaniei.ro/wiki)

Părintele Nicolae Steinhardt
 

Astăzi se împlinesc 24 de ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Nicolae Steinhardt de la Mănăstirea Rohia

Astăzi se împlinesc douăzeci şi patru de ani de la trecerea la cele veşnice a Monahului Nicolae Steinhardt de la Mănăstirea „Sfânta Ana” – Rohia, personalitate marcantă a culturii, credinţei şi spiritualităţii româneşti a secolului al XX-lea.
Născut la 29 iulie 1912, în localitatea Pantelimon de lângă Bucureşti, în familia de origine evreiască a inginerului Oscar Steinhardt, tânărul Nicu-Aurelian a urmat cursurile Liceului „Spiru Haret” din Bucureşti, între colegii săi numărându-se Constantin Noica, Mircea Eliade, Alexandru Paleologu şi Dinu Pillat. În anul 1929 îşi ia bacalaureatul, apoi licenţa în Drept şi Litere la Universitatea din Bucureşti (1932), iar în anul 1936 primeşte titlul de doctor în Drept Constituţional cu lucrarea 'Principiile clasice şi noile tendinţe ale dreptului constituţional'. Critica operei lui Léon Duguit, publicată în acelaşi an.
În anul 1939 începe să lucreze ca redactor la Revista Fundaţiilor Regale şi s-a remarcat printr-o intensă activitate publicistică şi critică, colaborând la publicaţiile Libertatea, Universul Literar, Victoria, Tribuna Poporului etc.
După instaurarea regimului comunist, a început să fie persecutat alături de pleiada intelectualităţii româneşti interbelice. A fost arestat împreună cu filosoful Constantin Noica şi grupul de prieteni din care mai făceau parte Dinu Pillat, Alexandru Paleologu, Vladimir Streinu, Păstorel Teodoreanu, Mihai Rădulescu şi condamnat la doisprezece ani de muncă silnică (1960), sub acuzaţia de „crimă de uneltire contra ordinii sociale”, suferind în închisorile de la Jilava, Gherla şi Aiud. Aşa cum mărturiseşte în lucrarea Primejdia mărturisirii, în timpul perioadei de detenţie a luat decizia de a se converti la creştinism şi a se boteza. La 15 martie 1960, la Jilava, scriitorul si criticul literar Nicolae Steinhardt primeşte Taina Sfântului Botez de la ieromonahul Mina Dobzeu. După acest eveniment deosebit din viaţa sa, a scris lucrarea sa de referinţă Jurnalul fericirii care reprezintă, potrivit propriei sale mărturii, testamentul său literar. În urma graţierii generale a deţinuţilor politici (august 1964), Nicolae Steinhardt a fost eliberat din închisoare.
La data de 16 august 1980 a fost tuns în monahism la Mănăstirea „Sfânta Ana” – Rohia. Ca monah, Părintele Nicolae s-a remarcat prin organizarea bibliotecii mănăstirii – care număra peste 23.000 de volume – şi printr-o intensă activitate pastoral-misionară, predicile rostite de la amvon fiind publicate în volumul postum sub titlul Dăruind vei dobândi.
La 24 martie 1989, presimţindu-şi sfârşitul, scrie prietenului şi constantului său redactor Virgil Bulat, să vegheze asupra tipăririi postume a volumului Monologul polifonic (care va fi publicat la Ed. Dacia în 1991 şi în 2002). Scrisoarea mai preciza textual şi ferm: „Mănăstirea îmi este moştenitoare”.
A trecut la Domnul în ziua prăznuirii Sfântului Ioan Scărarul, 30 martie 1989.

Fântâna Albă, mai sângeroasă decât Zidul Berlinului. 72 de ani de la masacrarea românilor care încercau să fugă din Bucovina de Nord spre România

La 1 aprilie 1941, în jur de 3.000 de români au fost masacraţi la Fântâna Albă, în Bucovina, pe teritoriul Ucrainei de astăzi, de soldaţii sovietici.
http://jurnalul.ro/special-jurnalul/...rd-640465.html

101 de ani de la naşterea părintelui Cleopa Ilie
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/5...712e81kvua.jpg

S-au împlinit astăzi, 10 aprilie, 101 de ani de la naşterea părintelui arhimandrit Cleopa Ilie, cel mai mare duhovnic român al secolului XX. Născut pe 10 aprilie 1912 în localitatea Suliţa din judeţul Botoşani, părintele a îmbrăţişat de tânăr viaţa monahală, mai întâi ca frate în mănăstirea Sihăstria din judeţul Neamţ. A fost călugărit în anul 1937, iar apoi hirotonit diacon şi preot.

Mai multe informaţii despre viaţa părintelui Cleopa Ilie a oferit pentru Radio TRINITAS părintele arhimandrit Timotei Aioanei, mare ecleziarh al Catedralei Patriarhale şi exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor: „Părintele Cleopa şi-a îndreptat paşii către Schitul Cozancea care se află în apropierea satului în care a văzut lumina zilei. Acolo l-a cunoscut pe marele duhovnic de mai târziu Paisie Olarul de care l-a legat o strânsă, sfântă şi adevărată prietenie. După ucenicia scurtă de la Cozancea şi după armata scurtă pe care a făcut-o părintele Cleopa a venit la Sihăstria. Aici a rămas puţin timp, deoarece Patriarhul Justinian l-a trimis împreună cu 30 de călugări la Mănăstirea Slatina din ţinutul Fălticenilor, Mănăstire pe care a reorganizat-o. A fost perioada de încercare pentru Biserică. Securitatea l-a urmărit şi părintele a fost arestat. Până la urmă a fugit în munţi. La un moment dat, la sfatul unor călugări cu care se întâlnea uneori, părintele a revenit în Mănăstirea de metanie. De această dată nu ca stareţ, ci ca duhovnic al Mănăstirii împreună cu părintele Paisie Olaru”, informează Radio TRINITAS.

De la întoarcerea în Mănăstirea Sihăstria şi până în ziua trecerii sale la Domnul, pe 2 decembrie 1998, părintele Cleopa a spovedit şi învăţat nenumăraţi credincioşi din întreaga ţară. Tot la părintele Cleopa veneau pentru sfaturi ierarhi atât din ţară cât şi din străinătate, a mai spus părintele arhimandrit Timotei Aioanei.

Tot azi se împlinesc și 174 de ani de la nașterea lui Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, Majestatea Sa Carol I, Rege al Romaniei!

Radio TRINITAS la 15 ani de emisie
 

Postul de Radio al Patriarhiei Române, Radio TRINITAS aniversează , 15 ani de emisie.

Postul de radio TRINITAS a fost înfiinţat în anul 1996, din iniţiativa şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în perioada respectivă Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

După obținerea licenței audiovizuale nr. R/216, acordată de către Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) pe 9 iulie 1996, pentru frecvenţa 92,70 MHz din municipiul Iași, a început organizarea primului post de radio ortodox din România. Studioul principal de emisie și birourile redacționale au fost amenajate la Mănăstirea Golia, unde funcționau deja Editura și Tipografia mitropolitană TRINITAS, iar emițătorul și antenele au fost instalate la Mănăstirea Cetățuia, situată pe una dintre cele șapte coline ale Iașilor.

Prima transmisiune difuzată de Radio TRINITAS în seara zilei de 17 aprilie 1998, Sfânta și Marea Vineri din acel an, a fost slujba Prohodului Domnului, de la Catedrala mitropolitană din Iași.

După entuziasmul începuturilor a urmat o perioadă de maturizare și consolidare instituțională, atât în privința echipei redacționale, cât și a mijloacelor tehnice și a suportului financiar necesar pentru desfășurarea activității. Radio TRINITAS promovează, de la început, atât principiile creștine în conștiința civică, cât și valorile sociale și culturale românești în context european și universal. Cu emisie 24 de ore din 24, Radio TRINITAS s-a afirmat ca o voce distinctă și apreciată în universul mediatic românesc.

Programele Radio TRINITAS se adresează tuturor categoriilor de ascultători. Pe lângă emisiunile religioase, grila de programe conține informații culturale, sociale și economice.

Radio TRINITAS promovează dialogul şi cooperarea între creştinii de pretutindeni, pentru apărarea demnităţii umane și protejarea mediului înconjurător. Din anul 2001 este membru al Conferinţei Europene a Radiourilor Creştine (CERC), alături de prestigioase instituţii mediatice de pe continentul nostru.

Din 31 decembrie 2002, Radio TRINITAS este recepționat și prin rețeaua Internet, la adresa www.radiotrinitas.ro.

Un post de radio cunoscut la nivel național, atât în mediile bisericești, cât și în cele laice, TRINITAS a primit din partea CNA, în 2004, Premiul pentru cel mai bun radio local din anul 2003.

Perioada extinderii ariei de emisie este legată de Anul omagial „Ştefan cel Mare şi Sfânt–500”, 2004. Radio TRINITAS și-a extins rețeaua terestră de emițătoare de la nivel local la nivel regional. La sfârșitul anului 2004 existau deja 10 stații de emisie Radio TRINITAS. În câteva luni s-au adăugat stației de la Iași, emițătoarele de la: Vaslui, Moinești, Bacău, Piatra Neamț, Onești, Toplița, Putna, Suceava și Darabani. Pentru asigurarea calității transportului semnalului audio de la studioul central la stațiile locale s-a apelat la soluția comunicării prin satelit, din luna iunie a aceluiași an.

Prin cooperarea dintre Mitropolia Moldovei și Bucovinei-Arhiepiscopia Iașilor și alte eparhii din țară, Radio TRINITAS a continuat proiectul de extindere și între anii 2005-2007. Astfel, în 2005 au fost realizate 11 stații noi (Bucegi-Coștila, Zalău, Bârlad, Ceahlău-Toaca, Hârlău, Botoșani, Hațeg, Moldova Nouă, Harghita-Gheorgheni, Târgu Neamț, Gura Humorului), în 2006, stațiile de la Rădăuți, Sibiu și Baia Mare-Mogoșa, iar în anul 2007, stațiile de la Durău și Galați.

Consacrarea postului de radio TRINITAS ca rețea radiofonică națională a Bisericii Ortodoxe Române s-a înfăptuit la 27 octombrie 2007, sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor, data de înființare a Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române. Odată cu inaugurarea studioului de emisie Radio TRINITAS amenajat în Palatul Patriarhiei s-a împlinit cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, rostit la instalarea ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (30 septembrie 2007): „O altă dorinţă a noastră, care devine o datorie, este intensificarea misiunii spirituale a Bisericii în societate, dincolo de zidurile locaşurilor de cult, prin intermediul a două reţele bisericeşti ortodoxe la nivel naţional, şi anume: radio şi televiziune, precum şi a unui cotidian al Bisericii”.

Istoria postului de radio TRINITAS, cea mai veche dintre cele cinci componente ale Centrului de Presă BASILICA (celelalte patru fiind: TRINITAS TV, publicațiile „Lumina”, Agenția de Știri BASILICA și Biroul de Presă al Patriarhiei Române), consemnează alte două evenimente importante în anul 2008: preluarea frecevențelor postului de radio LOGOS al Mitropoliei Olteniei (Craiova, Bechet, Băileşti, Novaci, Târgu Cărbuneşti, Târgu Jiu) și inaugurarea în luna decembrie a stațiilor de la Arad și Timișoara.

În anul 2009 a fost pusă în funcțiune stația de la Balota (jud. Mehedinți), proiect prin care s-a dorit ca programele radioului să ajungă la românii din Valea Timocului, Serbia. Cu scopul de a eficientiza stațiile de emisie, prin mărirea ariei de acoperire, în anul 2010 au fost puse în funcțiune, prin mutarea din alte locații, emițătoarele de la Rarău și Făget-Coșevița. În anul 2011, Radio TRINITAS și-a îmbunătățit recepția în municipiul București prin achiziționarea unei frecvențe pe această locație iar, în țară, a inaugurat următoarele stații: Roșiori de Vede, Pașcani, Zimnicea, Voineasa, Sulina și Sebiș. În luna octombrie 2011 a fost pusă în funcțiune, prin mutare din altă locație, stația de la Cozia. Din luna mai a aceluiași an, programele Radio TRINITAS erau recepționate, prin retransmisie, în Reșița și Caransebeș. Aceste stații au intrat în rețeaua națională a radioului Patriarhiei Române în aprilie 2012. În aceeași lună au fost preluate și frecvențele de la Hârșova și Medgidia. La începutul anului 2013, emisia radioului s-a extins cu două stații noi: Oradea și Sighetu Marmației.

În prezent, Radio TRINITAS emite pe 47 frecvenţe terestre, acoperind peste 80% din teritoriul României, la care se adaugă o frecvenţă via satelit pentru Europa: Satelit AMOS 2. Emisiunile se realizează în studioul central de la Bucureşti şi în studiourile locale de la Iaşi, Sibiu şi Craiova. Ascultătorii au posibilitatea să audieze zilnic Sfânta Liturghie, Vecernia, Rugăciunile de seară şi dimineață, Miezonoptica, precum şi programe speciale de educaţie religioasă, de folclor românesc şi muzică clasică, emisiuni de promovare a evenimentelor bisericeşti, ştiri şi informaţii utile, dialoguri şi dezbateri privind probleme actuale ale vieţii sociale şi culturale.

Radio TRINITAS este postul de radio al Patriarhiei Române și funcționează în temeiul art. 161 și 167 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, potrivit principiilor formulate în Statutul de organizare și funcționare al Centrului de Presă BASILICA.

Vasile Voiculescu, poetul coborât din icoană-arhim. Mihail Daniliuc
 

Pe 26 aprilie se împlinesc 50 de ani de când poetul Vasile Voiculescu a ferit perdeaua acestui veac spre a-și începe călătoria către Veșnicie. Viața și opera lui sunt paradigmatice modele de trăire, de gândire creștină, cu precădere în zilele noastre, când adevăratele valori se relativizează, locul lor luându-l superficialitatea, imoralitatea, duhul secularizant – dușmani înverșunați ai unei viețuiri autentice.
Vasile Voiculescu s-a născut pe data de 13 octombrie 1884, în localitatea Pârscov, județul Buzău, ca fiu a lui Costache şi Sultana Voicu. Învățământul primar și gimnazial l-a absolvit la școala din Pleşcoi, iar cel mediu, la liceele „A. Hâșdeu” din Buzău şi „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti. Se pare că la școală i s-a modificat numele de familie, devenind așa cum îl cunoaștem din literatură, Voiculescu. După absolvirea liceului, s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filosofie, abandonând-o la scurt timp. A urmat apoi cursurile Facultăţii de Medicină, absolvită în 1909; şi-a susţinut teza de licenţă în chirurgie, continuându-şi specializarea în Medicină internă şi Epidemiologie. De mic copil s-a dovedit o fire evlavioasă, sensibilă, dornică de a cunoaște tainele și sensurile existenţei. Buna sa mamă i-a sădit în suflet credința și, după cum însuși mărturisea, adesea-i strecura, pe lângă povești sau basme, citiri din Viețile Sfinților. Mai târziu afirma că pregătirea ştiinţifică, studiile medicale, cursurile de la Filozofie, lectura numeroaselor cărți de religie, cultură ori artă l-au apropiat foarte mult de Dumnezeu. Obișnuia adesea să spună: „credința trebuie să stea la temelia spiritului omului normal”. De altfel mai târziu a mărturisit: „dacă n-aş fi ajuns medic, cred ca aş fi fost preot.”
La 21 februarie 1910, tânărul medic Voiculescu s-a căsătorit cu o colegă de facultate și consăteană, Maria Mitescu, având împreună cinci copii. Cariera medicală și-a început-o într-o localitate din judeţul Gorj. Mobilizat pe front, a participat la Primul Război Mondial ca şef al Spitalului mobil nr. 6. Cu răspundere, cu dragoste, îngrijea în egală măsură pe soldați şi pe refugiați. Se dovedea un samarinean milostiv, turnând pe rănile lor untdelemnul devotamentului, amestecat cu vinul bucuriei de a se jertfi pentru greu încercații lui pacienți. Cu iubire altruistă, a slujit la căpătâiul militarilor români sfârtecați de gloanțe ori schije până ce s-a îmbolnăvit de tifos. După terminarea primei conflagrații mondiale, medicul jertfelnic, scăpat din ghearele morții de Desăvârșitul Taumaturg, Hristos Domnul, s-a preocupat de sănătatea românilor, îndeosebi a celor din mediul rural, inițiind o serie de acțiuni de popularizare a unor reguli fundamentale de igienă, de promovare a medicinii „verzi”, aflată la îndemâna tuturor. Considerându-şi profesia o misiune, o pasiune, nu-l interesa niciodată remunerarea serviciilor sale; astfel şi-a atras supranumele de „doctorul fără de arginți”.
Pe lângă misiunea grea, epuizantă, de vindecător al trupurilor, Vasile Voiculescu și-a găsit timp să aștearnă pe hârtie gânduri albe, versuri de o frumusețe aparte. A debutat în revista "Convorbiri literare" cu poezia "Dorul", în anul 1912. În 1916 a publicat volumul „Poezii”, iar în 1927, „Poeme cu îngeri”, urmând ca până în 1939 să publice și alte volume de versuri: Destin, Urcuș, Întrezăriri. Mare parte a operei dramatice și prozei a fost publicată postum. În urma activității literare susținute, Societatea Scriitorilor Români l-a ales ca membru în 1920. Din 1934, Vasile Voiculescu a activat ca director de programe culturale la Radio România, până în 1946, când, după unele mărturii, se pare că a fost interzis.
Anul 1946 a însemnat pentru el o răscruce. Soția sa a decedat în urma unei comoții cerebrale, iar Voiculescu a părăsit viața publică devenind, după mărturia unuia dintre fii, un veritabil sihastru. A scos din alimentație carnea, a refuzat să participe la serate ori întruniri culturale, trăind retras, supunându-se unor nevoințe din ce în ce mai aspre. Bunăoară, și-a blocat cu cărți soba din odaie, așa încât aproape un deceniu a dormit în frig. Și-a lăsat păr lung, barbă, devenind la înfățișare asemenea unui monah cuminte. Un contemporan, apropiat de-al lui, îl descria astfel: „ceea ce izbea în persoana lui Vasile Voiculescu era bunătatea serafică pe care ştia să o arate orişicui: nici nu critica pe nimeni, nu găsea defecte nimănui şi nu blama pe nimeni, aflând întotdeauna scuze şi înţelegându-l pe fiecare”. În căutările sale duhovnicești, a găsit cercul religios "Rugul Aprins" de la Mănăstirea Antim, frecventat de renumiți monahi, teologi, oameni de cultură, care au înțeles să-L caute pe Dumnezeu stăruitor, având în vedere tăvălugul bolșevic ce deja strivise multe vieți și idealuri creștine. De la membrii monahi ai grupării a învățat să se apropie și să practice „rugăciunea inimii”. Simțind „pericolul” reprezentat de o mână de oameni pașnici, iubitori de frumuseți spirituale, culturale, regimul totalitar a desființat „Rugul aprins”, numeroşi membri sfârșind în închisorile comuniste. Printre ei s-a numărat şi firavul poet Vasile Voiculescu, arestat în noaptea de 4 spre 5 august 1958, în pofida vârstei sale, de aproape 74 de ani. Deşi trăia atât de sfios, neîmpricinat cu nimeni, s-a văzut acuzat de uneltire contra ordinii sociale.
În perioada dramaticelor interogatorii, venerabilul om de cultură a încercat să se apere cu demnitate, susținând că „Rugul aprins” nu constituia o mișcare antinațională, nici fascistă, ci doar un cerc literar, religios. După patru luni de chinuri, de nenumărate umilințe, procesul s-a încheiat la 8 noiembrie 1958 cu o nedreaptă condamnare la cinci ani de temniță. Inițial l-au închis la Jilava, transferându-l apoi la Aiud. Demn, tăcut, Vasile Voiculescu a suportat torturile încarcerării cu nădejde creștinească. După eliberare nu a povestit nimic, nici nu a încercat să se victimizeze cu atrocitățile suferite în detenție. Însă, după 1990, mulți colegi de suferință au amintit în memoriile lor despre Vasile Voiculescu. Bunăoară, istoricul Vasile Boroneanţ afirma: „am zărit (în celulă, n.r.) un bătrân cu părul alb, purtând parcă o aură de sfânt. Atitudinea şi figura lui iradiau linişte şi blândeţe. Acesta a fost momentul întâlnirii mele cu cea mai scumpă şi dragă persoană din câte am cunoscut în cei zece ani de închisoare, poetul Vasile Voiculescu”. Frigul, mizeria, foamea l-au răpus pe asceticul poet, căci contractase o necruțătoare boală, TBC la coloana vertebrală, care l-a imobilizat într-o stânjenitoare infirmitate fizică. Cu toate acestea, sufletul său continua să iradieze lumină și pace, căci, după spusele aceluiași camarad de celulă, „era impresionantă purtarea lui de faţă de toţi cei din jur. Se hrănea parcă din Duh Sfânt şi era un creştin desăvârşit. Nu-l interesa prea mult hrana, împărţind-o cu ceilalţi. Se crease în jurul lui un cerc de profitori, care uneori îi luau mâncarea fără ca măcar să-l întrebe. Într-o zi, un bolnav, s-a repezit să-i ia mâncarea. Răspunsul blajinului încarcerat la riposta colegilor a fost: «Lăsaţi-l, şi el este creatura lui Dumnezeu şi dacă s-a repezit s-o ia, înseamnă că el are nevoie mai mare decât mine de această mâncare»”.
Întrebat adesea cum privește atrocitățile îndurate, pașnic, cu voce caldă răspundea: „asta mi-a fost crucea pe care trebuie să mi-o duc”. După patru ani de zguduitoare chinuri, poetul, coborât, parcă, dintr-o icoană, a fost eliberat. Un fel de a spune „eliberat”, căci nici nu se putea mișca din cauza bolii. Prin rugăciune și meditație se liberase de mult. La 2 mai 1962, familia l-a luat din pușcăria de la Aiud, ducându-l în odăița sa din București, unde maldărele de cărți îl așteptau în pacea isihastă, dorită de atâta vreme. A urmat apoi un an de dureri, de necruţătoare suferințe, până ce, în noaptea de 25 aprilie 1963, Domnul a trimis pe îngerul Său să-l cerceteze pe încărunțitul poet Vasile Voiculescu. Astfel și-a luat zborul către înălțimi celeste un suflet bun, milostiv, un medic de trupuri, dar și un mânuitor iscusit al condeiului, un căutător de liniști isihaste, un mare iubitor de frumuseți nepieritoare.

Peste 1,4 milioane de români îşi serbează onomastica de Florii
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/6...9oa6brq3ta.jpg Dintre cei 1.487.510 de români aniversaţi de Florii, 634.467 sunt bărbaţi, iar 853.043 sunt femei, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), după cum se arată pe mediafax.ro

Statisticile existente, la nivelul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul MAI, arată că majoritatea românilor care îşi sărbătoresc onomastica de Florii, respectiv 334.634 de persoane, poartă numele de Florin, alţi 146.328 se numesc Viorel, iar 54.749 - Florian.

Din totalul româncelor cu nume de flori, 146.268 se numesc Viorica, 128.844 - Florentina, 92.668 - Florica, 87.202 - Floarea şi 79.753 - Florina.

M-au atras şi mă menţin în admiraţie şi recunoştinţă faţă de Vasile Voiculescu, câteva însuşiri ale poeziei sale:
- o simplitate izbitoare a prozodiei, obişnuitul cuvintelor, mustul lor dulce de fruct natural, necontrafăcut
- suişul omniprezent, în opera lui, de la frământarea minţii şi a inimii către lumină şi pace, în Hristos; aproape fiecare poem merge după acelaşi tipic: debutează cu o nelinişte, cu o zbatere, apoi se înalţă la linişte prin invazia blândă, cuminte şi uimitoare a Luminii. Ajuns în miezul păcii, poetul continuă însă meditaţia, şi, poate mai complet, se poartă ca un reporter care dă mărturie de la faţa locului, vorbindu-ne nouă...
- poetul îşi contemplă, dureros şi compătimitor, propria zbatere sufletească; arareori mai aruncă o privire în afară, iar asta pentru a se asigura că nu e singur, că în jurul lui sunt toate frumuseţile mărturisitoare ale prezenţei harului lui Dumnezeu
- poemele sunt îmbibate de aerul rugăciunii; par născute din ea, o expresie a ei; sunt, de fapt, rugăciune
- toată opera poetică a acestui om îmi pare o lungă şi delicată rugăciune, unde se împletesc simţămintele cele mai omeneşti ale iubitorului de Dumnezeu cu harul. Aşa încât poezia lui, trebuie s-o spun, îmi pare pe alocuri gestul Hristoforului.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu că ne-a dat, nouă românilor, acest mare bărbat şi poet neasemuit! Ne este pildă şi sprijin în toate cele bune şi frumoase.

Ierarhul Maramureșului, la 92 de ani
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/7...ch1284lr7a.jpg

Clerici din Episcopia Maramureșului și Sătmarului, autorități şi elevi seminarişti au trecut astăzi, 28 mai 2013, pragul Reședinței episcopale din Baia Mare pentru a-l felicita pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Justinian, chiriarhul locului, la împlinirea vârstei de 92 de ani. La ceas aniversar, Preasfințitul Părinte Arhiereu-vicar Iustin Sigheteanul a oficiat în Paraclisul episcopal o slujbă de Te Deum.

Cei prezenţi şi-au felicitat arhipăstorul în sala mare a Episcopiei, primind iconiţe din partea acestuia.

”Vă mulțumesc din toată inima. Gestul dvs. a fost frumos. Întotdeauna eu am respectat omul și am încercat în toată viața mea să fac din vale deal și din deal vale. Asta a fost lupta mea toată viața. M-am luptat să fac din oameni modești, oameni ai lui Dumnezeu, români buni, creștini buni, oameni care să fie o cinste pentru toată Europa și toată lumea”, a mărturisit ÎPS Părinte Arhiepiscop Justinian, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, potrivit TRINITAS TV.

Înaltpreasfințitul Justinian s-a născut la 28 mai 1921. A fost tuns în monahism în 1942, iar între anii 1944-1973 a fost stareţul Mănăstirii Rohia, fiind ridicat la treapta de arhiereu în 1973. Înaltpreasfinția Sa a fost distins în anul 2011 cu ordinul "Steaua României în grad de cavaler", oferit de Preşedintele României.

560 ani de la căderea Constantinopolului
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/7...hs1afkrrma.jpg

S-au împlinit 560 ani de la consumarea unuia dintre evenimentele cruciale din istoria Europei și a Creștinismului. În anul 1453, la sfârșit de primăvară, oștirile comandate de sultanul Mehmed al II-lea cucereau, printr-o ofensivă decisivă, Constantinopolul, după un asediu care a durat aproape două luni.

Căderea Capitalei Bizanțului a însemnat nu numai sfârșitul Imperiului Roman de Răsărit și moartea ultimului împărat bizantin, Constantin al XI-lea Dragases, dar și o victorie strategică de o importanță crucială pentru cucerirea estului mediteranean și al Balcanilor de otomani.

Constantinopolul a rămas capitala Imperiului Otoman până a destrămarea acestuia în 1922, fiind rebotezat Istanbul în anul 1930, după proclamarea Republicii Turcia, în 1922.

Căderea Constantinopolului, consideră unii istorici, a fost evenimentul care a încheiat Evul Mediu și a deschis Renașterea. De asemenea, cucerirea Bizanțului a tăiat principala legătură comercială pe uscat dintre Europa și Asia. În consecință, un număr tot mai mare de europeni a început să plănuiască posibilitatea atingerii Asiei pe mare, ceea ce a dus la descoperirea Lumii Noi.

Chiar și în prezent un număr mare al populației grecești consideră ziua de marți (ziua căderii Constantinopolului) ca fiind cea mai urâtă a săptămânii.

1025 de ani de la creştinarea poporului rus
 

sursa: orthodoxie.com



Rusia sărbătoreşte 1025 de ani de la creştinarea poporului rus !


În acesată sărbătoare grandioasă, s-a implicat atât Biserica Ortodoxă cât şi statele care cuprind pe ruşi, bieloruşi şi ucraineni. Sărbătoarea va fi celebrată în tot arealul slav, prin slujbe, simpozioane, evenimente culturale, expoziii, pelerinaje, procesiuni etc.
Evenimentul cel mai important din acest complex este procesiunea cu moaştele Sfântului Prinţ Vladimir, creştinătorul ruşilor, care a plecat din Moscova în 31 mai şi care parcurge cele mai importante oraşe ale Rusiei: Vladivostok, Khabarovsk, Novossibirsk, Ekaterinbourg, Nijni-Novgorod, Rostov-pe-Don, Piatigorsk, Sankt-Pétersbourg. Mii de oameni purtând icoane şi cruci în mâini, merg pe jos sute de kilometri cântând imne religioase şi rugându-se la locurile sfinte ale ortodoxiei ruse. Procesiunea se va încheia la Kaliningrad.
"Numai în unitatea punctelor de vedere şi a convigerilor, cu o atitudine prudentă în faţa istoriei comune, putem să menţinem înţelegerea reciprocă între popoarele surori şi să ne opunem forţelor care promovează diviziunea" a spus Preafericitul Kirill, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse.
Sunt 1025 de ani de când Prinţul Vladimir a botezat în apele Niprului locuitorii pământuilui rus. Acest eveniment a schimbat radical viaţa poporului rus, l-a transformat. Astăzi este greu să chemăm patria noastră sfântă. În jurul nostru sunt numeroase probleme. Însă deschidem Evanghelia şi vedem că fiecare om credincios este moştenitor al Împărăţiei lui Dumnezeu. Voi sunteţi lumina lumii, ne spune Domnul. Deci, să păstrăm credinţa ortodoxă în inimile noastre!" a spus Mitropolitul Victor de Tver şi Kachinsk participanţior la procesiunea patriarhală intitulată "O, Rusia, păstrează-ţi credinţa ortodoxă" care se va derula din 1 iunie până în 7 iulie şi va merge de la izvoarele fluviului Volga până la Astrahan.
Punctul culminant al festivităţilor va avea loc la Moscova (25-26 iulie), Kiev (27-28 iulie) şi Minsk (29-30 iulie) cu participarea tuturor ierarhilor Bisericii Ruse.

Deceniul negru al deportărilor din Basarabia
 

Mănăstirea Horezu – 320 ani de la sfinţire
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/7...eja5p6vufa.jpg


Mănăstirea Hurezi sau Horezu, cea mai de seamă ctitorie a Sfântului voievod Martir Constantin Brâncoveanu, împlineşte 320 ani de la sfinţire,

Considerată o sinteză a artei româneşti din acea vreme, biserica mare a aşezământului monahal a fost construită între anii 1690 – 1693.

Lăcaşul de cult are hramul ”Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”.

Ctitorie dragă a domnitorului martir, mănăstirea a fost concepută de Constantin Brâncoveanu ca necropolă domnească. Totuşi, rămăşiţele pământeşti ale acestuia, moaştele sale, sunt înmormântate în bucureşti, în Biserica ”Sfântul Gheorghe” - Nou.

În 2014, când se împlinesc 300 de ani de la martirizarea Domnitorului, a fiilor acestuia şi a sfetnicului Ianache Văcărescu, atât la Bucureşti, la Horezu şi peste tot în ţară vor fi organizate evenimente comemorative de amploare.

Comemorare Ciprian Porumbescu
 

Pe 6 iunie se împlinesc 130 de ani de când ”Craiul Nou” al culturii române, Ciprian Porumbescu, își începea urcușul către lumina cea pururea fiitoare. Se pot spune atât de multe despre cel ce a pus bazele muzicii noastre culte, încât cu greu vom cuprinde în câteva rânduri uriașa sa personalitate. Însă nu vom lăsa să treacă acest moment comemorativ fără a-i aduce prinosul nostru de recunoștință.

http://1.bp.blogspot.com/-Dbxzughff3...Porumbescu.jpg

Se cunosc multe date privind studiile lui Ciprian Porumbescu, contribuția sa la activitatea societății Arboroasa, lunile grele de temniță pentru patriotismul său, precum și capodoperele creației lui componistice. De aceea, în materialul de față ne vom opri la omul Ciprian Porumbescu, la frământările ce îl țintuiau într-o profundă tristețe, văzând cum boala îi măcina trupul.

Aflat la tratament la Nervi, o stațiune balneară din Italia, pe junele compozitor îl mistuia dorul de țară, de familie, simțăminte pe care le-a așternut în multe scrisori trimise acasă la cei dragi. Din aceste emoționante răvașe, publicate de neobositul cercetător Nicolae Cârlan, vom spicui câteva pasaje, completându-ne imaginea neuitatului iubitor al Ortodoxiei și al românismului. Spre sfârșitul lui ianuarie 1883, îi scria amicului Nastasi: „De Paști sper că voi fi deja în Brașov și cu învierea lui Christos voi serba și reînvierea sănătății mele”. Departe de țară, nefericitul compozitor își deplângea situația: „O Italie, Italie! Frumoasă și dulce mai ești! Ah, dar ce folos? Nu plătește toată frumusețea și dulceața ei o ceapă friptă, dacă colea peste gard nu mă pot sui la Stupca”. Conștient că-şi supunea familia la cheltuieli mari pentru șederea sa în Italia, îi scrie tatălui, nu cu mult timp înainte de a se reîntoarce acasă: „scumpul meu părinte, astăzi, primind epistola Dumitale, mă grăbesc a răspunde. În necazul bolii mele, numai Dumnezeu mai știe ce nu mă irită. Nu m-am supărat pe Dumneata, că doară numai pe Dumneata mai am în lumea aceasta care-mi e ultimul sprijin și ultima mângâiere. Defavorizat de soartă până la ultima nimică, sunt un biet bolnav, fără putere și sănătate. Dacă mă voi lipsi încă și de dragostea părintească, atunci de-a dreptul mă pot arunca în adâncurile mării. Tusea nu m-a lăsat, timpul e urât și mi-e așa dor de casă, că nu mai pot răbda. Toate nopțile Vă visez pe toți și dimineața mă cuprinde un dor nespus. De aceea Vă sărut mâinile, scumpul meu tată și Vă rămân și pe mai departe al Dumneavoastră devotat fiu”.

Pregătindu-și plecarea spre ţară, cu mari lipsuri financiare, mai scrie un răvaș tatălui, adăugând: „prea iubitul meu părinte, nu Vă puteți închipui cât îmi e de dor să ajung acasă! Să șed în căsuța caldă lângă sobă”. Revenit la Stupca, Porumbescu dădea vădite semne de boală. Bătrânul părinte Iraclie, alături de ceilalți cei doi copii, Ștefan și Măriuca, îl primesc cu multă căldură. Boala a recidivat, încât suferindul bucovinean nu se putea desprinde prea mult de odaia sa. În clipele mai liniștite încerca să lucreze, dar puterile îl părăseau vizibil, așa încât dintr-un tânăr falnic devenise mai mult o umbră în așteptarea marii treceri. În toată această perioadă, Mărioara, devotata lui soră, îl veghea necontenit. Mai târziu, într-o emoționantă relatare, ea a mărturisit: „îl văd parcă și-acum cu ochii lui mari și frumoși, cum se uita trist și dureros la mine, zicându-mi: « Măriorică, tu trebuie să fii pregătită pentru sfârșitul meu, să fii sprijinul tătuței, să nu plângi, să nu te prăpădești, căci zilele mele sunt numărate». Și eu trebuia să fiu tare, să mă țin să nu izbucnesc în plâns, să-l mângâi, zicându-i că se va face bine. Sărmanul fratele meu, cât a suferit!” Suferințele au continuat chinuitor, atât pentru bolnav, pentru bătrânul părinte Iraclie, cât și pentru cea care îi veghea ultimele clipe. Prin 1931, Mărioara Rațiu-Porumbescu relata într-o scrisoare despre inevitabilul epilog: „cu vreo două zile înaintea morții, a venit fratele Ștefan. Sărmanul Ciprian s-a bucurat mult văzându-ne pe toți în juru-i. Luni seara am cinat împreună, iar Ciprian a glumit cu Ștefan, apoi a adormit. Eu stăteam, ca întotdeauna, lângă el. Pe la 12 noaptea se trezește și zice: « Măriorică, mi-e foarte rău. Să vină toți la mine. Să știți că la două ceasuri sunt mort». Apoi și-a luat rămas bun de la toți, cu vocea limpede și cu privirea clară și frumoasă. Ultimele sale cuvinte au fost: «Tătuță, Măriorică, vegheați să nu mi se piardă cântecele. Ele trebuie să trăiască căci eu, iată, mă sting. Le las în dar neamului meu». Picioarele i se răciseră, dar el era încă conștient. Însă, încet a adormit ca un sfânt.”

Sunt mărturisiri tulburătoare ale celeia ce i-a fost alături la marea trecere. Părintele Iraclie, și el de față, încremenit de durere, plângea, iar lacrimile i se rostogoleau pe obrajii brăzdați de aspre vremi. La trei zile, pe 9 iunie, plâns de familie, de prieteni, de sătenii lui dragi, trupul neînsuflețit al tânărului Porumbescu era condus către cimitirul din Stupca. Corul teologilor din Cernăuți însoțea cortegiul funebru, intonând zguduitoarea cântare: Adusu-mi-am aminte. Părintele Constantin Morariu a rostit un emoționant necrolog, iar apoi sicriul celui jelit a fost coborât în reavănul pământ, lângă cel al mamei lui, preoteasa Emilia. Auzind trista știre, Vasile Alecsandri spunea: „la doar 29 de ani neîmpliniți, Ciprian Porumbescu a luat cu sine în mormânt o comoară de cântece”. Spre marea noastră șansă, a apucat să lase posterității câteva nestemate din acest neprețuit tezaur, căci, fiind un talent complex, Ciprian Porumbescu a scris nu numai lucrări muzicale, ci şi multe poezii, articole de presă, a cules folclor, a redactat un manual didactic pentru şcolile populare. Din creația muzicală de referință amintim opereta „Crai nou“, ce va prevesti iminenta înflorire a şcolii muzicale naţionale, fiind prima operetă cu adevărat de reţinut în patrimoniul muzicii noastre. Însă, cea mai cunoscută lucrare a lui Ciprian Porumbescu rămâne, fără doar şi poate, „Balada pentru vioară și pian“ – partitură de referinţă a creaţiei clasice româneşti din secolul al XIX-lea, considerată, pe drept cuvânt, una dintre luminoasele capodopere ale culturii româneşti.

La ceas comemorativ, ne îndreptăm gândul către Stupca, localitate ce astăzi poartă numele neprețuitului ei fiu, unde oarecând o vioară cânta. Acum scripca zace stingheră într-un colț al odăii, iar cântărețul, de acolo, de Sus, își face simțită prezența în freamătul codrului și-n șoptirile dulci ale pâraielor, în glasuri răgușite de bucium, în tot ce e curat, frumos și românesc.

Si documentare:

Raportul secret: BASARABIA! Deportarile.(1)

Raportul secret BASARABIA! Deportarile (2 )

Marturii despre suferintele romanilor din Basarabia -Deportarile in Siberia

Golgota Basarabiei

Agenţia de ştiri BASILICA – 5 ani de activitate
 

Agenţia de ştiri BASILICA a Patriarhiei Române aniversează, duminică, 16 iunie 2013, 5 ani de activitate. Agenţia este parte integrantă a Centrului de presă BASILICA - Sectorul Comunicaţii şi Relaţii Publice al Administraţiei Patriarhale - și este singura componentă a Centrului de presă care poartă numele acestuia, BASILICA.

Trei sunt care marturisesc in cer: Tatal, Cuvantul si Duhul Sfant si Acesti trei Una sunt! (I Ioan 5, 7)

https://lh6.googleusercontent.com/-x...niceea-325.jpg

Ziua drapelului național al României
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/8...mboqddsk9a.jpg

Astăzi, 26 iunie 2013, sărbătorim Ziua Drapelului Naţional al României. Cu acest prilej, an de an, în numeroase oraşe din ţară au loc ceremonii speciale, religios-militare, în cadrul cărora sunt oficiate şi slujbe de binecuvântare a drapelului naţional, care este apoi arborat în mod solemn.

Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Naţional prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. Conform legii, această zi este marcată în fiecare an de către autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, consacrate istoriei patriei.

Drapelul Naţional - albastru, galben, roşu - de la lance - a fost decretat, pentru prima oară, ca simbol naţional de Guvernul revoluţionar provizoriu din Ţara Românească la 14/26 iunie 1848, având deviza „Dreptate – Frăţie" înscrisă pe el şi sfinţit a doua zi în cadrul Marii Adunări Naţionale de pe Câmpul Filaretului numit de atunci înainte Câmpia Libertăţii

El nu a suferit transformări majore de-a lungul istoriei. Doar distribuţia culorilor (în materie de proporţie şi poziţie) s-a schimbat într-o anumită măsură, fiind egalizată după Revoluţia de la 1848 când, sub impactul spiritului revoluţionar francez, multe dintre statele Europei au adoptat ca drapel naţional steagul standard cu trei culori.

În contextul revoluţionar al anului 1848, cu arborarea noilor drapele tricolore ca simboluri ale unor state naţionale, şi revoluţionarii români, aflaţi la Paris la izbucnirea revoluţiei, vor arbora drapelul albastru, galben, roşu, cu albastru la hampă. Aşa va fi şi consfinţit, ca drapel naţional, prin Decretul nr. 1 din 14/26 al guvernului provizoriu de la Bucureşti.

150 de ani de la pictarea icoanei Prodromița
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/8...3feqg1pqqa.jpg

Anul acesta se împlinesc 150 de ani de la pictarea icoanei Prodromița de la Muntele Athos, a cărei cinstire este pomenită, vineri, în calendarul ortodox.

Cunoscuta icoană cu chipul Maicii Domnului a fost zugrăvită, în 1863, de meșterul iconar Iordache Nicolau, la Mănăstirea Bucium din județul Iași. Anul acesta, obștea mănăstirii ieșene a hotărât să realizeze o icoană asemănătoare cu cea aflată în Schitul românesc Prodromu din Sfântul Munte.

Icoana a fost sfinţită cu ocazia hramului mănăstirii, în Duminica Tuturor Sfinţilor, iar mâine va fi depusă într-un baldachin special amenajat în biserică şi va fi cinstită, cu priveghere de toată noaptea, la fel ca la Schitul Prodromu din Muntele Athos, a precizat pentru Radio TRINITAS starețul Mănăstirii Bucium din județul Iași, părintele protosinghel Irineu Bălan.

Mănăstirea Putna la ceas aniversar
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/8...5e0e7c3m6a.jpg

547 de ani se împlinesc astăzi, 10 iulie 2013, de la punerea pietrei de temelie a mănăstirii Putna, ctitoria Sfântului voievod Stefan cel Mare. Ziua a fost marcată de monahii din Bucovina, prin rugăciune. S-a oficiată Sfânta Liturghie și s-a rostit o rugăciune de mulțumire, ne-a spus părintele stareț, Melchisedec Velnic.

Astăzi vieţuitorii mănăstirii Putna aduc o floare a recunoştinţei pe mormântul ctiorului, a Sf. Voievod Ştefan, pentru că a întemeiat această mănăstire şi pentru buna vestire pe care a rânduit-o dintru început căci Măria Sa a lăsat ca Putna să fie un lăcaş sfânt de rugăciune, de nevoinţă, de cultură, de spiritualitate curat românească. Totodată, astăzi la Sfânta Liturghie s-au adus rugăciuni de mulţumire Preabunului Dumnezeu pentru lunga vestire pe care a dat-o mănăstirii noastre; mulţumim lui Dumnezeu pentru cei 547 de ani”, a precizat pentru Radio TRINITAS părintele stareț, Melchisedec Velnic.

Mănăstirea Putna este una din cele mai cunoscute ctitorii ştefaniene. Ridicarea ei a început pe 10 iulie 1466 şi s-a terminat în 1469, fiind sfinţită pe 3 septembrie, în acelaşi an. Chiliile, Casa Domnească, Turnul Tezaurului şi celelalte clădiri auxiliare au fost ridicate mai tarziu, ansamblul monahal fiind definitivat în 1481. În 1966, la recomandarea UNESCO, împlinirea a 500 de ani de la întemeierea mănăstirii a fost celebrată pe plan mondial.

Pomenirea părinților de la Sinodul IV Ecumenic
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/8...3t3uhqdl8a.jpg


Biserica Ortodoxă îi pomenește duminica aceasta pe Sfinții Părinți care au participat la Sinodul al IV-lea Ecumenic, ținut la Calcedon, în anul 451. A fost convocat de Împăratul Marcian și a rămas în istorie drept unul dintre cele mai importante Sinoade.

Decisivă a fost respingerea ereziei monofizite, Părinții stabilind atunci în canoane învățătura Ortodoxă cu privire la Persoana Mântuitorului Iisus Hristos și la cele două naturi sau firi ale Sale.

„Sinodul al IV-lea de la Calcedon a condamnat erezia care a luat fiinţă în urma controverselor hristologice şi trinitare din secolul IV. Iată în secolul V monofizitismul este o consecinţă a ereziilor ariene şi o consecinţă a ereziilor condamnate deja în primele trei sinoade ecumenice. Formula pe care o cunoaştem de la Sinodul IV ecumenic acceptată de Sfinţii Părinţi care s-au întrunit la Calcedon este aceea că Mântuitorul Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Firile Mântuitorului sunt neîmpărţite şi nedespărţite, aşa ne învaţă Sfinţii Părinţi de la Calcedon. De aceea, noi credem şi mărturisim şi propovăduim că Mântuitorul Iisus Hristos este şi va rămâne Dumnezeu adevărat şi Om adevărat”, a declarat PS Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

La Calcedon nu s-au luat doar hotărâri dogmatice, ci și administrative, cea mai importantă dintre ele fiind stabilirea ordinii canonice a Tronurilor Apostolice, așa numit-a Pentarhie: Roma, Constantinopol, Alexandria, Antiohia și Ierusalim.

Patriarhul Miron. 145 de ani de la naștere
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/8...p17o21q2ea.jpg

Astăzi s-au împlinit 145 de ani de la nașterea primului patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea. A văzut lumina zilei pe 18 iulie 1868, la Topliţa, în judeţul Harghita. A studiat la Institutul Teologic-pedagogic din Sibiu şi la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Budapesta.

„În 1895 obține titlul de doctor în filologie cu o lucrare dedicată vieții și operei Poetului Mihai Eminescu. De remarcat este faptul că această lucrare este prima în literatura română consacrată lui Poetului Mihai Eminescu. În această lucrarea patriarhul Miron Cristea folosește pentru a-l caracteriza o sintagmă care a făcut ulterior carieră în istoria literaturii române numindu-l Luceafărul poeziei românești”, a declarat pentru TRINITAS TV Gheorghe Vasilescu - Arhiva Sfântului Sinod.

A fost hirotonit diacon celib în 1900, călugărindu-se după doi ani și luând numele Miron.

„Ieromonahul Miron Cristea începe să desfășoare acum o susținută activitate în plan cultural. Este unul dintre întemeietorii Băncii Culturale Lumina care își propunea să acorde burse din dobânzi tinerilor români care doreau să urmeze studii universitare, să sprijine financiar familiile românești care doreau să învețe diferite meserii”, a spus Gheorghe Vasilescu.

Miron Cristea a participat și la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1918.

„A adus acolo în calitate de episcop al Caransebeșului binecuvântarea Bisericii strămoșești pentru actul Unirii și tot el este cel care aduce la București vestea Unirii fraților de dincoace de munți. Tot lui îi revine misiunea de a fi și primul Întâistătător al Bisericii românești întregite, fiind ales mitropolit primat în decembrie 1919, instalat în scaun în ianuarie 1920”, a mai spus Gheorghe Vasilescu.

În 1925, Biserica noastră este ridicată la rangul de patriarhat, iar Miron Cristea devine primul patriarh al României. În timpul păstoririi sale au fost edificate multe dintre clădirile Centrului eparhial.

Primul patriarh al Bisericii noastre a marcat şi cultura românească. La 7 iunie 1919 el devenea membru de onoare al Academiei Române. Totodată, el a acordat o atenție deosebită și politicii externe. A trecut la Domnul la 6 martie 1939, fiind îngropat în Catedrala patriarhală.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la 62 de ani
 

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împlinește astăzi, 22 iulie 2013, 62 de ani de viață.

Cel de-al șaselea Patriarh al României, s-a născut la data de 22 iulie 1951 în satul Dobreşti, comuna Bara, judeţul Timiş, fiind al treilea copil în familia învăţătorului Alexie şi Stela Ciobotea.

Şcoala primară a urmat-o în satul natal (1958-1962), Dobreşti, iar gimnaziul, în localitatea Lăpuşnic (1962-1966), judeţul Timiş. În perioada 1966 începe cursurile liceale în oraşul Buziaş, pe care le continuă în municipiul Lugoj, Liceul „Coriolan Brediceanu” (1967-1970).

După absolvirea examenului de bacalaureat se înscrie ca student la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1970-1974), unde obține şi Diploma de licenţă în teologie (specializarea Noul Testament).

În perioada 1974-1976 frecventează cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, Secţia Sistematică, sub îndrumarea Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae; îşi continuă studiile în străinătate: doi ani la Facultatea de Teologie Protestantă a Universităţii de Ştiinţe Umaniste din Strasbourg (Franţa, 1976-1978) şi doi ani la Universitatea „Albert Ludwig” din Freiburg im Breisgau, Facultatea de Teologie Romano-Catolică (Germania, 1978-1980).

În 15 iunie 1979 îşi susţine teza de doctorat la Facultatea de Teologie Protestantă din Strasbourg, intitulată: Réflexion et vie chrétiennes aujourd'hui. Essai sur le rapport entre la théologie et la spiritualité, VII, p. 424. Teza a fost pregătită sub îndrumarea a doi reputaţi profesori francezi, Gerard Ziegwald şi André Benoit, şi a primit calificativul maxim. Devine astfel doctor al Universităţii din Strasbourg.

O formă extinsă a acestei teze a fost pregătită sub îndrumarea mentorului său, Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, şi a fost susţinută la 31 octombrie 1980 la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, sub titlul Teologie şi spiritualitate creştină. Raportul dintre ele şi situaţia actuală.

În urma examenului oral şi a susţinerii tezei, doctorandul Dan-Ilie Ciobotea a fost declarat Doctor în teologie ortodoxă, de asemenea, cu calificativul maxim. Cu acest prilej Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae afirma că: „Examenul tezei a dovedit Comisiei de examinare că are în faţa sa un candidat bine pregătit, bine informat şi mai ales pătruns de dorinţa şi râvna de a trăi o viaţă teologică de adâncime duhovnicească. Nouă asemenea oameni ne trebuie, oameni care să trăiască în învăţătura Bisericii noastre. Spiritualitatea adevărată a preotului aceasta este: să trăiască în aşa fel încât să poată răspunde şi întrebărilor omului de azi, dar să rămână şi preot adevărat. Cu o preoţime fără cultură teologică şi fără trăirea demnităţii şi misiunii sublime a preoţiei, se va ajunge la îndepărtarea poporului credincios de Biserică”.

La 6 august 1987 intră în viaţa monahală la Mănăstirea Sihăstria cu numele Daniel, avându-l ca naş de călugărie pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Cleopa Ilie . În ziua de 15 august 1987, cu ocazia hramului Mănăstirii Putna a fost hirotonit ieromonah de către Patriarhul Teoctist . La 16 octombrie 1988, cu prilejul resfinţirii Mănăstirii Sihăstria, Preafericitul Părinte Teoctist i-a acordat rangul de protosinghel, iar mai târziu pe cel de arhimandrit .

A fost numit Consilier patriarhal pentru sectorul „Teologie contemporană şi dialog ecumenic” (1 septembrie 1988–1 martie 1990); în paralel, conferenţind la catedra de Misiune Creştină a Institutului Teologic Universitar Ortodox din Bucureşti. În 12 februarie 1990 ales episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, cu titlul „Lugojanul”, fiind hirotonit la 4 martie 1990 .

La 7 iunie 1990 a fost ales arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei şi Bucovinei (instalat, 1 iulie 1990 – ). În această slujire a reactivat, chiar din toamna anului 1990, Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, cu mai multe secţii, la care a predat Teologia Dogmatică, începând din 1992 până în 2007. În anii următori a înfiinţat mai multe seminarii teologice liceale: Mănăstirea Agapia (1991), Botoşani (1992), Dorohoi (1993), Iaşi (1995), Piatra Neamţ (1996) şi şcoli teologice sanitare post-liceale la Piatra Neamţ (1993) şi Iaşi (1994); de asemenea a creat mai multe instituţii cu profil cultural, între care: Academia Ortodoxă „Sf. Ioan de la Neamţ” în Mănăstirea Neamţ (1993), Centrul mitropolitan de cercetări T.A.B.O.R. (1994), Centrul cultural-pastoral „Sf. Daniil Sihastrul” de la Durău (1995), Biblioteca ecumenică „Dumitru Stăniloae” din Iaşi (1995), Institutul cultural-misionar „Trinitas” (editură, tipografie şi radio) de la Mănăstirea Golia din Iaşi (1997), Centrul de conservare şi restaurare a patrimoniului religios „Resurrectio” (1998), toate înzestrate cu clădiri noi, moderne, cu aparatură corespunzătoare. A îndrumat tipărirea a zeci de lucrări teologice, manuale pentru învăţământul teologic universitar, cărţi de îndrumare pentru credincioşi, vieţi de sfinţi etc. A dat un nou profil revistei mitropolitane, care apare, din 1990, sub numele Mitropolia Moldovei şi Bucovinei – Teologie şi viaţă, revistă de gândire şi spiritualitate; a iniţiat buletinul oficial Candela Moldovei. S-au înfiinţat noi mănăstiri şi mai ales schituri, pe tot cuprinsul eparhiei, încât astăzi Arhiepiscopia Iaşilor are peste o sută de aşezări monahale , cele mai multe cu biserici şi clădiri noi. Sub îndrumarea sa s-au zidit şi sfinţit zeci de biserici noi, în Iaşi şi în alte oraşe, dar mai ales în parohii rurale; cele vechi au fost restaurate şi pictate . De asemenea, a înfiinţat la Iaşi mai multe instituţii cu profil social-caritativ, între care: Asociaţia Medicilor şi Farmaciştilor Ortodocşi din România (1993), Cabinetul stomatologic „Sf. Pantelimon” Iaşi (1993), Departamentul social-caritativ „Diaconia” (1994), Dispensarul policlinic „Sf. Apostoli Petru şi Pavel” (1998), Centrul de diagnostic şi tratament „Providenţa” (2000), Centrul de educaţie şi informare medicală „Providenţa II” (2002), Fundaţia „Solidaritate şi speranţă” (2002), Institutul social-caritativ „Diaconia” (2003), cantine pentru săraci la Iaşi, Paşcani, Dorohoi, Hârlău etc. Este un susţinător activ al unor asociaţii creştine ortodoxe: a studenţilor (ASCOR), a tineretului (LTOR), a femeilor (SNFOR), a intelectualilor (FOR) etc. Implicat în acţiuni liturgice şi pastorale, îndeosebi prin aducerea unor moaşte de sfinţi la Iaşi, mai ales din Grecia; a contribuit direct la canonizarea a 18 sfinţi moldoveni: Sf. Domnitor Ştefan cel Mare, Cuviosul Daniil Sihastrul, Sfinţii mitropoliţi Varlaam şi Dosoftei, o serie de cuvioşi călugări din mănăstirile Moldovei. Prăznuirea Cuvioasei Parascheva, la 14 octombrie, a devenit o adevărată sărbătoare a întregii Moldove, care adună la moaştele ei sute de mii de pelerini. Iniţiator a numeroase simpozioane cu profil teologic şi istoric şi serbări comemorative, unor pelerinaje la Muntele Athos, Grecia, Constantinopol, Ierusalim .

În calitate de mitropolit al Moldovei şi Bucovinei a reprezentat Biserica noastră la zeci de întruniri ecumenice (de pildă, a condus delegaţia română la cea de-a VII-a Adunare generală a Consiliului Ecumenic al Bisericilor de la Canberra, în Australia, 1991), ori a făcut parte din delegaţiile sinodale conduse de patriarhul Teoctist care au vizitat alte Biserici creştine (de pildă, la Ierusalim, în 2000, la Vatican şi în Italia, în 2002); ca membru în Comitetul executiv şi central al Consiliului ecumenic, a participat la diverse sesiuni ale acestora; vicepreşedinte al celei de a XI-a Adunări generale a Conferinţei Bisericilor Europene (Graz, 1997), membru sau preşedinte de onoare a diferite organizaţii nonguvernamentale.

La 12 septembrie 2007, ales Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind întronizat la 30 septembrie 2007 , această zi fiind şi Sărbătoarea oficială a Preafericirii Sale.

Ziua Imnului National al Romaniei
 

29 iulie este Ziua Imnului National al Romaniei , "Desteapta-te romane!". In aceasta zi, in anul 1848, in parcul Zavoi din Ramnicu Valcea, in fata unei numeroase asistente, dupa ce s-a citit noua Constitutie, un grup de tineri, avandu-l in frunte pe Anton Pann, a intonat pentru prima oara imnul Revolutiei pasoptiste "Desteapta-te, romane", devenit dupa Revolutia anticomunista din 1989 imnul national al Romaniei.

La originea Imnului National al Romaniei se afla poemul patriotic "Un rasunet" de Andrei Muresanu, publicat in numarul iunie-iulie 1848 al suplimentului "Foaie pentru minte, inima si literatura", pe o melodie culeasa de Anton Pann.

Anton Pann este creditat ca autor al muzicii imnului, dar melodia pe care Andrei Muresanu a pus versurile sale avea o larga circulatie in epoca si nu i se cunoaste cu certitudine autorul.

O versiune spune ca insusi Andrei Muresanu este autorul melodiei, iar alta sustine ca de fapt era o melodie cantata pe un text religios, ce purta numele "Din sanul maicii mele".

Incepand din 1848, "Desteapta-te, romane!" a fost un cantec foarte drag romanilor, insuflandu-le curaj in momentele cruciale ale istoriei, cum ar fi Razboiul de independenta (1877 - 1878), Primul si Al Doilea Razboi Mondial. Mai ales in timpul crizei dupa lovitura de stat de la 23 august 1944, cand Romania s-a detasat de alianta cu Germania lui Hitler, alaturandu-se Aliatilor, acest imn a fost cantat in mod spontan de toti si emis pe toate statiile radio.

In ziua revoltei de la Brasov, din 15 noiembrie 1987, muncitorii de la uzinele de Autocamioane au inceput sa cante aceasta melodie, multi dintre ei nemaistiind versurile. Cu toate acestea melodia a continuat fara intrerupere. Pe 22 decembrie 1989, in timpul revolutiei anticomuniste, imnul s-a auzit pe strazi, unind uriasele mase de oameni.

Omagiu adus părintelui profesor Constantin Mihoc
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/8...7u69814vaa.jpg


Părintele profesor Constantin Mihoc va fi pomenit duminică, 4 august, în biserica Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din localitatea Cuiejdiu, Protopopiatul Piatra Neamţ. Tot mâine, părintele va fi pomenit de familie şi la Biserica „Buna Vestire“ din Suceava. La slujbă sunt aşteptaţi şi Înaltpreasfinţitul Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, şi Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, după cum informează Ziarul Lumina.

Părintele Constantin Mihoc va fi pomenit şi pe 11 august, după slujba de resfinţire a bisericii cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Cuiejdiu, oficiată de Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Pe 4 august se împlinesc patru ani de când părintele profesor Constantin Mihoc şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. Pentru viaţa sa exemplară, dedicată slujirii Bisericii şi lui Hristos, şi pentru sfârşitul său mucenicesc, toţi cei care l-au cunoscut pe părintele sunt încredinţaţi că el este un mare rugător înaintea lui Dumnezeu.

„Fiindcă se apropie data de 4 august, când părintele Constantin a plecat spre cereştile locaşuri, şi pentru că se apropie şi data sfinţirii bisericii noastre, slujbă la care părintele ar fi dorit să fie prezent, m-am gândit să îi fac o slujbă de pomenire. Părintele venea cu mare dragoste aici la biserica noastră şi era mult aşteptat şi iubit de oamenii din acest sat. El a contribuit mult la formarea credincioşilor şi chiar a ajutat cu bani pentru înfrumuseţarea bisericii pe care o preţuia enorm. Era un om modest şi un model demn de urmat în credinţă şi milostenie. Când credincioşii ştiau că el trebuie să vină aici în parohia noastră, participau în număr foarte mare la Sfânta Liturghie şi ascultau cu foarte mare atenţie cuvintele lui folositoare pentru suflet. Sunt convins că după patru ani de când părintele Constantin Mihoc a plecat dintre noi, colegii, prietenii şi sutele de credincioşi care l-au cunoscut, o parte avându-l duhovnic, nu l-au uitat… am câştigat un rugător în ceruri. Cu ocazia resfinţirii bisericii îi aşteptăm pe fratele părintelui, Ioan Mihoc, directorul Seminarului «Veniamin Costachi» de la Mănăstirea Neamţ, pe părintele Constantin Cojocaru, dirigintele din seminar al părintelui, precum şi pe colegii şi prietenii regretatului nostru prieten“, a spus pr. Florin-Gheorghe Sfarghie, parohul Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Cuiejdiu.

Părintele lect. dr. Constantin Mihoc, de la Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Berlin, s-a mutat la Domnul în seara zilei de 4 august 2009, în timpul unor lucrări de demolare a unei clădiri, în locul căreia urma să se zidească o biserică pentru Comunitatea Românilor Ortodocşi din Berlin.

10 ani de la trecerea în Împărăţia lui Dumnezeu
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/9...j3lnariita.jpg
„Să ne trăiţi, părinte!“

Duminica migranţilor
 

La 18 august 2013, la nivelul Patriarhiei Române, va fi marcată Duminica românilor migranți.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, preţuind mărturia creştinească şi românească a fiilor şi fiicelor duhovniceşti care lucrează sau studiază în străinătate, în şedinţa sa de lucru din 25-26 februarie 2009 a luat hotărârea ca, în fiecare an, prima duminică după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (15 august) să fie celebrată ca Duminica românilor migranţi, această duminică fiind înscrisă în calendarul bisericesc la rubrica Date Importante şi inclusă în programele liturgice şi pastoral-misionare ale fiecărei eparhii.

Grija Bisericii Ortodoxe Române pentru românii din afara granițelor se reflectă și prin cele 13 eparhii (10 eparhii funcţionale, la care se adaugă cele 3 eparhii reactivate în Basarabia), deservite de aproximativ 750 de clerici, după cum ne-a transmis pr. Ion Armași de la Sectorul Comunități Externe al Patriarhiei Române.

Ziua Limbii Române
 

Ziua Limbii Române, sărbătorită în Covasna şi Harghita


Parlamentul României a legiferat Ziua Limbii Române, la 31 august, prin Legea nr. 53/2013, publicată în „Monitorul Oficial“, nr. 145 din 19 martie 2013. În acest an, Ziua Limbii Române este marcată oficial, pentru prima dată în România, sâmbătă 31 august, informează Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania.

Ziua Limbii române va fi marcată în judeţul Covasna, pe data de 31 august, printr-o suită de manifestări organizate sub egida Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni (MNCR) din Sfântu Gheorghe. Evenimentul coordonat de prof.dr. Luminiţa Cornea se va desfăşura la Casa memorială „Romulus Cioflec“ din localitatea Araci şi va cuprinde mai multe momente. Va începe cu vizitarea Casei memoriale, continuând cu prezentarea unei expoziţii cu volume donate muzeului, cu autograf, de către autorii ce şi-au lansat cărţile „la umbra nucului bătrân“. Momentele culminate vor fi cele artistice dedicate în exclusivitate Limbii Române: versuri închinate Limbii Române de Gheorghe Sion, Alexei Mateevici, Mihai Eminescu, Grigore Vieru, vor fi recitate de elevi de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul“ şi de către actriţa Duţa Guruianu de la Teatrul „Andrei Mureşanu“ din Sfântu Gheorghe.

Parintele Sofian Boghiu
 

GÂNDURI LA POMENIREA DE 10 ANI A PĂRINTELUI SOFIAN BOGHIU
(7.10. 1912 – 14.09.2002)

http://www.razbointrucuvant.ro/wp-co...r-sofian-1.jpg

Parintele Sofian Boghiu s-a nascut in comuna Cuconestii-Vechi, jud. Balti, dincolo de Prut, pe 7 octombrie 1912. A primit la botez numele Serghei. La varsta de 14 ani ajunge frate de manastire la Schitul Rughi, jud. Soroca, iar dupa 11 ani de ascultare primeste tunderea monahala in Manastirea Dobrusa. A urmat scoala de cantareti la Dobrousa si Seminarul monahal de la Cernica, unde ii va avea printre colegi pe Patriarhul Teoctist, pe episcopul Ramnicului - Gherasim Cristea si pe Arhim. Grigorie Babus.
La data 06 august 1939 este hirotonit diacon, in Catedrala din Balti, de episcopul Tit Simedrea. Din cauza ocuparii Basarabiei de catre rusi, este nevoit sa paraseasca Manastirea Dobrousa si astfel, alaturi de staretul sau si ceilalti frati din obste, ajunge la Manastirea Caldarusani.

http://www.crestinortodox.ro/files/i...an20boghiu.jpg

In anul 1940 se inscrie la Academia de Belle Arte din Bucuresti, sectia Arta Decorativa, devenind in anul 1945, pictor licentiat.

In perioada 1942-1946, urmeaza cursurile Facultatii de Teologie, sustinand lucrarea de licenta cu titlul: "Chipul Mantuitorului in iconografie". Este hirotonit preot la Manastirea Antim, pe 15 noiembrie 1945.
In vara anului 1958, este arestat si inchis, impreuna cu alti membrii din cadrul miscarii spirituale "Rugul Aprins". A fost condamnat la 16 ani de inchisoare pentru "uneltire contra ordinii sociale prin activitate mistica dusmanoasa“. Dupa 6 ani a fost pus in libertate. Despre acei ani declara mai apoi: "Daca pot zice asa, mie mi-a placut in inchisoare [...] Era bine acolo. Mult mai bine decat aici, in asa-zisa noastra libertate. Te puteai concentra [...] Nimic nu te distragea de la Dumnezeu. Pe cand afara… cate probleme!"

A trecut la cele vesnice in dimineata zilei de 14 septembrie 2002, in chilia sa de la Manastirea Antim. La sarbatoare Inaltarii Sfintei Cruci, parintele a fost pomenit de doua ori - la ectenia celor vii si, cateva ore mai tarziu, la cei mutati la Domnul. A murit chiar in timpul Sfintei Liturghii.

http://www.crestinortodox.ro/files/i...0boghiujpg.jpg

In ciuda faptului ca vietuia intr-o manastire aflata in centru Bucurestilor, Parintele Sofian a ales sa traiasca intr-un plan mai indepartat vietii publice. Chiar daca a fost prezent la diverse conferinte, la emisiuni radio si TV, nimic din toate acestea nu i-au afectat imaginea de monah. Participa la cele din lumea vazuta, ca un simplu vizitator.

Parintele Sofian Boghiu - zugrav si professor

http://www.crestinortodox.ro/files/i...-boghiu-AS.jpg

Parintele Sofian Boghiu a pictat multe lacasuri din tara si din strainatate. Dintre acestea amintim: Schitul Darvari (1964 si 1993), Manastirea Agapia (1970), Manastirea Deir-El-Harf - Liban (1971), Manastirea Radu-Voda - Bucuresti (1973), Catedrala din Homs - Siria (1978), Biserica din Hama - Siria (1979).

A predat pictura la seminariile monahale din Manastirea Neamt si Curtea de Arges, a organizat ateliere de icoane si picturi de catapeteasma la Manastirea Plumbuita si Schitul Maicilor. A pictat in tara 25 de biserici, din care 6 integral, iar restul restaurate. In strainatate a pictat integral trei biserici.
Parintele Sofian Boghiu - duhovnicul tuturor

Parintele Sofian Boghiu a primit in scaunul duhovniciei pe toti cei care veneau la dansul, fara rezerve. Parintele prof. Constantin Coman spunea in acest sens: "Chiar ma intrebam uneori - nu cu rautate - de ce nu face parintele o selectie, pentru ca un duhovnic avansat ca dansul sa nu se mai ocupe de copii in sufletul carora nu a patruns rautatea sau de babute care vor fi iesit de mult din valtoarea ispitelor si pacatelor, ci de cei care au cu adevarat probleme duhovnicesti, greu de rezolvat. Dupa mintea mea, era ca si cum un chirurg renumit ar fi continuat sa opereze apendicita, alaturi de cele mai complicate operatii pe cord! ... Atat de accesibil era Parintele, incat depindea numai de tine sa fie si duhovnicul tau".
http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...u-b1-p2131.htm

Gânduri la pomenirea de 10 ani a Părintelui Sofian Boghiu
 

http://www.razbointrucuvant.ro/wp-co...-in-chilie.jpg

Unii dintre fiii duhovniceşti ai Părintelui Sofian îşi aduc aminte cu drag de părintele lor duhovnicesc şi de sfaturile pe care le dădea. În câteva pagini vom încerca să împărtăşim şi cititorilor noştri din îndemnurile marelui duhovnic al Bucureştilor.
Ne spunea mereu să facem milostenie. Zicea:„Dă cât poţi, dar dă! Că milostenia e mare înaintea lui Dumnezeu, şterge multe păcate!”. Iar alteori ne spunea: „Măi omule, milostenia te ridică la cer şi Dumnezeu îţi ascultă rugăciunea.”
Părintele ne cerea mereu să dăm. Asta-i plăcea: să fii milos. Ne zicea: „Dacă primeşti, să dai. Oricât de puţin. Dar să dai. Dacă cineva îţi dă un covrig, iar lângă tine şade unul ca tine, un om sărman, un frate de-al tău, rupe din covrig o bucăţică şi dă-i şi lui. Că Dumnezeu e mare şi poate din bucăţica aia să vă sature pe amândoi.”
Ne mai zicea: „Când dai, să nu-ţi pară rău. Să dai cu bucurie că lângă tine e îngerul care te scrie în cartea cu fapte bune. Iar dacă îţi pare rău, nu te poate scrie că te îndoieşti în inima ta. Şi lui Dumnezeu nu-I plac îndoielile. Dumnezeu e drept şi bun şi vrea să fim şi noi la fel.”
Părintele se întrista mult când auzea că femeile leapădă copiii. Avea lacrimi în glas şi zicea: „Să ţii post negru miercurea şi vinerea, fără strop de apă, pentru că ai omorât un suflet de om.” Era bun cum nu pot povesti.
Părintele Sofian Boghiu spunea: „În post contează foarte mult să vă iertaţi unul pe altul. Poţi să mori de foame, nu are niciun rost postul tău, până nu te împaci cu celălalt. Unii nu-şi vorbesc cu anii. Dar postesc fiecare post. Vai de postul lor!...”
Părintele ne zicea multe lucruri frumoase despre Sfânta Împărtăşanie. Mereu ne învăţa ceva. Ne spunea că după Sfânta Împărtăşanie, să nu vorbim, să nu ne supărăm, să nu ne certăm unii cu alţii, pentru că Duhul Sfânt e curat şi bun şi nu şade în tine dacă nu poţi să-L ţii.
Altădată noi l-am întrebat: „Părinte la cât timp trebuie să ne împărtăşim ca să vină Duhul în noi?”, iar dânsul ne-a zis: „La Împărtăşanie nu trebuie să te grăbeşti. Unii vin la 40 de zile, alţii la o lună, alţii mai des. Dar eu vă spun că Duhul stă în voi atâta timp cât voi nu-L alungaţi. Nu trebuie să calculaţi zilele, ci să aveţi inimă bună şi curată. Şi atunci Duhul Sfânt e în voi.”
Părintele era şi glumeţ. Odată l-am întrebat: „Părinte, vreţi o cafea?”, dar dânsul mi-a zis: „Ce-mi trebuie cafea, când mă doare o măsea?”. Ştia să te înveselească şi să te facă să uiţi de necazuri.
Nimeni, nimeni, nimeni nu pleca de la dânsul trist. Nu te rănea, nu te supăra. Uneori stăteam pe capul dânsului să-l ascultăm până noaptea la 11. Şi ne zicea: „Hai că nu mai aveţi tramvaie!”, dar noi ziceam:„Părinte, nu mai vrem să plecăm!”, „Păi, unde vreţi să dormiţi?”, „Aicea pe jos în Biserică”. Şi dânsul nu ne întrista: „Bine, hai! Dar numai de data asta!”. Şi aşa stăteam de multe ori toţi.
Se supăra pe unii care făceau milostenie în văzul lumii. Nouă ne cerea să nu fim văzuţi când dăm, să nu aşteptăm laude sau vorbe frumoase de la cei pe care-i ajutăm. Dânsul a avut grijă de mine toată viaţa. Am avut multe necazuri, mama era bolnavă, alimente nu prea se găseau. Şi mă striga: „Ecaterino!”, „Da, Părinte!”, „Ia mai stai un pic!”. Era lume în jurul lui, îi puneau întrebări... Nu putea să-mi dea. Dar ţinea mâinile la spate, cu sacoşi pline. Îmi dădea când nu mai era nimeni lângă dânsul. Şi ce nu-mi punea? Ulei, zahăr, câte şi câte... Aşa plecam.
Odată eram la bucătărie, era 11 noaptea şi i-am zis: „Părinte, veniţi că se răceşte ciorba”, dar dânsul, blajin, mi-a zis: „Ce-mi trebuie mie ciorbă? Ce, eu trăiesc cu ciorbă?”.
Îi plăcea să postească. Se ruga, citea şi picta. Dar mânca târziu seara o bucăţică de ceva. Părintele şi picta şi se ruga. Le făcea pe ambele.Nu-i plăcea moda. Zicea femeilor: „Să nu vii la Biserică cu moda ca să întoarcă alţii capul după tine. Să nu-ţi pui haine strălucitoare! Să nu te machiezi, să nu-ţi dai cu roşu pe buze, să nu te vopseşti. Că asta înseamnă că tu nu crezi că Dumnezeu te-a făcut frumoasă, că a greşit şi vrei tu să te faci.”
Mereu zicea: „Lăsaţi moda! La Biserică vino să te rogi!”. Odată a venit un băiat tânăr şi i-a zis: „Părinte, am venit la Biserică să-mi găsesc nevastă.”, iar dânsul i-a răspuns: „Eu credeam că la Biserică vii să te rogi, nu să te căsătoreşti. Hai, lasă! Roagă-te şi mai apoi, vedem ce vrea Dumnezeu cu tine.”.Tot când ne certa cu moda, ne zicea: „Lasă hainele care nasc invidie! Tu vino la Biserică cu straie curate, simple!”.
Părintelui îi plăcea mult să ne înveţe. Stăteam în Biserică, dânsul scotea din altar un scăunel şi noi pe jos, în jurul dânsului.
Părintele iubea canoanele. După ele te învăţa şi după ele te certa.
„Părintele avea darul facerii de minuni. Dar eu nu pot spune despre asta. Dânsul vedea. Şi-ţi vorbea aşa cum Dumnezeu îi descoperea lucrurile despre tine. Pe mine m-a întrebat: „Eşti domnişoară?”, şi i-am spus adevărul. O lună trăisem în păcat. Dânsul mi-a zis: „Acum gata cu ce-a fost! De acum stai aici şi să iubeşti Biserica!”. Nu mi-a mai trebuit niciodată bărbat şi uite de 60 de ani sunt numai cu Biserica. Şi n-am fost singură. Maica Domnului mi-a dat tot, iar Părintele avea grijă şi de mine. Ăsta era darul dânsului cu care făcea minuni. Îţi schimba toată viaţa.”

Şase ani de patriarhat ai celui de-al șaselea Patriarh al României
 

La 30 septembrie 2007 era întronizat cel de-al şaselea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române în persoana Preafericitului Părinte Daniel. Patriarhul României s-a născut la data de 22 iulie 1951, din părinţii Alexe şi Stela Ciobotea, în satul Dobrești, comuna Bara, județul Timiș. La Botez a primit numele Dan-Ilie.

Studiază la Institutul Teologic Universitar Ortodox din Sibiu (1970-1974), urmează cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar Ortodox din București, Secția Sistematică, studiază la Facultatea de Teologie Protestantă a Universităţii de Ştiinţe Umane din Strasbourg - Franţa (1976-1978) apoi la Facultatea de Teologie Catolică a Universităţii „Albert Ludwig” din Freiburg im Breisgau – Germania (1978-1980). La 15 iunie 1979 susține teza de doctorat la Universitatea din Strasbourg, intitulată: Réflexion et vie chrétiennes aujourd'hui. Essai sur le rapport entre la théologie et la spiritualité (424 p) .

La 6 august 1987 - intră în viața monahală la Mănăstirea Sihăstria, jud. Neamț, cu numele Daniel, avându-l ca naș de călugărie pe Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie; la 1 iulie 1990 este întronizat Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei; la 12 septembrie 2007 - este ales în demnitatea de Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Munteniei și Dobrogei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române; la 30 septembrie 2007 – este întronizat Patriarh în Catedrala patriarhală din București.

20 de ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Dumitru Stăniloae
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/1...h1q5n1lgva.jpg

Astăzi se împlinesc 20 de ani de la trecerea la cele veșnice a Părintelui Dumitru Stăniloae. La 4 octombrie 1993 în jurul orei 23:00 se muta la viaţa veşnică cel mai mare teolog ortodox contemporan. În cele ce urmează vă prezentăm câteva date biografice ale marelui teolog român:

1903 - S-a născut la 16 noiembrie 1903 la Vlădeni, judeţul Braşov, Dumitru, ultimul din cei cinci copii ai lui Irimie şi Reveca; mama era nepoată de preot.

1917 - La 10 februarie, pleacă la Braşov să urmeze cursurile Liceului confensional umanist „Andrei Şaguna".

1918 - I se oferă o bursă pentru clasa a IV-a de către „Fundaţia Gojdu".

1922 - Primeşte o bursă în cadrul Universităţii din Cernăuţi. Dezamăgit de manualele şi metodele scolastice, părăseşte Universitatea după un an.

1923-1924 Urmează cursurile Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii din Bucureşti.

1924 - în Postul Mare se întâlneşte cu mitropolitul Nicolae Bălan, care-i oferă o bursă la Centrul Mitropolitan din Sibiu.

1927 -Termină anul IV la Cernăuţi şi susţine licenţa în Teologie sub conducerea prof. Vasile Loichiţă, cu lucrarea „Botezul copiilor"; primeşte o bursă pentru studii de specialitate la Atena.

1928 - Toamna, susţine la Cernăuţi teza de doctorat „Viaţa şi opera patriarhului Dosoftei al Ierusalimului şi legăturile lui cu Ţările Româneşti". Centrul Mitropolitan din Sibiu îi oferă o bursă pentru Bizantinologie şi Dogmatică. Pleacă la München, urmând cursurile profesorului August Heisenberg, tatăl celebrului fizician.

1929 - Pleacă la Berlin şi Paris pentru studii şi documentare asupra operei originale a lui Grigorie Palama; la întoarcerea în ţară este încadrat profesor suplinitor, apoi provizoriu. 

1930 - Pleacă la Constantinopol pentru a cerceta şi copia opera teologică a lui Grigorie Palama; la 4 octombrie se căsătoreşte cu Maria (născută Mihu).

1931 - La 10 mai, i se nasc primii doi copii gemeni, Dumitru (care moare în septembrie 1931) şi Maria; la 8 octombrie, este hirotonit diacon.

1932 - La 25 septembrie este hirotonit preot. Apare la Sibiu Catolicismul de după război.

1933 - La 8 octombrie, se naşte Lidia, botezată de istoricul transilvănean Ioan Lupaş.

1934 - La 1 ianuarie este numit director al ziarului „Telegraful Român", funcţie îndeplinită până în 1945. Îl cunoaşte şi leagă o strânsă prietenie cu Nichifor Crainic.

1936 - în iunie, este numit rector al Academiei Teologice din Sibiu, funcţie îndeplinită până în 1946.

1938 - Apare la Sibiu lucrarea fundamentală Viaţa şi învăţătura Sf. Grigorie Palama.

1939 - Publică la Sibiu Ortodoxie şi românism.

1940 - Vara, România intră în al II-lea război mondial, armata însoţind trupele germane până la Volga. Se constituie, la iniţiativa poetului Sandu Tudor, grupul „Rugul aprins", din care făceau parte: Ierom. Ivan Kulighin, duhovnicul mitropolitului rus de Rostov (refugiat la Cernica), Ierom. Benedict Ghiuş, Ierom. Sofian Boghiu, Prof. Alex. Mironescu, poetul Vasile Voiculescu, Arh. Constantin Joja, Pr. Andrei Scrima, Ion Marin Sadoveanu. Întâlnirile periodice la mănăstirile Antim şi Cernica au constituit o înviorare duhovnicească a vieţii creştine în Bucureşti.

1942 - Apare la Sibiu „Poziţia domnului Lucian Blaga faţă de creştinism şi Ortodoxie ".

1943 - Apare la Sibiu Iisus Hristos sau restaurarea omului.

1945 - La sfârşitul lunii aprilie, moare fiica Maria (Mioara).

1946 - I se cere să renunţe la rectoratul Academiei Teologice de către Mitropolitul Nicolae Bălan împotriva voinţei acestuia, la cererea lui Petru Groza; rămâne profesor în continuare până în 1947. Apare la Sibiu, Filocalia, vol. I.

1947 - Este transferat prin „chemare" la Facultatea de Teologie a Universității din Bucureşti, catedra de Ascetică şi Mistică. Locuieşte cu soția şi fiica în casa parohială a bisericii Sf. Gheorghe Vechi. Apare la Sibiu Filocalia vol. II.

1948 - Apare la Sibiu Filocalia, vol. III şi IV.

1949 - Catedra de Mistică fiind desfiinţată, rămâne profesor de Dogmatică pentru doctoranzi.

1950 - Participă la întâlnirile organizate de grupul „Rugul aprins", din care nu face parte.

1955 - La Sibiu, are loc un mare congres al preoţilor ortodocşi; Petru Groza, membru al prezidiului refuză să vorbească cu Pr. Stăniloae, fapt ce va avea consecinţe negative mai târziu. Are loc canonizarea Sfântului Calinic de la Cernica.

1958 - Începe un nou şi mare val de arestări în România, ca o condiţie a retragerii trupelor sovietice. Sunt arestaţi membri ai grupului „Rugul aprins". Este urmărit de Securitate. La 4 septembrie, percheziţie la domiciliul din Bucureşti. În 5 septembrie, ora 4.00 dimineaţa, este dus la închisoarea din strada Uranus, pentru o lună, apoi în strada Plevnei, pentru încă o lună. În 4 noiembrie, începe procesul înscenat caracteristic regimului comunist.

1959 - Este dus la Aiud, având printre alţi colegi de celulă pe preotul Lazarov, paroh în Dobrogea. Vreme de câteva luni este ţinut în regim de izolare totală. Lidia, fiica părintelui, naşte pe unicul nepot Dumitru Horia; fiind asistentă la catedra de Fizica a Universităţii din Bucureşti - prof. Hulubei - este obligată să părăsească Universitatea.

1961 - Toamna, este adus la Bucureşti pentru noi cercetări penale.

1962 - În martie, este readus la penitenciarul din Aiud.

1963 - în ianuarie este eliberat din închisoare şi lucrează ca funcţionar la Sf. Sinod. În octombrie este reintegrat la catedră.

1965 - Este solicitat să scrie articole şi studii, de către cei care-1 cenzuraseră înainte (Departamentul Cultelor se pregătea să prezinte Occidentului imaginea unei libertăţi religioase).

1968 - Este invitat la Freiburg si Heidelberg, de profesorul Paul Miron, pentru conferinţe; primeşte acordul Departamentului Cultelor, ce urma politica schimbării imaginii României.

1969 - Conferenţiază la Oxford; leagă prietenie cu teologul Donald Allchin.
1971 - Merge la Vatican ca membru al delegaţiei B.O.R.

1973 - Apare la Bucureşti Uniatismul în Transilvania, încercare de dezmembrare a poporului roman. Devine pensionar cu titlu de profesor onorar, rămânând profesor consultant pentru cursul de doctorat.

1976 - Apare la Bucureşti, Filocalia, vol. V. Este declarat „Doctor Honoris Causa" al Universităţii din Salonic.

1977 - Apare la Bucureşti Filocalia, vol. VI.

1978 - Apare la Bucureşti Tratatul de Teologie Dogmatică Ortodoxă, vol. I-III şi Filocalia, vol. VII.

1979 - Apare la Bucureşti Filocalia, voi. VIII.

1980 - Apare la Bucureşti Filocalia, vol. IX; la Geneva, Dieu est Amour, traducere D. Nesser; la New York, Tehnology and the Church, traducere R. Berringer; la Atena, Rugăciune, libertate, sfinţenie. I se acordă premiul „Dr. Leopold Lucas" al Facultăţii de Teologie din Tübingen.
1981 - Este numit „Doctor Honoris Causa" al Institutului ortodox Saint Serge din Paris. Este premiat la Londra cu distincţia onorifică „Crucea Sf. Augustin din Canterbury", pentru merite teologice şi creştineşti. Apare la Paris Prière de Jesus et experience de Saint Esprit; la Bucureşti, Spiritualitatea ortodoxă şi Teologia morală ortodoxă, vol. II.

1982 - I se acordă titlul „Doctor Honoris Causa" al Facultătii de Teologie din Belgrad; în noiembrie, conferenţiază la New York, Boston, Detroit, Chicago, Washington. Apare la Bucureşti Sf. Grigorie de Nyssa, Scrieri, vol. I (traducere).

1985- Apare Orthodoxe Dogmatik, vol. I, traducere H. Pitters; la Paris apare Le genie de l 'orthodoxie.

1986. Apare la Craiova, Spiritualitate şi comuniune în liturghia ortodoxă.

1987 - Apare la Craiova, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu şi la București, Sf. Atanasie cel Mare, Scrieri, vol. II (traducere).

1990. Devine membru corespondent al Academiei Române. Apare Orthodoxe Dogmatik, vol. II, traducere H. Pitters.

1991 - Devine membru titular al Academiei Române. Este numit ”Doctor Honoris Causa" al Facultăţii de Teologie din Atena. Apare la Craiova volumul Studii de Teologie dogmatică ortodoxă („Hristologia Sf. Maxim Mărturisitorul"; „Omul şi Dumnezeu"; Sfântul Simeon Noul
Teolog, „Imnele iubirii dumnezeieşti") şi la Bucureşti, Sf. Chiril al Alexandriei, „Scrieri", vol. I (traducere).

1992 - Este numit „Doctor Honoris Causa" al Universităţii din Bucureşti.

1993 - Octombrie 4. A trecut la cele veşnice „Teologul dragostei creştine".

100 de ani de la naşterea marelui liturgist Părintele Profesor Ene Branişte
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/1...81v1t1e9da.jpg

Se împlinesc anul acesta la 12 octombrie 100 de ani de la naşterea marelui liturgist Părintele Profesor Ene Branişte. Cu acest prilej, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti a avut loc pe 10 octombrie 2013 simpozionul omagial Părintele Ene Branişte - 100 de ani de la naştere, în prezenţa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la care au participat ierarhi, profesori de teologie, ucenici şi studenți. La acest eveniment Preafericirea Sa a rostit un cuvânt intitulat Părintele Profesor Ene Branişte - Un mare dascăl al teologiei româneşti.

Ene Branişte s-a născut la data de 12 octombrie 1913 în comuna Suseni ( judeţul Argeş). A făcut studii la Seminarul Teologic din Curtea de Argeş ( 1925-1933), apoi la Facultatea de Teologie din Bucureşti ( 1933-1937), unde şi-a luat licenţa în 1938, obţinând titlul ştiinţific de doctor în teologie în anul 1943 cu teza „Explicarea Sfintei Liturghii după Nicolae Cabasila”.

A fost hirotonit ca diacon ( 1940) şi apoi ca preot ( 1950), fiind ridicat ulterior la rangul de iconom stavrofor ( 1952). În afară de studiile teologice, Ene Branişte a urmat şi cursurile Seminarului pedagogic “Titu Maiorescu' din Bucureşti ( 1937-1938) şi apoi pe cele de la Facultatea de Litere ( secţia Limba română, 1945-1947).

După absolvirea facultăţii, a devenit asistent universitar la Catedra de Teologie practică de la Facultatea de Teologie din Bucureşti, predând cursurile de Liturgică şi Pastorală ( 1938-1950). A predat până la sfârşitul vieţii la Facultatea de Teologie, fiind promovat la gradul de conferenţiar ( 1950) şi apoi la cel de profesor titular ( 1950-1982). Pentru scurte perioade, a îndeplinit funcţiile de prorector ( ianuarie 1970 - iulie 1971) şi apoi de rector al Institutului ( 1980-1982). După pensionare, a continuat să lucreze ca profesor consultant la aceeaşi catedră, în cadrul Institutului Teologic Universitar Bucureşti.

Profesorul Branişte a îndeplinit şi funcţii în administraţia patriarhală, cum ar fi cea de vicepreşedinte al Comisiei de Pictură a Patriarhiei Române ( 1968-1983), pentru un timp membru cleric al Adunării Eparhiale şi al Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, precum şi membru în Comitetul tehnic al Institutului Biblic şi de Misiune. A participat la întruniri ecumeniste peste hotare ( mai ales la consfătuirile de la Chambesy în legătură cu data serbării Sfintelor Paşti), susţinând conferinţe în Austria, Franţa, Germania, Anglia. A trecut la Domnul la 18 martie 1984 în Bucureşti.

Părintele Paisie Olaru pomenit la Catedrala Patriarhală
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/1...leb2gjubta.jpg

Părintele Paisie Olaru a trecut la cele veșnice la 18 octombrie 1990. La Catedrala Patriarhală din București, după Sfânta Liturghie, a fost oficiată, astăzi, la împlinirea a 23 de ani de la trecerea sa la Domnul, o slujbă de pomenire, de un sobor de preoți și diaconi slujitori la Catedrala Patriarhală.

Părintele Paisie Olaru s-a născut la 20 iunie 1897 în satul Stroiești, comuna Lunca, județul Botoșani, primind la botez numele de Petru. A intrat în obştea Schitului Cozancea - Botoşani în anul 1921, iar un an mai târziu a fost tuns în monahism ca schimonah, primind numele de Paisie. A fost hirotonit diacon la 14 octombrie 1943 şi preot la 4 aprilie 1947, a fost egumen al schitului timp de un an, între 1947-1948. În 1948 s-a retras la Mănăstirea Neamţ, între anii 1949-1953 a vieţuit la Mănăstirea Slatina-Suceava, iar din 1954, la Mănăstirea Sihăstria.

Până la sfârşitul vieţii a fost duhovnic al obştii şi al credincioşilor veniţi în număr mare din toate colţurile ţării, între 1972-1984 s-a nevoit la Schitul Sihla.

6 ani de existenţă a TRINITAS TV
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/1...55v7t1ffma.jpg

Televiziunea Patriarhiei Române, TRINITAS TV, aniversează astăzi, 27 octombrie 2013, 6 ani de existenţă.

80 de ani de la sfinţirea Catedralei mitropolitane din Cluj-Napoca
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/1...a1sh01m9ba.jpg


În luna noiembrie a acestui an se împlinesc 80 de ani de la sfinţirea Catedralei mitropolitane din Cluj-Napoca. Aşezată în centrul capitalei culturale a Transilvaniei, Catedrala arhiepiscopală a Vadului, Feleacului şi Clujului a fost construită între anii 1923-1933, din iniţiativa şi cu contribuţia specială a vrednicului de pomenire Episcop Nicolae Ivan. La început de secol XX s-a reuşit atât construirea Catedralei eparhiale din inima Clujului, cât şi reactivarea străvechiului scaun episcopal de la Vad şi Feleac. De la acest eveniment istoric se împlinesc în acest an, 525 de ani. Episcopia de la Vad, înfiinţată acum mai bine de 500 de ani, este precursoare a Arhiepiscopiei şi Mitropoliei. Pentru a marca cele două evenimente, Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, va organiza între 2-3 noiembrie o serie de manifestări religioase şi culturale.

Certej 30 Oct. 1971--42 de ani de la catastrofa--in memoria victimelor dezastrului de la Certej. (un baraj plin cu cianura s-a rupt )

http://www.youtube.com/watch?v=NbwUQYFZGqA

http://www.youtube.com/watch?v=uII2He8vWZE

Catedrala ortodoxă din Cluj-Napoca la 80 de ani
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/1...l1c8b10afa.jpg


La 5 noiembrie se vor împlini 80 de ani de la sfinţirea impunătoarei Catedrale mitropolitane din Cluj-Napoca. În 1933, la această dată, mulţi credincioşi de pretutindeni veneau în oraşul transilvan de pe Someş să se bucure împreună cu ierarhii de noul lăcaş de cult ce era sfinţit atunci.

Cat sunt de frumoase Bisericile noastre ortodoxe! Cat am fost in tara nu am remarcat , parca niciodata
(nu am dat importanta) arhitectura, pictura si totul, era ceva ce aveam langa mine, oricand. Ei bine, aici , de departe, simt cu adevarat ce inseamna Biserica ortodoxa din tara mea. Inseamna , acasa.