nu e bine sa te dai mai rotund decat esti amice. Cand iti pun forumistii intrebari mai delicate , tu "tragi frumusel condeiul" cum zicea maestrul Caragiale, adica te faci ca nu le vezi! Doamne ajuta!

Curat condei coane Fănică!... hai să le numărăm: 18!... cestiune delicată:48:

tu sustii ca sufletul e omul (trup+suflare de viata), dar ti-am aratat cu verset biblic ca si sangele e suflet. Asta cum o explici? Si sangele are suflare de viata?

nu se chinuie singur, ca doar nu e prost.

si de ce ar permite Dumnezeu existenta unui ochi bolnav pentru totdeauna? ori il vindeca, ori il face sa dispara.

si daca ochiul refuza vindecarea? Ce facem atunci, il distrugem pur si simplu pe principiul: cine nu e cu mine, e impotriva mea?

Este vorba despre o măsură a dragostei. Dacă în timpul vieţii am ajuns la o măsură scăzută, cu aia intrăm în veşnicie. Chinul constă în faptul că omul şi-a limitat singur şi de bunăvoie această capacitate de a putea răspunde la infinita dragoste a Lui Hristos, pe cînd Sfinţii au ajuns la o măsură superioară, reuşind să fie într-o mai înaltă comuniune de iubire cu Creatorul. Primii se chinuie văzînd fericirea celorlalţi, înţelegînd că au ratat chemarea la o existenţă în armonie perfectă cu restul creaturilor şi cu Dumnezeu.

Deoarece acel atribut numit libertate nu este încălcat. Dumnezeu nu Se răzgîndeşte. O dată ce l-a înzestrat pe om şi pe înger cu atributele propriului Chip, aşa rămîne în vecii vecilor. Deci El nu forţează pe nimeni să se apropie de bunăvoie de asemănarea cu Hristos, care este etalonul de iubire şi smerenie. Gîndiţi-vă că nici acum, în timpul vieţii de zi cu zi, majoritatea oamenilor refuză aceste standarde pe motiv că sînt absurde. Ei nu pot să conceapă iertarea, mila, armonia şamd, aşa că nu-i forţează nimeni. De aia s-a inventat Iadul, pentru că aceste fiinţe să aibă în continuare un tip de existenţă pe care l-au ales, dominată în principal de mîndrie, adică departe de asemănarea cu Hristos. Este alegerea lor, nu a Creatorului.

Nu "şi sângele e suflet", ci sângele e suflet:



adică sângele e viaţă:

V-am aratat ca Iadul va fi aruncat in moartea a 2-a, prin urmare ce spuneti nu e biblic. Si nu am citit in Scripturi ca pacatosii beneficiaza de un tip al existentei ci vor fi dati pierzarii (nimiciti). Alegerea este viata sau moartea nu viata sau chinul.

Ai postat acest mesaj :

Iar eu am subliniat aceasta parte :

Intrebarea mea este : Tu ai inteles mesajul pe care l-ai postat ?

Daca nu, iti dau un indiciu :

"3. Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu.
4. Iar Nicodim a zis către El: Cum poate omul să se nască, fiind bătrân? Oare, poate să intre a doua oară în pântecele mamei sale şi să se nască?
5. Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu.
6. Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, duh este.
7. Nu te mira că ţi-am zis: Trebuie să vă naşteţi de sus."

"29. Şi El le-a zis: Adevărat grăiesc vouă: Nu este nici unul care a lăsat casă, sau femeie, sau fraţi, sau părinţi, sau copii, pentru împărăţia lui Dumnezeu,
30. Şi să nu ia cu mult mai mult în vremea aceasta, iar în veacul ce va să vină, viaţă veşnică."

Si iti mai dau un mesaj poate intelegi, dar nu bag mana in foc ...

Maxim Marturisitorul
Filocalie vol 3 pag : 365

Dumnezeu, care a zidit firea omenească, nu a creat împreună cu ea nici plăcerea nici durerea din simţire (din simţuri), ci a dat minţii ei o anumită capacitate de plăcere, prin care să se poată bucura în chip tainic de El. Această capacitate (care e dorinţa naturală a minţii lui Dumnezeu), lipind-o primul om de simţire îndată ce a fost creat, şi-a văzut plăcerea mişcându-se potrivnic firii, spre lucrurile sensibile, prin mijlocirea simţurilor (1). Dar Cel ce se îngrijeşte de mântuirea noastră a înfipt în mod providenţial în această plăcere, ca pe un mijloc de pedepsire, durerea, prin care s-a zidit în chip înţelept în firea trupului legea morţii, ca să limiteze nebunia minţii, care şi mişcă, potrivnic firii, dorinţa spre lucrurile sensibile (2).
Astfel, datorită plăcerii potrivnice raţiunii, care a pătruns în fire, a pătruns, ca un antidot, şi durerea conformă
cu raţiunea. Aceasta e mijlocită de multe pătimiri, între care şi din care este şi moartea, şi are rostul să înlăture plăcerea potrivnică firii, ba chiar să o desfiinţeze cu desăvârşire, ca să se arate darul plăcerii dumnezeieşti în minte (3). Căci toată durerea având drept cauză a naşterii sale fapta unei plăceri care îi premerge, e o datorie pe care trebuie să o plătească în chip natural, în virtutea cauzalităţii, toţi cei ce sunt părtaşi de firea omenească. Fiindcă plăcerea potrivnică firii e urmată în chip firesc de durere în toţi cei a căror naştere a fost anticipată de legea plăcerii fără cauză. Iar fără cauză numesc plăcerea primei greşeli, întrucât nu a fost urmarea unei dureri premergătoare.
Deci după cădere toţi oamenii aveau în mod natural plăcerea ca anticipaţie a venirii lor pe lume şi nici unul nu era liber de naşterea pătimaşă prin plăcere. De aceea toţi plăteau în mod natural durerile ca pe o datorie şi ca pe o datorie suportau moartea de pe urma lor, şi nu se afla chip de scăpare pentru cei tiranizaţi silnic de plăcerea nejustificată (4) şi stăpâniţi în mod natural de durerile justificate şi de moartea cea atotjustificată de pe urma lor.

Scolii
1. Plăcerea şi durerea nu au fost create, zice, deodată cu firea trupului, ci călcarea poruncii a născocit-o pe cea dintâi, spre coruperea voinţei, iar pe a doua a adus-o ca osândă spre destrămarea firii, ca plăcerea să lucreze
moartea de bunăvoie a sufletului din pricina păcatului, iar durerea să pricinuiască, prin destrămare, nimicirea formei
trupului.
2. Dumnezeu a dat, prin Providenţă, firii durerea fără voie şi moartea de pe urma ei, spre pedepsirea plăcerii
de bunăvoie.
3. Căutarea ostenelilor de bunăvoie şi suportarea celor fără de voie, desfiinţează plăcerea, oprind mişcarea ei
actuală. Dar nu smulg puterea ei, sălăşluită ca o lege împotriva firii în vederea naşterii. Căci filosofia care cultiv\
virtutea produce nepătimirea voii, dar nu pe a firii. Iar prin nepătimirea voii se sălăşuieşte harul plăcerii dumnezeieşti în
minte.
4. Plăcerea necuvenită este legea păcatului, care s-a zidit în fire în urma greşelii lui Adam.