Citat:
În prealabil postat de umilul
(Post 383399)
Credeti ca Domnul si cuvintele Domnului scrise in Cartea Sfanta au nevoie de demonstratii ca El exista, tot ceea ce vedeti in jurul vostru exista pentru ca El doreste asta. Sunteti mai intelepti voi decat cei care au scris Cartea Sfanta ? ati dat voi sfaturi la fel de intelepte precum sunt acolo ? pilde si cai de mers pe drumul drept in viata ? nu ma mir ca multi din cei vechi pe site citesc doar ceea ce e scris pe forum si nu mai intra in polemica, pentru ca polemica nu e buna, rugaciunile in schimb da. Auziti ce spune Domnul in Cartea Sfanta : " Eu sunt Alfa și Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era și Cel ce vine, Atotțiitorul ", deci nu tagaduiti si nu incercati sa demonstrati ceea ce nu are nevoie sa fie demonstrat. Sa citim si sa ne rugam ca Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos sa ne ierte noua pacatele si sa ne numere intre cei drepti. Pace tuturor si iertati-ma daca v-am gresit !!
|
In primul rand, pentru a face orice argument bazat in Dumnezeu ii necesita o demonstrare previe a existentei. Aceasta demonstrare nu se face cu argumente din Biblie asa pur-si-simplu. Nu.Pentru a crede ceea ce scrie in biblie in primul rand este nevoie de motive obiective rationale si bine-intemeiate, fara ele ar fi doar o "credinta oarba", iar credinta oarba este sub demnitatea fiintei umane, rationale, ratiunea si vointa fiind in om ceea ce-l face "persoana", si deci asemanator cu Dumnezeu. Deci este nevoie mai intai ca metodologie sa prescindem de argumentele credintei, diferita de la om la om in functie de religia pe care o are si sa recurgem la ceea ce-i uneste pe toti acesti oameni, indiferent de religia pe care o au: ceea ce ne uneste pe toti este RATIUNEA. Deci trebuie sa recurgem in primul rand la RATIUNE. Existenta lui Dumnezeu este demonstrabila prin ratiune dupa cum am demonstrat in cele cinci probe prezentate intr-un articol precedent, deci nu este nevoie de credinta pentru a accepta ca Dumnezeu exista, ca este UNUL, BINE, ADEVAR, CREATOR, PROVIDENT, SUVERAN,PARINTE... Credinta , care pe langa cunoasterea strict rationala are nevoie de vointa fiecaruia de a o accepta este necesara doar in cazul adevarurilor "supra rationale" din punct de vedere uman: TRINITATEA, INCARNAREA FIULUI, INVIEREA, INALTAREA, COBORAREA DUHULUI SFANT etc..., dar si acestea sunt in principal obiectul unei credinte rationale si libere, adica o credinta bazata in motive suficiente, dar nu strict- determinante ca cele prezentate in prima parte (cele strict-rationale), ci de asemenea lasa loc liberului-arbitru de a le accepta sau nu: "Nu am fi crezut daca nu am fi considerat necesar sa credem (motive)........Si nu credem daca nu vrem (vointa libera)"(Sf. Toma d'Aquino). Deci cunoasterea prin credinta este de o natura inferioara celei prin ratiune, fiindca presupune amestecul "vointei", fapt a-tipic. De aceea in stadiul de Paradis (Rai), fiind privilegiul "viziunii beatifice " a lui Dumnezeu, nu mai exista "credinta", nemaifiind nevoie. De aceea Isus Cristos fiind Dumnezeu pe timpul vietii pamantesti nu a avut nici CREDINTA si nici SPERANTA, neavand nevoie, fiindca avea "VIZIUNEA DIRECTA A TATALUI" ,Cristos fiind Persoana Divina , iar Dumnezeu este "evident" pentru sine, iar ceea ce este "evident" nu este obiect de "credinta" si nici de "demonstratie", fiind "EVIDENT". Pentru noi in schimb, Dumnezeu pe aceasta lume nu este "eviden"t, ci este "demonstrabil".
Asta clar, pentru cei care au facultatile intelectuale, pregatirea academica si timpul sufiient dedicarii unei astfel de demonstratii. Pentru altii ramane doar obiect de "credinta", iar pentru putini "fericiti" care au avut privilegiul unei "viziuni beatifice" inca din aceasta lume, poate sa fie obiect de "evidenta".
Interesant de notat este ca ateismul ataca adevaruri in primul rand de ratiune, nu de credinta, iar cei care ,in ciuda demonstratiilor rationale ale existentei lui Dumnezeu , raman atei, o fac doar din propria-i vointa nu din ratiune, ceea ce inseamna ca ateismul este o "credinta oarba", neavand motive bine- intemeiate in ratiune, deci este sub demnitatea fiintei rationale, care este omul.
