Da nu stim nici de sfinti care sa scrie pe bloguri sau sa-i ispiteasca pe parinti, sa stoarca de la ei cate o declaratie "tare". ( nu ma refer neaparat la cazul acesta dar de multe ori am avut impresia ca unii si-au promovat ideile lor prin vocea Parintilor.

E vorba despre o carte; nu e un interviu oarecare. Si nu e singura carte de acest gen.

Am spus ca nu ma refer neaparat la cazul acesta. E trist totusi sa vezi ca ne preocupa foarte mult scandalul, dar daca maine s-ar petrece o alta nenorocire probabil am deveni mai toti colonei...ma refer la cei care nu sunt deja.:71:

Esti sigur de ce spui?!? Pe ce te bazezi?

Pai nu scriem si citim ca sa gasim modele de oameni adevarati ci sa iscodim cine este colonel, cine cui i-a dat streptomicina, cine ajunge in rai si cine in iad, ce-a zis X despre Y, ale cui oase miros mai frumos etc. Asta fac coloneii nu martirii.

Viata sfintilor nostri din inchisori face parte din istoria Romaniei.
Iar oasele frumos mirositoare sunt moaste, care mai fac si minuni.
Cat despre fiola aceea de streptomicina, a fost minunea acelor zile: toti cei inchisi au trecut sa o vada, sa o tina in mana, fiind unicat in tenebroasele inchisori, pline de tuberculoza: speranta lor la viata. Sa nu o minimalizam. Azi nu ne mai miram de o fiola; dar nu cu ochii nostri de azi trebuie sa privim acel episod din inchisoare, ci cu ochii muribundului, caruia i se intinde o mana.
Cat despre colonei deghizati in stareti... nu merita cuvinte.

Crestinul nu trebuie sa fie banuitor. Parintii, care au suferit ani de zile in inchisori nu mai sunt influentabili. De asta poti fi sigur! De aceea si impresia ta e gresita. Ia, gandeste-te!

Iata inca niste pareri autorizate:

„Eu am fost cercetat dacă să îl canonizeze pe Ştefan cel Mare. A venit un arhiereu la mine. N-am fost de a­ce­eaşi părere. Mai repede sunt pentru părintele Ilie Lă­că­tu­şu pentru că sunt nişte semne de la Dumnezeu: are mi­reas­mă şi este neputrezit… Trebuie să atrageţi atenţia Pa­triarhatului. Trebuie să mişte cineva, dar este mai greu să îl sanctifice. Pentru că cel mai evident lucru, de nedis­cu­tat, este că nu a putrezit şi că are mireasmă… A rămas toa­tă lumea cu această credinţă (că părintele este sfânt). Dis­puneţi, eventual, o canonizare…”

„Ierarhii Bisericii Ortodoxe Române nu au curaj să declare că rămăşiţele pământeşti ale foştilor deţinuţi politici ucişi pentru Hristos în temniţă sunt moaşte. De altfel, la Patriarhie au fost depuse mai multe dosare de canonizare, cum e cel al părintelui Ilie Lăcătuşu, despre care eu cred cu tărie că este sfânt, sau cel al lui Valeriu Gafencu. Şi Sinodul nu s-a pronunţat. În majoritate, foştii deţinuţi politici au fost legionari, şi ierarhii se tem ca gestul lor să nu fie interpretat politic. Trebuie să ne raportăm cu înţelepciune şi cu atenţie. Dacă Dumnezeu vrea, prin sfinţi, chiar necunoscuţi sau nerecunoscuţi de noi, ne poate face bine.”

„Părintele Ilie Lăcătuşu trebuie cinstit ca un sfânt, pen­tru că este un argument puternic împotriva mate­ria­lis­mu­lui şi a rătăcirii idolatre. I se pot înălţa rugăciuni ori­când, pentru că sfinţii sunt adevăratele mărturii ale vie­ţii noas­tre ortodoxe, chiar în vremurile în care trăim. I se pot pic­ta icoane , i se poate face o raclă cum este la Sfân­tul Ioan de la Suceava, la Sfânta Paraschiva. Pentru noi şi pen­­­tru toată creştinătatea trebuie să îi sărbătorim ziua de a­dormire. Suntem într-o aleasă mândrie în faţa popoa­re­lor, a protestanţilor, a catolicilor pentru aceste descope­ri­ri: a Sfântului Ioan Iacob Hozevitul şi a Sfântului părinte Ilie Lăcătuşu.

„- Despre noii martiri în Biserica noastră nu se mai spune nimic. Ştiţi că au fost atâţia în închisorile comuniste; acuma au descoperit un părinte cu corpul neputrezit.
- Ia uite!
- Da, părintele Ilie Lăcătuşu Şi nu se spune nimic. Acum noi ce trebuie să facem?
- Vedeţi? Lucrarea ispititorului. Vedeţi cum a progresat răutatea? Pe acela învederat l-a arătat Dumnezeu şi după moartea lui sfânt, şi, uite, condu­cătorii nu iau măsuri ca să-l sfinţească [canonizeze, n.n.] şi să propo­văduiască că nevoile şi chinurile pe care le-a suferit l-au sfinţit pe el, că ăsta-i adevărul. Da, dar n-au îndrăzneală. Vedeţi unde am ajuns?
- Şi despre toţi cei care au suferit în închisori nu se povesteşte nimic. Adică, atâţia mucenici au fost, poate au fost mai mulţi acum, în ultimul veac, decât în primele trei veacuri.
- Sigur că da. Uite, lucrarea ispititorului e asta, ca să nu se propovăduiască adevărul. Vezi? Da’ la Dumnezeu ei s-au sfinţit şi stau acolo în viaţa cea fără de sfârşit unde se vor veseli cu îngerii lui Dumnezeu şi cu toţi sfinţii mucenici care au pătimit. Omenirea aşa e.”
http://www.sfaturiortodoxe.ro/ro/201...ilie-lacatusu/

Eu am spus altceva, ca se pune prea mult accentul pe barfa. N-am spus nici ca unii nu ar fi sfinti, nici ca n-ar exista moaste, nici ca nu s-a dat streptomicina, nici ca n-au fost colonei. Am zis doar ca e mult mai important exemplul unor oameni adevarati care au suferit si marturisit cu adevarat decat ca unul sau altul a luat sau a luat steptomicina, ca unul sau altul a fost colonel etc. Si moastele nu fac minuni. Dumnezeu le face, uneori prin moaste.
Ba da-mi voie ca atunci cand ii aud pe unii cum se hlizesc in timpul unui interviu sau atunci cand ii simt ca incearca sa smulga o anumita zicere de la un parinte doar ca sa-si poarte ei razboaiele sa fiu circumspect.

În completarea celor spuse de arhimandritul Bălan: ’lucrarea ispititorului’ e și să ne dăm noi (niște neaveniți până la urmă) cu părerea cine merită sau nu să fie-n calendar, ba mai osândindu-ne și ierarhii că-s mai proști ca noi și nu fac ce zice deșteptăciunea din noi.