Da foarte frumoase cuvintele si ziditoare povestirea.Nu stiu de ce retineam un pic altfel povestirea dar sensul e acelasi.Sa fim imuni la vorbe rele sau laude ,sa avem sufletul calit.
Oricum, multumesc frate MihailC.

Să ne fie de folos!

Ce frumos ! Nu cunosteam pilda asta, dar e foarte inteleapta, indiferent daca e cu copaci sau cu cei adormiti. Multumesc.
As zice ca asta e o cale, un drum de zi cu zi, iar eu personal, fac ca tot crestinul: ba ma duce inainte, ba ma trage inapoi, depinde cu cine ma aliez inconstient cand vine asa-numita ispita :).

Doamne-ajuta ! Inca o data, va multumesc.

frumoasa povestire. Plina de intelepciune

Si veche. De cultura generala crestina chiar :)

E bine ca sunt conflicte, ca mai invatam ceva nou, pe langa faptul ca nu suntem atat de buni pe cat ne inchipuim ca am fi.

Eu am mai citit si de aici. Sunt mai copilaresti unele, dar au concluzie de final :)
http://romanidiaspora.blogspot.com/2...-ortodoxe.html

Unele copilaresti, dar frumoase cum e aceasta:

Multele mâini ale mamei - Pilda numărul 340

Caietul în care se găseşte compunerea unei fetiţe din clasa a III-a s-a îngălbenit deja. În urmă cu 40 de ani, Christine, atunci în vârstă de zece ani, a scris o compunere. Învăţătoarea a citit-o în faţa clasei. Compunerea este următoarea:
Mâini de mamă
- Într-o mână ţine tigaia şi găteşte. Într-alta are o cârpă şi şterge masa. Cu altă mână dă ceva de băut celor mai mici. Cu altă mână pregăteşte masa pentru tata şi pentru noi, copiii. Cu altă mână dă unui cerşetor de la uşă câţiva bănuţi. În altă mână ţine un crucifix şi se roagă...". În timp ce învăţătoarea citea această compunere ciudată, câteva colege începuseră să râdă. De aceea, ea se opri şi o întrebă pe fetiţă: "Christine, câte mâini are mămica ta, de fapt?". Christine nu a fost surprinsă de întrebare. Se ridică în picioare şi spuse: "Mama mea are..., mama mea are: două mâini pentru tata, două mâini pentru fiecare din cei şapte copii, două mâini pentru servitor, două mâini pentru animalele din fermă, două mâini pentru lumea nevoiaşă, două mâini pentru bunul Dumnezeu când se roagă... şi apoi încă două mâini dacă mai e nevoie de ceva. În total 26 de mâini".
Deodată se făcu linişte în clasă. Iar învăţătoarea spuse: "Tu, Christine, ai scris cea mai frumoasă compunere!".

Prin exemplu - Pilda numărul 341

Albert Schweitzer a fost întrebat o dată: "Cum ar putea cineva să dea copiilor săi cea mai bună educaţie?". Acesta răspunse: "Există trei metode: în primul rând - prin exemplu; în al doilea rând - prin exemplu; în al treilea rând - prin exemplu".
___
Aşadar, părinţilor, educaţi-vă copilul/copiii fiind voi înşivă un bun exemplu pentru el/ei.

Si pilda asta cu Albert Schwetzer ,care este un om deosebit,simpla dar la subiect.La fel si in crestinism, exemplul pesonal este cea mai buna predica!
Sa iti fie de folos alia28aa!
Doamne ajuta si numai bine!

Multumesc Jonnyw2013, e foarte frumoasa compunerea si foarte adevarata in ceea ce priveste natura femeii centrata pe a se implini prin cei dragi, prin a darui bucurie muncind.
Si eu am avut privilegiul de a asculta “live” o asemenea compunere. Eram in vizita la o prietena, iar fiica ei tocmai a venit de la scoala bucuroasa ca a luat 10 pe o compunere cu tema “Mama”. Entuziasmul copilului era molipsitor si am stat s-o ascultam cum citea cu bucurie cate lucruri minunate face mama ei, cata siguranta si sprijin ii da, cata caldura, cata iubire, cat e de omniprezenta, de omnipotenta si minunata si cat e ea de fericita ca are o asemenea mama. La final a pus cireasa pe tort cu formularea: “Mama mea sta tot timpul dreapta si cu zambetul pe buze.” Exact asa a spus.
Am lacrimat si eu si mama si-mi dau lacrimile si acum cand ma gandesc ca in spatele iubirii de mama si a grijii de copil statea o cruce grea, cu un venit foarte mic, un sot plecat care traia cu altcineva, o bunica bolnava, rate si taxe, boli personale serioase si o grea incercare cu o operatie a fetitei, dar in celalalt taler al balantei statea o infinita incredere in bunatatea si iubirea lui Dumnezeu, insotita de practica religioasa constanta.
Au trecut cativa ani de atunci, iar astazi fiica e o femeie foarte stabila si implinita, mama e o bunica fericita, cele doua sunt in continuare foarte apropiate, Dumnezeu vegheaza si le iubeste, iar eu sunt recunoscatoare pentru faptul ca suntem prietene si am invatat multe de la ele.
Doamne ajuta !


Aici vine si Parintele Cleopa cu completarea : "Rabdare, rabdare, rabdare" :)

Da, cu putin discernamant, in sensul de a invata atat din "asa da", cat si din "asa nu" :).

PS Scuze, am fost total off-topic, dar mi-a placut subiectul "Mama". M-a dus cu gandul la mama mea.

Da foarte frumos exemplul cu mama care desi avand probleme mari in familie avea o "masca fericita"si lipsita de griji fata de fetita ei.Asta avem nevoie un model care sa ne arate cum trebuie sa fim.Ca parinte e bine sa fii un "tampon" intre problemele familiei si copii.

Sunt oameni care nu prea au o parte vizibila de "Asa nu".Cel mult duhovnicul personal stie care sunt acele "asa nu".
Stiu un preot calugar care stie sa se si suie pe tractor sau masina sa conduca, sa lucreze cu nadejde cu lopata sau alte unelte,sa faca glume in societate,uneori chiar si autoironie, si in acelasi timp sa tina Trupul si Sangele Domnului in mana.Fiind langa el faptele lui,si felul lui de a fi vorbesc singure, caci omul asta oricand s-ar descurca oricand cu brio in afara manastirii.Si viata lui acolo in manastire poate spune despre Dumnezeu unora care l-ar vedea si ar avea inca indoieli.

Legat de Albert Schweitzer a facut facultatea de medicina doar ptr a ajuta alti oameni.In 1913 pleaca in Gabon si infinteaza un Spital pt localnici in localitatea Lambarene.Spital devenit celebru. Am avut la un moment dat o carticica despre viata lui,dar nu o mai gasesc.Viata lui acolo nu a fost usoara, parca retin ca la un moment dat dormea cu pusca in camera .

"In 1949, cand a facut o calatorie in Statele Unite si a fost primit cu onoruri deosebite, Albert Schweitzer era considerat "cel mai mare om al secolului". Nimanui nu-i pareau exagerate aceste vorbe.
Viata lui Schweitzer era deja cunoscuta multora, iar realizarile sale starnisera de mult
admiratie.
Albert Schweitzera fost un medic misionar, teolog protestant, muzician și filozof german. A fost una dintre cele mai complexe și impresionante personalități ale secolului XX.
Nu refuza pe nimeni, desi avea probleme cu ingrijirea si aprovizionarea. Intr-un an a
descoperit principiul care-i va calauzi existenta: etica respectului vietii.
"Am descoperit ca toata catastrofa civilizatiei se reduce la catastrofa conceptiei despre lume.

Esentialul civilizatiei este perfectiunea etica a individului si a societatii. Vointa de
civilizatie este vointa universala de progres, constienta ca eticul reprezinta valoarea suprema.

Cel ce mediteaza asupra lumii si asupra lui insusi observa ca tot ce-l inconjoara - plante,
animale si semeni - tin la viata, exact ca el insusi. Cel care a inteles asta trebuie sa-i
trateze si pe unii si pe altii cu dragoste".

A revenit la Lambarene in 1924 (o va mai face in deceniile urmatoare de peste zece ori) si a reconstruit spitalul pentru 150 de pacienti.

Foametea si epidemia de dizenterie l-au convins ca si acest spital este prea mic si in 1927 a construit un al treilea, pentru 200 de pacienti, cu mai multe cladiri, inconjurat de plantatii de cafea si cacao. Spitalul a devenit celebru in lume, bolnavii veneau aici de la mari departari.

Albert Schweitzer devine din ce in ce mai cunoscut, e ales membru al Academiei Franceze, numit doctor honoris causa al mai multor universitati din lume si distins, in 1952, cu Premiul Nobel pentru Pace.

Principiul respectului pentru viata il face pe Schweitzer sa se numere printre savantii lumii
care se impotrivesc bombei atomice si experientelor nucleare, mesaj transmis chiar in discursul de acceptare a Premiului.
In aprilie 1957 rosteste la postul de radio din Oslo un apel catre umanitate, reluat de alte 140 de statii radio din lume, in care cerea renuntarea la experientele nucleare. Un an mai tarziu, publica intr-o carte intitulata "Pace sau razboi nuclear" trei texte fundamentale.

In 1964 inregistreaza pe disc la Lambarene "vorbele mele catre oameni", in care rezuma continutul vietii sale si filosofia "respectului vietii".

In amurgul existentei sale, Albert Schweitzer nu si-a schimbat filosofia. Faptul cel mai
elementar de care este constient omul - spune el - se exprima in felul acesta: aâ‚ÂŹoSunt viata care vrea sa traiasca, inconjurata de viata care vrea sa traiasca.
Etica respectului vietii cuprinde in ea insasi tot ce cuprind notiunile de dragoste, devotament, impartasirea suferintelor si bucuriilor altora, angajament pentru bineaâ‚ÂŹ?."
http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/...sionar-2997507

N-am stiut ca exista manastiri cu viata “de sine” si ma bucur ca am aflat, dar inca nu stiu mai nimic despre asta.