Niciodata nu stim exact ce se afla dincolo de aparenta, in sufletul omului. Si aproape de fiecare data ne grabim sa oferim sfaturi care se potrivesc cu ceea ce stim noi din experienta noastra, ceea ce nu-i rau, dar omul e schimbator iar adevarul relativ.
In dragoste esti tentat sa ierti orice fiindca e acel "ceva", acei "fluturi in stomac", e frumos, sublim, plutesti doar la gandul catre persoana iubita si nu vrei cu nici un chip sa pierzi ceea ce deja ai. Mai apoi dragostea dispare, si-abia atunci putem spune ca a meritat sa facem compromisul. Din pacate discutia se poarta oarecum inechitabil... Adica pentru barbat nu conteaza pe unde si cu cate s-a culcat, dar pentru femeie da! Asa e de cand lumea. Adica ea trebuie sa se considere "murdara", dar el nu trebuie sa se jeneze de lipsa de performanta!... Cine e cel ce judeca si cu ce drept? Din pacate doar maturitatea ne aduce intelepciunea, cu conditia sa fim aproape de Dumnezeu.
Am fost mult timp plecat "afara" (aproape noua ani) Mi-am lasat sotia in tara cu doi copii de 2 si 4 ani si cu un serviciu extrem de sever (BCR). Ne-am casatorit din dragoste si toate incercarile celorlalti de a ne desparti (dupa unii, eu n-o meritam) au esuat.
Mai mult sau mai putin regulat veneam eu in Romania sau veneau ei in Londra. Totusi timpul parea sa raceasca relatia noastra. Nimic nu mai era ca altadata. In ce ma priveste nu sunt genul de om care sa caut aventura si cu atat mai putin sa cumpar placerea la colt de strada. Am crezut despre mine ca sunt in stare sa-mi stapanesc emotiile si sa trec prin filtrul constiintei tot ceea ce intreprind. Dar viata ne mai ofera si surprize. Prin 2007 am mers sa astept pe cineva la tren care intentiona sa inchirieze o camera in casa care-o aveam sub administrare. De cum am vazut-o ca se apropie de masina am avut in minte intr-o secunda tot ce avea sa devina ea pentru mine. (La fel mi se intamplase si cu cea care urma sa-mi devina sotie cand m-am uitat lung dupa ea spunandu-mi in gand ca ea e cea pe care Dumnezeu mi-o harazise, desi nu schimbasem niciodata vreo vorba cu ea!) A fost coplesitor: pe cat imi doream sa fug, pe atat "o cautam" in gandurile mele. Dar se intampla ceva ciudat: sotia care nu ma sunase niciodata cu exceptia zilelor onomastice, acum ma suna in cele mai delicate momente de parca ar fi fost prin apropiere (evident fara sa banuiasca nimic). Insistasem de multe ori sa vina cu copii in Londra, dar de fiecare data ma lasa interzis prin acel definitiv NU. Acum - culmea! - ma intreba daca totusi n-ar fi bine sa vina...
Intr-o dupa-amiaza de bank holyday am rugat-o pe "ea" sa vina sa-mi ajute la rasucit sarmalele (e singurul lucru de la bucatarie pe care n-am vrut niciodata sa-l fac si nici sa-l invat). Desi avea treburile ei, a venit intr-o suflare (din fericire, Dumnezeu a facut sa nu-i mai pot inchiria camera pe care ar fi dorit-o si a ramas mai departe la adresa veche). Dar... a ramas si peste noapte promitandu-i ca nu voi face nimic impotriva vointei ei. Pot sa spun ca niciodata nu am simtit ca ma potrivesc cu cineva atat de bine din anumite puncte de vedere. Si pana la 32 de ani cand m-am casatorit am avut destule ocazii! Ma simteam oarecum vinovat fata de sotie, dar nu faceam promisiuni fiindca pentru mine (si cred ca pentru barbati in general) familia este inainte de orice. Ea fusese casatorita doar 6 luni, acum era divortata si avea o fetita de 14 ani in tara cu bunicii.
Dimineata am dus-o acasa, iar la intoarcere, de cum am intrat pe strada mea lunga cat o zi de post, a inceput sa ploua dintr-o data. Soseaua libera, semn ca toata lumea se odihnea de bank holiday. Doar in spatele meu am vazut o masina la oarecare distanta, dar nu i-am dat importanta. Ajuns in fata casei, am semnalizat si-am franat usor sa intru in parcare. O izbitura puternica am simtit in spate si-am facut manevra de parcare mai mult de nevoie decat de voie. Masina din spate era praf, nu mai aveai ce alege din ea si am mers inmarmurit sa vad ce-i la mine.NIMIC Doar o zgrietura mica sub bara. Nu-mi venea sa cred ca scapasem atat de usor. De dincolo un tinerel negru speriat, se balbaia spunand ca... nu m-a vazut! Au iesit vecinii, am dat telefon la asigurare, dar pe urma m-am razgandit spunand ca nu s-a intamplat nimic. In sufletul meu, eu eram cel vinovat pentru noaptea care tocmai se incheiase.
Am sunat-o pe ea si i-am spus pe scurt ce-am patit si ca trebuie sa terminam ca nu-i bine.
A mai trecut ceva timp, apoi ne-am intalnit la biserica. La plecare m-am oferit s-o duc acasa si pe drum mi-a reprosat ca am gasit o metoda originala sa scap de ea. Nu credea ca Dumnezeu doreste sa ne oprim si nu vedea in asta un semn. Am mers pe malul unui lac cu multe lebede, am stat un timp de vorba, si am conchis sa ne vedem din nou in acea seara. Dar nici n-a ajuns bine acasa ca a cazut de pe scari si a fost dusa de urgenta la spital...
Am ramas buni prieteni si chiar ne-am ajutat reciproc in multe probleme. Sotia a venit in Londra, iar intr-o zi fetita "ei" de 14 ani a venit in vizita la o fata care locuia in aceeiasi casa cu mine. Cand a vazut cum o tratez, sotia mi-a zis "Spune-i lui Mutu, ca intre tine si mama-sa n-a fost nimic!". Auzea mereu vorbindu-se de ea numai la superlativ (isi facuse o prietena foarte buna care locuia in aceeasi casa cu noi), dar desi se respectau foarte mult, ele doua nu s-au cunoscut niciodata.
Eu cred ca indiferent de situatie, totul tine doar de bun simt. Cine poate spune ca e perfect? Fiecare dintre noi avem scapari, slabiciuni, neimpliniri... Daca avem un dialog permanent cu Dumnezeu, nu ne lasa sa ne scufundam de tot, ci ne trage de urechi si ne mai da cate o palma ca sa ne-amintim ca suntem pe abatuta!...

Nu doresc sa-ti stric impresiile,sa-ti critic trairile, ,,buseala" de romantism suferita ci doar sa spun o concluzie a ,,ochilor" mei : atragatoare amestecatura aceasta de naratiune, aventura vinovata, romantism injumatatit,pacat greu, Dumnezeu,iertare, dreptate, intelegere,remuscari,echitate,imagini si amintiri duioase si dulci,,,maturitate" instabila,credinta rationala,vietuire slaba,s.a.m.d. Cuvintele acestea nu le-am pus la intimplare !!
Sigur ,este frumoasa povestea si se lipeste ca marca de scrisoare pe sufletele celor ce isi permit cite o asemenea ,,scapare". Este duioasa,este cu oameni cititi,cultivati, eleganti,elevati ,are un iz superior,rafinat ,sustinuta din bogatie ...si nu se compara cu cele vulgare,jenante, ridicole in care oamenii simplii se complac in josnicii si ,,fara de legi" amcestrale ! Dar cu toata superioritatea nu ai povestit decit pacate si o mustrare culta vis-a-vis de existenta lui D.zeu ! Eu insa sunt ochiul din afara sau mai impardonabil spus ,,omul de pe strada" si neavind subiectivismul tau imi pare mai clara povestea ta d.p.v. al moralei duhovnicesti si a legaturii reale (si nu rationale)cu D.zeu . De aceea pun intrebarea : ce atingere(treaba) are Hristos cu mamona ? Ce sanctiune s-ar da unui ,,desfriu cult " ?, o targere dragalasa de urechi si o palma paternala? Sf. canoane spun cu totul altceva !

Candva si eu ca si tine consideram ca mie nu mi se poate intampla fiindca nu-mi doresc si am grija sa ma feresc de ceea ce in termen simplu inseamna adulter. Mai tarziu am realizat ca cel mai bine este sa nu spunem niciodata "niciodata". La randul meu am judecat si poate chiar am jignit pe altii, facandu-i sa se simta extrem de prost intr-o imprejurare sau alta. Si nu se cadea fiindca in strafundul meu eram la fel de slab ca oricare dintre cei pe care eu ii judecam. Nimeni nu e mai presus de nimeni. Eu n-am venit aici sa "ma laud" cu... aventurile mele. Iar pentru fiecare pacat in parte consider ca m-am lovit cu capul de pragul de sus si-am suportat fara sa cartesc si fara sa spun ca nu e drept. Dimpotriva chiar, poate uneori mi s-a parut ca Dumnezeu e prea bland!... Dar un lucru am invatat: nu poti intelege pe cel flamand, daca nu stii ce-i foamea, nu poti intelege pe cel cazut intr-un pacat, daca tu insuti nu ai trait si nu ai luptat impotriva unei slabiciuni trupesti cand sa fii capabil sa spui NU, in timp ce toate celulele in tine striga "VREAU"! Virtutea nu e aceea de a tine post, cand tu esti un vegetarian convins, ci aceea de a trai intre tentatii si sa ti le poti inabusi!!!
Acum, citindu-ti mesajul ma vad cam in aceeasi situatie in care a fost pusa o membra a altui forum unde pe atunci eram moderator. Facuse greseala sa-si povesteasca extrem de romantat povestea ei de dragoste cu cineva, desi si ea si cel cu care fusese erau casatoriti. Si cand toata lumea parea sa-si stearga lacrimile de emotie, eu mi-am permis sa o intreb daca s-a gandit vreo clipa ca sotul ei ar putea sfarsi sub rotile unui tren la aflarea siropoasei povesti de dragoste. De atunci a disparut de pe acel forum si n-a mai revenit niciodata. Eu nu ma simt nici ofensat nici vinovat in cazul de fata; am regretat atunci (slabiciunile mele, nu relatia in sine!), m-am spovedit si poate mi s-au dat niste circumstante fiindca eram departe de familie, iar "ea" era divortata, nu casatorita. Mai mult e greu de inteles , chiar de catre "omul de pe strada" Sau poate mai ales de el!!!

Nu stiu daca ai sa ma intelegi si in cele din urma sa ma si crezi dar nu doresc polemica . Insa parerea am sa mi-o spun :
Frate, ai stil in tine, in a povesti si a vedea viata ,in a-i da nuante rafinate (caci culori oricum are) dar asa cum spuneam si in alte rinduri trairea duhovniceasca in Hristos se invata , o invatam unii de la altii si nici decum prin proprie ideatie,parere sau impresii pt. ca astfel ajungem direct in iad.
Te rog sa-mi ierti modul in care voi exprima adevarul ,cel pe care eu il desprind din propriile tale cuvinte ...tu o spui ,eu doar citesc si interpretez : nu prea citesti la Pateric si la Psaltire ! De ce spun asta ? pai se vede,daca ai fi citit ai fi aflat mai de mult cum se lupta cu diavolul desfrinarii .Este singurul pe care nimeni nu l-a invins prin lupta directa ci doar fugind de el .Fugind de rupind pamintul si nu pastrind la tine peste noapte tinara doamna divortata promitindu-i ca nu-i vei face nimic sau vazindu-te cu ea cit de des.In al doilea rind sa sti ca nu zici bine, adica cum ca ar fi neaparata nevoie sa sti ce este foamea ca sa il intelegi pe flamind sau si celelalte exemple pe care le dai .Daca ar fi chiar asa pai in minastiri nu ar mai exista feciori, in lume nu ar mai exista feciori de calugarie alba sau feciori cu viata virtuoasa pt. Hristos .Vezi, daca nu practici asa ceva(adica fecioria sau curatia trupeasca -in cazul tau)...si nici valoarea ascultarii nu prea o intuiesti . D.zeu nu a pus ascultare numai in lumea monahala ci peste tot in lume : in familie, in societatea civila (la serviciu, fata de legile scrise ale societatii, fata de legile nescrise ale societatii, adica de cele morale s.a.m.d). de aceea trebuie sa ascultam de poruncile din sf. canoane si nu sa probam mai intii pacatele ca sa putem abia apoi sa facem ascultare,convinsi fiind de ele!
Afirmatia de a ,,nu spune nici o data nici o data" nu este desprinsa din invatatura bisericii ci din cea lumeasca ,asa ca daca te ,,impaunezi" cu zicale si intelepciune lumeasca ,pai lumeste vei trai si nu duhovniceste ! Spui ca ,,nimeni nu este mai presus de nimeni" si o emiti ca pe o dogma ,da este o dogma dar egalitarist-umanista si nu duhovniceasca pt. ca oamenii imbisericiti sunt mult diferiti unii de altii,cu grade diferite de imbunatatire si care se mintuiesc in mod diferit . De aceea Hristos spune pt. acestia : ,,...in casa tatalui meu multe (feluri de !)locuri sunt" ,pt cei care si-au lucrat mintuirea diferit si care nu au fost nici decum egali.
Despre virtuti ,despre parerea ta ,iti spun ca esti pe aproape dar mai ai destul de documentat pt. ca ele se dobindesc in moduri diferite unele de altele ,nu exista o reteta generala pt. obtinerea tuturor !
Frate, pacatele sunt tot pacate ,indiferent ca le spui romantat sau mai brut ,indiferent ca le dai un aer superior si un iz rafinat ,distilat si nevinovat . Eu nu am criticat povestea ta pt. ca am inteles-o ca o lauda ,nu, eu am criticat faptul ca ori tu care esti un instruit si plimbat prin lume si un rafinat ori un ceferist sau miner care iese din schim si bea o cinzeaca de rachiu de drojdie si apoi se duce la Mimi si desfrineaza , tot pacatul acela este si tot la fel se canoniseste. Ba din contra ,din spusele tale ,duhovnicul tau in loc sa te sanctioneze un pic mai serios pt. ca tu esti om citi, instruit ,cu educatie ,cu pretentii si care la virsta si nivelul tau ar trebui sa fi ca un far pt. ceilalti. Adica asa fapte sa ai incit altii privind la tine si stiindu-ti viata sa fi un exemplu, sa ia aminte si sa doreasca sa-ti urmeze . Ori duhovnicul (numai el stie de ce !)te-a cocolit ca pe un prunc si ti-a gasit o scuza formala si te-a iertat. Ma rog, asa a hotarit el ,treaba lui, poate stia mai bine decit mine ca de-adevaratele tu nu erai chiar asa cum pareai la prima vedere (de tare) si s-a temut de oarece ! La fel de rau este si desfrinarea surorii care o dadeai tu ca exemplu chiar daca a povestit-o duios si cu amanunte ... tot pacat mare este ! Si atunci sa o pupam pe cornite si sa o laudam sau mai bine sa o trezim la realitate . Adica atunci cind ii incepi povestea iti pare ca o mielusea dar apoi incepe sa-si arate cornitele de dracusor neostoit !Eu asa vad lucrurile !
Nu tu ma deranjezi ca persoana, ca frate sau ca as putea sa inteleg ca te lauzi ,nu , ci pacatele tale ,modul tau intelectual (rational)de a-ti vedea greselile ,de a fi sanctionat,de a te raporta la dumnezeire,felul tau elevat,moale si nu barbatos ,puternic ,cu tarie multa pe masura pretentiilor tale de a lupta si de a suporta rigorile vietii duhovnicesti . Sa nu intelegi ca as vrea ca peste noapte sa te faci viching,nu ,nu cred ca ai de unde , aceasta este forta caracterului si temperamentului tau ...nemaisocotind rationalismul dumnezeirii .

Dar poate desi tu te-ai deschis ca o carte eu nu cunosc totusi literele si deci nu pot intelege mai nimic din ea . Poate , hai sa fie si asa pt. ca pe mine nu ma deranjeaza si nu ma supar, doar ca imi cer iertare . De, vorba lui Eminescu : ,,lumea este asa cum este si ca dinsa suntem noi !"

Am o usoara teama ca am monopolizat topicul si ca in loc de discutii s-a ajuns la dialog. Imi cer iertare in cazul in care asta deranjeaza pe cineva si invit la acest dialog pe oricine are o parere legata de pacatul desfraului, ce sanse de mantuire exista (dincolo de canoanele scrise de sfintii parinti!), dar mai ales daca avem dreptul sa judecam si sa aratam cu degetul.
zaharia_2009
Iti multumesc pentru mesaj si chiar apreciez efortul tau de a intelege si de a "ma scutura" la realitatea (vazuta de tine - ce-i drept) inconjuratoare. Imi asum multe dintre cele spuse de tine si consider ca din punctul tau de vedere AI DREPTATE! Nici nu vreau sa te contrazic prea mult pentru ca intr-un fel mi se pare inechitabil acest dialog. Nu tin sa ma folosesc de tot felul de siretlicuri pentru ca justificarile mele sa ajunga la inima ta! Nu vreau sa fii subiectiv si sa ma judeci pentru ca ma simpatizezi dar nici pentru ca-ti sunt antipatic. Oricum, in fata Lui Dumnezeu, eu raman un om ca oricare altul, rodul creatiei Lui, multumindu-I in fiecare zi pentru tot ce mi-a dat si am si cautand din toata fiinta mea, daca nu pot sa fac macar un bine in fiecare zi, cel putin sa nu fac nimanui rau! Pentru mine e foarte important ca nimeni sa nu sufere de pe urma deciziilor pe care le iau.
Pe alocuri totusi, imi permit sa spun ca esti mult prea sever, prea standardizat in doctrine neintelese cu inima, ci doar cu ratiunea, ca si cum n-ar fi vorba de oameni care traiesc in mediu ostil, ci de calugari batrani si intelepti care au scapat de cele mai multe dintre grijile pacatelor... Iarta-ma ca-ti spun, dar daca asculti predicile acestor calugari si sfinti parinti, vei vedea ca au mai multa intelegere pentru OM, fata de cata oferi tu. Nu te intreb daca tu esti cel CE POTI, pentru ca nu e relevant. Eu stiu ca e altceva ce NU poti. E greu sa gasesti in lumea asta pe cineva care sa fie total curat in fata Lui Dumnezeu, iar acela nu intra pe-aici!!! Numai faptul ca judeci un preot (duhovnicul meu) asa cum il judeci, lasa de dorit si nu se merita sa te incarci cu povara unor ganduri negre si nejustificate. Te asigur ca este un preot cu totul deosebit caruia i s-au recunoscut de mult credinta si harul dumnezeiesc. Ma cunoaste de foarte multi ani si poate si pe mine m-a surprins ca m-a iertat cam usor, dar sunt convins ca o fi stiind de ce, si este si constient de dezlegarile pe care le da!!!
De multe ori, ca sa ajungi la o anume desavarsire, Dumnezeu oranduieste sa nu-ti poti stapani (pentru o vreme) anumite porniri. In fapt, totul tine de suflet si de dialogul pe care-l ai permanent cu El. Astfel poti ajunge la adevaruri pe care altfel nu le-ai fi aflat. De mantuit, cred ca esti destul de departe de patrunderea esentei! Este in puterea oricui sa se mantuiasca, iar Dumnezeu ne da toate sansele din lume. Dar menirea noastra nu e doar aceea de a ne mantui noi insine! Ar fi un nonsens, iar Dumnezeu nu face nimic la intamplare. Suntem trimisi aici pentru un scop. Cu cat avem mai devreme in viata revelatia menirii noastre, cu atat mai bine pentru noi si cei pe care TREBUIE sa-i salvam. Ideea nu e aceea de a distruge toate buruienile fiindca nu arata precum florile. Privita de sus, Natura e perfecta, exact asa cum a lasat-o Dumnezeu. Nu e numai alb si nici numai negru pentru ca n-am mai avea termeni de referinta. Scopul nostru real este de a-i salva pe cei deja demult plecati dintre noi, dar parasiti de orice speranta ca se va mai gandi cineva la ei care sa-i scoata din "chinul cel vesnic". (Ciudatenia vesniciei care are un posibil sfarsit o putem asculta aproape in fiecare duminica pentru cei care obisnuiesc sa mearga la biserica!). Parerea mea este ca atat timp cat intre mine si Dumnezeu exista un dialog, sunt constient de tot ce am si sunt recunoscator pentru asta, imi recunosc cu umilinta greselile si ma rog asa cum simt eu ca e bine pentru a-mi aduce pacea si linistea in suflet, am destule motive sa nu ma ingrijesc prea mult despre aceasta filosofie ca sa nu cad in extrema cealalta. Eu stiu ca si vamesul si talharul si desfranata pot primi mantuirea daca-L primesc pe Dumnezeu in suflet. Carcoteala celorlalti NU MA PRIVESTE, nu pentru ca sunt eu orgolios, ci fiindca imi face rau, ma impierteste in sufletul meu, ca si cum n-as mai fi demn de iertare si astfel sa ma alatur celor deja rataciti, dar inconstienti in ratacirea lor. Sfatul meu, pentru oricine, este acela de a face orice face armonie cu voia Lui Dumnezeu, fara nici o strangere de inima. Cand greseala NU TREBUIE FACUTA, se va ingriji Ingerul Pazitor sa n-o faci... Dar, dupa parerea mea, fiecare dintre noi trebuie sa faca totul pentru a-si salva rudele raposate, prin acatiste repetate de cate 40 de zile la cat mai multe manastiri, iar pentru cei de care avem chiar cunostinte ca ar fi avut pacate grele, pentru binele copiilor si nepotilor nostri, trebuiesc slujbe multe, si pomelnice saptamanale la cat mai multe biserici. Abia atunci putem spune ca rostul nostru in lume a fost cat de cat atins. E mare lucru sa ramana cineva in urma care sa curate mizeria pe care-o lasam in ignoranta noastra.

P.S. - Probabil, multi dintre cei ce citesc, vor spune: "Iata, s-au gasit doi "destepti" care sa-si strige unul altuia << Eu te salvez pe tine!>> << Ba pardon, eu te salvez pe tine!...>> in timp ce dracusorul rade de se cocoseaza!" Poate chiar asa si este, dar eu zic ca nu e vorba de orgolii si laude, ci de simplitatea adevarului. Daca in urma acestor discutii, macar o singura persoana se va gandi sa faca un pomelnic si sa-l duca la biserica pentru rudele raposate, asta e deja un mare castig!!!

pt. Om Bun
 

Nu ma deranjeaza mesajul ,limbajul si aluziile folosite. Se incadreaza intro limita...larga a normalului .Ma surprinde insa ca desi ai inceput bine incet,incet ai dus-o unde este afinitatea ta si nu pacatul pus in discutie anterior . Ma rog, asta este alegerea ta . Ai sa vezi ca dupa ce vei avea dublul virstei de acum prioritatile vietuirii crestine ti se vor schimba desi acum esti mult duios ancorat in acesta. Nu ar strica ,apropos de recomandarea ta de centru si de final,sa recitesti povestea sf. Gigore cel mare si staruinta sa pt. mintuirea imparatului Traian N.si cele ce decurg de aici . Da, avem o datorie fata de repausati dar sa nu uitam ca nu asta este f. important pt. viata noastra proprie ci in primul rind propria mintuire. Cei care au repausat au avut la rindul lor timpul de mintuire cit o viata a fiecaruia ,daca nu au folosit-o cum trebuie sa nu crezi ca-i mintuiesti dumneata cu pomelnicele,a, ca-i poti usura,asta este altceva ! Pt. mintuirea lor au contat faptele lor; nimeni nu se mintuieste impotriva vointei sale ,adica daca nu au voit expres ! Ai fost tu mai sensibil la aceasta invatatura cind ai auzit-o prima data,mai melancolic, si de aceea a prins asa bine la tine,dar sa sti ca mai sunt inca multe altele si mai importante !
Chiar daca te gasesti vinovat de aceste postari ale tale,cum ca ai monopoliza topicul, eu socotesc ca se discuta acelasi pacat : al desfrinarii savirsit si in alte conditii. Ma rog, este parerea ta!
In rest mie imi palci, nu mai comentez alte ,,derapaje" deoarece am inteles ca este de prisos. Bun , sa fi binecuvintat ! si pomeneste-ma si pe mine pacatosul la rugaciunile tale...dar la vii !

Ei tocmai aici e eroarea in care cazi. De ce-am fost trimisi? Sa ne mantuim? Am mai spus-o: e un nonsens. Ori credem in reincarnare si atunci este necesara revenirea pe pamant pana ne vine mintea la cap, ori suntem trimisi sa facem ceva pentru cei care nu au inteles rostul vietii, dar au dreptul la o sansa!! Nu stiu ce gen de carti citesti tu, dar undeva ceva important iti scapa, crede-ma! Tu nu mai ai rude in viata? Iti impartasesc ei aceleasi trairi intru Dumnezeu? Ma indoiesc. Intr-o zi "vor pleca", iar in urma lor cineva va trebui sa plateasca daca pacatele lor sunt mai mari decat ar avea ei "moneda de schimb". De aici copii handicapati, de aici boli incurabile, de aici aparenta necazurilor fara de inteles. Nimic pe lume nu-i intamplator si toate au o cauza undeva! A-i lasa pe cei ce au gresit candva (din cauza ignorantei sau... nu conteaza din ce cauze ... Cati tineri nu se sinucid? Ce stiu ei despre mantuire? Oare sufletele lor chiar nu merita o sansa?), constienti fiind de rolul nostru pe lume, inseamna rautate, egoism, poate chiar prostie!
Despre celelalte nu vreau sa mai vorbesc. Probabil ca acolo unde nu vin cu laude si cu "ai dreptate", pentru tine este deplasat si ma etichetezi rapid ca "pacatos"! Eu STIU ca sunt pacatos, cum as putea sa neg? Diferenta este ca tu nu te recunosti, si arunci ocheade "Ce bine, Doamne, ca eu nu sant ca vamesul asta pacatos!..." Ai grija, prietene ca esti in mare pericol!

Acum am inteles si acesta este ultimul meu mesaj pt. tine deoarece imi este clar ce doctrina imbraci.
Mai frate, tu crezi ca noi aici pe pamint ne jucam de-a pititea si ultimul scapa turma sau ca traim cit traim si ultimul care placa stinge lumina ? Aici pe pamint au existat de 2000 de ani de toate, si circiumi, si teatre, si supermagazine si circ si...biserici .Pai cine te-a impiedicat sa intri in toate si in biserici nu , cum ai stiut sa bei sa maninci, sa dormi, sa mergi la scoala,sa te insori s.a.m.d.nu ai vrut sa sti si de biserica. Pai daca nu ,nu ,sa fi sanatos !
Deci frate ,roaga-te si pe mai departe dupa invatatura ta si ma iarta pe mine pacatosul !

Ombun,cum sa inteleg, ca Dumnezeu ne trimite pe fiecare in lume ca sa "indreptam greselile "facute de cei in "repaus"?Putem noi oare,cei din lume,(vii) sa stergem pacatele celor adormiti?Aceasta este invatatura bisericii ortodoxe?CAUTA mai mult la invataturile sf.parinti,fiecaruia ni s-a dat un timp care sa-l lucram pentru mantuire.Alegerea este libera,de a da viata pruncilor sau nu.A,daca dorim sa facem ceva pentru Dumnezeu si ne rugam fierbinte ca sa ne daruiasca prunci cu gandul smerit ca la randul nostru sa-i daruim(afierosim) lui Dumnezeu este cu totul altceva,si atunci randuieste Dumnezeu sa dea prunci buni celor care se roaga astfel (Sf.Ioachim si Ana,Sf.Zaharia si Elisabeta si multi altii),si prin ei sa lucreze in lume la mantuirea semenilor celor VII.Daca suntem crestini ortodocsi(drepti credinciosi) trebuie sa luam de buna toata invatatura bisericii ortodoxe si nu doar o parte,trebuie sa fim atenti sa nu cadem in erezii care sa indeparteze harul Duhului Sfant de la noi.Este adevarat ca biserica ne invata sa pomenim pe cei adormiti,ca cei adormiti (cei din iad)simt o usurare la rugaciunea bisericii pentru ei.Acum te intreb ceva,putem noi sa le dam pocainta celor aflati in iad?POCAITI-VA,CA SA APROPIAT IMPARATIA CERURILOR ,acesta era indemnul Sf.Ioan Botezatorul,acesta este si indemnul bisericii,pocaiti-va de faptele voastre(noastre),indrepati-va viata,restructrati-va,schimbati-va mintea,ordonati-va dupa cuvantul evangheliei, si mai mult decat toate, atrageti harul Duhului Sfant,dobandi-ti cat mai mult Duh Sfant,si asta acum, in acest timp care i-l avem la dispozitie,dincolo nu mai este pocainta,nu mai este Duh Sfant,esti complet rupt de Dumnezeu,ESTI SINGUR.
Fratele sau sora Zaharia_2009 are dreptate in cele ce a zis( cu recomandarea sa nu cada in judecarea aproapelui).A vedea,a constata si a arata pacatul nu este un rau,pentru asta ne-a dat Dumnezeu si ochi trupesti,si ochi duhovnicesti ca sa ne putem pazi dar sa participam(cu smerenie si cu multa rugaciune) la zidirea semenilor nostri.
La caderea ta nu pot sa zic decat(o parere doar) ca in primul rand a-ti gresit despartind-va atata timp.Familia trebuie sa fie intreaga,inchegata bine,unita(de asta se numeste familie),multe familii s-au destramat dupa "90 cu migrarea noastra in lume.Apoi,ispite sunt multe in lume,trebuie sa fii legat de biserica,sa te tii de rugaciune,de citit acatiste,paraclise,sf.parinti ca mereu sa priveghezi.Paza buna,trece primejdia rea.
Am observat din cele descrise de tine ca totusi Dumnezeu sau Ingerul pazitor a incercat sa te fereasca de acest pacat,dar slaba priveghere a biruit.Si apoi cred ca Dumnezeu a intervenit repede ca sa nu cazi si mai rau si mai adanc.Acest pacat dulce este cel mai periculos si greu de indreptat,dar prin pocainta sincera se indrepteaza,se iarta.Vezi,aici mai avem o sansa de indreptare pentru ca mai avem pe DUMNEZEU cu noi.Cum?Prin sfintele taine ale biserici prin care Duhul Sfant se poagoara si ne spala de toate pacatele si de toata necuratia,iertandu-le pe toate.Dincolo cine mai poate face ceva?Deci sa priveghem si sa ne intarim duhovniceste,sa dobandim cat mai mult Duh Sfant,acesta este telul vietii noastre,asa cum f,frumos spunea Sf.Serafim de Sarov,"Telul vietii noastre este dobandirea Duhului Sfant,adica ceea ce se mai numeste, refacerea legaturii dintre om si Dumnezeu.
Eu cand vreau sa atrag atentia cuiva,s-au incerc sa critic,mereu i-mi zic ca este valabil si pentru mine ceea ce am zis(dar sunt si un mincinos si nu ma tin de cuvant, ca mai mereu nu iau aminte la cele ce zic).Dar sa incercam toti sa facem la fel,macar atat,sa ne atentionam si pe noi din cand in cand cu smerenie.
Dumnezeu sa ne ajute pe toti!

pt.Zaharia_2009
 

Scuze,dar dupa invatatura bisericii sa se roage.