off..
 

Bun, si ce te-a deranjat de fapt la mesajul meu? Ma intreb si eu (ca parerile nu sunt obligatorii aici, clar te-a deranjat ceva).

In familia mea "dizarmonica" sotul ajunge la munca de multe ori la ora 6 (nici nu am idee la ce ora se trezeste ca sa aiba timp sa se pregateasca). Mi se pare caraghios sa ma trezesc si eu la 5 am ca sa-mi sorb cafeaua in fata lui (ca el nu bea nici cafea, nici ceai... dar poate ar trebui sa-l fortez in niste tipare, nu?)

Dar mesajul meu era despre ispite... si era un raspuns pt Bodo care a spus ca femeile sunt mai rezistente in fata ispitelor etc..etc..

off
 

Anna, nu stiu de ce te-ai ambalat asa ca am facut si eu un comentariu la cele postate de tine. Mi-a spus cineva mai demult ca este f. important intr-o familie sa se faca cat mai multe lucruri impreuna. Este practic si foarte de folos si ma gandeam ca ar fi bine sa stie si altii, ca ar fi frumos ca sotii sa-si inceapa ziua impreuna, nu unul in pat si altul la munca. Poate si sotul tau ar fi placut surprins sa vada ca iti pasa de el un pic mai mult.

In unele familii e mai important cum se sfarseste ziua!
Si nu stiu cat este de practic, si de ce dai sfatul mai departe, daca nici tu nu il folosesti. Ideea in sine e buna, dar nu se poate aplica oricand si oriunde; poate doar in concediu...
Un Post binecuvantat si tie, Mirela!

poftim?! ideea era sa se foloseasca "somnorosii" !

cine-i vinovat??
 

e vinovata femeia (ca se machiaza,ca se pergateste ...) e vinovat barbatul (ca isi pune blugi , ca isi pune bluze stranse) e ma tot gandesc trebuie sa ramanem aici si sa cautam cine-i vinovatul ? din totdeauna a fost aceasta dilema. nu stiu cu adevarat cine-i vinovat dar sigur e ca asta e dovada clara de putina noastra credinta si de lipsa noastra de rugaciune. eu sunt o persoana care mereu a mers la bis cu fusta lunga si batic si bluza cu maneci lungi si fara tocuri si fara altele si de asta trrebuie sa va spun ca tot ispitita am fost.
pt ca eu zic daca e putina credinta ( si ma refer la mine) e si mai usor sa fi ispitit pentru ca asta e firea noastra umana si cum mai ziceau si alti avem hormoni care isi fac de cap. nu cred ca e vina barbatului sau femei ci a firi noastre omenesti slabe. de asta Bunul Dumneze nea dat credinta nea dat rugaciunea postul. prin aceste lucruri facandule cu regularitate reusim sa ne stapanim firea omeneasca si nu e zisa ca nu avem ispite ba le avem si daca ne rugam si daca tinem post dar chiar daca le avem stim sa le cumpatam. stim ca e o ispita si incercam in oare care masura sai punem punct. in schimb daca nu ne intereseaza ca e pacat si ca nu trebuie sa facem aceasta si aceasta dam frau liber la ispita si ne lasam dusi de val. eu am patit o data la biserica in timpul Sfantului Maslu in timp ce se citeau Evangheliile, eram in genunchi si din intamplare am suprprins pe unul dintre preoti ca ma privea si cand sau intalnit priviriile noastre mia facut cu ochiul. ce puteam face nimic nu am alimentat aceasta intamplare si tot sa oprit acolo. si eram si cu batic si cu o fusta lunga de ma inpiedicam de ea si altele nu eram cu nimic gatita de acum nu pot sami pun o batista pe fata ca sa nu atrag barbati . asta e culmea da parerea mea ieste ca avem firea slaba fie femei fie barbati. ne ocupam prea mult cu lucruri umesti si prea putin cu cele Duhovnicesti. rugaciunea e ajutorul Domnului eu as vrea pt mine sa reusesc sa petrec mult mai mult timp in genunchi decatin fata oglinzi, nu vic ca trebuie sa iesim din casa nepieptanati sau murdari din contra dar sa nu exageram niciodata.



Doamne miliueste-ma pe mine pacatoasa

Sa nu crezi ca preotii nu sunt ispititi de diavol....sa nu crezi ca diavolul sta la usa unei biserici si nu intra in ea...
Atat preotul cat si diavolul vor da seama la ZIUA cea Mare aJudecatii.

"Fericit de cel ce rabda ispita".

Si daca preotul respectiv a facut gestul respectiv doar asa din simpatie, mai ales ca spui ca nu te-ai prezentat acolo in mod necuviincios. Poate nu a fost asa, dar de multe ori avem adevarate fixatii in acest domeniu. Sf. spostol Pavel vorbeste despre unii care fiind inca sub lege au pofte atatate chiar in acest context. Cu alte cuvinte, gandindu-se cum sa tina legea mai bine, sunt ispititi sa o calce mai rau decat cei care nu o au in vedere. Libertatea in Cristos nu este asa ceva, in care stai sa vezi ce este in neregula si sa nu progresezi deloc. Altfel, cadem in alte extreme, un barbat care nu poate discuta cu o femeie care are decolteu fara sa priveasca in jos, are grave sechele de comportament si trebuie sa ia masuri.

Legat acum de felul cum trebuie sa venim inaintea Domnului, apostolul Petru ne da o lectie din Evanghelii. Intr-una din ultimele Sale intalniri cu ucenicii, Domnul apare pe tarmul marii dar nu este recunoscut si li se adreseaza "Copii, aveti ceva de mancare?" Ucenicii raspund ca nu, toata noaptea au stat la pescuit dar nu au prins nimic. Atunci Domnul le spune sa arunce mrejile, pe timp de zi, iar in acel moment ucenicii isi dau seama ca este Mantuitorul. Cand Petru aude ca este Domnul isi ia haina pe el, caci era dezbracat, si se arunca in mare pentru a pescui. Observati, ca in loc sa se arunce asa cum era, in semn de respect pentru Domnul, se incinge cu haina lui, nu se prezinta oricum, cred ca ne da o idee despre cum ar trebui sa procedam si noi, barbati si femei.

Cand dam un sfat, care se vrea folositor, bine e ca mai intai sa ne transpunem in situatia celui, pe care il sfatuim... ca sfatul pe care il dam sa reflecte dragostea noastra pentru aproapele. Altfel, la ce bun sa-l mai dam...

Apropo de facut lucruri impreuna..

Sotul meu nu intelege unele lucruri pe care le fac, dar are bunavointa. Ma duce la Biserica, vine la Liturghie, ma asteapta cand ma spovedesc si uneori o face si el, tine post etc, spunand insa ca nu-i sunt clare motivatiile :) Dar mai mare decat intelegerea (ca nici eu inteleg in adevaratul sens as cuvantului ce fac) e practica. Am impresia ca s-a apropiat mai mult de credinta si practica atunci cand l-am rugat sa ma ajute cu ceva, de la caratul colacilor pentru parastas, la aprinsul candelelor si scris pomelnice si alte mici lucruri care i-au cerut o implicare concreta. S-a trezit astfel cu ceva "sfant" (adica destinat lui Dumnezeu intr-o forma sau alta) in mana, avand deci o responsabilitate imediata si nu a mai putut fi indiferent, ci a avut o reactie de seriozitate si evlavie. De unde la inceput intreba "inca o candela?? dam foc la casa?", a ajuns sa se mire cand nu-s aprinse si chiar sa ia uneori atitutine.

Am realizat ca e si asta o cale de-a-l implica in.. cum sa zic, ortodoxie, si de-a-l apropia de asemenea gesturi fara sa ii siluiesc cumva discernamantul sau sa-l fortez la lucruri pentru care nu e pregatit. Cred mult in "learn by doing", pentru ca oricum teoria fara practica e tinichea rasunatoare, ca o conserva goala.

Si cel mai important e ca inclusiv in situatiile astea, functionam impreuna si nu sunt numai eu in spatiul acesta sufletesc al credintei, ci are si el o sarcina, un rol, simtind ca mi-e de folos (in mod evident) si ca, intr-un fel vag, neprecizat, face in acelasi timp ceva pentru Dumnezeu.

Poate merge si cu altii, poate ati incercat si voi, imi pare rau cand aud de soti necredinciosi, sincer habar nu am cum m-as fi descurat intr-o asemenea situatie. Poate stiind Dumnezeu ca-s lucru slab, ca nu am perseverenta, si ca mai repede cad in lene si deznadejde, mi l-a dat pe acesta sa ne ajutam unul pe altul, desi nu-l meritam.

:6:
Cred ca fiecare are ce-i este de folos.
Eu ma stiu pe mine cat de mandra sunt.. daca as fi avut sot credincios as fi fost culmea "perfectiunii", zic si eu, nu stiu.
Dar sotul meu NU este credincios si-mi arata (intamplator, desigur) de multe ori ca este mult mai dedicat altora, ca are generozitatea sufleteasca etc.. lucruri pe care eu nu le am, oricat ma straduiesc. Eu nu fac nici un bine, mai dau si eu o pomana acolo si-mi pare ca fac mare branza... el a salvat oameni de la moarte (era chirurg in Rom, aici are alta specialitate medicala). Lucrurile astea nu-mi par intamplatoare si-mi dau de gandit.

Dar hai sa-ti spun lucrul fenomenal.. imi spune lucruri f adevarate (ma lasa cu gura cascata). Acum doua zile mi-a spus din senin ca eu imi iubesc pacatele!
Aseara mi-a spus ca-mi fac prea multe probleme cu ce fac si cum fac.. ca lucrurile sunt mult mai simple: Dumnezeu se uita la intentia cu care facem ceva, iar actiunea in sine este mai putin importanta.
Deci, vezi, si de la un necredincios ai mari surprize (el tot necredincios se declara, dar a simtit nevoia sa-mi dea sfaturi si s-a gandit la felul in care lucreaza Dumnezeu!)