În prealabil postat de sufletregasit (Post 180680)

traiesc in pacat cu un baiat,de aproximativ 2 ani.il consider persoana cu care imi pot duce mai departe o viata de familie.Eu..se indura Bunul si Milostivul Dumnezeu si Imi arata mereu indurarea Sa printr-o liniste si bucurie interioara.pot sa afirm ca nu am cunoscut oameni care sa imi faca rau sau daca au fost nu m-au afectat.merg des la Biserica si imi place mult la Liturghie,am inceput sa citesc Vietile Sfintilor si sincer va spun ca e o adevarata miere pentru sufletul meu intunecat de pacat.El..vede existenta lui Dumnezeu mai mult stiintific,nu a avut niciodata inclinatii de a merge la Biserica sau de a se ruga.e milos,il invinuieste pe Dumnezeu pentru inegalitatile si nedreptatile din lumea asta,si ii multumeste pentru sanatatea celor dragi lui.daca mergem duminica la slujba impreuna,lucru care se intampla foarte rar..o face de dragul meu.am incercat sa il conving sa mergem la duhovnic dar nu vrea,crede ca preotii in ziua de azi nu tin seama de problemele spirituale ale credinciosilor ci mai degraba isi fac averi,case si masini scumpe.sunt intr-o mare dificultate:vreau sa Il rasplatesc pe Dumnezeu pentru ajutorul Sau necontenit(sa ma spovedesc si sa ma impartasesc) si sa ma indrept...dar vreau sa il atrag si pe el spre Calea Lui ca sa fim amandoi oameni care fac voia lui Dumnezeu.cum sa procedez daca el este atat de impotrivit?

În prealabil postat de fbronnie (Post 200570)

Momentan nu am nici un necaz.

În prealabil postat de anna21 (Post 177403)

Dar nu pot lasa lucrurile cum sunt ca fiecare cuvant cu care ma raneste ramane. Nu dispare in aer, ci ramane in mine. Nu sunt in stare sa iert, dar'mite sa uit. Pentru ca-mi face probleme imense.
De ex. imi tot repeta ca nu sunt in stare sa vorbesc engleza. In realitate merg prin strainate decand aveam 20 ani (21 nu e varsta mea reala) si niciodata nu am avut vreun complex legat de engleza mea, indiferent cate greseli faceam. Deci am ceva exercitiu. Dar dupa ce mi-a repetat de multe ori ca ma exprim inadecvat, intai m-am ferit sa mai vorbesc de fata cu el.. pana cand intr-o zi am deschis gura in fata unei vorbitoare native de engleza si asa am ramas.. cu gura deschisa! Mi-au disparut toate cuvintele! Cumva, ironiile lui au dat roade neasteptate.
Sau... ma acuza pe nedrept cand pierde cate ceva. Dar incep sa ma autoconving... da, probabil eu am luat acel obiect, dar unde l-am pus? Si imi amintesc vag ca am facut ceva, dar ce? ... Pana cand el scoate obiectul pierdut din buzunar. Nici scuze nu-si cere. Iar eu o iau razna asumandu-mi vini care nu sunt ale mele!
Si asa mai departe.
Si asta incerc sa fac.. ce vrea Dumnezeu. Dar ce? Ca dragostea lui Hristos eu nu o am!
Aaaa, sau puteti sa va imaginati cum cineva spune: "o sa versi supa", "o sa spargi aia" etc.. Si se intampla in acel moment. Sunt doar exemple, dar este fantastic ce se intampla. Imaginati-va cum cineva spune ca esti bun de nimic, dar in acelasi timp apasa un buton invizibil si te transforma in ce spune: cineva bun de nimic.
Am zis, Dumnezeu vrea sa ma puna la punct un pic, ca prea eram cu nasul pe sus. (In fond mi-am batut si eu joc de altii la vremea mea).
Dar acum nu sunt sigura, poate gresesc undeva.

În prealabil postat de Simona-Marilena (Post 200622)

Deznadejdea si dorul de Dumnezeu...Mi-e dor de Dumnezeu...astazi mi se descopera, maine ma ratacesc iar...astazi ma rog, maine fac fel si fel de lucruri...Voi ajunge in iad probabil...nu stiu daca a mai iubeste Dumnezeu, ma rog si parca nu-mi mai gasesc cuvintele, parca nu ma mai asculta nimeni...cateodata ma indoiesc de El...sunt asa de zile intregi, Dumnica e bine, dupa, in cursul saptamanii cad in deznadejde si tristete...

"Eu am mai multe necazuri, iar printre cele mai grele sunt cele sufletesti: mintea nu are odihna, gandurile alearga inca neincetat, inima mi se mahneste din cauza neiubirii mele si a celor de langa mine, faptele imi sunt departe de cuvintele pe care le rostesc." exact windorin...trec prin niste chestii prin care treci si tu, numai ca ale mele sunt combinate cu deznadejdea si tristetea, cu vinovatia....

În prealabil postat de fbronnie (Post 200598)

Dragostea nu e o cadere. E un dar. Eu ca atee recunosc acest dar si ma bucur de el. La fel cu odihna - aceea mi-o fac singura prin faptul ca nu imi muncesc mintea si sufletul cu rugi nesfarsite si cainte pentru pacate pe care nu le-am savarsit.

Voi nu va dati seama ca sunteti cei mai mari dusmani pe care ii aveti? Voi va faceti viata imposibila si ii dispretuiti pe aceia care se pot bucura si pot trai linistit in aceasta viata, fara frica, fara gand de rascumparare intr-o alta viata. Nici Satana nu v-ar putea chinui asa cum o faceti voi insiva. Pacat.