|
Lepadare si vedere de sine
Desi lucreaza in aceeasi directie, una este lepadarea de sine, alta vederea nimicniciei, goliciunii dintru-inceput a sinelui. Cele doua lucrari sunt congruente. Se interpatrund ca aerul cu focul. Dupa ce omul s-a lepadat de el insusi nu mai are altceva de facut decat sa se adanceasca in Dumnezeu. Sa curga lin in infinitatea dragostei Lui. |
Afectiunea – Dragostea - Iubirea
Afectiunea este Inceputul - firul invizibil care ne leaga de Adevar si fiinte. Dragostea este afectiune covarsitoare. Iar cand omul nu mai poate respira fara cele indragite, cand respira cu totul prin ele - este Iubire. Fara prima nu este nici a doua - nici a treia. Fara prima nu este nimic. |
Mai jos o relatare pe blog din experienta personala - Kadampa Ryan
Credinta este si ea o parte a budismului In budism, cele trei non-degenerari sunt: credinta in Dharma, efortul in practicarea Dharmei si trezvia. Multi adera la budism pentru ca intr-o oarecare masura le repugna religiile bazate pe âcredintaâ. Budismul poate fi cu usurinta perceput ca o stiinta, cu o psihologie profunda. Intradevar, budismul incurajeaza practicarea prin testarea validitatii instructiunilor si verificarea utilitatii acestora in viata de zi cu zi. Credinta oarba este respinsa, fiind incurajata dezvoltarea unei intelepciuni proprii care realizeaza progresiv adevarul invataturilor. Dharma prevede in mod explicit sa nu credem pe cineva doar ca isi spune Buddha (Dumnezeu), ci sa examinam fenomenele cu precautie. Multa lume crede ca budismul se aseamana mai mult cu o filosofie de viata sau o anumita forma de auto-psiho-terapie validata prin experienta. Toate aceste aspecte sunt adevarate si o asemenea abordare poate fi foarte atragatoare pentru intelectualul zilelor noastre. Pentru mine, in trecut, credinta era potrivita doar pentru oamenii care nu stiau/nu erau capabili sa gandeasca pentru ei insisi. Un mod facil de a evita raspunsuri la intrebarile existentiale dificile. Fara dar si poate, in conceptia mea, credinta reprezenta veriga cea mai slaba, si acolo unde se cerea credinta era exact aspectul care necesita o precautie suplimentara. Un semn de ingrijorare. Dar vine un moment in practica personala atunci cand, credinta si increderea, asemeni unor elefanti uriasi intr-o incapere stramta, nu mai pot fi trecute cu vederea. Inainte cand auzeam cuvintele credinta si binecuvantari eram reticent si deveneam foarte critic, gandind in sinea mea, oare ce cult ciudat este aceasta? Am practicat multi ani fara sa am cu adevarat credinta, aproape deloc as putea spune. Intr-o perioada cand practicam retras, meditatia chiar mergea foarte bine, insa deodata totul parca s-a prabusit. Nimic nu mai functiona. Ajusesem intr-un punct mort. Nu mai stiam ce sa fac. Am apelat atunci la invatatoarea mea si i-am explicat ce se intamplase. Aceasta s-a uitat la mine si a ras, spunand Nu stii ce sa faci? si i-am raspuns ca Nu. Nu-i asa ca nu mai poti face nimic?' - 'Nu'. Ei bine, nu stiu daca pot sau nu sa te ajut. Trebuie sa sa reincepi practica de la inceput Cum sa fac aceasta? Roaga-te cu credinta si cere binecuvatari care sa te indrume ce ai de facut. Iar cand primesti raspunsul fa ceea ce ti se arata. Continua in felul acesta pana iti recladesti intreaga practica spirituala. Simtind ca era ceva totusi nou de incercat, am inceput sa procedez astfel. La inceput nimic. Dar dupa aceea, la un interval de timp, âun anumit intelesâ mi s-a descoperit. Astfel ca l-am urmat. Apoi alt inteles, apoi altul. Simteam ca eram efectiv luat de mana si indrumat pas cu pas pentru reconstructia tuturor intelesurilor launtrice. Dar de aceasta data era o diferenta fundamentala â mi se arata cum sa practic prin Incredere nu prin efortul mintii mele. In loc sa recit cuvintele rugaciunii in mintea mea eu insumi, am cerut ca Invatatorul sa le recite in mintea mea pentru mine. In loc sa incerc sa inteleg sensurile rugaciunii, am cerut ca sensurile sa se descopere. In loc sa incerc sa inteleg puncte cheie ale contemplatiei am cerut ca ele sa fie aratate in asa fel incat sa le pot intelege. Ceea ce inainte era doar eu si cu mintea mea s-a transformat in eu si Invatatorul. Mi-am dat seama ca cel mai important lucru pe care l-am realizat a fost acesta Daca sunt cu adevarat inteligent, ma voi bizui de acum inainte doar pe mintea Invatatorului. Personal ma consider destul de inteligent, dar in comparatie cu Invatatorul nu sunt decat un prost. Puterea Lui de rationa si puterea Lui de concentrare o depaseste pe a mea infinit de mult. Inima dragostei Lui, mila Lui incalzesc tot universul. Intelepciunea Lui ilumineaza toate. In budism, de fapt, motorul intern care face ca practica sa functioneze nu este altul decat credinta. |
Eu si Ceilalti
Ce este Pamantul? Este o polarizare a Eului in raport cu Ceilalti (inclusiv Dumnezeu). Este starea actuala pe care o experimentam fiecare dintre noi. O distanta, un hiatus pe care il simtim cand ii percepem pe ceilalti. Eu sunt aici, ei sunt acolo. Un spatiu invizibil ne desparte. Un spatiu care creeaza perceptia ca eu simt aici iar ceilalti simt acolo. Fiecare simte pentru el, separat de un zid invizibil fata de ceilalti. Aceasta ne creeaza falsa impresie ca ne putem asigura o securitate individuala, separata de a celorlalti. Ba mai mult, ca securitatea proprie, poate fi cladita pe insecuritatea celorlalti (securitatea inteleasa sub orice aspect emotionala, financiara, ...). Ca daca aruncam grenade peste granita care ne desparte aceasta ne aduce linistea in propriul spatiu. Aceasta este Minciuna â O perceptie distorsionata/pervertita a realitatii. Este miezul psihologic al oricarei forme de conflict: de la firave adieri de mandrie, simple ironii, la inclestari atroce. Ce este Cerul? O interpatrundere a Eului cu Ceilalti. Eu in ceilalti si ceilalti in mine. Eu si ceilalti o singura unitate - este Adevarul in care existam cu adevarat. Pentru ca in Adevar nu exista spatii intre euri, ziduri sau delimitari. In Eul celorlalti este oglindit Eul meu iar in Eul meu este oglindit Eul celorlalti. Cand privesc mintea celorlalti, de fapt privesc mintea mea, Iar atunci cand ma uit la mintea mea, de fapt privesc mintea tuturora. Ranindu-i pe ceilalti, de fapt ma ranesc pe mine. Salvandu-i pe ceilalti, de fapt ma salvez pe mine. |
Credinta, admiratie, evlavie, nevointa, realizare
Dumnezeu porunceste sa-i iubim pe altii, pentru ca stie ca numai astfel vom gasi fericirea adevarata. Din aceasta perspectiva, a crede in Dumnezeu este echivalent cu a crede ca sursa adevarata a fericirii este iubirea celorlalti, in timp ce cauza suferintei nu este alta decat egoismul. Aceasta este o lege cauza-efect imuabila. Insa noi simtim ca lucrurile de fapt functioneaza invers. Ca pentru a fi fericit, este mai pragmatic ca eul sa fie pus pe primul plan, iar ceilalti pe planul secund. Mai intai eu, pe urma ceilalti. Egocentrismul este simtit instinctiv ca o cauza proxima a propriei fericiri. Desi acest tip de atitudine pe termen scurt ne poate procura felurite satisfactii, in fapt nu duce decat la suferinta. Ne tine captivi intr-o spirala vicioasa egoism – suferinta -egoism. Cu cat ne pretuim mai mult propriul interes, cu atat ne departam mai mult de ceilalti si ne scufundam in suferinta. Pentru ca nu pare evident ca ceilalti sunt generatorii de facto ai fericirii noastre ci interesul egoist - avem nevoie de credinta. Sa credem impotriva tendintei egocentrice. Insa aceasta credinta nu este una oarba. Ci poate fi stabilita pe baza multor rationamente si observatii. Chiar daca, in prezent, nu este realizata direct, spontan – o credinta bazata pe rationamente valide poate initia procesul de corectare al interiorului nostru. Aceasta credinta creste natural admirand frumusetea altruismului. Subtila frumusete a altruismului poate fi contemplata in anumite persoane exemplare, exceptionale. Cu cat contemplam mai mult aceasta frumusete suprafireasca - admiratia noastra pentru aceasta virtute creste din ce in ce mai mult. Credinta infuzata de o puternica admiratie evolueaza natural in evlavie. Evlavia este o stare in care care simtim cat de minunat ar fi daca noi insine am fi persoane cu adevarat altruiste, cat de extraordinar ar fi daca noi insine am renunta complet la atitudinea egoista. Evlavia este o dorinta arzatoare care aspira sa atinga aceasta stare luminata de dragostea pentru ceilalti. Evlavia este ca un vant puternic care sufla in panzele nevointei. Evlavia evolueaza natural in efort spiritual. Efortul nu este altceva decat bucuria de a practica virtutea. Efortul este in esenta o bucurie. Acesta este un aspect cheie. Efortul nu este incordare dureroasa, nici autoflagelare. Fara bucurie nu este o nevointa adevarata. Nevointa fara bucurie nu duce nicaieri. Aceasta sfarseste iremediabil in abandonarea virtutii. Efortul persistent evolueaza natural in realizare. Realizarea fericirii veritabile. |
Linistirea trupului - fundatia structurii spirituale
Omul are doua trupuri: unul la vedere si unul interior. Un trup grosier si un trup subtil. Trupul subtil este cel ce misca, anima trupul grosier. Este seva trunchiului. Trupul subtil si starile mintii se afla intr-o relatie de stransa dependenta. Se influenteaza reciproc. ------------ Un trup subtil linistit este ca un foc, ca o mare lumina. Un trup nelinistit este ca un nisip miscator care surpa orice incercare de constructie spirituala. |
O rugaciune puternica
O rugaciune este puternica atunci cand, simultan, avem o constientizare clara a suferintei si o constientizare clara a Lui Dumnezeu. Fara intelegerea clara a suferintei nu avem rugaciune puternica, fara intelegerea clara a Lui Dumnezeu asisderea. Omul rugator le are pe acestea doua tot timpul in inima sa. |
La vanatoare
Eroarea privind vanarea celor lumesti este aceea ca, la final nu ramanem cu nimic, chiar daca strangem multe. Insa vanandu-L pe Dumnezeu, la final ne alegem cu Dumnezeu. |
Doua feluri de bucurii
Sunt doua feluri de bucurii: bucuriile care vin prin simturi si bucuriile care sunt nascute din intelepciune. Primele nu sunt de incredere, caci pot cu usurinta sa ne rataceasca, sa ne raceasca, sa ne departeze de Dumnezeu, sa ne fure pacea si asezarea launtrica. Cele nascute din intelepciune aduc intotdeauna pace si lumineaza calea catre Dumnezeu. |
"Credincios"
Credinciosul adevarat nu este cel ce doar crede in Dumnezeu, care poate face din cand in cand fapte bune, care din cand in cand se infraneaza. Acesta este unul care aspira la credinciosie. Credinciosul adevarat este purtatorul de Dumnezeu, cel ce este luminat inlauntru de lumina dumnezeiasca pe care o poarta ca o faclie nestinsa, arzand zi si noapte in inima lui. Dumnezeu se aseaza in inima omului numai daca omul se gandeste la Dumnezeu. Aceasta gandire nu este doar o amintire fugara sau ganduri indreptate cand si cand catre Dumnezeu - ci este o concentrare de calitate, fina, stabila, staruitoare. Numai cu o astfel de concentrare, omul launtric se schimba semnificativ. Numai cand mintea are o astfel de atentie superioara, calificata, Dumnezeu arunca foc arzator pe pamantul inimii lui. Daca nu stim cum sa ne concentram atentia, mintea aluneca lesne de la prezenta Lui Dumnezeu. Uita de Dumnezeu - iar un anumit aspect lumesc iL inlocuieste, ne coloreaza mintea. Aceasta lunecare poate fi oricand fatala. Uitarea de Dumnezeu ne poate trage pentru totdeauna in lumile intunecate dedesubt. De aceea, in exercitiul concentrarii este o mare miza, in fiecare clipa este o batalie pe viata si pe moarte. Concentrarea are noua nivele de absorbtie, conform sutrelor budiste. Doar la nivelul noua este atinsa concentrarea perfecta, denumita "linistire". |
Simulatorul cel mai sofisticat
Pentru a deveni Fiu sau Fiica a Lui Dumnezeu, lumea aceasta este cea mai potrivita din toate celelalte. Este terenul de antrenament care contine toata gama de scenarii necesare atingerii desavarsirii. "Fiti, dar, voi desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este." Noi spunem Cerului - "acasa". Vrem sa ajungem "acasa" caci acolo gasim caldura confortului, scapam de orice suferinta Insa, pamantul natal este acolo unde ne nastem. Daca ne nastem spiritual in aceasta lume ("a doua oara") Pamantul, aceasta lume pe care o vedem acum, devine - "Acasa", din perspectiva cea mai profunda. Aceasta Lume devine Cerul nostru curat. "Precum in Cer asa si pe Pamant". |
Inchinare
Daca omul ar stii cum sa se inchine la Dumnezeu, nu ar mai fi nevoie de nicio alta nevointa pentru a fi mantuit. Pentru ca inchinaciunea, in miezul ei, nu este altceva decat strigatul dragostei. |
Masa critica
"Caci celui ce are i se va da, iar de la cel ce nu are, si ce i se pare ca are i se va lua" O intrebare fireasca care rezulta din aceasta invatatura: care este minimul necesar de acumulat pentru a primi la un moment dat si mai mult? Introspectiv, am atins oare acest minim necesar? Daca analizam cu atentie, procesul spiritual pare sa fie similar cu acele procese fizice care se amorseaza numai atunci cand agentii implicati ating o anumita valoare critica. Este un proces de crestere progresiva, dar la un anumit moment al evolutiei se intampla ceva spectaculos. Daca valoarea critica nu este atinsa, procesul se stinge - acumularile anterioare se pierd. Daca valoarea critica este atinsa, atunci procesul se amorseaza cu eliberarea din abundenta a energiilor. "Si Duhul vine in ajutor slabiciunii noastre, caci noi nu stim sa ne rugam cum trebuie, ci Insusi Duhul Se roaga pentru noi cu suspine negraite. " |
Cum sa ne rugam
Sa ne rugam cu cea mai subtire minte. Mintea are multe niveluri de subtirime. Mintea absorbita in simturi se afla la cel mai grosier nivel. Ca la suprafata unui ocean involburat. Ca intr-un tinut batut de vanturi aprige. O minte ca aceasta nu poate tine staruitor gandul la Dumnezeu cu niciun chip. Pacatele, si ele sunt stratificate pe diferite niveluri. Au radacini la adancimi diferite ale mintii. Daca virtutea este cultivata doar la suprafata mintii, taiem frunzele pacatelor dar radacinile raman neatinse. Cand insa dragostea este cultivata cu cea mai subtire minte, toate pacatele se usuca - iar dulceata aducerii aminte de Dumnezeu ramane pururi cu rugatorul. |
Fiul
Dragostea nu are forma. Este adanca, abisala, fara hotar. Fiul este intruparea infinitatii dragostei. Ca sa devenim fii si fiice, infinitatea dragostei trebuie sa se intrupeze din nou si din nou, pentru fiecare in parte. |
Citat:
"Imaginea" interna poate fi de mai multe feluri: 1)doar un inteles fara o forma vizualizata asociata Ex: intelesul "tata" fara vizualizarea unui trup uman generic sau specific unei anumite fiinte umane 2)o forma vizuala interna asociata cu un anumit inteles Acesta este procesul de baza prin care ne dezvoltam cognitia atunci cand citim - de exemplu - sau in actul creatiei cand asamblam forme sau atunci cand rationam. Cititul este o defilare de forme vizuale (sonore, tactile, gustative, olfactive) interne asociate cu intelesuri contextuale. De exemplu, contemplarea intelesurilor biblice ar fi imposibila fara forme vizuale interne. Aceste forme interne generate de cuvantul scris sunt fundamentul unor noi trairi / emotii. Intelesurile nu sunt rupte de impresiile simturilor, ci sunt derivate ale acestora. De exemplu, icoanele sunt imagini generice. O icoana a Lui Hristos nu este imaginea exacta a Lui Hristos. Este o forma-simbol care impresioneaza mintea. Aceasta imagine continua sa lucreze (inertial) trairea resimtita, in mintea noastra (intr-un strat mai adanc), chiar daca ne dezlipim ochii de la aceasta. ========= Ca imaginatia nu este intru-totul o inselare poate fi stabilit pe baza bunului simt. Caci fara ea am fi ne-operationali, mintea noastra ar fi blank. Chestiunea este, in ce fel ne raportam la imaginatie. Daca o consideram mai mult decat imaginatie, atunci incep cu adevarat problemele grave. Ii exageram existentialitatea. Exagerarea este intodeauna boala. Iar exagerarea lipsei de imaginatie nu face exceptie. -------- O forma mai calificata a rugaciunii este mixarea duhului respiratiei cu duhul rugaciunii, in prima varianta specificata mai sus - inteles/emotie fara forma vizuala concreta asociata. ---------- Cea mai calificata forma de focalizare a mintii care se gandeste la Dumnezeu este cea apofatica. Apofatismul nu este doar inteles disociat de forma vizuala. Prezenta Lui Dumnezeu nu este simtita prin atributele Sale existentiale, ci, miraculos, minunat prin absenta Sa in orice manifestare fie pozitiva, fie negativa. Este o Prezenta generata de o Absenta. Nu este o Prezenta generata de o prezenta suport. |
Viata-ca-vis
Atata timp cat mintea este agitata, totul ii apare ca fiind foarte real. Lucrurile ii apar ca fiind foarte concrete - unele atragatoare, altele respingatoare. Insa cand mintea se linisteste, miezul dur al realitatii incepe sa se dizolve - formele lumii aparand doar ca un curcubeu, avand consistenta unui simplu vis. In fapt, toate lucrurile sunt lipsite cu desavarsire de o tarie launtrica, pentru ca toate se schimba. Toate devin altceva decat apar la un moment dat. Toate se preschimba. ------ Oare cine este vinovat de victimele din cosmarul pe care l-am avut ieri noapte? Nimeni, doar propria noastra minte conflictuala! Oare cine este responsabil de toate nedreptatile si suferintele din visul de peste zi? Nimeni, doar propria noastra minte contaminata! Pentru ca toate sa fie indreptate, pentru ca totul sa devina luminos este suficient sa umplem visul cu dragoste in toate directiile, sa imbratisam cu caldura toate fiintele din vis. |
Iertarea pacatelor
Iertarea pacatelor presupune in mod necesar recunoasterea greselilor. Insa nu este suficient. Greselile, odata recunoscute, trebuie evitate. Profund, inima se curata numai atunci cand mintea devine curata. Alta cale nu este. Mintea devine curata numai atunci cand se dezlipeste de toata aratarea lumeasca. Mintea devine limpede ca un cer senin, numai atunci cand isi scoate carligele cu care este legata de formele lumii si se lasa libera in imponderabilitatea Lui Dumnezeu. Alta cale nu este. |
Citat:
Pentru ca Adevarul se afla in miezul Persoanei. Aprofundarea conceptului - "persoana" - este o necesitate pentru cel ce cauta Adevarul. "Persoana" este ubiquitara, nu doar in referintele religioase (Dumnezeu si om), dar evident, in viata de zi cu zi suntem inundati de experimentarea "persoanei" atat cea proprie cat si a altora. In scrierile patristice, nu avem parte de un studiu analitic, precis al persoanei. Rationamentele in aceasta privinta sunt eliptice, directionate preponderent catre sustinerea unor principii dogmatice (despre natura Lui Dumnezeu si a omului), fara sa patrunda "esenta-persoanei”. Fara o abordare rationala a nucleului persoanei, aceasta ramane in obscuritate, intr-o zona tabu, abstracta. Energia ei atomica ramane neexploatata. ========= "Persoana" presupune in mod necesar constientizarea unui "eu". "Persoana" reprezinta ansamblul manifestarilor "eu-lui". Caci fara un “eu-nucleu”, persoana nu mai poate fi recunoscuta ca atare. Persoana are sens doar printr-un eu constientizat - un eu constient de eu. Deci miezul “persoanei” este eul. Persoana este un mister, pentru ca eul este un mister. Omul are un “eu”, Dumnezeu are un “eu”. Atunci ce este eul? - o intrebare necesara pentru elucidarea misterului. Nu, cine_ este eul? Pentru ca “cine” eludeaza miezul problemei - deviaza investigatia de la esenta - “ce” - catre o configuratie particulara a eului - “cine”. . Deci, Ce este eul? este intrebarea corecta. Daca aflam ce este “Eu” atunci prin extrapolare aflam toate esentele, si pentru “Tu”, “El/Ea”, “Noi”, “Voi”, “Ei”. Pentru ca “Eul” se afla in toate acestea. ------------------------------- Intrebarea “ce?” – orienteaza investigatia catre natura, substanta, consistenta “eului”. Pentru aceasta, in primul rand, “eul” ar trebui localizat precis. Prin excluziune, eul unei persoane nu ne apare ca fiind intr-un spatiu din exteriorul corpului. Acesta apare mai degraba ca un fenomen “lipit” sau in interiorul corpului, incapsulat in agregatele trupului. Insa atunci cand este cautat cu atentie, fenomenul “eu” nu poate fi indicat cu precizie la scara corpului sau chiar la dimensiuni mai mici, celulare / atomice. Pentru ca la nivel celular/ molecular/atomic nu poate fi identificat cu nicio entitate, eul nu poate fi identificat nici cu o anumita parte macro a corpului, deci nici cu totalitatea acestuia. Daca nicio celula din corp nu poate fi identificata cu eul, atunci nici ansamblul lor nu poate fi eul. Atunci unde este eul? Desi ne apare cu atata intesitate, la o investigatie mai atenta, concretetea acestuia este de negasit. Oricat am sonda de profund, nu putem atinge eul. Este un fenomen intangibil. Ce fenomene similare au aceste proprietati? De exemplu, albastrul cerului. Albastrul ne apare ca fiind foarte concret, existent, dar la o investigatie atenta a naturii acestuia, pur si simplu dispare din fata observatorului. Deci - albastrul desi ne apare ca fiind puternic existent, de fapt, nu detine o natura esentiala proprie. Iar din aceasta observatie stiintifica decurg o multitudine de consecinte. In primul rand, modul in care ne raportam la realitatea albastrului. Cand eul crede despre sine ca este “ceva”, atunci incep sa apara si problemele. Aceasta se numeste “parere-de-sine”. Parerea ca este ceva mai mult decat este in realitate - germenele mandriei care deschide Cutia Pandorei. Eul, ca si albastrul cerului, este tot un fenomen care apare prin producerea altor fenomene relationate. Ca si albastrul cerului, desi exista, nu detine o realitate ultima. Metaforic spus este abisal, nemarginit. |
Lumea, propria noastra oglinda
De ce exista nedreptati, frici, uraciuni, impuritati in aceasta lume? Pentru ca ele deja exista in noi insine. Daca omul, inlauntrul lui ar fi imaculat, atunci ar fi imposibil pentru el sa experimenteze chiar si cele mai mici imperfectiuni. Lumea nu este altceva decat propria noastra oglinda. In general, noi simtim ca nedreptatile din afara sunt independente de noi insine, ca noi nu suntem implicati sub nicio forma in evenimentele impure exterioare noua, ca nu avem nicio responsabilitate in desfasurarea lor. In adevar, lucrurile nu stau astfel, pentru ca in adanc, eul nu are hotar. Nu se termina undeva ca sa inceapa altceva. Condamnand in afara, condamnam inlauntru. Urand in afara, ne uram inlauntru. Cand realizam ca tot ce este in afara, de fapt este inlauntru, deabea atunci incepem sa ne raportam corect la realitate, incepem sa lucram cu mare ravna la indreptarea tuturor celor rele. Fara ura, fara resentimente, fara sa ne uitam la aratarea omului (fie culoare, credinta, status, avere...) pentru ca tot ce se vede trebuie prefacut "ca in cer". Caci toate cele ale pamantului trebuie preschimbate in sfintenie cereasca. |
Posibilitati
Toate fenomenele se transforma. Transformarea fenomenelor este posibila pentru ca acestea nu au o natura proprie, intrinseca. Pentru ca le lipseste o esenta proprie orice transformare este posibila. Este posibila orice creatie si distructie, orice geneza si apocalipsa. |
Mantuirea de acum
Daca nu intelegem cum Dumnezeu ne mantuie acum, in mijlocul razboiului, nu vom intelege nici cum ne mantuie dincolo. Daca nu intelegem ce inseamna mantuirea de acum, nu vom intelege nici ce este mantuirea de dincolo. Daca nu intelegem corespunzator mantuirea, nu realizam cat de important este sa ne adancim mintea in Dumnezeu in fiecare clipa, sa fim in El si El in noi tot timpul. Daca nu intelegem (apofatic) infinitatea, bunatatea si libertatea pe care El o ofera, lauda noastra este doar pe buze, nu este o lauda izvorata din adancul intelegerii, din adancul fiintei noastre. |
Sfinteasca-se "Numele" Tau
Sfintirea Numelui inseamna, din partea omului, aducerea tuturor sensurilor nascatoare de virtuti intr-un singur cuvant, iar din partea Lui Dumnezeu, revelarea acestor sensuri in inima omului. Inseamna concentrarea tuturor esentelor, luminilor curate, tuturor mangaierilor si patrunderilor, in Nume. Toate teologiile, descoperirile si intelesurile suprafiresti, puritatea, dragostea arzatoare si toate puterile, pot fi cuprinse in Nume. Un singur cuvant. Caci atunci Numele se sfinteste si devine bogatia noastra adevarata - Imparatia. Caci prin Nume, omul launtric se uneste cu Dumnezeu si primeste Imparatia. Un singur cuvant pentru tot ceea ce trebuie cunoscut, ca sa fim cu adevarat fericiti. |
Urmarea Lui Dumnezeu
---- Cel ce iubeste pe tata sau pe mama mai mult decat pe Mine, acela nu este vrednic de Mine. Cel ce iubeste pe fiu sau pe fiica mai mult decat pe Mine, acela nu este vrednic de Mine. Si cel ce nu-si ia crucea sa-Mi urmeze Mie, acela nu este vrednic de Mine. ----- Orice forma de iubire obisnuita este o iubire contaminata, fie ca este indreptata catre parinti, fie catre copii. Nu este o iubire perfecta, ci este amestecata cu patimile active dinlauntru. Iubirea desavarsita o manifestam in exterior numai dupa ce ne unim in interior cu Dumnezeu. Putem iubi curat numai dupa ce devenim noi insine vase ale Duhului. Atunci toti devin mamele si tatii nostri, toti devin copiii nostri, caci Duhul ne uneste in mod curat, desavarsit cu toata faptura. --- Cand omul nu-L are inlauntrul sau pe Dumnezeu, orice atractie fata de zidire este patimasa. Daca omul nu lasa atractiile fata de fenomene, ii este cu neputinta sa-L intalneasca inlauntrul sau pe Dumnezeu. Atractiile sunt ca niste lanturi puternice care-l tin pe om departe de Dumnezeu. Urmarea Lui Dumnezeu este in mod esential o miscare spre centrul fiintei noastre. Atasarea de orice forma de confort ne trage cu putere din drumul nostru, ne trage inafara, nu ne lasa sa-L imbratisam pe Dumnezeu in inima noastra. Aceste atasari pot fi grosiere atunci cand sunt manifestate fata de cele ce cad sub simturi, dar si atasari mai subtile, fata de mangaierile care apar in inima odata cu apropierea de Dumnezeu. Urmarea Lui Dumnezeu presupune un efort sustinut pentru a realiza succesiv toate "decuplarile", atat fata de cele din afara, cat si fata de cele dinlauntru, pentru a ne preda cu totul Duhului. Purtarea crucii, in esenta, este actul voluntar de disociere fata de patimi si stabilizarea, prin rabdare, a slobozeniilor launtrice dobandite pana la unirea deplina cu Dumnezeu. |
Invatatori si invatatori
Invatatorii sunt de doua feluri, unii care dezvaluie finalitatea iar altii care dezvaluie calea. Dintre acestia, cei din urma sunt mai valorosi. Iar dintre cei care dezvaluie calea, cei ce elibereaza creativitatea si originalitatea sunt supremi. |
Iubirea adevarata este cea care priveste la fata celuia pe care-l iubeste
Pana nu-L vedem pe Dumnezeu, nu-L putem iubi cu adevarat. Pana nu vedem Fata Celui pe care-L iubim, iubirea noastra este una cautatoare, nevazatoare, o iubire in umbra nevederii. |
Important / neimportant
Ceea ce este important de priceput - ca toate cele ale lumii sunt neimportante. |
Cand iubesti...
Cand iubesti, iubeste cu cea mai frumoasa iubire de-a ta. |
Citat:
|
Citat:
Cine o poate purta? * Îmi amintesc din lecturi: cum Sfântul Siluan, încercat prin retragerea Harului, s-a surprins pe sine rugîndu-se cu un fel de rânjet interior... Monahul Siluan, omul marii simplități, avea să se cunoască pe sine în ipostaza cea mai bicisnică cu putință: un râs neserios, de drac, îl seconda lăuntric la rugăciune... Îl lua peste picior pe Dumnezeu, în sufletul său, acest mare bărbat... Sau, poate, doar se dezicea, cumplit, de sine însuși... Și atunci mă întreb: suntem, oare, dispuși cu adevărat să Se sfințească Numele Domnului în noi? Experiența marelui Siluan mă sperie, mărturisesc. Mă copleșește. Meditația la întâmplarea Sfântului e una din formele mele, minoră și meschină, de deznădejde - dacă îmi e îngăduit să folosesc la propriu acest măreț cuvânt, rezervat, îmi pare, doar marilor bărbați ai lui Dumnezeu. |
Citat:
|
Sinteza
Budismul mahayana utilizeaza intensiv acest concept in diferite contexte. De exemplu in Sutra: "Fiecare fiinta este sinteza tuturor celorlalte fiinte." Cu urmatoarele consecinte: - iubind o fiinta - indirect le iubim pe toate - ranind o fiinta - indirect le ranim pe toate "Fiecare suferinta, oricat de mica, este sinteza tuturor suferintelor" Consecinte: - rabdand o mica suferinta - indirect rabdam toate felurile de suferinte -rabdand o mica suferinta - indirect rabdam toate suferintele fiintelor etc... In Tantra - orice circumstanta existentiala este sinteza tuturor celorlate circumstante existentiale Consecinte: - viata spirituala nu depinde de o anumita circumstanta existentiala, locatie sau ritual - ci de viziunea profunda in fiecare secunda, indiferent de aranjamentele externe si interne. etc... |
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
Insa nu inteleg de ce spui ca ma contrazic - cu ce alta afirmatie intra aceasta in contradictie? Probabil, ca pe baza unei deductii din propria ta linie/reflex de gandire - proiectata asupra mea. Insa, nu exclud sa si gresesc. |
Citat:
Sau este doar un raspuns emotional reflex de respingere? Exemplifica din "nesfarsitele contraziceri succesive" una singura. |
Citat:
N-ai înțeles încă de la bun început un lucru simplu, că ți-am răspuns pe celălalt topic exact cu semipreparatele de inginerie sincretică pseudo-duhovnicească pe care le serveai altora cu diferite ocazii, care mai decare mai nepotrivite. Toate sunt cuvintele tale, le-am și postat într-o rână tocmai pentru că nu-mi aparțin. Cum îți explici faptul că dăscăleai azi-iarnă pe nu-știu-cine de ce zicem în acatiste sfinților "Bucură-te", iar acum spre sfârșitul verii te-au apucat îndoielile legate de cinstirea lor? Apoi în februarie emiți axiome patetice despre închinare, iar în august întrebi pe alții ce-o mai fi și aia? Nu-ți amușină a contradicție nimic în treaba asta? |
“Nu incerca sa indrepti lingura. Este imposibil. In loc de asta, incearca sa realizezi care este adevarul.”
“Adevarul?” "Ca nu este nici o lingura” "Si atunci vei vedea ca nu este lingura cea care se inclina. Ci esti chiar tu.” https://www.youtube.com/watch?v=XO0pcWxcROI |
Citat:
Unde m-am indoit de cinstirea sfintilor? In perceptia ta intrebarea este echivalenta cu indoiala? Nu trebuie sa fii de acord cu ceea ce postez, ai tot dreptul sa consideri ca expunerile sunt patetice, ... Insa cand afirmi ca ai identificat o contradictie, m-ar bucura sa o faci limpede cu cele doua aspecte contradictorii exemplificate - fara amusinari subiective. |
Citat:
Citat:
Precizarea corectivă "cinstirea sfinților" îmi aparține. Tu poți să revendici doar confuzia dintre închinare și cinstire. Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
|
| Ora este GMT +3. Ora este acum 21:03:30. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.