? ? ?
 

Se spune că toţi oamenii de ştiinţă atei, adunaţi într-o conferinţă, au hotărât să trimită un reprezentant la Dumnezeu, pentru a-L anunţa că omenirea nu mai are nevoie de El. Astfel, reprezentantul oamenilor de ştiinţă atei, ajungând în faţa Domnului, a spus plin de orgoliu: "Doamne, să ştii că omenirea nu mai are nevoie de Tine. Tot ceea ce ai făcut Tu putem face şi noi acum. Tu ai creat viaţa? O putem crea şi noi! Tu eşti Acela, Care dăruieşte sănătate oamenilor? Medicina a progresat atât de mult, încât poate ajunge la acelaşi rezultat. Ceea ce este cel mai important, putem crea chiar oameni fără ajutorul Tău, în laborator." Atunci, Dumnezeu, după ce a ascultat cu răbdare discursul ateului, i-a răspuns: "Dacă vrei să-Mi demonstrezi că nu mai aveţi nevoie de Mine, crează-mi un om chiar acum, în clipa aceasta". Fără a-şi pierde curajul, omul de ştiinţă a vrut să aplice imediat metoda ştiinţifică, pe care o cunoştea, dar Dumnezeu i-a spus: "Nu aşa, ci îţi poruncesc să creezi un om prin metoda originară, aşa cum l-am creat Eu pe Adam, mai exact din pământ". Ateul, dezorientat, gândindu-se cum ar putea crea un om din pământ, s-a aplecat, a luat în mâini ţărână şi a rămas pe gânduri. Atunci, Dumnezeu, privindu-l cu dragoste, i-a spus: "Nu aşa, fiule, ci Eu ţi-am poruncit să faci un om din materia creeată de tine".
Doamne-ajută!

Evolutionismul ateist iese inca odata invins !
 

Ştiinţa s-a redefinit. Aşa cum este practicată în prezent, ştiinţa este o combinaţie ciudată între studiul naturii şi o filosofie seculară care Îl exclude pe Dumnezeu. Aceasta nu este o căutare deschisă a adevărului, care să urmeze indiciile din lumea naturală, oriunde ar putea conduce acestea. Libertatea academică este compromisă. Excluderea lui Dumnezeu a condus la erori răspândite, cum ar fi, de exemplu, teoria generală a evoluţiei. Din fericire, ştiinţa va da mai multă crezare recent descoperitei complexităţi extreme şi preciziei din lumea naturală, care indică nevoia existenţei lui Dumnezeu. Ştiinţa ar trebui să revină la receptivitatea pe care a avut-o atunci când pionierii ştiinţei moderne L-au acceptat pe Dumnezeu în interpretările ştiinţifice.

Nu , nu sunt in zadar astfel de discutii , dar maica mandriei se lasa cu greu invinsa , draga Catalin .
Pertinente toate postarile tale si ale fratelui Ioan , numai sa stim sa citim si printre randuri mesajele lui .
Doamne ajuta !:1:

Nu il exclude dar nici nu pretinde sa il inteleaga, sau ca ii stie intentiile, dintr-o carte veche. De ce sunt numiti atei cei care nu pretind ca inteleg divinitatea?

Care sunt indiciile din lumea naturala despre care vorbesti? Si in ce fel sunt ignorate de oamenii de stiinta?

Complexitate si precizie... rezulta creatie... de ce? Si sub ce forma intelegi creatia? Daca asta inseamna combinarea unor factori care au dus la ceea ce este astazi de-a lungul a milioane de ani dar fara interventia unei vointe pe care oamenii o pot studia si intelege pot fi de acord cu tine. Daca vrei sa spui altceva te rog frumos sa imi explici.

Hopa! Cum vine asta, Catalin?

Cartonas galben pentru CristiBoss
 

Regret ca ai ciopartit textul meu (ai eliminat partea pe care am evidentiat-o aici cu litere ingrosate). Si ca ai multiplicat ciopartirea in 3 postari succesive.
Ce inima ai avut, omule, cand ai facut aceasta ciopartire/mutilare?

Trec peste omisiunea ta care m-a ispitit sa ma necajesc o clipa (multumesc pentru exercitiul de smerenie pe care mi l-ai prilejuit!) si iata, iti reasez sub ochi textul meu asa cum l-am redactat.

Si te rog, pentru viitor, sa nu mai aplici aceste procedee nedemne de un barbat crestin, care pun sub semnul intrebarii dragostea de aproapele.
Te rog frumos sa nu mai faci asta nici cu mine si nici cu oricare aproapele, frate Cristian!

Creatie versus evolutie
 

Mandria=manie=neantelegere . . .
 

Te iert , cum te-am iertat mai mereu , si nici nu pot sa ma supar pe mandria ta , caci si a mea este cat carul !
Demn e sa faci milostenie , demn este sa iubesti si sa ierti cu adevarat , nu sa te lupti intr un spatiu virtual !
Demn e sa-ti iubesti familia , sa ai continuitate in cele bune si cu folos in viata reala !
Acum , nu stiu , draga Ioane , cata demnitate virtuala ai avut cand ai lovit necrutator pe userul Ana21 si nu numai . Multa scrasnire de dinti frate , strica !
Te iert , caci esti mult mai tanar iar repezicunea ta o dau pe seama varstei tale , caci sunt sigur ca in timp vei fi mult mai iertator , intelegator si mintea nu se va mai intuneca pentru orice virgula sau punct puse gresit , cu voie sau fara de voie intr un spatiu virtual .
Deci mare atentie la demnitatea reala si mai putin la cea virtuala !
Nu ai adus nici un argument , nici o invatatura , nici un link , pentru subiectul de fata , ai filozofat , ai laudat , ai criticat , ai mers pe alaturi , mult pe langa subiect . N-ai avut rabdare sa citesti nici ce ti-am recomandat la inceput , cu toate ca ai promis aceasta . In fine , fiecare e liber in optiunea lui .
N-ai invatat nimic nici de la Eugen7 , nici de la Catalin , de la nimeni , doar te-ai folosit de unu sau altul pentru a -ti expune simpatiile sau antipatiile tale virtuale !Urat , foarte urat pentru un "barbat" , numai spun crestin , evit lozincaraia !
Te iert , si nu-ti dau cartonase , incerc sa fiu ceva mai serios pe un forum crestin , dar bine ar fi sa cugeti si sa-ti mai stapanesti mandria asta !
Am uitat , urat sa lingusesti pe unii care ti-au intrat sub piele si sa-ti bati joc de cei ce au curaj sa ti-o spuna in fata ca nu ai dreptate , precum fratele Catalin !
Te iert , ca sunt sigur ca atiudinea ta virtuala , nu are de- a face cu realitatea . Nu cred ca in viata reala nu esti demn , ca un adevarat barbat crestin !
Doar esti sportiv al mintii - sahist convins !
Pace tie frate draga !

Frate Ioan Cezar, apreciez eforturile dumitate si postarile pertiente, echilibrate izvorate din eruditie si experienta, din dragoste de Adevar. Cu singuranta nu sunt singurul pe care il ajuti (direct sau indirect) prin postarile tale.

"Cine are urechi de auzit" aude si "cine are ochi de vazut" vede... si cine are inima iubitoare de Adevar si intelect insetat de Adevar... vede (cognitiv intelectual - rational si contemplativ - afectiv) din ce in ce mai bine cu ajutorul, dragostea, mila si harul lui Hristos Iisus.

Domnul Dumnezeu sa te ajute si sa te calauzeasca cu harul Sau caci nu e usor... "drumul spre Tabor trece pe la Golgota" si orice om ce isi doreste hristificarea are golgota lui si taborul lui... fiecare dupa "talantii" daruiti.

"singurul lucru necesar pentru ca raul sa triumfe este ca cei buni (iubitori de bine) sa nu faca nimic" Edmund Burke

"Somnul ratiunii naste monstri" Francisco de Goya

Doamne ajuta.

Iata doua filme exceptionale (care desi la prima vedere par antagonice de fapt se completeaza unul pe celalat... in ceea ce priveste "originea speciilor" si crearea omului, caci toata creatia este hristocentrica):

Cum apar speciile...
http://www.youtube.com/watch?v=-a6Pe...eature=related
"Priviti mai profund" si veti intelege (cu ajutorul harului lui Dumnezeu) "un pic din taina creatiei"... asociati "norisorii personalizati" cu natura (universul, evident impersonal) creat de Creator, care face voia Creatorului: hristocentrismul.

Aborigenii din jungla amazoniana: prima intalnire cu "omul modern" "civilizat".
http://www.youtube.com/watch?v=xd0I1...eature=related
Consider ca acest film confirma afrimatia invataturii filocalice: "omul este animal indumenzeit".

De asemenea "nu reusesc" sa imi dau seama daca acesti oameni aborigeni (evident ca nu toti ci doar unii dintre ei) care traiesc in armonie (naturaletea dragostei) unii cu altii, cu natura, sunt "urmasii" lui Adam (inainte de cadere sau dupa cadere)... sau sunt "parintii trupesti" ai lui Adam?
Sigur insa putem "vedea" in ei si in noi ca suntem dupa chipul pecetii, prototipul omului: Iisus Hristos. Atat ei cat si noi putem fi botezati in numele Sfintei Treimi... putem fi hristificati, sfintiti, indumnezeiti in har (harul Duhului Sfant).
Fara Hristos Iisus (Sfanta Sa Biserica, Sfintele Taine, Sfanta Traditie)... atat ei cat si noi suntem nimic (parf si cenusa... nimic). Sa se milostiveaca Dumnezeu de noi si sa ne ajute cu harul Sau sa intelegem atat cat ne este noua cu putinta aceste "taine"...

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiaca Domnul Iisus Hristos.

P.S. Editarea ulterioara a avut ca scop corectarea link-urilor.

...noi, albii, sa mergem in Africa sa (ne) urmarim culoarea pielii! ne vom innegri?:29:

E simplu, hazard sau hazard si necesitate e folosit exclusiv de cei ce sunt atei. Cei ce cred in divinitate, inclusiv cei ce sustin evolutionismul teist spun de o evolutie coordonata de divinitate, deci cu un scop, fara hazardul ateu. In evolutionismul ateu (evolutionismul cuprinde si cosmogonia si teoria evolutiei speciilor si abiogeneza) materia a evoluat fara a avea vreun scop, tocmai de aceea Intelligent design (in care se integreaza si evolutionismul teist) spune de un plan inteligent. Necesitate si hazard este de fapt Mama Natura folosita de cei ce nu cred in Dumnezeu. Evolutionismul ateu spune ca nu a existat niciun scop (evident, din moment ce nu era cineav inteligent care sa faca un plan dinainte), intamplarea si niste legi au dat diferite rezultate, pana la urma s-a ajuns la om. La inceput era un punct, nu se stie exact de unde a aparut, ce a fost inainte. Punctul asta a explodat la un anumit moment de timp, sunt descrise cu niste legi fizice primele minute. Apoi nu se stie exact cum s-a conglomerat materia si s-au format stele si apoi planete (nori de praf cosmic care isi maresc densitatea la un moment dat). Din intamplare s-a nimerit ca pe Pamant sa fie toate conditiile la milimetru sa se poate forma viata. Nu se stie cum a aparut viata, apoi organismele simple s-au tot dezvoltat, tot fara niciun scop si s-a nascut omul, care s-a trezit mai inteligent decat celelalte animale. Toate fara vreun scop, soarta, cum s-ar zice.

Desenul este frumos, din fericire arata toata argumentatia teoriei evolutioniste, o poveste pentru copii, adaptata sa fie ca o filozofie pentru oamenii mari. In crestinism stim ca trebuie sa fim copii la suflet, nu si la minte. Asadar merge doar ca povata pentru suflet.
Din greseala ai dat acelasi link cu desenul animat. Am explicat si eu si alti ortodocsi la ce se refera "omul, animal indumnezeit", dar se pare ca explicatia e doar pentru cei ce vor sa afle adevarul.
Acesti oameni nu sunt neevoluati, cum ni se prezinta. De curand stiinta a aratat ca oamenii considerati primitivi de acum mii de ani erau la fel de inteligenti ca oamenii ce traiesc acum: http://www.descopera.ro/dnews/907370...ruiau-locuinte
Din cauza ruperii de divinitate si a lipsei contactului cu alta lume au ajuns intr-o stare mai simpla.

De fapt nu e mare diferenta intre cele doua versiuni, cu partea aceea si fara.

"11. Apoi a zis Dumnezeu: "Să dea pământul din sine verdeaţă: iarbă, cu sămânţă într-însa, după felul şi asemănarea ei, şi pomi roditori, care să dea rod cu sămânţă în sine, după fel, pe pământ!" Şi a fost aşa.
12. Pământul a dat din sine verdeaţă: iarbă, care face sămânţă, după felul şi după asemănarea ei, şi pomi roditori, cu sămânţă, după fel, pe pământ. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.
13. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a treia.
14. Şi a zis Dumnezeu: "Să fie luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pe pământ, să despartă ziua de noapte şi să fie semne ca să deosebească anotimpurile, zilele şi anii,
15. Şi să slujească drept luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pământul. Şi a fost aşa.
16. A făcut Dumnezeu cei doi luminători mari: luminătorul cel mai mare pentru cârmuirea zilei şi luminătorul cel mai mic pentru cârmuirea nopţii, şi stelele.
17. Şi le-a pus Dumnezeu pe tăria cerului, ca să lumineze pământul,
18. Să cârmuiască ziua şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.
19. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a patra."

Cine poate să explice folosind argumente ştiinţifice actuale cum a fost posibilă apariţia vegetaţiei pe Pămînt înaintea creaţiei Soarelui. Şi cum de a apărut Pămîntul însuşi înaintea "luminătorului celui mare".

Cateva dovezi ca dinozaurii traiau si in timpul oamenilor. Sunt si dovezi stiintifice ca Facerea din Sfanta criptura este adevarata, in contrast cu teoria evolutionista care are doar povestiri si filozofie.
http://www.lovendal.net/wp52/dinozau...lioane-de-ani/
In mai multe locuri din lume au fost descoperite urme de picior de dinozaur solodificate cu urme de picior de om. In Uniunea Sovietica a fost facuta publica descoperirea unei pietre cu urme de dinozaur si om.
Un paleontolog a reusit izolarea de tesuturi moi ale unui dinozaur, desi aceste tesuturi nu pot rezista mai mult de 100 000 de ani. Exista numeroase reprezentari antice ale unor dinozauri, in toate colturile lumii. Aici sunt 89 de pagini cu reprezentari in arta a unor animale de acest fel: http://s8int.com/dinolit1.html
Alte dovezi arheologice: http://www.lovendal.net/wp52/stiinta...total-gresita/

Explicatia o avem in prima zi a creatiei: "Şi a zis Dumnezeu: "Să fie lumină!" Şi a fost lumină."
Pe de alta parte viata nu e data doar de reactii chimice, cum cred ateii. Domnul tine toata creatia si viata.

Nu am priceput explicaţia. Poţi detalia?

Domnul ţine într-adevăr Creaţia, dar modul în care El descrie pe prima pagină a Bibliei suucesiunea cronologică a evenimentelor nu poate fi în concordanţă cu ceea ce ne spune ştiinţa vremurilor noastre. Repet: conform VT, Soarele a fost făcut după ce Pămîntul era plin de verdeaţă.

Sfantul Simeon Noul Teolog
 

Repere ale cosmologiei simeoniene

Incercare asupra Primului Discurs Etic

"[...] In viziunea sfantului Simeon este de asemenea evidenta perspectiva unei istorii a creatiei, a unei creatii in miscare progresiva intru desavarsire. Viziunea sa este exprimata intr-un inteles asemanator ideii implicate in termenii aristotelici folositi de sfantul Maxim, potentialitate si actualitate; mai precis, este vorba de ceea ce el pare sa numeasca desavarsirea initiala si desavarsirea finala.

Creatia este cu adevarat un paradis, dar unul potential, interpretat (in stilul Scripturii, care contempla, in Facerea, 1, 31, toata istoria creatiei, de la un capat la celalalt), cred eu, dinspre forma ultima a lumii. Este un rai "supus simturilor si material", desi in egala masura - de vreme ce omul nu pacatuise, pentru a tulbura ritmul si ordinea lumii, asa cum au fost acestea hotarate de Dumnezeu - "nestricacios" (necorupt). Raiul despre care vorbeste sfantul Simeon nu este un loc din sanul creatiei, ci o stare, de vreme ce omul a primit de la Creator, spre a stapani - dinainte de paradis -, "intreg pamantul acesta pe care il locuim, si toate cele de pe pamant, ca si cerul si cele din el".
[...]
Dupa cum omul insusi, descris in slava paradisiaca, trebuia sa urce - paulin zicand - din slava in slava, fapt cerut de ratiunea sau de a fi, tot astfel universul trebuia sa ajunga, din nestricaciunea potentiala initiala, care anticipa starea ultima a lumii, la starea nestricacioasa a cerului nou si a pamantului nou. Aceasta perspectiva este sugerata de modul in care, in linia sfintilor Vasile si Maxim, Noul Teolog contempla zilele creatiei.

Cele sapte zile sunt "tipuri" (icoane anticipative) ale unor "veacuri" (perioade, epoci, ere). Cifra sapte, descifrata in ciclul saptamanal, semnifica inconsistenta, repetitia, lipsa de permanenta, care caracterizeaza starea de acum a lumii. Creatia se va ridica peste aceasta inconsistenta, peste repetitii, in ziua "neinserata si fara sfarsit" - a opta. Asemenea sfantului Vasile, Noul Teolog observa ca ziua a opta nu este straina, nu e ceva adaugat creatiei, fiind deja data - potential, iara - in unica (prima, cum i se spune, incorect, de obicei) zi a creatiei, ba chiar este "ziua" in care au loc toate celelalte. [Identitatea lui 1 cu 8 a devenit evidenta numai cand Hristos a marturisit ca el este Alfa si Omega, ca in el se identifica inceputul si sfarsitul (Apocalipsa, 1, 8).] Desi sfantul nu speculeaza explicit inspre o istorie a creatiei, in care cele de la inceput sunt descrise in lumina celor din urma, totusi, aluzia sa la faptul ca desavarsirea creatiei este finala, nu initiala, este mai mult decat clara.

Drumul pe care trebuia sa-l parcurga creatia este indicat concentrat de trupul lui Adam care, de la materialitatea sa initiala, trebuia sa ajunga la transfigurarea duhovniceasca (asadar, e vorba de o descifrare antropologica a tainei lumii)." hristocentrica...
[...]
"Ce a murit mai intai nu a fost trupul, natura omului (daca functioneaza si aici precizarea lui Lossky), ci sufletul sau persoana. Tocmai acest esec existential/personal a produs cataclismul naturii, dezarticularea, decrepitudinea, moartea trupului. "Moartea sufletului", separarea si ofilirea, ingustarea persoanei umane prin deconectarea de la sursa vietii, face ca prioritatea pentru Dumnezeu sa fie "invierea si readucerea la viata a sufletului indumnezeit". [Pe aceeasi linie, sfantul Nicolae Cabasila avea sa spuna, in Despre viata in Hristos, ca invierea trupurilor nu trebuie sa fie o preocupare a noastra, tinand numai de mila si puterea lui Hristos; competenta, "ceea ce sta in puterea noastra", este invierea sufletelor noastre in comuniune cu Hristos.] Invierea sufleteasca, trezirea persoanei umane prin vietuirea in Hristos, in experienta mistica, la un plan superior de existenta, este conditie nu doar pentru invierea trupului si a creatiei, ci, potrivit Epistolei catre Evrei, conditie pentru "o mai buna inviere". Invierea sufleteasca este re-infierea divina, devenirea intru Dumnezeu, "prin lucrare si har". Pentru sfantul Simeon, evenimentul antropologic al invierii trupului devine garantia si semnul transfigurarii creatiei
[...]
Nu este vorba, in expresia "pamantul devenit in intregime spiritual si nematerial", de o dematerializare, ci, parafrazandu-l pe sfantul Maxim, de o radicala transformare tropica. Pentru aceasta stare, simturile noastre de acum sunt neputincioase, insa, cum spune in alte locuri sfantul, aceasta situatie poate fi deja cunoscuta in experienta mistica, prin chiar aceste simturi trupesti, la randul lor radical reconfigurate. [Si in privinta acestui punct avea sa aduca mai tarziu explicitarile necesare sfantul Nicolae Cabasila.] Persistenta simturilor in omul inviat, asadar chiar transfigurate, elimina sugestia unei dematerializari viitoare a lumii.

Este o viziune echilibrata, reusind sa tina impreuna, in beneficiul cosmologiei eclesiale, tema intruparii si tema transfigurarii (oarecum tensionate la unii autori anteriori, tributari metodelor celor doua scoli traditionale: antiohiana si alexandrina), aceasta reusita venind ca un nou si puternic argument pentru autenticitatea experientei sfantului. Numai o experienta reala, gustarea aici si acum a acelei stari viitoare, poate da seama pentru existenta acestei interpretari - dinspre viitor - a intregii istorii a creatiei (aceeasi experienta era evidenta la sfantul Maxim, in recomandarea de a privi lucrurile in si dinspre finalitatea lor). "
http://www.crestinortodox.ro/sanatat...ala-72678.html

Doamne ajuta.

"Trecerea de la evul mediu la modernitate a gasit insa Biserica nepregatita, cu o constiinta relaxata (traditia eclesiala nu a mai fost interpelata cultural, pe masura paradigmei elenistice; nici macar de filosofia islamica, grea de continutul neoplatonic) si cu o amintire stearsa a modului de lucru al Parintilor. Este adevarat, Biserica Rasaritului nu a fost provocata de la inceputurile modernitatii - se pare ca nu a fost nici jenata, daca ne gandim ca majoritatea carturarilor de cultura bizantina a privit cu interes emergenta stiintelor -, socul noii cosmologii fiind resimtit mai intai in Apus. Din pacate, teologia occidentala, atasata unilateral de reprezentarea antica a lumii - socotita dogma netrecatoare, de vreme ce Galilei, spre exemplu, a fost acuzat de erezie -, a fost tentata sa respinga stiinta. De aici conflictul. Unei teologii intepenite in trecut, intr-o reprezentare supranaturalista a realitatii, i-a raspuns o stiinta ateizata, astfel incat ceea ce reprezenta sansa unei intalniri intre viziunea crestina si mentalitatea moderna s-a transformat intr-un conflict al ideologiilor. Mai departe, materialismului ateu profesat de oamenii de stiinta i-a raspuns literalismul teologiei, intr-o inutila incercare de contestare a legitimitatii stiintelor pe motiv ca nu convin Scripturii.

Acest conflict, i.e. al creationismului (fundamentalism in marginea teologiei) si al evolutionismului (fundamentalism in marginea stiintei), ramane insa din perspectiva traditiei Parintilor o falsa problema, care, e drept (si evident), scurtcircuiteaza raporturile dintre cele doua domenii ale cunoasterii. Vladimir Lossky observa va Biserica nu a avut niciodata de aparat vreo stiinta sau paradigma culturala, servindu-se mereu cu mare libertate de diversele sisteme care functionau la un moment dat.

In aceeasi linie, mitropolitul Zizioulas afirma ca o viziune patristica despre lume nu implica si fidelitatea Bisericii fata de contextul cultural in care Parintii din vechime si-au savarsit marturia: nu avem nevoie astazi de ceea ce au spus Parintii decat pentru a cunoaste si asuma stilul eclesial al manierei lor de lucru. [Zizioulas acuza teologia ortodoxa de astazi de fundamentalism patristic, asa cum acuza teologia protestanta de fundamentalism biblic.] A merge pe urmele Parintilor, considera mitropolitul, implica efortul decontextualizarii mesajului lor teologic, eliberandu-l de urmele vechii paradigme, pentru a-l recontextualiza sau incultura in carnea contemporaneitatii; asadar, a-l transpune in cadrele noii reprezentari.

Din nefericire, chiar daca o parte din teologii ortodocsi accepta necesitatea unei asemenea operatii, aceasta ramane mereu amanata din cauza unei confuzii de neiertat intre cercetarea stiintifica si diversele ideologii din marginea acesteia. Aceste ideologii paraziteaza de fapt demersul stiintific, cum se intampla in cazul confuziei dintre evolutie, ca fapt stiintific, si evolutionism, ca ideologie ateista care incearca sa interpreteze realitatea cosmica, biologica si umana facand abstractie de Dumnezeu, de un proiect si de un scop al creatiei.

Mai mult, si dintr-un alt unghi, din cauza infrangerii suferite in fata stiintelor, in sec. XVIII-XIX, teologii considera ca nici nu mai trebuie purtata vreo discutie cu lumea stiintei, si ca ceea ce au ei acum de facut este numai sa redescopere si sa conserve cu pietate realizarile generatiilor crestine din trecut. Acest blocaj, cu totul strain de spiritul apostolic al misiunii Bisericii, determina cea mai mare parte a teologilor sa ramana insensibili fata de importantele mutatii din cosmologia contemporana. Intr-o profunda criza a constiintei sale profetice, Biserica pare a fi pierdut puterea de a discerne si de a spera in semnele unei noi "pliniri a vremii". Or, pronia dumnezeiasca pare sa fi condus lumea stiintei - dincolo de perceptia Bisericii - catre momentul unei intalniri cu viziunea teologica traditionala despre lume.
[...]
Noua cosmologie, incercand o reprezentare a lumii in stare sa dea seama de tot, prin urmare tinzand sa colecteze maximum de fapte, inclusiv pe cel al existentei noastre, se deosebeste radical de cosmologia secolelor trecute. In vreme ce Galilei, Laplace si ceilalti, credeau ca se poate elabora o reprezentare corecta a universului facand abstractie de Dumnezeu si om, cosmologii de astazi inteleg faptul ca existenta si constiinta noastra pot fi considerate aparitii intamplatoare numai din usurinta, din comoditate mentala, asa incat se simt obligati sa interpreteze natura si forma universului in functie de faptul ca existam.

Aceasta concluzie a condus cosmologia contemporana spre elaborarea principiului cosmologic antropic, potrivit caruia - intr-o formulare paradoxala a sa - universul este asa cum e pentru ca noi suntem asa cum suntem. Principiul antropic (similar noii teorii a haosului, a dinamicii nonliniare) pare a fi solutia explicativa pentru numeroase nedumeriri, cum este aceea legata de faptul ca, desi ar fi posibil ca la nivel cuantic sa fie zamislita numai dezordinea, rezultatul fluctuatiilor cuantice este ordinea, tendinta elaborarii unor structuri din ce in ce mai organizate si mai stabile in univers. Interesant este ca, deoarece umanitatea nu exista fizic de la inceputurile universului, multi cosmologi contemporani considera necesar sa introduca in ecuatie factori situati mai presus de perceptia stiintifica, cum sunt Logosul si rationalitatea creatiei.

In acest punct poate si trebuie sa intervina teologia, atata vreme cat vrea sa urmeze drumul Parintilor. Parintii cunosteau reprezentarea universului static, multistratificat concentric, insa marcat de amprenta Logosului. De aceasta amprenta s-au prevalat ei pentru a se intalni cu paradigma acelui timp, exprimand credinta lor in Hristos prin asumarea termenului Logos. Acelasi este, asadar (daca luam in consideratie viziuni despre univers cum este cea a lui Barrow), punctul in care teologia de astazi se poate articula cu noua paradigma. Datele s-au schimbat, desigur, universul este descris azi ca inimaginabil de mare si complex, insa,[u] pentru ca noua cosmologie sesizeaza dincolo de evolutia universului o rationalitate, teoria patristica a Logosului se poate intalni fara mari dificultati si cu aceasta reprezentare.

Pentru cei din societatea seculara, intrigati de propunerea intalnirii, cred ca raspunsul este evident: stiinta lucrurilor din afara omului a lasat constiinta fara sansa unei orientari, pentru ca universul fara Dumnezeu si om devine lipsit de sens. Angoasele omului modern de aici vin. Incercarea de recuperare a universului simbolic al noimelor, antidot pentru aceste probleme ale constiintei, implica si acceptarea teologiei ca partener pentru discutie. Pentru cei care, in Biserica, se intreaba de ce este necesar un asemenea efort, raspunsul e deja dat de Parintii din vechime, de vreme ce ei insisi au savarsit o operatie asemanatoare in contemporaneitatea lor, transpunand viziunea eclesiala despre lume din contextul mitic in cel filosofic.

Operatia la care sunt chemati teologii astazi, aceea de a transpune acelasi mesaj eclesial despre lume din contextul filosofic antic in cel stiintific contemporan, are aceeasi motivatie: inseminarea pamantului culturii cu Verbul evanghelic, pentru mantuirea omului. [/b]
[...]
O teologie traditionala nu se va multumi cu recitarea textelor Parintilor, incercand mai curand sa repete aici si acum reusita lor; aceasta cu atat mai mult cu cat pamantul culturii, bine lucrat de cosmologia contemporana, este bun. Iar pamantul bun asteapta o samanta buna."
http://www.crestinortodox.ro/sanatat...ala-72678.html

Doamne ajuta.

Sfantul Maxim Marturisitorul - Cosmologia hristocentrica
 

"Viziunea cosmologica a sfantului se descifreaza deplin doar hristologic si eclesiologic. In raspunsul 60 catre Talasie, sfantul afirma ca taina lui Hristos s-a realizat in Hristos. Taina cea din veac ascunsa este Hristos, ca proiect si forma ultima sau etapa desavarsita a proiectului. Inainte de lume nu sta Logosul pur si simplu, ci Logosul intrupat, Hristosul ceresc, de care vorbeste sfantul Pavel (cf. Romani, 8, 29). Aceasta preexistenta si preeminenta a lui Hristos fata de creatie indica faptul ca continutul logosului, al ratiunii de a fi a lumii este divinoumanitatea: proiectul despre lume viza realizarea respiratiei comune a Creatorului si a creatiei. Aceasta e taina nespusa, pe care nici ingerii nu au stiut-o. Aceasta e marele mister al kenozei divine, care s-a descoperit acum, la sfarsitul lumii, in Iisus Hristos. Iisus este cel in care s-a descoperit si realizat planul lui Dumnezeu; in Hristos se descifreaza asadar vointa dumnezeiasca privind lumea si forma ultima a acesteia. Singurul lucru nou sub soare este taina Hristosului ceresc coborat pe pamant, adica theandria.

Ceea ce se descopera si se realizeaza anticipat in Iisus Hristos - manifestandu-se prin comunicarea insusirilor intre cele doua firi ale sale (dumnezeirea se inomeneste iar umanitatea se indumnezeieste) - este starea ultima a creatiei, dar nici de aceasta data puterea lui Hristos nu se substituie lumii, nu lucreaza fara energiile creatiei. Viziunea sfantului devine acum eclesiologica. Biserica este configurata potrivit dihotomiei esentiale a creatiei (naosul locasului sfant corespunde vizibilului, altarul corespunde invizibilului). Ceea ce s-a revelat in Hristos devine premisa transformarii creatiei in Biserica."
http://www.crestinortodox.ro/sanatat...ala-72678.html

Sau cum ateismul modern şi-a aflat întruchiparea, de neîntrecut, în materialismul evoluţionist
Zis-a cel nebun întru inima sa: Nu este Dumnezeu! Stricatu-s-au şi urîţi s-au făcut întru meşteşuguri. Nu este cel ce face bunătate, nu este pînă la unul! Domnul din cer a privit peste fiii oamenilor, ca să vadă de este cel ce înţelege sau cel ce caută pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut, împreună-netrebnici s-au făcut! Nu este cel ce face bunătate, nu este pînă la unul!” (Psalmul 13:1-3). Stihuri pe care Fericitul Teodorit al Chirului (veacul al 4-lea) le tîlcuieşte aşa: ]

]„Temelie şi rădăcină a păgînătăţii este viaţa cea stricată, pentru că ei, dîndu-se pe sine la desfrînare şi la viaţă de fiară, au scos din minte pomenirea lui Dumnezeu: unii, lepădîndu-se de Dumnezeu cu totul şi hotărînd că nu este nicidecum Dumnezeu, ci numai un nume deşert rînduit peste nici o fiinţă; alţii, numindu-i Ťdumnezeiť pe cei ce nu sînt şi împingîndu-L în lături pe Cel ce singur este Dumnezeu cu adevărat; iar alţii, făcîndu-şi socoteala că este Dumnezeu, dar dovedind şi arătînd că nu poartă grija celor de pe pămînt şi nu priveşte nicicum la cele omeneşti.
Deci toţi împreună s-au abătut într-o socoteală lepădătoare de Dumnezeu, dar nu îndrăzneau să zică aceasta cu gura şi să se lepede cu buzele, căci gîndurile fireşti îi povăţuiau către mărturisirea cunoştinţei lui Dumnezeu. Cu inima se încredinţau însă pe sine, făcîndu-se cu adevărat fără de minte şi înnebunindu-se, că Acesta nu este Dumnezeu întru totul.
Iar mustrare a gîndului lor fără de Dumnezeu erau cele lucrate de dînşii, pentru că din rod se cunoaşte pomul. Drept aceea, cu înseşi faptele şi cu toată viaţa lor şi-au stricat sufletul, dîndu-se cu trupul la toată stricăciunea, încît şi bărbaţii se înnebuneau asupra bărbaţilor. Şi se stricau pe sine cu toate lucrările cele fără de lege şi cu fapte ce nu-s vrednice de grăit şi urîţi erau pentru dînsele. Cum nu ar fi prea-arătat aşadar - măcar de ar fi şi scris cu cuvîntul deasupra loru-şi nenumăraţi Ťdumnezeiť, măcar de ar fi şi zis cu buzele că-L ştiu şi că-L mărturisesc pe Dumnezeul cel peste toate - că întru inima lor, adică în mintea lor, nu era nici o înţelegere adevărată pentru Dumnezeu? Într-acest chip era toată viaţa mai înainte de venirea Mîntuitorului nostru. Iar „nebun” s-a numit, prea-adevărat şi prea-fireşte, cel lepădat de Dumnezeu. Căci, dacă frica lui Dumnezeu este începătura înţelepciunii, apoi nefrica şi lepădarea vor fi împotrivnice înţelepciunii” (

Asta vor să facă şi acum, să-i întoarcă pe cei botezaţi la acea vieţuire drăcească. Ateismul străbate întreaga materie a aşa-ziselor „cunoştinţe” ce se vîră silnic în minţile şcolarilor, de la „grădi” şi pînă la Universitate. (Că nu e vorba de nici un fel de cunoştinţe în adevăratul înţeles al cuvîntului se va vedea la timpul potrivit.) Să nu vă închipuiţi însă că „procesul instructiv-educativ” lasă deoparte celelalte păcate de moarte. Nicidecum! Nu scapă din vedere nici unul, le „cultivă” pe toate, ca un grădinar iscusit, ce are în serele sale şi flori timpurii, şi flori tîrzii. Dar ateismul e îngrijit cu osebită luare-aminte, pentru că Statul - a cărui instituţie de căpătîi e Şcoala - Statul deci este ateu înainte de a fi păgîn, sau iubitor de argint, sau slujitor al pîntecelui, sau ce mai vreţi, măcar că e şi toate acestea.
De aceea, şcoala are datoria să producă cetăţeni în primul rînd atei, şi abia după aceea curvari, prea-curvari, îndrăciţi cu pîntecele, iubitori de argint, iubitori de odihnă trupească şi de slavă deşartă! De fapt, ateismul hrăneşte toate celelalte patimi, căci, dacă nu e Dumnezeu, atunci nu e nici păcat, şi omul poate să facă orice.
Ateismul modern şi-a aflat întruchiparea, de neîntrecut, în materialismul evoluţionist. „Filosofia” acestuia se mărgineşte la doar două dogme: prima, că nu există decît materie; iar a doua, că această materie evoluează de la formele cele mai simple către cele mai complexe.

Continuare
 

De pildă, în manualele de chimie citim:
„Trăim înconjuraţi de obiecte şi de fiinţe pe care le observăm şi le cunoaştem cu ajutorul simţurilor noastre. Acestea se deosebesc între ele (au formă, culoare, gust, miros, dimensiuni, masă diferite), dar au o trăsătură comună; sînt alcătuite din materie.

. Materia. Universul se compune din materie, denumire provenită de la cuvîntul latin materia, care înseamnă lemn sau alt material. […] Atomii s-au născut în primele clipe ale Universului şi se formează şi acum în stele. Materia şi energia sînt inseparabile”

Şi:

„Tot ce se află în întregul univers este materie”

Scurt! Aşadar, materia există dintotdeauna şi e nemuritoare. Apoi - ne spune dogma evoluţionistă - în timp şi din întîmplare, ea a luat forme tot mai complexe, ajungînd la înfăţişarea lumii de azi. Precum băgăm de seamă, acesta e ateismul cel mai curat cu putinţă, căci nu mai păstrează în anti-teologia sa nici măcar umbra vreunui dumnezeu personal (cum făceau deiştii), măcar că nu poate ocoli credinţa în materia însăşi, în întîmplare, în necesitate, în progres şi în numeroşi alţi idoli - cum se va arăta mai la vale.
Oricine vede că „filosofia lumii ca joc «întîmplător» al atomilor, care şi ei au luat fiinţă «întîmplător», este satisfăcătoare doar pentru minţile cele mai mărginite şi debile”. În ciuda acestui fapt, toată gîndirea lumii de azi - fie că îi avem în vedere pe necredincioşi, pe păgîni, pe eretici sau pe cei mai mulţi dintre Ortodocşi - şade neclintit pe piatra vîrtoasă a superstiţiei materialismului evoluţionist, ajuns temelie a „ştiinţelor” după publicarea cărţii lui Charles Darwin Originea speciilor, şi de întreaga şcoală care s-a zidit asupra ei. Aceasta este plămada care, de un veac şi mai bine, dospeşte întregul aluat al „ştiinţelor” omeneşti, care întemeiază şi îndreptăţeşte programul de împătimire pus în practică de către şcoală: de la împătimirea minţii (trufie, slavă deşartă, mînie, tristeţe), pînă la împătimirea trupului (trîndăvie, curvie, slujirea pîntecelui, iubirea de argint).
Pînă la ivirea acestei credinţe în evoluţia materiei, patimile nu au putut fi arătate niciodată ca lucruri fireşti şi - cu atît mai puţin! - nu au putut fi impuse ca scop al educaţiei! Dar evoluţionismul, desfiinţînd convingerea în statornicia lumii, aruncă totul în relativ, în deşertăciune, şi atunci păcatul, nebunia, fărădelegea ajung a fi îngăduite, ba chiar necesare, ca „trepte” ale „devenirii”.
Am spus că materialismul evoluţionist al lui Darwin nu ţine de „ştiinţă”, aşa cum strigă el din toate puterile, ci de superstiţie şi de credinţă! Este chiar credinţa cea mai „curată”, căci nu se sprijină pe vreo descoperire sau minune, aşa cum se întîmplă în cazul creştinismului şi al „religiilor”, „religii” care au şi ele arătările şi „minunile” lor drăceşti. În legătură cu aceasta, „merită observat că Darwin nu era un savant format în sensul modern - zice Părintele Seraphim Rose. Darwin era un student teolog apostat, a cărui singură diplomă era în teologie” (Şi mason - se înţelege de la sine - din tată în fiu.) Iar ca să arătăm adevărul pînă la capăt, trebuie să spunem că „teoria evoluţiei a fost propusă mai întîi de către bunicul lui Charles Darwin, Erasmus, în 1784” . Francmasonul Erasmus era, pe deasupra, unul dintre întemeietorii „Societăţii Lunare”, ai cărei membrii erau revoluţionari. De unde se vede limpede ceea ce nu mai trebuia căutat: că „ateismul” este de fapt una din formele cele mai ascunse ale satanismului.

Continuare
 

Dar cum pot crede oamenii în nălucirea unui nebun apostat? Este foarte cu putinţă: omenirea căzută nu caută „adevărul”, căci L-ar fi primit pe Hristos, Adevărul întrupat. Nu, ea caută ceva care să îi îndreptăţească voinţa de a păcătui nepedepsită. În asta stă neînchipuita putere a materialismului evoluţionist: el e înşelăciunea, minciuna care desfiinţează conştiinţa cu totul şi prin asta îl odihneşte desăvîrşit pe omul căzut, căci îi dă acea libertate fără hotare de a face răul, fără grija răspunsului în faţa vreunui judecător din afara acestei lumi. Sfîntul Episcop Ignatie Briancianinov arată asta prea-lămurit: „Cel ce păcătuieşte de bună voie şi dinadins socoteşte drept cîrmuitor al lumii fie raţiunea omenească, fie întîmplarea oarbă şi fără noimă. Acest păcătos, prin însuşi felul său de a gîndi, prin însăşi aşezarea lui sufletească, se face vrăjmaş al lui Dumnezeu, vrăjmaş al Sfintei Lui Evanghelii; el calcă în picioare fără frică toate poruncile Lui, îndestulîndu-şi fără frică toate poftele păcătoase” .
Fiind în întregime rodul acestei dorinţe a omului căzut de la Hristos de a se înşela pe sine-şi, este un lucru fără noimă să cerem evoluţionismului darwinist vreo „probă ştiinţifică”, oricît de mică. E drept că această filosofie drăcească a vrut să se arate ca o „ştiinţă pozitivă”, pentru a-şi însuşi înlesnirile şi slava (superstiţioasă şi ea) de care se bucură ştiinţele omeneşti în faţa mulţimii necredincioşilor. Mai limpede: eresul evoluţionist al lui Darwin este un parazit al ştiinţelor (al biologiei, paleontologiei, chimiei, fizicii); el se foloseşte de uriaşul mecanism al acestora - institute de cercetări, laboratoare, şcoli de toate gradele, muzee, biblioteci, edituri, tipografii, presă - pentru a-şi face prozeliţi şi a propovădui reaua sa vestire întregii lumi. În acest scop, evoluţionismul darwinist s-a travestit în „ştiinţă”, a început să maimuţărească „cercetarea ştiinţifică” şi s-a silit, în batjocură, să fabrice „dovezi”, însă atît de grosolane, încît nu-i mai înşeală nici pe darwinienii înşişi. Să ne gîndim că însuşi obiectul „cercetării” evoluţioniste, anume facerea lumii, este de neînchipuit pentru oricare din ştiinţele experimentale şi a fost dintotdeauna domeniul filosofiei. Căci „nici o teorie ştiinţifică nu ne poate spune ceva despre cele Şase Zile. Ştiinţa încearcă să explice schimbările lumii acesteia, întemeindu-se pe extrapolarea proceselor naturale ce pot fi observate astăzi. Dar cele Şase Zile ale Facerii nu sînt un proces natural, ele sînt cea ce a avut loc înainte de a începe să funcţioneze întregul proces natural al lumii. […] În timpul celor Şase Zile s-a făcut însăşi firea; cunoaşterea noastră actuală a legilor firii nu are cum să ne spună cum au fost alcătuite aceste legi. Întreaga temă a obîrşirii primordiale, a începuturilor, a facerii tuturor lucrurilor, este în afara sferei ştiinţei”
Să răsfoim totuşi în fugă dosarul înşelăciunilor darwiniste, aşa cum se află în cărţile de şcoală, pentru folosul acelora care îşi închipuie că „ştiinţa” se ocupă cu lucruri serioase. Cele dintîi „dovezi” sînt hotărîte „din ochi”, după o judecată copilărească; „ele ţin de aşa zisa «morfologie comparată», adică de asemuirea alcătuirii trupurilor: oamenii au braţe, păsările au aripi, peştii au înotătoare. Desigur, aceasta nu e o dovadă, dar e ceva foarte logic pentru cineva care crede în evoluţie” Astfel, copiilor li se pune înainte întreaga teorie, pe scurt, vorbindu-li-se în acea limbă fără înţeles a „ştiinţei înalte”:

„Tratînd lucrurile comparativ, se evidenţiază înrudirile dintre diversele specii, mecanismele de adaptare la mediu şi ale evoluţiei vieţii. Se demonstrează astfel existenţa unor trăsături morfologice şi funcţionale comune plantelor şi animalelor sau, la polul opus, strînsa înrudire dintre comportamentul animalelor şi cel al omului. [...]”

Apoi vine încheierea:

„Simplu spus, comportamentul este tot ceea ce fac animalele, inclusiv omul. Comportamentul implică desfăşurarea de activităţi efectorii de tipul mişcărilor. [...] Descrieţi asemănările comportamentale dintre om şi maimuţele antropoide.”

Şi poză: „Pui de maimuţă hrănindu-se” . Mai departe:

"Studiul comportamentului pe baza manifestărilor externe face obiectul unei ştiinţe biologice relativ noi, etologia. Aceasta descrie diferitele comportamente, încercînd să explice cauzele, funcţiile (rolul adaptativ), dezvoltarea ontogenetică şi evoluţia filogenetică a manifestărilor respective. Din punct de vedere filogenetic, de exemplu, există o evoluţie a comportamentului. Speciile înrudite au comportamente asemănătoare, aşa cum au şi anatomie asemănătoare. Omul are numeroase manifestări comportamentale care îi exprimă trăirile psihice, interioare. Şi animalele au expresii comportamentale corespunzătoare unor procese psihice umane. Studiul acestora face obiectul psihologiei animale. Deosebirea dintre etologie şi psihologia animală constă în aceea că prima studiază comportamentul animalelor în natură, în timp ce a doua îl studiază în condiţii de laborator.
Un interes deosebit prezintă procesele care se desfăşoară în sistemul nervos şi care stau la baza activităţilor comportamentale. Astfel de studii se realizază mai ales pe animale al căror comportament este urmărit în condiţii experimentale. Scopul este descifrarea substratului nervos al activităţii psihice umane”

continuare
 

E de ajuns! S-o zicem pe scurt: pentru se ajunge la înţelegerea omului se studiază cimpanzeul! Şi „raţionamentul” e dus acolo unde vrea darwinianul, aşa cum citim, fraţi Ortodocşi, şi în nelegiuitele cărţi de şcoală, în care ne batjocoresc urîtorii de Hristos, pe noi şi pe copiii noştri:

„Corpul omului are o alcătuire asemănătoare cu cea a animalelor” (STI3).

Apoi:

„Gorila, urangutanul şi cimpanzeul sînt maimuţe fără coadă. Ele se aseamănă cel mai mult cu omul; se numesc maimuţe antropoide ” (

Deci omul e o maimuţă fără coadă [7] . Slavă „Naturii” că n-avem coadă, căci am fi mai „inumani” decît gorilele! Dar să mergem mai departe:

„Cimpanzeul seamănă cel mai mult cu omul”

Şi reciproca e valabilă (părerea mea!): omul seamănă cel mai mult cu cimpanzeul, adică nu cu restul „antropoidelor”! (Nu-i vorbă, mai ţine şi de om. De pildă, Darwin însuşi aducea cu un fel de gorilă apostată albită întru fărădelegi. Ca şi prietenul lui, Karl Marx. Fireşte că ei ar fi zis, dimpotrivă, că unii Creştini bătrîni, cu barbă lungă, seamănă cu orangutanul, numit de sălbaticii din junglă chiar Bătrînul, „Avva”. Iarăşi, păreri; aşa e ştiinţa, lasă loc tuturor, şi din greşeli se va ivi cîndva adevărul!) Să ne întoarcem însă la vărul nostru cimpanzeul. Zice:

„Vesel şi predispus la joc, cimpanzeului îi place să-l imite pe om”

Iarăşi e valabilă reciproca: omul căzut din har şi predat cu totul diavolului, omul „modern”, „civilizat”, „umanist”, „democrat” - într-un cuvînt, umanoidul „liber” şi „European” - este educat în imitarea maimuţelor: e certăreţ, pizmaş, isteric, bătăuş, obraznic, viclean, neruşinat, nemilostiv, murdar, îndrăcit cu pîntecele, curvar, prea-curvar şi sodomit pînă la demenţă; e gălăgios şi… jucăuş. Este de ajuns să citeşti legislaţia europeană a „drepturilor” sau să vezi un concert de „muzică modernă”, model de „activitate spirituală, culturală”, ca să înţelegi că omul nu „a coborît din”, ci a evoluat în maimuţă. Căci - nu-i aşa? -

„asemănările dintre om şi maimuţele antropoide arată înrudirea lor şi provenienţa din strămoşi comuni”

Punct!
Cum se lămuresc însă particularităţile morfologice ale omului, namaiîntîlnite la nici un animal? Păi… tot aşa! Mai întîi, a „evoluat” creierul:

„Pe scară evolutivă, se observă tendinţa de dezvoltare a encefalului şi de corticalizare progresivă prin apariţia scoarţei cerebrale”

Mai departe a fost uşor:

„Marea dezvoltare a creierului, staţiunea bipedă şi modul de alimentaţie au schimbat dimensiunile şi aspectul craniului uman, deosebindu-l mult de craniul celorlalte vertebrate”

Aşadar, deosebirile dintre ţeasta omului şi aceea a animalelor sînt şi ele o dovadă a evoluţiei din animale! Şi:

„Staţiunea bipedă a omului a determinat modificări ale coloanei vertebrale, făcînd din aceasta axul central de menţinere şi de rezistenţă a corpului”
]„Ca urmare a staţiunii bipede [un nou prilej de a asemui omul cu cimpanzeul]), omul prezintă cîteva particularităţi ale sistemului locomotor: oasele membrelor inferioare, ale bazinului şi ale centurii pelviene s-au consolidat; s-au format curburile coloanei vertebrale; membrul anterior, eliberat de funcţia de locomoţie, este folosit la apucarea obiectelor; dezvoltarea fără precedent a cutiei craniene, ca urmare a dezvoltării encefalului; deplasarea centrului de greutate în regiunea lombară, ceea ce permite efectuarea unor mişcări mai complexe”

Deci strămoşul nostru, un oarecare gibon „semiarboricol”, avea altă alcătuire a coloanei vertebrale. Dar atunci cum s-a ridicat drept în picioare, dacă modificările au urmat tocmai acestei ridicări? Tot evoluţionismul foloseşte aceste raţionamente smintite, după care efectul e propria lui cauză! Nu e de mirare, căci hulitorii sînt ieşiţi din minţi.
O altă „dovadă” a evoluţiei speciilor este - după cum arată şi Părintele Seraphim Rose cel de fericită pomenire - „«fiziologia comparată”, care spune că ţesuturile şi fluidele organismelor arată multe similarităţi principiale. Dacă crezi în creaţie, spui că Dumnezeu a făcut făpturile asemănătoare, cu sînge asemănător, şi nu e nici o problemă. Dacă crezi în evoluţie, spui că unele au evoluat din altele”
]Mai departe, „al treilea argument e «embriologia comparată», care spune că embrionii diferitelor specii sînt asemănători. Ernst Haeckel, în «teoria recapitulării» şi «legea biogenezei» afirma că «un organism individual, în cursul dezvoltării sale (ontogeneză), tinde să recapituleze stadiile străbătute de strămoşii săi (filogeneză)»”
De mult s-a arătat însă că fotografiile pe care le aducea ca dovadă erau măsluite, iar ecografele de azi pot arăta oricui, pe viu, cum stau lucrurile.
În sfîrşit, „alte «dovezi» provin din paleontologie. Prima dintre ele e stratificarea geologică, precum în Marele Canion, unde poţi vedea tot felul de straturi; cu cît mergi mai jos, cu atît creaturile din ele par a fi mai primitive.” ). Adică fiecare strat reprezintă o „treaptă a evoluţiei”. Numai că, „adeseori, straturile sînt «cu susul în jos» faţă de modelul evoluţionist şi e nevoie de anumite «corecţii». Straturile trebuie datate după fosilele pe care le conţin, aşa cum au apărut în altă parte, unde ordinea era «corectă»!” . E simplu, nu? Aşa se pot fabrica „dovezi” pentru orice. În ultimul veac, toată istoria a fost rescrisă în acest fel, după cum am fost pregătiţi prin cărţile unor masoni ca Orwell sau Huxley. Întorcîndu-ne la ale nostre, să luăm aminte că stratificarea darwinistă are nevoie şi ea de milioane şi milioane de ani, ca şi evoluţia însăşi. Dar iată ce zic fizicienii: „Experimentele contrazic ideea lentei construiri a unui strat după altul. Scala temporală se reduce de la sute de milioane de ani la una sau două catastrofe ce produc aproape instantaneu stratificări”

Explicaţia e, fireşte, aceea pe care o desprindem din Cartea Facerii:
„Nu există dovezi că straturile s-au depus în milioane de ani. Creaţioniştii spun că la fel de bine se poate accepta că Potopul a pricinuit exact acelaşi lucru. Vieţuitoarele simple de pe fundul mării ar fi, în general, primele care să fie îngropate, urmate de peşti şi alte organisme care trăiesc aproape de suprafaţa apei. Animalele terestre şi omul s-ar duce pe terenurile mai înalte, încercînd să se îndepărteze de Potop”
Cum fac darwinienii datarea propriu-zisă? Cum proorocesc ei trecutul? Să mai citim o bucată din cărţile de „luminare a maselor”:

„Primele epoci par a se pierde în negura vremurilor, reconstituirea lor fiind deseori anevoioasă. Descoperind şi în acest domeniu tehnici şi aparate de mare precizie, oamenii de ştiinţă au reuşit să descifreze o bună parte din tainele trecutului”

Aici ni se vorbeşte acoperit - căci depăşesc înţelegerea copilului de 12 ani - despre aşa zisele procedee de aflare a vîrstei straturilor geologice şi deci a fosilelor. Şi în această privinţă, ne va lămuri cartea Părintelui Serafim: „Richard Milton observă: «Ştiinţa a propus multe metode de geo-cronometrie, toate fiind, într-o anumită măsură, nesigure. Dar, dintre aceste multe metode, o singură tehnică - cea a descompunerii radioactive a uraniului şi a elementelor similare - dă o vîrstă a pămîntului de miliarde de ani. Această singură metodă a fost promovată cu entuziasm de darwinişti şi de geologii uniformişti, pe cînd toate celelalte au fost trecute cu vederea»”E vorba de prea-cunoscuta teorie a datării cu carbon radioactiv aflat în ciolanele fosilizate, a cărui cantitate - zic ei - se înjumătăţeşte uniform (ceea ce nu e adevărat!) o dată la nu ştiu cîte mii de ani. Dar acest „ceas” radioactiv trebuie „potrivit”, trebuie etalonat după nişte repere cronologice!
Care sînt acestea? „Fosilele index”, după cum ni se arată: „Ca indicaţii decisive asupra vîrstei straturilor se folosesc «fosilele-index», iar vîrsta «fosilelor-index» se determină conform presupunerilor evoluţioniste asupra lor. De fapt, avem iarăşi o argumentare în cerc. Teoria evoluţiei nu este dovedită de «milioanele de ani», fiindcă milioanele de ani se sprijină pe teoria evoluţiei! Dacă evoluţia nu e adevărată, nu e nevoie de milioane de ani” . Aţi înţeles? Ceasul este potrivit de la bun început după cum le convine darwinienilor, şi eşti necurmat izbit în moalele capului de nebuneala „fosilelor” vechi întotdeauna de zeci de mii, pînă la sute de milioane de ani, cum citim peste tot:

„În Peştera Urşilor s-au găsit fosile ale ursului de cavernă, dispărut cu mai bine de 15 000 de ani în urmă”

Sau, una dintre cele mai groase, mai gogonate, dintre toate:

„Dinozaurii au apărut pe pămînt cam cu 225 de milioane de ani în urmă şi au dispărut acum aproximativ 65 de milioane de ani. Nici un om nu a văzut niciodată un astfel de animal. Oamenii de ştiinţă nu au putut afla cu siguranţă de ce au dispărut dinozaurii. Unii spun că probabil impactul unui meteorit cu planeta noastră a provocat un nor uriaş care a acoperit cerul, oprind razele soarelui să mai ajungă pe pămînt. Fără lumină şi căldură plantele au dispărut, iar dinozaurii au murit prin înfometare. Alţii spun că dinozaurii ar fi dispărut datorită unei boli”

Continuare
 

Asta e ştiinţa - ce să-i faci! - unul spune una, altul alta. Nu mai ştiu, tîlharii, ce să scornească, numai să şteargă odată şi ultima amintire a adevărului! Pentru că nu izbutesc să nimicească Biblia, o îngroapă sub muntele acesta de gunoi şi bălegar numit „ştiinţă” şi „cultură”. Care e adevărul? Din iconomie dumnezeiască, uriaşele şopîrle numite „dinozauri” nu s-au mai înmulţit după Potop, atunci cînd lumea şi-a schimbat în mare parte înfăţişarea. Pînă şi manualul de muzică ne îndeamnă în bătaie de joc: „Audiaţi «Fosile», din suita «Carnavalul animalelor», de Saint-Saens” ). Şi ni se arată o caricatură: schelet vesel de dinozaur, cîntînd la ţambal, altfel spus - moartea veselă. (Ce e „carnavalul animalelor”, vedem în „Vămile văzduhului” şi în alte descoperiri despre iad.)
În privinţa „datării cu Carbon 14” (porecla „izotopului” radioactiv), mai trebuie spus că radioactivitatea lui nu scade uniform şi deci, practic, metoda nu e bună de nimic. Astfel, s-a calculat după acest procedeu vîrsta unei roci vulcanice despre care se ştia sigur că are vreo sută şi ceva de ani. „Ceasul radioactiv” i-a dat o vîrstă cuprinsă între cîteva mii şi cîteva milioane de ani! Negreşit că întreaga poveste e o amăgire, care abate luarea-aminte de la adevăr. Cercetarea „fosilelor” nu e de nici un folos, fireşte, căci: „arhiva fosiliferă a lumii nu e mărturia celor Şase Zile, ci a istoriei lumii stricăcioase de după Facere. Cele Şase Zile sînt dincolo de observaţia şi măsurătoarea ştiinţifică, fiind de un alt tip decît lucrurile pe care le măsoară ştiinţa” Cît despre resturile omeneşti „fosilizate”, cu acestea abia are să se întîmple ceva nevisat de „ştiinţa” oarbă a omului, în acea înfricoşată zi a celei de a Doua Veniri a Mîntuitorului Hristos, aşa cum citim la Proorocul Iezechil, care zice: „Fost-a mîna Domnului peste mine, şi m-a dus Domnul cu Duhul şi m-a aşezat în mijlocul unui cîmp plin de oase omeneşti. Şi m-a purtat împrejurul lor; dar iată oasele acestea erau foarte multe pe faţa pămîntului şi uscate de tot. Şi mi-a zis Domnul: «Fiul omului, vor învia oasele acestea?» Iar eu am zis: «Dumnezeule, numai Tu ştii aceasta.» Domnul însă mi-a zis: «Prooroceşte asupra oaselor acestora şi le spune: Oase uscate, ascultaţi cuvîntul Domnului! Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu oaselor acestora: Iată, Eu voi face să intre în voi duh şi veţi învia. Voi pune pe voi vine, şi carne va creşte pe voi; vă voi acoperi cu piele, voi face să intre în voi duh şi veţi învia şi veţi şti că Eu sînt Domnul.»
Proorocit-am deci cum mi se poruncise. Şi, cînd am proorocit, iată s-a făcut un vuiet şi o mişcare şi oasele au început să se apropie, fiecare os la încheietura sa. Şi am privit şi eu şi iată erau pe ele vine, şi crescuse carne şi pielea le acoperea pe deasupra, iar duh nu era în ele. Atunci mi-a zis Domnul: «Fiul omului, prooroceşte Duhului, prooroceşte şi spune Duhului: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Duhule, vino din cele patru vînturi şi suflă peste morţii aceştia, şi vor învia!» Deci am proorocit eu cum mi se poruncise, şi a intrat în ei Duhul şi au înviat, şi mulţime multă foarte de oameni s-au ridicat pe picioarele lor” (Iezechil 37:1-10).
Ei bine, gîndiţi-vă acum la ce vor simţi darwinienii şi darwinienele atunci cînd, auzind trîmbiţa Arhanghelului, oamenii de Neanderthal şi celelalte rămăşite omeneşti amestecate printre ciolane de gorilă, se vor scula din vitrinele muzeelor şi le vor cere socoteală pentru toate batjocurile îndurate pe „altarul” nebunei ştiinţe a omului necredincios.
O altă „probă” că straturile geologice au vîrste fantastice sînt depozitele de roci sedimentare, care - spun darwiniştii - au nevoie de milioane de ani pentru a se forma. De ce? Pentru că aşa vor ei! Să luăm aminte:
„Roci sedimentare sînt cele formate prin acumularea resturilor vegetale şi animale, urmată de transformarea lor la temperaturi şi presiuni ridicate. Spre exemplu, calcarul s-a format din acumularea scheletelor şi cochiliilor calcaroase ale organismelor marine”
La fel, „cărbunii de pămînt sînt roci care se găsesc în subsol, unde s-au format în urmă cu milioane de ani. Pe atunci pămîntul era acoperit cu păduri întinse, formate din arbori uriaşi. Cu timpul, scoarţa pămîntului, în anumite locuri, s-a scufundat împreună cu pădurile uriaşe. Straturile scufundate au fost acoperite de mîl şi apă. Datorită lipsei de aer, arborii s-au carbonizat. Transformarea lemnului în cărbune a durat mii de ani” . „De asemenea, petrolul este o rocă sedimentară lichidă” . „Cum a luat naştere petrolul? Petrolul a luat naştere din resturile grase ale animalelor care au trăi cu mii de ani în urmă în ape. Animalele moarte au fost acoperite de mîl şi de nisip. Din cauza lipsei de aer, a presiunii şi temperaturii ridicate, s-au schimbat, transformîndu-se într-un lichid negru, gros, lipicios şi gras - petrolul” Este o minciună de la un capăt la celălalt, după cum notează şi părintele Serafim Rose: „Avem dovada că petrolul, cărbunele şi alte lucruri similare se pot forma într-un timp extrem de scurt - cîteva zile sau săptămîni”. La care adaugă: „Însăşi formarea fosilelor pledează mai curînd în favoarea unei catastrofe” . Aşa e, negreşit! Altfel, de unde cantitatea neînchipuit de mare a lemnului şi a trupurilor animale adunate deodată pe toată faţa pămîntului? De altfel, şi darwiniştii sînt siliţi să vorbească de acele „scufundări” ale pămîntului, cataclisme născocite doar pentru a nu recunoaşte Potopul de acum 5 000 de ani.
Toate aceste complicaţii ar fi fost de prisos dacă s-ar fi descoperit urmele vreunei făpturi care să facă trecerea de la o specie la alta. De altfel, în anti-Biblia sa, Originea speciilor, antihristul Darwin recunoaşte el însuşi că teoria pe care a închipuit-o este şi va rămîne doar o presupunere pînă în clipa în care se va găsi cel puţin o „verigă lipsă” a lanţului evolutiv, o specie intermediară oarecare, şi, mai ales aceea care s-ar fi aflat între om şi maimuţă. La drept vorbind, venerabilul era chiar îngrijorat că această singură dovadă necesară întîrzia să iasă la lumină, şi deplîngea puţinătatea săpăturilor.
Între timp, ucenicii săi, bieţi înşelaţi îndrăciţi, au săpat nebuneşte pămîntul şi, fireşte, n-au aflat ceea ce căutau. Cuviosul Părintele nostru Serafim ne aminteşte: „Nu s-a găsit niciodată o «specie intermediară». În afară de falsuri, bineînţeles” . Şi urmează: „«Omul de Neanderthal» este pur şi simplu «Homo sapiens», nedeosebindu-se de oamenii moderni mai mult decît se deosebesc aceştia între ei, fiind o varietate în lăuntrul unui fel anume sau al unei specii. Vă rog să observaţi că ilustraţiile cu «omul de Neandethal» sînt invenţia artiştilor cu idei preconcepute despre cum trebuie să fi arătat «omul primitiv», întemeiate pe filosofia evoluţionistă! [...] Acelaşi lucru e valabil şi în cazul lui «Homo erectus». În privinţa «Australopitecului», s-a arătat că e o maimuţă dispărută”
Pentru că se fac a lucra în cadrele ştiinţei experimentale, evoluţioniştii au produs şi „dovezi” fabricate, adică au împerecheat bucăţele de schelet omenesc cu resturi de maimuţe, şi apoi au pus desenatorii şi sculptorii să facă „reconstituirea”. Astfel, „omul de Pildown” - o ţeastă de om, căreia i s-a lipit o falcă de maimuţoi - a fost poate cea mai vestită „verigă intermediară”, pînă ce tîlhăria a fost dată în fapt. Apoi, „omul de China”, care, după o scurtă glorie, a fost ascuns şi „uitat”, fără nici o lămurire. La fel, celebra „Lucy” e un schelet de maimuţă cu picioare de om, în care nu crede decît „părintele” ei şi, poate, cîţiva sectanţi iniţiaţi. Batjocura a atins desăvîrşirea cu „Omul de Nebraska”, refăcut în întregime, cu familie cu tot, după un singur dinte de… porc.

continuare
 

Prin evoluţionism (cea mai mare înşelătorie şi cea mai fantastică amăgire, alături de heliocentrism, din istoria de pînă acum a satanismului „ştiinţific”) diavolul îşi rîde de necredincioşi, de păgîni, de eretici, de Ortodocşii căzuţi de la Hristos, într-un cuvînt, de toţi ce cei care cred în ştiinţa omenească, şi nu vor a crede în descoperirea dumnezeiască. Evoluţionismul este o negrăită batjocorire a „ştiinţei” omului: „savanţii” transformişti recunosc, atunci cînd sînt între ei, că teoria lor e o nălucire, dar - zic ei - pentru că s-a ajuns prea departe, nu mai este cu putinţă a da înapoi (adică a recunoaşte că au minţit o lume şi un pămînt), pentru ca oamenii să nu-şi piardă încrederea în ştiinţă! Aşa-i că sînt sinceri, tîlharii? Pînă şi ei văd că ateismul evoluţionist este o religie, cu preoţi („savanţii”, „doctorii”), sanctuare (laboratoarele, şcolile şi muzeele), cu un ritual („cercetarea” propriu-zisă şi „comunicările”), în care minciuna se aduce jertfă gîndită către tatăl minciunii.
În sfîrşit, „ultima dintre aşa-zisele «dovezi» sînt «mutaţiile». Aceşti produşi de laborator nu sînt altceva decît variaţii în cadrul aceleiaşi specii”
Pînă acum, am vorbit numai despre darwinism, adică despre teoria evoluţiei vieţii. Mai e însă şi un evoluţionism astrofizic, care dă seamă de „naşterea şi prefacerile universului”, aşa zisa teorie a „Big Bangului”, a „marii explozii”. Aceasta nu poate produce nici un fel de „dovezi”, în afara aşa zisului „efect Doppler”, sau „deplasarea spre roşu” a luminii galaxiilor foarte îndepărtate, care ar arăta că universul îşi măreşte dimensiunile. Din aceasta, noi ar trebui să tragem încheierea că acum vreo 15 000 000 000 de anişori universul era mic cît un grăunte, sau cît un ou de univers. Să urmărim rezumatul pe care îl fac manualele acestui basm:
„O problemă importantă care îi preocupă pe oamenii de ştiinţă (astronomi şi astrofizicieni) este aceea a modului de formare şi a vîrstei Universului. O serie de descoperiri au permis construirea unei ipoteze denumite «expansiunea Universului», care are ca început o «mare explozie» (Big Bang), ce a avut loc în urmă cu aprox. 15 miliarde de ani. Astfel, cercetîndu-se un număr mare de galaxii, s-a observat că acestea se deplasează în Univers cu viteze diferite, care sînt proporţionale cu distanţele la care se află situate; cu cît o galaxie este mai îndepărtată, cu atît are o viteză de îndepărtare mai mare. Studiindu-se această «fugă a galaxiilor» prin metode astrofizice şi optice (deplasarea liniilor spectrale spre roşu), s-a ajuns la concluzia că Universul se află în expansiune. La aceasta se adaugă şi alte observaţii (descoperirea unei radiaţii termice relicte, repartiţia elementelor chimice uşoare în anumite zone din Univers) care conduc la un moment iniţial al Universului, caracterizat printr-o densitate şi o temperatură foarte mari, stare de la care se presupune că a pornit expansiunea. Această stare a avut o importanţă decisivă în formarea particulelor elementare şi sinteza primelor elemente chimice (hidrogen şi heliu). «Formarea Universului» a durat 3 minute, iar la 100 de milioane de ani de la «marea explozie» universul era un gaz difuz de hidrogen şi heliu la o temperatură foarte scăzută. Ulterior, în acelaşi timp cu «dilatarea» sa, repartiţia acestor elemente chimice (hidrogen şi heliu) a devenit neomogenă, în spaţiile cu o concentrare mai mare apărînd, sub acţiunea gravitaţiei, formaţiuni sferice pe locul cărora se vor naşte galaxiile. La o densitate suficient de mare a acestor formaţiuni sferice alcătuite din hidrogen şi heliu, se formează, în interiorul lor, prima generaţie de stele. Datorită rotaţiei, acest «nor» (protogalaxia sferică), se turteşte, începînd să ia forma unui disc (cele mai multe galaxii fiind în prezent de acest tip). Stelele din prima generaţie trăiesc pînă într-un anumit moment al evoluţiei lor (determinat îndeosebi de masă) - stadiul de novă sau supernovă - cînd explodează; în locul lor se formează un nor gazos alcătuit atît din elemente iniţiale (hidrogen, heliu), cît şi din elemente noi, mai grele, generate de această explozie; din acest nor gazos, se formează foarte repede o nouă stea care, în acest fel, este din a doua generaţie. Acest proces a continuat pînă în prezent. Se presupune că soarele nostru este o stea din a treia sau chiar a patra generaţie. Odată cu trecerea timpului, Universul «se dilată» şi există o limită exterioară a sa care reprezintă limita pînă la care a ajuns lumina din momentul exploziei iniţiale (Big Bang), adică «vîrsta» Universului.
Dacă această evoluţie a Universului, pornind de la o stare supradensă, printr-o explozie iniţială continuată cu expansiunea actuală, este în general acceptată de oamenii de ştiinţă, rămîn totuşi două întrebări la care răspunsurile sînt diferite: Cît va dura expansiunea actuală a Universului? Ce a existat înaintea exploziei iniţiale? Pentru a doua întrebare, redăm opinia unui cunoscut astrofizician: «Deşi nu ştiu dacă acest lucru este adevărat, este posibil, cel puţin din punct de vedere logic, să fi existat totuşi un început înaintea căruia timpul însuşi să nu aibă nici un sens» (Steven Weinberg, Primele trei minute ale Universului, Ed. Politică, 1987)”
Şi copiilor li se dau şi poezii satanist-hinduiste, mizeria astrofizică a zilelor noastre întemeindu-se în bună parte şi pe nebunia indică:
„Comentaţi următoarele texte: «Şi din a chaosului văi,/ Jur împrejur de sine/ Vedea, ca-n ziua cea dintîi/ Cum izvorau lumine» (Mihai Eminescu - Luceafărul)”; sau: „Un soare de s-ar stinge-n cer/ S-aprinde iarăşi soare” (la fel)”; şi: „Atunci, nici Nefiinţa n-a fost, şi nici Fiinţa/ Căci nu era nici spaţiu, nici cer şi nici stihie” (Rig Veda - Imn Creaţiunii) . Vedem că iarăşi credinţa necredincioşilor se clădeşte pe acest timp nesfîrşit de lung pe care îl visează minţile lor pustiite de patimi, blestemăţii şi fărădelegi.
Manualele noastre sataniceşti nu ar mai fi ceea ce sînt dacă nu ar strecura din cînd în cînd şi cîte o hulă împotriva Sfintei Biserici a lui Hristos. Astfel, după ce încheie arătarea „probelor” darwiniste, una dintre aceste scîrnave cărţulii spurcă mintea copiilor cu încheierea antropoidă:
„Biserica însă susţine ideea că lumea a fost creată de Dumnezeu. Singura dovadă a acestei teorii este Biblia” (IST5). Punct! Deci închipuirile lunaticilor demonizaţi şi măsluirile grosolane sînt dovezi, iar documentul scris nu e dovadă! Toată istoriografia umanistă se întemeiază pe un principiu care zice că nu există istorie acolo unde nu avem documente, mai ales documente scrise. Păi Biblia este documentul documentelor; ce mai caută darwinienii? Ce să caute fii tatălui minciunii (Ioan 8-44), decît să mintă, să amăgească, să înşele, să batjocorească, să ispitească şi să strice la minte pe cei mai slabi, pentru a le pierde sufletul. Şi cine nu e slab şi întunecat la minte, prin patimi, în afara Cuvioşilor şi Sfinţilor? De ajuns dar! Să încheiem aceste urîciuni cu observaţia liniştită şi oarecum admirativă a Cuviosului Serafim: „Teoria evoluţionistă e o păcăleală şi o hoţie cum n-a mai fost vreodată!” În cele ce urmează, vom încerca să descoperim fraţilor noştri Ortodocşi, nepăsători de învăţăturile pe care le primesc urmaşii lor la şcoală, că materialismul evoluţionist este acea lucrare drăcească ce se ridică hotărît asupra Adevărului Însuşi, care e Hristos, năzuind să şteargă de pe faţa pămîntului şi din mintea oamenilor orice urmă a învăţăturii Lui despre alcătuirea şi rostul lumii, de la Facere şi pînă la Apocalipsă. Vom urmări pas cu pas cum „teoria” atee înlocuieşte descoperirile făcute de Dumnezeu Însuşi cu povestea îndobitocitoare a prefacerii „atomului” în planete şi aştrii, iar apoi - trecut prin fazele de microb, plantă, animal, om - în supraom şi, la urma urmelor, în dumnezeu-om.
Aşadar:

continuare
 

FACEREA DUPĂ SATANA

La început a fost Big-Bangul
Întrebarea care a tulburat dintotdeauna mintea filosofilor necredincioşi a fost - fireşte - aceea cu privire la zidirea lumii, a kosmosului, cum ziceau marii înşelaţi Elini. Aşa s-au ivit miturile cosmogonice, la neamuri, adică la vechile noroade ce nu-L mai cunoşteau pe Dumnezeu, cum erau Babilonienii, Egiptenii, zişii Elini, Inzii, Chinezii şi puzderia celorlalţi păgîni idolatri amăgiţi de Satana.
În toate aceste poveşti e vorba despre un demiurgos, un zeu-făurar, ce zideşte kosmosul dintr-o materie mai-nainte fiitoare, „care, aşa cum spun Sfinţii Părinţi, devine şi ea un fel de «zeu»” . Cu alte cuvinte, demiurgul nu aduce lumea din ne-fiinţă, ci transformă, preschimbă ceva dat, existent din veşnicie. Neavînd împărtăşire cu Duhul Adevărului, necredicioşilor le e cu neputinţă să născocească altceva, şi „tocmai ideea zidirii «din nimic» sau «din nefiinţă» deosebeşte cu totul istorisirea Facerii de cea a tuturor miturilor păgîne şi a speculaţiilor despre creaţie. Cartea Facerii descrie începutul absolut al întregii lumi, iar nu dezvoltarea ei din ceva ce există deja”
Ceva foarte asemănător rătăcirilor antice nălucesc şi evoluţioniştii, cu singura deosebire că, fiind atei, pun în locul demiurgului întîmplarea oarbă şi lasă materia să se transforme „de la sine” dintr-un „ou”, dintr-un „atom”, dintr-o „sămînţă” primordială, care a „explodat” şi a dat naştere „haosului”, dezordinii, aşa cum ni se descrie într-o lecţie de …muzică: „În oratoriul „Creaţiunea”, Haydn reuşeşte să zugrăvească dezordinea haosului primordial prin aritmii, disonanţe armonice şi stridenţe de instrumentaţie”
E limpede că ceea ce era la păgîni „un fel de zeu” este la evoluţionişti chiar zeul lor: însăşi Materia, precum citim în cartea de geografie de a 5-a:
„Universul a luat naştere în urma exploziei «oului cosmic» - aşa cum este numită starea de început a Universului. Explozia aceasta a fost numită «big bang», adică marea explozie”
Ceea ce e totuna cu a zice: „Universul a luat naştere în urma exploziei stării de început a universului”, care doar a trecut dintr-o stare în altă stare, materia care îl alcătuieşte fiind veşnică, cum ni se spune mai departe: „Ştim că universul este infinit în spaţiu şi în timp” . În actuala sa formă, materia kosmizată are un trecut venerabil: „Se apreciază [Cine apreciază?] că vîrsta Universului este cuprinsă între 15 şi 17 miliarde de ani”
Dar nici asta nu îi e de ajuns lui Păcală: el îşi ia păcălitorul şi adună infinit cu infinit, informîndu-ne că universul, nesfîrşit „în spaţiu”, încă se mai măreşte! Citiţi şi vă miraţi cîtă nebunie dispreţuitoare au ateii pentru realitate şi pentru judecata celorlalţi:
„De la marea explozie, universul este într-o continuă expansiune. Galaxiile se depărtează unele de altele. Aceasta înseamnă că ieri Universul era mai mic decît azi, iar mîine va fi mai mare decît astăzi. El poate fi comparat cu un aluat de cozonac cu stafide, care creşte continuu. Stafidele sînt galaxiile, iar aluatul - spaţiul dintre ele.Cît timp va dura această expansiune şi cît de mare va fi în final Universul, nu putem şti”
Ţinînd seama că numai Dumnezeu poate fi veşnic şi necuprins, încă o dată tragem încheierea că, pentru evoluţionişti, materia şi universul material sînt „dumnezeu”! Dar despre natura panteistă a evoluţionismului vom vorbi în alt loc. Deocamdată ne interesează că această filosofie fără noimă pune la temelia zidirii lumii întîmplarea şi dezordinea, adică lipsa raţiunii! Pe limba noastră, asta ar suna cam aşa: „Întru început a fost anti-Cuvîntul, anti-logosul, anti-raţiunea de a fi a lumii!”
Astfel, vedem numaidecît că evoluţionismul este contra-adevărul, este parodia, maimuţăreala Sfintei Scripturi, este filosofia Antihristului, precum acesta e maimuţa Domnului şi Mîntuitorului nostru, şi că ea ţinteşte în primul rînd hulirea Logosului, a Dumnezeu-Cuvîntului, şi apoi a întregii Sfinte Treimi. Căci rădăcina tuturor minciunilor se află, după cum spune Cuviosul Iustin Popovici, în tăgăduirea dumnezeirii Mîntuitorului: „Minciuna de căpătîi, tatăl minciunii, este a spune că Hristos nu-i Dumnezeu; iar din aceasta se trage şi a doua minciună de căpătîi: că nu există Dumnezeu. Din aceste două minciuni au roit toate celelalte minciuni, din toate vremurile - duhul rătăcirii s-a ţesut pe ele” . Să urmărim aceasta recitind Cartea Facerii şi tîlcuirea ei, după Cuviosul Serafim Rose şi după Sfinţii Părinţi:
„«Întru început a făcut Dumnezeu cerul şi pămîntul» (Facerea 1:1).
Cuvintele au un înţeles tainic, cum învaţă Sfîntul Ambrozie: «Începutul, în înţeles tainic, este arătat de zicerea: ‚Eu sînt Alfa şi Omega, începutul şi sfîrşitul’ (Apocalipsa 1:8). Cu adevărat, Cel ce este începutul tuturor lucrurilor în puterea dumnezeirii Sale este, de asemenea, şi sfîrşitul… Deci întru acest început, adică întru Hristos, Dumnezeu a zidit cerul şi pămîntul, fiindcă ‚toate printr-Însul s-au făcut, şi fără de Dînsul nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut’ (Ioan 1:3)”

fie ne innegrim noi, fie albim negrii. in cateva generatii. exceptie facand cazul in care devenim toti abstinenti

off topic, plictisitor, copy paste cel mai probabil

continuare
 

„Iată deci că Hristos este Ziditorul, cum zice şi Sfîntul Ioan Evanghelistul: «Întru început era Cuvîntul… toate printr-Însul s-au făcut…» (Ioan 1:1). Sfîntul Pavel învaţă acelaşi lucru: «Dumnezeu… a zidit toate prin Iisus Hristos» (Efeseni 3:9). «Întru Dînsul s-au zidit toate, cele din ceruri şi cele de pe pămînt, cele văzute şi cele nevăzute, ori Scaunele, ori Domniile, ori Începătoriile, ori Stăpîniile, toate printr-Însul şi pentru Dînsul s-au zidit» (Coloseni 1:16). Astfel, în iconografia ortodoxă a facerii lumii nu vedem un bătrîn (adică Tatăl) care-l face pe Adam, ca în fresca lui Michelangelo din Capela Sixtină, ci pe Hristos. Fără îndoială că întreaga Treime zideşte: Tatăl porunceşte [Să fie!, n.m.], Fiul zideşte, şi îndată vom vedea că şi Duhul ia parte la lucrare”
Astrele
Aşadar, ce a făcut întru început Dumnezeu? „Cerul şi pămîntul” (Facerea 1:1). Evoluţionismul ne spune însă că zeul-materie s-a preschimbat pe sine-şi în astre şi… praf: „Ulterior, materia rezultată din explozie s-a concentrat în stele, planete, sateliţi, comete, meteoriţi şi praf interstelar” . „În drumul lor prin Univers, elementele au suferit transformări, în urma cărora au apărut şi alte elemente. Apoi, prin reacţii chimice, s-au format compuşii chimici care se găsesc astăzi în şi pe planeta noastră, sub formă de munţi, zăcăminte de minereuri, mări şi oceane, aer, plante şi animale. [...] De ce este materia atît de diversă? Pentru că particulele care o alcătuiesc sînt diferite şi se pot combina în diverse moduri. Chimia este ştiinţa care studiază materia şi transformările pe care le suferă aceasta” Să ne oprim şi să luăm aminte că aici se arată o primă transmutaţie alchimică, principiu pe care se întemeiază întreaga gnoză evoluţionistă! Să fim cu luare-aminte: într-o primă fază, „sămînţa” materiei „explodează” - îşi iese din sine, din starea de ordine, de nemişcare desăvîrşită - şi trece în starea lipsei desăvîrşite de rînduială, căci explozia e fenomenul cel mai dezordonat care se poate închipui. Cu timpul, această materie haotică se kosmizează de la sine, din întîmplare, rînduindu-se în sisteme de corpuri cereşti, care ajung să funcţioneze precis ca un ceasornic, după descrierea unor astrologi precum Newton. Cu alte cuvinte, din haos se naşte rînduiala, ordinea, legea! (Ne întîlnim la tot pasul cu această gîndire pe dos, drăcească.) Astfel, au apărut - zic ei - soarele, planetele, printre care se găseşte şi pămîntul nostru. Cărţile de şcoală sînt mai întîi şovăielnice în lămurirea „naşterii sistemului solar”:„Originea, formarea şi evoluţia sistemului solar constituie o problemă deosebit de complexă, care nu a fost rezolvată în mod satisfăcător pînă astăzi. Au fost emise mai multe ipoteze cosmogonice; majoritatea lor au fost infirmate parţial sau total de datele de observaţie mai noi, fapt pentru care nu le prezentăm aici. Ipoteza cosmogonică cea mai cunoscută şi acceptată o lungă perioadă de timp a fost imaginată de Kant şi dezvoltată matematic de Laplace (ipoteza Kant-Laplace)” . (Şi se bîlbîie ceva despre cum s-ar fi format soarele şi planetele dintr-o altă stea care a explodat, cum se spune şi în altă parte.) În alte locuri, manualele sînt mai hotărîte şi înfăţişează - ca pe un fapt! - „teoria”, adică nălucirea, plăsmuirii astrelor dintr-o materie pre-existentă:
„Datorită mişcării de rotaţie a norului cosmic, cea mai mare parte a materiei s-a adunat în centru, dînd naştere soarelui. El s-a născut acum 5 miliarde de ani din materie cosmică. Din materia rămasă pe marginea norului au luat fiinţă planetele, sateliţii, asteroizii şi celelalte corpuri cereşti care intră în componenţa sistemului solar. Planeta noastră s-a format acum 4,6 miliarde de ani din unul dintre numeroşii nori cosmici existenţi pe atunci în Univers şi care erau alcătuiţi din gaze şi praf stelar” . Şi încă: „Din studiul rocilor lunare , s-a dedus că acestea au o vîrstă de 3-4 miliarde de ani, asemeni cu vîrsta celor mai vechi roci terestre (deci şi a Terrei)” . (Mă aruncă în deznădejde aceşti netoţi vicleni şi poveştile lor cu mult praf, bolovani şi gaze, care se învîrt prosteşte pînă cînd - cum vom vedea - din atîta frecare şi ameţeală, deasupra maionezei cosmice iese omul european, stăpîn al galaxiilor! Parcă îl văd şi acum pe marele hulitor Carl Sagan, care mă vrăjea - nu mint! - în fiecare duminică cu al său documentar Tainele universului; parcă-l văd rînjind ca o iguană strepezită şi gîngurind dulce: „Sîntem pulbere de stele.” Şi începea vraja: serialul acela american de propagandă a ateismului celui mai feroce izbutea să te facă a crede că eşti un iniţiat al marilor taine ale alcătuirii lumii! Era făcut cu viclenie, îţi întărîta mîndria, te făcea să te simţi deştept; avea şi un umor blînd, învăluitor; îţi dădea o stare de bine, spre deosebire de acelaşi gen de filme făcute de comuniştii noştri, crispate, ţîfnoase, mitocăneşti. Mi-am amintit de acest personaj cu adevărat satanicesc pentru că îl pomeneşte şi Părintele Serafim în cartea din care tot citez, fiind unul dintre cei mai puternici activiştii ai evoluţionismului, susţinut de-a dreptul de guvernul american.)

Dar să venim la ale noastre. Această răsturnare a ordinii zidirii are tîlcul ei: Pămîntul trebuie înfăţişat ca o planetă oarecare din „sistemul solar” şi dintre nenumăratele planete, la fel cum omul este - nu-i aşa? - o făptură oarecare din milioanele de vieţuitoare pămînteşti şi - cine ştie? - din nenumăratele vieţuitoare din univers, aşa cum bănuieşte „ştiinţa” zilelor noastre. Priviţi numai cîtă batjocură semianalfabetă se adună în „descrierea ştiinţifică” şi absurdă a planetelor:
„Fiecare dintre planete se deosebeşte de celelalte, fiind unică în felul ei. [...] Unicitatea planetei noastre constă în faptul că este singura din sistemul solar pe care există viaţă” . „Marte este numit «planeta roşie». Jupiter este cel mai mare. Saturn este înconjurat de zece inele alcătuite din praf, pietricele şi bucăţi de rocă. Pluto este cea mai mică” Dar asta nu e nimic altceva decît propagandă pentru dreptul la diferenţă al planetelor! Cu orice preţ, neţinînd seama că nu ai ce compara! Şi atunci, pentru că aşa e politica, tovarăşii îngînă tot ce le vine pe limbă, ca nişte drogaţi, apărînd „drepturile planetelor”, cam aşa: „Măcar că Jupiter este cea mai mare, totuşi Pluto este cea mai mică [19]; a noastră e albastră, în ciuda marţienilor, a cărora e roşie.” Dincolo de lipsa de noimă a acestor lecţii de tîmpire, ceea ce are de înţeles elevul umanist e că soarele, şi nu Pămîntul, se află în centrul universului:
„Soarele luminează şi încălzeşte corpurile cereşti din familia sa. [...] La fel ca şi celelalte planete, Pămîntul depinde de soare: se roteşte în jurul acestuia şi este luminat şi încălzit de el” . Căci: „Corpurile cereşti mai mici se rotesc în jurul celor mai mari, deoarece sînt atrase de acestea. Dintre toate corpurile cereşti ale sistemului solar, Soarele este cel mai mare”
Cu adevărat, pămîntul e mai mic, dar neînchipuit mai dens, aşadar mai greu, decît soarele; acesta din urmă e făcut dintr-o materie subţire şi uşoară, prin urmare se poate mişca mult mai sprinten. Multe ar fi de zis aici, dar le spune mult mai bine părintele Dan Bădulescu, din cartea căruia vom citi în articolul următor. Vom zice doar că totul trebuie judecat din punctul nostru de vedere pămîntean şi omenesc, iar nu din acela lunatic sau drăcesc, căci întreg universul, cu toate astrele lui, a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru astre! După adevăr, Pămîntul s-a zidit în Prima Zi a Facerii, pentru că aştepta zidirea omului, aşa cum spune Cuviosul Serafim, împreună-glăsuind cu Sfinţii Părinţi: „În concepţia scriptural-patristică, pămîntul - ca sălaş al omului, încununarea zidirii lui Dumnezeu - e centrul universului”
Şi Sfînta Scriptură urmează: „Pămîntul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adîncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor” (Facerea 1:2). „Aici, vedem lucrarea celei de a Treia Persoane a Sfintei Treimi în zidire. Despre aceasta, Sfîntul Efrem Sirul scrie: «Se cuvenea ca Duhul Sfînt să Se poarte, ca o dovadă că în ce priveşte puterea ziditoare El este asemenea cu Tatăl şi cu Fiul. Căci Tatăl a grăit, Fiul a zidit, şi se cădea ca şi Duhul să-Şi aducă lucrarea. Şi aceasta a făcut-o purtîndu-Se, arătînd în chip vădit că totul a fost adus întru fiinţare şi săvîrşit de către Treime»” La fel, „Sfîntul Ambrozie zice şi el: «Încă nu venise plinătatea lucrării întru Duhul, precum este scris: ‚Cu Cuvîntul Domnului cerurile s-au întărit şi cu Duhul gurii Lui toată puterea lor’ (Psalmul 32:6). Duhul Se purta în chip cuvenit peste pămînt, cel sortit a aduce roadă, căci cu ajutorul Duhului el cuprindea seminţele noii naşteri, ce aveau să încolţească, după cuvintele proorocului: ,Trimite-vei Duhul Tău, şi se vor zidi, şi se va înnoi faţa pămîntului’ (Psalm 103:30)»”În alt loc, „Sfîntul Efrem ne dă o imagine foarte domestică asupra lucrării Duhului în Ziua Întîi: «Duhul Sfînt a încălzit apele şi le-a făcut roditoare şi în stare să zămislească, ca pasărea cînd şade pe ouă cu aripile întinse şi le încălzeşte cu căldura ei, făcîndu-le roditoare. Tot Duhul Sfînt înfăţişa atunci pentru noi chipul Sfîntului Botez, în care, prin mişcarea Sa pe deasupra apei, dă naştere copiilor lui Dumnezeu.» [20] Duhul Sfînt ia parte şi la celelalte zile ale Facerii, căci Iov vorbeşte de «Duhul cel dumnezeiesc, Cel ce m-a făcut pe mine» (Iov 33:4)”
Lumina După cer şi pămînt a fost făcută lumina:

„Şi a zis Dumnezeu: «Să fie lumină!» Şi a fost lumină. Şi a văzut Dumnezeu că este bună lumina, şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric. Lumina a numit-o Dumnezeu «ziuă», iar întunericul l-a numit «noapte». Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua întîi” (Facerea 1:3-5).
Pe mulţi raţionalişti i-a smintit această „greşită” rînduire a lucrărilor Facerii, iar lucrări drăceşti, precum Biblia hazlie, au batjocorit îndelung descoperirea dumnezeiască şi pe Ziditorul Însuşi, văzut ca un meşter bătrîn şi ramolit. Căci Sfînta Scriptură, în întregime insuflată de Duhul Sfînt, pune la încercare smerita cugetare a cititorului şi nu poate fi tîlcuită decît de purtătorii de Dumnezeu, sfinţi şi cuvioşi, întru care vorbeşte acelaşi Duh al Adevărului. Urmînd cuvîntul acestora, ni se luminează şi nouă locurile tainice, precum cel de mai sus. Să-l ascultăm pe Sfîntul Vasilie cel Mare: „Cerul şi pămîntul fuseseră făcute mai înainte; după facerea lor, a fost zidită lumina, apoi a fost despărţită ziua de noapte. La început, s-a adus la existenţă firea luminii; apoi (în ziua a patra), soarele a fost făcut ca să fie vehicul al acelei lumini întîi-născute. Să nu-mi spui că este cu neputinţă ca acestea să stea despărţite. Nici eu nu spun că ne este cu putinţă, mie şi ţie, să despărţim lumina de trupul soarelui, ci spun că cele care pentru mintea noastră nu sînt despărţite, acelea pot fi despărţite cu adevărat de Ziditorul firii”

Dar care este rostul acestei despărţiri în viaţa noastră omenească? Unul foarte însemnat: acela de a nu cădea în idolatrie, socotind soarele zeu. „Sfîntul Ioan Hrisostomul scrie: «Dumnezeu a făcut soarele (abia) în ziua a patra, ca să nu socoteşti să datorită lui avem ziua.»” Dovada că pricina e întemeiată stă faptul că toate „civilizaţiile” antice se închinau soarelui ca unui „făcător”: şi Elinii, şi Babilonienii, şi Aztecii, şi - mai cu seamă - părinţii vrăjitoriei oculte, Egiptenii, maeştrii tuturor iluminiştilor şi iluminaţilor de mai tîrziu, ai tuturor sectelor francmasonice care stăpînesc azi lumea împreună cu stăpînul lor şi al răutăţii acestui veac.

V. Siparu

Mare adevar ! Sa nu incercam sa redescoperim America , sa ascultam de Sfintii Parinti si de cei cu dreapta socoteala in ale stintei !
Doamne ajuta !

Din moment ce lumina era din prima zi aveau tot ce le trebuie plantele. Stiinta din zilele noastre oricum spune evolutionismul ateu, deci nu e conform cu Facerea.
Iata si ce spun sfintii despre lumina si plante:
Sf. Efrem Sirul "Astfel, lumina a făcut să apară şi cele trei zile următoare… Ea a ajutat la odrăslirea şi răsărirea tuturor celor care urmau a fi scoase de către pământ în ziua a treia; cât despre soare, el a fost aşezat în tăria cerului ca să aducă la împlinire cele care fuseseră făcute să apară mai înainte cu ajutorul luminii dintru început."

In cadrul speciilor exista mici variatii, de exemplu rasele si imperecherea intre ele. Si culoarea pielii e data de o gena.

Acelasi Pr. Doru Costache din Australia, care de fapt nu aduce niciun argument pentru evolutionismul teist, in afara ca aminteste in vreo doua fraze de evolutionism. Evolutionismul e ca o poveste cu zana maseluta, e frumoasa dar nu exista.

Ai citit aceasta carte ?

http://www.daopsi.ro/2462-evolu.html

Evolutionismul povestea unei mari inselatorii - Teoria darwinismului demontată de ştiinţa modernă

Pentru unii, teoria evoluţiei sau darwinismul are doar conotaţii ştiinţifice, fără a părea să aibă vreo implicaţie directă asupra vieţilor noastre de zi cu zi. Aceasta, bineînţeles, este o părere greşită larg răspândită. Departe de a fi doar un subiect din cadrul ştiinţelor biologiei, teoria evoluţiei constituie temelia unei filozofii mincinoase, care a pus stăpânire pe un număr mare de oameni: materialismul.
Filozofia materialistă, care acceptă doar existenţa materială şi crede că omul este „o masă de materie″ susţine că acesta nu este nimic mai mult decât un anlmal.jcontlktul” fiind legea fundamentală a existenţei sale. Deşi a fost propagată sub forma unei filozofii bazate pe ştiinţă, materialismul este, de fapt, o dogmă străveche ce nu are nicio bază ştiinţifică.
Cartea lui Harun Yahya se adresează unei game largi de cititori, indiferent de vârsta, rasa ori naţionalitatea lor, întrucât se axează asupra unui singur obiectiv: să-i ofere cititorului o perspectivă mai vastă, încurajându-l să mediteze asupra mai multor probleme esenţiale, cum ar fi existenţa lui Dumnezeu, unitatea lui Dumnezeu sau a trăi în armonie cu legile divine.




INTRODUCERE: De ce această teorie a evoluţionismului? / 9

CUVÂNT ÎNAINTE: Un mare miracol al vremurilor noastre - credinţa în mistificarea evoluţionistă/ 12

CAPITOLUL 1: Eliberarea de prejudecăţi/ 16
Materialismul orb / 18
Îndoctrinarea evoluţionistă în masă / 21

Capitolul 2: O scurtă istorie a teoriei/ 24
Imaginaţia lui Darwin / 25
Eforturile disperate ale neo-darwinismului / 28
Metoda "încercare şi eroare" - Teoria echilibrului punctual / 30

CAPITOLUL 3: Mecanismele imaginare ale evoluţionismului/ 33
Selecţia naturală / 33
"Melanismul industrial" / 34
De ce selecţia naturală nu poate explica complexitatea? / 37
Mutaţiile / 38

CAPITOLUL 4: Arhivele fosilifere resping evoluţionismul/ 42
Viaţa a apărut pe Pământ dintr-odată şi în forme complexe / 44
Comparaţiile între molecule adâncesc impasul evoluţionist legat de Cambrian / 47

CAPITOLUL 5: Povestea tranziţiei de la apă la uscat/ 49

CAPITOLUL 6: Imaginara evoluţie a păsărilor şi a mamiferelor/ 52
O altă presupusă formă tranziţională: Archaeopteryx / 53
Speculaţiile evoluţioniştilor: dinţii şi ghearele aparţinând lui Archaeopteryx / 55
Archaeopteryx şi alte fosile de păsări / 57
Legătura imaginară dintre păsări şi dinozauri / 59
Originea mamiferelor / 60

CAPITOLUL 7: Interpretările mincinoase şi părtinitoare ale evoluţioniştilor referitoare la fosile/ 63

CAPITOLUL 8: Contrafacerile evoluţionismului/ 65
Omul din Piltdown: un maxilar de urangutan şi un craniu de om! / 65
Omul din Nebraska: un dinte de porc / 67
Ota Benga: africanul din cuşcă / 68

CAPITOLUL 9: Scenariul evoluţiei omului/ 70
Imaginarul arbore genealogic al omului / 71
Australopithecus: o specie de maimuţe / 73
Homo habilis: Maimuţa ce a fost prezentată drept om / 75
Homo rudolfensis: Chipul care a fost reasamblat greşit / 78
Homo erectus: Adevărata rasă umană / 81
Neanderthalienii / 84
Homo sapiens arhaic, Homo heilderbergensis şi Omul Cromagnon / 85
Specii care au trăit în acelaşi timp cu strămoşii lor / 87
Istoria secretă a lui Homo sapiens / 88
O colibă veche de 1,7 milioane de ani / 90
Urme de picior ale omului din zilele noastre, vechi de 3,6 milioane de ani! / 91
Impasul legat de mersul biped în teoria evoluţionistă / 93
Evoluţionismul: o credinţă neştiinţifică / 95

CAPITOLUL 10: Impasul molecular al evoluţionismului/ 98
Povestea "Celulei produse din întâmplare" / 99
Miracolul din interiorul celulei şi sfârşitul evoluţionismului / 101
Proteinele contestă întâmplarea / 103
Proteinele levogire / 107
Legătura corectă este vitală / 110
Probabilitate zero / 111
Există oare un mecanism de tip "încercare şi eroare" în natură? / 112
Agitaţia evoluţionistă în jurul originii vieţii / 114
Experimentul lui Miller / 115
Experimentul lui Miller nu a fost nimic altceva decât o simulare / 117
Atmosfera primordială de pe Pământ şi proteinele / 120
Sinteza proteinelor nu este posibilă în apă / 121
Un alt efort disperat: Experimentul lui Fox / 121
Molecula miraculoasă: ADN-ul / 124
De ce nu poate ADN-ul să apară din întâmplare? / 125
O altă tentativă evoluţionistă zadarnică: "Lumea ARN-ului" / 128
Viaţa este un concept ce depăşeşte simplele conglomerate de molecule / 132

CAPITOLUL 11: Termodinamica demonstrează falsitatea evoluţiei/ 135
Mitul "sistemului deschis" / 138
Mitul "materiei auto-organizate" / 139

CAPITOLUL 12: Ordinea nu se poate justifica prin coincidenţe/ 143
Formula darwiniană! / 145
Tehnologia urechii şi a ochiului / 147
Teoria evoluţiei este cea mai puternică vrajă din lume / 151

CAPITOLUL 13: De ce nu sunt valabile afirmaţiile evoluţioniştilor?/ 154
Varietăţi şi specii / 154
Rezistenţa la antibiotice şi imunitatea la DDT nu sunt dovezi ale evoluţiei / 157
Aberaţia organelor vestigiale / 161
Mitul omologiei / 163
Organe similare în specii de vieţuitoare complet diferite / 164
Impasul genetic şi embriologic al omologiei / 166
Afirmaţiile nefondate referitoare la omologia moleculară / 168
Prăbuşirea "Arborelui vieţii" / 169
Mitul recapitulării embriologice / 171

CAPITOLUL 14: Teoria Evoluţiei - o responsabilitate a materialismului / 174
Mărturii materialiste / 177

CAPITOLUL 15: Mass-media - un balon de oxigen pentru Teoria Evoluţiei/ 181
Minciuni mascate / 182

Capitolul 16: Concluzia - Evoluţionismul este o mistificare/ 185
Teoria Evoluţiei s-a prăbuşit / 185
Evoluţionismul nu va putea fi verificat nici în viitor / 186
Cel mai mare obstacol în calea evoluţionismului - sufletul / 187
Dumnezeu creează conform cu propria Sa voinţă / 188

Capitolul 17: Actul creaţiei/ 190
Albinele şi minunile arhitecturale ale fagurilor de miere / 190
Uluitorii arhitecţi - termitele / 192
Ciocănitoarea / 193
Sistemul sonar al liliecilor / 193
Balenele / 194
Miracolele creaţiei la ţânţari / 195
Păsări de pradă cu privirea pătrunzătoare / 196
Firul păianjenului / 196
Animalele care hibernează / 197
Peştii electrici / 198
Un plan perfect al animalelor - camuflajul / 199
Sepia / 200
Diferite sisteme de vedere / 200
Sistemul special pentru îngheţare / 201
Albatroşii / 202
O migraţie intensă / 203
Urşii koala / 204
Capacităţile de vânătoare în poziţii fixe / 205
Miracolele creaţiei în penele păsărilor / 206
Baziliscul (Şopârla basilisc) - expertul mersului pe apă / 207
Fotosinteza / 207

CAPITOLUL 18: Adevărata esenţă a materiei/ 210
Secretul de dincolo de materie / 210
Există materie şi în afara noastră, dar nu putem ajunge la ea / 210
Să cunoaştem adevărata esenţă a materiei / 211
Lumea semnalelor electrice / 211
Cum anume vedem, auzim şi gustăm? / 212
"Lumea exterioară" dinăuntrul creierului nostru / 217
Lumea simţurilor nu poate să apară fără existenţa lumii exterioare / 220
"Lumea simţurilor" pe care o experimentăm în timpul viselor noastre / 220
Cine este cel care percepe? / 223
Adevărata Fiinţă Absolută / 225
Deficienţele logice ale materialiştilor / 225
Exemplul conectării nervilor în paralel / 228
Formarea percepţiilor la nivelul creierului nu este o filozofie, ci o realitate ştiinţifică / 230
Marea teamă a materialiştilor / 231

CAPITOLUL 19: Relativitatea timpului şi realitatea destinului/ 234
Percepţia timpului 234
Explicaţia ştiinţifică a atemporalităţii / 235

CAPITOLUL 20: Conferinţele SRF: Activităţile de informare a publicului despre evoluţionism/ 240
Prima conferinţă - Istanbul / 240
A doua conferinţă - Istanbul / 241
A treia conferinţă - Ankara / 243

Eu sunt de parere ca ar fi foarte corect sa nu mai indicati nimic referitor la ateism, hazard, intamplare pentru ca aceste notiuni nu sunt reale si nu foloseste nimanui care e sincer si nici celor implicati in acest dialog; sper ca nici dvs.
De ce vorbiti despre evolutionismul ateu, pe cine intereseaza? Sper ca pe nimeni de pe acest forum.