Un citat? O trimitere?

Eu cred ca femeia nu are perioade de infertilitate.

?Poti aminti un verset cumva? Sau daca e sfintita de preot(ceea ce nu-i totuna) atunci zici ca o sfinteste chiar Hristos?
Te intreb despre Biblie pentru ca nu-mi amintesc niciun verset anume legat de casatorie.

Ai omis cuvatul "decat": nu poate decat sa scape de pangarire pe cel casatorit.
Iar in privinta parerilor personale ale lui Sf. Ap. Pavel, vezi ce spune Sf. Ioan Gura de Aur: de vreme ce in Pavel traia Hristos, nu traia el, Pavel, atunci si parerile personale exprimate nu sunt ale lui personale, ci cele, care i-au fost impartasite de Hristos dupa Inaltare.

Ar fi bine sa citim mai cu atentie ceea ce se scrie, ca sa nu fie nevoie de atatea reveniri.

Iar cine are o parere personala, aparte de cea a Sfintilor Parinti, sa-si mentina parerea. Eu nu incerc decat sa aduc argumente valabile, nu sa impun cuiva ceva.

Scuzati-ma, dar nu cred ca m-ati inteles.
Boala si batranetea nu mi se par placute, dar stiu acum ca isi au rostul lor bine stabilit de Dumnezeu.

JUST! In sfarsit un cuvant intelept!

Asta este interesant, atata timp cat credem in acelasi Dumnezeu. Poate spune cineva că se mântuie ortodoxul, şi nu catolicul, sau vice versa? Şi atunci, pentru fiecare dintre noi, care este rostul unor reguli care sunt diverse, de la unii la altii? Totuşi, ceea ce este imuabil nu contează mai mult? Mă refer la simplele, dar grelele porunci lăsate chiar de Isus (să vă iubiţi precum v-am iubit), sau decalogul.

Am spus aceasta fiindcă am văzut enciclica HV, ca de altfel tot catehismul sau toate pildele şi sfaturile primite de la Dumnezeu, ca pe o recomandare (revelaţie) adresată libertăţii noastre. Seriis causis ne atrage atenţia asupra unor aspecte care, daca sunt luate in seama, fac parte dintr-un ansamblu care defineşte un creştin. Ori, acest ansamblu poate fi privit ca pe un drum către Dumnezeu.

Nu am spus că forţez răbdarea lui Dumnezeu.

Este un fel plastic de a exprima o idee, asa cum am facut si eu cand am vorbit de calculul matematic lunar. De altfle - ca sa lamuresc un aspect -, eu discut pe marginea ideilor, nu despre persoana care a emis acea idee. Daca cumva am depasit vreo limita, fara sa-mi dau seama, vă adresez scuzele mele în mod public, aici.

Permiteţi-mi sa vad putin altfel lucrurile, desi litera enciclicii este clara. Respectiv, abaterea de la normalitate (utilizarea perioadelor infertile) este admisa in cazuri grave. Dar, cum spuneam mai sus, nu se găseşte nici măcar vreo recomandare din partea lui Dumnezeu în privinţa numărului de copii pe care ar trebui să-l aibă o anumită familie. Tocmai de aceea, aceeaşi enciclică HV a conturat pentru prima dată conceptul de paternitate responsabilă, fiindcă (Biserica) ştia că sunt destule cazuri când, în mod obiectiv, o familie nu poate să aibă (încă) un copil (în plus). Ni s-a spus: iubiţi-vă, aşa cum v-am iubit. Dar nu se pomeneşte un număr de acte de caritate pe care trebuie să le facem. Singurul loc în care se pomeneşte de număr (sper să nu greşesc) este atunci când Isus vorbeşte de iertare (70x7), sau de rugăciune (2+ = Dumnezeu este prezent). Cred că fiecare, în cămăruţa inimii, trebuie să se cerceteze permanent, să ceară de la Dumnezeu lumină şi putere, ca să corespundă chemării adresate lui încă din eternitate. Şi să nu utilizeze metodele naturale în mod egoist, ci deschis vieţii. Dar, încă o dată: sunt încredinţat că utilizarea libertăţii în direcţia lui Dumnezeu reprezintă un drum de învăţat, şi că o idee destul de strictă (în prezentare, dar adevărată în esenţă), conform căreia la fiecare început de lună trebuie să cercetezi dacă poţi avea (încă) un copil, nu reprezintă un approach stimulant. Soţii ar trebui mai întâi să înveţe să-şi deschidă inima lui Dumnezeu, să înţeleagă chemarea înaltă (la sfinţenie) care li se adresează, iar numărul final de copii pe care-l vor avea (de la Dumnezeu, evident) va rezulta din această schimbare interioară. Cu alte cuvinte, într-un anumit fel, aş inversa ordinea lucrurilor. Dacă ar trebui să gândesc o cateheză pentru proaspăt căsătoriţi, aş proceda prin "deschiderea ochilor" în privinţa darului iubirii şi al vieţii veşnice, mai apoi ca să rezulte că un număr mare de copii înseamnă binecuvântare, şi înseamnă şi recunoştinţa pe care noi i-o putem întoarce lui Dumnezeu, pentru tot ceea ce primim.

Am reluat textul despre parerile personale ale Sf. Ap. Pavel pentru cei, care nu l-au citit.

Prin prisma spuselor Sf. Ioan Gura de Aur chiar si aceste asa-zise pareri personale ale Sf. Ap. Pavel sunt de fapt tot de la Hristos.
Cum credeti ca cineva, care a primit Duhul Sfant mai poate vorbi din imaginatie? Este exclus!

La Cinzecime, Saul, apostolul Pavel de mai târziu, se ocupa cu prigoana împotriva creştinilor, fiind chiar complice la supliciul întâiului mucenic.

Cred că mai smintiţi decât decât neoprotestanţii se dovedesc uneori ortodocşii care se apucă de comentarii patristice după ureche, fără o minimă cunoaştere a Scripturilor tâlcuite de Părinţii.

Da, scuze. Intr-adevar Sf. Apostol Pavel nu a fost la Cincizecime. Dar a primit Duhul Sfant, nu? Ma refeream doar la Sfantul Duh primit de ceilalti apostoli, pe care apoi l-a primit si Pavel.
Multumesc de atentionare.
In ceea ce priveste minima cunoastere a Scripturilor talcuite de Parinti, intr-adevar nu am, dar ma straduiesc. Tocmai de aceea nu ma abat de la ceea ce spun acestia.
Inca odata iertare.

Da, a primit Duhul Sfânt, la fel cum l-ai primit şi tu, şi eu, şi mulţi alţii, prin mijlocirea Bisericii. N-a primit mai mult ca tine, ca mine sau ca alcineva, ci doar s-a folosit mai mult de darul primit. Ideea asta gnosticizantă că sfinţii alcătuiesc un club ezoteric cărora li s-a încredinţat secretele universului, iar ceilalţi sunt nişte plebei predestinaţi ascultării oarbe de ei, a făcut şi face destule ravagii atât în Biserică cât şi printre cei care şi-au zidit altare în afara ei. Cea mai demonică formă de segregare eclezială o găsiţi la catolici, în reţeaua lor labirintică de infailibilităţi şi idolatrizări instituţionale, de care s-au molipsit şi ortodocşii după ce vocea, deopotrivă fermă şi blândă a Tradiţiei, a fost acoperită de vociferările tradiţiilor.

Păi nu-i de mirare că oamenii sunt vânaţi cu atâta uşurinţă de neoprotestanţi. Ei au doar două surse infailibile: Noul şi Vechiul Testament. Noi ortodocşii mai avem pe lângă acelea, pindalione, literatură patristică, horus-uri sinodale, interviuri cu duhovnici etc, o întreagă junglă autoritaristă faţă de care sărmanul om se simte total dezorientat şi incapabil de reacţie. Nu fără noimă poporul a inventat zicala "pînă la Dumnezeu te jupoaie sfinţii", asta pentru că mulţi analfabeţi cu şcoală se întrec în a-i imagina ca pe nişte securişti ai unui despotism de drept divin, de care dacă nu asculţi, te bagă la Sighet sau la Gherla pentru veşnicie.

De fapt, scrierile parintilor cel mai adesea sunt comentarii si interpretari ale Scripturilor.

Ceea ce unii nu inteleg este ca fiecare comentariu dezvaluie un anume sens, el nu este echaustiv. Nu poate fi inteles ca o ecuatie: asa zice Sf X, deci asa si numai asa trebuie inteleasa Scriptura...
In plus, riscam sa idolatrizam sfintii daca atribuim valoare absoluta fiecarui cuvintel, scos din context. Ii tratam astfel drept infailibili, lucru cu care precis ei nu sunt de acord...

Gand la gand... Vad ca am scris in acelasi timp cam aceeasi idee. Desi tonul tau este cam dur poate.

Dar a aruinca in derizoriu anumite texte care nu ne convin, nu este un pericol la fel de mare ca o interpretare eronata?

Facem caz de o extrema si alergam spre cealalta, luand pana la urma ce anume ca norma?

Subiectivismul personal?

Mie mi se pare ca asa e ok, deci asa trebuie sa fie, ceea ce suna a altceva, fie si de la un Sfant, cade in sfera aceluiasi subiectivism, si daca e sa aleg dintre subiectivismul meu si cel al unui Sfant, categoric al meu trebuie sa fie mai bun!

Nu trebuie să alergăm spre cealaltă. Între a justifica hedomismul prin Biblie şi a apăra o evlavie superliteralistă ca normă generală şi obligatorie, sunt mai multe asemănări decât deosebiri.

Poate că echilibrul şi discernământul duhovnicesc ar fi o soluţie. Sau să încetăm să interpretăm şi noi Tradiţia, precum interpretează neoprotestanţii Scriptura, adică lăutăreşte.

Atributul imuabilităţii (judecată de existenţă) nu are consecinţe asupra a "cât contează ceva" (judecată de valoare). Non sequitur. În cele citate, îmi face impresia că dv pierdeţi din vedere că poruncile Bisericii vin de la Dumnezeu. În stabilirea poruncilor ei, prin natura lor mutabile (de exemplu vinerea ca zi de post, şi nu joia) Biserica nu acţionează ca putere suverană, ci ca putere delegată, vicarială. Pe când era pelerin pe pământ, vechiul popor ales a primit îndrumare de la Dumnezeu. Dar nu a existat un careu în care Dumnezeu să îşi adune poporul Său şi să îi comunice ce şi cum, ci Dumnezeu a preferat să îşi exercite funcţia de conducător uneori prin Moise singur, alteori prin Moise şi alţii (Aaron, de exemplu). Lor, şi nu tuturor, le-a transmis poruncile Sale, adresate poporului credincios. Mai constatăm, pe de altă parte, că nu chiar la fiecare pas Moise era un simplu transmiţător, ceea ce nu diminua, însă, cu nimic importanţa mesajelor sale. Cu alte cuvinte, poporul credincios nu stătea să întrebe: "măi Moise, asta ţi-a spus ţie Dumnezeu pe munte, sau asta vine de la tine ? Că dacă vine de la tine, nu facem !" Nu, ci Moise era văzut ca investit cu autoritate de Însuşi Dumnezeu, iar pe cei care au contestat lucrul acesta i-a înghiţit pământul (aluzie la iad).

Eu văd acolo nu "recomandări", nici "sfaturi", ci porunci. Formulat altfel, recomandarea lui Dumnezeu este poruncă pentru mine. Asta nu diminuează cu nimic libertatea mea. Libertatea mea constă în a asculta sau nu de aceste recomandări-porunci. La rândul Lui, Dumnezeu are şi El libertatea Lui, de exemplu de a mă lua sau nu în prietenia Lui în funcţie de răspunsul meu.

Dar nici asupra numărului de Liturghii la care trebuie să asiste cineva de-a lungul vieţii nu există o recomandare. Ceea ce există este porunca de a merge la Liturghie duminica. Unii, pe care Dumnezeu îi cheamă la El devreme, vor merge la mai puţine Liturghii decât alţii. Mai există şi situaţia excepţională a unora, care fiind bolnavi, sau robiţi muncii duminicale, sau în alte "seriis causis" care îi împiedică în mod obiectiv, nu vin în mod legitim la Liturghie duminica. Şi aceia se vor mântui, sau cel puţin nu vor suferi damnarea din cauza acestui lucru. Totuşi, Dumnezeu, prin Biserica Sa, trasmite tuturor următoarea recomandare-poruncă: "nu vă spun la câte Liturghii să mergeţi, ci vă spun că, afară de motive grave, să veniţi duminica la Liturghie". Acuma, din acest enunţ simplu, apare următorul pericol dat de mintea umană înclinată să complice şi să sucească legile, mereu simple, ale lui Dumnezeu:
-unii s-ar putea ascunde în spatele noţiunii de "binecuvântate pricini de a nu merge la Liturghie". Dacă nu merg fiindcă am picioarele amputate, e un caz clar de exonerare şi nimeni cu gândire rezonabilă nu ar contesta asemenea lucru: includerea situaţiei mele în "seriis causis". Dar, dacă, săptămână de săptămână, fiul meu minor participă la un curs de şah, taman pus (ca din întâmplare) duminica la ora Sfintei Liturghii ? Face parte această situaţie din "seriis causis" sau nu face ? Suntem aici într-o "zonă gri" şi, ştiindu-ne imperfecţi judecători în ceea ce ne priveşte pe noi (cu alţii suntem mereu judecători foarte buni), am face bine să îl întrebăm pe spiritualul nostru. Ştie şi mai mult decât noi şi este mai obiectiv decât noi.
-mai sunt şi alţii care ar putea spune: "ce obligaţie duminicală, domnule ? Asta vine de la Biserică, nu de la Dumnezeu ! E mutabilă. Ortodocşii nu o au. Adventiştii o au, dar sâmbăta. Totul e relativ. Şi ortodocşii, şi adventiştii se mântuiesc, ba chiar şi budiştii. Toţi ne mântuim ! Mai termină cu această matematică a poruncilor !"

A-ţi deschide inima lui Dumnezeu, a-L iubi pe Dumnezeu, a te afla mereu pe drumul Lui asta înseamnă: a asculta de poruncile Lui.
De unde ştim asta ? De la Dumnezeu. A spus-o în mai multe feluri, ca să ne intre bine în capete, prevăzând înclinaţia noastră de a considera că iubirea lui Dumnezeu e aşa, precum un approach spre un parfum de mimoză, ceva fără nimic obligatoriu decât obligaţia iubirii însăşi, desigur, desigur, prezentă în inima noastră.

Dorindu-vă pacea lui Cristos, închei cu un extras de la "Ucenicul Iubit" citire:
Iată ce înseamnă iubirea de Dumnezeu: să respectăm poruncile sale, iar poruncile sale nu sunt grele (1 Ioan 5:3)

Adica noi suntem niste mici apostoli? Interesant! Atunci, te rog sa ma programezi si pe mine, ca tare ma dor picioarele de la reumatism si sper ca trecand macar umbra sortului tau peste ele, sa ma vindec... daca tot te consideri cu aceleasi daruri ca si apostolii. Dar proorocii faci, Mihail?
Am fost si eu botezata, dar de atunci, in decursul anilor, Duhul s-a indepartat de mine din cauza pacatelor, din pacate.

"Pana la Dumnezeu te jupoaie sfintii" se refera la cu totul altceva, mai degraba la birocratie, nu la lumea cereasca. Pidalionul se gaseste pe net, se poate citi si ne clarifica multe treburi. Tu l-ai citit? Daca nu, iti dau link-ul: http://ro.scribd.com/doc/2122526/1-P...rtodoxe-Romane
Iar in ceea ce-i priveste pe sfinti, ei atata asteapta sa le ceri ajutorul si in fuga se si prezinta pentru a te ajuta. Tu asa ii stii pe securisti?!?
In rest, daca te-am suparat cu ceva, te rog sa ma ierti.

Draga Fani, ne mai esti datoare cu doua raspunsuri la afirmatiile tale:

1. In ce lucrare afirma Sf. Ioan Gura de Aur ca nu credea ca Fecioara Maria ar fi fost fara pacat personal; si

2. Care sfant a spus sa nu luam chiar suta la suta ceea ce scriu ei in serios, ei nedorind sa fie considerati infailibili.

Astept cu nerabdare raspunsurile acestea, ca sa vedem pe ce se bazeaza asemenea afirmatii grave si cu repercusiuni pentru omenire.

Ce scriu eu şi ce înţelegi tu.... că mă consider cu aceleaşi daruri cu apostolii. Sunt în aceeaşi Biserică cu ei, chivernisită de acelaşi Duh Sfânt.
Păi citeşte şi tu ce spune Pavel:

"Darurile sunt felurite, dar acelaşi Duh. Şi felurite slujiri sunt, dar acelaşi Domn. Şi lucrările sunt felurite, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează toate în toţi. Şi fiecăruia se dă arătarea Duhului spre folos. Că unuia i se dă prin Duhul Sfânt cuvânt de înţelepciune, iar altuia, după acelaşi Duh, cuvântul cunoştinţei. Şi unuia i se dă întru acelaşi Duh credinţă, iar altuia, darurile vindecărilor, întru acelaşi Duh; Unuia faceri de minuni, iar altuia proorocie; unuia deosebirea duhurilor, iar altuia feluri de limbi şi altuia tălmăcirea limbilor. Şi toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh, împărţind fiecăruia deosebi, după cum voieşte. Căci precum trupul unul este, şi are mădulare multe, iar toate mădularele trupului, multe fiind, sunt un trup, aşa şi Hristos. Pentru că într-un Duh ne-am botezat noi toţi, ca să fim un singur trup, fie iudei, fie elini, fie robi, fie liberi, şi toţi la un Duh ne-am adăpat." ( 1Corinteni 12: 4.13 dar poţi să citeşti şi în continuare)

Iar roadele Duhului tot Pavel le enumeră:

"Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege. " (Galateni 5:22,23)

Ţi-am dat exemplele astea ca să ieşi puţin din prejudecata conform căreia darul Duhului Sfânt se manifestă doar prin show-uri taumaturgice pentru impresionarea oamenilor. Cred că cea mai mare minune este să vezi lucrând în mod natural şi spontan în şi între oameni cele enumerate în Galateni, nu neapărat demonstraţiile de putere asupra naturii de care înşişi sfinţii se foloseau cu multă discreţie şi iconomie.

Din nou m-ai "onorat" cu o lectură total eronată.
Mai citeşte încă o dată pasajul : "Nu fără noimă poporul a inventat zicala "pînă la Dumnezeu te jupoaie sfinţii", asta pentru că mulţi analfabeţi cu şcoală se întrec în a-i imagina ca pe nişte securişti ai unui despotism de drept divin, de care dacă nu asculţi, te bagă la Sighet sau la Gherla pentru veşnicie."
De unde numai dacă vrei nepărat să vezi fals şi să înţelegi strâmb tragi concluzia că eu m-aş referi la lumea cerească şi nu la cei care se străduie să falsifice imaginea sfinţilor în faţa oamenilor într-un asemenea hal că încep să semene mai degrabă cu demonii decât cu îngerii.

Cât despre Pidalion, citeşte cu atenţie canonul 51 apostolic şi revizuieşte-ţi din perspectiva lui opiniile tale exprimate pe topicul de faţă.

E Pidalionul intreg? Intreb, caci eu am un Padilion, dar are 656 de pagini. Hm.
De aici l-am luat: Pidalion (Carma Bisericii Ortodoxe) pdf si Pidalion- doc

Daca eu te-am inteles gresit, atunci iarta-ma.
Dar daca tu ai inteles gresit cele scrise pe acest topic de Sf. Ioan Gura de Aur, pe care l-am citat fara adaugire, lucru indicat de mine cu numele lucrarii din care am copiat raspunsul, atunci tu ce ar trebui sa faci?!?
Cred ca tonul cu care raspunzi este unul nepotrivit si daca persisti, te voi ignora.

E pe forum un obicei bine inradacinat: cand unul ceva mai luminat (ca s-o fi muncit omul, ani intregi, sa priceapa cum vin unele lucruri si s-o fi canonit sa vietuiasca crestineste, adica o fi tins omul la insanatosire, cu harul lui Dumnezeu) aduce un reper sanatos, deodata se cabreaza orgoliile celor care mai degraba s-ar cuveni sa fie recunoscatori...
Si, hodoronc-troc, in plina lamurire a unei cestiuni care tine de Biserica, incepe lamuritul sa reproseze ca de fapt resimte nu stiu ce atac la persoana etc. Ce sensibili devenim, brusc, cand suntem invitati sa ne largim perspectivele! Ce delicateta avem si ce grosolani ii aratam a fi pe cei care tocmai ne-au miluit cu finetea cuvantului lor de indreptare...
Ca intelegem gresit sau incomplet ceva, treaca-mearga. De-aia ne si intalnim aici, ca sa ne mai lamurim unii pe altii, sa ne sprijinim in nazuinta noastra catre dreapta-credinta, dreapta-invatatura, dreapta-vietuire.
Dar ca, dupa ce a primit lamurire si orizont nou, sa se mai tina omul si mandru, si sa faca pe victima ranita.... ei bine asta nu o mai pricep. In orice caz, nu o accept. Pentru ca e urat, duhneste a mandrie si stupiditate, iata de ce. Iar cand vine si din partea femeilor, atunci chiar mi se face greata. Intrucat detest latura asta a feminismului.

Nu voiesc sa spun cele cateva proverbe romanesti care se cam potrivesc pe tema asta...
Le-a spus inaintea mea intelepciunea populara bine unsa, pe vremuri, cu uleiul bisericesc...

Consider ca trebuie sa ne indreptam atentia in acest context catre invatatura Sfantului Simeon Noul Teolog, conform careia harul Duhului Sfant nu trebuie "vazut" cantitativ ci calitativ, potential-dinamic.

Astfel toti primim "samanta" harului Duhului Sfant prin Sfintele Taine, insa depinde de noi cum (con)lucram cu harul Duhului Sfant pentru a potentarea (sporirea) harul lui Dumnezeu in noi, in persoana noastra.

Prin comparatie cu samanta semanata in pamant... daca pamantul este bun si daca omul lucrator al pamantului stie si vrea sa lucreze adecvat, atunci samanta aduce roada buna si multa... insa daca samanta ajunge in pamant "neroditor" sau arid (si nu poate prinde radacini) si/sau daca omul lucrator al pamantului fie nu stie sa lucreze fie nu vrea sa lucreze adecvat (si adopta stilul "merge si asa...") atunci samanta nu aduce roada corespunzatoare... ba chiar poate sa "moara".
a) samanta este harul Duhului Sfant spre viata duhovniceasca a omului (psiho-somatica, adica trup si suflet spiritual)
b) pamantul este inima "omului" (... duhovniceasca): constiinta, cognitia (intelectual-afectiva) realitatii (mai ales a celei duhovnicesti)...
c) omul lucrator este constitutia psiho-somatica a omului, indeosebi capacitatea volitiva, liberul-arbitru.

Concluzia: omul lucreaza in el insusi mantuirea prin si intru Hristos Iisus (Biserica Sa, Sfintele Taine) prin (con)lucrarea cu harul Duhului Sfant. Astfel sfintenia nu tine de timp, epoca... ci de dorinta omului de hristificare, de sfintire, de conlucrare cu harul Duhului Sfant in Sfanta Biserica prin Sfintele Taine.

"Hristos Iisus si ieri si astazi si in veci este acelasi" Evrei 13,8... si evident ca si harul si sfintenia este aceeasi (atemporala) contand doar dorinta omului de hristificare, sfintenie, indumnezeire prin har: "Nu mai traiesc eu ci Hristos Iisus traieste in mine" (Galateni 5)

De aceea avem si astazi Sfinti "Mari" adica care pot fi pusi alaturi de Sfintii Parinti din vechime. Amintesc doar cateva nume: Sfantul Luca al Crimeii, Sfantul Ioan Iacov Hozevitul, Sfantul Serafim de Sarov, Sfantul Siluan Atonitul...

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruaisca Domnul Iisus Hristos.

Subscriu asertiunii tale frate Ioan Cezar, binevenita in acest context.

Cat despre feminism... iata de ce barbatii nu pot fi misogini (intrucat... nu au cum "pierde"):
"Daca barbatul se casatoreste si are o sotie buna atunci este fericit, daca nu atunci ajunge filozof" (Socrate)

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos. Amin.

In asentimentul tau frate Mihailc, reamintesc spusele Sfatnului Ioan Gura de Aur despre cele mai dorite minuni: "cele mai mari minuni pe care le putem trai sunt acelea in care Hristos se milostiveste de noi cu dragoste si ajutati de harul Duhului Sfant vedem: minunea ca ochilul nostru nu se mai uita la femeie cu ganduri de desfranare; minunea ca mana noastra nu mai fura; minunea ca inima noastra nu mai este lipita de bani; minunea ca gura noastra nu mai slobozeste judecata, manie, invidie, vorbe grele asupra aproapelui... sau chiar asupra lui Dumnezeu; minunea ca mainile noastre lucreaza si nu mai lenevesc; minunea "cand ne venim in fire" si constientizam ca fara Hristos Iisus nu "putem face NIMIC" "... si chiar noi insine suntem nimc fara harul lui Dumnezeu care da viata: atat biologica cat si duhovniceasca
Acestea sunt marile minuni pe care sa ne rugam sa ni le daruaisca Domnul Iisus Hristos in Sfanta Sa Biserica.

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruaisca Domnul Iisus Hristos.

Pofta ochiului şi trufia vieţii.
 

Păi ca să scapi de patimă: 'taie biserica să se vadă biserica!' e o parafrază după un părinte care a zis cuiva: 'taie nucii ca să se vadă biserica'.

Abstinenţa ortodoxă o poţi împlini abea atunci când nu mai vrei să te înalţi în sine, în egoismul din sine însuţi, alintat şi mituit în deşert că eşti marfarul cel mai bun şi cel mai de calitate care luceşte de atâta înţelepciune şi de atâtea fapte bune pe care le face cărând şi adunând deşertăciuni. Abea atunci când încetezi să vrei să fi marfa cea mai de calitate căreia îi faci reclamă pentru cucerirea altor mărfuri, abea atunci începi să te linişteşti.

Spune mereu gândului viclean-ochi: Nu vreau să te... nu vrea s-o... pe aia sau pe aia, nu vreau să descopăr tot felul de poziţii cu soţia... nu vreau să văd filme sau reviste cu tot felul de descoperiri, dezveliri, goliciuni.

Nu vreau să fiu pedofil sau malahienă încântată şi mulţumită de sine!

Necredinţă, mâncare, neascultare, răzbunare... NU!

Dacă reuşeşti să te abţii Luni, Miercuri, Vineri, de sâmbătă seara, de la apusul soarelui şi până Duminică după ora 3 eşti deja pe calea cea bună!

Dacă reuşeşti apoi să te împreunezi numai cu soţia respectând posturile e aproape bine.

Dacă reuşeşti să faci copii şi să nu te împreunezi 2 ani cât ea e gravidă şi dă să sugă copilului e perfect.

Dacă reuşeşti să foloseşti prezervativul cu soţia doar când nu te mai poţi abţine sau când apar ispite mari aproape că ai învins patima.

Dacă renunţi şi la prezervativ şi respecţi ce am scris mai sus şi-ţi asumi răspunderea faptelor şi te împreunezi cu soţia doar dacă ea vrea să facă copii sau dacă vrea ea să te culci cu ea, atunci gata, te-ai mântuit şi ai scăpat de năravul ăsta.

Însă n-ai voie să ai relaţii stradale din priviri şi din ochi cu nimeni, căci o relaţie din priviri e mai gravă ca o înşelare, e păcatul cel mai mare, e pofta întâmplătoare a ochiului lacom şi pervers care se crede deştept şi puternic şi drept. Şi nici să cauţi din priviri sau să-ţi închipui poziţii sau plăceri nu ai voi nici pe stradă şi nici noaptea în pat şi nici când faci dragoste. Nu imitaţi pofticioşii şi înşelătorii vicleni ce se dau puternici, liberi sau rebeli căci nemulţumirea şi mulţumirea de sine stârnesc stârlicii poftelor, cearta şi iscodirea violului şi al certei şi bârfelor mudare ce stârnesc pofte şi ispite care apar din priviri şi închipuiri şi din patima dulceţii şi a obijnuinţei păcătuirii.

Cercuieşte-ţi bârna din ochi... şi ascultă de scriptură şi de Harul Divin fără ca să doreşti să primeşti slavă de la oameni, de la draci sau de la tine însuţi!:67:

Supune-te şefilor şi oricui însă fără să le faci lor pe placul păcatelor căci e păcat să te supui păcatelor şi să le faci şi tu ca să scapi de răspundere. Ca să scapi de un stress nu face un păcat cerut de gLume că n-ai să scapi! Scapi de dracul şi dai de tacsu', cazi din lac în puţ!

Dar pentru a reuşi trebuie să crezi şi să fii conştient că ai nevoie de ani de zile de încercări şi de multă răbdare!
Cu Dumnezeu toate sunt cu putinţă! Deci renunţaţi la grijile necredinţei!

1. Nu mai stiu in care lucrare. Nu ma pasioneaza neaparat greselile sfintilor parinti ca subiect.. Dar a scris, asta o pot confirma si alti cunoscatori.
Iar sf. Grigore de Nyssa credea in apocatastaza, doctrina considerata ca eretica ulterior. Asta se poate citi de exemplu in lucrarea lui despe Invierea trupului.

2. Pai, mai bine ar fi sa intoarcem intrebarea: care sfant scrie 'eu vorbesc de la Duhul sfant, sa nu care cumva sa nu credeti ca ceea ce zic eu este adevarat ca Scriptura? Tocmai, ca sfintii aveau smerenie si nu pretindeau asa ceva. Cred ca ar fi socati sa vada cum sunt idolatizati de unii ortodocsi.

Traditia Bisericii ar trebui sa fie pentru noi ca aerul pe care il respiram, nu ca o sabie deasupra capului.
Ar trebui sa ne hranim cu aceste scrieri si prin darurile Duhului Sfant sa ne dezvoltam cu ajutorul lor discernamantul duhovnicesc, pentru a putea judeca in duhul Parintilor, nu a le copia pur si simplu spusele si a le aplica asa cum ni se pare noua ca ii intelegem.

Iti amintesc si ca in orice lectura este si o subiectivitate. O scriere teologica nu este inechivoca precum declaratia de impozit. Tu ai ales sa intelegi anumite lucruri, desi mai multi din cei de aici ti-au spus ca nu ai inteles bine.
Nu ar fi bine totusi sa vezi daca nu este ceva adevarat in ce incercam sa iti spunem?
Poate ti-ar ajuta sa citesti si alte comentarii ale parintilor, nu numai parintele Staniloae care este si destul de greu de citit.
Uite, de exemplu Romanides a scris o carte despre Pacatul originar si urmarile lui. Cred ca a fost tradusa si pe romaneste. Mai este si o carte de Panaiotis Nellas, 'Omul, animal indumnezeit'.
In ceea ce priveste casatoria ca mod de sfintire, sunt multe carti. Parintele Vasile Gavrila de exemplu, ca sa ramanem pe un teren neminat nu iti recomand autori din occident..

Pofta ochiului şi trufia vieţii!
 

Păi ca să scapi de patimă: 'taie biserica să se vadă biserica!' e o parafrază după un părinte care a zis cuiva: 'taie nucii ca să se vadă biserica'.

Abstinenţa ortodoxă o poţi împlini abea atunci când nu mai vrei să te înalţi în sine, în egoismul din sine însuţi, alintat şi mituit în deşert că eşti marfarul cel mai bun şi cel mai de calitate care luceşte de atâta înţelepciune şi de atâtea fapte bune pe care le face cărând şi adunând deşertăciuni. Abea atunci când încetezi să vrei să fi marfa cea mai de calitate căreia îi faci reclamă pentru cucerirea altor mărfuri, abea atunci începi să te linişteşti.

Spune mereu gândului viclean-ochi: Nu vreau să te... nu vrea s-o... pe aia sau pe aia, nu vreau să descopăr tot felul de poziţii cu soţia... nu vreau să văd filme sau reviste cu tot felul de descoperiri, dezveliri, goliciuni.

Nu vreau să fiu pedofil sau malahienă încântată şi mulţumită de sine!

Necredinţă, mâncare, neascultare, răzbunare... NU!

Dacă reuşeşti să te abţii Luni, Miercuri, Vineri, de sâmbătă seara, de la apusul soarelui şi până Duminică după ora 3 eşti deja pe calea cea bună!

Dacă reuşeşti apoi să te împreunezi numai cu soţia, iubita, femeia ta respectând posturile e aproape bine.

Dacă reuşeşti să faci copii şi să nu te împreunezi 2 ani cât ea e gravidă şi dă să sugă copilului e perfect.

Dacă reuşeşti să foloseşti prezervativul cu soţia, iubita, femeia ta doar când nu te mai poţi abţine sau când apar ispite mari aproape că ai învins patima.

Dacă renunţi şi la prezervativ şi respecţi ce am scris mai sus şi-ţi asumi răspunderea faptelor şi te împreunezi cu soţia, iubita, femeia ta doar dacă ea vrea să facă copii sau dacă vrea ea să te culci cu ea, atunci gata, te-ai mântuit şi ai scăpat de năravul ăsta.

Însă n-ai voie să ai relaţii stradale din priviri şi din ochi cu nimeni, căci o relaţie din priviri e mai gravă ca o înşelare, e păcatul cel mai mare, e pofta întâmplătoare a ochiului lacom şi pervers care se crede deştept şi puternic şi drept. Şi nici să cauţi din priviri sau să-ţi închipui poziţii sau plăceri nu ai voi nici pe stradă şi nici noaptea în pat şi nici când faci dragoste. Nu imitaţi pofticioşii şi înşelătorii vicleni ce se dau puternici, liberi sau rebeli căci nemulţumirea şi mulţumirea de sine stârnesc stârlicii poftelor, cearta şi iscodirea violului şi al certei şi bârfelor mudare ce stârnesc pofte şi ispite care apar din priviri şi închipuiri şi din patima dulceţii şi a obijnuinţei păcătuirii mai ales obijnuinţa de a păcătui pervers cu atenţia şi neatenţia cea vicleana şi ascunsă ce vine din firea căzută a omului curios şi naiv.

Cercuieşte-ţi bârna din ochi... şi ascultă de scriptură şi de Harul Divin fără ca să doreşti să primeşti slavă de la oameni, de la draci sau de la tine însuţi!:67:

Supune-te şefilor şi oricui însă fără să le faci lor pe placul păcatelor căci e păcat să te supui păcatelor şi să le faci şi tu ca să scapi de răspundere. Ca să scapi de un stress nu face un păcat cerut de gLume că n-ai să scapi! Scapi de dracul şi dai de tacsu', cazi din lac în puţ!

Dar pentru a reuşi trebuie să crezi şi să fii conştient că ai nevoie de ani de zile de încercări şi de multă răbdare!
Cu Dumnezeu toate sunt cu putinţă! Deci renunţaţi la grijile necredinţei!

Frate Cezare, iar nu esti consecvent. Iarta-ma fiindca par ca stau cu lupa pe tine, desi stie Dumnezeu ca nu-i adevarat, dar chiar daca pe alocuri impartasesc aceleasi pareri cu tine, nu sunt totusi de acord cu reactia ta. Fiindca atitudinea ta este amplificata tot de sensibilitate, duritate, lipsa de rabdare si intelegere fata de cei mai "slabi" decat noi. Maica Siluana spunea la un moment dat "Spune-mi cum vorbesti despre femei, ca sa-ti spun ce fel de barbat esti!" Nu-i corect sa generalizam. Daca o femeie, la o suparare, ar incepe cu ce stim si mai ales cu ce nu stim noi despre barbati (adica nu numai "toti barbatii e porci" ca in general cu asta suntem si noi de acord)... probabil am considera ca acea femeie are o problema... La tine ceva nu "se aseaza" chiar corect in pagina cand spui


Dupa care minunata ta semnatura
Iarta-ma, frate, si nu ma intelege gresit. Vreau numai sa-ti spun ca din exterior, mesajul tau nu se deosebeste cu nimic de al acelor persoane, din punct de vedere ortodox, mai ales cand vorbim despre greata si detestare... Ma intreb ce oare le-a facut pe anumite sfinte cuvioase sa paraseasca lumea cu ale ei si sa aleaga pustia? Oare dispretul fata de barbati? Oare greata?
Mult timp mi-am atras antipatie in momentul cand ziceam cuiva ca nu e bine sa spuna "Am pretentia ca...", sau "Merit macar atata lucru!" Suntem ceea ce suntem, fie ca meritam sau nu, cat despre "pretentie", ce sa mai vorbim?...

1. Daca nu stii in ce lucrare, macar nu mai face afirmatii din acestea la adresa Maicii Domnului, chiar punandu-le in gura Sf. Ioan Gura de Aur. Iti dai seama cu ce pacat te incarci? Te rog nu mai repeta acest lucru absolut nefondat, caci nu putea Sf. Ioan Gura de Aur sa spuna asa un neadevar despre Maica Domnului, care s-a invrednicit tocmai datorita curateniei sale sufletesti si trupesti sa devina Nascatoare de Dumnezeu.

2. Care sfant? De exemplu Sf. Apostol Pavel. Cum altfel s-ar fi putut include in Biblie parerea "personala" a apostolului?!?
Am dat de doua ori citatul din Sf. Ioan Gura de Aur, in care acesta explica acest lucru; deci nu e cazul sa reiau.

Fani, eu aici vin cu afirmatii si citate, nu cu bibliografie. Deci, daca ai citit ceva, care este interesant, te rog sa expui ideile, intrucat nu se stie daca acele carti sunt la indemana oricui. Mi-am notat autorii, dar nu stiu cand voi gasi cartile. Si apoi, nu conteaza cati afirma aceeasi idee. Ca sa mi-o insusesc trebuie sa ma si convinga.

Poate ca Pr. Staniloae este poate mai greu de citit, dar nu imposibil. Ceea ce imi place la acesta este, ca trateaza o problema in mod exhaustiv, la fel ca si Sfintii Parinti. Poate ca unii nu ii considera exhaustivi, nu este insa si parerea mea. Si fac aceasta afirmatie pentru ca am citit cate ceva din acesti autori bisericesti.
In rest, suflu si in iaurt, ca doar ne aflam in vremuri de apostazie, in care valorile s-au inversat.

Interesant! Te rog aprofundeaza.

Anca, poae nu m-am facut inteleasa. Eu nu am zis despre Maica Domnului asa ceva, ci ca sf. Ioan Gura de Aur ar fi zis. Promit ca atunci cand o voi gasi referinta o voi da.
Exemplu nu l=am dat ca sa il denigrez pe acest mare sfant, ci ca sa arat ca si un mare sfant se mai poate insela.

Pai spune acolo sf. Pavel ca el nu se inseala? Nu inteleg argumentul tau.
Oricum, cu Scrittura e altceva. Eu vorbeam de sfintii parinti, care comenteaza scriptura, nu fac parte din ea.

Ai dreptate, ar trebui sa dau si citate din cartile de care vorbesc. Problema e ca nu am timp. Si Romanides il am in engleza, si pe hartie, deci nu pot copia usor. Dar daca o sa am timp zilele astea, o sa citez ce scrie despre chestiunea in discutie.
De multe ori, cartile la care am eu acces nu sunt pe romaneste. de asta este mai greu sa dau citate direct.
Si recunosc ca nu am o memorie prea buna pentru a gasi la cerere referintele.
Am tendinta sa integrez ce am citit si sa spun cu cuvintele mele. De multe ori simplific poate, defect de profesor la scoala.
Ai dreptate sa sufli in iaurt. Dar sa stii ca si tu faci interpretari, ca si ceilalti. deci si tu te folosesti in felul tau de darul de 'preot imparatesc' al fiecarui om botezat. Nu inseamna ca daca citezi, nu o faci.

In cadrul fiecarui ciclu, indiferent de lungimea acestuia, femeia are, grosso modo, o perioada de fertilitate, urmata de una de infertilitate, care se termina la urmatoarea menstruate. Aceasta însăşi (perioada de menstruaţie) reprezintă o perioadă infertilă în proporţie de 99,8%, într-o lungime variabilă (de la 4 la 6 zile, aprox, care se suprapun cu sangerarea). Sunt informatii cunoscute in detaliu, nu exista nici un dubiu asupra acestor realitati.

Ori, tocmai din această cauză mi-am pus întrebarea despre sensul pentru care, totuşi, Dumnezeu a dorit să fie aşa. Despre multe alte lucruri ne întrebăm sau ne minunăm, zicând: "Oare de ce a făcut Dumnezeu acest lucru în acest fel?". De ce, aşadar, să nu extindem această întrebare şi asupra alternanţei de fertilitate şi infertilitate din cadrul unui ciclu al femeii?

Oricum ai suci-o este unul si acelasi lucru.
Sfintii Parinti au autoritate aproape ca si Scriptura pentru ca au trait conform cu ea si de aceea credinta ortodoxa se bazeaza si pe Sfintii Parinti si pe Scriptura.

P.S. Referinta aceea nu o vei gasi pentru ca nu exista; n-are rost s-o cauti.

Pai tocmai din acest motiv am pus si semnatura: pentru cazurile cand mi-o ia iritarea pe dinainte si imi acopera mesajul...
Fiind, asadar, constient ca uneori imi ies din pepeni. Ce sa fac..., mai am de lucru inca.
Multumesc pentru apostrofare! O primesc cum se cuvine sa fie primita mustrarea de la frati in credinta si nevointa crestina. Cu recunostinta, adica.

"Ce inima ai avut, omule, cand ai facut aceasta "
Cezar I.:9:

Perioada de infertilitate este perioada de predominanţă progesteronică. După cum arată însăşi denumirea de "progesteron", este vorba de un hormon care pune organismul femeii în condiţii optime pentru "prinderea", creşterea şi dezvoltarea sarcinii (=gestaţiei). Acest hormon produce numeroase efecte, care converg în direcţia acestui scop. Spre exemplu, temperatura bazală a corpului femeii creşte peste palierul de 37 de grade, pentru eficienţa clocirii. Oricum femeile au dorinţă de căldură mai mare decât bărbaţii. Spermiilor le convin temperaturi mai joase, de aceea locul lor de formare este oarecum în afara corpului; dimpotrivă, oălor fecundate le convin temperaturi mai înalte. Uterul însuşi suferă modificări în această perioadă, interiorul lui devine mai "stufos", mai "afânat", mai capabil să primească embrionul. Femeia devine mai susceptibilă la retenţia de lichide (uneori, de exemplu, apare umflarea ciclică a picioarelor). Pe de altă parte, faza progesteronică o predispune spre mai multă irascibilitate, uneori fiind mai puţin dispusă spre actul matrimonial, deoarece organismul "presupune" că fecundaţia este în curs sau foarte recent constituită. Când lucrul acesta nu se întâmplă, are loc menstruaţia şi ciclul se reia cu faza estrogenică.

Deci, venirea menstruaţiei reprezintă, de fapt, eşecul unei sarcini. Cu fiecare ciclu, organismul se pregăteşte, cu răbdare şi speranţă, pentru o sarcină.

Acum înţelegem de ce Dumnezeu a aşezat o perioadă naturală de infertilitate. În vederea sarcinii şi nicidecum, aşa cum ar putea sugera unii în mod empiric, în vederea contracepţiei.

In Christo,
M. Dragomir
medic de familie
atestat în planning familial.

Pentru a pune capăt controverselor sterile cu unii colegi de forum, o să încerc să fac câteva precizări de ansamblu asupra poziţiei, în mod vădit ingrate, adoptate de subsemnatul pe acest forum.

Am spus că o să încerc, deoarece observ că e foarte dificil pentru unii dintre noi să citească în mod corect şi onest exprimarea unei atitudini în propriul ei sistem de referinţă.

Într-un studiu de teorie a lecturii, Umberto Eco observa că majoritatea cititorilor manifestă o tendinţă de a compensa subiectiv aparenta incompletitudine a unui text cu o contribuţie proprie prin care lectorul încearcă să-şi lămurească, cu mijloacele culturale din dotare, fapte şi idei lăsate deliberat în suspensie de autor. Consecinţa aceste carenţe de percepţie este o înţelegere (auto)falsificată asupra mesajului, urmată de eroarea de opinie şi, în caz că opinia este exprimată public, dispersia în cascadă a unei întregi suite de minciuni cu efect de infecţie informaţională asupra altora.

Din abundenţa de variaţiuni a compensaţiei subiective în lectura unui text, evidenţiez doar două modele generice, foarte "bine reprezentate" pe forumul acesta:

1. Lectura de tip oglindă. Acest mod eronat de a citi este propriu persoanelor care sunt captive unui sistem închis de idei. Aceştia nu caută să înţeleagă ceea ce vrea să spună interlocutorul textual, ci urmăresc doar dacă mesajul lui încape, fără să rămână ceva pe dinafară, în propriul lor lagăr mentalitar. Dacă autorul are o credibilitate obligatorie, cum este cazul sfinţilor pentru unii creştini, textul este ajustat/amputat în aşa fel încât orice detaliu care nu poate fi înghesuit în cămaşa de forţă a propriei înţelegeri să pară că-i nesemnificativ sau subordonat părţii "arestabile". Protagoniştii acestei autoînşelări perceptive sunt oameni fragili care-şi construiesc în timp un mic templu numai a lor, ticsit cu idoli mentali cărora le aduc constant jertfe şi închinare la orice confruntare cu alteritatea, întrucât pentru ei mediul exterior este totuna cu haosul infernal al nesiguranţei şi a lipsei de sens. Partea proastă al acestui mod handicapat (în sens pur "tehnic", nu peiorativ) de relaţionare cu semenii este faptul că victimele acestei erori fac eforturi uriaşe să dea un sens universal micii lor religii individuale, fiindcă formele folosite în devoţiunea lor idolatră sunt adesea preluate dintr-o reţea vastă de informaţii care au realmente o relevanţă universală, cum este Tradiţia Bisericii.

(Întrerup aici postarea din criză de timp, dar revin.)

Omilii la Evanghelia după Ioan, cap. 21.