![]() |
Incidente la protestul din fața Guvernului. Unii protestatari au aruncat petarde și fumigene, jandarmi au ripostat cu gaze lacrimogene. Un jandarm a ajuns la spital după ce a fost lovit cu pietre
Unii dintre protestatarii din Piața Victoriei au aruncat, miercuri seară, cu petarde și torțe către jandarmi, oamenii legii folosind gaze lacrimogene și ridicând gardul în zonă. Jandarmii au îndemnat oamenii să plece din Piața Victoriei. La protestul de miercuri seara au fost prezenți peste 100.000 de oameni. Ora : 23.38 Un jandarm a fost transportat la Spitalul Floreasca după ce a fost lovit cu pietre de protestatari Un jandarm a fost transportat, miercuri seară, la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca după ce a fost lovit cu pietre de protestatari, a precizat, coordonatorul SMURD București, Bogdan Oprița. Jandarmul a fost dus de urgență de un echipaj SMURD la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca după ce a fost lovit cu pietre de către protestatari. Acesta este conștient, urmând a fi supus mai multor investigații medicale, a declarat, pentru MEDIAFAX, coordonatorul SMURD București, Bogdan Oprița. Tot la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca a fost transportat și un manifestant, care a fost lovit în zona capului cu o petardă. Și acesta este conștient și va fi supus mai multor analize medicale. Ora :23.26 Grupul de protestatarii care a aruncat cu petarde continuă să distrugă mobilier stradal și să arunce cu obiecte înspre forțele de ordine. Un chioșc de ziare a fost incendiat pe lângă Palatul Victoria. Câțiva protestatarii incitatori din Piața Victoriei au aruncat, miercuri seară, cu petarde și torțe către jandarmi, oamenii legii folosind gaze lacrimogene și ridicând gardul în zonă. “Au fost executate violențe asupra forțelor de ordine, mesajul pe care îl transmit și pentru cei care sunt în piață este ca toate persoanele să părăsească Piața Victoriei. Vom folosi materialele din dotare. Pentru siguranța lor, mesajul pe care îl transmit e să părăsească zona” a declarat Georgian Enache, purtător de cuvânt Jandarmeria Română. Incidentele au loc în zona bulevardului Iancu de Hunedoara, unii manifestanți aflați la fața locului precizând, pentru MEDIAFAX, că protestatarii care au aruncat cu petarde și torțe înspre jandarmi ar fi reprezentanți ai galeriilor de fotbal. Jandarmii au reacționat folosind gaze lacrimogene. Pe de altă parte, un număr foarte mare de persoane s-a delimitat de cei care au aruncat cu petarde și torțe către jandarmi, scandând "Nu așa!". |
Recomandări :)
Ministrul Justiției, Florin Iordache, le recomandă manifestanților să "citească cu atenție și responsabilitate" prevederile ordonanței privind modificarea Codurilor penale, precizând că "nimic nu este secret, ilegal sau imoral".
"Oamenii au ieșit în stradă, indignați de Ordonanța de urgență a Guvernului, folosind argumente preluate de pe rețelele sociale. Doar că nu e nimic secret, ilegal sau imoral în caracterul acestei ordonanțe. Și voi explica acest fapt cu contra-argumente la ”argumentele” vehiculate pe rețelele sociale. Îi îndemn pe toți cei care și-au strigat în stradă nemulțumirile să citească cu atenție și responsabilitate, cu ochii lor și nu ”prin ochii altora”, atât textul ordonanței de urgență, cât și explicațiile mele", scrie ministrul Justiției, Florin Iordache, pe pagina sa de Facebook. Ministrul transmite că afirmația căreia nu s-au mai operat modificări la Codurile penale prin ordonanță de urgență este falsă. "Modificări la Codul penal și Codul de procedura penală nu se fac prin ordonanță de urgență. FALS! Guvernul Ciolos a operat 151 de modificări în ambele Coduri, multe dintre ele fiind considerate la limita constituționalității de către Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România. PSD nu a creat niciun fel de precedent și nici nu a făcut ceva nemaivăzut. 2. S-a dezincriminat abuzul în serviciu. FALS! Textul art. 297 din Codul penal a fost declarat neconstituțional și era ambiguu, de aceea trebuia modificatȚ, potrivit sursei citate. |
Grindeanu le raspunde stapanilor :
"Am luat notă de declarația comună făcută astăzi cu privire la lupta împotriva corupției în România. Doresc, de la bun început, să subliniez că lupta împotriva corupției este una dintre prioritățile Guvernului pe care îl conduc și sunt în totalitate de acord cu evaluarea dumneavoastră privind raportul Comisiei de Cooperare și Verificare care reprezintă și pentru Uniunea Europeană și pentru noi o temă de maxim interes. Prin Delegația noastră permanentă vă voi transmite și textele legislative adoptate de Guvern privind amendarea Codului Penal și proiectul de lege cu privire la grațiere. De la bun început, doresc să precizez că, în realitate, este vorba despre două lucruri diferite: primul pachet, compus din cele două legi care vor fi trimise de Guvern Parlamentului și care vor urma procesul legislativ obișnuit. Ambele proiecte normative au ca obiectiv punerea în acord a legislației române cu prevederile Directivei 334/ 2016 a Parlamentului European și a Consiliului privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi reprezentat la procesele penale. În ceea ce privește tematica grațierii, vă informez că există deja o procedură în cadrul CEDO care se referă la o decizie pilot privind supraaglomerarea din închisorile române și condițiile precare de detenție, situație care poate conduce la o penalizare semnificativă a României (cca 80 milioane EUR pe an – conform calculelor estimative întocmite de ministrul de justiție din fostul guvern). Subliniez faptul că ambele proiecte legislative vor intra în procedură de dezbatere parlamentară obișnuită, asigurând astfel parcurgerea integrală a tuturor etapelor prevăzute de Constituția României. Cel de-al treilea act normativ se referă la adoptarea Ordonanței de Urgență pentru modificarea și completarea Codului Penal și a Codului de procedură penală. Alegerea procedurii de adoptare a unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului decurge din Constituția României care prevede în articolul 147 alin (1) că „Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției și pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. Prin decizia Curții Constituționale nr. 405/ 2016, s-a constatat că dispozițiile art. 246 din Codul Penal din 1969 sunt constituționale pentru infracțiunea de abuz în serviciu, numai în cazul în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din conținutul acestei legi se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”. De asemenea, Curtea a constatat că, în prezent, orice acțiune sau inacțiune a persoanei care se circumscrie calităților cerute subiectului activ, indiferent de gravitatea faptei săvârșite, poate intra în sfera normei de incriminare. Această constatare a determinat Curtea să aibă rezerve în a aprecia că aceasta a fost voința legiuitorului când a incriminat fapta de abuz în serviciu. Totodată, Curtea a constatat că fapte care potrivit reglementării actuale se pot circumscrie săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu nu prezintă gradul de intensitate necesar aplicării unei pedepse penale. În ceea ce privește valoarea plafonului, precizez că acesta a fost introdus la recomandarea Curții Constituționale, care a constatat că legiuitorul nu a reglementat un prag valoric al pagubei, și nici o anumită intensitate a vătămării, ceea ce determină instanța de contencios constituțional să concluzioneze că, indiferent de valoarea pagubei sau intensitatea vătămării rezultate din comiterea faptei, aceasta din urmă, dacă sunt îndeplinite și celelalte elemente constitutive, poate fi o infracțiune de abuz în serviciu. Stabilirea plafonului de 200.000 lei nu a fost una arbitrară, ci s-a plecat de la prevederile art. 183 Cod Penal care definesc noțiunea de consecințe deosebit de grave ale unei infracțiuni, unde regăsim un cuantumul de 2 milioane lei. Am apreciat că pentru existența infracțiunii de abuz în serviciu un cuantum de 10 ori mai mic este în acord cu Decizia Curții Constituționale, Comisiei de la Veneția și jurisprudenței CEDO. De menționat că, prin fixarea unui plafon de 200.000 lei, răspunderea nu este înlăturată, ci va continua să fie o răspundere administrativă și disciplinară iar prejudiciul va fi recuperat integral, acest lucru fiind în consonanță inclusiv cu recomandările instituțiilor europene. După cum cunoașteți, lipsa de coerență dintre o decizie constituțională și prevederile declarate neconstituționale ar putea conduce la vid legislativ, precum și la o interpretare și aplicare neunitară a acestor prevederi. De asemenea, au fost avute în vedere și recomandările Comisiei de la Veneția din 2013 asupra relației dintre răspunderea ministerială politică și cea penală, potrivit căreia prevederile penale naționale cu privire la "abuzul în serviciu", "abuz de putere" și expresii similare trebuie interpretate în sens restrâns și aplicate la un nivel înalt, astfel încât să poată fi invocate numai în cazuri în care fapta este de natură gravă. Este esențial și faptul că Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, reținând cele expuse în Raportul Comisiei de la Veneția a invitat organismele legislative ale statelor membre ale căror reglementări penale includ încă dispoziții generale referitoare la "abuzul în serviciu" să ia în considerare abrogarea sau reformularea unor astfel de dispoziții, în scopul de a limita domeniul lor de aplicare, în conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneția. De menționat că abuzul în serviciu nu a fost eliminat din legislație, ci s-a vizat înlocuirea sintagmei „îndeplinește în mod defectuos” din art. 246 din Codul Penal din 1969 și ale art. 297 alin 1 din noul Cod Penal prin sintagma „îndeplinește prin încălcarea legii”, în conformitate cu deciziile obligatorii ale Curții Constituționale. Acestea sunt principale elemente care au determinat necesitatea unei Ordonanțe de Urgență care va fi transmisă Parlamentului pentru dezbatere, aprobare, modificare sau respingere Așteptăm cu interes părerea dumneavoastră asupra textelor, iar ministrul justiției vă va sta la dispoziție pentru obținerea tuturor clarificărilor necesare, inclusiv printr-o eventuală deplasare la Bruxelles. De asemenea, ministrul afacerilor externe, care va fi la Bruxelles cu prilejul Consiliului Afaceri Externe, va fi onorat să aibă o discuție cu dumneavoastră pe această temă, dacă programul dumneavoastră permite. În încheiere, doresc să vă asigur de deschiderea mea de a continua dialogul cu dumneavoastră, inclusiv la Bruxelles, și reiterez angajamentul ferm al tuturor instituțiilor și factorilor decizionali din România privind continuarea luptei împotriva corupției. În aceste eforturi contăm pe sprijinul și susținerea Comisiei Europene, dar și pe o evaluare echilibrată și corectă din partea acesteia, care să țină cont de cadrul constituțional național și de substanța concretă a prevederilor legislative, nu doar de reacțiile din spațiul public și mediatic". Scuze Cristian ca ti-am luat painea de la gura. :) |
bun.
daca se va continua pana sambata seara atunci guvernul o sa cada. |
e foarte posibil ca securistii sa fi trimis persoane din galeria lor sa inceapa scandalul in pta victoriei, dar nu conteaza, daca lumea se va strange zilnic inca cateva zile si vor incepe iarasi ceva violente pica guvernul pana sambata.
stim ca galeria de la ministerul de interne a fost folosita des de psd, atat in manifestatii cat si in mitinguri electorale. aceste violente nu vor opri manifestatiile, asa ca se va intoarce impotriva lor miscarea asta. |
Citat:
|
E un complot pesedist. Trimite patronul de la Dinamo ultrasi ca sa le strice mitingurile tinerilor frumosi. Ca el e pesedist. :21:
Ce mai conteaza ca la fel s-a intamplat si cand pesedistii manifestau impotriva lui Basescu si Boc ? Ca asa sparg jandarmii mitingurile cand se plictisesc si vor sa se duca acasa ? Ii pun pe unii sa faca scandal si ii imprastie pe toti ? Daca nu scrii ceva de rau de PSD, nu esti roman. Cine nu sare nu vrea dosare. :) |
hait, cica sri a informat din timp jandarmeria ca vin ultrasii sa provoace incidente! ;)
lucrurile sunt clare. sper ca oamenii sa vina si maine, chiar daca nu vad cum se poate schimba in bine situatia. in romania nu se pot face, practic, alegeri anticipate. insa guvernul "alta intrebare" trebuie sa dispara ca un vis urat. |
Corect! Guvernul trebuie sa plece si speriatii aia de bombe ( sau de petarde ), care au pierdut alegerile la scor trebuie sa aiba iar guvernul lor. Ca il merita.
Dar deja il au. Ca guvernul asta pesedist pare la fel de competent ca ala al lui Ciolos. Asa cum aia si-au dat cu stangul in dreptul cu Cumintenia Pamantului, la fel au facut si astia acum, s-au faultat singuri. :21: |
Citat:
|
UPDATE 01.05
SRI: Informațiile privind intențiile de deturnare a protestului, transmise instituțiilor abilitate Datele cu privire la intențiile de deturnare a protestului din Capitală au fost transmise operativ instituțiilor legal abilitate să intervină, potrivit SRI, care a precizat că "nu are competențe în ceea ce privește manifestările grupărilor ultras", dar dacă se obțin date, acestea sunt transmise. "Serviciul Român de Informații a acționat potrivit competențelor legale deținute, datele și informațiile obținute cu privire la intențiile de organizare sau deturnare a acțiunilor publice de protest din centrul Capitalei fiind transmise operativ instituțiilor legal abilitate să intervină pentru menținerea ordinii și siguranței publice. În această situație a existat un schimb de informații operativ, potrivit procedurilor stabilite la nivelul instituțiilor, cu Ministerul Afacerilor Interne, la nivelul Secretarului de Stat Ștefu Viorel și Bogdan Despescu - IGPR, precum și la nivelul Jandarmeriei și SPP", se arată într-un comunicat de presă al Serviciului Român de Informații (SRI), remis joi dimineață, agenției de presă MEDIAFAX. Serviciul Român de Informații precizează că, potrivit Legii 51/1991 privind securitatea națională a României, republicată în 2014 și Legii nr. 14/1992, SRI are competențe pentru obținerea de date necesare prevenirii și contracarării activităților extremiste. "Pe această zonă, SRI nu a avut surprize operaționale. SRI nu are competențe în ceea ce privește manifestările grupărilor ultras, însă dacă se obțin date de interes pentru instituțiile cu atribuții pe ordine publică acestea sunt furnizate cu celeritate, așa cum s-a întâmplat în cazul protestelor din dată de 1 februarie din Capitală", mai precizează SRI în comunicatul de presă. Anterior, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, declarase, într-o intervenție la România TV, că nu a primit informări de la servicii că la miting vor exista provocări. "Nu am primit o astfel de informare, dar ne-am luat toate măsurile", a declarat Carmen Dan. UPDATE 00.43 Bilanț provizoriu al Jandarmeriei Capitalei: 20 de rețineri după incidentele din Piața Victoriei, 20 de rețineri au fost efectuate după incidentele de la protestul din Piața Victoriei, acesta fiind un bilanț provizoriu, a declarat, pentru MEDIAFAX, Georgian Enache, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei. Jandarmii care au intervenit la protestul din Piața Victoriei, miercuri seară, au reținut, până la ora transmiterii știrii, 20 de persoane, pe care le-au condus la secția de Poliție, a anunțat, pentru MEDIAFAX, Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei. "Încă nu se știe dacă erau ultrași, se vor face verificări și dacă va reieși că aparțineau unor galerii ale echiipelor de fotbal, se va face public", a precizat, pentru MEDIAFAX, Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei. |
Premierul României, Sorin Grindeanu, a scris, joi dimineață, pe Facebook, că "un protest pașnic s-a transformat într-unul violent", precizând că în aceste zile "manipularea atinge cote alarmante".
"Din nefericire, un protest pașnic s-a transformat, în această seară, într-unul violent. De la bun început, țin să precizez că respect dreptul românilor de a protesta. Trăim, însă, zile în care manipularea atinge cote alarmante. Cum spuneam, din păcate, în această seară, situația a degenerat și vorbim despre doi jandarmi și trei protestatari răniți care se află la spital pentru îngrijiri medicale. Fac un apel la calm și la o informare corectă a românilor care sunt îngrijorați de situația de astăzi. Mulțumesc Jandarmeriei Române pentru modul în care a acționat în această seară, convins fiind că totul ar fi decurs normal dacă anumite grupări nu ar fi recurs la violență", a scris premierul pe pagina sa de Facebook. Jandarmii care au intervenit la protestul din Piața Victoriei, miercuri seară, au reținut, până la ora transmiterii știrii, 20 de persoane, pe care le-au condus la secția de Poliție, a anunțat, pentru MEDIAFAX, Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei. "Încă nu se știe dacă erau ultrași, se vor face verificări și dacă va reieși că aparțineau unor galerii ale echiipelor de fotbal, se va face public", a precizat, pentru MEDIAFAX, Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei. Patru persoane, doi jandarmi și doi protestatari, au fost transportați, miercuri seară, la spital după ce au fost loviți în timpul incidentelor din Piața Victoriei, a anunțat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat. "Sunt patru persoane care au fost transportate la spital, doi jandarmi, doi protestatari. Din fericire, niciunul dintre ei nu este în stare gravă, din informațiile pe care le avem de la colegii noștri. Acestea sunt informațiile până acum. Mai pot apărea și alții", a declarat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat. |
Fostul premier Dacian Cioloș i-a cerut miercuri seară prim-ministrului Sorin Grindeanu să abroge ordonanța de urgență referitoare la modificarea celor două Coduri penale, reproșându-i că distruge reperele morale ale societății și duce țara într-o zonă incertă de securitate.
''Deciziile luate de Cabinetul dumneavoastră în privința modificărilor aduse Codului penal și Codului de procedură penală au consecințe negative profunde pentru soarta țării. Distrug reperele morale ale societății. Cum veți explica unui om cinstit că unii pot să fure până la 45 de mii de euro fără să fie pedepsiți penal? Cum vor mai crede oamenii în dreptate? Care este exemplul de moralitate pe care îl dă Guvernul Statului Român? Cum se mai pot simți românii demni în țara lor când Guvernul lasă impresia că disprețuiește cinstea și transparența și legitimează hoția? Duceți România într-o zonă incertă de securitate. (...) Prin atacul la valorile statului de drept, ne izolați la periferia Europei. Risipiți bruma de creștere economică câștigată prin munca oamenilor. (...) Cum veți compensa pierderea de credibilitate care va afecta încrederea investitorilor în România? Ce le veți spune antreprenorilor care s-au săturat de corupție și de decizii strâmbe ale administrație? Ce le vei spune românilor care vor plăti mai mult pentru un trai mai prost?'', a scris Cioloș pe Facebook. |
Consilierul local al municipiului Reșița, Valentin Lupșa, secretar al organizației municipale PSD Reșița, a demisionat din partid spunând că îi pare sincer rău că a pus umărul la ''construcția unui sistem bolnav'' de către ''marea turmă de slugi și elefanți care formează majoritatea PSD''.
''Am intrat în politică pentru că vreau să fac ceva pentru țara mea. La fel ca-n fotbal, nu poți da goluri de pe margine. Am intrat în PSD pentru că sunt apropiat valorilor de stânga, valori care din păcate sunt rezumate scurt la sintagma 'protecție socială'. Am hotărât să ies din PSD, din același motiv pentru care am intrat în politică: vreau să fac ceva pentru țară mea. Nu știu dacă îmi dau demisia târziu sau devreme. Târziu pentru că trebuia să prevăd de mult că se va ajunge la astfel de situații, sau devreme pentru că încă sunt tânăr și mai pot ajută la aducerea României într-o zona de normalitate a anului 2016'', a transmis Valentin Lupșa, potrivit corespondentului MEDIAFAX. El afirmă că îi pare sincer rău că a pus umărul la ''construcția unui sistem bolnav''. ''Pentru că da, un sistem în care Guvernul dă o lege în favoarea unui singur om, este un sistem bolnav. Eu sunt consilier juridic, și nu-mi pot permite să trec cu vederea astfel de derapaje. Am simțit că aseară aș fi vrut să fiu și eu în stradă, să strig împotriva nedreptății, însă probabil aș fi fost tras pe roată. Și poate că pe bună dreptate. Am întâlnit în PSD câțiva oameni de înalta calitate, care cu siguranță îmi vor rămâne prieteni, dincolo de opinia politică. Și nu de ei mă despart, ci de marea turmă de slugi și elefanți care formează majoritatea PSD. Sper că vocea oamenilor din stradă să se facă auzită, iar Guvernul să demonstreze că este acolo pentru noi, pentru români'', a adăugat el. |
|
Citat:
Citat:
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
Citat:
Stii ce soarta vor avea in vesnicie cei care incearca sa dezbine Biserica, nu? |
Citat:
In orice caz, nu inteleg de ce au insistat sa dea legea in contextul in care apele erau deja agitate, nu mi se pare de atat de mare importanta, e ca si cand ai turna benzina peste foc. Daca o dadeau peste 3 luni eventual o treceau prin Parlament, nu iesea circul asta. |
Pai acolo scrie de ce:
"Alegerea procedurii de adoptare a unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului decurge din Constituția României care prevede în articolul 147 alin (1) că „Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției și pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept." E posibil sa fi incercat sa rezolve romaneste ( adica sa puna scuipat unde trebuie sudat, ca nu cred ca se schimba ceva cu ordonanta asta :) ) o problema. Probabil daca nu dadeau ordonanta, peste putin timp s-ar fi anulat articolele alea din C.P. si atunci ieseau tefelistii in strada furiosi ca PSD nu a dat o ordonanta ca sa repare articolele alea din CP asa cum a cerut CCR, deci au planuit sa-i faca scapati pe penali. :21: Pe bune, parca au avut un deal Iohannis cu Dragnea. Sa puna un guvern care sa compromita orice alternativa la Iohannis definitiv si sa zburde ala pe tot terenul. De unde abia mai sufla dupa alegeri, acum s-au incordat muschii pe el de crapa. Iar aia de la PSD au fugit in munti. :) Plus ca i-a revenit si Lulutei sangele in obraji, s-a urcat ca scroafa in copac si face iar dosare la toata lumea. :21: |
Yep, seamana a lucratura interna, parca a inebunit PSD -ul, guvernul asta s-a impuscat singur in picior, greu de inteles unde vor sa ajunga de fapt.
De acord si ca a crescut cota de popularitate a lui Iohannis ingrijorator si fix pentru nimic. |
Pai ei merita tot ce li se intampla. Nu meritam unii dintre noi care chiar daca nu am votat PSD am sperat macar sa fie mai competenti decat aia care au fost pana acum. Ca eu m-am bucurat ca au luat asa de multe voturi. Dar uite ca guvernele noastre sunt din ce in ce mai incompetente.
|
Merita, nu merita, intreabarea e cum au putut fi atat de tampiti?
Li s-a urcat puterea la cap? Este ceva planificat? |
Nu stiu. Principalul motiv pentru care eu nu am votat cu ei este tocmai ca am crezut ca Dragnea e "alunecos" si o sa faca vreun deal cu Iohannis sa-l tina tot pe Ciolos PM.
E greu de crezut ca au planuit sa-si dea singuri la gioale in felul asta. Dar nu e imposibil. Oricum ori plan, ori prostie pura...sa se duca unde a intarcat mutul iapa. |
M-am intalnit si eu cu neamul aici la Bistrita. Am ramas uimit. Daca Duminica cand ordonanta asta blestemata doar ameninta s-au strans vreo 200, acum au fost peste 2000. Credeti-ma ca e ceva pentru orasul meu molcom, ardelenesc.
La orice colt aud cum se vorbeste subiectul. Si rar aud politica discutandu-se. E gorasa ba baieti...:) |
Ubanonphone, zi-mi si mie, ordonanta care a fost data in forma care a fost data pana la urma, ce probleme aduce procesului democratic/justitiar/etc?
Eu ma uit da' nu pricep pentru ce se agita lumea, timp n-am sa sap, poate imi explici tu ca pari mai in tema. |
Daca tot stii ca o sa dai raportul stapanilor de ce nu vorbesti cu ei inainte sa dai ordonanta ? Bai avem o problema, trebuie sa schimbam legea aia, spuneti-le si voi slugilor celorlalte sa-si tina gura si ultrasii acasa. :)
Nu a mai trecut prin aceeasi chestie PSD in 2012 la referendum ? Nu se stia cum vor reactiona stapanii din strainatate ? Au mai avut si cel putin o saptamana la dispozitie sa le explice oamenilor ce si cum. Sigur ca ar fi existat destui apucati care ies in strada oricum, ca atata timp cat USR a luat scorul pe care l-a luat e clar ca exista o gramada de persoane care nu au nimic in cap. Dar macar intelegeau ceilalti. Sau macar iti umflai muschii si ii spuneai lui Iohannis sa termine cu prostiile si sa le spuna sectantilor aia din strada sa inceteze. Si ambasadelor ca nu-i treaba lor, daca tot nu ai vorbit cu ele inainte. Dar sa dai raportul dupa...si sa taci sa-i lasi pe aia din strada sa-si faca de cap atata timp cat tu abia ce ai luat puterea in modul in care ai luat-o, e de rasul curcilor. |
Am discutat la o bere cu un prieten si m-a lamurit mai bine. Daca deturnezi bani, pana in suma aia de doua sute de mii, nu ti se mai intenteaza proces penal, ci proces civil. Adica daca furi si esti prins trebuie doar sa returnezi banii. Daca nu, asta e, ai tras un loz castigator. Ne vedem data viitoare. Oricum o iei, e trist...da` trist rau...
|
Daca deturnezi banii intri la deturnare de fonduri.Cine stie ce bere ati baut voi. :)
|
Cred ca e o treaba tipica pentru societatile secrete: conflict aranjat. Cind se aglutineaza blestematii aia in public si schimba semne cu miinile, pot vorbi despre orice in timpul asta, si nimeni nu e atent decit la ce spun.
Specialitatea lor e realitatea distorsionata/conflictul aranjat/gindirea pervertita. Adica, pe scurt: minciuna la toate nivelurile si sub orice forme. Esenta tatalui lor care este in Iad. Da, dumneshitul ala cazut Jos se hraneste energetic, cu emotii negative. Intii guvernul a adus speranta, si cu cit mai mare speranta de mai bine ("uite, astia se tin de cuvint, ptiu, sa nu le fie de deochi!"), cu atit mai mare dezamagirea prabusirii. Niste suporteri dezamagiti pot fi chiar mai periculosi decit niste dusmani fatisi si jurati. Ori, s-a urmarit si reusit in mare masura, dezamagirea electoratului PSD. Cred ca e clar ca Spalacitul si gasca, cu voie si poate chiar porunca de la adevaratul dusman care este stapinul spoliator numit generic "Occident" (scuze, partenerii&aliatii strategici) vor amorsa o reactie care va destrama aceasta tara. Dar se stia inca din anii '90 ca asa va fi. Ii pasa tineretului astuia, acestui septel juvenil infrauman, cu adevarat de ce se intimpla? Nu! Au iesit in strada la amrile privatizari frauduloase, orchestrate fara exceptie de baronii tuturor partidelor? Nu! Nu conta ca parintii lor ramin in strada, nu conta ca ei calea Apusului care a spalat creierii diasporei intr-un mod diabolic: dupa ce Vestul a distrus orice independent economica a Rominiei, le-a facut pe victim sa iubeasca starea asta!!! Desfriul, pokemonul, tableta si feisbucul! Tara, parinti, stramosi, Dumnezeu/Biserica? Nuuuuu! Aruncam cu pietre in biserici, ca e cool. Si NU atac optiunile politice ale altora. Nu inghit USR si nici PNL (cu exceptia lui Daniel Gheorghe si Teodor Paleologu), dar nu sint memebru de partid, si nici macar simpatizant. De fapt, am o admiratie pentru UDMR si in general pentru maghiari, pentru modul in care sint o natie, nu o aglomeratie.Totusi, respect optiuniler politice ale celeorlalti. Insa distrugerea tarii la comanda demonilor de la Bruxelles (sau Moscova, for that matter, caci urasc si imperialismul rusesc) nu are vreo scuza. Si nu, nu sint de accord cu ordonantele. Rog pe cei aglutinati sub vreun steag partinic sau sub sigla vreunei "ochiul si timpanul" sa se abtina de la comentarii subiective si acide. |
Citat:
Din cate am inteles, legea respectiva se refera la daunele care le produci tu ca institutie a Statului in relatia cu alte entitati, agenti economici, etc. nu se refera la infractiuni care tin de modul in care tu cheltui banul public. Iar daca paguba e mai mica, nu se elimina responsabilitatea, prejudiciul se recupereaza, raspunzi administrativ, etc. Adica ceva gen: vine Primaria sau ANAF -ul si iti inchid biznisu' in baza unui pretext demontat in instanta, tu vii cu dovezi ca paguba pentru afacere este pe 200k, aia raspund penal, sub 200k iti dau banii inapoi si sunt pasibili de taieri din salariu, concediere si alte masuri administrative. Altfel, poate te-au inchis 2 zile si ai pierdut 2000lei, te astepti sa faca aia puscarie pentru asta? Acum daca gresc, dom' avocat poate sa ma corecteze. |
E și mai nasol. Nu domnu' avocat?
Zi ceva cu și despre penali. |
Îl văd acum pe Grindeanu cum promite salarii mai mari și mi-l amintesc pe Ceaușescu cu "suta de lei", în ultima lui cuvântare publică.
|
Liviu Dragnea a declarat joi că speră ca ministerul Justiției și Parchetul să afle cât mai curând cine a organizat și plătit deturnarea protestelor de miercuri, susținând că i-a cerut și președintelui Comisiei SRI să vadă dacă poate verifica situația produsă între SRI și MAI legat de informări.
" E dreptul românilor să protesteze, respect opinia lor. E important ca oamenii să se exprime fără violență. Nu cred că situația petrecută azi-noapte în Piața Victoriei este ceea ce și-au dorit. Cererea mea este ca acești oameni de bună-credință să se delimiteze de aceste grupuri care au vrut să confiște acest protest. Nu știu în mintea bolnavă a cui s-a născut acest plan pentru că azi-noapte să se ajungă la violențe. Sper ca ministrul de Interne și Parchetul să reușească să afle cine a organizat și plătit acțiunile de aseară", a declarat joi, după ședința CEX a PSD, Liviu Dragnea. Președintele PSD spune că în urma declarațiilor șefului statului care a acuzat ministerul de Interne că nu a reacționat la informările primite din partea SRI legate de potențiale violențe și a răspunsului venit de la MAI; a cerut implicarea comisiei SRI "Am văzut declarațiile ministrului de Interne legat de informările pe care le-ar fi primit de la SRI, am văzut ce a spus. Un om de bună-credință din SRI a dat un sms unui secretar de stat, nu directorul SRI informare către ministrul de Interne. Ca președinte al Camerei Deputaților i-am cerut lui Adrian Țuțuianu (nr. președintele Comisiei SRI) să vadă dacă există atribuții legale pentru comisia SRI ca să se verifice aceste lucruri", a mai spus Dragnea. |
Financial Times: România ar trebui să inverseze "obsesia națională" anticorupție; politicienii care abuzează de putere se autoînfrâng
Guvernul României este de felicitat pentru inversarea a ceea ce a devenit "o obsesie națională privind corupția", iar dacă politicieni ar profita de aceste măsuri ar comite un "abuz de putere" cu efectul "autoînfrângerii", afirmă editorialistul FT Nick Kochan, cerând norme etice pentru investitori. "Cei 250.000 de protestatari de pe străzile Bucureștiului s-ar putea să nu salute acest lucru, dar noul Guvern al României este de felicitat pentru inversarea a ceea ce a devenit o obsesie națională privind corupția", comentează Nick Kochan într-un editorial publicat în cotidianul Financial Times intitulat "Măsurile din România în sensul dezincriminării sunt de salutat". "Anunțul potrivit căruia se intenționează dezincriminarea unor forme de abuz în funcție, grațierea a aproximativ 3.000 de persoane condamnate pentru acte minore de corupție - măsurile se referă la persoane care au sustras mai puțin de 50.000 de euro de la stat - și eliberarea din închisori nu doar că relaxează penitenciarele, dar transmite și un avertisment zelului excesiv al Direcției Naționale Anticorupție (DNA)", argumentează editorialistul FT. "Unii oameni probabil se vor aștepta ca de măsurile în sensul dezincriminării să abuzeze politicieni acuzați de corupție. Dar acesta ar fi un abuz de putere extrem de vizibil, cu efectul autoînfrângerii. De fapt, măsurile permit Guvernului ales de curând să revizuiască abordarea față de integritatea funcțiilor publice, în contextul monitorizării internaționale" a României, subliniază Nick Kochan. "Noul premier al României, Sorin Grindeanu, din Partidul Social-Democrat, este bine plasat pentru a adopta o abordare mai radicală în practicile publice și de afaceri, permițând piețelor financiare să ridice standardele etice și de guvernare, mai degrabă decât unui procuror cu prerogative sporite. Companiile internaționale - multe afectate de corupția răspândită din această țară - vor înceta activitățile cu firmele din România și cu oficialii guvernamentali care nu vor respecta regulile adecvate", apreciază Nick Kochan, notând că Uniunea Europeană nu este mulțumită de grațierea unor persoane condamnate pentru corupție și amintind recentele concluzii ale raportului elaborat în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV). "Recentul raport MCV, care evaluează starea instituțiilor politice și juridice, a identificat o serie de probleme privind independența justiției. (...) În afară de un sistem de justiție compromis, amploarea cooperării între DNA și servicii de informații din România reprezintă un alt motiv de preocupare pentru instituțiile internaționale", amintește Nick Kochan. "Investitorii străini așteaptă ca noul Guvern al României să adopte măsuri mai sistematice și radicale pentru îmbunătățirea calității normelor etice și practicilor organizării instituțiilor de stat și finanțării partidelor. Un lucru de care puțini se îndoiesc este că practica piețelor internaționale va avea un impact mai mare asupra profesionalismului local și normelor etice decât un procuror local cu atribuții extinse și îndoielnic. Acest lucru va arăta piețelor financiare că România are o atitudine serioasă în remedierea unei reputații privind corupția care îi afectează relațiile cu mediile de afaceri și cu comunitatea internațională", concluzionează editorialistul Financial Times Nick Kochan. |
Orice încercare de subminare a activității Guvernului este o tentativă de destabilizare a ordinii de drept din România, "prin mijloace mai mult sau mai puțin legale", a declarat joi președintele PSD, Liviu Dragnea.
El a anunțat că membrii Comitetului Executiv Național al PSD au dat joi un vot de încredere pentru Guvernul condus de Sorin Grindeanu. "PSD este un partid care a câștigat alegerile în mod corect, printr-un vot masiv. În această lună de guvernare, Guvernul a exercitat puterea în mod legitim, în baza votului primit în Parlament și indirect în baza votului primit de la cetățeni în spiritul și litera Constituției. Guvernul și partidele care îl susțin suntem în continuare determinați să exercităm atât puterea executivă, cât și puterea legislativă acordată de către cetățeni. Considerăm că orice încercare de subminare a activității Guvernului este o tentativă de destabilizare a ordinii de drept din România prin mijloace mai mult sau mai puțin legale. A fost și un vot de încredere pentru Guvern — s-a reconfirmat susținerea în unanimitate pentru Guvernul condus de Sorin Grindeanu", a afirmat Dragnea, la finalul reuniunii CExN al PSD. El și-a exprimat speranța ca Ministerul de Interne și Parchetul să afle "cine a gândit, organizat și plătit acțiunile violente" de miercuri seara. |
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi că ordonanța de modificare a Codurilor penale nu oprește procesul în care este implicat, pentru că acuzația de fals intelectual rămâne.
El a susținut că în ultimele zile are loc o "campanie de dezinformare" privind această chestiune. "Ordonanța care a fost dată pentru anumiți lideri politici, pentru o gașcă de politicieni, cum spunea președintele Iohannis — spun cu toată sinceritatea și responsabilitatea — după ce ieri, fiind deja publică ordonanța, am stat împreună cu avocații mei și am confirmarea a ceea ce bănuiam: această ordonanță nu oprește procesul în care eu sunt implicat, dintr-un motiv foarte simplu. Pe baza unei mărturii sută la sută mincinoasă, obținută prin presiune de la o doamnă deja condamnată pentru luare de mită, declarație contrazisă de alți martori, eu sunt acuzat de instigare la abuz în serviciu și fals intelectual. Falsul intelectual rămâne. Eu nu aștept și nu cer clemență de la nimeni, nici de la Guvern, Parlament, nici de la șeful statului", a afirmat Dragnea, la finalul reuniunii CExN al PSD. |
Citat:
|
Mda. Între timp a sunat deștep ătorul și te-ai trezit.
|
P.S.D - ul rămâne pe poziții !
Primul ministru Sorin Grindeanu a declarat joi că nu va renunța la OUG privind modificarea Codurilor, afirmând că a luat o ''decizie justificată'' în urmă cu două zile și ''merge mai departe''.
''Am luat o hotărâre acum 2 zile, justificată, și mergem mai departe. (…) Nu renunțăm la ordonanță'', a spus Grindeanu, întrebat dacă va renunța la OUG prinvind modificarea Codurilor Penale. Comitetul Executiv Național al PSD și-a exprimat joi, în ședința extraordinară, susținerea pentru Guvernul Grindeanu, în contextul adoptării de către Executiv a OUG privind justiția și al protestelor masive de stradă care au survenit după acest demers, au precizat pentru MEDIAFAX surse din PSD. Sursele citate au arătat că în ședință nu a fost exprimat însă și un vot, susținerea fiind manifestată prin luări de poziție ale membrilor CExN, acest fapt echivalând cu menținerea actelor normative controversate. |
Ora este GMT +3. Ora este acum 10:31:07. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.