De la bunica mea stiu ca atunci cand mergem la cimitir, sa aprindem o lumanare si la mormintele celor carora nu are cine sa le aprinda... Asa facea ea: cand vedea cate un mormant mai parasit sau care o atragea pe ea, sau unul care avea lumanari stinse, se uita la numele scris pe cruce si zicea: "Ia sa-i aprindem si lui cutare! Doamne, primeste lumina aceasta pentru sufletul lui X!"

Frumos si impresionant, da' stii de ce? Tocmai pentru ca nu era nimeni de fata care sa-i spuna: "multumesc". Asta e ajutorul complet dezinteresat! Sa nu primesti nici macar un multumesc.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Daa...Mai ales sa NU ASTEPTI nici un multumesc..

Sunt oameni care facand un bine, asteapta sa li se spuna multumesc iar daca nu se intampla, se supara, zicand ceva de genul "pai dupa cate am facut, sa nu-mi zica nici macar un multumesc?"...

„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire” (1 Ioan 4, 18).

"Daca am putea intelege urgenta fiecarei clipe in constiinţa faptului ca ar putea fi ultima, viata noastra s-ar schimba profund" - Mitropolitul Antonie de Suroj.

“Mai tare si mai duios de cum a chemat Iisus pe oameni, nu-i poate chema nimeni de pe lume. Necazurile vietii insa iau pe oameni din alta parte, silindu-i sa-l caute pe Dumnezeu. Necazurile nu sunt fapta lui Dumnezeu, ci urmarea greselilor noastre, urmare pe care ingaduie Dumnezeu s-o gustam spre inteleptirea noastra”.


“Nu este alta cale de mantuire, de ispasire a pacatelor, decat calea Crucii. Daca ar fi fost alta, Dumnezeu ne-ar fi aratat-o pe aceea. Prin Cruce, prin suferinta unei rastigniri in viata se intra in Imparatia lui Dumnezeu. Si se intra cu atat mai sigur, cu cat rabdam o rastignire nedreapta. Deci, cel ce vrea sa se mantuiasca n-are pe nimeni de osandit pentru crucea pe care o duce. Cine s-a hotarat cu toata puterea sufletului sau sa vina la Iisus, rastignirea-l asteapta, dar acesta iubeste din tot sufletul pe cei ce-l rastignesc. In necazuri se vede iubirea omului de Dumnezeu si de oameni. In cuptorul suferintelor de tot felul se curateste sufletul omenesc pentru Imparatia lui Dumnezeu. Si suferinta smereste trufia omului si Il face pe Dumnezeu prieten. Asa sa va talcuiti crucea pe care o aveti fiecare de dus! In Cruce Dumnezeu a ascuns o taina: taina mantuirii fiecaruia. Vai de cel ce nu are o cruce de dus: acela n-are prin ce se mantui“.


“Toate darurile inchise in destinul nostru sunt ingradite cu suferinte si numai la atatea daruri ajungem, prin cata multime de suferinte putem razbi cu bucurie. Numai atat bine putem face, cata suferinta putem ridica de pe el. Numai atata mangaiere putem aduce printre oameni, cata amaraciune putem sa bem in locul celor ce vrem sa-i mangaiem. Atata stralucire va arata iubirea de Dumnezeu si de oameni in noi, sau atat de puternice vor fi mila si adevarul in noi, cata vapaie de ura infruntam bucurosi pentru Dumnezeu si oameni. Si asa mai departe. E bine de stiut si aceea ca darurile lui Dumnezeu dau o mare putere de a suferi, cu seninatate, orice potrivnicie in calea darului si, rabdandu-le cu liniste, toate piedicile cad pe rand, printr-o nevazuta randuiala dumnezeiasca”.


“Cine se leapada de lume nu mai sta la cumpana intre pretul lumii intregi (de i-ar da-o cineva toata in stapanire pana la sfarsitul veacului), si intre pretul sufletului, curatit si stralucit de slava lui Dumnezeu, in viata de apoi. Fata de slava aceea, ale lumii de aici toate sunt gunoi (Matei 16, 26 ; I Ioan 2, 17). Lepadarea de lume e o convingere pe care poti sa o ai si in mijlocul lumii stand, precum poti sa n-o ai si in mijlocul pustiei petrecand. Dar cei ce se mantuiesc, toti trebuie sa o aiba“.


“Lupta incepatorului este lupta izbavirii de patimi; straja atentiei la portile simturilor, ca sa nu intre pruncii vavilonesti, care facandu-se barbati, ar fi mai greu de scos. Deci, cum arata aceia sa-i si loveasca de Piatra ca sa nu ajunga cu ei la lupta. Navala de ganduri sa nu descurajeze pe incepatori; toata grija sa-i fie, sa nu primeasca gandurile. A nu avea ganduri e tot asa de cu neputinta, ca si a crede ca poti opri vantul. Cu oranduire dumnezeiasca, vin si vremuri fara furtuna.

Incepatorii pot sa vada cum numele Mantuitorului ii izbaveste de asuprirea momelilor vicleanului, ceea ce-i indatoreaza cu o mare smerenie inaintea Lui. Partea incepatorilor este nevointa de a usca izvoarele patimilor din pamantul inimii, precum si grija de a nu sui cu mintea in vazduhul parerii [de sine], caci acolo bat furtuni mari si se rup aripile mintii. Fiindca de multe ori e atrasa mintea dincolo si, furata cum e, usor poate fi muscata de bucuria straina. Sfintii Parinti ne atrag luarea aminte sa ne impotrivim acestei rapiri a mintii, pentru ca dincolo, mari si multe sunt primejdiile, in care incepatorii pot sa-si franga mintea. Incepatorii trebuie sa stea cu mintea de straja la portile sufletului, ca sa nu intre foc strain in cetate.”.

(Din Parintele Arsenie Boca, “Fericirea de a cunoaste calea”)

Iubirea care trece dincolo de viata
 

Iubirea crestineasca este atat de mare si desavarsita, incat nu se opreste odata cu ultima bataie de inima a celui de langa noi. Ea trece dincolo de hotarele mortii iar cel adormit traieste in sufletul celor vii, ca si cum ar fi alturi de acestia in vasnicie. Moartea trupeasca rupe doar legatura noastra fizica, exterioara cu aproapele dar legatura interioara, subtila, ramane intacta iar uneori chiar se amplifica, deoarece printr-o misterioasa alchimie dispar toate amintirile neplacute legate de acea persoana. Binefacerile pentru cei morti sunt cu atat mai importante, cu cat acestia nu mai pot in nici un fel sa ne rasplateasca pentru faptele noastre si nici nu mai pot ei insusi sa faca ceva pentru ei si pentru mantuirea lor, deoarece timpul pe care Dumnezeu le-a dat s-a terminat aici pe pamant. Nevoia lor acolo, in alta dimensiune de rugaciunile bisericii unite cu rugaciunile noastre si de milostenia celor ramasi este foarte mare. Vor spune unii ca sunt saraci si ca nu au nici pentru ei, daramite pentru cei care nu mai au nevoie de cele materiale.
Sfantul Ioan Gura de Aur spune, despre aceasta: "Atunci cand cineva nu are bogatie, ca sa o imparta saracilor, in amintirea mortilor, sa daruiasca atat cat poate, precum vaduva din Evanghelie. Iar daca nu are nimic sa dea, sa ofteze cu compatimire, inaintea lui Dumnezeu, pentru cei care au plecat din aceasta lume si sa-L roage pe Dumnezeul milei sa le daruiasca viata vesnica."
http://www.crestinortodox.ro/diverse...ta-124136.html

Multumesc pentru citat Marimira..:53: Este ceea ce sustin eu mereu, desi sunt combatuta des..

:1:

Cu mult drag, Melissa:6:

Eu inteleg ca ar trebui sa ne fie frica doar sa nu pacatuim, pentru ca asa ne indepartam de Dumnezeu!

" Deci, ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?"

Nu este nimic in universul acesta de care sa ne temem, decat propria noastra cadere..............!!!

Din Pateric
 

Avva Zenon a zis: "Cine vrea ca Dumnezeu sa-i asculte grabnic rugaciunea, de fiecare data cand se ridica si intinde mainile catre Dumnezeu, mai inainte de toate si mai inainte de [a se ruga pentru] sufletul sau, sa se roage pentru sufletul dusmanilor lui. Purtandu-se astfel, ori de cate ori il va ruga pe Dumnezeu, Acesta il va asculta".

Despre avva Teodor de la Eleuteropolis
 

Avva Avraam ivireanul l-a intrebat pe avva Teodor de la Eleuteropolis: "Ce este mai bine, parinte, sa dobandim slava sau dispret?". Batranul zice : "Eu doresc sa dobandesc mai degraba slava decat dispret. Daca fac un bine si sunt slavit, pot oricand sa ma condamn pe mine insumi, zicand ca nu sunt vrednic de acesta slava. Dispretul insa este rodul faptelor rele. Cum as putea sa-mi mangai inima daca as stii ca oamenii se smintesc din cauza mea? Asadar, mai curand faci bine si esti slavit". Avva Avraam a zis: "Bine ai vorbit, parinte".

Spunea Parintele Galeriu, in cartea sa Jertfa si Rascumparare (pe care de curand am primit-o de la prietenul Scotsman), ca "iubirea ziditoare se afirma intr-o intreita directie: prin dar, prin jertfa si prin servire". Mi-au placut aceste cuvinte.
Har, smerenie si jertfa de sine.

"Cei ce au pazit cu sfintenie pravila sfanta, sfinti-se-vor, si cei ce au invatat-o, vor sti ce sa raspunda." (Intel.lui Solomon 6,10)

Multumesc Mirela ! ( initiatoarei acestui thread )
 

Iti multumesc mult, Cristi
 

Da, si am sa continui, draga Cristi, cu unul din versetele mele preferate, de la Sf. Ap. Pavel citire : "Si acum raman acestea trei : credinta, nadejdea si dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea." (I Corinteni 13,13 - pentru cine doreste sa caute).

Parintele Paisie

Despre osândirea aproapelui

Să nu judeci pe nimeni, tată. Tare-i păcat să judeci. Vezi pe cineva că a gresit, să-ti fie milă de el: "Doamne, săracu', uite ce i-a făcut diavolul..." - si să nu judeci pe nimeni. Si să-i vezi pe toti deopotrivă, să nu zici că unul e mai bun si altul mai putin bun. Să nu osândesti pe nimeni. Să-i ai pe toti mai buni decât tine. Si nu mai purta grijă de ce fac altii; ia seama la ce faci frătia ta.
Era un frate, Coprie, care văzând că nu se poate lupta cu ereticii, a început să se roage: "Doamne, ia pe cutare de pe pământ, că uite, face atâta rău, sminteste atâta lume" - si tot asa se ruga mereu. Si a visat într-o noapte că S-a pogorât Iisus de pe cruce si a întors obrazul spre Coprie si i-a spus: "Loveste, Coprie, loveste... Dacă Eu sunt gata să Mă răstignesc a doua oară pentru sufletul acesta, cum te rogi tu să-l omor?" Iac-asa... Ai văzut, tătucă?

La vreme de ispita - pilda zilei
 

Fratele il intreaba pe batranul avva Moise: "Ce trebuie sa faca omul cand este ispitit sau cand vine asupra lui un gand al dusmanului?". Batranul ii zice: "Trebuie sa planga in fata bunatatii lui Dumnezeu, ca sa-l ajute; indata ne gasim linistea, daca ne rugam cu stiinta, caci este scris: "Domnul m-a ajutat, nu ma tem de ce-o sa-mi faca omul".

" Bun este acela ce ar fi putut sa fie rau si n-a fost."

Parintele Cleopa
 

Ioan Gura de Aur
 

Cuvantul Sfantului Ioan Gura de Aur la Pasti

De este cineva bun credincios şi iubitor de Dumnezeu, să se îndulcească de acest praznic bun şi luminat; de este cineva slugă înţeleaptă, să intre bucurându-se întru bucuria Domnului său; de s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum dinarul; de a lucrat cineva din ceasul dintâi, să-şi ia astăzi dreapta plată; de a venit cineva după ceasul al treilea, mulţumind să prăznuiască; de a ajuns cineva după ceasul al şaselea, nimic să nu se îndoiască, că de nimic nu se va păgubi; de a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se aproprie, nimic îndoindu-se; de a ajuns cineva numai în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă că a zăbovit, că milostiv fiind Stăpânul, primeşte pe cel din urmă ca pe cel dintâi; odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas, ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul întâi; pe cel de pe urmă îl miluieşte şi pe cel dintâi îl mângâie; şi aceluia plăteşte şi acestuia dăruieşte şi faptele primeşte şi cu voinţa se împacă, şi lucrul cinsteşte şi socoteala o laudă. Pentru aceasta, intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru şi cei dintâi şi cei de al doilea luaţi plata. Bogaţii şi săracii împreună dănţuiţi. Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi cinstiţi ziua. Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi. Masa este plină, ospătaţi-vă toţi; viţelul este mare, nimeni să nu iasă flămând, toţi vă îndulciţi de ospăţul credinţei; toţi luaţi bogăţia bunătăţii. Nimenea să nu plângă pentru sărăcie, că s-a arătat Împărăţia ce de obşte. Nimenea să se tânguiască pentru păcate, că iertarea din groapă a răsărit. Nimenea să nu se teamă de moarte, că ne-a slobozit pe noi moartea Mântuitorului. Stinsu-o-a pe dânsa Cel ce a fost ţinut de aceea. Prădat-a iadul Cel ce s-a pogorât la iad. Amărâtu-l-a pe dânsul, gustând Trupul Lui. Şi aceasta mai înainte apucând Isaia, a strigat: iadul, zice, s-a amărât, întâmpinându-Te pe Tine jos. Amărâtu-s-a că s-a stricat. Amărâtu-s-a că s-a batjocorit. Amărâtu-s-a că s-a omorât; amărâtu-s-a că s-a surpat; amărâtu-s-a că s-a legat. Luat-a trupul şi de Dumnezeu s-a lovit; luat-a pământ şi s-a întâmpinat cu cerul; luat-a ceea ce a văzut şi a căzut întru ce n-a văzut.
Unde-ţi este, moarte, boldul? Unde-ţi este, iadule, biruinţa? Sculatu-S-a Hristos şi au căzut dracii; înviat-a Hristos şi se bucură îngerii; înviat-a Hristos şi viaţă vieţuieşte; înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în groapă, că Hristos sculându-Se din morţi începătură celor adormiţi, Aceluia este Slava şi cinstea în vecii vecilor. Amin!

In a treia zi de Pasti (astazi), parintele ne-a indemnat pe toti sa ii invatam si pe cei care nu stiu cum trebuie sa se prezinte in fata altarului, sa primeasca Sfanta Impartasanie cu PREGATIRE in prealabil (adica: post, spovedanie, rugaciune - exista rugaciuni speciale care se citesc inainte de spovedanie si inainte de impartasanie, puncta parintele - http://www.crestinortodox.ro/rugaciu...nii-72546.html). Spunea asta pentru ca s-a confruntat cu situatii in care oamenii vin la biserica si habar nu au pentru ce vin, sa primeasca "paine si vin" si ca a fost acasa la bolnavi care s-au mirat foarte tare cand au vazut ca le da lingurita, ei crezand ca trebuie sa le dea o bucata mare de paine - ba chiar il invitau pe parinte sa le prepare impartasania cu painea pe care o aveau ei pe masa.

De asemenea, a rugat oamenii sa vina la biserica si sa se roage, pentru ca rugaciunea persoanala, de acasa, nu e suficienta! Sa vina sa se roage in comuniune cu toti, in casa Domnului, la Sfanta Liturghie si asa sa ii dea slava lui Dumnezeu! Ca era biserica aproape goala in a treia zi de Pasti. Si ne-a indemnat sa vestim aceste cuvinte pe la "blocurile noastre", iar eu vestesc pe acest forum. Sa fim exemplu bun pentru cei din mijlocul nostru, sa nu ne marginim sa mergem la biserica si sa facem rugaciune in camaruta noastra, ci sa ii invatam si pe cei care nu stiu anumite lucruri.

Un alt parinte ne-a indemnat sa ne salutam Hristos a inviat si Adevarat a inviat pana la Inaltare, dar intre noi credinciosii, nu pe cei mai putin sau deloc credinciosi, adica sa nu dam margaritare porcilor (aceasta mentiune din urma imi apartine, nu a folosit-o parintele ad litteram) si a reamintit ca in saptamana luminata nu se fac parastase pentru morti, caci e prilej de bucurie, si nu de intristare. Imi permit eu sa adaug, nu merge nici sa fie citit acatistul pentru adormiti in perioada asta, pentru ca nu se potriveste cu sarbatoarea, dar am descoperit ca acatistul Invierii este foarte bun si ii putem cuprinde in el atat pe morti, cat si pe vii.

Am scris aceste randuri, in speranta ca vor folosi cuiva.

Mie imi folosesc, multumesc!
Fac si o mentiune: mi-am asumat riscul, zilele astea, sa spun "Hristos a inviat!" si celor care stiam ca s-au declarat atei sau despre care a reiesit deja ca sunt "crestini cu numele". Asa am facut, recunosc. Cu oarecare jena si teama. Dar am ales sa infrunt si teama si jena (am zis ca izvorasc din marile mele lipsuri). Rezultatul: au raspuns cu totii, cuviincios, "Adevarat a inviat!". Unul singur a bolborosit ceva, el stie ce, dar a raspuns si el, s-a facut auzit.
Nu stiu daca am procedat bine, dar asa am facut.
(Cata vreme am de lucru cu credinta mea, ma bazez pe ipoteza ca si ceilalti au...)

Eu cred ca ai facut foarte bine, draga Cezar. Eu, de obicei, nu umblu cu margaritare la mine, asa ca nici nu trebuie sa ma preocup daca cel din fata mea e .... sau nu. Il vad om ca si pe ceilalti. Are si el minte, are si el inima si are si constiinta.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Hristos A Inviat!

si un mic cuvant al parintelui Paisie Olarul

Să nu judeci pe nimeni, tată!
Să nu judeci pe nimeni, tată! Tare-i păcat să judeci...
Vezi pe cineva ca a greșit, să-ți fie milă de el:"Doamne, săracu', uite ce i-a făcut diavolul..." și să nu judeci pe nimeni. Și să-i vezi pe toți deopotrivă, să nu zici că unul e mai bun și altul e mai puțin bun.
Să nu osândești pe nimeni! Să-i ai pe toți mai buni decât tine!

Și nu mai purta grijă de ce fac alții ... Ia seama la ce faci frăția ta!

Părintele Paisie Olaru

Si eu draga Cezar, am facut la fel.Cu o mare placere chiar:-))

Dar zambetul meu larg si bucuria cu care am spus "Hristos a Inviat!", au facut ca absolut toti sa-mi raspunda "Adevarat a Inviat!"..Si nu am putut sa nu remarc uimirea de pe chipul unora dintre ei, cand s-au auzit raspunzand asa:-))

Adevarat a Inviat!:53:

Multa bucurie simt cand mi se raspunde Adevarat A Inviat!, parca primesc eu insami ceva...in plus...un plus de adevar..un plus de dragoste, Multumesc!

Si inca un cuvant de folos al parintelui Paisie Olarul

Despre smerenie

Mare este smerenia pentru calugări și pentru creștini!
Smerenia este cugetul inimii noastre care ne încredințează că suntem mai păcătoși decât toți oamenii și nevrednici de mila lui Dumnezeu. Cand ne defaimăm pe noi înșine nu avem smerenie, ci atunci cand altul ne ocarăște și ne defaimă, încă în public, iar noi răbdam și zicem: "Dumnezeu i-a poruncit fratelui să mă ocărască, pentru păcatele mele", aceasta este smerenia adevarată. De mare ajutor pe calea mântuirii ne sunt smerita cugetare și smerenia, care spala păcatele și biruiesc diavolul

Doamne ajuta-ne ca sa vedem Lumina prin ochii Tai, lumina si bucuria noastra Slava Tie!

Cuvant de folos al parintelui Paisie Olarul
 

"Mai degrabă tac ca să nu-i fac mai răi"

Sunt mulți oameni tulburați astăzi și nu-i ușor să-i liniștești.
Aici este înțelepciunea duhovnicului, a păstorului de suflete. Sunt unii care au ceva înțelepciune în mintea lor, dar se mândresc în inima lor. Alții nu au nimic în cap, dar cred că au ceva și se mîndresc degeaba. Cei mai mulți sunt bolnavi sufletește din cauza mândriei și ca să-i vindeci și ca să-i scoți dintr-ale lor, de multe ori te ostenești degeaba.

Eu care nu am mai nimic, cum să-i învăț pe acești oameni?
Mai degrabă tac ca să nu-i fac mai răi.

Părintele Paisie Olaru

Cum sa ne purtam cu aproapele nostru?

- Să socotim pe aproapele nostru mai bun decât noi, să-i cerem sfat în loc să-i dăm noi, iar lipsurile lui să i le completăm cu dragostrea noastră. Faceți aceasta și vă mântuiți!

Părintele Paisie Olaru

Rabdarea si smerenia
 

"Rabdarea este casa rugaciunii, iar smerenia este materia cu care se hraneste ea" (Avva Ilie Ecdicul).

Precum , si . . .
 

" Nu cauta sa auzi de la prieteni pe cele placute , ci pe cele adevarate ! ( Sfantul Fotie )

Intr-un targ indepartat dintr-o tara indepartata s-a auzit vorba ca trebuia sa soseasca un trimis al imparatului. Numai ca in ziua respectiva sosisera doi calatori straini: unul prost imbracat dar care zambea tot timpul si altul imbracat de gala insa mereu era incruntat. Cel ponosit dadea binete la toata lumea si zambea catre toti, cel incruntat ii tot masura cu un metru ce-l purta la cingatoare si rezultatul nu-l multumea defel. Oamenii s-au gandit sa-l gazduiasca pe trimisul imparatului, dar cum nu stiau care din cei doi este cel autentic, caci uitai sa va spun ca ambii pretindeau ca el e trimisul imparatului, au zis ca unii sa-l gazduiasca pe zambaret iar altii pe cel incruntat. Cei mai sarmani au ales sa-l gazduiasca pe cel ponosit ca, se gandeau ei, pe cel incruntat nu aveau cum sa-l multumeasca cu saracia lor. In schimb cei instariti, notabilitatile targului si invatatii, l-au ales pe cel incruntat, spunandu-si ca un imparat nu trimite un zanatec sau un nebun ca trimis al sau. Calatorii cei ciudati au stat trei luni in acel targ, schimband gazda in fiecare zi, dupa care si-au vazut de drum spunand ca mai trebuie sa mearga si in alte targuri si au plecat. Dupa plecarea lor un lucru ciudat s-a intamplat. Cei care l-au gazduit pe ponosit au inceput sa se asemene acestuia si sa zambeasca tot timpul, sa-si dea binete si sa se ajute unul pe altul. In schimb cei care l-au gazduit pe cel ferchezuit si incruntat se tot masurau cand se intalneau incruntandu-se tot mai tare unii la altii, caci nici un rezultat nu le era pe plac. Acuma, nu stiu sa va spun morala, ca am uitat-o, si nu stiu nici care dintre cei doi era trimisul imparatului.
Poate reusiti sa descalciti dvs povestea. Daca nu, uitati-o.

Articol interesant!
 

Hristos a inviat!

Am descoperit acest articol pe site-ul ecrestin, deci nu-mi apartine, dar mi s-a parut interesant si am dorit sa-l cititi si voi dragi frati si surori de pe forum. Dzeu sa ne lumineze pe toti ca sa mergem pe calea cea buna!


Dreptate, Ură şi Dragoste

Aşa cum Platon spunea în „Republica”, „drept este să dai fiecăruia ce i se cuvine.” Dreptatea este caracterizată întotdeauna de echitabilitate, de echilibru, de neutralitate. Conform Dreptaţii suntem rezultatul propriilor noastre acţiuni: „Ceea ce seamană omul acela va şi secera”. Justeţea nu este niciodată injustă. Ea nu va da niciodată nimănui ceea ce nu merită. Avem de-a face cu un aforism, cu o lege universală menită să menţină ordinea în univers şi să producă în om acţiuni juste pentru că, aşa cum spunea Isus, „cu ce măsură veţi judeca, cu aceea veţi fi judecaţi” sau binecunoscuta zicere populară: „Cine sapă groapa altuia cade singur în ea”. Dreptatea nu e părtinitoare, ea dă fiecăruia exact ceea ce merită, exact ceea ce i se cuvine. Ea nu poate fi bună sau rea, pozitivă sau negativă, e pur şi simplu neutră, temelia indestructibilă pe care există binele şi răul, dragostea şi ura. Un sistem guvernat de dreptate ar fi in echilibru perfect, totuşi această perfecţiune l-ar dezumaniza, ar face din el o simplă înlănţuire de cauze şi efecte, drept pentru care, este de preferat ca pe lângă dreptate să mai existe şi alte principii care să strice sau să redea echilibrul sistemului.

Dacă dreptatea este neutră prin definiţie, celelalte legi morale care guvernează universul, formează perechi contrarii. În planul moralităţii, însă, contrariile nu sunt complementare, ci dihotomice sau antagonice. Restul contrariilor sunt complementare. Perechile noapte-zi, deal-vale, înalt-adânc, masculin-feminin, rece-cald, întuneric-lumină şi altele de genul acesta, sunt contrarii complementare pentru că împreună formează o unitate. Între ele există atracţie. Putem folosi aceste contrarii complementare în sens simbolic sau metaforic dacă atribuim, de pildă, binelui simbolul lumină şi răului simbolul întuneric, dar în acest sens conotaţia lor iniţială se pierde, la fel şi raportul de complementaritate. O dată intraţi în zona moralităţii nu mai exită relaţii de complementaritate, ci doar relaţii antagonice, cu toate acestea dualismul se păstrează, lumea are în continuare un caracter dual.

Şi dacă am vorbit de zona neutră, care se chemă Dreptate, ne vom referi în continuare la extrema negativă şi extrema pozitivă.
Ce anume perturbă echilibrul dreptaţii? E vorba de un principiu negativ şi în acelaşi timp de unul pozitiv, care ne scot „un pic” din „monotonia” unei dreptăţi mereu previzibile. Aceste principii, în esenţă, sunt unul şi acelaşi, pentru că se opun Deptăţii, dar direcţiile de opoziţie reprezintă tocmai acele contrarii antagonice de care vorbeam mai înainte: Binele şi Răul, Dragostea şi Ura. Vom alege drept sisteme de referinţă, Dagostea şi Ura, pentru ca ele sunt modele ce cuprind toate categoriile bune şi rele existente. Asta pentru că socotim că Dragostea e binele suprem iar Ura e răul suprem.

Cum acţionează ura în raport cu dreptatea? Ca şi Dragostea, ura dă tuturor ceea ce nu li se cuvine. Fie că e vorba de ura de intenţie sau ura de reacţie, Ura se aseamănă cu Dragostea prin faptul că dă tuturor ceea ce nu li se cuvine. Ura răsplăteşte întotdeauna binele prin rău, ea face răul dintr-o motivaţie distructivă, nu pentru că persoana respectivă ar merita sau i s-ar cuveni un asemenea rău. Un exemplu elocvent este crima lui Cain. Ura acestuia acţionată motivat şi distructiv, concretizată prin moarte, nu este o consecinţă justă a comportamentului lui Abel. Cain îşi ucide fratele şi provoacă un dezechilibru pentru că fapta sa nu poate fi catalogată drept un act de dreptate. Acţionând manipulaţi de ură distrugem principiul echitabilităţii: „ochi pentru ochi dinte pentru dinte”. Ura dă fiecăruia ceea ce nu i se cuvine, ea vine să întrerupă ordinea stabilită prin Dreptate şi să instaureze haosul. Şi dacă ura, care perturbă şi perverteşte echilibrul dreptăţii, există, Dragostea este în acest caz mai mult decât necesară şi compensatorie.

Mai mult decât relevante, în acest sens, sunt cuvintele lui Isus: „Aţi auzit că s-a zis: Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte. (...) Dar eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celor ce vă urăsc, rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc”. Elocvenţa acestui exemplu constă tocmai în faptul că pune faţa în faţă două principii (dragostea şi dreptatea), cel al echilibrului sau al echitabilităţii şi cel care produce un „dezechilibru pozitiv” sau care vine să compenseze ura.
Dragostea este mereu o acţiune în exterior, o faptă, întotdeauna altruistă. Actul suprem de dragoste îl găsim tot pe paginile Scripturii: "Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică." Dragostea adevărată dă celuilalt ceea ce el nu merită, ea nu este o consecinţă a unui antecedent comportamental. Dacă oferim dragoste numai celor ce merită dragostea noastră, Dragostea nu devine decât un instrument sau o expresie a Dreptăţii. Dragostea în cel mai înalt grad suna aşa: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celor ce vă urăsc, rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi prigonesc.
Indiferent care este haina pe care o îmbracă Dragostea (afectivitate, milă, prietenie, sau o simplă acţiune raţională, justă şi dezinvoltă), ea are două caracteristici majore: acţionează tot timpul în exterior împlinind nevoile altora şi nu reprezintă un feedback, un răspuns natural (iubiţi pe cei ce vă iubesc) la acţiunea celui ce primeşte dragoste. Dacă dragostea ar fi o simplă consecinţă a unei acţiuni drepte atunci noi n-am fi primit niciodată Dragostea lui Dumnezeu.

Drept este să dai fiecaruia ceea ce i se cuvine, Ura înseamna să dai fiecaruia ceea ce nu i se cuvine, în sens distructiv, iar Drogostea înseamna sa dai fiecaruia ce nu i se cuvine, în sens constructiv, să împlineşti cele mai profunde nevoi ale aproapelui, chiar dacă nu le conştientizează încă.
Şi mai presus de toate: "Dragostea nu e cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul."

Hristos a inviat!

Am ales sa postez pentru prima data aici, in aceasta sectiune, pocainta fiind primul pas pe calea mantuirii, de la intuneric la lumina, de la mamona la Domnul Iisus Hristos. Am vazut astfel ca un "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul" rostit impreuna cu recunoastearea greselilor si cu dorinta interioara de a te indrepta si a merge pe calea adevarului, a Vietii, a maririi drepte fata de Creator, a dulcei Ortodoxii a facut minuni in viata mea. Am vazut astfel ca rostind un "Fie Doamne Voia Ta caci Tu stii mai bine ca mine ce este spre binele meu sa mi se intample" linisteste sufletul si il umple de lumina intelegerii faptului ca Dumnezeu le randuieste toate bine. In schimb daca dau frau liber voii proprii lucrurile ies prost desi imi par a fi bune. De aceea spun "Fie Doamne Voia Ta precum am nadajduit intru Tine".

Si un cuvant de folos pe aceasta tema:

"Nu-l lasam pe Dumnezeu sa fie gazda care sa ne conduca, si de aceea suferim. Trebuie sa ne lasam in mainile Lui, viitorul nostru sa-l predam in mainile Proniei, ale voii dumnezeiesti, si Dumnezeu se va ingriji de noi."
Cuv. Paisie Aghioritul

Adevarat a inviat! Si bine ai venit printre noi. Frumos nick-name ai, domnule cautator de isihie! Nu stiu daca ai s-o gasesti aici, pe forum, dar iti doresc din toata inima s-o gasesti cat mai curand.
Har, smerenie si jertfa de sine.

@MariS: Multumesc pentru primirea calduroasa. Mi-am ales acest nick-name pentru ca imi place foarte mult linistea in care e prezenta mila lui Dumnezeu, adica isihia. Nu stiu ce m-as face fara ajutorul lui, sigur doar gafe si neghiobii, lucruri ce le fac cand ma mandresc si uit ca toate le-am primit si "nu am nimic fara sa fi primit" in dar de la Dumnezeu ca un Tata bun care nu imi rasplateste mie dupa faptele mele ca atunci nu ar fi bine pentru mine, ci dupa iubirea si mila lui fata de mine cel pacatos.
Aceasta liniste o gasesc mai ales in natura, care spre deosebire de mine "face ascultare" fata de Ziditor pastrand Legile Lui dar am gasit si aici pe acest forum cuvinte datatoare de pace postate de catre voi mai ales din cuvintele Sfintilor, pentru care va multumesc.


Adaug si un cuvant de folos:

"Cu cat traieste cineva mai lumeste, cu atat mai multa neliniste castiga. Numai langa Hristos se poate odihni cineva, pentru ca omul este creat pentru Dumnezeu, acolo este firescul lui, adica sa se afle cu Dumnezeu."
Cuv. Paisie Aghioritul

Așa este, n-o s-o găsești aici mai mult decât în alte locuri. Bine că isihia ține mai mult de interiorul nostru și de Harul lui Dumnezeu, nu de factorii externi.

Bine ai venit, căutătorule de isihie! :6:

Un cuvant frumos din Antonel, care imi aduce aminte de bunica mea:

Nu poate fi cineva adevarat crestin, daca nu e si prigonit, caci soarta copiilor lui Dumnezeu aici pe pamant este sa sufere iubind. Suferinta pentru acum si slava pentru vesnicie. In drumul Crucii, care e ingust si plin de spini, iubirea e lumina, smerenia e ghidul, iar toate celelalte vin in urma acestora. Puterea sufletului crestin vine din dorinta de cruce si fuga de placere, caci sfanta lui podoaba este durerea. El bine stiind ca numai prin durerea Crucii se ajunge la Inviere si numai cel ce calca pe spinii suferintelor va ajunge la trandafirii Edenului. Fiule, iubirea adevarata, sfanta, se arata prin jertfa. Acestea sunt chemari la Dumnezeu, iar rasplata jertfirii este plata cea vesnica.