Întrebarea mea are o cu totul altă direcţie...

Dar dacă tot ai pomenit.... demonstraţia aceea există deja, dar problema duhovnicilor în general este faptul că ei nu pot trăi în locul nostru, ca să ne menţină un tonus duhovnicesc constant în măsură să facă posibilă împărtăşirea mai deasă. Ca şi Dumnezeu, duhovnicii lucrează cu "materialul clientului"....

Ascultarea, însă discuția are o altă direcție.
Anita era curioasă de ce unii se împărtășesc mai des.

Înseamnă că ne-am lămurit....

Și care e scopul Sf Liturghii?

Dar cum ajungi la scopul Sfintei Liturghii? De capul tău sau cu binecuvântarea cuiva?

Cu binecuvântare care ține tot de ascultare. Se poate ca preotul să nu aibă cu cine, e slab ”materialul clientului”, dar există și posibilitatea ca preotul să nu fie pentru o deasă împărtășanie, deși există ”material”. În cazul variantei a doua, cine e de vină, ”clientul” sau preotul?
Și tot nu mi-ai răspuns la întrebare. Care e scopul Sf Liturghii?

Există şi posibilitatea ca preotul să fie excesiv de precaut sau dominat de curentul Împărtăşaniei rare. Dar eu vorbesc din perspectiva mireanului, iar din această perspectivă nu-mi permit să judec preotul. Pot să-l întreb însă de ce nu mă lasă să mă împărtăşesc mai des, dacă-mi doresc asta. Poate vede în mine un păcat rezidual şi am ocazia să mă îndrept. Dar dacă nu mă lasă, nu mă lasă şi nu pot să mă revolt împotriva lui.

Deci, se poate.

Nu vorbim de un caz particular, atunci intram în judecată. Apoi nu avem cum să stabilim dacă e albă sau neagră fără judecată, ci cum ne raportăm la ”judecată” e păcat sau nu. :1:

De acord cu tine. Nu pomenim de revoltă, ci doar de cum ar trebui să ne raportăm la Sf. Liturghie. Adică stradania mea de mirean asta să fie, să mă străduiesc să fiu ”vrednic”, bineînțeles cu spovedanie și cu binecuvântarea duhovnicului.

Ovidiu, oamenii din parohii ascultă de preoţii lor şi e foarte bine că măcar mai ascultă de cineva. Nu cred că au habar prea mulţi de "cearta colivarilor" sau alte ocazii cu care s-a pus pe tapet învăţătura originală a Bisericii privitoare la Împărtăşanie. De altfel, concluzia disputei amintite, validată sinodal, a dat dreptate ambelor tabere, dar o dreptate diferenţiată calitativ, în sensul că cine se împărtăşeşte des, în condiţii canonice, foarte bine face iar cine se împărtăşeşte mai rar face doar bine. Biserica nu obligă pe nimeni la zel înflăcărat şi ascendent, însă stabileşte condiţiile minime care trebuiesc îndeplinite pentru ca enoriaşii de pretutindeni să rămână, cât de cât, integraţi în ea.
Iar credincioşii care se împărtăşesc des nu trebuie nici să-i judece, nici să-i certe pe cei care se împărtăşesc rar, ci să se bucure pentru ei că se împărtăşesc totuşi şi se menţin ca mădulare vii în Trupul lui Hristos!

Mi se pare putin cam ilogic sa te mai duci la spovedanie, daca tu crezi ca ceea ce ti se spune acolo nu corespunde cu realitatea ta spirituala.

Daca tu crezi ca esti vrednic de impartasanie deasa si intrebi duhovnicul de ce nu-ti permite, cum zice Mihail, si raspunsul ti se pare absurd, cred ca pur si simplu e cazul sa-ti cauti altul, pentru ca respectivul e necorespunzator, nu-ti poate evalua cum trebuie starea ta duhovniceasca.

Cu ocazia asta poti sa-ti cauti altul despre care stii ca da mai usor dezlegare.

Insa poti sa te intrebi ce e mai bine, sa te impartasesti rar si duhovniceste (nu dupa litera) sa simti nevoia sa o faci mai des, sau sa te impartasesti des si sa-ti dai seama abia dupa ce ai cazut urat, ca a fost mai mult decat puteai duce?
Sau si mai rau, sa cazi si nici sa nu-ti dai seama?

Multi nu inteleg ce responsabilitate spirituala au ei insisi, lasand-o pe toata pe umerii duhovnicului, crezand ca daca el face intr-un fel sau altul e neaparat bine asa, ei nu trebuie sa-si mai faca nici un fel de procese de constiinta, sa-si evalueaze si re-evalueze starea duhovncieasca nu doar inainte ci si dupa momentul spovedaniei, chiar zi de zi, etc.

Nu cred ca poti vorbi de deasa impartasanie daca momentul respectiv nu trezeste nici un ecou duhovnicesc profund in persoana ta, crezand doar intr-o lucrare nevazuta care tine mai degraba de teorie decat de un efect practic, efectiv.

Ne străduim să dăm un răspuns unei întrebări din care reiese clar că adevăratul sens al Sf Liturghii e greșit înțeles. Și oricum le-am suci, scopul este unul și nu o sută, cum unii se amăgesc. Nu e de vină preotul că mireanul nu e interesat mai mult, la fel cum nici mireanul nu e de vină că preotul nu e interesat mai mult. Și atunci cine e de vină? Nimeni.
Eu nu pledez pentru o deasă sau rară împărtășanie, ci pentru ca omul, fie preot, fie mirean să știe care e scopul, mai departe este liber să aleagă ce e mai potrivit pentru fiecare caz în parte. :1:

In primul rand, sa intelegi ca Liturghia este pentru om, nu omul pentru Liturghie.

Iar scopul e ca omul sa creasca duhovniceste, sa nu se poticneasca nici de-a stanga nici de-a dreapta, asa cum e si prin spovedanie si chiar si prin canoanele care pun interdictii de la impartasanie pe o anumita perioada.

Ca nu e razbunare, pedeapsa, etc. ci este ca omul sa nu se arda, ca despre asta scrie f. clar in Sf. Scriptura, dar ne facem ca nu vedem.

Si scopul nu e ca sa semneze omul condicuta cu minim 52 impartasairi pe an, ca asa ajungem ca si romano-catolicii, ai liber nelimitat pana calci stramb, dar asa mai urat.. ca altfel este oricum spre iertarea pacatelor, nu?

A trecut saptamana, te-ai impartasit, pac! s-a resetat iar contorul.

Biserica trebuie să se dea după om sau omul trebuie să se dea după Biserică (Sf. Liturghie)?

Săvârșirea Sfintei Liturghii are ca obiect prefacerea darurilor în dumnezeiescul Trup și Sânge, iar ca scop sfințirea credincioșilor cu Trupul şi Sângele Mântuitorului.

Tocmai spuneam că fiecare este liber să aleagă; nimeni nu a amintit de vreo condică, dar că tot veni vorba, probabil că știi că există un canon și în acest sens. Nu am amintit de el până acum și nici nu voi aminti, dar e bine de știut că există.

Cred ca ambele.

Biserica il ia pe om de acolo de unde este, nu de unde se presupune ca ar trebui sa fie.

Si omul urca unde ar trebui sa fie, dar e un proces de durata, nu e "hocus-pocus".

Exista multe canoane, probabil ar trebui sa te intrebi mai intai cate din ele se aplica in ziua de azi, cum si de ce.

Si da, omul se sfinteste, dar nu doar pentru ca primeste Sf. Impartasanie, ci si daca e pregatit sa o primeasca.

Si Iuda a primit-o si uite ca nu s-a sfintit, ci s-a indracit.

Eu cred că a doua. Sfânta Liturghie ar trebui să fie rampa de lansare și să nu ne poticnim în formalism, tipic și canoane, adică să-l ia pe om de acolo de unde este și să-l ridice, însă fără să schimbe scopul ei. Deci omul trebuie să se dea după Biserică și nu invers.

S-a pomenit foarte clar de pregătire înainte de împărtășire făcută doar cu binecuvîntarea duhovnicului.

Scopul Liturghiei este unirea cu Hristos şi a credincioşilor întreolaltă. Această unire se realizează gradual, pe mai multe paliere, respectând o ierarhie. Totul în Biserică şi Liturghie are acest scop şi participă la realizarea lui, rugăciune, melos, imnografie, iconografie, coregrafie simbolică şi, în gradul cel mai înalt, Euharistia. Redescoperirea importanţei împărtăşirii, nu atât dese de dragul desimii, cât continue a credincioşilor ar trebui să fie o prioritate pastorală. Ca să nu las loc de confuzie, am folosit împărtăşire continuă în sensul că la fiecare Liturghie este necesar să fie şi credincioşi adulţi care să se împărtăşească, nu doar preoţii şi bebeluşii. Chiar dacă nu toţi sau nici măcar majoritatea, dar cineva din "popor" trebuie să îndrăznească cu smerenie la Sfântul Potir, altfel realitatea sacramentală a manifestării Bisericii nu se realizează.

Mulțumesc pentru răspuns. Sper să fie de folos și celor care au avut nelămuriri.

Buna ziua! As avea o intrebare daca se poate sa mi raspundeti ! Daca un om pe patul de moarte, preotul il spovedeste dar nu i da Sfanta Impartasanie, cum putem interpreta acest lucru, ca un fapt rau? Daca nu i s a dat Sfanta Impartasanie din motive stiute numai de preot, omul acela nu se mai poate mantui?? In conditiile in care se stie faptul ca omul bolnav pe patul de moarte beneficiaza de aceasta mila indiferent de ce pacate ar avea, bineinteles sa fie spuse in scaunul spovedaniei!?

Dacă s-a apovedit, nu sunt alte motive să nu primească Sf Împărtășanie decât că preotul nu i-a dat dezlegare pentru cele spovedite, ceea ce este un abuz din partea preotului(mai ales în situația dată) pentru că preotul a primit de la Iisus puterea de a dezlega păcatele, dar n-a primit ”libertatea” de a face ce voiește el deoarece nici Iisus n-a făcut ce-a vrut El, ci ce I S-a dat de la Tatăl.

Așadar, în cazul dat, preotul(după părerea mea) se leagă pe sine cu spovada nedezlegată.

19. Şi îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri.(Mt16,19)

Dezlegarea oricăror păcate este(precum talanții) o poruncă dată preoților, iar legăturile de pe pământ se referă la taine precum botezul, căsătoria, preoția.

Spunea vrednicul de pomenire parintele Arsenie Papacioc, ca multi crestini considera SF. Euharistie capat de linie. Postesc, se spovedesc, daca au binecuvantare se Impartasesc cu Sfintele Taine considerand ca acesta este finalul, incununarea. Gata! Au trecut si postul acesta..
Ei bine, este gresit sa neglijam faptul ca in momentul unirii cu Hristos prin Sfanta Euharistie devenim una. Abia din acel moment incepe urcusul. Trebuie sa invatam sa traim, sa ne comportam cu Hristos in noi si noi intr-u El.
Impartasirea nu este finalul, este inceputul! Bucuria, pacea pe care ti-o da Sfanta Euharistie este de nedescris. De ce renuntam atat de usor la ea? De ce nu luptam sa ramanem cat mai mult in ea?

E ca si cum ai depune un efort mai mare sau mai mic, depinde de masura fiecaruia, ca sa obtii ceva.. Iar cand obtii acel ceva..te bucuri de el o clipa apoi il lasi intr-un sertar sa se umple de praf. La ce bun efortul? este efortul tau! Este parte din tine! de ce renunti asa usor la el?
Cei care l-au cunoscut pe parintele stiu renumita lui replica( cand pelerinii isi exprima bucuria de a-l vedea) ei bine ai ajuns pana la mine..asta nu-i greu...ce faci cand pleci de aici? Asta-i intrebarea?/

Omul acela este credincios? Pana sa ajunga pe patul de moarte frecventa biserica?
El a chemat preotul, sau familia a insistat sa se spovedeasca?
Sigur doreste sa se impartaseasca?

Mantuirea nu e garantata nici de primirea Sf. Impartasanii, nici de spovedania facuta pe patul de moarte.

Este garantata doar de pocainta autentica, daca nu o are, si spovedania este de mantuiala si ieratarea pacatelor cu semnul intrebarii iar in conditiile astea, nici Sf. Impartasanie nu face minuni.

Mereu am considerat o nebunie sa fii chirurg. Nu-i intelegeam pe colegii mei care alegeau, infruntand multe obstacole, aceasta specialitate. Sa te pregatesti 5 sau 7 ani dupa ce ai terminat facultatea, sa faci garzi grele cand oamenii normali la cap petrec, sa stai in picioare, aplecat, invesmantat ermetic, suportand caldura infernala a lampii scialitice, scormonind prin vintrele napastuitilor. Poate fi ceva mai rau ? Aproape toti colegii mi-au dat acelasi raspuns: greutatea si neplacerile actului operator se topesc cand, a doua zi, pacientul da telefon acasa si spune alor lui ca e bine. Cand, cu doar 24 de ore inainte, era moale ca blana, sau se zvarcolea de durere, sau era deznadajduit. "Bucuria aceasta, tu nu ai sa o intelegi niciodata, nici nu o poti masura!" mi-au spus.

Tot asa, ba chiar mai mare, este o altfel de bucurie. Este bucuria preotului care e chemat la capataiul unui muribund. Si operatia impartasirii reuseste. Fiindca, daca pacientul s-a pregatit cum se cuvine si daca preotul a ajuns la timp, operatia reuseste intotdeauna: este sigur ca acela e un pacient salvat. Si nu doar, ca in cazul colegilor mei, un pacient salvat pentru cativa ani ori doar cateva luni. Un pacient smuls mortii pentru totdeauna. Asta e insasi menirea preotului: sa smulga suflete aflate in ghearele mortii. Pentru asta s-a pregatit ani si ani. Acest fel de jucator a visat sa fie inca de pe cand era in Seminar. Si nicicand interventia lui nu e atat de importanta ca atunci cand se joaca sfarsitul meciului, cand totul poate fi pierdut si totul poate fi castigat.

Si, dimpotriva, mare trebuie sa fie mahnirea doctorului sufletelor, cand actul operator nu poate avea loc. Fie pentru ca pacientul nu s-a pregatit cum trebuie, si, in acest caz, sa opereze ar agrava situatia inca si mai mult. Fie pentru ca pacientul respira, dar e deja prea tarziu: e inconstient si nici nu-si poate da consimtamantul, nici nu se poate face operatia din motive tehnice.

Alungati din minte orice gand prezumptios fata de acel preot. A fost, probabil, rascolit in inima lui zile intregi. Rugati-va pentru preotii lui Cristos. Fie ca ei sa afle mereu pacienti pregatiti, pentru care operatia sa poata fi salvatoare. Fie ca ei sa ajunga intotdeauna la timp, spre mai marea glorie a lui Dumnezeu!

Foarte frumos spus! Pana la urma, si slujirea doctorului, ingrijirea trupului omenesc, ar trebui sa fie una sfanta...dupa parerea mea, nu se poare face din asta o afacere, dar, ma rog...
Spunea par. Boca ca spovedania timpurie este de mai mare folos, pt ca iti lasa timp de pocainta, pe cand cea facuta pe patul de moarte, desi te elibereaza de pacatele facute in timpul vietii, nemaiavand timp de pocainta, in ceasul mortii te lupta diavolul in modul cel mai cumplit.
( ca sa-l parafrazez pe dr. Mihnea, este mult mai bine sa faci o operatie cat mai devreme, sunt sanse mai mari de recuperare, decat dupa ce afectiunea s-a decompensat si ai intrat eventual in soc septic :-), atunci sunt sanse sa reuseasca operatia dar pacientul sa se duca)
Nu am inteles exact daca ceva de genul a incercat sa spuna si parintele, ca e posibil, chiar daca te spovedesti si te impartasesti pe patul de moarte, ca cel rau sa te traga inapoi si sa te piarda? De incercat sigur incearca, si ma tem ca nu cu ispite usoare, ci cu chinuri cumplite, dar cred ca depinde doar de tine si de ravna ta, daca reuseste sau nu; oricum, faptul ca te-ai impartasit ( dupa ce te-ai cait de pacatele facute in timpul vietii), te uneste cu Hristos si te intareste, dar trebuie si tu sa fi convins de asta. Trebuie pocainta sa fie autentica, sincera, in primul rand, si apoi, daca nu L-ai cunoscut pe Hristos toata viata, si nu ai crezut Lui din toata inima, cred ca e cam greu ( dar nu imposibil!) sa ajungi sa-L cunosti si sa crezi in El cu adevarat in cele cateva ceasuri sau zile care ti-au mai ramas ...
Pe de alts parte, eu cred ca cu cat te impartasesti mai des, cu atat e mai bine, si totodata mai usor si pt tine sa traiesti in curatie, sa nu cazi in pacate grave. Nu cred ca nu mai sunt ispite, care probabil vin asupra ta de cum te-ai curatit, prin spovedanie ( cum mi se intampla si mie, mereu), dar acum ai un aliat,'nu esti singur in lupta cu ele, esti in comuniune euharistica ( banuiesc ca asta inseamna), atat cu ceilalti confrati, cat mai ales cu Hristos. E greu de spus daca trebuie s-o faci des sau rar, probabil e ca o terapie, individualizata: unii au nevoie sa ia un tratament in fiecare zi, altii se vaccineaza odata pe an, in functie de afectiunile si de nevoile fiecaruia. Stim cu totii ca preotii si calugarii se impartasesc mai des, saptamanal' sau chiar zilnic, de cate ori savarsesc sfanta liturghie, pt ca asa trebuie, sa fie in permanenta legatura, comuniune cu Hristos; stiu de asemeni ca pe vremuri si credinciosii se impartaseau la fiecare liturghie ( dupa care serveau si masa, impreuna), Acum insa ne putem impartasi noi, mirenii, numai cand, si daca, suntem pregatiti, prin post, curatie, spovedanie si pocainta pt pacatele savarsite, asta daca inceteaza sa la mai faca, si eventual dupa un canon de pocainta, daca pacatul sau pacatele au fost multe si grave. Cum s-a ajuns aici, eu credca oamenii au fost cei care s-au departat de har, nu au mai venit la liturghie, s-au delasat si au inceput din nou sa pacatuiasca; altii poate s-au crestinat mai tarziu in timpul vietii, dupa ce au trait in mari pacate, si nu au putut fi primiti imediat in comunitate si impartasiti, decat dupa ce s-au dovedit credinciosi cu adevarat; la fel si unii din noi, acum, care desi botezati, ne-am departat de biserica si de credinta, si acum cand ne intoarcem trebuie mai intai sa ne aratam vrednici si sa parasim traiul pacatos de pana acum. Banuiesc ca dca cineva a trait de exemplu in curvie, in desfranare, sau nu a mai venit de zeci de ani la biserica, nu s-a mai spovedit, nu a mai postit, este lasat un timp oarecare in asteptare, i se da un canon, sa vada daca e serios, inainte de a fi primit la sfanta impartasanie ( stiu pe cineva care a primit dezlegare dupa 12 ani de canon, de exemplu...). Insa toti ceilalti credinciosi, care sunt vrednici si nu savarsesc pacate grave, banuiesc ca nu li se refuza sfantaimpartasanie' de cate ori simt nevoia si o solicita, evident dupa ce se spovedesc si postesc o zi-doua asta daca nu e o perioada de post mai lunga

Iata de unde vine ideea ciudata cu rara impartasire:...
 

"By the year 1000, the Irish-Scottish system of fixed-rate penances, with its heavy, long punishments, combined with the success of what can only be termed a theology of unworthy communication, caused laypeople to communicate very infrequently—perhaps only annually at Easter, if even then. Nonetheless, medieval parishioners knew well enough that the divine was made present in the Eucharist, and most would have made an effort to be present for the canon. At those rituals, they could behold their Savior and plead his sacrifice for their needs and for the destiny of their souls."
(Medieval Christianity, de Kevin Madigan).

La noi in cartier unde ne-am mutat s-a sfintit de curand o bisericuta ( Sf Maria de pe calea Dudesti, langa scoala 80 din Dristor). Ea functiina de multi ani la subsol, dar acum de Duminica tuturor sfintilor, dupa Rusalii, s-a tarnosit si bisericanoua, de la etaj, si s-au tinut 40 de sfinte liturghii, in fiecare dimineata. Vor mai fi si maine, si poimaine ( duminca) si luni pe 20 iulie, de sf. Ilie.
Din pacate, eu am descoperit abia tarziu acest lucru, dupa inceputul lui iulie, si de ctae ori am ajuns, mi-a parut rau ca nu am vazut pe nimeni impartasindu-se, nici macar copii mici...( poate or veni duminca, nu am fost nicio duminca decand se tine slujba sus, ci doar mai demult cand se tinea la subsol si oricum am ajuns abia la predica, cred ca era ianite de Rusalii..). Ce pacat ca nu s-a intamplat acest lucru peste un an, sa am si eu fata botezata sa ma fi putut duce cu ea ! Si inca ce pacat ca nu eram si eu " copil cuminte", sa ma pot impartasi de pe acum...( unde stateam inainte, am obsevat ca multe femei, spre sfarsitul sarcinii, ss impartaseau mai des, in fiecare duminca, acum nu stiu daca se spovedeau inainte, sau daca sa se spovedeau tot acolo sau aveau alti duhovnici...)...cand ai duhovnicul in alta parte, cred ca e putin cam greu pt tine sa te poti impartasi asa de des, poate doar dacati-ar da o dezlegare pe termen mai lung, tinand cont de starea fiziologica in care te afli...( batran, bolnav, gravida, etc...)...iar ca sa te " muti" la un duhovnic mai aproape de casa...iarasi nu ti-e intotdeauna la indemana; poate ti-e rusine sa iti marturisesti iarasi toate pacatele la altcineva, sau poate ti-e rusine de vechiul duhovnic, sau crezi ca vei mai avea vreodata nevoie de sfatul dlui, sau nu vei fi multumit pe depin de cel nou si vei vrea sa te intorci...desigur cel mai usor credca e atunci cand nu ai pacate mari, care sa te " lege" de cineva prin marturisirealor, iar pentru " maruntisuri" te poti spovedi si obtine iertare, dezlegare, oricand la oricine...defapt se si spune ca daca un duhovnic te-a " legat" (= ti-a dat canon, te-a oprit de la sf impartasanie, pt anume pricina) doar el te mai poate ( sau asa e bine, asa trebuie) dezlega...

Cum reusesti tu ca mai din nimic sa faci niste probleme atat de complicate si de serioasa, este pentru mine un mare mister, dublat mai ales de nonsalanta cu care se pare ca ignori alte probleme mult mai grave, apropiate si serioase.

Da, lucrurile s-ar " simplifica" daca 1) ne-am casatori (?) ; 2) ne-am desparti (?) ; 3) ne-am muta in america/si nu ne-ar mai intreba nimeni daca suntem casatoriti si cu cine si daca ne-am spovedit sau nu...

Sau ar mai fi 2 var.: 1) samerg cu tupeu la preotul din cartier si dc ma intreaba sa-i spun ca am fost la duhovnic si m-am spovedit; 2) sa ii spun canu am duhovnic, sa ma spovedeasca dlui, pe scurt, fara sa intram prea mult in detalii..

(Ca/sa/ma duc cu adevarat la vechiul duhovnuc ar fi cm complicat, pt ca 1) ma cert cu sotul;2) dc spun cuivadespre intentiile mele, se intampla ca ma impiedic, parca cel rau imi afla gandurile si 3) duhovnicul mi-a pus niste " conditii " cam imposibil de indeplinit...( nu chiar cum vreti voi,sa-mi zica sa nu ma mai prinda pe acolo pana nu ma cunun/despart, dar pe aproape...)

Iar cu fugitul undeva departe, deocamdata nu se poate pt simplul motiv ca luna de luna tre sa merg lamedic sa-mi dea cm si apoi sa-l duc la servici; abia dupa ce se terminaperioada de cm imi dau ei o adeverinta de venituri si fac io cerere la primarie sau nustiu unde pt indemnzatie si alocatie, eventual deschid un cont pe care sa-l pot accesa de oriunde din tara... daca ar fi sa fug acum s-ar duce toate pe apa sambetei, plus ca nu as/putea lua nici prea multe lucruri cu mine, cele ale copilului nici mai incolo( patut, carut), insaacum, nu cred ca mai sunt un stare sa car nici lucruri ptmine sa-mi ajunga o zi si-o noapte ...

Dar de ce crezi tu ca în America nu te mai întreabă asta?

Asa am auzit si eu de la fetelede pe acolo...

( dar probabil promiscuitatea exista peste tot, si la noi si la voi, de x eu am rude care traiesc acolo, nu stiu sa se fi cununat in vreun fel, defapt nu stie nimeni, care au venit si au cununat un cuplu in Romania, s nu i-a intrebat nimeni nimic...)

In cazul nostru era intr-adevar mm simplu, dar nu am stiut. Am vb pana la urma cu pr duhovnic care a zis ca ne putem impartasi oricand, acum pana se naste fata, ca defapt se impartaseste ea si nicidecum eu...acum insa sa vad cand reusesc s-o fac, pt ca pe caldurile astea imi este imposibil sa nu beau apa de 3-4 ori pe noapte si dimineata de cum ma scol...poate sa ne ajute Dumnezeu sa mai prindem o noapte si o zi mai racoroasa...

Deci toate astea le faci de gura lumii?

Deci acum mergi pe varianta 1-2?

De parca chiar te-ai gandi serios la chesta asta.
Nu ai plecat cand erai fara cine stie ce greutati si obligatii si ai sa o faci tocmai acum..

Dubioasa teologie.
Stie toata povestea sau doar varianta prescurtata?

Văleu, da tu când mai dormi? Mănânci foarte condimentat?

Astea-s sfaturile lui sarsaila cel negru si intunecat. Tu vrei sa-ti minti
noul duhovnic.Tu nu stii ca odata ce ti-ai luat un duhovnic nu ai voie
sa-l schimbi decat din motive reale(cum ar fi : moartea duhovnicului,
mutatatul in alt oras, tzara, etc).?!Dar chiar si asa in afara de decesul
duhovnicului, trebuie sa iei dezlegare si binecuvantare de la vechiul
duhovnic in acest sens.(adica sa te duci la altii).
Daca tu crezi ca duhovnicii sunt precum medicii (adica poti sa te duci
cand la unul cand la altul cand vrei tu) te inseli.Odata ce ti-ai luat
un duhovnic mergi cu el pana la capat, caci face parte din crucea ta.

Mai mult, motivul pt care vrei sa schimbi duhovnicul este faptul ca
duhovnicul nu doreste sa-ti faca voia.Pai mai fallen, in primul rand:
duhovnicul este raspunzator pt ce dezleaga.El isi ia raspunderea in
fatza lui Dumnezeu ca te va calauzi spre lumina Evangheliei ori de
cate ori vei apela la dansul.N-ai cum sa-l obligi sa faca ce doresti tu.

Apoi daca tu vreodata vei dori sa te impartasesti cu vredniciie va trebui
sa-i spui noului tau duhovnic ca l-ai mintit.Orice duhovnic care aude
asta isi va pierde increderea in tine.Unii duhovnicii te vor pune
sub canon de observatie, altii pur si simplu te vor indruma catre alt
duhovnic, doarece nu vrea sa-ti perecliteze mantuirea dar nici sa mearga
el in iad pt faptul ca tu il minti etc.

Atunci cand te duci in fatza spovedaniei, Dumnezeu iti da un credit de
incredere(in sensul ca orice duhovnic pleaca de la bun inceput ca cel care
vine sa se spovedeasca este de buna credinta si spune adevarul).
Daca te prinde cu minciuna atunci tot tu ai de suferit.
1.poate sa-ti dea canon si sa te puna sub observatie pe o perioada lunga
2.poate sa te refuze si sa te lase doarece nu faci decat sa-i pierzi timpul
pretios, timp in care el duhovnicul poate face actiuni ziditoare duhovnicesti
pt el , pt altcineva sau pentru alt mirean care nu umbla cu minciuni si
prefacatorii si doreste sa se mantuiasca.

Daca iti intentionezi sa-ti bagi joc de Sfintele Taine sa nu te miri daca o sa
ajungi bataia de joc a altora.(O fi Dumnezeu iubitor de oameni dar mai este si Drept)
(Dar multora le intra pe o ureche si le iese pe ceaalalta si uita partea cu Dreptatea Lui).
Atentie cu Sfintele Taine, ca nu-i de joaca !
Dar tu nu prea constientizezi cu ce te joci.Ia intreaba-ti ingerul pazitor sa
vezi ce-ti zice .

Ia uite cam ce te joci tu (ca sa-ti faci o idee):
https://www.youtube.com/watch?v=cxhVJqT8O88 (fii foarte atenta la rugaciunile care se rostesc)

Dorm foarte prost pe caldurile astea, intr-adevar, ma scol lac de apa. Chiar si in noaptea aceea cand a plouat mult si s-a racorit ( am metabolismul mai accelerat in perioada asta). Poate s-o fi intamplat sa mananc condimentat vreodata, dar de obicei mananc mai mult fructe. E drept ca si alea-s dulci. Astept niste analize de vreo 2 sapt, cica vine rezultatul cand sunt toate gata...dar in principiu nu am ce face, tb sa astept sa vina sorocul ( doar in caz ca ai ceva care sa ameninte viata mamei si a fatului implicit, gen diabet, preeclampsie, etc, se intervine pt a grabi venirea lui )...

Eu nu voiam neaparat sa recurg la asemenea mijloace, chiar daca am gandit ca " ar fi mai simplu" ( stiam ca nu e bine), dar chiar mi s-a parut ca vechiul duhovnic ( nu m-am dus la altul, deocamdata) nu prea ar mai vrea sa mai aiba de-a face cu mine...poate e cum spuneti voi pierdere de vreme ( dealtfel a si zis sa ma hotarasc daca il cred pe el sau pe sot, daca tin cont de ce spune el sau de ce spune " lumea", dc vreau sa-L multumesc pe Dumnezeu sau pe restul lumii, etc...si probabil asa ar spune oricare alt duhovnic, in cele din urma...)

"mi s-a parut", "nu prea", "sotul care nu este sot", cam multe variabile incerte in deciziile tale.

Da, pana la urma cam asa e, nu poti sluji la doi stapani.
Si pe "Dumnezeu" nu trebuie sa-l "multumesti", trebuie doar sa-l asculti ca ce a spus si a pus, spre binele omului este.

Daca vrei sa-i fie bine, ascuti, daca nu, nu..fericirea nu e obligatorie.

Da.Asa este.De aici iti dai seama ce putere i-a dat Dumnezeu preotului.
Este o putere fenomenala.De aceea diavolul turbeaza/crapa si ureste pe
preotii mult mai mult decat pe mireni.

Voiam sa mai zic ca sfaturile voastre is cam contradictorii: pe d o parte Alin spune ca duhovnicul meu nu prea ar sti teologie ( ori ca poate l-am mintit eu, ceea ce nu e cazul fiind vorba de vechiul duhovnic care ma stie de ctiva ani si nu prea am cu ce sa-l mint, adica nu cu lucruri esentiale, cum ar fi dca m-am casatorit sau nu...); iar pd cealalta parte Copacel zice ca nu pot sa schimb duhovnucul fara un motiv intemeiat...dar tot el spune ca acesta poate renunta la mine dc nu-l ascult; si-apai atunci io ce-ar tb sa fac??? Sa ascult de sot si sa-mi " vad de treaba"( si sa-l las pe Dunnezeu cu treaba lui, ca nu-l intereseaza pe El ce pacate am fcut io si dc m-am spovedit sau nu, El a facut pamantul si acum nu s mai baga, are alte treburi, sa pazeasca planetele sa nu se ciocneasca, etc)????

Da, pt ca in relatia duhovnic-mirean, duhovnicul conduce, nu mireanul.
Nu poti sa-l schimbi, pt ca tu esti legata de el.

Pana cand duhovnicul nu-ti da binecuvantarea ca poti sa te duci la alt duhovnic, tu esti in grija acelui duhovnic.Un duhovnic poate sa-ti dea binecuvantare sa te duci la alt duhovnic daca el considera ca a facut tot cea putut pt tine si nu a mers.

(Repet:"daca el considera" si nu "daca tu consideri ca el ar considera acest lucru", da ? ca sa nu fie motive de "confuzie" intentionata :D )

Dar pana la urma care este problema ? Tu vrei sa te impartasesti dar duhovnicul tau nu te lasa pana cand
nu te mariti , dar tu nu esti maritata pentru ca barbatul tau nu vrea sa te ia de nevasta , desi tu ii spui sot ? Sau cum ?
Pai de ce nu vrea sa te ia de nevasta ?

Poate esti nitel incoerenta, poate n-am inteles eu bine.

Vechiul duhovnic din cate am inteles, nu-ti da dezlegare la Sf. Impartasanie pentru ca traiesti cu un barbat nefiind cununata cu el, ceea ce este perfect corect dpdv dogmatic si moral.

Daca am inteles bine, actualul iti da sub teologumena care mie cel putin mi se pare cel putin cam ciudata (as zice si mai mult, dar ma abtin) ca "nu tu te impartasesti ci copilul".

Acum daca lucrurile stau altfel, poate ar trebui sa faci precizarile de rigoare.

Ce ar trebui sa faci tu? Sa inceci sa respecti normele morale, sa nu te mai minti, etc.