............... am editat, pentru ca de fapt nu are nici un sens sa comentez asemenea afirmatii.:(

Desi as fi vrut sa nu existe astfel de exemple ..cam despre asta vorbeam cand spuneam ca cel de langa tine, cel cu care esti casatorit(a) are o mare putere asupra ta, chiar si cand crezi ca nu te implici prea mult afectiv, si oricat de stabil te crezi iti poate face lucruri sau mai bine zis te poate face in stare de lucruri care nici macar nu ti le-ai fi inchipuit..

Omul de care vorbim aici, si pe care unii il judeca cu atata usurate si dispret chiar (tot mandria, bat-o vina) chiar daca a clacat, si-a oferit un timp de gandire chiar daca nu la modul cel mai inofensiv (pentru el in special).
Pe langa o intamplare ca cea mai de sus mai ca-l poti felicita ca a procedat astfel.

Desi as fi vrut sa nu existe astfel de exemple ..cam despre asta vorbeam cand spuneam ca cel de langa tine, cel cu care esti casatorit(a) are o mare putere asupra ta, chiar si cand crezi ca nu te implici prea mult afectiv, si oricat de stabil te crezi iti poate face lucruri sau mai bine zis te poate face in stare de lucruri care nici macar nu ti le-ai fi inchipuit..

Omul de care vorbim aici, si pe care unii il judeca cu atata usurate si dispret chiar (tot mandria, bat-o vina) chiar daca a clacat, si-a oferit un timp de gandire chiar daca nu la modul cel mai inofensiv (pentru el in special).
Pe langa o intamplare ca cea mai de sus mai ca-l poti felicita ca a procedat astfel.

Sa nu cumva sa ajunga ei intr-o situatie asemanatoare si sa ne arate ca se poate si mai rau.

Am revenit!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
 

Buna ziua din nou,

Am fost plecata doua zile si constat, dupa ce am revenit ca v-ati inversunat in opinii :D.

Si eu si el suntem genul care nu ne exteriorizam imediat. E foarte rau pentru ca te distruge in interior. Incercam sa schimbam acest lucru, dar................credeti-ma ca e, cred, cel mai dificil lucru: sa iti schimbi propriile reactii si mai ales in momente de furie. Ce poti face maxim e sa inveti cand vin si sa intrerupi cearta si sa iesi sa iei o gura de aer. Cam atat, dar daca ai intrat in jocul nervilor.........nu te mai poti controla. Genul nostru de oameni sunt cei care fac acest tip de gesturi inexplicabile : omor cu 40 de lovituri, se sinucid fara explicatie................o clipa de nebunie...........

Asta nu ne face neaparat periculosi, dar putem fi si pentru altii si pentru noi.

Categoria care se exteriorizeaza: e plina puscaria si de ei, pentru ca, deobicei, sunt cei care dau o palma la nervi si cel lovit cade si da cu capul de vreo piatra sau colt de masa. De ei nu se mira lumea, dar tuturor le pare rau spunand: era baiat bun, dar ..........prea nervos cateaodata..............

Astea sunt cele care imi vin in cap. Nici una nu e ideala, dar eu cred ca daca ajungi sa te cunosti poti sa-ti controlezi reactiile..........cat de cat. Asta se numeste experienta de viata.......nu faptul ca ai lucrat in zeci de locuri sau ai avut zeci de relatii. Poate nu m-am exprimat eu bine, dar incerc sa fiu cat mai succinta in exprimari pentru a nu plictisi.

Experienta mea vine mai ales din rabdarea de a asculta omul (mi se pare un animal interesant - e o gluma- ca sa nu ma trezesc cu reactii :D), de a nu-l judeca.

In adolescenta ma jucam asa: daca intalneam omul perfect ii cautam defectele, daca intalneam omul ponegrit de toti ii cautam calitatile. Doar de curiozitate pentru ca eu nu cred ca exista oameni rai si oameni buni.Doar oameni........Iar cei care sunt extrem de rai cred ca au probleme psihice grave care nu pot fi tratate.

Daca va intrebati cum sunt: de duminica nu vorbesc cu ai mei. Nu sunt suparata, doar ne-am certat rau. A inceput acel moment de furie si eu am " iesit sa iau o gura de aer" (cearta la telefon). Si, in primul rand, am nevoie de o pauza ......... m-am hotarat sa o iau. Chiar daca ma gandesc la ei minut de minut, macar pot sa-mi fac ordine in ganduri si in viata. Am inceput , din nou, sa ma pot concentra la birou, sa incerc sa-mi rezolv chestiuni urgente personale .........
Dupa ce voi rezolva partial din ele, dar macar sa-mi limpezesc mintea, voi relua legaturile cu ai mei " daca voi nu ma vreti, eu va vreu" :D. Dar acum am nevoie de liniste si sa ma impac eu cu mine. Vorba prietenului meu : sa ajungi, din nou, sa te respecti tu pe tine. Cam despre asta e vorba dupa o psihanaliza personala (:D) de vreo 3 zile.

Si pentru ca tot a ajuns lumea la concluzia ca sunt " nebuna", luni ma duc sa vorbesc, de data asta, cu un psihiatru (psihologul saracu era usor mai slab pshihic decat mine :P).

Si asta nu e legat de subiectul de aici, doar vroiam sa va explic ca e normal sa mergi la psihiatru si sa vezi ce ai. Depresia de care sufar este o chestiune fizica. Organismul nostru este un fel de motor, daca ii lipseste ulei (vitamine........) se gripeaza. Si ca sa nu aud ca sufar de depresie si de aia ma marit va rog sa cautati pe net cum se manifesta si veti intelege ca 99% din timp creierul e ok, dar acel 1% iti da batai mari de cap atat ca si comportament cat mai ales fizic.

Multumesc tuturor celor de aici care mi-au scris si ce vroiam sa aud si ce nu. Cei care ati stat luni langa mine sa stiti ca m-ati oprit din gandurile negre.

V-am facut capul calendar azi, dar sunt hotarata sa-mi rezolv problemele in ciuda " gurii lumii". Am revenit cu forte proaspete........se poate!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Draga Ioana, asta inseamna ca ai taiat "cordonul ombilical". Nu in sensul ca ai intrerupt comunicarea, ca aia se va relua dupa pauza aferenta, ci ai taiat dependenta decizionala de mama ta, devenind un om responsabil si pe propriile picioare. Bine-ai venit in lumea celor liberi! Optimism, incredere, speranta!
Har, smerenie si jertfa de sine.

Multumesc :). Chiar am senzatia ca se va rezolva cate ceva........

Ioana,depresia nu este o cauza doar a dezechilibrului neuro-chimic,iar daca mergi la psihiatru este ok,probabil iti va da niste medicamente care vor restabili acest echilibru,insa fara a aborda in paralel sedinte de psihoterapie,nu vei trata problema decat pe jumatate,ca sa nu spun un procent si mai mic,prin urmare ea nu va disparea decat poate de fatada,temporar.
Daca nu consideri ca psihologul la care mergi iti este de ajutor,atunci poate el sau poate metoda psihoterapeutica nu se potriveste problemei tale.Eu iti pot recomanda doua psihoterapii (nu ca nu ar exista si altele) care ating prin analiza psihicul uman in profunzimea lui si nu doar incearca sa rezolve problemele la suprafata: psihanaliza si psihoterapia experientiala.Despre ambele poti gasi informatii pe internet,probabil despre prima cunosti deja cate ceva daca spui ca esti pasionata de psihologie,a doua fiind o metoda mai noua,insa foarte complexa si eficace.
Pentru persoanele depresive sau care isi reprima agresivitatea,foarte mult ajuta practicarea unui sport,pentru ca acesta contribuie la cresterea nivelului de serotonina din sange si la eliberarea pulsiunilor agresive intr-o anumita masura.Ma refer,insa,la ceva mai dinamic,nu exercitii fizice gen pilates sau altele de acest gen.
Si tot pentru ca suntem la acest subiect si stiu ca esti pasionata,iti sugerez sa citesti doua carti care le poti comanda pe internet de la editura "For You",ambele scrise de psiholoaga si psihiatra Debbie Ford :"Partea intunecata a cautatorilor de lumina" si "Secretul umbrei".
Cartile le am si eu acasa,iar pretul ambelor,impreuna cu taxele postale s-a ridicat la doar 20 de ron,un pret prea mic comparativ cu ce ofera.Ti le recomand cu caldura,sunt sigura ca te vor ajuta!

Draga Alin si Mellisa,nimeni nu poate scoate din noi ceea ce nu exista deja acolo.Cu cat ne reprimam mai mult agresivitatea,cu atat cresc sansele sa izbucnim intr-un mod neasteptat,de nedorit si uneori cu consecinte extrem de grave.
Agresivitatea face parte din fiinta umana si trebuie sa invatam sa o acceptam ca atare si sa o exprimam intr-un mod constructiv.Cu cat o vom nega si respinge,cu atat cresc sansele ca ea sa se transforme in violenta.
Si eu aveam tendinta sa ii invinovatesc pe cei din jur pentru greselile mele,pentru iesirile mele la nervi,pentru toata nefericirea mea,pana cand a venit momentul si s-a facut lumina in mintea si in intelegerea mea: am inteles ca fiecare persoana care a exista intr-un anumit moment in viata mea a existat cu un scop,nicidecum la intamplare,a fost o oglinda care mi-a aratat atat partile mele bune,insa si cele intunecate,pe care mi le respingeam.Fiecare din acesti oameni,partea mea de lupta interioara,bucuria,dar si suferinta,toate m-au ajutat sa evoluez,sa imi arate noi si noi lucruri despre mine insami si despre partile pe care trebuia sa le lucrez.
Nu putem evolua daca nu intelegem ca suntem proprii responsabili atat de fericirea sau nefericirea noastra,de fiecare actiune si alegere,ca nimeni nu poate avea putere asupra noastra de a ne face sa actionam intr-un anumit fel,ci ca suntem singurii care alegem constient sau inconstient.
Cand aratam cu degetul spre oameni,viata,soarta,Dumnezeu,nu facem decat sa traim intr-o continua negare,iar abia atunci cand incepem sa ne punem noua insine intrebari despre noi,sa cautam cauza in propria fiinta,abia atunci incepem sa pasim spre transformarea noastra.
Va spun toate acestea nu pentru ca vreau sa par eu filosoafa forumului :),ci pentru ca am trait si traiesc chiar si in aceste momente acesti pasi ai transformarii interioare,care de multe ori te arunca de la cer la pamant,de la agonie la extaz,pentru ca nu e usor,credeti-ma cand va spun...sa constientizezi lucruri despre fiinta ta,sa iti recunosti tie deschis anumite lucruri,insa este minunat apoi,cand vezi ca peste intuneric ai adus lumina,ca esti un om mai intreg,mai responsabil si implicit mai intelegator cu tine si cu semenii,ca incepi sa privesti cu totul alti ochi experientele de viata si toate capata un cu totul alt inteles fara de care erai orb pana atunci.
Este adevarat ca am fost si sunt ajutata pe acest drum,de aceea ma bucur daca la randul meu pot darui un strop din aceasta experienta si celor din jur,mai ales celor care cauta raspunsuri,asa cum am facut-o si o fac in continuare si eu.

Da draga mea, ai perfecta dreptate.Tocmai de aceea sustineam ca niciodata nu poti sa prevezi reactiile celui de langa tine.Deoarece faptul ca cel de langa tine este o apa lina,un om bland ,impecabil din punct de vedere social,nu-ti garanteaza securitatea personala,pentru ca n-ai de unde sa stii cata frustrare a acumulat, cata furie a reprimat, pana la varsta la care l-ai cunoscut.

De aceea eu am si spus ca prefer oamenii care reactioneaza pe loc.

Da, si eu sunt de parere ca atunci cand ceva nu iese sau nu este cum dorim, la noi trebuie sa cautam raspunsul, nu la cei din jur.
Depinde de noi cum reactionam la tot ce vine din afara fiintei noastre.Problema este insa ca multa lume nu realizeaza cat de fatal poate fi pentru propria persoana,neacceptarea propriilor reactii negative si "camuflarea" lor .
Defapt,problema nu este ce sa faci cu furia de exemplu.Cum sa o exteriorizezi constructiv sau cum sa o reprimi.Adevarata incercare este sa descoperi CUM SA LUCREZI CU FIINTA TA, sa ajungi sa NU MAI SIMTI FURIE. Aceasta este adevarata imblanzire a firii. Si ca sa ajungi aici, primul pas este acceptarea si nu reprimarea!
Foarte adevarat si sunt total de acord.:53:Atunci cand deja incepi sa fii mai intelegator cu tine insuti,inseamna ca ai inceput procesul de acceptare,de care vorbeam mai sus.

Vorbeai de sport la un moment dat.Persoanelor cu exces de "energie" ca sa nu spun agresivitate,le-as recomanda jogging-ul.E la indemana oricui si ai sentimentul omenesc ca fugi de probleme, cand defapt incepi sa le rezolvi..:66:

Sunt in asentimentul tau cu tot ce ai spus,insa referitor la citatul de mai sus,ideea este tocmai sa ne permitem sa traim cu emotiile noastre si sa le acceptam ca facand parte din noi,asta insemnand si cu cele pe care cei din jur le catalogheaza ca fiind defecte ori de nedorit,precum tristetea,furia,sentimentul de revolta,teama si orice alta traire omeneasca.
Din momentul in care iti doresti sa nu le mai simti,deja le-ai etichetat,deja ai respins o parte din tine.In momentul in care se petrece acceptarea iti vei da voie sa traiesti aceasta emotie,insa proportiile vor fi altele si transformate intr-o maniera benefica pentru noi si cei din jurul nostru.
Foarte important este sa invatam sa exprimam fata de cei din jur ceea ce simtim,indiferent de natura sentimentelor,ce dorim,ce nevoi avem,insa printr-o comunicare asertiva,in care fiecare il asculta pe celalalt si cauta sa gaseasca nu tapul ispasitor,ci numitorul comun la problema lor.
Fiecare asa zis defect al nostru poate sa ne conduca spre a descoperi calitati despre care nu banuiam ca ar exista in noi:dandu-ne voie sa ne infruntam teama,ne putem descoperi curajul,lasandu-ne sa traim tristetea,vom gasi dincolo de ea bucuria si asa mai departe.