Interesant
 

Tu poti postula ca dragostea iti sterge cumva memoria?
Sau ca te poate modifica in asa maniera cat sa nu mai poti rationa o perioada nedeterminata de timp?
Cred ca tu nu stii ce este sau cum se manifesta dragostea.

Daca aceasta dragoste supranaturala are intradevar aceste proprietati si iti rapeste simturile si mintea este un sentiment care nu merita "trait".
Si ca sa fac o analogie: Este o coma vegetativa in care simti fericirea maxima cu pretul facultatilor mintale.

Daca facultatile mintale se pastreaza revenim la topicul acestui thread.

Multumesc.

Bun, n-ai priceput nimic din primul exemplu.

Sau sa o luam altfel: ai trecut printr-un divort, fara sa fie vina ta.

La un moment dat ai sa accepti ca indiferent cat timp ai petrecut cu persoana respectiva, viata ta merge inainte, intr-o alta directie, una mult mai buna.

Nu cred ca ai sa fii consumat in noua ta viata despre esecul celeilalte relatii.

Desigur, poti manifesta compasiune fata de limitele celuilalt, mai ales daca a facut o alegere care pana la urma a inteles ca este extrem de proasta, dar asta sigur nu o sa te consume in noua ta relatie.

Interesant
 

Ai reusit sa formulezi o idee coerenta. Te felicit si iti ofer toata stima!
__________________________________________________ ________
Permite-mi sa enunt un contraargument:

Faptul ca au divorat inseamna ca nu mai sunt legati ca si soti insa amandoi raman legati ca si fiinte umane ("aproapele" - cum ii ziceti voi, fata de care avem obligatii morale - sa il iubesti in principiu).
Faptul ca ati fost "divortati" divin (unul in Rai si unul in Iad) probabil pe buna dreptate, dizolva legatura dintre voi ca si fiinte umane (ca si "aproapele")?
Te absolva de obligatia morala de a-ti iubi aproapele? Iti ofera "privilegiul" de a fi indiferent suferintei lui?

Poate ca nici nu il iubesti pe aproapele acela din flacari.
Ti se pare doar putin exagerat ca sufera o pedeapsa infinita pentru o crima finita.
__________________________________________________ ____________
Nu inteleg cum puteti accepta acest concept de justitie.

Multumesc.

Iubirea nu exclude compasiunea ci compasiunea deriva din iubire si o imbogateste, fara sa o umbreasca.
Dar ca ateu, nu poti cunoaste nici una nici cealalta la dimensiuni autentice.

Nu este exagerat.
Primo, este alegerea lui sa paseasca astfel in eternitate, de ce i s-ar lua asta?

Secondo: crimele nu sunt finite.
Cum zicea o vorba: ceea ce facem in viata, merge in eternitate.
Faptele oricarui om, oricat de marunt (aparent) au un ecou in timp mai mare decat realizam.

Nu a zis nimeni ca nu mai au ratiune. Si in cazul oamenilor obisnuiti, daca au un necaz pe la 25 de ani nu se dau cu capul de pereti pana la 65 de ani, le mai trece in timp. Cu atat mai mult in aceste cazuri. Si pe pamant, intr-o stare de fericire omul uita toate necazurile si greutatile, are o stare de beatitudine. Acum te poti gandi ca acea stare din Rai e de cateva ori ai intensa si, cel mai important, e neintrerupta, constanta. Nu sunt perioade de fericire alternate cu unele mai putin bune.

hai sa iti spun un secret. In teologia ortodoxa iadul nu e cu flacari si pedepse justitiare(multa lume nu stie asta).

Interesant
 

OK.

Alin a zis: Iubirea nu exclude compasiunea ci compasiunea deriva din iubire si o imbogateste, fara sa o umbreasca.
Dar ca ateu, nu poti cunoaste nici una nici cealalta la dimensiuni autentice.

Catalin a zis: Nu a zis nimeni ca nu mai au ratiune. Si in cazul oamenilor obisnuiti, daca au un necaz pe la 25 de ani nu se dau cu capul de pereti pana la 65 de ani, le mai trece in timp. Cu atat mai mult in aceste cazuri. Si pe pamant, intr-o stare de fericire omul uita toate necazurile si greutatile, are o stare de beatitudine. Acum te poti gandi ca acea stare din Rai e de cateva ori ai intensa si, cel mai important, e neintrerupta, constanta. Nu sunt perioade de fericire alternate cu unele mai putin bune

Din astea inteleg ca nu iti pierzi nici ratiunea si nici compasiunea/iubirea cand te duci in Rai.
Tehnic vorbind, poti sa gandesti si sa traiesti sentimente.

Adica poti sa te gandesti la omul nefericit din Iad si sa nutresti un sentiment de compasiune pentru el si pe care posibil ca il iubeai.

Nu am iesit din cotextul niciunuia dintre voi. Partea a 2-a cu "dragostea lui Dumnezeu te face sa uiti de toate" o excludem pentru moment.

Acum raspundeti:
Este moral sa nu te gandesti la omul acela nefericit din Iad pentru care nutresti un sentiment de compasiune si pe care probabil ca il iubeai?

Si aici urmeaza:
Da, este moral pentru ca ma lasa Dumnezeu sau imi da ceva mai bun decat constiinta.
sau
Nu este moral dar nu am de ales cum nu are de ales nici cel nefericit.

Multumesc.

Cred ca noi incercam cu mintea noastra de acum sa ghicim ce va fi, ba mai mult, ne si suim in rai si ne facem griji pentru soarta celorlalti. De fapt tot pentru noi ne facem griji : Nu o sa fim noi nefericiti stiind ca altii se chinuie ? :1:

In primul rand ca Dumnezeu e drept. El a spus tuturor : Uite in sticla aia e otrava, nu bea din ea ca o sa mori. Dar noi bem din otrava si ne asteptam sa nu murim. Curios, in viata asta trecatoare aproape nimeni nu risca asa ceva, in schimb toti isi risca viata eterna.
Nimeni nu e condamnat la iad. Fiecare isi alege singur locul unde o sa se duca. Indraznesc sa spun si mai mult si zic ca fiecare va sti ca acela e locul in care trebuie sa se duca. Cand vom scapa de ochelarii acestia de cal si vom ramane singuri cu constiinta noastra, fara posibilitatea de a ne mai imbata cu apa rece, vom sti singuri unde trebuie sa mergem. Nimeni nu va avea nici o scuza, si nimeni nu-l va putea invinui pe Dumnezeu. Nimeni nu va putea spune ca n-a stiut. Constiinta ne va da de gol.
Apoi crestinul adevarat se ghideaza dupa cuvintele Mantuitorului : " Mama mea şi fraţii Mei sunt aceştia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l îndeplinesc." Deci cine ajunge acolo va avea o noua familie in care se vor regasi (sau nu ) si membri ai familiei lui.
Nu vreau sa vorbesc despre suferinta pentru ca eu cred ca e un mister de nepatruns felul in care vor arata lucrurile. Dar cred ca Cel care sufera cel mai mult este Dumnezeu. Si totusi El nu ne vrea roboti ci oameni cu vointa libera si capabili de virtute.

Este fals. Omul ajuns in rai iubeste mai departe pe toti inclusiv pe cei din iad. de aceea se roaga pentru cei din iad. Si chiar , spun Sfintii Parinti ca au fost pacatosi care prin rugaciunile celor drepti au iesit din iad.

a emite pareri despre ceva ce nu numai ca nu accepti dar nici macar nu ai o idee ce reprezinta este nimic altceva decat a vorbi in desert.

Iubirea nu este o obligatie morala ci trebuie sa fie simtita profund in inima fara imbolduri sau construirea unor motive. Aceea este iubirea.

Intrebarile sunt inutile.
Nimic necurat nu intra in Imparatia cerurilor. asta inseamna ca acolo in rai toate sunt bune foarte, si deci acolo lipseste raul. Asta inseamna ca exista numai iubire si pururea rugaciune pentru cei pacatosi si slavire de Dumnezeu. Notiunea de moralitate este un termen care apare aici in aceasta lume tocmai din cauza ca exista si raul in lume. Acolo in rai unde este doar binele, notiunea de moralitate nu mai exista pentru ca nu este necesara. De aceea noi oamenii nu ar mai trebui sa vorbim despre rai , sau despre iad cu mintea cufundata in lumesc, pentru ca masurile acestei lumi nu se potrivesc acolo.