![]() |
Nu era vorba de o învățătură, ci doar de o afirmație. Și cum ai ajuns tu la concluzia că nu ar putea fi adevărată afirmația, adică că părintele Arsenie nu ar fi spus, pe ce te bazezi? Eu pot să verific dacă acea afirmație este sau nu adevărată, îl pot întreba direct pe pr. Petru. Nu neg că ar putea fi o înfloritură, dar ce ne facem dacă nu e și noi tot ne dăm ași în discernământ?
|
E bine ca atunci cand citam anumite afirmatii sa fim siguri ca intradevar au fost spuse de parintele Arsenie Boca - in cazul de fata, sau de un alt parinte.
Altfel putem cadea usor in inselare si sa gresim. |
Citat:
1. Sa acceptam orice afirmatie, din orice sursa ca fiind a parintelui Arsenie si sa o impartasim si altora ca fiind valida si astfel sa propagam aceasta idee fara a ne asigura in prealabil ca este intr-adevar o afirmatie a parintelui. Si asta in conditiile “inflatiei” de marturii a unor invataturi ale sale in ultima vreme. Si aici exista exemple de astfel de asa zise invataturi contrare celor ale Bisericii. 2. Sa acceptam o afirmatie si sa o consideram ca fiind invatatura a Bisericii sau echivalenta cu o invatatura a Bisericii datorita consideratiei fata de persoana respectiva fara a verifica in prealabil conformitatea acesteia cu invataturile Bisericii. Si daca ne referim la punctul 2 si la discutia de fata afirmatia “că cei mai mulți dintre noi vom trece prin iad și nu puțină vreme, chiar dacă ne-am spovedit, dar nu am ajuns să ne ispășim prin canon de la duhovnic și prin suferințele crucii, de la Dumnezeu, pentru păcatele noastre,” contrazice invataturile lui Hristos si ale Bisericii care spun ca pacatele marturisite si iertate prin intermedirerea preotului sunt iertate si in Cer. Deci nu este necesara nici o ispasire a pacatelor. Mai mult, spre deosebire de invatatura catolica, conform invataturii BO canonul nu are rol de ispasire a pacatelor si de a-i da satisfactie lui Dumnezeu pentru pacatele savarsite, ci de constientizare a gravitatii pacatului. Canonul nu este obligatoriu si cel mai important canon este “ de acum sa nu mai faci”. Ps: Cand vorbim de discernamant nu inseamna sa respingem anumite idei sau afirmatii, ci presupune sa avem o rezerva in a le accepta si sa le verificam, in masura in care este posibil. Dar cu siguranta a avea discernamant inseamna sa nu propagam o invatatura ca fiind a Bisericii sau a unei anumite persoane fara a verifica in prealabil credibilitatea sursei si conformitatea cu invataturile Bisericii. |
Sunt pacate si pacate .De exemplu pacatul avortului ,in caz de multe avorturi ,crime ,nu cred ca e suficienta o simpla spovedanie.Asa cum suntem pedepsiti sa stam in inchisoare pt un furtisag ,de ce nu ar trebui sa platim ,sa ne canonisim pt acest pacat ,mai ales pentru mai multe avorturi.Desi chiar si un avort e ceva rau.
Exista canoane ,de ex sa botezi ,sa ajuti familii cu multi copii pt acest pacat. Parintele Cleopa spunea ca cine moare sub canon este iertat de pacate. Trebuie sa ispasim de buna voie ,daca nu , prin boli si suferinte ,necazuri ,scarbe. Parintele Arsenie Boca este printre putinii duhovnici care spunea unde a ajuns sufletul cuiva dupa moarte. Nu trebuie sa ne indoim mai ales ca marturia vine de un preot ,deci o persoana de incredere. |
Lucian, afirmația părintelui (dacă îi aparține) nu ține loc de învățăură a Bisericii. Era vorba de un caz particular. Eu am să verific daca este adevărat sau nu. Până atunci hai să rămînem rezervați în ceea ce privește discernământul nostru duhovnicesc.
|
Citat:
Unii nu cred ca este corect ca pentru o scurta perioada de pacatosenie sa “arzi” in iad o eternitate. Altii nu cred ca au nevoie de preoti pentru a se mantui. Altii nu cred ca se poate aplica Botezul copiilor care nu il pot accepta constient. Altii cred ca Dumnezeu are nevoie sa i se dea satisfactie pentru pacatele savarsite de oameni. etc Stii care este diferenta dintre exemplele de mai sus si “in caz de multe avorturi ,crime ,nu cred ca e suficienta o simpla spovedanie”? Nici una. Toate sunt pareri personale. Si toate sunt diferite de invatatura Bisericii. Indiferent de pacat, pentru iertare este suficienta spovedania si cainta sincera. Atat. Asta invata Biserica. Referitor la a ne indoi de ceva, parerea mea (si aici pot sa spun ca este o parere personala) este ca ar fi bine sa ne indoim de orice. Nu in sensul de a respinge, ci de a cerceta. Credinta noastra nu presupune sa credem orbeste si nu se bazeaza, contrar parerii multora pe dictonul: Crede si nu cerceta. |
Cazul talharului este unic in istorie.
Daca totul s-ar reduce la cainta Dumnezeu nu ne-ar mai da atatea incercari pentru pacatele facute ,ele sunt iertate dar trebuie sa ispasim pentru ele.Nu uita ca talharul a murit de moarte grea ,s-a chinuit. Cerceteaza daca te indoiesti de cele spuse de par.Vamvulescu.Eu nu vad motivul pt care ar fi mintit ,si daca am incredere in ce a spus nu inseamna ca am o credinta oarba. |
Citat:
Am ales viata de mirean si nu cea de manastire si mi se pare normal sa gasim calea de mijloc si un echilibru in toate. Nu mi se pare cu nimic exagerat si gresit in a ma duce intr-o excursie si a-mi dori un trai decent. Sau ce ar trebui sa fac, sa stau numai in casa si cand ies afara sa-mi pun batic sau un sac in cap? N-am zis ca as face ca ei, dar nici sa ne facem ca nu vedem si asta cu anii. O zi frumoasa! |
Citat:
Nu stim noi sinu tine de noi sa decidem daca a fost sau nu unic pentru ca a trait in pacat toata viata si in ultima clipa caindu-se s-a mantuit. Asta o stie si o decide Dumnezeu. Citat:
Invatatura asta cu ispasirea pacatelor si satisfactia data lui Dumnezeu prin suferinta este proprie catolicilor si altor secte. Nu Bisericii. Suferintele au un rol foarte important si in invatatura Bisericii si a Sfintilor Parinti, doar ca are o alta semnificatie. Suferinta are un rol pedagocic, purificator, exemplu de ascultare... etc. Citat:
Oricum nu are rost continuare conversatie pentru ca daca cineva vrea sa inteleaga ce am spus (ce crede si accepta este o alta discutie) intelege. Nici nu incerc sa te conving pentru ca stiu ca nu am cum. Optica ta este diferita. |
eu sunt pentru
Rugăciunea pe smartphone – o practică neadecvată sau o adaptare la contextul modern?
http://www.doxologia.ro/puncte-de-ve...ntextul-modern "Când sufletul ne dă ghes de rugăciune, nu contează dacă o spunem din minte, dacă o citim de pe hârtie sau de pe ecranul unui calculator sau al unui telefon, dacă o auzim spusă de altcineva. Ceea ce contează este ca mintea și inima să alerge la Dumnezeu și la ajutorul sfinților!" |
Ora este GMT +3. Ora este acum 05:49:37. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.