Spui că pronia divină te lasă rece. Adaugi că te rogi.
Păi bine, Theo, te rogi către Cineva a cărui pronie (intervenţie ocrotitoare) te lasă rece?
Nu e contradictoriu? Nu e în zadar? Nu e absurd?
În acest caz, de ce nu te rogi unui bolovan sau unui sturz din insulele Canare - dacă tot te lasă rece răspunsul, pronia...

Haide, frate, cum nu ai inteles? Ma refer la conceptualizare, discutii teoretico-sofistice pe margineaproniei/arbitrului/mantuirii, etc.
Pentru mine sunt complicate si inutile. Sincer, am incredere in Dumnezeul meu, si tot ce face El este bine. Punct.

Ei, aşa mai merge...:)

Aş adăuga, în completarea momentului meu de bucurie, că sunt oameni care nu pricep, deocamdată, cum îi ajută Dumnezeu - din moment ce (se gândesc ei) au unele necazuri, se întâmplă atâtea rele în lume (poftim, violuri!), au loc războaie în care mor oameni, e distrusă viaţa pe Terra etc.
Tocmai din acest motiv, faţă de care un om (creştin) nu poate fi nepăsător, cred că sunt foarte folositoare discuţiile şi cugetarea la pronia lui Dumnezeu, la liberul arbitru etc. Mai ales că, din fericire, avem şi cărţi lămuritoare scrise de oameni mai luminaţi decât noi, cărţi precum şi oameni vii aflaţi printre noi, care ne sunt un dreptar şi o sursă inepuizabilă de învăţătură dreaptă, mântuitoare. Şi mai presus de toate avem slujbele Bisericii - învăţătura cea mai dreaptă şi mai vie, mai concretă şi mai însufleţitoare, mai tămăduitoare şi mai înălţătoare din câte învăţături ar putea exista sub soare.
Altfel oamenii cad în deznădejde sau cultivă o credinţă strâmbă, lipsită de înţelegere, iraţională, eretică. Adică, pe scurt, nefolositoare şi chiar dăunătoare vieţii lor şi a semenilor.
Oare eşti şi tu de acord?