<< Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire, rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el >> ( I Ioan 4 , 16 ) .

Oare cei sensibili nu sunt rationali, si cei rationali nu sunt sensibili? Eu zic ca da...

Da, intr-adevar; si putem sa ne gandim si asa: Hristos a venit in lume si S-a jertfit pentru iubirea noastra. Noi, daca vrem sa fim asemenea Lui, la randul nostru trebuie sa ne jertfim pentru iubirea celorlalti. Fara aceasta jertfa marea noastrea iubire de Dumnezeu nu exista, pentru ca nu are rod.

Foarte mare dreptate ai...mai trebuie sa si punem in practica aceasta dragoste...asta e mai greu...

Ideal aşa este şi aşa este corect ! Dacă trăim împreună cu alţii , trebuie să-i slujim cu râvnă precum am sluji lui Dumnezeu Însuşi. Şi să nu cerem dragoste în schimbul dragostei noastre, nici recunoştinţă pentru jertfa pe care o facem , nici laudă pentru smerenia noastră . Cel puţin aşa trebuie să facem . . . .

Foarte bine spus...ce-as mai putea adauga eu?...foarte bine spus, frate Cristi...

Tot Scripura spune ca nu vom fi judecati:

Ioan 12, 47: Şi dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec; căci n-am venit ca să judec lumea ci ca să mântuiesc lumea.


Scriptura nu ne-a fost data ca material de informatie sau manual de mântuire. Ea vorbeste de legi duhovnicesti pe care le putem întelege doar pe cale mistica. Trebuie sa depasim nivelul rational si sa intram sub lucrarea harului ca sensul acestor legi duhvnicesti sa ni se descopere. Aceste legi decurg atât din decizia lui Dumnezeu cât si din urmarile implacabile ale unor faptuiri sau nefaptuiri ale omului.



Poruncile nu sunt croite la întâmplare, ele sunt o proiectie în planul nostru de existenta a planului divin pentru fericirea omului. Porunca de baza e renuntarea la viata de acum, fara asta nimic nu se poate cladi fiindca un om lipit de cele de acum nu va suferi transformarea mântuitoare.

Matei 6
19. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură.
20. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură.


Porunca iubirii de aproapele urmareste buna întelegere între oameni si nimic mai mult. Toate aceste osanale aduse iubirii decurg poate si din confuzia între iubirea între barbat si femeie si iubirea evanghelica. Prima este o tulburare puternica care a impresionat oamenii de-a lungul vremii si a facut artistii sa închine numeroase opere (în muzica cele mai multe lucrari sunt închinate acestei iubiri) în care s-a creat un mit al iubirii, vazuta ca ceva mistic sau magic, o alta exagerare. Si de la acest cult al iubirii între barbat si femeie s-a trecut la cultul iubirii evanghelice.

Sf. Ioan Scararul spune ca oamenii patimasi dau impresia ca sunt strapunsi la inima, iubitori iar cei înfrânati dau impresia ca sunt reci dar ambele aparente sunt false.

Iubirea decurge din înfrânare si din nimic altceva. Înfrânarea e baza tuturor virtutilor.

Sunt multe idei care ne par bune, avem tot felul de initiative la care însa trebuie sa renuntam. Ispitele nu sunt numai din partea stânga ci si din dreapta, ispite ale faptelor bune din initiativa sau dupa mintea noastra.

Cu prima parte sunt cat se poate de acord si partial si cu a doua.
Insa:
Nu cred ca din ce am spus eu, de exemplu, rezulta ca iubirea de aproapele de care vorbeste Evanghelia este o proiecte a dragostei dintre barbat si femeie. Aceasta este o forma de dragoste, numai una, care si ea trebuie transfigurata ca orice lucru omenesc, altfel are aripile taiate.
Insa a spune ca dragostea de aproapele 'urmareste buna întelegere între oameni si nimic mai mult' este o reducere dragstica si moralista a celor spuse de Hristos in Evangheilii (intelese cat se poate de mistic): de ce spune Hristos ca suntem un singur trup, trupul lui Hristos, care este capul? Bione, asta este valabil numai pentru Biserica, dar de ce spune si ca 'ceea ce ati facut unora dintre cei mai mici, mie mi-ati facut? Crezi ca este doar un indemn moral de a ne intelege bine intre noi?

Si de ce se mai spune in teologia Sfintei Treimi ca natura umana unita este o imagine a sfintei Treimi? Adica noi trebuie sa devenim 'una, precum Eu si Tatal una suntem' (Ioan). Unirea oamenilor prin dragoste, agapé, nu este doar o buna intelegere benigna, este unul din fundamentele mantuirii si reflecta dragostea dintre persoanele din sf. Treime.

Nu stiu, poate tu citesti printre randuri si interpretezi in cele spuse de mine sau de altii lucruri care nu se afla. Cuvintele Evangheliei raman, si mai sunt si altele, care nu imi vin in minte acum.

(Era vorba de dragostea de aproapele despre care eu am zis ca 'incarneaza' dragostea de Dumnezeu)
Incarnata - adica devine trup. A reflecta mi se pare un termen mai slab, desi corect. Eu am vrut sa zic ca exista o legatura organica dintre dragostea de Dumnezeu si cea de aproapele. Cum spuneam mai sus, modelul unitatii naturii umane exprimata prin acea dragoste este Sfanta Treime. (Asa spun sfintii parinti)
Dar poate ma insel si nu este un termen potrivit.

Asa e, dar cat de greu e! Eu nici macar cand mi se raspunde cu dragoste nu apreciez asa cum ar trebui...