Strajerul recomanda tuturor, in special membrilor mai noi, sa ii citeasca folositoarele sale postari!

Daca aveti nevoie de carti in PDF despre ortodoxie, apelati cu incredere la el! Are o intreaga biblioteca virtuala pe care o raspandeste cu mult drag.

Minunat cuvânt dar ia să fii prigonit fără vină să vezi atunci cam ce fel de creştin eşti.
Ia ţine tot Postul Mare (cu postul cel adevarat) şi când ajungi la capătul lui să vezi că toată lumea te alungă şi te prigoneşte făcră motiv.
Să te vad atunci creştine cât de adevarat eşti!

Depinde mult , de cantitatea de mandrie acumulata in timp ! Prigoana cea adevarata e fara vina , draga Dorina , asa cum e a te trezi cu o "piatra" in cap din senin ! Acesta-i farmecul . . . , acesta-i testul cel adevarat:30:. Tu , cum suporti prigoana dupa atatia ani de experienta ?:18:

Cum suport? Ca noi toţi care suntem tari în cuvinte şi neputincioşi în fapte.

Aş adăuga la răspus şi cele scrise la semnatura mea.

Da, toată chestia e să uităm cât mai repede şi soarle să nu apună peste mânia sau supărarea noastră ! Ţinerea de minte a răului produs în urma prigoanei "nedrepte", este cel mai dăunător lucru din câte ştiu . Nu avem voie, nu este normal până la urmă în a ne ascunde de cel de lângă noi ! Dar oare câte lucruri mai sunt normale în aste timpuri ?

Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este Imparatia cerurilor.
Trebuie sa fii o fericita! :)

Ca să simţi această fericire ce este cea mai mare dintre toate şi care îţi deschide Împărăţia Cerurilor trebuie să te bucuri de prigoniri şi de vorbirea de rău. Ori eu nu am ajuns la sfinţenie şi încă mă întristez şi mă îndepărtez atunci când primesc cele mântuitoare (ocări şi jicniri).

Hai , să te cert !
 

Da, dar ai altă calitate , recunoşti neputinţa ta , şi drept tămăduire, Dumnezeu ţi-a dat un talant foarte valoros , al cuvântului scris în proză şi în versuri , ce la rândul lui tămăduieşte pe alţii ! E oare puţin lucru ? Eu cred că nu !

Nu e puţin. E foarte mult dragă Cristi.
Să avem rabdarea dreptului Iov (astăzi pomenit).
Când oamenii îţi închid o uşă Dumnezeu îţi deschide zece. Cred că aşa va fi şi în Împărăţia Cerurilor. Fiecare va petrece acolo unde a făcut fapta rea sau fapta bună spre viaţă veşnică sau spre osândire veşnică.

Dumnezeu nu poate fi cuprins de mintea umana; daca ar fi cuprins, n-ar mai fi Dumnezeu. ( Evagrie din Pont)

Dumnezeu poate fi iubit, dar nu gândit. Poate fi prins si apropiat prin iubire, dar niciodata prin gândire. ( Norul Necunostintei)

Tocmai neputinta de a-L întelege în toata întregimea Lui este aceea care ne face sa-L întelegem pe Dumnezeu în toata maretia Sa. ( Tertullian)

Dumnezeu este în afara tuturor, neramânând în afara; este în toate, dar necuprins de ele; este mai presus de toate, fara înaltare; este mai jos de toate, fara coborâre; este în toate si, totodata, deasupra tuturor. ( Fericitul Augustin)

Daca n-ar fi un singur Dumnezeu, n-ar fi Dumnezeu. ( Sfântul Efrem Sirul)

Cunoastem firea divina prin lucrarile Sale. ( Sfântul Vasile cel Mare)

Dumnezeu poate câte vrea, dar nu vrea câte poate. ( Sfântul Ioan Damaschin)

Dumnezeu este Ratiune si pricina întregii miscari neîncetate si toate ratiunile îsi au în El stabilitatea neclintita si dinamismul fara de sfârsit. ( Nichita Stithatul)

Dumnezeu este începutul, mijlocul si sfârsitul oricarui bine. ( Sfântul Marcu Ascetul)

În Sine, Dumnezeu este Gândire necunoscuta, Cuvânt negrait si Viata necuprinsa. ( Sfântul Maxim Marturisitorul)

Dumnezeu este asemenea unui cerc ale carui margini nu sunt nicaieri, iar al carui centru este pretutindeni. ( Fericitul Augustin)

``Exista vreodata in viata situatii cand ocarile si ura ne servesc ca lauda?

Da, exista situatii in viata cand vorbirea de rau si ura din partea vrasmasilor lui Hristos sunt cea mai buna lauda pentru robii lui Dumnezeu... Nu trebuie sa iti fie rusine sa te socotesti credincios ortodox si om bisericesc. Nu alerga dupa slava cea inselatoare si trecatoare, silindu-te sa te dai drept un om modern si cultivat. Nu te teme sa aperi biserica lui Dumnezeu in tot locul si in toata vremea.`` din cartea ``1000 de intrebari si raspunsuri despre viata duhovniceasca

Draga Dorina, sa nu te mai necajesti din cauza celor care se poarta urat fara motiv. Asa suntem noi oamenii pacatosi. Eu incerc mereu, cand cineva ma jigneste si pe drept si pe nedrept sa ma gandesc ca si eu sunt rea, ca am pacate si imi spun: nu ma mai gandesc la asta, nu ma tulbur, ma gandesc la Tine Doamne. Tu stii cum sunt, intareste-ma in credinta si da-mi putere sa ma indrept daca am gresit si sa uit ocara daca nu am gresit.

"Dacă nu iertați din inimă celor care vă greșesc, rugăciunea voastră nu va trece de tavanul camerei."

Adevarat.
Primul semn al iertarii din inima este uitarea.
Cat de multi oameni spun: iert dar nu te uit. Cat de multi oameni simt : iert dar nu uit. Atunci trebuie sa cerem ajutor Domnului sa schimbe inima.

"A-I multumi lui Dumnezeu cand vantul este prielnic pe mare, nu este ceva deosebit, a-I multumi insa cand este furtuna, atunci se arata adevarata recunostinta." Sf. Ioan Gura de Aur

Staretul Sava de la Lavra Pecersk din Pskov
 

Cel care s-a dedicat voii lui Dumnezeu
Cu inima si sufletul,
Acela si-a aflat pentru vesnicie
Linistea launtrica.
El a cunoscut,ca Mintea cea Mare
Conduce aceasta lume,
Si nimic din acest univers
Nu este uitat de catre El.

Sf Augustin
 

1000 de intrebari si raspunsuri despre viata duhovniceasca
 

Intrebare:
Cum sa te porti daca ti se spune ca esti inapoiat?
Raspuns:
Esti inapoiat la unele lucruri (in cele lumesti) , dar esti avansat in alte lucruri (in cele duhovnicesti) si in altele cu mult mai inalte. Daca, lepadandu-te de desteptaciunea lumeasca, nu ai izbuti sa dobandesti intelepciunea lui Dumnezeu, ar fi o mare paguba. Insa, daca te desavarsesti in intelepciunea lui Dumnezeu, nu vei suferi nici o paguba, ci vei dobandi mari avantaje. Desteptaciunea lumeasca este vremelnica, iar intelepciunea dumnezeiasca daruieste viata vesnica.
Sfantul Teofan Zavoratul

am primit de la un prieten
 

Ce credem că ştie mama?

La 4 ani - Mama ştie tot.

La 8 ani - Mama ştie multe.

La 12 ani - Mama nu ştie tot.

La 14 ani - Mama mea nu ştie nimic.

La 16 ani - Mama mea ? Ce ştie ea ?...

La 18 ani - Bătrâna asta a copilărit cu dinozaurii...

La 25 de ani - Posibil ca Mama să ştie ceva despre asta...

La 35 de ani - Înainte de a decide, vreau să mă sfătuiesc cu Mama.

La 45 de ani - Precis ca Mama poate să mă îndrume...

La 55 de ani - Ce-ar fi făcut Mama în acest caz ?

La 65 de ani - De-aş fi putut să vorbesc despre asta cu Mama...

Dedicat tuturor mamelor din lume
--
UN FIU...

Foarte frumos..

Din Pateric
 

Povesteau despre avva Macarie Egipteanul ca, odata a urcat de la Sketis pe Muntele Nitriei.

Cand s-a apropiat i-a zis ucenicului sau: "Mergi putin inainte". Mergand el inainte s-a intalnit cu un preot al grecilor, caruia ii striga: "Demone, demone, unde alergi?". Preotul s-a intors si i-a dat o mama de bataie sora cu moartea, apoi a luat toiagul si a fugit.

Putin mai incolo, avva Macarie il intalneste alergand si-i zice: "Sa fii mantuit, sa fii mantuit, om obosit". Acela s-a mirat foarte tare, a venit la dansul si l-a intrebat: "Ce-ai vazut bun in mine, ca sa-mi vorbesti?". Batranul ii zice: "Te-am vazut obosit si nu stii ca te obosesti degeaba". Celalalt ii zice: "M-a strapuns pana la lacrimi salutul tau, indata mi-am dat seama ca vii din partea lui Dumnezeu. Adineauri m-am intalnit cu alt calugar, care m-a batjocorit si l-am batut de l-am lasat aproape mort".

Batranul a priceput ca era ucenicul sau. Preotul i-a imbratisat picioarele si i-a zis: "Nu te las sa pleci, daca nu ma faci calugar". Si s-au dus impreuna unde se afla ucenicul, l-au luat in spate si l-au dus pana la biserica de pe munte. Fratii au ramas uimiti vazand cu ei un preot pagan. L-au calugarit si datorita lui multi pagani au devenit crestini.

De atunci avva Macarie obisnuia sa zica:
"Un cuvânt rău ii face răi chiar şi pe cei buni, iar un cuvânt bun ii face buni chiar şi pe cei răi".

Eu de tine , numai de bine ! Tu de mine ?
 

Teofil Paraian , spunea ceva asemanator , cam asa : daca pe cineva vrei sa-l gasesti de bun , bun il gaseti , iar de vrei sa-l gaseti de rau , rau il gaseti ! Tu ce zici , Mirela ?:1:

Am citit in Pateric despre un avva care,fiind pe patul de moarte,inconjurat de frati,a fost intrebat ce vede.A spus ca vede ingerii venind si ca i-a rugat sa-l mai lase putin sa se pocaiasca.Mirati,fratii l-au intrebat ce nevoie mai are el de pocainta la ce viata sfanta a avut.Acel avva a raspuns: ,,Nici nu stiu daca chiar am inceput vreodata sa ma pocaiesc".

Avad in vedere acesta idee,tinand cont de sectiunea unde este deschis topicul si in contextul sugetiei pe care am primit-o de a posta la sectiunea potrivita,as dori,din perspectiva pocainta sa va spun cateva idei,atat cat ma duce si pe mine capul,dupa ani si ani de colindat lumea asta si de vazut mai mult decat am crezut ca exista si ca voi vedea.

Daca,teoretic,ar aparea acum Mantuitorul pe cer,in toata slava si stralucirea Sa,si ne-ar spune ,,In 3 zile veti veni la Judecata" atunci sa vedeti pocainta.Sa vedeti ce rugaciuni fierbinti cu mainile ridicate spre cer,ce plansete si tanguri,ce strigate precum ale vamesului din Luca ,,Ai Doamne mila si de mine".Nu ar mai avea nimeni timp nici de criticat,nici de judecat,nici de indreptatit pe sine.S-ar vedea fiecare asa cum este si toti isi vor aduce aminte de cuvintele Celui de Sus care ne-a prevenit sa nu cumva sa credem ca EL procedeaza la fel ca noi,ca este la fel ca noi,ca acele cai ale noastre si sunt si ale Lui.Si ne-am mai spus,si toti vor vedea,ca tot ce am facut,absolut tot ce am facut cu vorba,gandul sau fapta ne va fi pus inainte si nimic nu va putea fi ascuns.

Sa vedeti ca si-ar pune toti cenusa-n cap,ce s-ar baga in saci si s-ar tara pe jos stiind ce au facut si ca vor fi judecati cu masura cu care au judecat ei pe altii si mai putin pe ei insisi.S-ar sparge peretii la biserici si s-ar strecura oameni si prin tavan,precum acea scena cu Mantuitorul,numai sa se pocaiasca,sa se spovedeasca.Sa vedeti ce ,,Iarta-ma frate ca nu am stiut ce fac" ar rasuna lumea,ce ,,Te iubesc omule da am fost rau frate,rau de tot,si te-am urat,dar acum te iubesc".Ar alerga toti dupa saraci pe strada sa-si dea bunurile si ar spala picioarele celor mai nenorociti dintre ei. Nu ar mai zice nimeni ,,Domne,dar eu am fost corect"toti ar urla numai ,,Ai mila Doamne ca mult ti-am gresit si mult am nesocotit ce ne-ai spus".

Ar albi paginile Bibliei si ale cartilor de invatatura ca sa vada ce au gresit si ce ii asteapta.Ar fi in stare sa faca orice ca sa rascumpere timpul,si abia atunci vom intelege ce a spus Hristos,,S-a implinit vremea, si Imparatia lui Dumnezeu este aproape. Pocaiti-va si credeti in Evanghelie." .Timpul nostru s-a scurtat din acel moment,mergem spre Judecata lumii si timpul este scurt,pentru ca la Cel de Sus nu curge la fel ca la noi.Si noi,toti oamenii,tot nu ne pocaim,tot pe caile noastre mergem,si credem ca suntem buni si drepti precum fariseul din pilda vamesului si a fariseului.Si vom vedea ca si fariseul, ca amaratul de langa noi,cel pe care il dispretuiam si ne consideram mai buni ca el,dar care s-a pocait sincer cand a trebuit va auzi : ,,Eu sunt Calea, Adevarul si Viata"iar noi,restul nepocaitilor dar pretinsi drepti si pocaiti vom auzi,,Plecati din fata mea blestematilor".

A spus Hristos ,,Si cand va veni El, va dovedi lumea vinovata in ce priveste pacatul, neprihanirea si judecata".Ne bate la toti judecata la usa,azi,maine sau peste o vreme.Dar va veni,pentu fiecare,si atunci sa vedeti ce planset si scrasnet din dinti,ce durere si regrete,cum va cadea fatarnicia umana in cenusa.Evanghelistul Ioan ne-a spus peste timp,si cu asta inchei lunga mea interventie:

,,Dar daca umblam in lumina, dupa cum El insusi este in lumina, avem partasie unii cu altii; si sangele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curata de orice pacat. Daca zicem ca n-avem pacat, ne inselam singuri, si adevarul nu este in noi.Daca zicem ca n-am pacatuit, Il facem mincinos, si Cuvantul Lui nu este in noi."

Dumnezeu sa ne ajute pe toti sa gasim pocainta pana nu va fi prea tarziu,caci ziua Judecatii nu stim cand este si nici nu stim ceasul cand vom pleca fiecare din acesta lume.

In biserica la care am fost astazi, parintele Paraian a fost evocat ca omul care nu a avut niciodata lumina ochilor, dar a stiut sa ii lumineze pe altii.

Nu stim sa apreciem ce mare dar ne-a facut Dumnezeu, ca putem vedea frumusetea creatiei, putem citi Biblia si alte lucruri de folos... Sa ii dam slava pentru aceste lucruri minunate!

"Tu ce zici , Mirela ?"
 

Eu zic ca asta e mai mult voia omului, decat voia Domnului.

Multumesc pentru eseu Scotianului... cu adevarat nu cred ca am pus nici eu inceput, si mai grav, cred ca nici in acelea 3 zile n-as reusi cu adevarat. Daca nu m-ar ajuta Dumnezeu. Imi aduc aminte ca intr-o noapte am visat ca am murit. Si mi se facuse asa o frica ca parca paralizasem, in vis. N-am reusit decat sa zic : "Hristoase, nu ma lăsa!" si doar asa am reusit sa scap de cosmar. (apropo, ca tot se discuta pe alt thread, vreau sa mai zic ca asta nu e un limbaj pe care l-as folosi in viata de zi cu zi).

niciodata nu-i prea tarziu
 

Ai dreptate, si eu ma gandesc deseori la asta. Slava Domnului ca ne-a dat mintea cea de pe urma !

Poti sa devii mama si fara a naste....prin infierea unui copil...este exact la fel de primit...

Adevărat !
 

Sau chiar mai bine ! Acest gest, această hotărâre exprimă multă, multă dragoste , milostenie şi credinţă ! A lua un suflet de copil spre înfiere , este cu adevărat bine plăcut Lui . Chiar am citit pe undeva , că multe şi grele păcate se iartă pentru un astfel de gest, pentru o astfel de hotărâre .

De pe site
 

Cand oferi ceva, bucuria sa fie mai mare decat darul!

Da , aşa este !
 

Îmi aduce aminte de bucuria ta atunci când mi-ai dăruit mie, şi altor membrii de pe forum, icoane cu Preasfânta Fecioara Maria ! Bucuria de a dărui s-a văzut din plin pe faţa ta , dar şi bucuria noastră a fost pe măsura darului tău. Îţi mulţumesc încă odată, Ana Maria ! Dumnezeu să fie cu tine şi cu noi toţi . Amin !

Din vorbele parintelui Arsenie Papacioc "sa nu lasi mana intinsa nici cand dai ,dar nici cand primesti"...

"Judecata este rapirea fara rusine a dreptului lui Dumnezeu, in timp ce osandirea inseamna pieirea sufletului celui care o rosteste;
***
Nu avem indreptatirea sa judecam pe nimeni, nici chiar starile de lucruri.Nici pe cei morti nu trebuie sa-i osandim, pentru ca din fericire sufletele tuturor oamenilor sunt in mainile lui Dumnezeu.Cand omul le vede pe toate prin prisma gandurilor bune, este curatit si fericit de Dumnezeu.Prin cugetele cele de stanga, omul ii osandeste si ii nedreptateste pe ceilalti impiedecand, astfel harul dumnezeiesc sa se apropie.Si diavolul vine si il ia in primire.
***
Dumnezeu ne va judeca nu doar dupa felul pacatelor noastre, ci si in modul in care noi ii judecam pe ceilalti.
***
Savarsirea oricarui pacat se datoreaza lipsei constiintei ca Dumnezeu este Judecatorul."(din Mica Filocalie, de Cuviosul Paisie Aghioritul)

Nu putem fi crestini daca nu mergem la biserica, daca nu ne spovedim si nu ne impartasim, daca nu avem icoane sfintite in casa, daca nu folosim candela, tamaia, daca nu postim, daca nu facem o coliva pentru mosii nostri, daca nu ne rugam si nu ne crestem copiii in credinta. Iar tinerii sa posteasca si sa mearga la biserica, sa nu creada ca la batranete, cand nu vor mai avea corp si picioare zdravene, o sa se apuca sa faca si astea.

De la predica de azi, in care s-a facut un apel catre oameni sa vina la biserica si in zilele de sarbatoare, daca sunt liberi. Sa nu stea acasa sa doarma duminica sau sa se piarda in trafic catre mare sau munte, caci viata noastra e scurta si daca nu ii acordam Domnului nici ziua aceea pe saptamana pentru rugaciune, cum sa mai fim in comuniune cu El?

"Să nu judecăm pe alţii, dar, când arde casa vecinului, nu stau să mă rog şi să mă îmbunătăţesc, ci chem pompierii, alerg la cişmea. Altfel, se cheamă că sunt fudul şi nu-mi iubesc aproapele." (Nicolae Steinhardt în Jurnalul fericirii)

Mihai Eminescu
 

Pr. Paraian
 

GINDITI FRUMOS - cuvintari la ocazii speciale

Fragmente:

Oameni şi flori

Cinstiţi părinţi, iubiţi fraţi şi iubiţi credincioşi.
Mai zilele trecute, de ziua mea, am primit multe flori. Unii dintre credincioşii care s-au gîndit la mine au socotit că îşi pot arăta simţămintele lor calde şi limpezi pentru mine prin flori. Se obişnuieşte ca la o împrejurare de felul acesta să se ofere flori. Şi acum, în vremea noastră, există această posibilitate, nu numai vara cum era odinioară, ci şi în vreme friguroasă, iarna, toamna, se pot oferii flori. Bineînţeles, se oferă flori de către aceia care au o consideraţie faţă de flori şi au consideraţie faţă de oamenii la care le oferă flori.
Floarea este ceva ce ne aduce aminte de frumuseţe. Cel care oferă floarea oferă ceva din frumuseţea sufletului său şi vrea să înfrumuseţeze, să adauge ceva la frumuseţea celui care primeşte floarea, celui care primeşte flori.
De fiecare dată cînd am primit o floare sau mai multe flori de ziua mea sau cu alte prilejuri, m-am gîndit să le ducem înaintea lui Dumnezeu. M-am gîndit la aceasta pentru că, odată, demult, în primii ani cînd am venit la mănăstire, mi‑a citit cineva o nuvelă scrisă de Gala Galaction. Scriitorul Gala Galaction a fost preot. Şi el a scris o nuvelă, o schiţă, nici nu ştiu ce este de fapt, intitulată „Trandafirii”. Şi, în această schiţă, scrie el, că o fată i-a oferit nişte trandafiri. El a luat buchetul de trandafiri şi l-a dus şi l-a pus la o cruce. Lui Dumnezeu I se cuvine tot ce este frumos, tot ce este bun în această lume, pentru că „toată darea cea bună şi tot darul desăvîrşit de sus este, pogorînd de la Părintele luminilor” (Iacob 1, 17). Asta o ştim de la Sfîntul Apostol Iacob, a scris-o el în Epistola sa Sobornicească, dar o rostim şi noi în rugăciune, la fiecare Sfîntă Liturghie, în Rugăciunea Amvonului cînd, adresîndu-ne lui Dumnezeu, zicem: „Toată darea cea bună şi tot darul desăvîrşit de sus este, pogorînd de la Tine, Părintele luminilor”.
Cinstiţi părinţi, iubiţi fraţi şi iubiţi credincioşi. Florile au darul lor. Florile sunt ceva ce nu poate fi comparat cu altceva. E ceva unic, o floare e ceva unic. Şi asta ne aduce aminte nouă că şi noi suntem ceva unic în lumea aceasta. Adică ceva ca fiecare dintre noi nu mai există în lumea aceasta. E ceva unic. Aşa că este o legătură între flori şi între noi. Florile sunt unice prin rosturile lor de a înfrumuseţa lumea aceasta, pămîntul acesta. Şi aşa suntem şi noi. Şi noi avem destinaţia aceasta de la Dumnezeu, să înfrumuseţăm pămîntul. Să aducem ceva din cer pe pămînt. Să înmulţim ceea ce este frumos. Să înflorim şi noi ca florile. Să înflorim aşa cum înfloresc florile, fără să ştie pentru cine înfloresc. O floare, prin firea ei, înfloreşte. Există prin firea ei. Ea nu are cum să gîndească, să se realizeze pe sine, ca să fie pentru cineva anume. Şi, bineînţeles, pentru că vine de la Dumnezeu, pentru că Dumnezeu face tot ce e frumos în lumea aceasta, floarea adaugă ceva la frumuseţea lumii şi, mai ales, îi desfată pe cei la care ajunge. O floare înfloreşte pentru ea în primul rînd, pentru că aşa există, dar o floare înfloreşte şi pentru oamenii care vin în legătură cu ea. Oriunde ar fi o floare, înfloreşte. O floare e floare pentru că înfloreşte.
Este o floare care odinioară se numea Floarea Reginei, poate se numeşte şi acuma de către mulţi, iar într-o vreme se numea Floare de Colţ. E acelaşi lucru. Ea creşte pe munte. Creşte în locuri la care se ajunge greu şi, de aceea, este ceva ce se vede de către puţini şi s-ar putea întîmpla să nu ajungă nimeni la Floarea de Colţ, la Floarea Reginei, în anumite locuri, şi ea totuşi înfloreşte, pentru că e în firea ei să înflorească, pentru că aşa a lăsat‑o Dumnezeu. Iar cînd ajunge cineva totuşi la ea, înseamnă că a înflorit şi pentru acela care o vede şi care o culege. Aşa trebuie să fim şi noi. Fiind noi ceva unic, trebuie să avem şi noi ceva din gingăşia florii. De altfel şi florile sunt de mai multe feluri. Gîndiţi-vă la un bujor, de pildă, e aşa, cu o floare mare, o floare mirositoare, plăcută, parcă ar vrea să spună ceva despre măreţia lui Dumnezeu prin mărimea ei, prin mirosul ei. Sunt, însă, şi flori plăpînde. Gîndiţi-vă, de exemplu, la ghiocei, la brînduşi, la muscele, gîndiţi-vă la viorele. Cît sunt de plăpînde, cît sunt de mici şi totuşi, cît de minunat miros. Şi mai ales în buchet, cînd aduni mai multe la un loc, au un miros mai puternic. Te desfată! Pentru că aşa a vrut Dumnezeu. Ei, dacă noi ne asemănăm cu florile, şi noi trebuie să fim aşa. Şi noi trebuie să aducem ceva nou în lumea aceasta, ceva care să se realizeze prin noi. Să oferim oamenilor din jurul nostru ceva din ceea ce purtăm sau am putea să purtăm în sufletul nostru. Florile aduc bucurie. Să aducem şi noi bucurie. Florile aduc gingăşie. Să aducem şi noi gingăşie. Florile cele plăpînde ne îndeamnă cumva la smerenie. Să avem şi noi smerenie. Florile care sunt mai mari spun ceva despre măreţia lui Dumnezeu. Să spunem şi noi ceva despre măreţia lui Dumnezeu. Florile mirositoare îşi revarsă mirosul. Să avem şi noi miros de bună mireasmă duhovniceacă. Să oferim ceva din sufletul nostru cînd, cu darul lui Dumnezeu, putem să oferim şi florile pe care le‑am primit de la alţii, şi le aducem lui Dumnezeu şi zicem cumva, ca la Sfînta Liturghie: Doamne, Îţi aduc ale Tale dintru ale Tale. De ce? Pentru că ceea ce ofer eu, ceea ce-Ţi ofer eu Ţie, acum, Tu mi-ai dat. Floarea nu-i creată de mine. Mi-au dat‑o prietenii mei. Mi-au dat-o cei care mă iubesc. Floarea aceasta mi-au dat-o cei care mă cinstesc. Şi eu, Doamne, le-am primit pe toate acestea şi acum Ţi le ofer Ţie, odată cu sufletul meu, odată cu inima mea. Primeşte‑le pe ele cum m-ai primi pe mine (Epistola către Filimon).
Poetul Vasile Militaru are o rugăciune-poezie, o rugăciune de seară, în care sunt pomenite şi florile. El zice: „Cu de lacrimi gene ude, înalţă rugă Domnului/ Sufletul, păzeşte-mi Doamne, în tot ceasul somnului/ Gîndurile ce mă tulbur cu‑al Tău duh înfrîngele,/ Trupului meu dă-i odihnă, răcoreşte-mi sîngele.” Fiţi atenţi ce frumos urmează acuma: „Somn uşor să mă cuprindă, să dorm lin ca florile,/ Şi cu inimă curată, să mă scoale zorile./ Rugăciuni să-nalţ spre Tine şi să-ţi cînt poruncile,/ Precum cîntă ciocîrlia peste toate luncile./ Să pornesc la muncă sfîntă, cum pornesc albinele/ Să pot umple ca şi ele, fagurii cu binele./ Şi să Te slăvesc pe Tine, de pe valea plîngerii,/ Dumnezeule din slavă, ce-L slăvesc toţi îngerii”.
Este o alcătuire gingaşă ca florile. Este o alcătuire pe care o poţi oferii lui Dumnezeu în rugăciunile de seară. Cînd Îi spui lui Dumnezeu că doreşti ca în lumea aceasta să se înmulţească binele, „Să pornesc la muncă sfîntă cum pornesc albinele,/ Să pot umple ca şi ele fagurii cu binele,/ Şi să te slăvesc pe Tine – din lumea aceasta – de pe valea plîngerii,/ Dumnezeule din slavă, ce-L slăvesc toţi îngerii”. Să mă unesc cu îngerii întru a Te preaslăvi, şi pentru florile acelea ca şi care doresc să fiu şi eu cu gingăşie, cu delicateţe, cu smerenie, cu mărturisire. Să înfloresc şi eu ca florile pentru cei din jurul meu, să aduc şi eu un spor de bucurie, un spor de mulţumire, să nu fiu ca buruienile pe care le smulg oamenii pentru că n-au treabă cu ele, ci să fiu ca florile pe care le iubesc oamenii, pe care le oferă oamenii, pe care le primesc oamenii, pe care le sădesc oamenii, pe care le seamănă oamenii, ca să fie mai multă bucurie, ca să fie mai multă frumuseţe în lumea aceasta.
Astfel de gînduri mi-au venit în minte acum cînd ne pregătim pentru Sfînta Spovedanie şi cînd ar trebui să spunem dacă suntem ca florile, dacă oferim ceva pentru binele altora, cînd ar trebui să spunem dacă suntem delicaţi, dacă suntem sau nu suntem gingaşi, cînd ar trebui să spunem dacă înmulţim binele sau nu-l înmulţim, dacă avem conştiinţa că am putea să fim sau chiar suntem ca florile şi, din această situaţie, să aducem mai mult bine în lumea aceasta. Pentru că am fost creaţi ca să înmulţim binele, am fost creaţi ca să fim şi noi ca florile, bineînţeles oameni fiind şi nu numai flori, am fost creaţi ca să învăţăm de la flori să fim curaţi, să fim luminaţi, am fost creaţi să ne bucurăm de ceea ce oferă Dumnezeu în lumea aceasta prin florile care cresc, dar şi prin ceea ce aducem noi, din sufletul nostru, spre mărirea lui Dumnezeu, aşa cum aduc florile, şi spre desfătarea noastră. Amin.
Dumnezeu să ne ajute!

"Cu cel cuvios, cuvios vei fi; şi cu omul nevinovat, nevinovat vei fi.
Şi cu cel ales, ales vei fi; şi cu cel îndărătnic Te vei îndărătnici."

Psalmul 17:28-29

Din Pateric, despre avva Arsenie
 

Au venit odată oarecari bătrâni la avva Arsenie si mult l-au rugat ca să se întâlnească cu dânsul. Iar el le-a deschis lor. Si l-au rugat pe el să le spună lor cuvânt pentru cei ce se linistesc si cu nimeni nu se întâlnesc. Si le-a zis lor bătrânul: «Când fecioara este în casa tatălui său, multi vor să se logodească cu dânsa. Iar după ce va lua bărbat, nu place tuturora; unii o defăimă, iar altii o laudă si n-are cinste asa multă ca întâi când era ascunsă! Asa si cele ale sufletului: după ce se vor vădi, nu pot să încredinteze pe toti».

Mare bucurie mi-ai facut, glykys draga, cu aceste cuvinte frumoase, spuse din inima, ale parintelui Teofil, pomenit fie in veci. Stiam eu ca ai o inima mare! D-apai de piatra sa fii si tot te inmoi cand cetesti ase faine ganduri, ase frumoase si inaltatoare cuvinte. Au forta, au viata, au putere. De ce? Sunt teologie inalta? Sunt demonstratii cu Biblia in mana? Sunt copy-paste? Nu, nu, nu, de trei ori nu. Sunt cuvinte simple venite din inima, dintr-o inima iubitoare, dintr-o inima de copil, dintr-o inima inocenta, o inima plina de bunatate si gingasie: o inima ca o floare de colt. Floarea Reginei. Asa trebuie sa fie inima noastra. Asa trebuie sa fie vorba noastra. Asa trebuie sa fie fapta noastra.
"Si nu uita, mama, sa fii bun!" - i-a spus mama sa, la plecarea in calugarie. Si n-a uitat, parintele!
Har, smerenie si jertfa de sine.

Echilibru intre munca si rugaciune

Intr-o manastire a venit din alta parte un monah foarte evlavios, in cautarea de atmosfera mai monahala decat in manastirea din care a plecat. I-a spus staretului ca el doreste sa traiasca dupa Scripturi, numai cu cuvantul lui Dumnezeu; asa ca sa i se ingaduie linistea cuvenita lecturii si rugaciunii.

In manastiri este o regula: oricine vine este primit si omenit ca oaspete trei zile. Dupa trei zile trebuie sa ia parte la munca impreuna cu obstea monahilor, care traiesc dupa principiul din vechime stabilit, "ora et labora" " roaga-te si munceste”.

Staretul l-a primit pe calugarul nostru, dar dupa trei zile calugarul s-a trezit cu economul manastirii care i-a spus cu binisorul: "Dupa traditia noastra, fii Cuviosia ta bun fi du-te la camp cu fratii si cu calugarii nostri. Acum ai implinit trei zile de cand ai venit, asa cu daca vrei sa mai ramai, asta-i randuiala din vechime".

Calugarul i-a spus cu blandete si evlavie: - "Parinte econoame, am plecat din manastirea cealalta pentru ca eu vreau sa traiesc numai cu cuvantul lui Dumnezeu, cu lecturi sfinte si in rugaciune, si acolo nu puteam. Nu ma tulburati. Parintele staret mi-a ingaduit sa tin regula mea".

Economul se sfatuise inainte cu staretul, asa ca, ingaduitor, n-a insistat. "Bine, parinte, stai, citeste si roaga-te". A venit vremea mesei. S-au dus toti calugarii la masa, au mancat, dar pe el l-au lasat in chilie sa citeasca si sa se roage. Asa s-a petrecut si la masa de seara, pana ce l-a razbit foamea si, suparat, s-a dus la staret spunandu-i:

- "Parinte, staret, mi se pare ca Prea Cuviosiile Voastre mancati de doua ori pe zi".

- "Da, mancam".

- "Dar pe mine de ce nu ma cheama trapezarul la masa? Sunt flamand de doua zile".

- "Eu i-am spus sa nu te cheme. Nu mi-ai spus Prea Cuviosia ta ca esti unul dintre aceia care traiesc numai cu cuvantul lui Dumnezeu? Eu am inteles: nu esti un pacatos ca noi, care trebuie sa si muncim, ca sa mancam. Ca noi avem nevoie si de mancare. Noi am fost la camp, am muncit, dupa aceea ne-am dus si am mancat din rodul muncii mainilor noastre. Pe Prea Cuviosia Ta, daca traiesti numai cu cuvantul lui Dumnezeu, te-am lasat sa te hranesti cu el!" Tanarul monah si-a cerut iertare si a mers cu ceilalti la munca! Si apoi si la masa.