Sub semnul bucuriei Învierii lui Hristos, garanţie a învierii noastre, vineri, de Sfântul Proroc Ieremia, am celebrat liturgic 15 ani de la aşezarea prin hirotonie întru demnitatea de arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului şi Bacăului a Înaltpreasfinţitului Ioachim, pe atunci arhimandritul Ioachim.
Cu 15 ani în urmă, în a doua zi de Paşti a anului 2000, Înaltpreasfinţia Sa era chemat din capitala Franţei în Cetatea lui Roman Vodă la împlinirea unei misiuni cu sorginte hristică şi apostolică, de o importanţă covârşitoare pentru Biserica din această parte a Moldovei Muşatinilor.

Ziua Europei
 

In fiecare an, la 9 mai, se serbeaza Ziua Europei, ramasa in istorie si sub numele de "Ziua Schuman". La 9 mai 1950 ministrul francez de externe, Robert Schuman, propunea un plan de colaborare economica intre Franta si Germania, pentru eliminarea rivalitatilor seculare dintre cele doua state.
Schuman a facut a facut primul pas spre crearea a ceea ce este astazi Uniunea Europeana (UE). La doar cinci ani dupa sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, a propus crearea unei institutii europene care sa centralizeze si sa gestioneze productia de carbune si otel, in urma careia la 1 ianuarie 1952 a luat fiinta Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO). La 25 martie 1957, prin semnarea Tratatului de la Roma, a luat nastere Comunitatea Economica Europeana, devenita Uniunea Europeana in urma intrarii in vigoare a Tratatului de la Maastricht, la 1 noiembrie 1993. Declaratia Schuman a stat la baza amplului proces de constructie a unei Europe unite.
In acest an, se implinesc 30 de ani de cand Consiliul European de la Milano (iunie 1985) a decis ziua de 9 Mai ca Zi a Europei, precum si 10 ani de la semnarea de catre Romania a Tratatului de Aderare la UE (25 aprilie 2005). In perioada comunista, in tara noastra se sarbatoarea pe 9 mai Ziua Victoriei, dupa modelul din URSS, in vreme ce in Europa de Vest aceasta este celebrata pe 8 mai iar in tarile Commonwealth pe 7.
In fiecare an delegatiile UE organizeaza, in cooperare cu ambasadele statelor membre din tarile-gazda, activitati pe tema Europa in lume. Exista o traditie ca in aceasta zi institutiile UE sa isi deschida portile pentru public, astfel pe 2 mai au fost deschise la Strasbourg iar pe 9 mai sunt deschise la Bruxelles si Luxemburg. In fiecare an, mii de oameni participa la vizite, dezbateri, concerte si alte evenimente, pentru a sarbatori Ziua Europei si pentru a afla mai multe despre UE, potrivit europa.eu.
Pentru a marca Ziua Europei, in Bucuresti si in alte orase ale tarii sunt organizate evenimente pe parcursul intregi luni mai. De pilda, in Capitala fanfare din mai multe tari europene vor sustine recitaluri in Parcul Unirii, Parcul Cismigiu, Parcul Herastrau si Piata Universitatii.

In Parcul Cismigiu, Primaria Capitalei organizeaza un targ al statelor membre UE. Reprezentantii tarilor participante la targ le vor prezenta vizitatorilor obiceiuri, activitati si oferte turistice, precum si spectacole artistice traditionale. De asemenea, in 15 statii ale metroului din Bucurestu vor avea loc concerte, proiectii de videoclipuri, spectacole de dansuri traditionale, dar se vor auzi si mix-uri realizate de DJ.
In municipiul Targu-Jiu, institutiile de cultura au pregatit concerte si dansuri specifice tarilor care fac parte din Uniunea Europeana. La Suceava va avea loc o manifestare in aer liber, pe esplanada din fata Universitatii. De asemenea, proiectul 'Braila Capitala Culturala Europeana 2021' va fi lansat oficial de Ziua Europei.

Ziua Regalităţii
 

Prima semnificaţie a zilei de 10 Mai este legată de momentul sosirii lui Carol de Hohenzollern Sigmaringen în România în anul 1866. Instalarea sa la Bucureşti a fost urmarea unui acord între politicienii români. „Realizau că doar un străin putea să fie destul de departe de înverşunata rivalitate între diverse familii politice din ţară şi ca atare să aducă obiectivitatea şi neutralitate de care era nevoie”, spune profesorul Andrei Pippidi, Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti.
Cu acceptul împăratului francez Napoleon al III-lea şi cel al regelui Prusiei, Wilhelm I, principele Carol porneşte spre România la sfârşitul lui aprilie 1866. Părăsește castelul Sigmaringen de lângă Dusseldorf şi traversează Elveţia şi Austria. În ziua de 8 mai ajunge cu vaporul la Turnu Severin, iar pe 10 Mai 1866 intră în București. Începea astfel o domnie de 48 de ani, cea mai lungă din istorie. Este perioada în care 10 Mai intră în conştiinţa românilor drept Ziua Naţională şi Ziua Dinastiei.
Cea de-a doua semnificație a datei de 10 Mai este legată de proclamarea independenței în anul 1877.
„Foarte multă vreme, noi am fost învățați la școală că independența a fost proclamată pe data de 9 mai. Numai că acest șiretlic a fost folosit în timpul regimului comunist tocmai pentru a se disocia momentul proclamării Independenței de 10 Mai, Ziua Dinastiei și Ziua Națională a României”, adaugă profesorul Alin Ciupală, de la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti.
În Parlament, pe 9 mai, opoziţia aştepta reacţia guvernului la o interpelare despre pregătirea armatei, iar în discursul de răspuns, ministrul de externe Mihail Kogălniceanu a folosit celebra frază: „Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”. Parlamentul a votat apoi în unanimitate o rezoluţie prin care a proclamat deplina independenţă a ţării. Dar abia a doua zi, pe 10 Mai 1877, parlamentarii merg cu toţii la Palatul Regal, iar domnitorul Carol răspunde proclamaţiei de independenţă. Momentul este descris detaliat în memoriile lui Carol I.
10 mai 1877 - „Sărbătoarea Naţională de astăzi se celebrează de astă dată cu deosebire, ca fiind ziua independenţei. După Tedeum la Mitropolie, într-un lung discurs, primul ministru Brătianu arată entuziasmul cu care România a intrat în noua ei formă de stat. În răspunsul său, Principele exprimă speranţa că Europa va vedea în evenimentul sărbătorit astăzi realizarea vechii dorinţi a românilor şi un pas făcut înainte pentru asigurarea şi întărirea ideii de Stat la Dunărea de Jos.”
Proclamarea Independenţei la 10 mai 1877 este argumentul principal pentru care unii istorici susţin că şi astăzi Ziua Naţională a României ar trebui să fie pe 10 Mai.
„Eu ştiu de ce nu s-a păstrat. Fiindcă domnii deputaţi din 1990 şi 1991 s-au temut de întoarcerea Regelui pe tron. Şi ei asociază ziua de 10 mai cu familia regală. (Nu este aşa?) Nu e adevărat. Este o coincidenţă că cu 11 ani înainte de declararea Independenţei noastre, în mai 1877, cu 11 ani înainte. Întâmplarea face că într-o zi de 10 Mai a sosit principele Carol de Hohenzollern care va deveni regele României. Dar e o coincidenţă, deci să nu confundăm lucrurile. Adevărata zi de independenţă a României este 10 mai 1877. Şi este foarte frumos ca sărbătoarea naţională a unei ţări să fie ziua când a devenit această ţară independentă, adică a început să facă parte din concertul european”, spune istoricul Neagu Djuvara.
Alţi istorici sunt mai puţin categorici, dar atrag atenţia că ziua de 10 Mai trebuie marcată ca una dintre cele mai faste din istoria naţională.
Și asta pentru că la 10 Mai 1881, într-o Europă monarhică, România a devenit regat.
„Proclamarea Regatului a însemnat foarte mult pentru România deoarece marchează acceptarea României cu un statut de egalitate de către celelalte state europene. Iar proclamarea Regatului trebuie văzută din această perspectivă şi nu doar dintr-o ambiţie personală a celui care făcea parte din familia de Hohenzollern, Carol”, mai spune Alin Ciupală.
Ca zi națională, 10 Mai era sărbătorită de toți românii. Mulțimea lua parte la celebra bătaie de flori de la șosea. Celebrarea Zilei de 10 Mai a fost interzisă pentru prima dată în 1917 de ocupaţia germană, iar a doua oară de regimul comunist, după abdicarea forţată a Regelui Mihai din 1947.

Eu prima dată am aflat de ea de la Caragiale (Ziua Regelui). Multumim pentru aducerea aminte ! Dar oare s-a sărbătorit 10 Mai cu adevărat în România?! Noi aici la NY am avut inclusiv un Festival stradal, organizat de ICR (Institutul Cultural Român). Frumos!

40 de ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Nicodim Măndiță
 

În ziua de 6 iulie 2014 se împlinesc 40 de ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Nicodim Măndiță, unul dintre cei mai cunoscuți călugări misionari din Moldova. Cu acest prilej, sâmbătă, 4 iulie, la Mănăstirea Agapia se va face pomenirea acestuia. La acest moment va participa Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care va sluji, începând cu ora 9.00, Sfânta Liturghie, alături de alți ierarhi ai Sfântului Sinod.



Părintele Nicodim Măndiță s-a născut în anul 1889 într-un sat din județul Argeș, în familia țăranilor Ioniță și Filofteia Măndiță, primind la botez numele de Nicolae. Între anii 1911-1918 a fost înrolat în armată, participând la campania din 1913 din Bulgaria și la luptele din timpul primului război mondial.
În anul 1920 s-a călugărit la Schitul Măgura-Bacău, cu numele de Nicodim, fiind hirotonit ca ieromonah în vara aceluiași an. A slujit apoi ca preot misionar în satul Schitul Frumoasa-Bacău (1921-1923), duhovnic la Mănăstirea de maici Giurgeni-Roman (1923-1925) și preot misionar în satele Pâclișa-Alba, Hășmașul Ciceului și Leurda Gârboului-Cluj din Transilvania (1925-1935).
În următorii 40 de ani a fost duhovnic la mănăstiri de maici: la Agapia (1935-1945), la Văratec (1945-1962) și din nou la Agapia (1962-1975). A primit rangul monahal de protosinghel.
În perioada regimului comunist (1948-1964), a scris cărți de învățături duhovnicești, care erau multiplicate de colaboratori și distribuite în diferite localități, printr-o rețea de colportaj. Acuzat de „infracțiunile de răspândire de publicații interzise”, a fost condamnat prin sentința penală nr. 38 a Tribunalului Militar București, dată în ședința din 22 ianuarie 1965, la 8 ani de închisoare corecțională. Ținându-se seama de vârsta și boala de care suferea părintele Nicodim, completul Tribunalului Militar București s-a deplasat în orașul Târgu Neamț. Părintele Nicodim Măndiță a fost arestat și încarcerat în Penitenciarul Aiud, iar cărțile confiscate au fost trimise la topit. După un an și jumătate de închisoare, i-a fost anulat restul de pedeapsa și i s-a permis să revină la Mănăstirea Agapia, unde se retrăsese ca pensionar, din anul 1962. A murit la Agapia în anul 1975, la vârsta de 86 ani, și a fost înmormântat în cimitirul mănăstirii.

Pe 6 iulie 2015 s-au împlinit 150 ani de la întemeierea Episcopiei Caransebeșului ca scaun episcopal cu ierarhie de origine română. Fiind un an jubiliar pentru cea mai veche instituţie bisericească din Banat întreg anul este marcat prin evenimente culturale și spirituale.
Mitropolia ortodoxă română a Transilvaniei întemeiată în 24 decembrie 1864 şi încredinţată spre păstorire lui Andrei baron de Şaguna, avea în componenţa sa, vechea episcopie a Ardealului, cu sediul la Sibiu, Episcopia Aradului păstorită de episcopul român Procopie Ivaşcovici şi noua episcopie a Caransebeşului, reînfiinţată după aproape 90 de ani de la mutarea sediului acesteia la Vârşeţ prin episcopul Vichentie Popovici. Scaunele episcopale de la Sibiu şi Arad erau deja existente, o problemă mai delicată fiind Episcopia Caransebeșului care trebuia înfiinţată.
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului și conferențiar la catedra de istorie bisericească universală a Facultății de Teologie din Caransebeș scoate în evidenţă importanţa şi destinul istoric al Episcopiei Caransebeșului.
„Diploma imperială semnată chiar de împăratul Franz Joseph I în 6 iulie 1865, recunoaște înființarea Episcopiei Ortodoxe Române a Caransebeșului, care în vremea aceea cuprindea 10 protopopiate: Caransebeș, Mehadia, Lugoj, Făget, Vărădia sau Oravița, Jebel, Ciacova, Vârșeț, Palanca și Panciova. Observăm cât de întinsă a fost în cea de-a doua jumătate a sec. al 19-lea Episcopia Caransebeșului. Se pare că în 1775 episcopul Vichentie Popovici mută sediul Episcopiei de la Caransebeș la Vârșeț, dar iată că în 1865 se face o reparație istorică și lucru foarte important este că se înființează Episcopia Ortodoxă Română a Caransebeșului, ceea ce înseamnă că românii ortodocși de pe aceste meleaguri au avut episcopi români, preoți români și sigur o administrație proprie a bunurilor bisericești, toate în urma Sinodului de la Carloviț din 1864-1865. În august 1865 Sfântul și Marele Mitropolit al Ardealului, Andrei Saguna , îl instalează în cetatea Caransebeșului pe protopopul Brașovului Ioan Popasu, ca prim episcop ortodox român al Caransebeșului. 24 de ani a păstorit episcopul Ioan Popasu cetatea Caransebeșului, având foarte multe realizări, mai ales pe tărâm pastoral misionar, dar și pe tărâm cultural și educațional, pentru că în 1865 aduce la Caransebeș Școala de teologie de la Vârșeț. Așadar tot clerul și poporul binecredincios din Episcopia noastră aniversează și se bucură în acest an de cei 150 de ani de istorie, de misiune, de propovăduire, de cultură și spiritualitate românească pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu”, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

19 Iulie - 4 ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Arsenie Papacioc
 

https://s.yimg.com/fz/api/res/1.2/uQ...e-papacioc.jpg

Părintele Arsenie Papacioc :

- Orice clipă poate fi un timp grozav de important pentru mântuirea noastră si, dacă nu trăim clipa prezentă, nu o trăim nici pe următoarea, si asa mai departe.

- Dacă nu poti să-ti iubesti vrăjmasii, măcar să nu-i urăsti si nu mai esti în baltă, ci pe treaptă.

- Sensul adevărat al învățăturii creștine nu este să te gândești numai la mântuirea ta, ci să te gândești și la mântuirea altuia, cu orice preț: mântuind, mântuiește-te! Ne-a creat Dumnezeu nu numai pentru noi, ci pentru întreaga creație.

- Liturghia nu e o lucrare omenească, dragii mei. Nici îngereasca. E direct divină! Pentru că nu poți tu să transformi acolo. El este Cel ce este. Și dacă ar fi cu putință să se deschidă cerurile și chiar tavanul Altarului, n-ai vedea în cer mai multă lumină și mai multă așezare cum este în Sfântul Altar, cu îngerii, căci Hristos este cu noi.

- Căutați să fiți pomeniți la Liturghie. Fie că vă cunoaște un preot sau vă cunoaște duhovnicul, fie că frățiile voastre dați la Liturghie, dar să fiți pomeniți. Asta e totul.

Minunea petrecută pe patul de moarte al părintelui Arsenie Papacioc
 

"Ce frumos e! Ce față luminoasă are!"

http://adevarul.ro/assets/adevarul.r...a4/646x404.jpg Pe data de 19 iulie se împlinesc 4 ani de când părintele Arsenie Papacioc a plecat la cele veșnice, iar cei care l-au cunoscut îi evocă neîncetat prezența.
La data de 19 iulie 2011, starețul Iustin Petre de la Mănăstirea Sfântul Ioan Casian din județul Constanța pătrundea cu evlavie în chilia duhovnicului de la Mănăstirea Sfânta Maria din Techirghiol. Momentul pe care toți l-ar fi vrut amânat, dar pe care Papacioc îl aștepta cu intensitate, doritor de întâlnirea cu Hristos, se petrecuse.
"Am ajuns la părintele cu jumătate de oră după ce trecuse la Domnul. Era întins pe pat, dezbrăcat până la mijloc. Lângă el, un ucenic și un medic. Eu îl priveam cu un soi de sfială și curiozitate în același timp. M-am surprins admirându-i trupul atletic, fără pic de grăsime, pielea perfect întinsă. Un trup de adolescent sportiv, mi-am zis. Ce frumos e părintele! În ultimile luni de viață, mai ales, pielea părintelui, pe mâini și pe față, se pigmentase cu acele pete maronii ale bătrâneții. Priveam și nu-mi venea să cred ochilor. Vizibil pielea s-a curățat până a căpătat o culoare alb-sidefiu. Am avut impresia puternică că sunt martorul unei minuni în plină desfășurare. M-am abținut să fac aprecieri cu cei de față. În zilele care au urmat până la înmormântare mai trăgeam din când în când cu urechea să aud ce vorbesc oamenii care veneau șiruri, șiruri, să aducă un ultim omagiu părintelui lor duhovnic. Am auzit de nenumărate ori cuvintele: «Ce frumos e părintele! Ce față luminoasă are! Ce mâini albe!». Atunci m-am încredințat că minunea la care am fost martor a fost cât se poate de reală", își amintește starețul Iustin de la Casian.
Aceasta și alte amintiri sunt cuprinse în cartea "Ochii prin care vedeam cerul", pe care fiii duhovnicești de la mănăstirea Ioan Casian au închinat-o părintelui Papacioc. Volumul va fi lansat luni, 20 iulie, ora 19, la Casa de Cultură Constanța, în prezența arhiepiscopului Tomisului, ÎPS Teodosie, și a părintelui Ilarion Dan, duhovnicul mănăstirii Crucea. Cartea redă mărturii ale celor care l-au cunoscut îndeaproape pe Arsenie Papacioc.

ÎnaltPreaSfințitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, dezvăluie că părintele Papacioc a ajutat la ridicarea lăcașurilor de cult, oferind banii lăsați în chilie de credincioși. Atunci când cineva avea nevoie știa că la duhovnic găsește nu doar alinare sufletească, ci și o mână de ajutor din cutia milei.
"Părintele Arsenie a ajutat să se zidească zeci de biserici și mănăstiri cu banii pe care îi primea de la credincioși. Își dădea toți banii celor care veneau să-i ceară ajutor și le zicea: «Să nu știe nimeni decât Dumnezeu!». Era milostiv cu tinerii, era milostiv cu săracii. Îi îmbărbăta pe cei bolnavi care veneau la el să-și plângă suferințele. «Suferința trebuie dusă la medic – le spunea - dar trebuie arătată și lui Dumnezeu, pentru că puterea niciunui medic nu este mai presus de puterea lui Dumnezeu». Apoi le făcea rugăciune. Plecau de la părintele atât de întăriți și ușurați zicând: "Parcă nu mai am aceleași dureri, parcă sufletul s-a mai ușurat puțin și mintea s-a luminat». Nu lăsa pe niciun om în suferință. Nu căuta la fața omului, îi primea pe toți", mărturisește ÎPS Teodosie.
http://www.adevarul.ro/assets/adevar...7777c/orig.jpg
Arhiepiscopul Tomisului a mai lăsat să se știe un lucru, de care mulți s-au întrebat. De la venirea sa în Dobrogea, numărul lăcașurilor de cult din Constanța s-a triplat.

"Părintele Arsenie a rămas în conștiința noastră atât de apropiat, fiind și un părinte al Dobrogei. A iubit atât de mult acest ținut! El n-a trăit în Dobrogea c-a vrut sfinția sa. Aici a fost chemat. Dumnezeu l-a ridicat și l-a purtat prin atâtea necazuri în viață care nu l-au biruit. Și ieșind întărit și înțelepțit din ele, a venit pe tărâmul Dobrogei, nu întâmplător, ci din rânduială dumnezeiască, să ne înțelepțească și pe noi. A fost în multe părți ale țării înainte. Unde se ducea, creștinii mergeau după el. Erau vremurile acelea tulburi. Era urmărit. La urmă a venit aici, într-un loc smerit. Aici, în pământul apostolic al Dobrogei, s-a simțit, de fapt, cel mai bine. Aici a cugetat, aici s-a rugat, aici a povățuit, în locul acesta sfânt, pământ apostolic, pământ al jertfelor, al rugăciunilor, al tuturor puterilor duhovncești ale înaintașilor noștri.
De aceea am socotit că părintele Arsenie, împreună cu părintele Elefterie de la Dervent, duhovnicul meu (18 ani mi-a fost duhovnic părintele Elefterie) sunt cei mai mari părinți dobrogeni ai vremurilor noastre. Dacă părintele Elefterie nu m-a putut primi în Dobrogea sa dragă, parcă l-a lăsat pe părintele Arsenie să mă primească aici, în 2001, când am fost întronizat pe scaunul Arhiepiscopiei Tomisului de către Preafericitul Părinte Teoctist, duhovnicul meu în acea perioadă. Atunci am mers să iau binecuvântare de la părintele Arsenie și mi-a zis: «Înaltpreasfințite, Dobrogea vă așteaptă de două mii de ani!» și mi-a dat ca un canon să înmulțesc bisericile și mănăstirile și să ridic credința dobrogenilor. Mi-am amintit atunci de părintele Sofian de la Antim, nașul meu de călugărie, care îmi vorbea adeseori despre părintele Arsenie înainte de a-l cunoaște, și-mi spunea: «Ce părinte curat și înțelept este!». Nimeni nu m-a întărit atât de mult, de când am venit aici, în Dobrogea, ca părintele Arsenie. De aceea eu îi sunt atât de îndatorat și recunoscător", a povestit ÎPS Teodosie în cartea "Ochii prin care vedeam cerul".
http://www.adevarul.ro/assets/adevar...fc02d/orig.jpg
Părintele Arsenie Papacioc și preoții de la Casian Foto Arhivă starețul Iustin Petre
Starețul Iustin Petre de la Casian a relatat în volumul omagial cum a decurs ultima întâlnire cu părintele Arsenie Papacioc. "Avea 96 de ani. Era într-o duminică, ultima, când m-am dus cu obștea de la Casian să luăm binecuvântare. Când am ajuns la Techirghiol, la mănăstire, l-am găsit așteptând pe un scaun, în pridvorul chiliei. Aștepta, parcă, să vină toți cei dragi să-și ia rămas bun, să-și ceară iertare de la ei, așa cum face omul care știe cum să se pregătească de moarte. În zadar încercau maicile disperate să-l convingă să meargă în chilie să se odihnească puțin. Le refuza ferm din priviri. Nu mai era timp de odihnă. Așa l-am găsit, așteptând, cu ultimele puteri. Am mers pe rând să luăm binecuvântarea. Obișnuia bătrânul să sărute mâna oricărui preot, indiferent de vârstă, gest care pe mine mă onora și mă rușina deopotrivă, de fiecare dată. Zicea: «Două mari taine a făcut Dumnezeu: o Fecioară în care s-a coborât întreaga dumnezeire și preoția prin care se coboară Hristos în mijlocul nostru, iară și iară, la fiecare Liturghie»". (...) Spunea mereu: «Când eram mai tânăr mă bucuram de fiecare an zicând: am mai sporit puțin duhovnicește. Acum, când sunt bătrân, mă bucur, cu fiecare an care trece, pentru că mă apropii mai mult de veșnicie». (...) După două zile a murit".

Cuvinte vii spuse de părintele Arsenie Papacioc

Adevărul
• Adevărul este singurul care odihnește. Dacă nu ești în adevăr, nu ești în Dumnezeu. Și numai unul e Adevărul: "Eu sunt Calea, Adevărul și Viața!"
• N-avem alt ideal decât acela de a muri sfârtecați și chinuiți pentru ideea de adevăr ce o știm că o avem în noi, pentru a cărui apărare vom porni la încleștare cu stăpânitoarele puteri ale întunericului pe viață și pe moarte.
• Să știi ce ai de făcut ca să știi unde te găsești.
• Cu viața dăm mărturie! Și mărturisim Adevărul acolo unde suntem.

Prezența continuă
• Nu sunt întru totul pentru o mare nevoință. Sunt mai mult pentru o mare trezvie! Pentru că nu nevoința în sine este ceea ce vrea Dumnezeu de la noi, ci inima frântă și smerită, prezența continuă a lui Dumnezeu în viața noastră.
• O clipă poate fi un timp și o suspinare poate fi o rugăciune.
• Pravila trebuie simțită.
• Tipic, tipic și la inimă nimic!
• Lupta cea mare e s-avem o permanență. S-avem inima mereu prezentă în Dumnezeu.
• Avem nevoie de prezența noastră totală atunci când avem o poziție de rugăciune.
• Dacă ați pierdut momentul, ați pierdut mult, imens de mult.
• Nu a zice, ci a mișca înseamnă a ajunge!
• Dumnezeu nu are nevoie de cuvintele noastre. Are nevoie de inima noastră. O stare de prezență continuă este obligatorie. Și este și iubită de Dumnezeu inima trează.
• Așa cum sunt, slab, prost, nu mă interesează. Important e să fiu prezent. Nu să știu multe și să am sufletul precupețit.
• La Dumnezeu nu există un trecut rău, din momentul în care există un prezent bun. Te-a iertat Dumnezeu! Dacă te-a iertat, te-a iertat definitiv.
• Avem nevoie de o stare de prezență interioară, nu doar de nevoință. Dacă faci nevoință începi să ai pretenții: "Eu am făcut, Doamne, dă-mi și Tu ceva...". Nu merge. Starea mea, de existență umană, e permanentă. Pe aceasta trebuie să o închin lui Dumnezeu. Există o tendință de mai mult, totdeauna ești nemulțumit de tine. Nemulțumit, dar liniștit.

În Biserica Ortodoxă Română a fost sărbătorit ieri, 3 septembrie, Sfântul Cuvios Teoctist. În ziua cinstirii acestui sfânt, Mănăstirea „Duminica Sfinţilor Români” din București şi-a serbat cel de-al doilea hram. Cu această ocazie, în biserica mănăstirii, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de părintele arhimandrit Nectarie Șofelea, Exarhul administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor și starețul Mănăstirii Radu Vodă din Capitală, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de slujitori, informează basilica.ro.
La finalul Sfintei Liturghii, soborul de slujitori a oficiat slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist Arăpașu, ctitorul Mănăstirii „Duminica Sfinţilor Români” din București. Mănăstirea este situată în partea de sud-est a Capitalei, pe Şoseaua Olteniţei nr. 255, în apropierea comunei Popeşti-Leordeni. A fost construită în anii 2003-2006, în apropierea Atelierelor Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, aşezate aici în anul 1987. Slujba de târnosire a bisericii şi a corpului de chilii al mănăstirii a fost săvârşită de Patriarhul Teoctist pe 29 octombrie 2006. În anul 2008, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, mănăstirea a primit ocrotitor pe Sfântul Cuvios Teoctist, spre pomenirea Patriarhului Teoctist, ctitorul locaşului de cult.

Pe 11 Septembrie 1914 s-a născut fostul Patriarh Pavle al Serbiei.

Ar fi împlinit 101 ani... Dumnezeu să-l odihnească cu sfintii !

https://scontent-ord1-1.xx.fbcdn.net...94&oe=5667CA7F

Opt ani de la Intronizare
 

În Catedrala Patriarhală a avut loc miercuri, 30 septembrie 2015, după slujba de Te Deum, un moment aniversar cu prilejul împlinirii a opt ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

În fiecare an, în data de 5 octombrie, se celebrează Ziua Mondială a profesorilor sau Ziua Internaţională a Educaţiei .
În anul 1994, UNESCO a proclamat data de 5 octombrie drept Ziua Internaţională a Educaţiei pentru a comemora semnarea, în anul 1966, a documentului
Recomandare privind statutul cadrelor didactice. Documentul a fost semnat de către UNESCO şi Organizaţia Internaţională a Muncii în cadrul
Conferinţei interguvernamentale cu privire la statutul profesorilor, organizată în Paris, Franţa. Actul stabilește drepturile și
responsabilitățile profesorilor, precum și
standardele internaționale pentru pregătirea lor inițială și alte condiții de învățământ, recrutare, angajare, de predare și învățare. Conţine, de asemenea, numeroase recomandări pentru participarea profesorilor la adoptarea deciziilor privind învăţământul,
prin consultare și negociere cu autoritățile educaționale

Pe 5 octombrie s-au împlinit 22 de ani de la trecerea din această viaţă a părintelui Stăniloaie, înmormântat la Cernica, alături de soţia sa, Maria.

Vrem sa strangem posturi? Sa devenim Senior Member?
 

Observ din postari ca s-a devit foarte mult de la subiectul initial.

"Cred Doamne, ajuta necredintei mele."

Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, a implinit ,12 octombrie 2015, 68 de ani.
Înaltpreasfinţia Părinte Laurenţiu s-a născut la 12 octombrie 1947 în localitatea Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, din părinţii Iulian şi Viorica. La vârsta de 13 ani rămâne orfan de tată.
Urmează Institutului Teologic Universitar din Sibiu (1965-1969), cursurile şcolii doctorale în Teologie la Institutul Teologic Universitar Bucureşti, Secţia Practică, Specialitatea principală: Liturgică Pastorală şi Artă creştină (1970-1973), Institutul Ecumenic de la Bossey - Elveţia (1982-1983), specializare în domeniul liturgic la Facultatea de Teologie Catolică a Universităţii din Fribourg - Elveţia (1983). Devine doctor în Teologie, la Institutul Teologic Universitar Bucureşti - Specialitatea: Liturgică Pastorală şi Artă creştină (1985).
În decembrie 1969 e hirotonit preot pe seama Parohiei Lisa, Protopopiatul Făgăraş, desfăşurând timp de 6 ani (1970-1976) o activitate pastorală susţinută. În data de 20 iulie 1996 este tuns în monahism, la Mănăstirea
Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus , primind numele de Laurenţiu.
În 11 august 1996 este hirotonit arhiereu şi instalat Episcop al Caransebeşului.
În data de 3 noiembrie 2005 este ales Mitropolit al Ardealului, fiind întronizat la 13 noiembrie 2005 în Catedrala Mitropolitana din Sibiu.

Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, împlineşte astăzi, 24 octombrie 2015, 44 de ani.
Preasfinţia Sa s-a născut la 24 octombrie 1971, în localitatea Curtea de Argeș. În 1997 devine licențiat al Facultății de Medicină Veterinară din Timișoara. Între anii 1997-2001 a studiat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Între 2002 - 2006 este Eclesiarh al Catedralei Episcopale din Giula, 2003 - 2006 Secretar eparhial de limba română al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, iar între anii 2003 - 2006 este preot slujitor în parohia Otlaca Pustă și în alte parohii, cu delegația Chiriahului.
Este hirotonit arhiereu în data de 18 februarie 2006 când devine Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei.

25 Octombrie reprezinta o zi importanta pentru Romania. Este Ziua Armatei Romane, cea mai respectata si credibila institutie de stat. Si aniversarea celor 93 de ani ai Majestatii Sale Regele Mihai.
La multi ani Armatei Romane !
La multi ani Majestatii Sale Regele Mihai !

Lunea aceasta, 30 noiembrie 2015, s-au împlinit 30 de zile de la tragedia care a îndoliat întreaga țară. Un sobor de preoți și diaconi a săvârșit cu acest prilej o slujbă de pomenire pentru toți cei care au suferit moarte năpraznică în incendiul de pe 30 octombrie 2015, în Clubul Colectiv din Bucureşti, informează TRINITAS TV.

„Am oficiat astăzi o scurtă slujbă de pomenire pentru tinerii care au decedat în acest incendiu cumplit de aici de la Colectiv. Slujba Parastasului de 40 de zile pe care o vom oficia, potrivit tradiţiei Bisericii noastre strămoşeşti, în ziua în care se vor împlini cele 40 de zile de la deces, de la această tragedie, va avea loc tot aici în locul acesta. Mai înainte, tinerii decedaţi vor fi pomeniţi în Biserica parohială şi totodată şi în alte biserici ortodoxe în care se va săvârşi Sfânta Liturghie”, a declarat Pr. Paroh Ionuț Bărbulescu, de la Biserica Bucur Ciobanul din București.

După o lună de la tragicul incendiu din Clubul Colectiv, în urma căruia și-au pierdut viața 60 de oameni, din datele centralizate la Ministerul Sănătății, în spitalele din București mai sunt internate 37 de persoane, dintre care 6 pacienți sunt în stare critică.

- See more at: http://basilica.ro/slujba-de-pomenir....BWpeUSuA.dpuf

Eroii Neamului
 

17 ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Cleopa
Au trecut 17 ani de când unul dintre cei mai cunoscuţi duhovnici ai României, Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie, a trecut la Domnul .

Părintele s-a născut în data de 10 aprilie 1912, în comuna Suliţa din judeţul Botoşani şi a intrat în monahism, ca frate, la vârsta de 17 ani. Cei 12 ani de ascultare ca cioban la oile Mănăstirii Sihăstria au fost pentru marele duhovnic şcoala de călugărie şi teologie, după cum el însuşi mărturisea cu smerenie, căci în acea perioadă a citit zeci de cărţi, fundamentale pentru formarea sa, şi a învăţat să iubească şi mai mult creaţia lui Dumnezeu.

A fost hirotonit ierodiacon în anul 1944, iar ieromonah în anul următor. La 30 august 1949 a fost numit stareţ al Mănăstirii Slatina, din judeţul Suceava, la Manăstirea Sihăstria stabilindu-se definitiv în anul 1964. Aici, ca duhovnic al întregii obşti, a povăţuit fără întrerupere până la trecerea la Domnul, vreme de 34 de ani, atât mireni, cât şi numeroşi clerici din toată ţara.

In memoria unui om minunat: Mircea Albulescu (1934-2016)
 

http://media.rtv.net/image/201504/w6...u_50791900.jpg

,, Daca nu il cunosti pe Dumnezeu te intrebi mereu ce este adevarul" ( Mircea Albulescu)

Ultima data l-am vazut pe scena, la TNB, jucind in "Ultima ora". Indragea piesele lui Sebastian si juca foarte bine, excelent chiar - dupa gustul meu. Mi-a placut, l-am aplaudat mult, am lacrimat si am dat uitarii altele din trecut...
Dumnezeu sa il odihneasca! A fost un actor mare, unul dintre artistii cei mai pregnanti ai romanilor dintotdeauna.

Dupa ce a fost operat, in trecut, la Timisoara, triplu bypass, cand si-a revenit din operatie toate cadrele medicale s-au strans in jurul lui, parca erau copii langa un bunic. Avea puterea sa rada, sa glumeasca cu ei, sa isi faca poze impreuna. Ulterior intr-un interviu pe care l-a dat era trist, ganditor, spunea ca simte venirea mortii si ca este cea mai grea asteptare. Un om deosebit, din toate punctele de vedere. Dumnezeu sa-l odihneasca-n pace. La revedere maestre.

Pe republica.ro jurnalistul Catalin Sava povesteste o intimplare de ieri, la care a fost martor,cu marele actor. La interesectia Romana colt cu George Enescu s-a pus verde pentru pietoni la semafor: ,, un batran inalt traverseaza foarte greu, abia merge. A ramas ultimul pe trecere. Instantaneu claxoane. Multe, un cor cacofonic. Un tanar din dreptul meu, mai tanar ca mine, injura lung apasand claxonul cu fata tumefiata. Se aud si alte injuraturi. Batranul se intoarce nedumerit, cu o expresie deznadajduita pe chip. Este Mircea Albulescu. De abia merge. Masina din fata mea demareaza in tromba, foarte aproape de el, soferul tipa ceva neinteligibil, coloana se pune in miscare. Actorul ajunge pe trotuar, claxoanele continua".

Astia sintem noi, Scotiene, poporul romin, "gradina Maicii Domnului" (?!?!!??), dispret si indiferenta fata de copii, ura fata de batrini, linguseala asezonata cu invidie veninoasa si birfa fata de cei puternici, si 20 milioane de victime nenascute. Doar niste posedati ca anume "vizionari", din care unii nici macar nu erau de pe aceste plaiuri ca sa cunoasca poporul acesta cu adevarat, au putut delira ca Rominia va deveni cindva cica "noul ierusalim" (doar prostii care nu au deschis Biblia in viata lor nu stiu ca Noul Ierusalim va fi adus la venirea lui Ha-Maschiach, si anume pe pamint israelian, nicidecum pe malul Dimbovitei), sau ca vezi Doamne, nu va fi atinsa de Raul despre care Biblia si nu numai spune foarte clar ca va fi global in zilele de in urma. Mi s-a facut o sila de poporul asta, din care avem canonul sa facem parte, citind ce ai postat... Ai mare dreptate, din pacate.
Dumnezeu sa il odihneasca pe marele artist!

Ce v-ar place voua ungurilor sa fie Ungaria "gradina Maicii Domnului", dar nu e. Si v-ati gandit sa ne furati pe a noastra?

Romania a fost de 2 ori "NOUL IERUSALIM" pentru popoarele Europei si ale lumii.

Si anume de 2 ori in Istorie am ELIBERAT SCLAVII !!!!

A murit "regele dansului in comunism",Cornel Patrichi
 

Saptamana aceasta, mai precis, marti, 5 aprilie, a trecut in nefiinta maestrul Cornel Patrichi,dupa o lupta indelungata cu cancerul pulmonar.El este cel care a dus coregrafia de televiziune la rang de arta.A fost balerin, actor, coregraf, cu multe spectacole in tara si strainatate.
A facut parte din juriul la "Dansez pentru tine" , a realizat coregrafia la emisiunea "Vineri seara cu Florin Călinescu",asadar maestrul a dus o viata de celebritate showbiz...Nu s-a spovedit si nu s-a impartasit niciodata.
Fumator inrait, s-a operat de cancer in 2014 si de atunci a tot luptat pt viata...Gigi Becali,l-a convins pe ultima suta de m sa accepte spovedania si Sf. Impartasanie.Totodata, i-a si oferit un loc de veci in cimitirul din Pipera, exact langa lac, asa cum isi dorise artistul.
"Avea nevoie de un loc şi am ajutat eu. Cel mai important lucru zic eu şi spun asta nu cu mândrie e că s-a spovedit şi s-a împărtăşit înainte să moară. El nu mai făcuse asta niciodată. Înainte cu două zile de a muri, l-am dus la duhovnicul meu, A stat o oră şi i-am zis duhovnicului să-l ia uşor. Dimineaţa la ora 7 s-a împărtăşit. M-a impresionat că a zis că vrea să stea în genunchi în faţa preotului”, a declarat Becali...
Cand am aflat vestea, mi-am zis: Doamne ce noroc pe omul asta!Daca nu era Becali, avea un loc garantat in iad! Multe are Gigi la activ,nu e el nici pe departe vreun sfant, dar cu siguranta are cateva goluri marcate unde trebuie cu faptele bune pe care le face, milostenie, bani..si uite ca acuma a salvat si un suflet, care toata viata lui n-a avut nimic de-a face cu Dumnezeu...

Dumnezeu sa-i ierte si pe Mircea Albulescu si pe Cornel Patrichi!

***
Cat despre expresia "a trece in nefiinta", RedRose, da-mi voie sa-ti zic ca e o prostie! Nefiinta e starea de dinainte de a exista, starea de "a nu fi". La care nimeni, nicicum nu are acces odata ce a fost adus din nefiinta la existenta.

Prin moarte, omul nu inceteaza sa existe, trupul lui exista dar in alta forma si dupa alte legi de integrare in materia din care a fost facut.
Iar sufletul n-are cum sa se anihileze, ci se intoarce la Dumnezeu care l-a creat din suflarea Sa pentru a fi judecat iar apoi asezat in rai daca si l-a dorit si s-a straduit pentru asta sau...in iad, varianta ramasa celor ce au refuzat sau nu s-au straduit pentru rai.

Despre expresia "a trece in nefiinta" - dintr-o omilie a Mitropolitului Bartolomeu Anania

"Moartea nu este altceva decat o sincopa existentiala, asemenea unei pauze intr’o partitura muzicala, despre care toata lumea stie ca face parte din muzica insasi; si daca Domnul este "parga celor adormiti", inceputul si garantia propriei noastre invieri, e de la sine inteles ca in acelasi chip trebuie sa asimilam relatia viata-moarte-Viata in propria noastra existenta.

Scriu acestea gandindu-ma la unii confrati din mass-media, adica din presa, radio si televiziune, care continua, fara voia lor, sa ma contrarieze prin usurinta cu care inca mai pastreaza una din sechelele limbajului de lemn al erei ateo-comuniste. Despre ce e vorba?

Aproape zilnic ni se transmite o stire sau un comentariu despre moartea cuiva. Pentru a spune ca cineva a murit, limba romana poseda o foarte bogata gama de expresii echivalente si nuantate, precum: "a decedat", "s’a savarsit", "a incetat din viata", "s’a petrecut", "s’a stins", "ne-a parasit", "a plecat dintre noi", "a pornit pe ultimul drum", "a inchis ochii", "si-a plecat pleoapele", "si-a dat sufletul", "si-a dat duhul", "si-a dat ultima suflare", "a trecut la cele vesnice", "s’a mutat la Domnul", "a fost chemat de Dumnezeu"... si inca multe altele, in toata literatura, in tot graiul si la indemina oricui. Ei bine, in ciuda acestei bogatii de limba romana, inca mai citim sau auzim, destul de des, ca cineva „a trecut in nefiinta“.

Daca "trecerea in nefiinta" s’ar referi la un om care in viata lui nu a crezut in Dumnezeu, nici in suflet, nici in viata viitoare, inca am mai intelege solidaritatea redactorului cu mortul de a carui existenta s’a ales praful. Dar ca sa spui ca "a trecut in nefiinta" un Dosoftei, un Varlaam, un Eminescu, un Brancoveanu, aceasta este o impietate nu numai asupra celui pomenit, ci si asupra simtului comun al unui popor care s’a nascut crestin si care, iata, se incapataneaza sa ramana crestin.

Si daca m’am hotarat sa scriu aceste randuri chiar acum si chiar aici e pentru ca, de foarte curand, prin postul nostru national de televiziune mi-a fost dat sa aud ca s’au implinit atitea secole de la trecerea in nefiinta a Sfantului Sergiu, patron al crestinismului rusesc. E prea mult!

Si n’ar fi doar atat. Expresia e o impietate si fata de limba romana. Exista o grava inadvertenta gramaticala intre verbul "a trece" si substantivul "nefiinta".

"A trece" inseamna miscarea de tranzitie dintr’un mediu in altul, de la o stare la alta, de la un mod de existenta la alt mod de existenta. Or, in cazul de fata, verbul nu are si nu poate avea obiect, de vreme ce "nefiinta" e negarea oricarui mediu, a oricarei stari, e negarea oricarui mod de existenta, a existentei insasi.

In nefiinta nu se poate "trece", pentru ca nu ai unde, n-ai cum si in ce, ea definindu-se pe sine ca non-existenta, neant. Neantul insa nu e ceva in sine, ci un simplu concept cu care se opereaza in filosofie, asa cum in matematici se opereaza cu numarul negativ. Agramatismul expresiei e pe masura celui ce a nascocit-o. Vrem o folosire corecta si cuprinzatoare a verbului "a trece"? Iat-o in una din cantarile noastre pascale: "Ca din moarte la Viata si de pe pamint la cer, Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi".

Asa este, Delia...Perfect de acord cu tine!Multumesc de precizari..f la obiect si f justificate!

A murit fostul prim-secretar al judetului Vaslui, un om deosebit, care a facut multe lucruri bune pentru acest judet, Ion Fratila. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Articol preluat din ziarul Vremea Noua de Vaslui.

DOLIU Ion Fratila, prim-secretar al Vasluiului în cea mai prospera perioada a judetului (1982-1987), a încetat din viata sâmbata, la un spital din Bucuresti. Rudele, colegii si toti cei care l-au cunoscut l-au condus, ieri, pe ultimul drum. Înmormântarea a avut loc în Târgoviste, locul sau de bastina si acolo unde s-a retras dupa revolutie.

Ion Fratila era vazut ca un om foarte bine pregatit pentru administratie. Era un bun cunoscator a problematicii judetului si foarte atasat de agricultura. Productiile agricole au crescut considerabil în perioada sa si asta nu este un mit. Cresteau real, nu pe hârtie. Tot în vremea sa exporturile de carne, lapte si produse lactate erau foarte mari, dar nimeni din judet nu murea de foame. A construit foarte multe locuinte pentru oameni. În schimb era foarte sever si neîndurator când era mintit. Era foarte bine informat. Stia sa aprecieze oamenii. Specialistii aveau întâietate, iar pe cei care vorbeau mult, dar faceau putin, îi dibuia imediat. Îi placea productia, propaganda mai putin” a declarat Corneliu Mihalache, pe atunci director la complexul de berbecuti Ivanesti (si astazi vicepresedinte al Consiliului judetean Vaslui).

€œLua tot timpul apararea judetului fata de Ceausescu

€œAseara (n.r. 25 aprilie) am aflat ca Ion Fratila a murit. Îmi pare foarte rau ca nu am ajuns la înmormântarea sa. A venit sarac în judet si a plecat tot sarac, ceea ce în ziua de azi nu prea se întâmpla. A avut multe necazuri în ultima perioada a vietii, în special cu sotia sa care era bolnava. Poate nu merita un destin atât de crunt pe finalul vietii. A fost un om deosebit, a tinut foarte mult la judetul Vaslui si a facut tot ce s-a putut pentru dezvoltarea acestuia. Era foarte sobru, curajos si cu picioarele pe pamânt. Lua tot timpul apararea judetului fata de Ceausescu. Am sa va povestesc o întâmplare ca sa va dati seama de acest lucru.

În 1987, Ceausescu venea la Vaslui. Prim-secretarul l-a preluat de la Codaesti, iar eu, împreuna cu Petrica Botez, director la Directia Agricola, l-am asteptat la Pochidia. Primul a ajuns Ceausescu. A facut un pic de panarama, asa cum se întâmpla de obicei. Ne reprosa ca porumbul nu e bine prasit. De nicaieri, a aparut o femeie, care l-a luat la rost pe presedinte. <<Cum, domne, nu e prasit bine? Si apoi, dumneavoastra va arde de porumb. Nu vedeti ce seceta? E mai rau ca în ’46. O sa murim de foame>>. Ceausescu a amutit. I-a explicat femeii ca nu se poate întâmpla asta, pentru ca sunt peste zece milioane de tone de grâu în rezervele de stat. Femeia i-a raspuns ca degeaba sunt acolo, daca în sat nu e nici un stiulete de porumb. <<Sa ne trimiteti porumb aici, în sat, ca noi murim de foame>>, aproape ca a tipat femeia la Ceausescu. Eu ma gândeam ca ma aresteaza.

Între timp, ajunsese si Fratila cu al doilea elicopter, care când si-a dat seama ca lucrurile escaladasera, i-a spus lui Ceausescu ca femeia are dreptate. Va dati seama ca nu i-a fost usor. Îmi aduc aminte ca Ceausescu s-a tinut de cuvânt si a trimis porumb familiilor afectate de seceta. V-am spus aceasta întâmplare ca sa constientizati ca Fratila nu s-a ascuns niciodata dupa colt€, a declarat secretarul adjunct pe probleme de agricultura al judetului, pe atunci, Vasile Strungaru.

Cariera politica a fostului prim-secretar Ion Fratila.

Ion Fratila avea 77 ani si o cariera politica impresionanta. Si-a început activitatea de partid înca din primul an de scoala profesionala, devenind membru al Uniunii Tineretului Muncitoresc în 1954. În anul urmator s-a înscris în sindicat, remarcându-se ca un bun om de partid. Imediat dupa terminarea liceului, în 1961, a început procedurile pentru intrarea în Partidul Muncitoresc Român, devenind candidat. În Vaslui, Ion Fratila a detinut functia de prim-secretar, functie suprema într-un judet, între anii 1982 si 1987, dupa care a fost la cârma judetului Prahova, în perioada noiembrie 1987 si decembrie 1989. La Revolutie, Ion Fratila era membru al Comitetului Central (CC) în cadrul Partidului Comunist Român (din 1984), membru supleant al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR (din 1987), prim-secretar al Comitetului judetean de partid si presedinte al Comitetului Executiv al Consiliului popular al judetului Prahova (din 1987), deputat în Marea Adunare Nationala (din 1985).


http://www.vremeanoua.ro/wp-content/...27381613_o.jpg

Tata l-a cunoscut personal pe Ion Fratila, când acesta era prim-secretar al judetului Vaslui. La o sedinta la Vaslui Ion Fratila i-a spus lui tata- Nea Valerica, sa nu iei exemplul de la burtosii astia din prezidiu! Iar tata i-a spus- Nici tu, Ioane!

Vineri, 22 iulie 2016, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, sărbătoreşte împlinirea vârstei de 65 de ani. În aceste zile, Patriarhul României se află la Mănăstirea `Sfânta Maria~ - Techirghiol pentru a evalua lucrările de pictură și reamenajare de la această vatră monahală - stavropighie patriarhală.
În ziua de 22 iulie 2016, la biserica Mănăstirii `Sfânta Maria" - Techirghiol, după Sfânta Liturghie, de la ora 12:00, va fi oficiată o slujbă de Te Deum ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru împlinirile recente din viața Bisericii Ortodoxe Române, a poporului român și a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. În aceeași zi, o rugăciune de mulțumire la aniversarea zilei de naștere a Patriarhului României va fi rostită și în timpul Sfintei Liturghii oficiate la Catedrala Patriarhală.
Mesajele de felicitare cu ocazia aniversării zilei de naștere a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel (22 iulie) pot fi înmânate direct la secretariatul Reședinței Patriarhale din București sau trimise la adresa de e-mail: cabinet.patriarhal@patriarhia.ro ori la numărul de fax: 021.406.71.62.
Sărbătoarea oficială a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel este în ziua de 30 septembrie a fiecărui an, data întronizării Preafericirii Sale în demnitatea de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (30 septembrie 2007).

Vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist a trecut la cele veșnice la București în 30 iulie 2007 și a fost Patriarh al României timp de 21 de ani, în perioada 1986-2007. În 30 iulie 2016 se împlinesc 9 ani de la mutarea sa la cele veşnice.

Părintele Patriarh Teoctist a intrat în mănăstire fiind numit frate la Mănăstirea Vorona în anul 1928, apoi la Mănăstirea Neamț în anul 1931. A absolvit Seminarul Monahal din Mănăstirea Cernica în anul 1940. A fost tuns în monahism la Bistrița, județul Neamț, sub numele Teoctist în data de 6 august 1935 și hirotonit ierodiacon pe seama acesteia în anul 1937, la 4 ianuarie. În 1940 s-a înscris la Facultatea de Teologie din București, obținând licența în 1945; paralel a îndeplinit diferite funcții în cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor și de diacon la Patriarhie.

La 1 martie 1945 a fost transferat la Centrul eparhial Iași, fiind hirotonit ieromonah în data de 25 martie 1945) și hirotesit arhimandrit în 1946. A urmat Facultatea de Litere și Filozofie din Iași în perioada 1945-1947, fiind preot slujitor, apoi mare eclesiarh la Catedrala mitropolitană din Iași și exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor (1946-1948). De asemenea între anii 1948-1950 a îndeplinit funcția de vicar al aceleiași Arhiepiscopii. La 28 februarie 1950a fost ales, iar la 5 martie 1950 hirotonit episcop-vicar patriarhal cu titlul „Botoșăneanul”; în această calitate a fost secretar al Sfântului Sinod, rector al Institutului Teologic Universitar din București în perioada 1950-1954 și a condus diferite sectoare din cadrul Administrației Patriarhale.

La 28 iulie 1962 a fost ales, iar la 16 septembrie înscăunat Episcop la Arad, unde a păstorit 10 ani (între decembrie 1969 – decembrie 1970, locțiitor de Episcop la Oradea). La 28 ianuarie 1973 a fost ales Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei, iar la 25 februarie 1973 a fost înscăunat.

Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Sucevei a fost ales la 25 septembrie 1977, iar la 9 octombrie 1977 a fost înscăunat. Începând cu anul 1980, luna iulie, până în ianuarie 1982, a fost locțiitor de Mitropolit al Ardealului. După moartea Patriarhului Iustin, la 31 iulie 1986, a devenit locțiitor de Patriarh, la 9 noiembrie 1986 a fost ales, iar la 16 noiembrie 1986 întronizat ca Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Ungrovlahiei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, păstorind până la moarte.

Lucrări: „Mitropolitul Iacob Putneanul, făclier al Ortodoxiei romanești, al năzuințelor de unitate națională și de afirmare a culturii române” (1978, Mănăstirea Neamț, 45 p.); și o ediție amplă, sub titlul „Mitropolitul Iacob Putneanul”, 1719-1778. „În slujba Ortodoxiei românești, a năzuințelor de unitate națională și de afirmare a culturii române” (1978, Neamț, 128 p); „Studiu introductiv la Dosoftei”, „Dumnezeiasca Liturghie” (ediție critică de N.A. Ursu, Iași, 1980, p. V-XLIV – lucrare editată la inițiativa sa). A publicat studii, articole, cuvântări în „Biserica Ortodoxă Română”, „Glasul Bisericii”, „Mitropolia Moldovei și Sucevei”, „Mitropolia Olteniei”, „Mitropolia Banatului”, „Telegraful Român”, cărți de rugăciuni, pastorale. Articolele și cuvântările publicate în reviste, ca și prefețele, pastoralele au fost strânse, sub titlul „Pe treptele slujirii creștine”, în 13 volume (1980-2003). Ca Patriarh a îndrumat întreaga activitate editorială de la Institutul Biblic și de Misiune Ortodoxă. Cu binecuvântarea sa au apărut o serie de lucrări cu caracter teologic și istoric, cărți de slujbă, precum și o nouă ediție a Bibliei sinodale (2002).

Preafericitul Părinte Daniel a împlinit luni, 12 septembrie 2016, nouă ani de la alegerea ca Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române. Preafericirea Sa a fost ales, în 12 septembrie 2007, de Colegiul Electoral Bisericesc, în demnitatea de Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind întronizat la 30 septembrie 2007.

Patriarhul Daniel s-a născut la data de 22 iulie 1951, din părinții Alexe și Stela Ciobotea, în satul Dobrești, comuna Bara, județul Timiș.

Pe 12 februarie 1990 este ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, cu titlul de Lugojanul, iar în 4 martie 1990 este hirotonit arhiereu în Catedrala Mitropolitană din Timișoara.

În 7 iunie 1990 este ales Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, iar la 1 iulie 1990 este întronizat Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.

Biografia completă a Patriarhului României poate fi consultată pe site-urile www.patriarhia.ro şi www.basilica.ro.

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelui, aniversează luni, 26 septembrie 2016, 7 ani de la ridicarea la rangul de arhiepiscop.

Arhiepiscopul Argeșului și Muscelui s-a născut la data de 6 iunie 1944 în localitatea Cracăul – Negru, comuna Crăcăuani, județul Neamț.

Înaltpresafinția Sa a studiat la Seminarul Teologic din Mănăstirea Neamţ (1959-1964) şi la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1964-1968), cu lucrarea de licență: Lupta profeților împotriva formalismului (sub îndrumarea Pr. Prof. dr. Nicolae Neaga). În 6 septembrie 1964 a fost hirotonit diacon celib, apoi preot, la 8 septembrie 1964. A slujit ca preot în Parohiile Tioltiur şi Inău din Transilvania (1964-1971). A fost tuns în monahism la Mănăstirea Căldăruşani în decembrie 1971, primind numele Calinic. Aici, a îndeplinit ascultările de muzeograf şi secretar al mănăstirii de metanie (1972-1974), apoi a fost transferat la Mănăstirea Cernica (1974-1977). Înaltpreasfinția Sa a fost numit stareţ al Mănăstirii Sinaia (1977-1981), apoi al Mănăstirii Cernica (1981-1985).

Pe 30 septembrie 1985 a fost ales arhiereu-vicar al Episcopiei Râmnicului şi Argeşului, cu titlul Argeşeanul şi cu reşedinţa la Mănăstirea Curtea de Argeş.

În această demnitate a fost hirotonit şi instalat la 17 noiembrie 1985. La data de 12 februarie 1990 Sfântul Sinod a decis reînfiinţarea Episcopiei Argeşului, cu jurisdicţie peste judeţele Argeş şi Teleorman.

Ca locţiitor de episcop, la 4 aprilie 1990, a fost numit arhiereu-vicar Calinic Argatu Argeşeanul, ales episcop eparhiot în 27 septembrie 1990 şi înscăunat la 18 noiembrie 1990. În anul 2009, prin înălțarea Episcopiei Argeșului și Muscelului la rang de Arhiepiscopie, a devenit arhiepiscop.

Dar este cam amestecat firul si morti si vii.
Remember se refera la a ne aminti...raposatii.
Scrie pe un fir separat despre vii.

Părintele Dumitru Stăniloae, cel mai mare teolog ortodox român, a trecut la cele veşnice în 5 octombrie 1993. În contextul împlinirii a 23 ani de la trecerea Domnul, la Paraclisul Universitar Sfânta Ecaterina al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti a fost săvârşită miercuri, 5 octombrie 2016, după Sfânta Liturghie, o slujbă de pomenire. La acest moment au participat profesori şi studenţi ai Facultăţii de Teologie.

La final, Părintele Ştefan Buchiu, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, le-a vorbit studenților despre viața și opera Părintelui Dumitru Stăniloae, pe care l-a numit Luceafărul teologiei ortodoxe românești.


Părintele Decan Ștefan Buchiu a mai afirmat că a-l comemora pe părintele Dumitru Stăniloae înseamnă a da strălucire ortodoxiei românești. De asemenea, i-a îndemnat pe studenți să citească opera Părintelui.


Părintele Profesor Dumitru Stăniloae s-a născut în anul 1903 în localitatea brașoveană Vlădeni. A studiat la liceul Andrei Șaguna din Brașov și la Facultatea de Teologie din Cernăuți, unde a făcut și doctoratul. A fost profesor de dogmatică la Facultățile de Teologie din Sibiu și din București. Este autorul a numeroase cărți, studii și articole despre teologie și spiritualitate.

Se împlinesc miercuri, 5 octombrie 2016, 23 ani de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Dumitru Stăniloae. Părintele a fost o personalitate marcantă a teologiei ortodoxe româneşti, fiind profesor de teologie, dogmatist, filosof, istoric, ziarist şi traducător.

Prezentăm în continuare date biografice din viața sa, preluate din volumul Părintele Dumitru Stăniloae. Biobibliografie, apărut la Editura Patriarhiei Române, București – 2013, sub semnătura Doamnei Virginia Popa:

1903. S-a născut la 16 noiembrie 1903 în Vlădeni, judeţul Braşov; Dumitru, ultimul din cei cinci copii ai lui Irimie şi Reveca; mama era nepoată de preot.

1917. La 10 februarie, pleacă la Braşov să urmeze cursurile Liceului confesional umanist „Andrei Şaguna”.

1918. I se oferă o bursă pentru clasa a IV-a de către Fundaţia „Emanuil Gojdu”.

1922. Primeşte o bursă în cadrul Universităţii din Cernăuţi.

1923–1924. După un an părăseşte Universitatea pentru a se înscrie şi urma cursurile Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii din Bucureşti.

1924. În Postul Mare se întâlneşte cu mitropolitul Nicolae Bălan, care-i oferă o bursă la Centrul Mitropolitan din Sibiu.

1927. Termină anul IV la Cernăuţi şi susţine licenţa în Teologie sub conducerea prof. Vasile Loichiţă, cu lucrarea Botezul copiilor; primeşte o bursă pentru studii de specializare la Atena.

1928. Toamna, susţine la Cernăuţi teza de doctorat cu titlul Viaţa şi opera patriarhului Dosoftei al Ierusalimului şi legăturile lui cu Ţările Româneşti, sub îndrumarea prof. V Loichiţă. Centrul Mitropolitan din Sibiu îi oferă o bursă pentru Bizantinologie şi Dogmatică. Pleacă la Munchen, pentru semestrul de iarnă, urmând seminarul de Istorie şi filologie bizantinăal profesorului August Heisenberg, tatăl celebrului fizician.

1929. În ianuarie pleacă la Berlin, pentru semestrul de vară, având profesori pe Hans Lietzmannşi Reinhold Seeberg, apoi la Paris şi la Belgrad, pentru studii de Bizantinologie şi Dogmaticăşi documentare asupra operei originale a Sfântului Grigorie Palama; la întoarcerea în ţară este încadrat profesor suplinitor la catedra de Teologie fundamentală a Academiei Teologice „Andreiene”; aici, în decursul celor 17 ani de activitate didactică, a predat Teologie Dogmatică (1929- 1946),Apologetică (1929-1932 şi 1936-1937), Pastorală (1932-1936) şi Limba Greacă(1929-1934). La Cernăuţi i se publică teza de doctorat.

1930. Pleacă la Constantinopol pentru a cerceta şi copia opera teologică a Sfântului Grigorie Palama; la 5 octombrie se căsătoreşte cu Maria (născută Mihu).

1931. În luna mai i se nasc primii doi copii gemeni, Dumitru (care moare în septembrie 1931) şi Maria; la 16 octombrie, este hirotonit diacon. Apare la SibiuCatolicismul de după războiu.

1932. La 25 septembrie este hirotonit preot.

1933. La 8 octombrie se naşte Lidia, avându-l ca naş de botez pe istoricul transilvănean Ioan Lupaş.

1934. La 1 ianuarie este numit redactor responsabil al ziarului Telegraful Român, funcţie îndeplinită, vreme de 12 ani, până în 13 mai 1945. îl cunoaşte şi leagă o strânsă prietenie cu Nichifor Crainic.

1936. În iunie este numit rector al Academiei Teologice din Sibiu, funcţie îndeplinită până în 1946.

1938. Apare la Sibiu lucrarea fundamentală Viaţa şi învăţătura Sfântului Grigorie Palama.

1939. Publică la Sibiu Ortodoxie şi românism.

1940. Vara, România intră în cel de-al Doilea Război Mondial. Se constituie, la iniţiativa poetului Sandu Tudor, grupul Rugul aprins, din care făceau parte Ierom. Ivan Kulighin, duhovnicul mitropolitului rus de Rostov (refugiat la Cernica), Ierom. Benedict Ghiuş, Ierom. Sofian Boghiu, Prof. Alexandru Mironescu, poetul Vasile Voiculescu, Arh. Constantin Joja, Pr. Andrei Scrima, Ion Marin Sadoveanu. întâlnirile periodice la mănăstirile Antim şi Cernica au constituit o înviorare duhovnicească a vieţii creştine în Bucureşti.

1942. Apare la Sibiu Poziţia domnului Lucian Blaga faţă de creştinism şi Ortodoxie, conţinând şi articole publicate iniţial în Telegraful Român.

1943. Apare la Sibiu Iisus Hristos sau Restaurarea omului.

1945. La sfârşitul lunii aprilie, moare fiica Maria (Mioara).

1946. Sub presiunea autorităţilor comuniste, reprezentate de Petru Groza, mitropolitul Nicolae Bălan este silit, împotriva propriei voinţe, să-i ceară demisia din funcţia de rector al Academiei; rămâne profesor în continuare până în 1947. Apare la Sibiu, primul volum din traducerea FILOCALIEI sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii, sau culegere din scrierile Sfinţilor Părinţi care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi. Este transferat prin „chemare” la Facultatea de Teologie a Universităţii din Bucureşti, urmându-l la catedra de Teologie ascetică şi misticăpe Nichifor Crainic.

《CONTINUARE 》

1950. Participă la întâlnirile organizate de grupul Rugul aprins, din care nu face parte, dar unde conferenţiază de câteva ori.

1955. La Sibiu, are loc un mare congres al preoţilor ortodocşi; Petru Groza, membru al prezidiului refuză să vorbească cu Părintele Stăniloae, fapt ce va avea consecinţe negative mai târziu. Are loc canonizarea Sfântului Calinic de la Cernica.

1958. Începe un nou şi mare val de arestări în România, ca o condiţie a retragerii trupelor sovietice. Sunt arestaţi membri ai grupului Rugul aprins. Este urmărit de Securitate. La 4 septembrie este arestat, se face percheziţie la domiciliul din Bucureşti. în 5 septembrie, ora 4.00 dimineaţa, este dus la închisoarea din strada Uranus, pentru o lună, apoi în strada Plevnei, pentru încă o lună. în 4 noiembrie, începe procesul înscenat, caracteristic regimului comunist. Apare la BucureştiTeologia dogmatică şi simbolică: manual pentru Institutele Teologice, în colaborare cu Nicolae Chiţescu, Isidor Todoran, Ioan Petreuţă – Părintele Stăniloae nu a fost consemnat ca autor, întrucât, înainte de publicarea lucrării, a fost arestat.

1959. Este dus la Aiud, având printre alţi colegi de celulă pe preotul Lazarov, paroh în Dobrogea sau pe avocatul şi publicistul Petre Pandrea, care-1 evocă în scrierile sale. Vreme de câteva luni este ţinut în regim de izolare totală. Lidia, fiica părintelui, căsătorită între timp, naşte pe unicul nepot Dumitru Horia; fiind asistentă la catedra de Fizică a Universităţii din Bucureşti – prof. Hulubei – este obligată să părăsească Universitatea.

1961. Toamna, este adus la Bucureşti pentru noi cercetări penale.

1962. În martie, este readus la penitenciarul din Aiud.

1963. În ianuarie este eliberat din închisoare şi lucrează ca funcţionar la Biblioteca Sfântului Sinod. în octombrie este reintegrat la catedră.

1965. Este solicitat să scrie articole şi studii, de către cei care-l cenzuraseră înainte (Departamentul Cultelor se pregătea să prezinte Occidentului imaginea unei libertăţi religioase).

1968. Este invitat la Freiburg şi Heidelberg, de către profesorii Paul Miron şi respectiv Heyer, pentru conferinţe; primeşte acordul Departamentului Cultelor, ce urma politica schimbării imaginii României.

1969. Conferenţiază la Oxford unde leagă prietenie cu profesorul de Teologie şi scriitorul anglican Donald Allchin.

1971. Merge la Vatican ca membru al delegaţiei Bisericii Ortodoxe Române.

1973. Apare la Bucureşti Uniatismul în Transilvania, încercare de dezmembrare a poporului român. Devine pensionar cu titlu de profesor onorar, rămânând profesor consultant pentru cursul de doctorat.

1976. Apare la Bucureşti Filocalia, volumul 5, iar la Atena volumul Гια Ένα Ορθοδοξο Οικουμενισμό, Ευχαριστία, Πίστη, Εκκληςία(Despre un ecumenism ortodox. Euharistie, credinţă, Biserică), cu o prefaţă semnată de Panayotis Nellas. Este declarat Doctor Honoris Causa al Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Tesalonic; în perioada 1929 august participă la Al Doilea Congres al Facultăţilor de Teologie Ortodoxă organizat la mănăstirea Penteli – Atena, alături de preoţii profesori Ene Branişte, Ion Bria, Ioan G. Coman, Dumitru Popescu şi Dumitru Radu.

1977. Apar la Bucureşti volumele 6 şi 7 ale Filocaliei.

1978. Apare la Bucureşti Teologia dogmatică ortodoxă pentru Institutele teologice, volumele 1-3.

1979. Apare la Bucureşti Filocalia, volumul 8.

1980. Apare la Bucureşti Filocalia, volumul 9; la Geneva, Dieu est Amour, traducere de D. Nesser; la New York, Theology and the Church, traducere de R. Berringer, cu o prefaţă de John Meyendorff; la Atena, Προσευχή, Eλευθεία, Aγίοτητα(Rugăciune, libertate, sfinţenie). I se acordă premiul „Dr. Leopold Lucas” al Universităţii din Tübingen.

1981. Este numit Doctor Honoris Causaal Institutului ortodox „Saint Serge” din Paris. Este premiat la Londra cu distincţia onorifică „Crucea Sfântului Augustin din Canterbury”, pentru merite teologice şi creştineşti. Apare la Paris Prière de Jésus et expérience de Saint Esprit, cu o prefaţă scrisă de Olivier Clément; la Bucureşti Teologia morală ortodoxă, vol. 3: Spiritualitatea ortodoxă(Ascetica şi mistica Bisericii Ortodoxe) şi Filocalia, volumul 10.

1982. I se acordă titlul Doctor Honoris Causaal Facultăţii de Teologie a Universităţii din Belgrad; în noiembrie conferenţiază la New York, Boston, Detroit, Chicago, Washington. Apare la Bucureşti traducerea din Sfântul Grigorie de Nyssa, Scrieri, vol. 1.

1985. Apare la Benzinger Verlag, Gütersloher Verlagshaus, Orthodoxe Dogmatik, vol. I, în traducerea profesorului H. Pitters, cu o introducere scrisă de Jürgen Moltmann; la Paris apare Le génie de l’Orthodoxie, traducere de Dan Ilie Ciobotea (azi Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române), cu o prefaţă scrisă de Olivier Clément.

1986. Apare la Craiova Spiritualitate şi comuniune în Liturghia ortodoxă.

1987. Apare la Craiova Chipul nemuritor al Iui Dumnezeuşi la Bucureşti traducerea Scrieri, partea I, de Sfântul Atanasie cel Mare.

1988. Apare la Bucureşti traducerea Scrieri, partea a II-a, de Sfântul Atanasie cel Mare.

1990. Devine membru corespondent al Academiei Române. Apare în aceeaşi editură ca şi primul volum Orthodoxe Dogmatik, vol. 2, traducere de H. Pitters, cu o prefaţă scrisă de Jurgen Moltmann; la Roman apare Filocalia, volumul 11, iar la Craiova volumul Studii de Teologie dogmatică ortodoxăcare cuprinde Hristologia Sfântului Maxim Mărturisitorul, Omul şi Dumnezeu şi traducerea Imnele iubirii dumnezeieştiale Sfântului Simeon Noul Teolog.

1991. Devine membru titular al Academiei Române. Este numit Doctor Honoris Causaal Facultăţii de Teologie a Universităţii din Atena. Apare la Sibiu Chipul evanghelic al lui Iisus Hristos; la Bucureşti apare traducerea Scrieri, vol. 1, de Sfântul Chiril al Alexandriei şi Filocalia, volumul 12.

1992. Este numit Doctor Honoris Causaal Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Bucureşti. Apare la Craiova volumul Reflecţii despre spiritualitatea poporului român.

1993. Apar la Bucureşti lucrările Iisus Hristos, lumina lumii şi îndumnezeitorul omului şi Sfânta Treime sau La început a fost iubirea. La 5 octombrie din acelaşi an, Părintele Dumitru Stăniloae a trecut la cele veşnice.

Anul acesta, în data de 26 martie 2017, se împlinesc patruzeci de ani de la moartea unei figuri marcante a Bisericii Ortodoxe Române: Patriarhul Justinian. Al treilea Patriarh al României a avut o activitate importantă în apărarea și afirmarea ortodoxiei românești în vremuri grele.

Ioan Marina s-a născut la 22 februarie 1901, în satul Suieşti, din judelul Vâlcea, în familia unor agricultori, buni creştini, de la care a moștenit educația creștină și calitățile de bun administrator.

Preoţia mea – mărturisea el – a fost visul sfânt al mamei mele şi primii paşi pe drumul înţelegerii slujirii lui Dumnezeu printre oameni i-am făcut sub călăuzirea ei curată şi evlavioasă. Am avut privilegiul să respir în casa părinţilor mei duhul unui creştinism autentic, întemeiat pe faptele iubirii lui Dumnezeu şi aproapele. Mireasma acestui duh din căminul copilăriei mele, moştenit de la bunicii, moşii şi strămoşii mei, vrednici slujitori ai Bisericii şi ai ţării, pomeniţi întotdeauna la mari praznice de credincioasa mea mamă, cu evocări despre trecutul lor religios şi patriotic, nu s-a dezlipit de mine niciodată (Almanah Bisericesc 2001)

Preotul și învățătorul Ioan Marina

În perioada 1915 – 1923 a studiat la Seminarul teologic Sfântul Nicolae din Râmnicu Vâlcea, apoi a urmat cursurile la Facultatății de Teologie din București, devenind licențiat în teologie în anul 1929.

În perioada 1923 – 1926 a fost învățător la sat, în județul Vâlcea; în 1924 s-a căsătorit cu Lucreția Popescu și a devenit preot în satul Băbeni. În 1932 este numit director al Seminarului pe care îl absolvise.

La vârsta de 34 ani a suferit pierderea soției în data de 18 noiembrie 1935, urmând să crească singur cei doi copii ai săi: Silvia și Ovidiu. La 25 august 1939 preotul Ioan Marina a fost mutat de la direcția seminarului la conducerea tipografiei eparhiale.

Preasfințitul Justinian Vasluianul

La propunerea Mitropolitului Irineu Mihălcescu, Sfântul Sinod, în ședința din 30 iulie 1945, a aprobat alegerea preotului Ioan Marina în cel de-al doilea post de arhiereu-vicar, nou înființat, la Mitropolia Moldovei, și i-a acordat rangul ierarhic de Arhiereu, cu titulatura de Vasluianul.

Mitopolitul Justinian

În data de 16 august 1947, mitropolitul Irineu Mihălcescu, fiind înaintat în vârstă și bolnav, s-a retras din scaun. Arhiereul-vicar Justinian Vasluianul a fost numit de Patriarhul Nicodim locțiitor al scaunului mitopolitan, până la alegerea titularului. Întrunit la București, în ziua de 19 noiembrie 1947, sub președinția Mitropolitului Nicolae Bălan al Ardealului, Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales ca Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei pe arhiereul Justinian Marina. În cei trei ani cât a păstorit la Iași ca arhiereu-vicar și apoi mitropolit al Moldovei, PS Justinian a depus eforturi imense pentru refacerea Eparhiei, crunt lovită de război și pârjolită de secetă.

Patriarhul Justinian Marina

La data de 27 februarie 1948, Patriarhul Nicodim Munteanu a trecut la cele veșnice, în vârstă de 83 de ani. Colegiul Electoral Bisericesc, întrunit în capitala țării, la 24 mai 1948, a ales arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și patriarh al României pe mitropolitul Moldovei Justinian Marina, care s-a arătat vrednic prin statornicia sa în dreapta credință, prin lucrarea fără preget în slujirile sale de până acum, printr-o muncă rodnică în folosul poporului și al Bisericii, printr-o blândețe părintească îndeajuns de cunoscută, dând întru îndeplinirea tuturor însărcinărilor și vredniciilor la care a fost chemat dovezi de neclintită ascultare față de Sfântul Sinod și de supunere față de legile țării (din Gramata Sinodală de instalare).

În 29 de ani de patriarhat au avut loc o seamă de evenimente care au crescut prestigiul Ortodoxiei românești în lumea creștină și l-au făcut pe Patriarhul Justinian o figură reprezentativă a întregii ortodoxii:

Canonizarea primilor Sfinți Români (1955) și generalizarea cultului sfinților ale căror moaște se găsesc în țara noastră;
Înființarea unor așezăminte sociale pentru clericii bătrâni și bolnavi;
Reorganizarea învățământului teologic ortodox (1948);
Revenirea a 37 de preoți și protopopi greco-catolici, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române (1 octombrie 1948);
Întreținerea legăturilor cu Bisericile Ortodoxe surori și cu alte Biserici creștine;
Inițierea unor relații cu Bisericile Vechi Orientale, prin vizite reciproce;
Reintrarea Bisericii Ortodoxă Române în Consiliul Mondial al Bisericilor (1961);
Activitate tipografică importantă: Biblia Sinodală (1968 și 1975) multe cărți de cult, lucrări, periodice, traduceri.
Locașe de cult: s-au construit din temelie 302 biserici și au fost reparate sau restaurate alte 2345 biserici.
Patriarhul Justinian a fost ținut la domiciliu forțat, la schitul Dragoslavele, timp de 6 luni, atunci când a protestat împotriva Decretului 410 din 19 noiembrie 1959, care prevedea că puteau fi primite în monahism doar persoanele care au împlinit vârsta de 55 de ani, bărbații, și de 50 de ani femeile, și în baza căruia, au fost scoși din mănăstiri aproximativ 5.000 de monahi și monahii.

Cu mult curaj și echilibru, diplomație și tenacitate, a încercat să apere Biserica de loviturile sistematice ale puterii politice, alegând calea unei dârze rezistențe, camuflate sub un discurs «favorabil» pentru liderii comuniști. S-a opus din răsputeri abuzurilor și ingerințelor partidului-stat în viața Bisericii și încercării acestuia de a transforma Biserica într-o instituție neputincioasă, tolerată și discreditată, cu un rol nesemnificativ în societate. (Părintele Patriarh Daniel)

Patriarhul Justinian a încetat din viață în data de 26 martie 1977, la vârsta de 76 de ani, după o lungă perioadă de spitalizare. A fost depus într-un mormânt în zidul interior al Mânăstirii Radu Vodă din București.

În data de 26 ianuarie 2017, se împlinesc 115 ani de la trecerea la Domnul a Mitropolitului Iosif Naniescu al Moldovei. Ierarhul s-a remarcat în perioada păstoririi prin diverse acte administrative, sociale, filantropice și culturale.

Mitropolitul Iosif s-a născut în anul 1820 în familia preotului Anania Mihalache, primind la botez numele Ioan. Rămas orfan de tată la vârsta de un an, a fost crescut de mama sa, Teodosia, până la vârsta de 10 ani, când a fost încredințat purtării de grijă a unei rudenii, ierodiaconul Teofilact din Mănăstirea Frumoasa din Basarabia.

Însoțindu-l pe acesta, în anul 1831 a venit la Iași, viețuind în Mănăstirea Sfântul Spiridon. L-a urmat pe ierodiaconul Teofilact la Mănăstirea Sfântul Prooroc Samuel din Focșani și la Episcopia din Buzău, unde, la 23 noiembrie 1835 a fost tuns în monahism de Episcopul Chesarie, iar a doua zi a fost hirotonit diacon.

A urmat cursurile nou înființatului seminar din Buzău (1836-1840), mai apoi pe cele ale Colegiului Sf. Sava din București (1840-1847). A îndeplinit ascultarea de egumen al mănăstirilor Șerbănești-Morunglavu – jud. Vâlcea (1849-1857) și Găiseni – jud. Dâmbovița (1857-1863), fiind hirotonit ieromonah (29 august 1850) și hirotesit protosinghel (30 noiembrie 1852) și arhimandrit (1860). Pentru o perioadă scurtă a fost egumen la Mănăstirea Sărindar din București.

A desfășurat o bogată activitate didactică în București, fiind profesor de religie la Gimnaziul Gheorghe Lazăr, Liceul Matei Basarab și la Școala Normală Carol I. Timp de un an (1870-1871) a fost director al Seminarului Central din București.

La 23 aprilie 1872 a fost hirotonit arhiereu cu titlul de Mireon (de Mira Lichiei), iar la 18 ianuarie 1873 a fost ales Episcop al Argeșului, unde a păstorit o perioadă scurtă, până la alegerea sa, la 10 iunie 1875, ca mitropolit al Moldovei. A fost instalat la Iași la 6 iulie 1875 și a păstorit până la moartea sa din 26 ianuarie 1902.

Cea mai de seamă realizare a mitropolitului Iosif Naniescu, este aceea a refacerii Catedralei mitropolitane din Iași începută de mitropolitul Veniamin Costachi. Tot ca un continuator al lucrărilor începute de mitropolitul Veniamin Costachi s-a arătat vlădica Iosif și în ceea ce privește Seminarul Veniamin. Constatând condițiile improprii în care acesta își desfășura activitatea, cursurile fiind ținute, după mutarea de la Socola, în diferite case particulare unde era găzduită cu chirie instituția, mitropolitul Iosif Naniescu a cumpărat palatul din Iași al fostului domnitor Mihail Sturdza pentru a stabili acolo școala.

Mitropolitul Iosif Naniescu a fost iubitor de cultură, preocupările sale în această direcție fiind reflectate și de bogata bibliotecă (peste 10.000 de volume, tipărituri vechi, manuscrise și documente) pe care a avut-o și pe care a donat-o Academiei Române. La 16 aprilie 1888, Academia l-a ales membru de onoare. Ierarhul a fost interesat de literatura română, dar și de cea străină, adunând lucrări cu o tematică variată, multe dintre ele ale unor autori contemporani cu el.

Mitropolitul Iosif s-a remarcat prin dragostea sa pentru muzica bisericească, rămânând de la el manuscrise muzicale de o deosebită valoare. A scris lucrări mărunte, predici, cuvântări și o lucrare dedicată istoriei seminariilor teologice. A editat lucrarea lui Gavriil Protul, Viața Sfântului Nifon.

A rămas în conștiința contemporanilor și a urmașilor drept un mare filantrop, prin ajutoarele individuale dăruite săracilor și prin înființarea Societății Clerului Român Binefacerea, care avea misiunea de a ajuta pe copiii de preot rămași orfani și pe preotesele văduve. Numeroși elevi și studenți au fost ajutați de Iosif Naniescu să se întrețină pe perioada studiilor. În timpul Războiului de Independență dintre anii 1877-1878 a organizat colecte pentru armată în mănăstirile și parohiile eparhiei, a mobilizat călugări și călugărițe pentru serviciul sanitar al Armatei Române.

Mitropolitul Iosif Naniescu s-a mutat la Domnul în dimineața zilei de sâmbătă, 26 ianuarie 1902. Cu o zi înainte, la prăznuirea Sfântului Grigorie Teologul, nu a mai putut sluji Sfânta Liturghie la catedrală, a primit Sfintele Taine din mâna ucenicului său, arhimandritul Nicodim Munteanu, viitorul patriarh. Acesta descrie atmosfera care era în acele zile în eparhia pe care blândul ierarh o păstorise cu atâta vrednicie.

Când a murit Mitropolitul Iosif, pe toate buzele fluturau cuvintele: «Iosif cel Sfânt» și în tot Iașul și Moldova toată l-au petrecut la mormânt în murmurul acestor cuvinte. Biruise viața lui pilduitoare și faptele sale creștinești, spunea Arhimandritul Nicodim Munteanu.

Mitropolitul Iosif a fost înmormântat în ziua pomenirii Sfinților Trei Ierarhi, în exteriorul Catedralei mitropolitane din Iași, în partea dreaptă, paralel cu locul din biserică unde se află moaștele Cuvioasei Parascheva și mormântul mitropolitului Veniamin Costachi.