MM la școala de corecție și corecțiuniune bârfvisătoareoare
 

mariamargareta (cineva dă câte o replică, nu știm cine, sau ne facem că nu știm)
194. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu (I)
Replică:
194. Iubirea de minciună şi iubirea pentru dezinformare (I)

MM:
Învăţăturile de la Pucioasa, fiind învăţături omeneşti şi nu de la Dumnezeu aşa cum pretind pucioşii, suferă imperfecţiunile oamenilor: inconscvenţe, limbuţii, contradicţii, redundanţe, bâlbâieli, rectificări şi, mai ales... uitarea. Căci şi uitarea e scrisă în legile omeneşti.
Replică:
Învăţăturile savantielelor de la senatoriul Vulcanizaria Băi, fiind învăţături omeneşti şi nu de la Dumnezeu aşa cum pretind gurile rele, suferă imperfecţiunile oamenilor: inconscvenţe, limbuţii, contradicţii, redundanţe, bâlbâieli, rectificări şi, mai ales... uitarea. Căci şi uitarea e scrisă în poftele pofticioase omeneşti.

MM:
Dacă ar fi de la Dumnezeu, aceste învăţături n-ar uita de la mână pân’ la gură unele precepte stabilite tot de autorii lor, oamenii. Bunăoară, astăzi ereticii de la Pucioasa au uitat complet un concept stabilit tot de ei nu cu mulţi ani în urmă, care părea înălţător şi frumos în aparenţă: „omul nu trebuie să aibă iubire de Dumnezeu, căci aceasta este o iubire imperfectă care ascunde în ea iubirea de sine, ci iubire pentru Dumnezeu, care este singura iubire ireproşabilă”, căci numai aceasta din urmă este „iubire ca a lui Dumnezeu”.
Replică:
Dacă ar fi de la Dumnezeu, aceste învăţături gLumești n-ar uita de la mână pân’ la gură unele precepte stabilite tot de autorii lor, oamenii răi și necredincioși care își etalează vrednicia. Bunăoară, astăzi ereticii savantielelor din senatoriul de la Vulcanizaria Băi au uitat complet un concept stabilit tot de iei nu cu mulţi ani în urmă, care părea înălţător şi frumos în apartenenţă: „omul nu trebuie să aibă iubire de sus ci de jos, căci aceasta, este o iubire imperfectă care ascunde în ea iubirea de sulimenizări, și multă iubire de bani și întietate și minciună și viclenie și desfrânare care este singura iubire ireproşabilă și care te face vrednic și bun de tot”, căci numai aceasta din urmă este adevărata „iubire și dor și încântaria de sine însuți când te răzbuni ca la nebuni”.(citat din nenia ce face voia lui tanti grijania)

MM:
Iată cum pregăteau încă din 1994 ereticii pucioşi Legea „iubirii pentru Dumnezeu” :
“Binecuvântată să vă fie iubirea pentru Dumnezeu, ca să fie ca a lui Dumnezeu iubirea voastră.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 01-05-1994)
Replică:
Iată cum pregăteau încă din 32e.n. ereticii savanți din senatoriul desfrânărilor de la Vulcanizata Băi Legea „iubirii pentru infern” :
“Mușamalizată să vă fie iubirea pentru minciună și hoție, ca să fie ca a lui mamona iubirea voastră.” (citat din cartia de tarot a lui nenia ce se arată în zaț de cafia)

MM:
Peste un an, ei aduceau Legii un amendament important: “Cei care încă mai fac păcate nu pot fi consideraţi că au iubire pentru Dumnezeu, chiar dacă ei cred că au iubire de Dumnezeu”:
“Cine se luptă cu păcatul, acela are încă altceva de făcut până ce va face lucrare de iubire pentru Dumnezeu.”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 07-05-1995)
Replică:
Peste un an, ei, savanții din senatoriul desfrânărilor aduceau Legii un amendament important: “Cei care încă mai fac voia lui Dumnezeu nu pot fi consideraţi că au iubire pentru infern, chiar dacă ei cred că au iubire de plăcerile răzbunărilor pe creștini și pe sfinți”:
“Cine se luptă cu mamona, acela are încă altceva de făcut până ce va face lucrare de iubire pentru infern.”(citat din cartia de tarot a lui nenia ce se arată în zaț de cafia)

MM:
Dar ce însemna de fapt, la modul concret, “iubirea pentru Dumnezeu” la liderii pucioşi?
Ea însemna ca admiratorii şi adepţii să-şi vândă averile şi să aducă apoi câştigul la picioarele liderilor pucioşi, ca un dar făcut “în numele Domnului”. Iar “Domnul” de la Pucioasa va rosti îndată un “Cuvânt” proaspăt şi le va mulţumi mieros celor care tocmai şi-au vândut casa sau şi-au jertfit agoniseala şi apoi câştigul obţinut l-au dăruit “copiilor Domnului” de la Pucioasa.
Replică:
Dar ce însemna de fapt, la modul concret, “iubirea pentru infern” la liderii și savanții și savantielele din senatoriul de la Vulcanizata Băi?
Ea însemna ca admiratorii şi adepţii să-şi vândă averile şi să aducă apoi câştigul la picioarele lui nenia, ca un dar făcut “în numele iubirii”. Iar Nenia de la BarButOane va rosti îndată o zicală proaspătă şi le va mulţumi mieros celor care tocmai şi-au vândut casa sau şi-au jertfit agoniseala şi apoi câştigul obţinut l-au dăruit Capilor gLumii interlope de la Vulcanizata Băi.

MM:
Iată un exemplu de “iubire pentru Dumnezeu”, elogiat imediat printr-un “Cuvânt” Pucios de mulţumire. Este vorba de doi soţi, Ioan (Ninel) şi Daniela (soţi erau pe vremea aceea, căci apoi s-au despărţit, deoarece soţia a îmbrăţişat total preceptele sectei, iar soţul a rămas reticent la ele – adică ortodox) care, impresionaţi de “nevoile” şi “greutăţile” sectei, au renunţat de bună voie la nevoile şi aspiraţiile lor.
Replică:
Iată un exemplu de “iubire pentru infern”, elogiat imediat printr-o zicală șireată de mulţumire. Este vorba de doi soţi, Vrednicio (Savantio) şi Dandanachiala (soţi erau pe vremea aceea, căci apoi s-au despărţit, deoarece soţia a îmbrăţişat total zicalele gLumești, iar soţul a rămas reticent la ele – adică supărat) care, impresionaţi de poftele rele şi vicleniile cazinoului, n-au renunţat de bună voie la nevoile şi aspiraţiile lor de smerenie ci au preferat sadice încercări mațăchiste și doar așa îmbrățișând complet ieșitul la înaintare pentru întietate.

MM:
Adunaseră şi ei bani să cumpere o maşină străină, dar n-au mai cumpărat maşina. De toţi banii (mii de euro) au cumpărat zeci de icoane făcute de pucioşi, ca să “ajute” în acest fel obştea de la Pucioasa.
Replică:
Furaseră şi ei bani să aibă și să cumpere o maşină străină de călvat pe nervi, dar n-au mai cumpărat maşina. De toţi banii (mii de euro) au cumpărat zeci de secere și ciocane făcute de nenia, ca să “ajute” în acest fel gașca savantianților papanților de la Vulacanzata Băi.

MM:
Îndată liderii pucioşi le-au făcut cadou un “Cuvânt” de mulţumire "de la Domnul", în care se elogiază gestul celor doi soţiori blânzi ca porumbeii, dar înţelepţi ca guguştiucii, care I-au şters “Domnului” de la Pucioasa sudoarea de pe frunte cu batista (citeşte punga) lor :

“O, Verginico, Eu văd că Mă laşi pe Mine să grăiesc cu inimioarele cele dulci care M-au aflat trudind şi Mi-au întins mâna lor (Ioan şi Daniela, n.r.). [...]doi soţiori, care s-au făcut soţii Mei, aşa cum apostolii Mei aveau soţi care ajutau lucrarea Mea [...]vă mulţumesc cu cuvântul, căci [...]aţi scos batista şi Mi-aţi şters şi Îmi ştergeţi sudoarea, [...]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12-02-1997. Notă: paranteza explicativă aparţine liderilor pucioşi, care se şi semnează cifrat: n.r.)

Replică:
Îndată capii di tutii capii le-au făcut cadou o zicală de mulţumire "de la gLume adunate și-napoi la gLume date", în care se elogiază gestul celor doi soţiori „blânzi” ca șerpii, dar înţelepţi ca guguşterii, care i-au şters lui nenia praful de pe bocanci și sudoarea de pe ceafă cu buzele (citeşte pungaș) lor :

“O, gLume, eu nenia văd că nu mă laşi cu buzele cele dulci care m-au aflat la șuncile de pe ceiafă şi Mi-au întins ridurile cu limba lor (VrednicioSavantio și Dandanacheala, n.r. lui nenia). [...]doi smintitori, care s-au făcut gușterii mei, aşa cum șerpii mei aveau hoți care ajutau munca mea [...]vă mulţumesc cu un bolovan în cap, căci [...]aţi scos petele de pe bombeu şi mi-aţi şters şi îmi ştergeţi sudoarea de pe ciafă care îmi curge când mă-niervez când nu mă ascultă câte unul și trebuie să-i sar la jugulară, [...]” (citat din cartia din memoria lui nenia. Notă: paranteza explicativă aparţine lui tanti grijania, care se şi semnează cifrat: n.r. (nu răbdați!)

continuarea mai jos

Continuare, MM și falsul grosolan care o stăpânește cântând la trombon
 

MM:
Dar îndată cei doi stră-strănepoţi ai lui Mecena sunt atenţionaţi ca nu cumva să le treacă prin minte vreodată că pe liderii pucioşi i-au ajutat, dându-le bănuţii lor, ci pe însuşi Dumnezeu L-au ajutat, căci liderii pucioşi nu sunt altcineva decât “copiii cei mici, dar teoforii cei mari – purtători de Dumnezeu pe pământ”.
Replică:
Dar îndată cei doi stră-strănehoţi ai lui BecKane sunt atenţionaţi ca nu cumva să le treacă prin minte vreodată că pe savanții aristocrați i-au ajutat, dându-le bănuţii lor, ci pe însuşi nenia l-au ajutat, căci savanții nu sunt altceva decât “unelțicile cele mici, dar unelțicile cele mari – purtători de tromboane pe pământ” vor fi chiar ei-ele-demențialele mele, ca tromboanele și trombonistele adică, mari la stat și nebune la sfat, adică bune la sfad.

MM:
Iar “Dumnezeul” Pucioasei îi va ajuta şi El pe cei doi soţiori care acum Îl ajută pe El şi pe Fiii Lui (liderii pucioşi, adică), fiindcă aşa-i frumos, să fie echitate şi reciprocitate: îi va ajuta din plin... dar... nu nu nu!... nu pentru niscaiva nevoi personale...nu! Asta nu! Ci doar atât şi numai ca acest gest frumos şi generos să nu rămână singular, ci să repete cât mai des (adicătelea, “vă ajut...ca să Mă mai ajutaţi şi altădată... pe Mine şi pe Fiii Mei care Mă ţin în braţe... şi ca să faceţi cale bătătorită ajutorului vostru....”):

“Nu pe copiii Mei cei mici îi ajutaţi, ci pe Mine Mă ajutaţi, că Eu ies în căile voastre ca să vă ajut şi ca să Mă ajutaţi, şi fac cale ajutorului cel pentru Mine şi pentru fiii care Mă poartă pe Mine pe pământ.[...]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12-02-1997)

Replică:
Iar Nenia și conciliul senatoriului savanților de la Vulcanizata îi va ajuta şi el pe cei doi infractori care acum îl ajută pe nenia şi pe tanti grijania (capii di tuti cappi, adică), fiindcă aşa-i frumos, să fie echitate şi reciprocitate: îi va ajuta din plin... dar... nu nu nu!... nu pentru niscaiva nevoi personale...nu! Asta nu! Ci doar atât şi numai ca acest gest frumos şi tenebros să nu rămână singular, ci să repete cât mai des (adicătelea, “vă ajut...ca să furați şi altădată... pe fiii lui Dumnezeu care mă inerviază și mă calcă pe nervi... şi ca să faceţi cale bătătorită pe spinarea lor... cu ciomagul”):

“Nu pe copoii pungași, cei mici îi speculați, ci pe mine mă furați, că nenia iese în căile voastre ca să vă ajut şi ca să vă furați, şi fac cale ajutorului cel pentru înșelare şi pentru copoii care se poartă cu nenia pe pământ.[...]” (citat din cartia de tarot a lui nenia și ieșit în zațul de cafia făcută de tanti grijania)


MM:
Ei bine, ce au făcut aceşti doi țuțeri istoviți, Ioan M. şi Daniela M., tocmai asta înseamnă adevărata “iubire pentru Dumnezeu”, căci aceşti creştini se pare că din fire au fost plămădiţi să fie iubitori ca porumbeii (şi, desigur, blânzi ca guguştiucii) şi să nu primescă nimic în schimb în afară de vorbe goale:

“Voi, din fire sunteţi plămădiţi să fiţi iubire pentru Dumnezeu.” [...](citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12-02-1997)
Replică:
Ei bine, ce au făcut aceşti doi soţiori iubiţi, Vrednicio (Savantio) M.M. şi Dandanachiala M.M., tocmai asta înseamnă adevărata “iubire pentru infern”, căci aceşti pui de VIPere corcite cu năPîrCa se pare că din fire au fost pălămădiţi să fie urâcioși ca șerpii (şi, desigur, înțelepți ca guguşterii) şi să nu primescă nimic în schimb în afară de vorbe pline cu venin de la nenia:

“Voi, din fire sunteţi plămădiţi să fiţi iubire pentru infern.” [...](citat din cartia de tarot a lui nenia ce apare în zațul de cafia a lui tanti grijania)

MM:
Cei doi “guguştiuci” sunt apoi linguşiţi ca doi rândunei, iar soţiorul cel cu finanţele (soţia lui nu era pe atunci angajată în câmpul muncii, dar ei trăiau aşa cum puteau, din salariul lui de director de firmă în construcţii) este lăudat pentru mărinimia lui, dar uşor “mustrat” şi “tras de urechiuşe” că a venit aşa de târziu cu ajutorul lui bănesc căci, până la el, crucea pucioşilor a fost grea, grea de dus, fără infuzie de capital din afară, iar liderii lor (“Fiii Domnului”) erau mici şi plăpânzi sub cruce şi aveau mâinile şi poala şi buzunarele goale, singura lor avere fiind Cuvântul Pucios, pe care-l rumegau ei cu sârg, dar care se pare că nu prea le ajungea ca să le ţină la toţi de foame.
Replică:
Cei doi “guguşteri-mușteri” sunt apoi linguşiţi ca doi bântunei, iar corcișorul cel cu fiţele (hoţia lui nu era pe atunci angajată în câmpul furcii, dar ei trăiau aşa cum puteau, din serialul lui de dictator de formă în construţii) este lăudat pentru trombombonia lui, dar uşor “frustrat” şi “tras de picioruşe” că a venit aşa de târziu cu ajutorul lui șerpesc căci, până la el, muncia savanților a fost grea, grea de dus, fără infuzie de cappital din afară, iar capii lor di tuti capii (neamurile lui nenia) erau mici şi pălăpânzi sub muncie şi aveau mâinile şi poala şi buzunarele goale, singura lor avere fiind în buzunarul altuia, pe care-l cotrobăiau ei cu sârg, dar care se pare că nu prea le ajungia ca să le ţină la toţi de foame.

MM:
Rândunelul Ninel va fi de ajutat de acum din plin, în semn de reciprocitate şi de dragoste creştinească: va fi ajutat din plin... dar... nu nu nu!... nu pentru nevoile lui, sau ale soţioarei lui...nu! Asta nu! Ci doar atât şi numai “atât cât va voi el să se dăruiască lucrăturii de la Pucioasa din zilele acestea” (mai precis, era vorba de anul 1997, pe când se punea la cale această trampă reciproc avantajoasă). În plus, Ninel va mai fi de acum încolo şi consiliat cu sfat bun de către liderii pucioşi, care sunt “fiii lui Dumnezeul de la Pucioasa”, căci cuvântul lor este totodată şi cuvântul Dumnezeului lor, şi viţăvercea:

"O, inimioară de rândunică, am auzit cuvântul tău şi l-am scris în cer, şi te voi numi rândunică. Numele tău este Ioan, şi tu eşti un rândunel, şi Eu n-aş voi să te supăr cu nimic, şi fiii Mei cei mici se sfiesc în faţa iubirii tale, că tu ţi-ai băgat grumazul sub crucea Mea cea de pe pământ ca să Mi-o duci, şi îţi văd iubirea cât e de multă, şi te voi ajuta atât cât vrei tu să te dăruieşti lucrului Meu din zilele acestea. O, unde ai fost până acum? Crucea Mea a fost mereu grea în lucrarea Mea. O, de câte ori am stat pe loc cu ea că n-aveam cu cine s-o duc! De mult aş fi pornit cu ea prin lume, dar n-am avut putere singur, căci copiii Mei sunt mici, sunt cu mâinile goale şi n-au decât cuvântul Meu. Ce să-ţi dau ca să-ţi răsplătesc mila ta de Mine şi de fiii cuvântului Meu? O, îţi dau sfat bun pentru tine şi pentru Mine, şi te voi sfătui prin fiii Mei, căci ei sunt cuvântul Meu [...]" (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12-02-1997)
Replică:
Bântunelul Rinjignel (Savantio) va fi de ajutat de acum din plin, în semn de reciporcitate şi de dragoste hoțbitocească: va fi ajutat din plin... dar... nu nu nu!... nu pentru nevoile lui, sau ale hoţioarei lui...nu! Asta nu! Ci doar atât şi numai “atât cât va voi el să se dăruiască savanților de la Vulcanizata Băi din zilele acelea” (mai precis, era vorba de anul 32e.n., pe când se punea la cale această trompă reciproc avantajoasă).

În plus, Rinjignel va mai fi de acum încolo şi consiliat cu zicale nebune de către prietenii de beție, care sunt “copoii lui nenia de la Vulcanizata Băi”, căci șjmecheria lor este totodată şi viclenia talentului desfrânării lor, şi vităvercea:

"Or, stomac de caracatiță, am auzit hula ta şi am notat pe o bancnotă, şi te voi numi bântuțuică. Numele tău este Ciolan, şi tu eşti un bântunel, şi eu n-aş voi să te văd cu nimic, şi copoii mei cei munci se sfiesc în faţa vicleniei tale, că tu ţi-ai băgat nasul în ballta mea cea de pe pământ ca să mi-o spurci, şi îţi văd îngâmfaria cât e de multă, şi te voi ajuta atât cât vrei tu să te umfli cu faima și banul meu din zilele acestea. Or, unde ai bântuit până acum? Ura mia a fost mereu grea în munciala ta. Or, de câte ori am stat pe loc cu ea că n-aveam cu cine s-o conduc! De mult aş fi pornit cu ia prin gLume, dar n-am avut chef singur să fur, căci copoii mei sunt munci, sunt cu mâinile goale şi n-au decât buzunarul tău. Ce să-ţi dau ca să-ţi răpesc din hoția ta şi pentru copoii minciunilor mele? Or, îţi dau sfad bun pentru tine şi pentru mine, şi te voi sfădui prin copoii mei, căci ei sunt trombonul meu [...]" (citat din cartia de tarot a lui nenia și apărut în zațul din cafia in vrăjala datată cu C12)

Pentru FiulRisipitor:
Păi ce curățenie să facă adminul că în cazul meu e vorba de suflet, și acolo numai Domnul Iisus, Cuvântul lui Dumnezeu poate să te curețe, dacă nu cumva ai fost „curățit” între timp de „băieții buni” ori de savantielele lui nenia și ale lui tanti grijania.

Dar de ce vă doare pe voi că unii au cel puțin trei personalități? Dacă voi vă simțiți mai bine singuri de ce ar trebui să mă înhăitez și eu cu savantianții cei plini de cafia cerând de la admin „curățenie”?

(Și apropo, în pilda Fiului risipitor, acolo, toată familia aia e o familie de risipitori, un om avea doi fii că n-avea nici o nevastă, probabil o împușcase, așa că nu vă uitați doar la cel ce și-a păpat averea cu desfrânatele și cu tâlharii, ci toată pilda aia e o pildă de maximă pocăință, e pilda trădătorilor, care s-au reântors la trădare, deci acel om cu cei doi fii este omenirea deznădăjduită)

pentru Dumitru:
Și pe mine mă uimește MM, are multă sârguință, și o să capete o medalie și o cupă... sau o treflă sau o inimă roșie, din aia ca la comuniști.

A muncit mult, foarte mult, și s-ar putea să munciască și mai mult viceversa... Comentariile le ia de la amica ei Estera, și amândouă lingvistele îmi par că e una și aceiași... „Muncesc cu aprindere la o întreprindere, vrăbiuța-i secretară, subțirică și sprințară, director e elefantul care face pe... pe... berbantul... dar Vrăbiuța a ciripit, unui vechi drag iubit... așa că bursucul aruncă bomba ca să-și piardă elefantul trompa... știți n-am găsit altă rimă.” (din fabula „boul și vițelul” înterpretată de Solcan Trifan și Crișan, bursucii din serviciul financiar unde sunt trei bursuci și o bursucă la caserie.)

194. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu (II)
(194. Iubirea de bani şi iubirea pentru putere şi întietate la cine prin suflete se poate scoate să se vadă (II))













Mi-a fost ruşine să te citez complet, am dat doar titlul.










[/quote]

În afară de nişte insinuări mişto-căreşti (iscarioteşti) că cică Rândunel şi fosta soţie ar fi fost traşi pe sfoară... Păi de cine, de Dumnezeu? ... Şi la final scoţi în evidenţă că iată ce fericire că s-au reântors în gLume cu bine, sfătuiţi de vre-un necredincios, n-apoi la cealaltă soţie din ''turmă'', şi crezi dumneata că insinuarea şi bârfa arată că ei ar fi fost înşelaţi. Dar cine l-a înşelat pe Rândunel de s-a reîntors în balltă n-apoi la gLume şi a tras-o afară şi pe fosta soţie asta nu mai povesteşti, ci laşi să se înţeleagă cum au fost ei cică deposedaţi de avere. Dar după cum se ştie, donaţii primeşte orice organizaţie nonprofit şi orice cult de pe pământ... dar fireşte Domnul dacă se umileşte şi El primind ceea ce El dăruieşte, atunci musai e ceva bai... că iată că cineva se simte deja disperat că îşi pierde din clientelă. Şi vai câtă dragoste pentru averea lui Rândunel ai dumneata că şi pe momida mamona l-ai face să te ispismuiască. Da, Bărfiară cu convingere! Nu te gândeşti la cît de mult ţi se murdăreşte sufleţelul din urechiuşe şi din ochişori? Probabil că nu mai conteză... decât eventual s-o faceţi cât mai lată. La talpă mă refer.

MM corectată cu Forţa dacă altfel nu se poate, că de partea negativă e Vader
 

mariamargareta
194. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu (III)

(Insinuezi că fii lui Dumnezeu sunt numai şi numai Pucioşii pentru ca să-i scoţi profitori de mila oamenilor; păi are cineva nevoie de milă de la om dacă pierde mila de la Dumnezeu? Singura Carele contează... (comentariul tău l-am şters din ruşine, mi-e mie ruşine pentru ruşinea ta, care o să o simţi cândva fără-ndoială)) :

“I-aş da omului vindecare, dar i-aş da pentru Mine, nu pentru el. I-aş da ca să am şi Eu ceva în el pentru Mine. Omul aşteaptă vindecare pentru el. De ce să-i dau dacă nu i-o dau pentru Mine? De ce să-i dau dacă el nu ştie să-I dea lui Dumnezeu după ce Dumnezeu îi dă? Omul îi dă omului, şi apoi îşi zice: „Am făcut milostenie”. Aşa a învăţat omul să-I dea lui Dumnezeu; aşa ştie el că se dă lui Dumnezeu. Nimeni nu poate să-I dea ceva lui Dumnezeu dacă nu se dă el mai întâi cu totul aşa cum v-aţi dat voi Mie, copii care aveţi cu voi venirea Mea la voi. Iubirea pentru Mine îl face pe om să nu se mai oprească pentru sine nici un strop, ci numai pentru Dumnezeu şi la cererea lui Dumnezeu. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 06-05-2001)

Aşadar (aici doar te-am corectat niţel, păstrând adevărul), modelul pucios de milostenie este acela în care creştinul se dă cu totul lui Dumnezeu, adică: îşi abandonează familia, serviciul, vinde partea lui de avere (casă, teren, maşină, căţel, purcel) şi apoi vine şi pune agoniseala la picioarele liderilor pucioşi, Fiii şi Proorocii Domnului de la Pucioasa. Aşadar, venirea la Dumnezeu a omului nu se mai face în folosul omului, ci în folosul lui Dumnezeu. Pentru aceasta, e scris venirea pentru Dumnezeu în locul celei clasice: venirea la Dumnezeu. Iar venirea pentru Dumnezeu şi urmarea lui Hristos împlineşte în sine iubirea pentru Dumnezeu:

“Mulţi ar voi să vină la Mine, dar pentru ei, nu pentru Mine, fiilor. La cererea Mea sunt prea puţini care ar da să vină, dar sunt mulţi care dau să vină la cererea lor, la dorinţa lor. Eu când i-am peţit pe apostoli, M-am dus Eu după ei, iar cei ce vin aşa, sunt cei mai iubiţi. De ce sunt cei mai iubiţi? Pentru că răspund chemării pe care le-o fac Eu pentru Mine ca să le dau slujbă în planul Meu cel de la Tatăl peste pământ. Fericit şi iubit şi prea iubit este cel ce Mă aude zicându-i: „Vino după Mine!”, şi el să vină, că de acela am Eu nevoie, şi aceasta este iubirea cea pentru Dumnezeu. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 06-05-2001)

(Şi aici am corectat niţeluş, din milă de tine) Iubirea pentru Dumnezeu se împlineşte la Pucioasa numai atunci când fiii lui Dumnezeu îşi exercită cu zel prerogativele de dregători, ispravnici şi supraveghetori ageri peste poporul pucios, creştin. Poporul pucios trebuie păstorit aşa încât toate acareturile, zidurile şi zidirile de la Pucioasa să strălucească de frumuseţea interioară şi de prospeţimea din suflete şi de belşug de Hristos, şi aşa să-L mărturisească ei pe Dumnezeul lor în faţa oamenilor din gLume, care vor fi să se mire adânc de cele ce văd:

“O, fiilor, tăria Mea din om se vede dacă este numai atunci când ea se dovedeşte. O, fiilor care-Mi auziţi cuvântul peste Ierusalim şi peste pământ! V-am dat să zidiţi Ierusalimul. V-am dat să zidiţi un popor cu cele de la Mine. Mă uit mereu la această zidire. Tot atât de mult să vă uitaţi şi voi, căci o zidire trebuie mereu înnoită, mereu îngrijită, că altfel ea se strică, fiilor. O casă trebuie mereu întărită, curăţată, măturată, lustruită, spălată şi stropită cu miresme, ca să-i placă în ea stăpânului. Iubirea pentru Dumnezeu, ea este cea care aduce veşnicie peste toate. Împrospătaţi cu această mireasmă duhul şi trupul şi sufletul Ierusalimului Meu din jurul vostru, şi pe care Eu îl îngrijesc cu cuvântul vieţii veşnice.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 06-05-2001)

(pe aici am dres cu sare de lămâie)
De acum înainte, numai credincioşii mai pot avea iubire pentru Dumnezeu, în timp ce necredincioşii rămân la stadiul depăşit în care doar au impresia că au iubire de Dumnezeu, în realitate ei având doar iubire de sine:

“O, Ierusalime, să nu te saturi de Dumnezeu. Dau mereu să-i fac gust bun hranei pe care ţi-o dau spre fiinţă. Dau să-ţi fie drag s-o mănânci şi s-o doreşti şi s-o iei cu mulţumire, fiule poporul Meu. Tu eşti zidirea Mea de azi, şi cu tine lucrez la facerea omului. Amin. Şi nu uita că Mi-e dor să Mă mărturiseşti la cei din cer şi la cei de pe pământ Dumnezeul tău, Ierusalime. Numai tu ai de Dumnezeu pe Dumnezeul Cel adevărat. Iată, nu pot oamenii să aibă iubire pentru Mine şi nu pentru ei. Dar tu învaţă mereu această mare minune, această măreţie pe care o ai tu de la Mine pentru cei ce au iubire pentru Mine şi nu pentru ei. Şi dacă tu n-ai cunoscut până să fii al Meu iubirea de Dumnezeu, iată, Eu te-am învăţat ceea ce este mai mult. Te-am învăţat iubirea pentru Dumnezeu, poporul Meu, şi prin ea îmi eşti tu Mie popor. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 06-05-2001)

Aşadar (aici am aplicat mici corecţii), iubirea pentru Dumnezeu este ceva mai mult decât iubirea de Dumnezeu, este un salt calitativ atins numai de către creştinii Noului Ierusalim, de la care la ei nu se mai poate trece înapoi.

Acum (iar mici corecţii), după ce pregătirea Harică a fost făcută, se poate trece la sintetizarea noii învăţături care aduce facerea din nou de sus a omului, naşterea din nou a lumii. Acum se poate face clar distincţia între iubirea de Dumnezeu, şi iubirea pentru Dumnezeu. Iar iubirea pentru Dumnezeu o are numai acela care merge neabătut pe calea cea nouă deschisă de către pucioşi cu Cuvântul lor primit de sus de la Dumnezeu:

“Cine are iubire de Dumnezeu, se hrăneşte cu ea şi şi-o cântă şi şi-o vesteşte, dar cine are iubire pentru Dumnezeu, acela şi-o jertfeşte pentru Dumnezeu, la cererea lui Dumnezeu. Amin. Îţi dau mereu putere nouă, popor zidit de Dumnezeu, că Eu cu tine am început din nou facerea omului, naşterea din nou a lumii, facerea din nou a toate câte vor fi. Ridică-te mereu ca să poţi mereu, ca să mergi mereu, căci cel ce stă jos, acela nu merge, iar cel ce merge la cuvântul Meu, acela a învăţat iubirea pentru Dumnezeu. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 06-05-2001)

(Şi iar mici corecţii)
Liderii pucioşi sunt apoi căinaţi de către Dumnezeul lor pentru slăbiciunea lor şi pentru că nimeni nu le aduce şi lor o mângâiere cât de mică, ci toţi caută să-i stoarcă de puteri. Dar ei sunt cei care vor fi învăţătorii care vor învăţa poporul Legea cea Nouă, adică felul cum trebuie să-L iubească de acum încolo pe Dumnezeu: Poporul să iubească iubirea pentru Dumnezeu, iubindu-şi şi liderii, pe toţi copilaşii trudiţi şi zdrobiţi de griji de la Pucioasa. Dar nu pentru ei să-i iubească, nici pentru sine, ci pentru Dumnezeu să-i iubească. Dar să-i iubească şi pe ei, pentru că pentru El îi iubeşte, dacă îi va iubi cu adevărat:

“O, copilaşi trudiţi şi zdrobiţi sub grijile Mele pe care vi le-am dat să le duceţi! Suflu acum, iar suflarea Mea peste voi vă dă haruri noi, şi mângâiere vă dă, că pe voi nimeni nu vă mângâie, şi cine nu ştie să caute la Mine, acela caută la voi, iar voi sunteţi plăpânzi de tot, şi de peste tot vi se storc puterile voastre. Eu însă vă dau puteri noi, că am nevoie de voi, fiilor copii. Mânuţele şi inimioarele voastre sunt scaunul pe care Eu îmi odihnesc tot ce am de lucrat pe pământ acum, odată cu venirea Mea la voi. Învăţaţi poporul care este cu voi să stea în hăinuţă sfântă şi să iubească iubirea cea pentru Mine. Şi dacă voieşte, să vă iubească şi pe voi, dar nu pentru voi şi nici pentru ei, ci numai pentru Mine. Amin, amin, amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 06-05-2001)


(Şi iar mici corecţii)
Cât de statornică a fost această nouă Lege a iubirii pentru Dumnezeu, prin iubirea fiilor lui Dumnezeu (toţi creştinii dar şi pe liderii pucioşi)?

MM băgată la Corecţie cu Forţa că altfel o bagă Vader în imperiul contraatacă
 

mariamargareta
194. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu (IV)

La început, referirile la noua Lege a iubirii (care conţineau formula “iubirea pentru Dumnezeu”) erau în continuare elevate. Ulterior ele au devenit doar nişte formulări de rutină, pentru ca în final ele să devină cu totul sporadice, deci tristeţe. În total, după data de 6 mai 2001 se înregistrează doar 15 referiri la formula “iubire pentru Dumnezeu” ( 2 în 2001; 0 în 2002; 0 în 2003; 0 în 2004; 6 în 2005; 1 în 2006, 1 în 2007; 3 în 2008; 2 în 2009; 0 în 2010)

În schimb, formula “iubirea de Dumnezeu” (sau, uneori, referiri negative la adresa “neiubirii de Dumnezeu”) care în mod normal trebuia să dispară cu timpul, cunoaşte o revenire spectaculoasă, deci durere: după data de 6 mai 2001 se înregistrează 114 referiri la formula “iubirea de Dumnezeu” ( 3 în 2001; 2 în 2002; 29 în 2003; 10 în 2004; 3 în 2005; 8 în 2006, 7 în 2007; 31 în 2008; 17 în 2009; 4 în 2010).

Uneori, referirile la “iubirea pentru Dumnezeu” sunt umplute cu Adevărul dulce sau durereros, de genul: Viaţă fără de moarte; Calea de pe pământ la cer; Calea de la cer la pământ:

“Iubirea pentru Dumnezeu e viaţă fără de moarte, e drumul de pe pământ la cer şi de la cer pe pământ, e lucrarea lui Dumnezeu care se varsă pe pământ din om. Aşa să fii tu, Ierusalime trudit pentru Mine şi pentru slava Mea peste pământ.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 20-05-2001)

Alteori, definirea ei se face prin antiteză cu vechea formulă: “iubirea de Dumnezeu”. Iată, spre exemplu, cum erau învăţaţi creştinii pelerini sosiţi la unul dintre faimoasele “Festivale al Creştinătăţii Româneşti de la Pucioasa” că trebuie să facă saltul calitativ de la “iubirea de Dumnezeu” (prin care Dumnezeu era doar un bun câştigat pentru ei), la “iubirea pentru Dumnezeu” (în care, dimpotrivă, ei ar fi câştigaţi cu totul pentru Dumnezeu). Mesajul Cuvântului de întâmpinare a pelerinilor se decriptează prin înţelegerea cuvintelor-cheie: “nuntă, nuntaşi, Mire, Mireasă, doinaşi, aşternut. Măguliţi cu titlul de nuntaşi la nunta Mirelui (e vorba de Festival), pelerinii (practicanţi, aspiranţi, simpatizanţi, artişti, invitaţi, săteni, dar şi câţiva gură-cască rătăciţi prin mulţime) sunt chemaţi să asculte cântece populare interpretate de către doinaşi (artişti profesionişti consacraţi, tocmiţi din vreme pe bani buni de către emisarii liderilor pucioşi ca să vină şi să dea culoare vie şi clasă înaltă serbării câmpeneşti). Totul este organizat în cele mai mici amănunte pentru a impresiona şi a crea mare fast şi eventual, ceva publicitate. Vinul cel nou este Cuvântul lui Dumnezeu dăruit de sus. Mireasa este obştea creştinilor credincioşi. Aşternutul este domeniul lui Dumnezeu de la Glodeni. Expresia “Eu însă vreau să vă am pentru Mine, nu pentru voi” reprezintă o opţiune clară pentru varianta “iubire pentru Dumnezeu”, singura care garantează că cei chemaţi vor fi cu El (la Mângâierea Lui), în timp ce vechea formulă, cea clasică (“ iubire de Dumnezeu” ) este decodificată ca “El va fi cu ei”(la chemarea lor):

“Iată vinul cel bun, vin nou, vinul nunţii Mele. Veniţi la nunta Mea, voi, doinaşi ai poporului român! Nunta lumii vă face cu mâna, iar nunta Mea se uită după voi. Iubirea pentru Dumnezeu vă face să veniţi să fiţi cu El, iar iubirea de Dumnezeu vă face să Mă aveţi pentru voi. Eu însă vreau să vă am pentru Mine, nu pentru voi, că Eu vin curând, curând, şi nunta Mea va fi o sărbătoare pe vecii, fiindcă mireasa are nevoie de iubire, ca şi Mirele din cer. Mireasa Mea este cerul Meu de pe pământ, în care Eu Mi-am pregătit aşternut.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 9-06-2001)

Lipsa “iubirii pentru Dumnezeu” este definită ca “un gol de viaţă”:

“Temerea de Dumnezeu este îngerul care-l ţine treaz pe om, aprins pe om, iar cine nu o are pe ea, nu are nici dor şi nici iubire pentru Dumnezeu, ci este gol de viaţă unul ca acela şi se împarte în jur cu golul din el, cu lipsa lui Dumnezeu din el, şi acela este ca o boală în trupul bisericii lui Hristos, ca o suferinţă pentru cei din preajma lui.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 5-06-2005)

Poporul pucios este îndemnat să se facă un donator de “iubire pentru Dumnezeu”, care va trebui să fie măsura râvnei duhului lui:

“O, poporul Meu, te doresc ca în cer pe pământ, şi voiesc să iau din mijlocul tău iubire slăvită, iubire pentru Dumnezeu şi pentru lucrările Sale.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12-06-2005)

“Dar tu, poporul Meu, să iubeşti viaţa, să iubeşti ascultarea, ca să fii păzit de căderi şi să fii în toată clipa ucenicul Meu, ca să nu aibă vreme duhul întunericului să-ţi poarte mintea în afară de frica de Dumnezeu şi de duhul ascultării, căci prin acestea Eu te am al Meu, şi te am prin duhul râvnei cea plină de iubire pentru Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul şi pământul, şi iată, iarăşi lucrează înnoirea lor. Amin. ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 22-07-2005)

Şi neamul român este somat să devină donator de “iubire pentru Dumnezeu”, ca o consecinţă firească a acceptării noii credinţe-ortodoxe vestită de la întemeierea lumii lui Dumnezeu priin prooroci înclusiv de cei de la Pucioasa:

“Duhul Sfânt al cuvântului Meu îi cere neamului român iubire pentru Dumnezeu, credinţă în acest cuvânt care curăţă fărădelegea de pe pământ şi care mângâie pe cei ce iubesc în Dumnezeu şi nu în lumea aceasta. ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 22-07-2005)

Orice om chemat la “iubire pentru Dumnezeu” şi “iubire pentru poporul Dumnezeului Noului Ierusalim”, dacă se împotriveşte cu neascultare şi cu voia liberă a poftelor sale, va fi pedepsit cu foc:

“Am din acest neam pe fiul care M-a urmat, iar Eu, Domnul, am datoria să-Mi ţin făgăduinţa făcută că voi lucra spre mântuirea acestui neam, căci unde nu pot lucra cu Duhul Sfânt, lucrez cu foc, şi făgăduinţa Mea se luptă împotriva oricărei neascultări a omului care, fiind chemat la iubire pentru Dumnezeu şi pentru poporul lui Dumnezeu, este tras înapoi de însăşi pofta sa şi momit de ea spre mreaja cea care lucrează prin sculele duhului potrivnic lui Dumnezeu, duhul întunericului acestui veac, care se vrea mai mare ca Dumnezeu peste om.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 19-08-2005)

Continuare,MM băgată la Corecţie cu Forţa că altfel o ia Vader în imperiulcontraatacă
 

mariamargareta
194. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu (V)

Lipsa pocăinţei şi a “iubirii pentru Dumnezeu” poate atrage pedepse grele peste popor, cum ar fi ploi îndelungate şi inundaţii, secete sau grindină, cutremure sau prăpăd.
Îndepărtarea lor presupune ca mila lui Dumnezeu să se reverse peste popor, dar această milă nu este condiţionată de necondiţionare: ci dacă şi omul va binevoi să aibă milă de Dumnezeu şi de toţi Fiii Lui prin Cuvântul lui Dumnezeu, numele Cel Nou al Domnului Iisus Hristos, atunci va primi milă. Condiţia pare a fi nenegociabilă:


“... Mă rog Tatălui în mijlocul tău, Mă rog să facem milă peste pământ, peste neamul român, şi să se tragă ploaia cea multă, să se întoarcă în cămările ei, dar Tatăl şi cu Mine dorim milă de la om, milă pentru Dumnezeu, pocăinţă şi întoarcere la iubire pentru Dumnezeu, ca să Se milostivească Dumnezeu de pământul binecuvântării cea de la sfârşit de timp, ...” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 21-09-2005)

Soluţia accederii la “iubirea pentru Dumnezeu “ este foarte simplă: lepădarea de sine:

“Te învăţăm, popor al venirii Domnului, să înveţi de la Domnul tot ce tu faci şi împarţi. El este blând şi smerit cu inima, iar tu să fii ca El. Înalţă-ţi inima spre El prin rugăciune smerită şi blândă, şi aşa să-ţi împarţi în jur inima ta, căci cel ce se leapădă de sine, se face iubire pentru Dumnezeu, har ceresc, cu iubire în el pentru Dumnezeu şi pentru om, ca să vină pe pământ Domnul şi cu sfinţii Săi întru împărăţie veşnică precum este scris. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12-02-2006)

Legea cea nouă a “iubirii cea de sus”, formulată de pucioşi ca fiind “iubirea pentru Dumnezeu “ dar şi “iubirea de fraţi” (“fraţii” fiind pucioşii în general şi liderii lor în mod special) este însăşi porunca vieţii:

“Eu, Domnul, întăresc în mijlocul tău mângâierea Mea, poporul Meu. Ea este cuvântul Meu cel mângâios, care te îndeamnă să ridici spre Mine lucrarea cea mărturisitoare: credinţa, nădejdea şi dragostea, iar acestea se zidesc una pe alta în om când omul împlineşte în el porunca vieţii, iubirea pentru Dumnezeu cu toată fiinţa în toată vremea, şi iubirea de fraţi, iar fraţii sunt cei ce iubesc pe Dumnezeu după porunca iubirii cea de sus, porunca vieţii, ...” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12-02-2007)

“Iubirea pentru Dumnezeu “ este inevitabil precedată de umilinţă, şi de vindecarea de păcat, care vindecare nu se poate face decât în două feluri: fie prin Mijlocitori pentru vină şi Îndreptători de vieţi şi Împăciuitori ai lui Dumnezeu cu omul, fie prin simpla credinţă în lucrarea de cuvânt de la Pucioasa căci credinţa în ea aduce cu sine în mod automat iertarea de multe păcate. Vai celor aflaţi în conflict cu Dumnezeu şi cu trimişii Lui pentru Mântuirea oamenilor, căci aceia nu mai au Mijlocitori şi Îndreptători pentru păcatele şi pentru vieţile lor:

“Vai celui ce nu are cine să-i îndrepte viaţa şi vina şi să-l împace cu Dumnezeu, căci omul singur nu poate face aceasta, de vreme ce este vinovat de păcat, ci îi trebuie mijlocitor pentru vina lui, pentru viaţa lui, pentru patima lui, şi iată, numai umilinţă în toată clipa îi trebuie lui pentru vindecarea lui de păcat, şi apoi îi trebuie iubire pentru Dumnezeu, iubire mare, căci femeii păcătoase i s-au iertat păcatele numai pentru că a iubit pe Dumnezeu cu putere, cu putere multă, tată. O, iată ce face iubirea pentru Dumnezeu în om! Cel ce iubeşte mult această lucrare de cuvânt, lucrarea Mea de venire iarăşi cu salvarea din păcat a omului, i se iartă lui păcatele numai pentru atât, ...” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 18-05-2008)

“Iubirea pentru Dumnezeu “ are şi ea diferite grade de împlinire, dintre care cel mai de dorit este desăvârşirea prin treptele de pe scara desăvârşirii, de care numai creştinii ce primesc Cuvântul lui Dumnezeu au parte în mod nemijlocit, prin lucrarea Duhului Sfânt care-i învaţă pe ei ce să facă. Lumea nu va putea primi învăţătura cea nouă a vieţii dacă nu primeşte proorocii şi fiii lui Dumnezeu, creştinii credincioşi, dar prin ei poate ajunge şi ea la desăvârşirea în “iubirea pentru Dumnezeu “:

“ Eu, Domnul, sunt tot o iubire pentru voi şi vă îngrijesc ca pe o grădină cu flori, fiilor. Daţi-Mi putere să stau Învăţător peste voi mereu, mereu şi mult, fiilor, iar când vă învăţ de sus şi de jos, luaţi Duh Sfânt, căci cu Duhul Sfânt vă învăţ să lucraţi, iar lumii îi dau învăţătura Mea cea pentru voi să ia şi ea, şi să se desăvârşească în iubire pentru Dumnezeu toţi cei ce iau din izvorul Meu de la voi. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12-04-2009)

Unul dintre criteriile care definesc “iubirea pentru Dumnezeu “ este continuitatea: iubirea omului trebuie să fie nestinsă:

“Domnul este Cel ce vede omul mai mult decât omul pe om, iar omului îi trebuie iubire nestinsă pentru ca să fie ea iubire pentru Dumnezeu.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 28-08-2009)

195. O scrisoare pe 40 de pagini

Pasiunea debordantă pentru scris a Mihaelei nu are neapărat o conotaţie strict patologică. În fond, şi alte personalităţi ale istoriei au scris sute sau mii de volume fără a fi consideraţi „săriţi de pe fix”. Varianta unei propensiuni ereditare pare la fel de tentantă pentru cei interesaţi de acest studiu de caz, mai ales că despre tatăl ei se spune că avea acasă saci întregi de scrisori concepute de el, dar niciodată expediate. Logoreea „Dumnezeului de la Pucioasa” a devenit ceva mai pe înţeles abia când s-a aflat despre o istorioară picantă, petrecută prin anul 1981.

Se spune că, la puţin timp după moartea Verginicăi”, în „poporul” pucios s-a produs o puternică tulburare şi dezordine, datorită vidului de putere creat. „Poporul” fusese condus în ultimii ani cu mână de fier nu de Verginica, ci de cei doi păstori (nea’Mişu – zis şi păstorul Daniel şi nea’Cristea – zis şi păstorul Cristea). Aceşti aghiotanţi ai Verginicăi erau pe post de sfetnici şi protectori ai „sfintei”, dar şi de vechili ai turmei, asigurând o interfaţă cu permisivitate selectivă pentru cei care doreau să intre în contact direct cu Verginica. Încurajată de o „proorocie” mai veche, care anunţa că „sceptrul prorocesc” de la Pucioasa îi va reveni persoanei care va fi de faţă la ultima suflare a Verginicăi, Mihaela a îndrăznit la scurt timp să-şi ceară drepturile. Într-o scrisoare scrisă pe 4o de pagini (!!!) şi adresată păstorului Daniel, Mihaela îşi expunea crezul ei că ea este cea îndrituită de a prelua cârma poporului şi jugul „proorociei” Domnului. „Păstorii” doar trebuiau să valideze în faţa „poporului” această auto-alegere. Nea’ Mişu a fost şocat de îndrăzneala moldovencei, care juca la cacealma, deşi sosise abia de doi ani în „popor”, îmbrăcată în pantaloni şi cu pletele în vânt, ca să se facă şi ea „creştină” printre „creştini”. Convins că ar fi trebuit să primească neapărat „un semn de la Domnul” în prealabil, pentru a putea investi pe cineva ca urmaş legitim al Verginicăi, nea’Mişu a reacţionat în stilul lui violent caracteristic: „Satana! E o Satană! Scrisoarea asta e ispită de la Satana! Auzi, dumneata, 40 de pagini! 40 de pagini!”. După ce a tunat şi a fulgerat, nea’ Mişu a obligat-o pe Satana (pardon! pe Mihaela) să meargă în fiecare „cetate” de creştini şi să-şi ceară iertare, pe motiv că le-a jignit demnitatea de creştini, îndrăznind să se erijeze în pretendentă la „proorocie” fără a fi avut „semn” şi alegere de la Domnul. Degeaba a încercat Mihaela să-l convingă că „semnul” este acela că Verginica a preferat-o pe ea, pentru că, înainte de a muri, i-ar fi transmis telepatic („ca la telefon, cuvânt cu cuvânt”) un text pe care ulterior ea îl va intitula „Testamentul Sfintei Virginia”. Nea’ Mişu a rămas neclintit în încăpăţânarea lui, iar Mihaela a trebuit să se supună capriciilor lui de „păstor”. Umilinţa aceasta pe care i-a administrat-o nea’ Mişu Mihaelei, fără milă, în faţa tuturor „cetăţilor” cu creştini pucioşi nu va mai fi uitată de ea niciodată. Au urmat alţi zece ani în care Mihaela „şi-a lins rănile” şi a copt pe îndelete planul răzbunării. Zece ani în care puterea „păstorilor” s-a erodat iar anii i-au cocoşat. După ce a preluat hăţurile afacerii, în anul 1990, Mihaela i-a marginalizat puternic pe ambii „păstori”, ţesând în jurul lui nea’ Mişu o biografie încărcată cu obtuzităţi şi minciuni şi servindu-le la bătrâneţe lecţia tardivă că „nu e deloc înţelept să intri în competiţie cu răutatea femeii, mai ales dacă are o coastă în plus”.

E de presupus că păstorii, văzând atunci apetitul Mihaelei pentru putere, să fi găsit la repezeală o formulă de compromis în persoana blajină a lelicăi Maria, o ţărancă simplă care nu ştia să spună „nu” şi care le creea siguranţa că o vor putea manevra aşa cum doresc. Lelica a „proroorocit” după puterea minţii ei până în anul 1994, dar începând cu anul 1990, când începuse să „proorocească” şi Mihaela cu mintea ei ascuţită, lelica a fost supusă din partea acesteia la mari presiuni psihologice pentru a se retrage.
Cele două „proorociţe” rivale au fost la mare concurenţă în aceşti patru ani, când „Domnul” vorbea la patru urechi şi două guri. Până la urmă, tenacitatea Mihaelei, setea de putere şi lipsa ei de scrupule au învins.

„Dumnezeul” Pucioasei îşi găsise, în sfârşit, o portavoce de neegalat, pentru cea mai mare înşelătorie a tuturor timpurilor.

194. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu (VI)

Deşi data de 6 mai 2001 părea momentul de cotitură în care se instituia “prin lege” o nouă calitate a actului iubirii omului către Dumnezeu, lucrurile n-au stat deloc aşa. Sintagma “iubire pentru Dumnezeu”, artificială şi pompoasă, n-a avut o viaţă prea lungă. Este de-a dreptul spectaculoasă repunerea în valoare din punct de vedere semnatic a expresiei “iubirea de Dumnezeu”, la scurt timp după ce liderii pucioşi păreau că reuşiseră să o detroneze cu expresia echivalentă “iubirea pentru Dumnezeu”. La început mai timid, apoi din ce în ce mai debordant, ea reapare în textele pucioşilor, iar bogăţia de sensuri ale expresiei consacrate o copleşesc pe cea introdusă forţat pe data de 6 mai 2001.

Nici înainte de această dată nu lipsea această sintagmă din textele pucioşilor, ba dimpotrivă, ea se regăseşte din abundenţă. Ceea ce înseamnă că nu era câtuşi de puţin improprie, pentru a fi “detronată” cu atâta fanfaronadă filozofică de către liderii pucioşi cu o expresie absolut echivalentă.

Într-un “Cuvânt” adresat arhiereului Irineu în anul 1992, iubirea de Dumnezeu este aşezată la loc de cinste, alături de credinţă, la baza aşa-zisei ascensiuni către “botezul cel de foc” al monahului Irineu Pop în apele tulburi ale credinţei pucioase. În anii premergători momentului de cotitură politică din 1989, lelica Maria, înconjurată de câţiva adepţi, încă mai cutreiera ţara în căutare de noi adepţi. Ajunşi şi la mânăstirea Sinaia, aceşti creştini l-au impresionat pe tânărul Irineu nu numai prin înfăţişarea lor evlavioasă, ci şi de devoţiunea lor ieşită din comun. Efectul radical ce îl aveau mesajele lelicăi Maria asupra creştinilor care o urmau îndeaproape, considerând-o “surioara sfintei Virginia”, era inevitabil raportat la efectul mediocru al predicilor din biserica mânăstirii unde se nevoia pe atunci (mân. Sinaia) sau chiar din alte biserici. Spre deosebire de creştinii formalişti- ritualişti, şovăielnici, conservatori, din bisericile BOR, creştinii pucioşi (urmaşi ai Verginicăi şi adepţi în continuare ai lelicăi) erau gata de orice renunţare, oricât de inutilă ar fi fost, dârji până la sacrificiu şi dispuşi să se războiască în idei şi convingeri filozofice cu cerberii regimului comunist care declanşaseră de ani buni prigoana împotriva religiilor de tot felul. Erau gata să meargă şi la închisoare pentru “credinţă”, căci printre ei erau unii care mai trecuseră prin această experienţă. Rezistenţa lor subterană la “fiara roşie” comunistă şi “mesajele” lor apocaliptice nu puteau să nu-l impresioneze pe Irineu. Admiraţia lui Irineu pentru simplitatea preceptelor (aparent ortodoxe), bucuria de a se întâlni din când în când cu nişte “creştini adevăraţi” şi simpatia lui infantilă faţă de dârzenia acestor noi “ostaşi ai lui Hristos” a fost considerată de pucioşi ca suficientă pentru a şi-l anexa şi a-l însuşi, la momentul considerat de ei potrivit, ca propriul lor ierarh: episcop şi “patriarh al Bisericii Noul Ierusalim”. Este cunoscut că episcopul Irineu n-a participat la nici o investire formală în acest rang onorific, inventat peste noapte de către pucioşi (cu care ei l-au investit pe Irineu în mod gratuit, fără măcar să-l consulte) contestând în mod public însăşi apartenenţa sa la această biserică ocultă. Formularea folosită de pucioşi (pucioşii numesc acest eveniment “botezul cel cu foc al Duhului Sfânt”) arată că această investire nu a fost reală, însoţită de vreun un act solemn, formal şi vizibil, ci a avut loc doar în imaginaţia exaltată a liderilor lor. Pucioşii mai vorbesc în acest mesaj şi de un “al doilea botez” al lui Ioan-Irineu (primul fiind, evident, cel valid, primit în copilărie în biserica ortodoxă”). Probabil că acest “al doilea botez “ se referă fie la tunderea în monahism a tânărului Ioan Pop (14 octombrie 1978), fie la hirotonia sa ca ieromonah (14 octombrie 1980) fie, în sfârşit, la autentica sa hirotonie ca arhiereu al BOR (21 noiembrie 1990). Cert este că “iubirea de Dumnezeu” a fost un criteriu esenţial care l-a făcut pe Irineu să-L caute cu ardoare pe Dumnezeu nu numai unde El era, ci şi acolo unde doar părea să fie, lucru care i-a adus ulterior destule neajunsuri:

“Pace ţie, copil născut o dată, şi încă o dată şi, iarăşi, încă o dată, prin cuvântul care a venit cu Mine din cele cereşti prin această lucrare. Născut o dată prin ceea ce se numeşte botez după lege; şi încă o dată prin ceea ce este botezul care se naşte de la credinţa şi de la iubirea de Dumnezeu; şi, iarăşi, încă o dată, fiul Meu preaiubit, prin botezul cel cu foc al Duhului Sfânt, Care umple întregul Cel ce este Unul lucrător al Treimii Dumnezeieşti.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 16-07-1992)

“Iubirea de Dumnezeu” era unul dintre obiectivele primordiale de propovăduire ale pucioşilor, aşa cum li se pregătise în taină de către liderii lor:

“Iată, prin uşi nevăzute intru şi ies, şi lucrez prin voi. Pregătiţi-vă, fiilor, că veţi sta în faţa mulţimilor şi le veţi învăţa iubirea de Dumnezeu şi învierea trupului şi a sufletului.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 7-05-1995)

“Iubirea de Dumnezeu” trebuia să se trăiască intens, cu “tot focul inimii”:

“Iubeşte-Mă cu tot focul inimii tale, că bună este iubirea de Dumnezeu, şi va învăţa omul, va învăţa de la tine că numai Dumnezeu este adevărul, iar înţelepciunea omului este minciună, şi se va uita omul la minciuna lui şi va vedea că nu aşa trebuia să lucreze.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 3-06-1995)

Însăşi Maica Domnului este prezentată ca model al iubirii de Dumnezeu:

“Mama Mea Fecioară nu s-a dat prooroc, nu s-a mărit cu întâietate între oameni. Ea a fost umilă şi curată la fire şi la faptă, iar darul ei a fost iubirea de Dumnezeu.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 21-09-1995)

“Iubirea de Dumnezeu” este “bogăţia cea mai de preţ între bogăţii”:

“Aşa rămâne omul singur şi în duhul lui, prinzând curaj omenesc, pierzând frica de Dumnezeu şi iubirea de Dumnezeu, bogăţia cea mai de preţ între bogăţii.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 27-10-1995)

“Iubirea de Dumnezeu” aduce biruinţa cerului pe pământ:

“ Iubirea de Dumnezeu aduce biruinţa cerului pe pământ, dar să te am unealtă pe tine, copile Israele, că tu, fiule, ai cuvântul Meu, care-ţi este drum spre lumina care va veni cu Mine.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 8-1-1996)

Cei care propovăduiesc la Pucioasa nu numai “iubirea de Dumnezeu” , ci şi “înspăimântarea de Dumnezeu” sunt liderii pucioşi, “fiii grădinii Dumnezeului Pucios”. Iubirea nu poate veni singură, ci va trebui neapărat să fie precedată de “frica de Dumnezeu” (care, la pucioşi nu mai este “începutul înţelepciunii”, ci înţelepciunea însăşi, căci frica este ridicată la cote înalte, greu de suportat, vecine cu îngrozirea):

“Poporul Meu, îi aşez pe fiii grădinii Mele în numele Meu înaintea ta, ca să te înveţe de la Mine ce este uşurătatea şi ce este sfinţenia, căci cuvântul lor nu e al lor, ci este cuvântul Meu. Învaţă, poporul Meu scump, învaţă, tată, ce este înţelepciunea, că ea este frica de Dumnezeu, care merge pe drumul ei până la iubirea de Dumnezeu, până la iubire, fiule scump, poporule scump între neamurile pământului.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 28-8-1996)

MM la școala de corecție
 

mariamargareta

195. O scrisoare pe 40 de pagini

Pasiunea debordantă pentru scris a Mihaelei nu are neapărat o conotaţie strict patologică. În fond, şi alte personalităţi ale istoriei au scris sute sau mii de volume fără a fi consideraţi „săriţi de pe fix”. Varianta unei propensiuni ereditare pare la fel de tentantă pentru cei interesaţi de acest studiu de caz, mai ales că despre tatăl ei se spune că avea acasă saci întregi de scrisori concepute de el, dar niciodată expediate. Grăirea peste pământ a Dumnezeului de la Pucioasa a devenit ceva mai pe înţeles abia când s-a aflat despre o istorioară picantă, petrecută prin anul 1981.

Se spune că, la puţin timp după moartea Verginicăi, în poporul pucios s-a produs o puternică tulburare şi dezordine, datorită situației create. Poporul fusese condus în ultimii ani cu mână de fier nu de Verginica, ci de cei doi păstori (nea’Mişu – zis şi păstorul Daniel şi nea’Cristea – zis şi păstorul Cristea). Aceşti aghiotanţi ai Verginicăi erau pe post de sfetnici şi protectori ai sfintei, dar şi de vechili ai turmei, asigurând o interfaţă cu permisivitate selectivă pentru cei care doreau să intre în contact direct cu Verginica. Încurajată de o proorocie mai veche, care anunţa că sceptrul prorocesc de la Pucioasa îi va reveni persoanei care va fi de faţă la ultima suflare a Verginicăi, Mihaela a avut surpriza la scurt timp să fie ea cea căreia i se grăia de sus. Într-o scrisoare scrisă pe 4o de pagini (!!!) şi adresată păstorului Daniel, Mihaela îşi expunea crezul ei că ea este cea aleasă spre a prelua cârma poporului şi jugul proorociei Domnului. Păstorii doar trebuiau să valideze în faţa poporului această minunată alegere conformă cu proorocia anterioară. Nea’ Mişu a fost şocat de hotărârea moldovencei, care își asuma pe mai departe ascultarea, deşi sosise abia de doi ani în popor, îmbrăcată în pantaloni şi cu pletele în vânt, ca să se facă şi ea creştină printre creştini. Convins că ar fi trebuit să primească neapărat un semn de la Domnul în prealabil, pentru a putea investi pe cineva ca urmaş legitim al Verginicăi, nea’Mişu a reacţionat în stilul lui violent caracteristic: „Satana! E o Satană! Scrisoarea asta e ispită de la Satana! Auzi, dumneata, 40 de pagini! 40 de pagini!”. După ce a tunat şi a fulgerat, nea’ Mişu a obligat-o pe Satana (pardon! pe Mihaela) să meargă în fiecare cetate de creştini şi să-şi ceară iertare, pe motiv că le-a jignit demnitatea de creştini, îndrăznind să se erijeze în urmașă la proorocie fără a fi avut semn şi alegere de la Domnul. Degeaba a încercat Mihaela să-l convingă că semnul este acela că Verginica a preferat-o pe ea, pentru că, înainte de a muri, i-ar fi transmis telepatic (ca la telefon, cuvânt cu cuvânt) un text pe care ulterior ea îl va intitula „Testamentul Sfintei Virginia”. Nea’ Mişu a rămas neclintit în încăpăţânarea lui, iar Mihaela a trebuit să se supună capriciilor lui de păstor. Umilinţa aceasta pe care i-a administrat-o nea’ Mişu Mihaelei, fără milă, în faţa tuturor cetăţilor cu creştini pucioşi nu va mai fi uitată de ea niciodată. Au urmat alţi zece ani în care Mihaela „şi-a lins rănile” şi a copt pe îndelete planul iertării. Zece ani în care cerbicia păstorilor s-a erodat iar anii i-au cocoşat. După ce a preluat însfârșit misiunea, în anul 1990, Mihaela i-a lăsat să se retragă pe ambii păstori, ţesând în jurul lui nea’ Mişu o biografie încărcată cu adevăruri şi îndreptându-i la bătrâneţe cu o lecţia tardivă, de sus de la Domnul, că „nu e deloc înţelept să intri în competiţie cu voia lui Dumnezeu, mai ales dacă are o coastă străpunsă deja”.

E de presupus că păstorii, văzând atunci darul dăruit Mihaelei pentru popor, să fi găsit la repezeală o formulă de compromis în persoana blajină a lelicăi Maria, o ţărancă simplă care nu ştia să spună „nu” şi care le creea siguranţa că o vor putea manevra aşa cum doresc. Lelica a proroorocit după Domnul până în anul 1994, dar începând cu anul 1990, când începuse să proorocească şi Mihaela cu mintea ei ascuţită, lelica a fost rugată din partea acesteia la mari înțelegeri pentru a se retrage.
Cele două proorociţe mamă și fiică au fost la mare iubire în aceşti patru ani, când Domnul vorbea la patru urechi şi două creștine. Până la urmă, tenacitatea Mihaelei, setea de ascultare de Dumnezeu şi lipsa ei de frică de răutatea satanei au învins.

Dumnezeul Nostru îşi găsise, în sfârşit, o portavoce de neegalat, pentru cea mai mare proorocie a tuturor timpurilor.