In aparenta, tot timpul avem ceva de castigat si ceva de pierdut. In fond, nu avem nimic de pierdut si nimic de castigat. Aceasta este diferenta dintre relativ si absolut.

Noi suntem visele altora, iar ceilalti sunt visele noastre.

Daca dam vina pe ceva sau cineva este intelept sa identificam cauza cauzei. Sa nu limitam rationamentul la cauza proxima. Astfel, cu putin efort vom descoperi izvorul tuturor erorilor.

Fara rabdare, conditia de fiinta suferinda nu poate fi ameliorata. Rabdarea este o vaccinare, o suferinta antidot asumata rational. Rabdarea adversitatilor se poate face pentru sine in aceasta viata, pentru sine in toate vietile ce vor urma, pentru toti ceilalti in aceasta viata sau pentru toti ceilalti in toate vietile lor viitoare. Diferenta o face optiunea de a dedica sau nu suferinta asumata. La ce fel de rabdare se refera Iisus cand spune: "Ia-ti crucea si urmeaza-Ma"?

Toti cei inviati de Iisus au murit din nou, iar cei vindecati, ulterior, s-au imbolnavit. Nicio viata trupeasca nu poate scapa din plasa mortii. O inviere trupeasca, miraculoasa sau nu, ... nu este altceva decat o expeditie spre urmatoarea moarte. Doar invierea in adevar reprezinta o victorie definitiva a vietii.

"Locul nostru e undeva între fiinţă şi non-fiinţă, între două ficţiuni." Emil Cioran

Nevoia de Dumnezeu nu este altceva decat nevoia de un eu coplesitor care sa surclaseze orice non-eu, un eu care sa covarseasca intreaga existenta.

Dumnezeu nu face parte nici din existente, nici din non-existente. Adevarul presupune eliberarea din aceste extreme.

Cel mai dens aspect al realitatii este sinele, deci si cel mai dificil de sublimat in procesul cunoasterii. Orice alta identitate pare eterata comparativ cu acesta. Altfel spus, toata realitatea este inflamabila, mai putin sinele. Daca o simpla scanteie a cunoasterii poate arde aspectul obscur al oricarui alt fenomen, in cazul sinelui avem nevoie de un incendiu universal, o flacara a intelepciunii care sa consume integral iluzia cosmica.

Eliberarea in afara cuvantului este o iluzie. Misticii autentici supra-vorbesc, pentru ca ei patrund in miezul cuvantului, in intimitatea sensului, nu mai sunt angajati intr-un proces discursiv de gandire. Ei teologhisesc. Dar pana acolo este necesar sa vorbeasca. Saltul evolutiv este de la conceptual la non-conceptual. Insa in non-conceptualul Lui Dumnezeu o tacere vorbitoare, nu o tacere reductionista in non-existent.