Intrand azi in librarie sa cumpar celelalte carti, cunoscute de mine, despre parintele Arsenie Boca (marturiile) pentru a le oferi cuiva care nu a auzit de parintele, si pe care am ""starnit-o"" si facut curioasa vorbindu-i atat cat m-am priceput eu despre parintele, am dat peste acest volum, al patrulea: http://www.librariasophia.ro/carti-P...--so-7426.html
Abia astept sa am timp sa-l citesc.

Acum este ceva cert - nu mai sunt povești și presupuneri. Dorința canonizării este venită de la nivel înalt. "Mă voi bucura foarte mult să împlinesc acest vis, mai ales că eu l-am cunoscut şi personal"- a spus Mitropolitul Ardealului. :1:

Nu înțeleg ce legătură are dicuția ta cu Mihai (marboi) și dicuția mea cu el. Eu cred că ar fi bine să citești istoricul dialogului dintre mine și marboi.

Nu este un argunment ci doar o mărturisire. Fericit este cel ce a crezut şi nu a văzut.

Minunata viata a parintelui Arsenie Papacioc
 

A făcut în total 231 zile de izolare de când este în puşcărie, iar numai anul acesta a făcut 131 de izolare (dar a stat mai puţine – n. red.). După ce a fost băgat în lanţuri, a înţeles că îi vor rămâne oasele în puşcărie. Astfel s-a hotărât să-şi-petreacă ultimele zile în cea mai mare „curăţenie”.

Când se găsea la izolare a venit acolo unul de la interne, colonelul Koller şi colonelul Crăciun. Ala de la interne i-a spus:

„Măi, dar tu eşti periculos”.

La care a răspuns:

„Te rog să vorbeşti politicos ca să nu fiu pus în situaţia de a te lua tot cu «tu».”

Şi Koller de colo îl înjură şi vroia să vină la el.

(Dosar 1185003, vol III, fila 214-215, notă informativă din 5 august 1960

Minunata viata a parintelui Arsenie Papacioc
 

Cand am venit de la izolarea din februarie, doua zile am stat la camera 49 din zarca cu Papacioc Anghel. Era afectat de frig si de foame. Sufla in pumni si se plimba prin camera, incercand sa se incalzeasca.

„Fratele meu, iata cum poate omul sa-si sfarseasca zilele. Cu astia nu e de gluma. N-au nici un pic de mila si intelegere. Suflete de piatra”.



Apoi continuand:




“Dumnezeu ne-a pus la grea incercare, fie numele Lui binecuvantat. Iata deci, fratele meu, trebuie sa fim intotdeauna gata, cu sufletul pregatit si curat pentru a primi Sfanta Jertfa pe care Domnul ne-o intinde. Un sfant parinte spunea «Nu stii cand zilele tale se termina. Fii gata mereu».”



Si Sfintia sa continua cu energie, starnita de frigul care si aici in camera era destul de mare.



„Dupa ce m-au bagat in celula mea de izolare, am binecuvantat-o, apoi am cazut in genunchi si m-am rugat si tot timpul dupa aceea am spus psalmi. M-am rugat pentru voi. M-am gandit la tine mult, frate, pentru ca te stiu slab si bolnav”.



Eu i-am povestit dupa aceea cum am cazut de oboseala. Militianul m-a vazut si mai tarziu m-a dus la doctor. Acesta a intervenit si noaptea eram dus in zarca, chiar aici, in aceasta camera. Ziua – din nou la arest. Am aratat apoi parintelui Ar*senie ca ma gasesc la capatul puterilor, inima ma paraseste si ca traiesc cu o stare sufleteasca confuza, de prabusire, in care sperantele au inceput sa ma lase. Parintele m-a prins in brate si ma asalta cu tot felul de indemnuri pentru mantuire.

„Frate, nu-ti pierde nadejdea in Dumnezeu. E pacat de moarte. Trezeste-te in ceasul al doisprezecelea si pune-ti nadejdea in Cel de Sus. Gandeste-te si te infioara la ce te-asteapta dincolo. Daca aici nu incerci sa te mantui… Pentru ca, sa stii ca nici pe departe chinurile din iad nu se asemuiesc cu chinurile pe care le traim aici. Acolo e mult mai ingrozitor”.

Si parintele, cu o imaginatie vie si plastica, a inceput sa-mi prezinte imaginile unui infern care depaseau cu mult inchipuirile lui Dante.

„Parinte - i-am spus – m-am gandit acolo in clipele acelea lungi, de chin, la faptele mele de pana acum si m-am ingrozit pentru ca in fata lui Dumnezeu sunt vinovat. Nu stiu daca se mai poate ceva. Daca mai pot avea o speranta cat de mica. Am trecut in puscarie prin incercari grele. Poate ai auzit si matale de Pitesti. Acolo Dumnezeu era hulit si batjocorit cu o furie mare, poate nu o poti intelege. Stii ce s-a intamplat acolo, nu?“.

Parintele asculta cu pupilele dilatate si cu un suras satisfacut pe buze. Satisfacut pen*tru ca in fata lui se infatisa o ocazie rara, un om descompus sufleteste, care se simte vinovat in fata lui Dumnezeu si care asteapta de undeva ajutor si dragoste crestina. Si nu este alta bucurie mai mare pentru parintele Arsenie decat o astfel de situatie, in care cu harul daruit lui sa poata interveni pentru a castiga un suflet pierdut si un prozelit pentru oastea lui. In seara aceea, sufland mereu in pumni si plimbandu-se prin camera, ne-am intretinut cu astfel de discutii din care rezulta precis ca eu sunt pe punctul de a ma lasa cu totul in bratele prea sfantului.

(Dosar 1185003, vol III, de la fila la 173 data de un informator Andreescu Teodor, s-ar putea sa fie Roman Buzoianu cu care a mai stat in celula, nota din 30 aprilie 1960

Minunata viata a parintelui Arsenie Papacioc
 

Citind aceste marturii de celula,din acei ani intunecati ai domniei satanei,nu poti sa nu te cutremuri,de curajul si forta parintelui Arsenie Papacioc,de a infrunta puterile cele terifiante ale intunericului la ele acasa,in fundul ocnei de exterminare comuniste !!!

Cred ca viata parintelui ar trebui cunoscuta mai bine,ca pilda, si exemplu,spre intarirea noastra a celor slabi si pricajiti in credinta !!!

Am primit marele dar de a ma afla in fata parintelui Arsenie Papacioc de mai multe ori, ultima data chiar cu cateva zile inainte de plecarea la Domnul a parintelui, de trei ori in aceeasi zi m-a binecuvantat parintele, asa, parca ar fi stiut ca nu o sa mai fie, sa am din plin....
Avea parintele o privire.... nu pot sa descriu cu cuvinte...care trecea prin tine...

Nu am avut sansa sa-l intalnesc pe parintele Arsenie Boca, si mult am regretat....
Asta nu ma impiedica sa il pretuiesc pe parintele Arsenie Boca si sa spun ca a fost unul din cei mai mari duhovnici care s-au nascut din acest neam, un trimis al lui Dumnezeu pentru acest neam, la vremea la care a fost randuit sa vina intre noi...
Si chiar daca nu l-am vazut aievea, ci doar am citit despre dansul, despre privirea lui patrunzatoare, atunci cand am dat cu ochii intaia data de o fotografie a dansului, primul lucru care m-a frapat a fost privirea -fara sa fi apucat sa citesc ceva despre asta, abia apoi am citit despre privirea lui patrunzatoare, probabil ca a parintelui Arsenie Papacioc- am constatat ca nu ma pot uita mult in ochii sai, acolo in poza, aveam impresia ca ma privesc doi ochi vii, care ma vad din carte, care strabat de dincolo de coala de hartie, de dincolo de lume!!!!

Cand m-am intors acasa de la Techirghiol i-am spus parintelui meu ca l-am intalnit pe parintele Arsenie Papacioc si incercam sa ii descriu privirea aceea deosebita a dansului, adanca, parca fara margine, parca ma privea infinitul, culoarea deosebita, un fel de albastru inchis infinit, fara pupila, cu sclipire... nu gaseam cuvintele sa-i spun parintelui ce am vazut, iar dansul dupa ce m-a lasat sa ma fac de pomina tot incercand sa descriu fara sa reusesc, zambind mi-a zis:""ochi de foc"". Da, asa erau.

Chiar ti se par astea intrebari asa dificile?

Autentica dupa tonul vocii sau autentica dupa cum ar trebui sa fie vorbirea sau gandirea respectivilor dupa cum se pune problema f. ortodox aici.

Sigur, si te-ai gasi tu ala intelept..vizionarul..

Batii campii absolut fara nici un pic de gratie desi sunt sigur ca te imaginezi un mare balerin intelectual..

,,Multi se cred buricul pamantului. Dar sa va intre bine in cap: Pamantul are un singur buric si acela sunt eu!!!''