Vezi, am mai cautat si pe alte topice despre acest subiect, si am constatat ca ti-a mai fost explicata invatatura ortodoxa referitoare la duh si suflet.
O redau mai jos, postata fiind de ioanna:
"in scriptura avem acesti 2 termeni care pot fi confundati, din cauze ce tin cred de corespondenta lingvistica.
si ii mai putem confunda si pt. ca in limbaj ortodox, vorbim de termenul duh iar in cel catolic de spirit.

in limba greaca pentru cuvantul suflet se foloseste termenul psyhin
iar pentru duh (spirit) se foloseste termenul pneuma.

Sufletul omului s-a născut din suflarea lui Dumnezeu şi l-a învăluit (l-a îmbrăcat) pe om odată cu aceasta, dar şi cu tendinţa de a fi „absorbit“ înlăuntru.

Duhul şi sufletul (spiritul) nu sunt două entităţi separate, deosebite;
în timp ce prin suflet (psyhin) se înţelege, în general, sediul afectelor, duhul (pneuma) este partea superioară, fină, a acestuia, capabilă de a se pune în contact cu Sfântul Duh şi de a-I deveni sălaş.

Aceasta explicatie impaca foarte bine 1 Petru 3, 18-19 deoarece din aceste versete reiese foarte clar ca momentul propovaduirii lui Hristos este imediat ulterior Mortii Sale in trup.
Altfel, este foarte greu de imaginat chiar cum Hristos moare, iar Duhul Sfant propovaduieste vestea buna a mantuirii prin Moartea lui Iisus Hristos unor oameni care au trait cu mult inainte de acest eveniment. Asta chiar e ciudat!!!

Pai, aceasta alegere selectiva nu o fac eu, ci o face Sf.Ap.Petru in chiar versetele sale.
Faptul ca a facut aceasta alegere selectiva ar avea, totusi, un raspuns: oamenii din vremea lui Noe au murit in urma potopului, potop ce si-a avut ratiunea in Dumnezeu. Dumnezeu a trimis potopul in urma caruia oamenii neascultatori si razvratiti au murit. Cu alte cuvinte Dumnezeu i-a pierdut pe acesti oameni, spre deosebire de cei care mor in paturile lor, dar , totusi, in neascultare.

Iar faptul ca Sf.Ap.Petru face referire in mod special la cei din perioada lui Noe este simbolistica potopului, aceea a curatirii prin botez.

Cu singura mare diferenta ca ceea ce a trebuit sa fie propovaduit duhurilor tinute in inchisoare era tocmai MOMENTUL MANTUIRII: propovaduirea a constat in anuntarea Mortii Mantuitorului. Eu asat cred ca li s-a propovaduit: "S-a savarsit! Mantuirea a fost savarsita!" Nu asta este, de fapt Vestea cea Buna?

De aceea eu cred ca propovaduirea duhurilor tinute in inchisoare a urmat momentului Mortii Mantuitorului.

Eu nu pot sa accept ipoteza ta mortii "nu mai stiau nimic", eu mi-am exprimat punctul de vedere din perspectiva nemuririi sufletului.

Tu vrei sa tragem o concluzie cand inca ne mai "razboim" in argumente: 1 Petru 3, 18-19 reflecta ideea ca sufletele-duhurile tinute in inchisoare erau constiente in momentul propovaduirii Mantuitorului Hristos, in momentul pogorarii Sale la iad.

Ideea reiese foarte clar din 1 Petru 3, 19!

De ce nu mi-a fost explicată învăţătura Scripturii? Ei vezi, tocmai de aceea...

Dacă ne raportăm tot la Scriptură, termenii nu pot fi confundaţi. Dar aceasta e marea greşeală ce se face cu privire la termenii biblici: se confundă termenul cu corespondenţa lingvistică a unui termen similar evoluat în timp. Un alt exemplu tipic: prezbiter - preot.

Personal, nu mă încurcă această diferenţă. Prin suflare de viaţă, duh, sau spirit, înţeleg acelaşi termen antropologic.

Corect.

Acest lucru nu l-ai explicat încă, de unde reiese că cele două acţiuni sunt succesive? Doar pentru că poziţia lor în această frază stufoasă este în această ordine?

Tocmai de aceea e absurdă interpretarea care zice că predicarea a avut loc în timpul celor 3 zile cât a stat Hristos în mormânt. De asemenea, reiese din ce zici încă o neconcordanţă (pare-mi-se a 4-a): Cum putea Hristos să propovăduiască mântuirea/salvarea (în virtutea morţii şi învierii Sale) din moment ce El încă nu înviase?:58:Aceasta bineînţeles în cadrul teologiei ortodoxe, căci din p.d.v. al teologiei adventiste e posibil (toţi drepţii Vechiului Testament sunt mântuiţi în virtutea morţii şi învierii Sale, chiar dacă acestea urmau să aibă loc peste secole).
Ideea salvării prin învierea lui Hristos este amintită chiar în versetele următoare (20+21) cu aplicaţie la cei 8 din arcă şi cei care sunt botezaţi.

N-am spus că o faci tu. Întrebarea totuşi rămâne: de ce a propovăduit Hristos doar antediluvienilor? Celelalte milioane de "suflete" din Iad nu aveau nevoie să fie scoase de acolo (conform teologiei ortodoxe)? De ce doar aceia (500-1.000-5.000, câţi or fi fost)? Restul au rămas să se chinuie în continuare în Iad? Printre ei numărându-se toţi sfinţii prooroci, în frunte cu cel mai mare dintre ei: Ioan Botezătorul!!

Foarte subţire argumentul! De parcă ceilalţi morţi sunt ieşiţi de sub controlul lui Dumnezeu... Nu Dumnezeu e Cel care hotăreşte zilele fiecărui om?

Şi mai subţire argumentul! Nu aceasta e tematica cap.3; nici măcar concluzia lui. Este doar o frază decurgând din cele anterioare.

De dragul acestui argument ai fi în stare să răstorni toată teologia ortodoxă? Până acum îmi tot spuneaţi că momentul Învierii e cel mai important moment (în special pe topicul despre sfinţirea duminicii), acum s-a schimbat centrul de greutate? Nu era mai logic să se coboare în Iad doar după ce a înviat, ducându-le vestea cea bună a posibilităţii învierii lor prin Învierea Domnului- "începătură" a învierii tuturor?

Nu e o "ipoteză" şi nu e a mea. E o declaraţie a Scripturii - care reamintesc dacă mai era nevoie- e Cuvântul lui Dumnezeu.

Eu mi l-am exprimat din perspectiva Bibliei, care nicăieri nu pomeneşte de vreo "nemurire a sufletului".

Îţi reamintesc insistent, supărător de insistent dacă e nevoie, că pasajul nu spune nimic de "suflete", decât de duhuri. La fel ca şi în parabola cu bogatul şi Lazăr (acolo nu se pomeneşti nici măcar de duhuri).

Domnule Iluminatu, stati un pic ca nu-i chiar asa usor cu adventistii. Inainte ca ei sa recunoasca ca acele duhuri aflate in iad sunt constiente de sine si de starea lor, adventistii trebuie sa recunoasca mai intai ca Hristos a fost constient in perioada cat trupul Lui a fost in mormant.

N-ati stiut ca adventistii chiar si despre Hristos spun ca atunci cand a fost mort, a fost inconstient, n-a stiut nimic de El si n-a avut cum sa le propovaduiasca acelor duhuri din iad?

Un adventist versat e expert in a se eschiva cand e vorba sa-si afirme clar pozitia pe tema asta, ascunzandu-se abil la adapostul ideii ca starea lui Hristos in timpul mortii e o taina. Ceea ce nu contesta nimeni.

Insa pe de alta parte, in orice discutie cu vreo posibila victima ignoranta, un adventist isi va strecura insidios celebrul refren silogistic imbibat de otrava ereziei:
1.Premiza majora a silogismului adventist: Domnul Iisus Hristos a fost mort. Toata lumea admite asta.
2.Premiza minora: Iar mortul, conform Sf. Scripturi nu are simtiri si e inconstient.
3.Concluzia? Te lasa s-o tragi singur-singurel ca sa cazi in capcana ereziei adventiste: Hristos a fost inconstient cat a stat in mormant cu Trupul, deci orice om e inconstient, duhul omului nu simte nimic, nici o mustrare de constiinta, nici o bucurie, nimic, si de aici restul ereziilor.

I-am innebunit la cap intrebandu-i cum Doamne Sfinte!, nu se opun cu vehementa unei asemenea aberatii halucinante ca Hristos ar putea fi in stare de inconstienta pe timpul mortii trupului , stiut fiind ca nici macar diavolii nu sunt inconstienti? Bineinteles ca s-au fofilat si n-au raspuns. Dar nici la erezia adventista n-au renuntat.

Dupa cum am observat, domnul adventist 100-1 si-a mai moderat oarecum pozitia, in sensul ca a schimbat tactica evitand „asa-zisele provocari”, in schimb, toti adventistii cu care am mai discutat eu, spun oblu in fata ca Hristos a fost inconstient in timpul mortii.

Pana nu ii veti auzi pe adventisti spunand clar ca Hristos a fost constient in timpul mortii, exact asa cu cuvintele astea, nu folosind cunoscutele lor tertipuri, e semn ca celebrul dicton „errare humanum est, sed perseverare diabolicum”, li se potriveste ca o manusa.

Ce inseamna a nu afirma clar ca Hristos a fost constient, pe motiv ca ne depaseste chestiunea?
Inseamna a avea poarta la casa, dar gard nu.
Inseamna a lasa loc diavolului sa-si strecoare otrava ereziei demonice cum ca Hristos a fost inconstient.

A nu recunoaste clar ca Hristos a fost constient si ca S-a coborat la cei tinuti in iad, duce inevitabil la concluzia eretica ca Insusi Unul din Treimea cea nedespartita a fost imobil sufleteste, inconstient, nu s-a putut manifesta, in timp ce diavolii sunt constienti si pot bine-mersi sa se manifeste cum au chef.

Erezia adventista cu inconstienta lui Hristos vine din intelegerea gresita a dogmei Intruparii, a unirii celor doua firi ale lui Hristos intr-un singur ipostas.

Nefiind scris mot-a-mot in Scriptura ca Hristos nu avea cum sa fie inconstient, adventistii nu deduc logic din metatextul Scripturii ca in Hristos, latura spirituala a firii Lui umane e unita cu firea Lui divina cea vesnic vie si vesnic constienta de Sine.
Dar ce poti face daca ei L-au inchis pe Dumnezeu intr-o carte si Il tin acolo prizonier?

Daca ii intrebati pe adventisti cum se explica ca Singura Persoana din Univers care are doua firi (si umana si divina), doua firi strans si indisolubil unite, nedespartite si nedespartibile, adica fire umana indisolubil unita cu Firea celorlate Doua Persoane ale Sfintei Treimi, deci cum se explica ca atunci cand i-a murit DOAR trupul firii umane, a ramas totusi inconstient, ca si cum in Hristos, latura spirituala a firii Lui umane nu e unita cu firea divina cea vesnic vie, deci daca ii intrebati asta, bâiguie ceva de genul ca nu ne e dat noua sa stim asa ceva, ba iti mai arunca strategic vreun verset in care te compara cu Lucifer pt. indrazneala mintii si cu asta basta, a incheiat victorios si autosuficient discutia.

Ce sa le mai zici ca daca ei considera ca Hristos a fost inconstient, inseamna ca nu are fire divina, intrucat firea divina e VESNIC VIE SI VESNIC CONSTIENTA.

Ce sa-i mai intrebi cum de s-a rupt unirea de nedespartit dintre Hristos si celelealte Doua Persoane, Tatal si Duhul Sfant? La chestia asta, vin cu versetul cu „Eli, Eli lama sabahtani”, desi li s-a explicat de nenumarate ori, atat cat omeneste poate fi explicat, comunicarea insusirilor divine si umane intr-un singur ipostas.

Ce sa le mai zici ca daca Hristosul in care cred adventistii nu are fire divina vesnic constienta, inseamna ca nu e Dumnezeu si om si deci e un hristos mincinos si fals, altul decat Hristosul in care credem noi.


Daca vreti sa continuati discutia cu adventistii pe tema asta, trebuie sa va spuna clar pe ce pozitie se afla cand e vorba de starea lui Hristos in timpul cat trupul Lui a fost in mormant. Unde a disparut duhul Lui? Cum se poate ca Insusi Cel ce este Fiinta sa intre in nefiinta si inconstienta?

Iar adventistii, pentru a anula consecintele inevitabile ale ereziei inconstientei, au de ales intre:

1. Ori recunosc pe fata ca Hristos a fost tot timpul constient, ori trebuie sa admita ca sunt monofiziti si arieni, adica Hristos nu are doua firi nedespartite, ci doar fire umana si atunci nu e Dumnezeu. Iar ei sunt arieni.

2. Ori recunosc pe fata ca Hristos a fost tot timpul constient fiindca firea Lui divina e constienta fara intreruperi, ori daca nu, trebuie sa nu se rusineze nici de concluzia care reiese de aici, si anume ca Ipostasul divino-uman al Treimii S-a auto-desfiintat pe Sine prin moarte.
Adica Sfanta Treime S-ar fi auto-amputat de una din cele trei Persoane, ceea ce duce la concluzia ca in timp ce trupul uman, doar trupul Ipostasului divino-uman se afla in mormant, Sf. Treime a devenit Sf. Doime.

3. Ori recunosc oficial ca Hristos, avand doua firi, divina si umana nedespartite si nedespartibile, nu poate fi nici o nanosecunda inconstient, intrucat Firea Divina pe care o are, fiind comuna cu a Tatalui si a Sf Duh, e vesnic vie, vesnic constienta de sine si vesnic nemuritoare.

Si deci, firea Lui divina vesnic vie e indisolubil legata de firea Lui umana, iar ceea ce e unit cu divinul nu poate fi decat viu.
Treimea e din vesnicie unita si nedespartita si neschimbata si nu se poate admite ca unul din Treime sa lipseasca nici macar o fractiune de secunda.


Insa pana isi recunosc adventistii ereziile, cred ca vor mai curge multe discutii pe apa sabathului.

Daca aveti chef sa va stric seara, cititi pe topicul asta http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=13337 .
La vremea acelei discutii, domnul banat de 100-1 ori, se numea Tricesimusquintus. Puteti sa-i comparati strategiile de atunci cu cele de acum.

P.S. Postarea aceasta e despre erezia adventista in general. Faptul ca
l-am mentionat in particular pe domnul 100-1, nu inseamna ca astept raspuns de la el, decat daca cumva doreste sa spuna ca Hristosul in care crede el e unul si acelasi cu Hristosul-din-Treimea-Cea-Nedespartita-si-Niciodata-Inconstient-Nici-Macar-Cand-Trupul-i-a-Fost-in-Mormant.


edit: scuze, Tricesimusquintus fusese deja banat.

Redau mai jos ceea ce ioanna a postat cu specificatia ca cei doi termeni nu se confunda deloc:
"în timp ce prin suflet (psyhin) se înţelege, în general, sediul afectelor, duhul (pneuma) este partea superioară, fină, a acestuia, capabilă de a se pune în contact cu Sfântul Duh şi de a-I deveni sălaş."
Cu alte cuvinte, sufletul "imbraca" duhul.

Nu numai prin asta, ci mai ales prin:
"omorât în trup, dar viu făcut în duh, întru care [duh] pogorându-Se..."
Vezi ca omorat a fost in trup, dar viu in duh.
Este imposibil sa nu observi urmarea fireasca a vierii in duh dupa ce a fos omorat in trup.

Tocmai aici imi persista inca curiozitatea cum dreptii vechiului testament, in conceptie adventista, sunt mantuiti inaintea Mortii si Invierii lui Hristos?
Nu exista riscul sa relativizam aceste evenimente si sa atribuim harul lor mantuitor inainte ca acestea sa aiba loc?
Aici eu cred ca trebuie sa ai o foarte mare grija!!!
Pentru ca asta inseamna ca savarsirea fizica a acestor acte mantuitoare are o valoare relativa.
Mantuirea celor 8 din arca inseamna aici izbavirea lor din potop, salvarea vietilor lor de la moartea potopului, prin credinta. Care sunt sigur ca li s-a considerat ca neprihanire.
Dar nicidecum mantuirea lor absoluta din moarte.

Atunci ce rost mai are miscarea adventista pentru sanatate, daca oricum si cel care mananca colesteroliceste are zilele "numarate"?
Exista, totusi, o diferenta intre moartea accidentala - in cazul nostru, prin potop - si moartea naturala, plina de zile, cu timp suficient sa constientizezi maretia si mila lui Dumnezeu.
Cei care au murit in potop vor putea indrazni sa se apere la judecata invocand motivul ca nu le-a fost lasat timp suficient - adica pana la moartea lor naturala - sa se pocaiasca.
Vezi, la un moment dat in constiinta fiecarui om apare prezenta mortii, insa moartea de batranete este, intr-un anumit fel, "fireasca". Asta spre deosebire de moartea "inainte de vreme".

Iisus Hristos a murit pentru pacatele oamenilor si a inviat ca incepatura a invierii si transformarii noastre, adica a scoaterii noastre din patima cea pacatoasa.
Spune-mi, tu cum te-ai simti daca cineva ti-ar spune: pacatele iti sunt iertate, dar de moarte nu te pot scapa? Vei muri iertat, dar nu vei mai invia.
Nu exista nici un centru de greutate, nu este Moartea Mantuitorului mai importanta decat Invierea Sa si invers. Amandoua aceste evenimente au rolurile lor aproape inseparabile, dar distincte. Insa noi ne bucuram mai mult de Inviere pentru ca e o sarbatoare plina de speranta si lumina.
Noi cantam: "Salta acum si te bucura Sioane! Iara tu, curata Nascatoare de Dumenzeu, veseleste-te întru Învierea Celui nascut al tau."
E o impreuna bucurie cu cea care L-a primit pe Domnul in pantecele ei si care, la Inviere s-a bucurat caci si-a vazut Fiul in viata din nou.

Cele două "acţiuni" aparent succesive de care vorbeam eu sunt moartea şi propovăduirea, nu omorârea şi Învierea. Întrebarea mea era: de unde deduci că moartea şi propovăduirea sunt succesive? Doar pentru că aşa sunt aranjate în frază?

Curiozitatea ta nu ţi-o pot satisface aici că ne-am depărta prea mult de subiect. Mult mai relevant pentru subiectul nostru (respectiv "argumentul" tău cu "scoaterea din Iad" înainte de Înviere) este faptul că "atribui harul mântuitor înainte ca acesta să aibă loc" pentru toţi drepţii VT. Cum putea Hristos să-i scoată din Iad înainte de evenimentul central şi cel mai important-Învierea- din perspectiva teologiei ortodoxe? În virtutea cărui act? ←Aici cu adevărat trebuie să ai mare grijă ce răspunzi, căci este o întrebare extrem de periculoasă. Doamna care-mi răspunde indirect şi acceptă doar întrebările aprobate de ea, va lua iarăşi foc; ori că-mi răspunzi, ori că-mi eviţi întrebarea.

N-am spus asta. Am spus că ideea mântuirii prin Învierea lui Hristos este exemplificată prin metafora celor 8 şi a botezului în versetele imediat următoare:

"Care fuseseră neascultătoare altădată, când îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu aştepta, în zilele lui Noe, şi se pregătea corabia în care puţine suflete, adică opt, s-au mântuit prin apă. Iar această mântuire prin apă închipuia botezul, care vă mântuieşte astăzi şi pe voi, nu ca ştergere a necurăţiei trupului, ci ca deschiderea cugetului bun către Dumnezeu, prin învierea lui Iisus Hristos,"(1 Petru 3,20.21 - versiunea Sinodală)


Păi nu crezi că "numărarea" zilelor noastre e determinată şi de modul cum răspundem principiilor divine? Adventiştii nu cred în predestinare absolută, ci în preştiinţa lui Dumnezeu.

Dacă nici 120 de ani nu înseamnă "timp suficient" pentru pocăinţă, nu mai ştiu ce să zic...

Argumentul tău rămâne în continuare "foarte subţire". De ce doar antediluvienii au fost aleşi pentru a li se propovădui? Îmi vine în minte un alt exemplu similar (probabil sunt mai multe de acest fel): oamenii din Sodoma şi Gomora. Lor de ce nu li s-a propovăduit "în Iad"?

Mulţumesc, o să reţin ideea pentru discuţia despre "sfinţirea duminicii".:58:

dar de restul versetelor de ce nu zici nimic? Iar pe cand o sa-mi arati restul "povestirilor"" SF din NT?

Ai citit ultima frază din postarea mea? Dacă nu-ţi ajunge, îţi mai acord o săptămână pentru documentare...

sa inteleg din postarea ta ca suflet sau duh este tot una cu suflarea de viata?