Ce dai sub vreo forma de santaj sau ca slabiciune sufleteasca nu cred ca iti construieste palat in cer.

Evident, n-ai citit topicul.

Te crezi vazatoare cu duhul?

aoleu..trebuia sa il citesc in intregime? :)

Pai se pare ca daca n-ar ajuta pe verisoara ta, n-ar avea nevoie de nimic si tu ai avea sansa de a-i ajuta pe ai tai.

Nu, doar cateva postari cat sa-ti dai seama care e problema cu verisoara..daca tot dai sfaturi pentru ea.

Oamenii adulti care suntem acum avem in miezul fiintei noastre copiii de acum nu stiu cate zeci de ani..cel putin asa sustinea Freud..daca ma insel eu, rog pe cineva mai documentat sa ma corecteze...:) In sensul ca experientele din copilarie, bune sau rele, au stat la baza si ne-au modelat personalitatea, modul de gandire, etc etc..ne-au facut macar partial ceea ce suntem noi acum.
Daca tu crezi ca exista oameni fara frustrari, fara complexe de inferioritate, fara "daca si parca", te inseli...la unii mai des, la altii mai rar, iese copilul razvratit la suprafata si-si aduce aminte ca in cutare zi n-a primit o bomboana de la parinti si fratele lui a primit-o, ca a fost certat sau poate batut pentru o nota proasta, ca a plans si n-a fost inteles..ca n-a fost drept, ca n-a fost aia sau aia..
Curios lucru..mi-am promis ca la randul meu, cand voi deveni si eu parinte, sa nu repet greselile alor mei..Dar uite ca viata m-a invatat ca sa fii parinte nu-i chiar usor, e poate cea mai grea meserie din lume....Si mai inainte de a fi parinte esti OM, asadar esti supus greselilor..Poate n-am repetat greselile alor mei, dar cu siguranta am facut propriile mele gafe...Cu timpul am inteles ca sunt normale si n-am cum sa upgradez, cel putin in domeniul asta,daca nu gafez si nu invat din propriile mele esecuri...
Cateodata parintii buni si iubitori au copii fricosi, fara personalitate si fara incredere in sine...Crezi ca genul asta de copii ajung ok in viata?Si alti parinti mai taiosi, mai "rai" ca sa zic asa(din pdv al copilului),isi cresc copii descurcareti, indrazneti si inteligenti, care stiu sa-si croiasca un drum in viata...Eu personal am vazut /citit/auzit de n cazuri de copii proveniti din familii cu probleme(alcoolism,divort,lipsuri financiare), care au ajuns oameni in viata...au avut determinarea sa treaca peste minusurile astea, au facut scoli, universitati, etc, si-au gasit job, s-au casatorit...care au plecat in strainatate, care au ramas in tara, dar o duc cu totii bine merci...
Nu exista nici o reteta pentru succes, asta se stie...Dar ca parinte, chestia cea mai buna pe care o poti face pentru copilul tau este sa-i dai incredere in el..sa fii acolo cand cade, sa fii acolo cand se ridica, sa-l lasi sa faca propriile greseli si sa nu-i reprosezi::ti-am spus eu..daca ma ascultai pe mine...", sa-l lasi sa ia decizii sa sa suporte consecintele logice care deriva din ele..intr-un cuvant sa-l pregatesti pt viata...
Pare simplu dar te asigur ca nu e...Sa fii parinte inseamna sa fii bun si iubitor, da..dar mai inseamna si sa-l lasi sa cada si sa se raneasca, sa se ridice si sa-si panseze singur rana, mai inseamna si sa stai deoparte si sa-l lasi sa se descurce singur.Asta nu inseamna ca esti indiferent, te asigur!

Asta este cu referire la ce anume din povestea de fata?
Eu am de suferit pt ca as fi facut ceva ingrozitor? Verisoara?
Cine se identifica cu femeia care a facut avortul,ca nu pricep?
Cu ajutorul Domnului eu nu ajuns pana acolo cat despre viata intima a rudelor nu ma pot pronunta...ca d'aia este intima.

Unii oameni sufera spre slava lui Dumnezeu, altii din pricina păcatelor proprii. Despre altii e mai, corect sa credem ca sufera spre slava lui Dumnezeu. Asa ca imi cer scuze pentu postarea anterioară.

Draga Yasmina,
desi nitel cam abrupt, Dr. Mihnea Dragomir a sugerat o cheie de interpretare care mi se pare, din cate inteleg deocamdata, apropiata de tine. Ai meditat la text?
Pe de alta parte, iarta-ma de cugetare, imi trecu prin minte ca parintilor tai le-o fi dor de tine si, pe acest fundal, si-or fi gasit un copil surogat, unul aflat ceva mai aproape, la indemana... Ba chiar or fi infantilizat-o nitel pe verisoara deja cam infantila, crezind ca astfel isi arata iubirea....

Ce zic si io, da nu-i musai sa iei in seama: oare n-ar sta in puterea bunavointei tale sa lasi de-o parte ciudateniile alor tai si sa te centrezi pe ale voastre, adica pe ce va sa fie copilul si parintii? Inteleg ca dansii sunt varstnici, Dumnezeu stie cat or mai avea de trait: ce-ar fi sa te concentrezi asupra imbunatatirii relatiei dintre voi, acum cat sunteti cu totii in viata? Ce-ar fi sa ii rasfeti un pic si sa ii rogi sa te rasfete si ei pe tine? Cum anume? Nu stiu. Tu si ai tai stiti cel mai bine treburile astea sau puteti descoperi impreuna!....:)

Doamne ajuta!