În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit (Post 572585)

Test de cunostiinte biblice elementare:ce inseamna frica de Dumnezeu in conceptia crestina.

În prealabil postat de Ioan_Cezar (Post 572610)

Pentru că chipul lui Dumnezeu e în cele dinlăuntru ale fiecărui suflet omenesc.

În prealabil postat de Ioan_Cezar (Post 572610)

Dă-ţi seama, omule, că şi înlăuntrul tău e pecetea lui Hristos! Încetează să îţi mai negi natura proprie!
Caută să o contactezi, să faci priză la miezul tău cel mai personal şi mai propriu, dincolo de orice contrafacere a duhurilor rătăcite şi risipitoare ale minţilor noastre de oameni ai veacului ăstuia înfumurat...

În prealabil postat de Inorogul (Post 572889)

Frica de Dumnezeu este o notiune care trebuie studiata? Trebuie sa fie in conceptia crestina? Ne trebuie cercetatori in domeniu si analiza pe text pentru un sentiment atat de mundan?
Am ajuns in halul in care sa nu mai fiu in stare sa-mi deslusesc propriile trairi? Eu unul nu am nevoie de experti in sentimente pentru asta.

În prealabil postat de Mihailc (Post 572611)

Se potriveşte, cu condiţia să fii cinstit cu tine însuţi. Şi să vezi că siguranţa ta este tot atât de validă logic precum a struţului care se simte cu toată făptura adăpostită de o ameninţare iminentă doar pentru că şi-a ascuns capul în ţărână.

În prealabil postat de Mihailc (Post 572611)

Nu trebuie să-ţi fie ruşine în faţa noastră, nici măcar în faţa lui Dumnezeu (dacă nu crezi în El), însă când îţi priveşti copilul în ochi, da, trebuie să ruşine, o ruşine infinită!

În prealabil postat de crinrin (Post 572891)

În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire. (Ep. I Ioan 4,17-18)

În prealabil postat de crinrin (Post 572891)

Frica se imparte in sase feluri: in ezitare, in sfiala, in rusine, in incremenire, in groaza si in neliniste. Ezitarea este frica in vederea unei actiuni ce are sa se indeplineasca. Sfiala este frica care rezulta din asteptarea dojenii. Aceasta este cea mai huna stare sufleteasca. Rusinea este teama care provine din o fapta dezonoranta. Nici aceasta stare sufleteasca nu este fara nadejde pentru mantuire. Incremenirea este frica care rezulta din o mare inchipuire. Groaza este frica ce se naste din o inchipuire neobisnuita. Nelinistea este frica ca nu vom izbuti, adica frica de nereusita. Caci ne nelinistim atunci cand ne temem ca faptele noastre nu vor reusi.

În prealabil postat de Inorogul (Post 572889)

Frica de Dumnezeu este o notiune care trebuie studiata? Trebuie sa fie in conceptia crestina? Ne trebuie cercetatori in domeniu si analiza pe text pentru un sentiment atat de mundan?
Am ajuns in halul in care sa nu mai fiu in stare sa-mi deslusesc propriile trairi? Eu unul nu am nevoie de experti in sentimente pentru asta.

În prealabil postat de Inorogul (Post 572890)

Uitati ca discutati cu un ateu care are un singur atribut definitioriu: nu crede in zei :).

Am decis sa am o alta abordare fata de afirmatiile pe care le gasesc ilogice si va voi raspunde: doamna Geanina Stamate, o vecina care nu greseste niciodata, imi spune ca nu aveti dreptate. Chipul lui Dumnezeu nu e in cele dinlauntru ale fiecarui suflet omenesc.



De cate ori ma uit inlauntrul meu realizez ca sunt extrem de singur. Cand ma uit in jur, simt ca totul depinde de natura, semeni sau de mine insumi. In majoritatea cazurilor sunt la mana naturii sau a celorlalti. Totul imi pare un hazard fara de sfarsit, in care guverneaza legea probabilitatilor. Nicio lege nu imi pare a fi sfidata fara ca acest lucru sa fi fost posibil de la bun inceput.

Simt din toti rarunchii ca nimic supranatural nu imi guverneaza viata. Nu pot sa va descriu cat de puternic simt ca nu am pecetea nimanui. Oricum, foarte, foarte puternic. Este incredibil cat de real este acest sentiment. As baga mana in foc ca sunt extrem de singur in propriul sine. V-as indemna si pe dumneavostra sa nu va negati propria natura.

Oricum, mai e cale lunga pana la pecetea lui Hristos. E posibil sa ma uit inlauntrul meu si sa vad pecetea lui Muhammad inainte de toate.

În prealabil postat de Inorogul (Post 572890)

De cate ori ma uit inlauntrul meu realizez ca sunt extrem de singur. Cand ma uit in jur, simt ca totul depinde de natura, semeni sau de mine insumi. In majoritatea cazurilor sunt la mana naturii sau a celorlalti. Totul imi pare un hazard fara de sfarsit, in care guverneaza legea probabilitatilor. Nicio lege nu imi pare a fi sfidata fara ca acest lucru sa fi fost posibil de la bun inceput.

Simt din toti rarunchii ca nimic supranatural nu imi guverneaza viata. Nu pot sa va descriu cat de puternic simt ca nu am pecetea nimanui. Oricum, foarte, foarte puternic. Este incredibil cat de real este acest sentiment. As baga mana in foc ca sunt extrem de singur in propriul sine.

În prealabil postat de Inorogul (Post 572895)

De acord. Reformulez putin principalele idei ce rezulta din acest citat:
1) "In iubire nu este frica"
2) "Iubirea alunga frica"
3) "Temerea exclude iubirea"

Cu alte cuvinte, iubirea si frica se exclud. Aceste sentimente nu pot coexista. Fie frica, fie dragoste! Corect? Sau si aici avem nevoie de 321.451 de experti si interpreti?! Asta spuneam si eu de la bun inceput.

Se accepta ideea ca initial poate sa apara frica. Este si momentul in care nu iubesti desavarsit, conform citatului. Parerea mea este ca nu trebuie sa fii un sociopat ca sentimentele care se nasc apoi in tine sa fie antagonice iubirii. As merge chiar mai departe vizavi de cei care pot naste iubire dintr-un astfel de sentiment initial, dar nu doresc sa jignesc pe nimeni.

Cert este ca eu m-am blocat la capitolul frica in acest joc, cu o singura varianta castigatoare. Nu am putut dezvolta nicio farama de dragoste desavarsita, ci una fatarnica.
Dau si eu in boala voastra, ca sa zic asa: uitati-va bine inlauntrul vostru si vedeti daca nu cumva frica este cea care va tine paralizati in pozitia pe care o aveti. Daca da, atunci nu iubiti desavarsiti, sunteti deja pierduti :). Partea buna este ca nu trebuie sa va imputati acest lucru. Dimpotriva! Astfel de sentimente i-au tinut in viata pe stramosii vostri/nostri si pe voi insiva.




Voi citi din link-urile puse la dispozitie (dintr-unul ai citat deja integral). Acum pot spune ca se lucreaza cu notiuni care imi sunt si mie cunoscute si care par a avea sens in lumea mea, limitata.
Interesanta asta cu cele 6 feluri de frica. Incremenirea si groaza sunt definite execrabil, din punctul meu de vedere. Restul par OK. Cred ca lipseste insa al 7-lea fel de frica. Este vorba despre teroare. Frica nascuta din santaj, amenintari sau alte mijloace de intimidare si timorare. Aia care poate lua nastere imediat ce afli ca nu faci pe plac cuiva, stiind ca acel cineva pe care il deranjezi este peste tot, pretutindeni. Nu scapi de el nici cand dormi si nici in gand. Ma refer la teroarea aia pe care o traiesti cand auzi ca un om este eviscerat de acel cineva, indiferent de varsta pe care o are, care face lucruri ce tie nu ti se par imorale sau suficiente pentru a determina o astfel de napasta. Daca nu exista si teroarea rezultata din santaj in aceste defintii, ea trebuie introdusa numaidecat.

În prealabil postat de Inorogul (Post 572890)

Oricum, mai e cale lunga pana la pecetea lui Hristos.

În prealabil postat de Inorogul (Post 572890)

Simt din toti rarunchii ca nimic supranatural nu imi guverneaza viata. Nu pot sa va descriu cat de puternic simt ca nu am pecetea nimanui. Oricum, foarte, foarte puternic. Este incredibil cat de real este acest sentiment. As baga mana in foc ca sunt extrem de singur in propriul sine. V-as indemna si pe dumneavostra sa nu va negati propria natura.

În prealabil postat de Inorogul (Post 572890)

Uitati ca discutati cu un ateu care are un singur atribut definitioriu: nu crede in zei :).