Iubirea trebuie sa fie neconditionata, cum spune si Sfantul Grigorie de Nyssa: "Caci aceasta este cu adevarat desavarsirea, a nu te desparti de viata cea dupa rautate ca un rob de frica iadului, nici a face binele pentru nadejdea rasplatii ca intr-o sotuatie de negot si schimb, ca niste negustori ai vietii virtuoase."

[quote=teatru-copii;164544]E inunat ce spui dar suntem foarte putini cei care cunoastem aceste lucruri si in jurul meu este foarte multa tristete. Tocmai din subiectul propus - transformarea tainei in negot. Cei pe care ii iubesti si ii ierti de multe ori nu inteleg si nu pricep. Pentru mine si cred ca pentru multi altii, e o piatra filosofala. Ni se pare absurd ca doi oameni se casatoresc din dragoste si apoi se urasc cu inversunare. Desigur, stiu explicatia, logica acestui lucru, sensul iertarii, dar aceasta negare a iubirii intre soti, parinti si copii de fapt putem incepe cu Cain si Abel - si ei s-au iubit la inceput, ca frati, nu? Atunci este sau nu este iubire intre oameni? De ce fratele meu ma uraste cand eu il iubesc si ii fac binele?

Cu siguranţă există iubire între oameni , dar există şi îmbolnăvirea ! Sfântul Vasile cel Mare spunea că aceia care sunt mai puţini bolnavi merg ei înşişi la doctor şi apoi la casa lor, dar sunt alţii

care au căzut într o boală depresivă de neridicat, într o boală a sufletului care-i dezgustă şi pe cei ce se apropie de ei. Aceşti din urmă nu văd şi nu percep iubirea mea, a ta şi a celorlalţi. Nu poţi să-i ceri unui om bolnav să aibă aceleaşi reacţii , acelaşi comportament precum omul săntos.

bine punctat
 

Exista si aceasta tentatie de a face negot cu virtutea.

Eu ma refeream la acei "bolnavi" cum le spune Cristi. Cum continui sa-l iubesti pe cel ce te uraste dupa ce te-ai straduit sa-i faci binele? Cred ca ati intalnit asemenea situatii.

Doamne ajuta!

Dacă sunt ai noştri , din familia noastră , este ceva mai simplu , pentru că nu-ţi poţi alunga copilul, fratele şi sora de sânge, tatăl sau mama care ne-a dat viaţa, cu toate că există şi altfel de "oameni", oameni "bolnavi", oameni rătăciţi . Pentru ceilalţi fraţi ai noştri , iubirea , prietenia ce le-am oferit o este până la urmă garanţia împăcării faţă de noi înşine , garanţia unei suflet liniştit , garanţia păcii cu Dumnezeu . De nu primim aceaşi dragoste, prietenie şi respect până la urmă , este mult mai puţin important, pentru că până la urmă , nici milostenia, nici iubirea de aproapele nostru nu sunt pentru obţinerea unui beneficiu imediat şi nici nu trebuie a avea nici măcar gândul la aşa ceva . Find bine plăcuţi lui Dumnezeu , ne demonstrăm adevărata iubire faţă de El , şi apoi de unde nu ştim noi , că multe situaţii neplăcute , pe moment, din viaţa noastră , nu sunt încercări ale pedagogiei Divine !

Tot cu gândul la Hristos !
 

Toate să se facă cu mintea îndreptată spre Hristos. Să ne întrebăm cum îl vede Hristos pe un om rău ce se află în faţa noastră ? Pentru că îl văd aşa cum îl văd. Şi cum îl vede Hristos ? Nu ştiu cum îl vede, dar a murit şi pentru el. Să ne aducem aminte, atunci când suntem chinuiţi de gânduri rele asupra aproapelui, că şi pentru aceasta a murit Hristos. Acesta este gândul pe care ni-l propune Apostolul Pavel atunci când vrea să ne izbăvească de judecată. " Cine esti tu- zice Apostolul - ca să judeci sluga altuia ?" Sau : "Ia seama să nu sminteşti pe fratele tău mai mic pentru care a murit Hristos ! "Acest gând este cel mai profund, pentru că înşişi apostolii îl aveau şi el stă înaintea a toate : să ne aducem aminte că pentru "acest om rău", păcătos , a murit Hristos ! .

In postarea anterioara am vrut sa subliniez ca pe treptele desavarsirii sfintii iubesc neconditionat ca in romanul lui Kazantakis "Sarmanul lui Dumnezeu" : "Doamne daca te iubesc pentru ca ma tem de iad trimite pe ingerul Tau sa ma arunce in iad, daca Te iubesc pentru ca mi-ai promis raiul trimite pe ingerul Tau sa-mi inchida portile raiului, daca Te iubesc pentru Tine si numai pentru Tine deschide-Ti bratele si primeste-ma "

...
 

ma gandeam la un moment dat ca iubirea, ca si mantuirea, e ca un maraton... ne-am inscris multi la el. primul a trecut Hristos si apoi urmeaza ceilalti... la maraton e important sa-l termini. chiar daca nu castigi. acei cativa zeci de kilometri trebuie sa-i duci pana la capat. unii dintre noi abandoneaza, altii se accidenteaza iar restul... se lupta cu propria vointa sa ajunga la finish.

de ce am comparat iubirea cu un maraton? pentru ca stiu ca primul loc nu-l voi lua niciodata. si mai stiu ca, habar n-am cat mai am pana la capat insa sper sa-l termin. imi dau seama ca am potential sa finalizez insa vad ca nici nu ma straduiesc foarte tare sa prind un loc cat mai in fata. si chiar daca voi termina, iubirea mea va fi pe un loc mult in spate. stiu, stiu, exista si varianta sa nu-l termin. dar dati-mi voie sa fiu optimist in seara asta.

nu iubesc asa cum ar trebui. dar oare asta inseamna ca nu iubesc?
nu ma straduiesc sa mangai in stanga si-n dreapta. dar asta imi arata ca nu am iubire?
nu stiu.
stiu ca in suferinta ni se dezvolta cu totul alte simturi...
stiu ca apreciem mai mult ce avem atunci cand ramanem fara...
si mai stiu ca expresia "te doare sufletul" e cat se poate de adevarata...
si cel mai important e ca stiu ca Dumnezeu m-a binecuvantat sa aflu ce e iubirea... chiar daca a trebuit sa aflu de ce aveam parte dupa ce ea deja trecuse linia de sosire...
desi am stat o viata impreuna, abia cand a plecat, am vazut povestea noastra in toata maretia ei... ce aveam si eu habar n-aveam... si cati dintre noi habar nu au ce se afla langa ei... si unii, nefericitii de ei, mai dau si cu piciorul unor povesti extraordinare...

in fine. daca am invatat ceva de la viata e ca iubire fara jertfa nu exista.
si e exclus sa poti face negot din sau cu ea. doar daca vrei sa te minti frumos, sa-ti furi caciula singur sau sa te mandresti cu o spoiala ceva... pentru ca acel sentiment, oricare ar fi el, nu va putea purta numele iubirii...
ce e mai frustrant e ca nu pot deschide ochii multora atunci cand incerc sa-i conving sa aprecieze si sa multumeasca lui Dumnezeu pentru ceea ce au. de ce?
pentru ca fiecare trebuie sa ajunga sa-si traiasca propria portie de suferinta pentru a avea parte de iubire si pentru a o pune in locul in care merita.
un loc de nepretuit.

Faptele noastre bune nu ni-L fac dator pe Dumnezeu. Dar dragostea lui Dumnezeu pentru noi aratata in Hristos, ne face pe noi pentru totdeuna datornicii Lui. Virtutile sunt raspunsul recunostintei, o vaga incercare din partea noastra de a arata dragoste lui Dumnezeu pentru ceea ce a facut pentru noi. Nu putem niciodata sa implinim tot ceea ce ar trebui sa facem, dar nici nu trebuie sa incetam a incerca.

Frumoasă completarea ta la postarea lui windorin , de la Topicul Pocăinţa : "Ce este pocăinţa". În fond dragă Marius aceasta dragoste şi recunoştinţă faţă de Dumnezeu stă la baza pocăinţei noastre.

Eu cred ca oamenii care vorbesc adesea despre iubire, care exprima, mai ales prin cuvinte, iubirea in stanga si-n dreapta, oamenii care abuzeaza de acest concept de suprafata, de fapt, stiu sa iubeasca cel mai putin .
Iubirea profunda, iubirea care nu are legatura cu negotul fata de ceilalti si de tine insuti, iubirea cea nepatata se exprima cel mai adesea prin fapte mute, fapte concludente si pline de semnificatie si pas, prin simtirea si sacrificiul dezinteresat....iubirea adevarata nu cere prea mult si ofera infinit fara sa i se para ca depune efort si fara sa se supere.