Stângu-n dreptu'
 

Mai degrabă Dvs. daţi dovadă de "habotnicia" propriei Dvs. convingeri când vă daţi cu stângu-n dreptu', cum se spune, prin postări precum cea de mai sus.

Stimate prieten, în mod evident sunteţi cu totul analfabet în materie de epistemologie şi gnoseologie. N-aţi pus mâna pe Kant niciodată şi emiteţi păreri lipsite de orice spirit critic.

"Mecanica cuantică nu se bazează pe nici un fel de ontologie" - Dvs. mai întâi ar trebui să învăţaţi ce e aia ontologie. Pe urmă mai vedem pe ce se bazează una sau alta.

Că ştiinţa nu are nici un postulat pozitivist - asta e strict părerea Dvs. şi eu chiar am mari îndoieli că Dvs. ştiţi ce e aia pozitivism ştiinţific.

În ce priveşte "faptele" de la care ar porni evoluţionismul - acestui gen de replici nu li se poate răspunde decât printr-o trimitere fermă către băncile celor mai de jos şcoli filosofice unde aţi putea reuşi, poate, să aflaţi că faptele nu vin aşa, nitam-nisam, în conştiinţa noastră, în mod nemijlocit şi fără vreo prelucrare, ci că există o diferenţă fundamentală între ceea ce e Realul şi ceea ce sunt reprezentările noastre despre el. Başca raporturile lui cu judecăţile noastre, modul în care categoriile se aplică la intuiţii, cum se formează o schemă conceptuală, cum pot categoriile intelectului să oglindească diferenţele lucrurilor empirice etc. etc..

Cât despre noumen, fenomen, diferenţa lor şi poziţia evoluţionismului faţă de ele - da, am greşit când am pomenit despre aşa ceva cuiva căruia nici măcar nu i-au crescut dinţii de lapte şi pozează în om de ştiinţă în vreme ce nici măcar nu e stăpân pe termenii propriei paradigme.

Nu cred că are rost să mai dezbatem. M-am cam lămurit de unde veniţi şi încotro sunteţi purtat. Din păcate va trebui să vă las în compania creaţioniştilor: cam la nivelul ăsta cred că meritaţi să purtaţi Dvs. o polemică, pentru că, în fond, materialism-evoluţionismul şi literalismul biblic, privite în adâncime, nu se deosebesc prea mult sub raportul premiselor de bază. Succes.

Logică şchioapă
 

Mai adaug acestei replici un răspuns pe care logica Dvs. preliceală vi l-a ocultat, fără îndoială: evoluţionismul spune că între specii nu e vreo diferenţă fundamentală tocmai pentru că nu poate da o definiţie clară speciei. A defini înseamnă a spune despre un lucru ce este şi ce nu este - de-finitio = adică a arăta limitele, deci diferenţele (cum se dă o definiţie se învaţă în România la liceu, în clasa a IX-a). Unde nu sunt sesizate diferenţele, adică limitele unui concept sau obiect, nici o definiţie proprie obiectului sau conceptului respectiv nu poate fi găsită. S-a înţeles? Sau să vă recomand manualul de liceu corespunzător?

Vă doresc numai bine. Şi, fireşte, cât mai multă logică.

Ai putea sa dai o definitie vietii?

Chiar te rog sa ne recomanzi orice, nu numai un manual de liceu, in care scrie ca atacul la persoana e un argument valid. Prin atac la persoana ma refer la replici de genul:
Cat despre trimiterile la scolile de filosofie, cand o fi filosofia stiinta, adica pe o pozitie egala cu evolutionismul, abia atunci va avea, eventual, un cuvant de spus pe care noi sa-l ascultam. Pana atunci, filosofia pe care o afisezi consta in atacuri la persoana si folosirea de termeni specifici alambicati pe care nimeni nu-i intelege, iar acest lucru reprezinta inca o greseala de argumentare. Nu sunt catusi de putin impresionat de asemenea atitudine. De ce? Pentru ca seamana prea mult cu ce fac preotii. Cuvinte greu de digerat, dar care sa lase impresia unui om care stie ce spune. Si vindecatorii miraculosi folosesc aceleasi cuvinte de neinteles si fara sens in contextul concret in care discuta ca sa para culti. Neimpresionat!

Hai sa-l intrebam ceva din cuantica :)

Prin atac la persoană trebuie atunci să înţelegeţi şi replici precum cea de la thread-ul "Existenţa lui Dumnezeu demonstrată matematic", cu numărul 47, semnată de d-l "topcat". Atunci ultimele mele replici nu sunt decât răspunsul pe care d-l "topcat" îl merita după agresivitatea boantă şi ofuscată pe care a manifestat-o faţă de câteva replici ale mele în care eu am pus în chestiune conceptul, dar la care mi s-a răspuns cu un sictir derizoriu.

Singura problemă este însă că atacul la persoană mai trebuie să prezinte un caracter: falsitatea alegaţiilor. Însă ceea ce i-am spus lui "topcat" mai sus nu este greşit. Sunt doar adevăruri spuse pe un ton mai abraziv.

Îmi pare rău că trebuie să aduceţi iarăşi vorba despre filosofie şi să faceţi comparaţia nefericită dintre acest domeniu şi ştiinţă. Cu atât mai prost reiese acuzaţia Dvs. cu cât ne spuneţi, de fapt, pe şleau, că vă lipseşte conceptul şi cultura filosofică. Asta n-ar fi o problemă. În genere, într-o discuţie normală, acolo unde există neînţelegeri se pun întrebări fireşti, se revine cu clarificări şi discuţia ia o turnură cât de cât serioasă. Nu e cazul aici. În fapt, nu aţi făcut decât să vă manifestaţi o ignoranţă agresivă şi indispusă faţă de lucruri la care nu aveţi acces. Iar asta vă pune într-o lumină foarte proastă.

Acum, în ce priveşte raportul dintre filosofie şi ştiinţă, ca să vă pun în temă şi să nu spuneţi că nu aţi fost avertizat - în primul rând, filosofia intervine şi în ştiinţă, şi anume în chestiunile de fundament. De altfel, întreaga ştiinţă, din orice epocă, se bazează în atitudinile de bază pe care le adoptă, pe asumpţii cu semnificaţii şi chiar consecinţe de ordin filosofic. În al doilea rând, filosofia nu poate fi subiectul unui demers ştiinţific în sensul pe care îl presupuneţi Dvs. deoarece ea interoghează întotdeauna condiţiile ireductibile în care poate avea loc atingerea cunoaşterii şi a certitudinii. Iar aceste interogaţii implică ele însele punerea sub semnul întrebării şi a datelor şi a experienţelor empirice, şi a articulaţiilor teoretice pe care se întemeiază orice demers ştiinţific - toată lumea ştie că ştiinţa pozitivă se întemeiază pe două elemente: experiment şi spirit matematic, cum zicea Blaga. Marea problemă este că elementul central al ştiinţei, atât în teorie, deci în spiritul matematic, cât şi în experiment, deci în cunoaşterea empirică, este în mod implicit conştiinţa. Ea face atât teoria, cât şi experienţa. Or, dacă nu ştim cât de cât ce este conştiinţa, cum funcţionează ea, ce atribute are ş.a.m.d., nu facem decât să cădem în prejudecată abdicând de la spiritul certitudinii care a fondat cunoaşterea în cultura europeană: îndoiala ca temei fondator al raportului conştiinţei cu sine şi cu lumea.

Aş spera ca acest mic excurs, mai pe înţelesul Dvs., să vă fie de oarecare folos.

Numai bine.

În primul rând, o definiţie nu trebuie să fie neclară sau imprecisă, deci să nu conţină echivocităţi. De aceea, înainte de a trece la definiţia vieţii, ar trebui să precizaţi la care viaţă vă referiţi, întrucât în semnificaţia termenului este inclusă o anumită omonimie. Aşadar: viaţă biologică? Sau altfel de viaţă - psihică, socială, economică, spirituală etc.? De vreme ce discutam despre evoluţionism, bănuiesc că referinţa Dvs. e la biologie. Dar, şi aici, trebuie să alegem universul de discurs: o definim din punct de vedere chimic? Sau mai e ceva acolo care scapă definiţiei empirice? Evoluţionismul ştim ce răspuns dă, unul tipic reducţionist.

Ofuscata? Te inseli. A fost un raspuns la metoda ta de a incerca sa cunosti totul dintr-o data, de a incerca mai intii sa raspunzi la intrebarea cine arunca zarurile, opusa metodei stiintifice, de cunoastere progresiv, pornind de la cum au fost zarurile aruncate.

Mai lasa dvs-urile, ca nu e cazul
Da tu o definitie a vietii biologice, ca sa plecam de undeva.
Care e definitia evolutionista, reductionista?