| metanoia2 |
29.09.2009 16:44:38 |
Cand eram adolescenta am fost iubitoare de rugaciune si de toate cele sfinte urmand sfaturile Sfantului Siluan Athonitul, Patericului, Sfantului Arsenie Boca, si altor sfinti, dar nimeni nu ma iubea asa, toti de la parinti, frati, rude, prieteni s-au intors impotriva mea pentru ca credeau ca doar vreau sa fiu altfel nu intelegeau dragostea mea pentru rugaciune, nu intelegeau cum poate sa iti faca bucurie sa tii post, si preotul credea ca exagerez purtand batic.
Dar bucuria mea interioara era atat de puternica si Dumnezeu ma ajuta atat de mult incat toate ieseau mult mai bine decat daca le-as fi calculat. In orice necaz ziceam Doamne iti las Tie necazul meu si atat...restul era liniste. Daca pictam de ce pictez doar icoane, daca scriam poezii de ce nu invat mai bine in timpul acela, de ce nu sunt ca ceilalti copii? Au trecut cativa ani in ritmul acesta si eu ii iubeam pe toti, si ascultam de toti si bucuria crestea si numai eu stiam cat eram de implinita deoarece nimeni nu m-a intrebat si nimeni nu m-ar fi crezut.... si am ajuns studenta. Atunci, dupa o vreme intrand in anumite cercuri, am lasat-o mai incet cu rugaciunea, cu mersul la biserica, treptat am inceput sa ma simt mai singura si simteam nevoia de avea un prieten....dupa care am inceput sa ma cert cu prietenul de ce tot isi doreste relatii trupesti si cu Dumnezeu de ce imi nu imi da pace odata sa am si eu o viata ca orice fata de varsta mea, de ce vesnic ma face sa ma mustre constiinta, cu ingerii m-am certat de ce nu imi dau pace sa imi traiesc viata iar daca doresc sa ma intorc ma voi ruga din nou....si mi-au dat pace...adica pacea pe care o cerusem eu. Si apoi m-am simtit libera, a trecut starea de singuratate, ma simteam libera, mai puternica pentru ca simteam ca fac tot ce vreau si nu ma mai mustra constiinta.... Dupa inca vreo 2 ani m-am imbolnavit aveam stari de depresie, de neliniste, mi-era rau daca mergeam la biserica, eram bolnava fizic foarte tare si aproape am cazut la pat;nu ma mai puteam ruga si rugaciunile parca sunau in gol, nu mi se raspundea la ele. Mi-am adus atunci aminte de starea din adolescenta si de unde eram mi s-a parut imposibil sa o mai ating vreodata, ma simteam ca eram murdara, urata (chiar si pe fata imi aparusera niste bubite de la machiaj), toti ma placeau pentru ca am intrat in randul lumii doar eu nu ma simteam bine.Mi-am dat seama cat de aproape Il simteam pe Dumnezeu inainte desi la momentul respectiv nu parea sa fie chiar atat de aproape. Atunci m-am dus si m-am spovedit si m-am impartasit decizand ca e mai bine langa Dumnezeu decat traind dupa voia mea care nu mi-a adus decat boala si suparare si neliniste. Au trecut cativa ani buni de rugaciuni putine(caci ravna n-a mai fost ca cea dintai) pana cand Dumnezeu sa se mai lase simtit macar din cand in cand in viata mea.
Deci nu suntem roboti care ne nastem in familie crestina si facem toate cum le-am vazut la ceilalti ci alegem si luptam pentru ce avem. Dumnezeu a stat ascuns de mine cand L-am alungat dar a revenit cand mi-am dat seama ca am gresit. Nu a revenit imediat ca sa ma motiveze sa lupt.
In plus am botezat anul acesta o doamna care inainte era reformata nepracticanta(are 56 sau asa ceva de ani) si venind la biserica ortodoxa de vreo cativa ani, cu lacrimi in ochi a cerut botezul simtindu-L pe Dumnezeu in viata sa prin participarea la Sfintele Slujbe.A plans tot botezul de bucurie.
Eu am ales odata sa nu mai fiu cu Dumnezeu si numai cine traieste cu El macar o vreme poate simti ce inseamna sa Il pierzi.
Deci stiu ca este bun, cu mine a fost si este.
|
